Ce este recunoştinţa?
Înalt Preasfinţitul Bartolomeu Anania vorbeşte într-o predica de a sa despre gestul simplu şi frumos al recunoştinţei. Cât de puţin ne trebuie ca să fim recunoscători lui Dumnezeu şi oamenilor care ne-au ajutat.
Puteţi găsi multe filmuleţe cu IPS Bartolomeu pe contul de Youtube a lui Andrei Cucu.
Andrei a realizat şi un blog de dedicat in totalitate IPS Bartolomeu Anania.
(Visited 10 times, 1 visits today)
Ana
octombrie 22, 2010 @ 9:52 am
Frumos, frumos frumos
Sarutam dreapta IPS Bartolomeu
Guest
octombrie 22, 2010 @ 12:51 pm
Cred ca este una din cararile ce duc la iubirea de aproapele.
Un material exceptional !
Multumim pentru el !
Doamne ajuta !
Laura-optimista
octombrie 22, 2010 @ 10:09 pm
Creştinismul-religia iubirii
Costinel, în comentariul de aseară am scris că n-ar trebui să fii luat în considerare, dar… m-am gândit mai bine şi cred că, indiferent de atitudinea ta faţă de credinţă, Domnul nostru Iisus Hristos S-a sacrificat pe cruce şi pentru mântuirea ta şi, de aceea, trebuie să-mi schimb atitudinea şi să-ţi răspund, chiar dacă ai un mod de a polemiza excesiv de dur, foloseşti cuvinte, care nu se utilizează într-o discuţie civilizată. Acum voi încerca să-ţi răspund pe scurt la ceea ce ai scris acolo, pentru că, fiind foarte obosită la ora aceasta, sigur voi formula argumente incomplete şi voi uita să-ţi răspund la anumite idei. Dacă va fi aşa, mâine voi reveni şi cu alte completări.
În primul rând, afirmi că, în opinia ta, creştinismul este fals, dar nu aceasta te deranjează(căci şi Moş Crăciun este fictiv), ci faptul că noi, credincioşii, încercăm să ţi-l impunem. Spune-mi, te rog, te-a dus cineva cu forţa la biserică? Te-a obligat cineva să strigi în public că Dumnezeu există? Cred că nu. Dimpotrivă, ţi se îngăduie să-L negi pe Adevăratul Dumnezeu… şi aceasta chir pe un site creştin. Deci, urmând raţionamentul tău, ţi-aş putea replica: dacă tu nu crezi, măcar nu-mi tulbura şi mie credinţa, nu-mi cere şi mie să-L trădez pe Dumnezeu.
Apoi, din ceea ce ai scris, reiese clar faptul că tu nu cunoşti religia, pe care încerci s-o combaţi. Ştii că, într-o polemică sau o luptă, unul dintre principiile fundamentale este cunoaşterea adversarului, or ţie-ţi lipsesc noţiuni fundamentale d teologie, în ciuda citatelor biblice, pe care le-ai dat acolo. În primul rând, ce te determină să crezi că Dumnezeu îi pedepseşte pe cei care-I stau împotrivă? Dacă ar fi aşa, crezi că tu ai putea scrie asemenea idei împotriva Sa? Îmi vei spune că tocmai prin aceasta ai încercat să demonstrezi neexistenţa lui Dumnezeu. Costinel, ai auzit de dogma liberului arbitru? Este o dogmă creştină fundamentală (un adevăr de credinţă revelat) conform căreia Dumnezeu, creând omul după chipul Său, l-a înzestrat, între altele, şi cu voinţă liberă, cu acea capacitate de a alege între bine şi rău. „Pus-am înaintea ta viaţa şi moartea, binele şi răul”, este un citat din Vechiul Testament, dar l-am scris din memorie. Mântuitorul Hristos, în întreaga Sa viaţă pământească, n-a folosit niciodată cuvântul „trebuie”, ci, înainte de a rosti un principiu, spunea: „dacă vrea cineva”, sau „dacă vrei să fii