Campanii de educație creștin-ortodoxă

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie

Tu de ce crezi in Dumnezeu   Din comorile Sfintei Scripturi Tu de ce crezi in Dumnezeu Euharistia continua Theologica  Exista distractie si fara alcool

Domne ajuta! Fără a face o clasificare a importanţei aspectelor, voi enumera lucrurile care îmi plac la parohia din care fac parte.

Îmi place faptul că atât preoţii cât şi credincioşii s-au obişnuit cu faptul că duminică la Sfânta Liturghie în biserica sunt mulţi, foarte mulţi copii. Copiii nu au răbdare, devin agitaţi în aglomeraţie, unora le e foame, altora somn, unii plâng, altora le e prea cald şi nu e întotdeauna uşor să rabzi toate acestea şi să fii cu mintea la slujbă. Mai ales bătrânii din biserică îi privesc cu mult drag pe copii şi de când merg eu de 2 ani cu îngerul meu la biserică nu am auzit pe nimeni să reproşeze părinţilor că vin cu copii (unii de doar 2- 3 luni) la biserică şi deranjează.

Îmi place conlucrarea foarte frumoasă dintre preoţii parohiei. În doi ani, de când merg eu la biserică, au slujit până acum 6 preoţi, trei au rămas aceiaşi, doi au plecat, unul a venit nou. Dar eu nu am resimţit aceste veniri şi plecări, armonia dintre preoţi a fost aceeaşi şi continuitatea mesajului transmis de către ei toţi a fost evidentă. Când îngerul meu a fost bolnav, mi-am sunat duhovnicul să-l rog să vină să-i citească câteva rugăciuni. Neputând veni, acesta a vorbit cu un alt părinte din aceeaşi parohie, care a venit în locul lui.

La fel, acum câteva săptămâni dorind să facă un parastas pentru cei adormiţi din familie, părintele meu duhovnic nu a putut veni, fiindcă urma să plece la muntele Athos, dar mi-a spus cu ce părinte să vorbesc pentru slujba parastasului; celălalt preot m-a ajutat cu detaliile, am ţinut legătura cu el prin telefon pentru modificarea orei şi a făcut foarte frumos parastasul, cu multă răbdare şi credinţa.

Toţi preoţii din parohia mea sunt foarte amabili, răspund la telefon când sunt sunaţi, le trimit mailuri şi chiar primesc şi răspuns la ele, ajuta credincioşii, au timp pentru oameni. Şi poate aspectul cel mai important pentru cei care îi judecă atât de mult pe preoţi: sunt foarte discreţi când vine vorba de bani. Mi s-a întâmplat să vreau să dau bani (de ex la sfinţirea casei), şi să fiu refuzată. La fel s-a întâmplat şi la Bobotează.

Mi-aş dori ca toţi cei care, ortodocşi fiind, îi condamna pe preoţi şi îi judecă, să aibă şansa de a participa timp de o săptămâna la viaţa parohiei mele şi la slujbele de peste săptămâna, să-i cunoască pe toţi preoţii acestei parohii şi sunt sigură că data viitoare nu vor mai spune atât de uşor cuvinte dure la adresa slujitorilor bisericii.

(Natalia)

You have no rights to post comments

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Ediția a 3-a a cărții "Mii de tineri își păstrează astăzi fecioria până la căsătorie."

 

Linkuri

 Portalul Doxologia