desăvârşit”. Toţi Sfinţii Părinţi(atenţie, care n-au nicio legătură cu inchiziţia, căci au trăit cu mai multe secole înaintea acestei instituţii anticreştine) au apărat cu energie acest adevăr de credinţă(dogmă) a liberului arbitru. Dumnezeu, în infinita Sa iubire faţă de tine, îţi acordă libertatea de a-L tăgădui şi… nu te pedepseşte pntru aceasta, precum nu l-a pedepsit nici pe tâlharul care, după o întreagă viaţă trăită în păcat, a fost mântuit de către Domnul Hristos în ultimele clipe ale vieţii, doar pentru că a rostit cu multă credinţă: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta”. Acesta este Hristos, Dumnezeul iubirii şi al adevărului. El, Adevărul absolut, a venit să Se sacrifice pentru toţi aceia, care erau împotriva Sa, pentru tine, căci este scris în Biblie că „Hristos Şi-a dat viaţa pentru cei necredincioşi”. Înţelegi asta? Înţeegi că, potrivit religiei creştine, Fiul lui Dumnezeu a coborât la nivelul tău, S-a făcut om şi a murit în chinuri groaznice din iubire faţă de tine? Şi atenţie! N-a murit pentru o idee abstractă, pentru ideea de om, sau de iubire, ci pentru tine şi pentru mine, pentru fiecare dintre noi. A, vrei argumente ştiinţifice? Există şi argumente ştiinţifice, dar Hristos, pentru a-ţi respecta libertatea, ţi S-a revelat în mod tainc şi discret, astfel încât să nu te constrângă să crezi în El, ci să-ţi acorde posibilitatea de a-I tăgădui existenţa. Iată ce spune, în acest sens, un important teolog ortodox rus, Paul Evdokimov: „Credinţa este un dialog, dar vocea lui Dumnezeu este aproape tăcere. Ea exercită o presiune de o delicateţe fără margini şi niciodată irezistibilă(…) este acea nebunie divină, despre care vorbeşte Sfântul Apostol Pavel, neînţelesul respect al lui Dumnezeu faţă de libertatea noastră”(Paul Evdokimov, Vârstele vieţii spirituale). Deci, iată care este atitudinea lui Hristos faţă de tine: te aşteaptă, bate la uşa sufletului tău(aşa scrie în Biblia aceea, despre care tu crezi că promovează idei imorale), Se întristează pentru păcatele tale, te călăuzeşte şi nu Se răzbună pentru necredinţa ta şi, mai ales, S-a sacrificat pentru tine. Ai spus că Domnul Iisus Hristos a ordonat arderi pe rug, sau nu mai reţin exact cuvintele tale(sper să nu le fi denaturat, dar oricum, acestea erau ideile). Aici chiar se observă că n-ai citit Noul Testament. Desigur, nu eşti obligat să-l citeşti, dar de ce încerci să contrazici ceea ce nu cunoşti şi ceea ce, chiar dacă ai citi, n-ai putea înţelege(oricât ai fi de inteligent) fără ajutorul Duhului Sfânt şi fără credinţă? 🙁 Sincer, mă bucură faptul că eşti mai deschis ddecât aseară, dar continui să vorbeşti într-un mod foarte necuviincios despre Dumnezeu şi… tocmai acesta este un argument în favoarea existenţei Sale. Tocmai faptul că-L poţi tăgădui dovedeşte iubirea Sa faţă de tine şi respectul Său faţă de libertatea ta şi, de asemenea, tocmai faptul că te preocupă atât de profund religia(chiar şi în acest mod) evidenţiază adevărul că, în adâncul sufletului tău, Îl cauţi, tânjeşti după El, chiar dacă nici ţie însuţi nu doreşti să-ţi mărturiseşti aceasta. De ce nu-l combaţi atât de energic şi pe Moş Crăciun? Ai spus că, în opinia ta, Dumnezeu ar fi fals, ca şi Moş Crăciun. Totuşi, existenţa sau neexistenţa lui Moş Crăciun nu-ţi afectează sufletul, în timp ce aspiraţia profundă a sufletului tău de a dobândi viaţa veşnică întru Hristos te determină să ai această preocupare intensă faţă de religie. N-am studiat psihologia, dar… , îndrăznesc să-ţi dau un sfat: nu te amăgi că, prin ceea ce scrii, ai încerca să ne convingi pe noi să renunţăm la credinţă! Ştii ce faci tu acum? Încerci să te convingi pe tine însuţi, să-ţi găseşti ţie însuţi argumente pentru a-ţi demonstra faptul că ceea ce simţi în adâncul sufletului, ceea ce se află în fiinţa ta, adică aspiraţia după Dumnezeu n-ar fi decât o iluzie. Nu vrei să crezi în Dumnezeu şi, fiindcă în mod natural însetezi după comuniunea eternă cu El, încerci să te autosugestionezi, să ucizi în sufletul tău această stare de căutare a Absolutului personal. Să fim sinceri cu noi înşine şi nu-ţi cer să-mi spui că am dreptate, ci doar să meditezi pentru tine însuţi, pentru conştiinţa ta. Pornisem de la ideea ta, potrivit căreia Hristos Domnul ar fi poruncit uciderea necredincioşilor. Unde ai găsit tu aşa ceva în Sfânta Scriptură a Noului Testament? Citează-mi, te rog, din Noul Testament un singur verset în care să scrie clar că Mântuitorul ar fi poruncit Apostolilor Săi să ucidă pe cineva. Aşa ceva nu există în învăţătura lui Hristos, Care S-a opus uciderii cu pietre a unei femei prinse în adulter(Ioan8). Departe de a fi un Dumnezeu răzbunător,, Dumnezeul Bibliei Se arată plin de iubire şi de îngăduinţă. El, „Care face să răsară soarele şi peste cei buni şi peste cei răi şi trimite ploaia peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi”(Matei5), „Care este bun cu cei nemulţumitori şi răi”(Luca6), Şi-a dat viaţa pentru toţi oamenii, inclusiv pentru cei ce L-au răstignit şi pentru a căror iertare S-a rugat Tatălui, zicând: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac”. Un efect concret al acestei rugăciuni a fost faptul că unul dintre ucigaşii lui Hristos, sutaşul roman Longhin, a devenit creştin şi, propovăduindu-L pe Domnul cu mult curaj, a fost primit de El în ceata mucenicilor Săi. Hristos, Care l-a primit pe Saul, prigonitorul creştinilor şi i-a dat darul apostoliei, Care ne-a învăţat să iubim pe duşmani şi să credem că „cine nu este împotriva noastră este pentru noi”, este şi va rămâne în veci Adevăratul Dumnezeu, Stăpânul şi Prietenul creştinilor. Cum poţi susţine că Domnul nostru Iisus Hristos a ordonat uciderea cuiva? În Sfânta Evanghelie după Luca, se relatează faptul că, atunci când o comunitate de samarineni a refuzat să le îngăduie lui Hristos şi ucenicilor Săi să treacă prin satul lor, Sfinţii Apostoli Iacov şi Ioan, fiind încă nematurizaţi în viaţa duhovnicească, L-au întrebat pe Domnul Iisus dacă n-ar fi bine ca focul să coboare din cer şi să-i mistuie pe acei necredincioşi. La aceste cuvinte, Domnul Hristos i-a certat cu asprime: „Nu ştiţi voi fiii cărui duh sunteţi? Fiul omului nu a venit ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască”. Ce să-ţi mai spun… Întreaga Biblie poate fi considerată un imn al iubirii divine faţă de om.
Mai afirmai faptul că, în Vechiul Testament, Dumnezeu ar fi cerut sânge uman, pentru a-Şi potoli mânia. De unde ai tras această concluzie? Ştii că, în Vechiul Testament, de câte ori îi avertizează pe fiii lui Israel să înceteze cu păcatul, Dumnezeu enumeră, între „urâciunile casei lui Israel” şi practica sacrificării copiilor în numele Său. Prin proorocii Săi, Dumnezeu le-a revelat credincioşilor de atunci faptul că acele crime abominabile, pe care ei le comiteau împotriva copiilor lor, Îi sunt neplăcute şi atrag mânia Sa asupra poporului, mai ales pentru că sunt comise în numele Său(fanatism şi blasfemie). O singură dată se menţionează faptul că Dumnezeu a cerut sacrificarea unei fiinţe umane: în Facerea, atunci când i-a poruncit lui Avraam să-l jertfească pe unicul său fiu legitim, Isaac. Cu toate acestea, acel text nu poate fi adus ca argument în favoarea ideii tale, fiindcă Dumnezeu a dat acea poruncă pentru a încerca(de fapt, cred că pentru a ne arăta nouă, căci El cunoştea) credinţa lui Avraam care, din dragoste faţă de El, ar fi fost capabil să-şi sacrifice unicul fiu pe care-l iubea. Dumnezeu Însuşi l-a împiedicat pe Avraam să-şi ucidă fiul, precum citim îm textul scripturistic. În plus, acceptarea lui Avraam de a-l jertfi pe Isaac lui Dumnezeu este o prefigurare a faptei lui Dumnezeu, Care Şi-a sacrificat Unicul Fiu pentru mântuirea noastră. Avraam era pregătit ca, din dragoste pentru Domnul, să renunţe la fiul său iubit, iar Dumnezeu l-a împiedicat să-şi pună planul în practică, dar, la rândul Său, din iubire faţă de noi, nu L-a cruţat pe Fiul Său, Domnul Iisus Hristos. Hristos a suferit în locul tău! Vrei o dovadă mai evidentă de iubire divină? Aşadar, sper că eşti de acord cu mine şi în privinţa ideii că din niciun text biblic nu reiese faptul că Dumnezeu ar avea nevoie de sânge uman.
Ai scris mai multe în comentariu, dar nu-ţi mai pot răspunde acum. Cu ajutorul lui Dumnezeu, voi reveni mâine seară.
Îţi doresc să poţi crede, de fapt să vrei să crezi în Adevăr, adică în Mântuitorul tău Hristos.
Andrei
octombrie 23, 2010 @ 9:05 am
pentru Costinel
Intai de toate, crestinismul promoveaza moralitatea si valorile crestine. Baza si esenta crestinismului este fapta buna si iubirea pentru cel de langa tine, pasarea de el. Toata Europa este cladita pe bazele crestinismului si valoarea morala a ei a fost data de valorile crestine. Sa aruncam o privire peste ocean si sa vedem statele unite….in care copilul tau poti sa il dai spre adoptie unei familii gay, tu, ca barbat, impreuna cu sotul tau nu numai ca va puteti casatori, dar va puteti fertiliza in vitro un copil al vostru,in uterul unei mamei surogat….Sa ne amintim, ca cea mai mare rata a criminalitatii, a pedofiliei s.a.m.d, se gaseste in America….o tara aflata in plina criza morala si spirituala.
As mai vrea sa amintesc aici, ca ortodoxia si crestinismul a restabilit si incearca sa restabileasca moralitatea in lume..Sa ne amintim ca in vremea lui Moise, in antichitate, poporul lui Israel era singurul popor moral, in acelasi timp in care adulterul si poligamia, homoseualitatea beneficia pe strazile Atenei sau ale Romei de spectacole inchinate desfraului, in niste societati in care imoralitatea era noul „trend”.
Unde ai auzit tu prima data: „Sa nu ucizi!, Sa nu furi!, Sa nu te desfranezi! Sa iti cinstesti parintii! Sa nu depui martuire falsa impotriva prietenului tau! Sa il iubeste pe colegul de serviciu ca pe tine insuti!”Aceste principii simple, de baza ale moralitatii, le-ai auzit promovate de vreo ONG de ecologizare a spiritului din zilele noastre? Nu!Au fost din totdeauna, promontoriul si principala promovare a crestinismului!
Sa ne amintim de barbaritatea popoareleor lumii inainte de Hristos….in care daca tu erai intr-un clan si eu in altul, si daca tu imi furai o oaie din turma mea, eu veneam si iti ucideam toate oile… A venit, gradat legea talionului („ochi pentru ochi si dinte pentru dinte”), prin care Moise i-a invatat pe oameni ca o o rasplata sa nu fie mai mare decat fapta in sine….Adica daca imi scoti un dinte, eu sa nu iti scot toata dantura, ci tot un dinte si nici mai mult nici mai putin.
O data cu evolutia antropologica si sociala a omenirii si a gandirii ei, cand s-a putut percepe un nou mesaj si ei au putut fi receptivi la el, „la plinirea vremii” a venit Fiul lui Dumnezeu care a instaurat timpul iertarii: ” daca cineva iti fura camasa, da-i si haina de pe tine si daca iti loveste unul din obrazji, intoarcei-l si pe celalalt”, asta ca sa fie pace.
Dincolo de toate ierurgiile bisericii si tainele ei, care poate tie ti se par niste acte formale, de fariseism exista evanghelizarea pe care o face Biserica, adica propovaduirea binelui si a pacii in lume. Fara educatia morala, in primul rand, pe care numai crestinismul o aduce, lumea ar fi un derizoriu si o paria. Inainte de toate crestinismul cheama la indreptare, la sfintire si la indumnezeire, adica la desavarsirea ta ca om, prin si in fapte bune- valorile crestine de care ti-am spus mai sus.
Este foarte mult de povestit aici….as scrie romane Costinel, insa dupa ce ma eliberez de cateva examene importante pe care le am acum, discutam cu mare drag: aici sau pe adresa mea de e-mail.
Crestinismul si ortodoxia in special trebuie cautata mai la adanc…nu trebuie sa te impotmolesti de balegarul de la poarta bisericii, si asta sa te faca sa te intorci din drum.Nici pietismul oamenilor sau chiar al unor slujitori ai bisericii. In orice padure exista uscaturi insa in ortodoxie trebuie sa starui mai mult si vei gasi raspunsul la toate intrebarile tale (daca si care le ai).
Ortodoxia in sine si Dumnezeu e o mare Taina, singura Taina care iti da sens vietii tale…dincolo de implinirea sociala a ta, ca om, printr-o familie, prieteni, serviciu si dincolo de bucuriile si placerile acestei vieti.
spor in toate!
Andrei
Guest
octombrie 23, 2010 @ 10:32 am
Iti multumim Andrei pentru comentariul tau !
Doamne ajuta !
Laura,
[b](…)faptul că te preocupă atât de profund religia(chiar şi în acest mod) evidenţiază adevărul că, în adâncul sufletului tău, Îl cauţi, tânjeşti după El, chiar dacă nici ţie însuţi nu doreşti să-ţi mărturiseşti aceasta(…)
[/b]
L-ai marturisit minunat pe Hristos Dumnezeu, si din comentariile tale, invatam si noi sa-L marturisim. Dar tot Domnul ne invata cel mai bine sa-L marturisim.
Insa tu m-ai ajutat intro problema care imi este actuala, si m-am temut ca nu L-am marturisit asa precum se cuvenea. Dar sper totusi, ca persoanei care m-a provocat la marturisire, fiului meu, sa-i fi dat doar atata cat putea sa primeasca, si ma rog Domnului sa ma invete sa-L marturisesc, si pe viitor sa-mi puna El cuvintele in vorbire, ca sa-L marturisesc mai bine.
DOMNUL SA-TI RASPLATEASCA PENTRU CELE IMPARTASITE NOUA ! AMIN.
DOAMNE AJUTA !
Ana
octombrie 23, 2010 @ 11:15 am
Ai dreptate
@ Costinel
„Da, m-au dus cu forta la biserica si m-au botezat (asa am auzit, aveam 8 luni, nu imi amintesc). Unul dintre bunicii mei a fost preot si chiar [b]am suferit fiind obligat[/b] la rugaciuni zilnice, prezenta regulata la biserica, adoptarea unui comportament religios. In fine, multi copii trec prin asta.”
Imi pare rau ca familia care trebuia sa te iubeasca, sa te invete, [b]te-a obligat[/b] si iata ca neputinta din copilarie iese acum la suprafata prin revolta si atac. [b]Iti dau dreptate. Credinta nu se impune cu forta.[/b] Au gresit foarte tare.
Acum trebuie insa sa lupti cu iertarea. Sa-i ierti pentru ce ti-au facut atunci cand erai copil.
[b]Te-ai gandit vreodata de ce tu care ai luptat impotriva credintei te-ai indragostit de o femeie credincioasa?[/b]
Ana
octombrie 23, 2010 @ 12:06 pm
@Costinel
Deci acum sotia ta nu mai este credincioasa?
[b]Nu inteleg ce inseamna compatibil sau incompatibil[/b]. Uite referitor la asta, fetele care au tati alcolici din nefericire se indragostesc si se casatoresc de baieti care au aceleasi vicii. Si lista continua cand tine de vicii.
E de fapt o lupta pe care trebuie s.o dea omul ori inainte ori dupa casatorie.
In cazul de fata tu te-ai casatorit cu o fata credincioasa si din mesajele tale se simte c-o respecti si c-o iubesti. Din cat pot vedea eu, tu de fapt lupti cu un trecut si acolo e ceva nerezolvat. Noi toti avem ceva nerezolvat in trecut.
CristinaL
octombrie 23, 2010 @ 12:07 pm
Doamne ajuta ,am citit pana acum toate comentariile scrise la acest articol ,incerc sa nu jignesc pe nimeni iar daca totusi cineva se va simti jignit sa ma ierte nu aceasta este dorinta mea ,totusi doresc sa spun cum vad eu lucrurile:din cele mai vechi timpuri au fost persoane care au crezut si care nu au crezut in Dumnezeu ,pentru persoanele care cred li se pare ceva dureros in primul rand ca sunt persoane care nu inteleg rostul si folosul a crede in Dumnezeu ,pentru persoanele care nu cred in Dumnezeu oricat de multe argumente s-ar aduce tot nu vor reusi sa ii faca sa creada doar daca in marea Lui mila Dumnezeu ii va aduce …. Cred toate aceste lucruri deoarece asa cum se stie si eu sunt alaturi de o asemenea persoana ,daca la inceputul casatoriei doream sa-l conving pe sotul meu rosatul bisericii si celelalte ,acum il rog pe Domnul sa-l convinga si sa-l ajute sa reuseasca intr-o zii sa se apropie de biserica ar mai fii multe de spus despre aceasta dar eu nu doresc sa conving pe nimeni de nimic deoarece nu prea stiu cum ,poate o sa ma intrebati si pe mine de ce m-am casatorit cu o persoana necredincioasa de aceea o sa va spun ca am facut-o din doua motive ,deoarece credeam (si mai cred )ca este persoana potrivita pentru mine iar despre credinta credeam si cred inca ca atunci cand Domnul va dori va intelege toate acestea ,normal ca datorita acestui fapt dea lungul timpului au fost si sunt foarte multe probleme ,au fost zile cand chiar doream sa divortez totusi cu ajutorul Domnului inca suntem impreuna ,foarte frumoase comentariile celor care au incercat sa -l marturiseasca pe Domnul ,multe bucurii tuturor si Domnul sa ne ajute sa dobandim multa rabdare cu toti cei care nu doresc sa -l cunoasca si sa-l inteleaga ,eu personal nu beneficiez de foarte multa ….
NICULINA
octombrie 23, 2010 @ 3:21 pm
ANA EU CRED CA,AICI AR TREBUI LASATE COMENTARII DESPRE PREDICI NICIDECUM COMENTARII DESPRE CE A SPUS ALA SAU ALA,DOMNUL NU ACCEPTA ASA CEVA,ANA TU ESTI O FATA FOARTE INTELIGENTA SI TE-AS SFATUI SA-TI FACI COMENTARIILE TALE SI SA-I LASI PE ALTII CHIAR DACA EI SE ADRESEAZA LA TINE TU TREBUIE SA-TI VEZI DE ALE TALE,ESTE PACAT SI DACA I-TI MAHNESTI SUFLETUL CU ANUMITE CHESTII,NOI CREDINCIOSII NU TREBUIE SA DAM ASCULTARE CELOR CARE NU CRED PENTRU CA E INUTIL,SI EU MI-AM MANJIT SUFLETUL,NU DE MULT O CUNOSCUTA MI-A ZIS CEVA DESPRE DUHOVNICUL LA CARE MERG,IN CARE EU AM MARE INCREDERE SI ERAM TARE SUPARATA DAR NU STIU DACA ERAM SUPARATA PE CUNOSCUTA SAU PE DUHOVNIC,AM MERS LA SPOVEDANIE SI IAM ZIS CA AM FOST TARE NECAJITA DE NISTE VORBE ADRESATE UNEI PERSOANE DRAGI MIE,RASPUNSUL?NOI NU TREBUIE SA BAGAM IN SEAMA ANUMITE VORBE CA PACATUIM FARA SA VREM.DOAMNE AJUTA.
Ana
octombrie 23, 2010 @ 8:28 pm
@ NICULINA,
Dintre toti cei care comenteaza aici la fel ca si mine despre alt subiect decat predica, de ce m-ai ales tocmai pe mine?:-)
@ CristinaL, cam stiu ce munca duci dar observ si ca ti-o asumi. Si legat de ce spui tu cat si de ce spune NICULINA, e adevarat ca numai Dumnezeu le deschide inima celor care nu cred in El. Noi insa care am ajuns la credinta si stim ce inseamna, putem sa-L marturisim.
niculina
octombrie 24, 2010 @ 12:03 pm
Draga Ana eu comentariile tale le citesc cu mare drag si am si invatat mult din ceia ce scrii de aceia ma-m referit la tine,iesti o persoana inteligenta si cu multa evlavie,nu-mi place sa vad cum cazi in capcanele lor,peste tot sunt cei care ne ademenesc in capcane sa putem pacatui,cum spuneam si in alte comentarii vrasmasul are grija sa-si trimita fortele,tu nu trebuie sa dai importanta la cei ce nu cred etc,unde vezi si crezi ca nu e corect si tu esti o fata inteleapta nu da importanta,e mai bine credema eu am astfel de contraziceri des e clar ca cel intelept cedeaza primu dar invatam sa ne si abtinem,doamne ajuta
Ana
octombrie 24, 2010 @ 6:07 pm
@ niculina
„peste tot sunt cei care ne ademenesc in capcane sa putem pacatui”
Ai dreptate. M-am gandit si eu la astea deseori si mi-am dat seama ca discutand cu ei incalcam de faot cuvantul sfintilor parinti care ne-au invatat sa nu stam la discutie cu cei care lupta impotriva lui Hristos. Multumesc de cuvant intelept!
Doamne ajuta
Andrei- ptr Ana
octombrie 24, 2010 @ 6:34 pm
de ce?
Sa nu gandesti asa Ana, e pacat…eu nu stiu sau nu am cunostinta despre asemenea marturii ale unor „sfinti parinti”. Sa ne gandim la toate sindoadele ecumenice care au dezbatut toate ereziile si le-au combatut…le-au clarificat pentru totdeauna, si au stat, intr-un mod intelept, la aceeasi masa, ambele tabere….Unii care sunt impotriva lui Hristos, poate ca sunt intr-o nebuloasa totala, si cineva trebuie sa ii ajute, sa ii lumineze….oare cei sanatosi au trebuinta de doctor, sau cei bolnavi? daca Dumnezeu ar fi aplicat acelasi principiu:” nu stau de vorba cu cel care e impotriva mea!”, ce s-ar mai fi intamplat cu apostolul neamurilor, Sf Pavel? ar fi ramas un vesnic criminal al crestinilor, un Saul dat mortii si intunericului, pentru totdeauna.ori….numai in mijlocul pacatosilor statea Mantuitorul, numai la masa cu vamesi, cu corputi, cu prostituate, pentru ca ei aveau nevoie sa-si vindece sufletele.
Poate ca imi vei spune…nu stam de vorba cu ei, ne rugam pentru ei si ii va lumina intr-un fel Dumnezeu….nu e asa…Dumnezeu lucreaza si prin oameni, de foarte multe ori…
As mai da doua exemple…Parintele Dumitru Staniloae, o viata intreaga a purtat corespondente cu marele ateu Emil Cioran… a stat de vorba cu el…Sau din temnitele comuniste, avem una dintre cele mai fabuloase increstinari ale secolului nostru: Parintele Nicolae Steinhardt…ar mai fi fost fericit parintele, atunci si acum, acolo unde este, daca preotii din celula l-ar fi ostracizat? E evreu, il tagaduieste pe Hristos, nu stam de vorba cu el, nu e de-al nostru, nu, nu, nici nu stam de vorba cu el, caci e pagan…Oare, daca asa ar fi fost miscarea sufleteasca a preotilor din celula sa, l-ar mai fi cunoscut parintele Steinhardt pe adevaratul Hristos?
Dumnezeu si ortodoxia cheama la dialog, la comuniune, la dragoste, la deschidere…nu la inchistare si izolare, la egoismul de a fi credinta cea mai dreapta si singura adevarat…nu vorbesc de miscarea ecumenista, ci in general… trebuie sa fim toleranti, deschisi spre ajutorul celor de langa noi, si sa incercam sa numai rastignim a doua oara pe Hristosul de langa noi, care se gasesti si in acel ateu, acea prostituata, acel criminal, acel agnost si asa mai departe…
Ana
octombrie 24, 2010 @ 8:50 pm
Ptr Andrei
„Unii care sunt impotriva lui Hristos, poate ca sunt intr-o nebuloasa totala, si cineva trebuie sa ii ajute, sa ii lumineze”
Stiu ce spui si in mare am aceeasi parere. In cazul de fata insa [b]niculina[/b] a avut dreptate.
Iata, un copil obligat sa creada in Dumnezeu, ajunge la maturitate sa se revolte impotriva credintei. Totusi, credem ca un adult ajunge la discernamant, nu mai face lucrurile copilariei si incepe sa puna pace cu trecutul, insa in cazul de fata, el nu-si boteaza copilul si mai mult il scoate de la clasa de religie. Pe deasupra se inscrie intr-o asociatie de atei si cauta sa lupte impotriva dreptei credinte. Oare mai e ceva de adaugat? [b]Dureroase actiuni.[/b]
Hmm, acum in timp ce scriam mi-a venit in minte viata apostolului Pavel. Saul care prigonea crestinii, pana in clipa cand Dumnezeu la intors pe drumul cel bun.
Laura-optimista
octombrie 24, 2010 @ 8:55 pm
Andrei, sunt întru totul de acord cu tine! 🙂 Ai scris atât de frumos şi de convingător! Într-adevăr, Domnul nostru Iisus Hristos ne-a poruncit să-L mărturisim în faţa oamenilor, să-L mărturisim, chiar dacă şi noi înşine suntem plini de păcate, căci luminându-i pe alţii, vom dobândi şi noi har de la Dumnezeu. „Dăruind altora lumina, pe care nu o ai, o vei dobândi şi tu.”(părintele Nicolae Steinhardt) 🙂 În „Jurnalul fericirii”, părintele Steinhardt relatează faptul că, fiind coleg de celulă şi prieten cu Alexandru Paleologu, a fost întrebat de către acesta dacă nu cumva dorinţa sa de a se declara în mod deschis împotriva comunismului este o dovadă de mândrie. Atunci, Nicolae Steinhardt i-a răspuns prietenului său printr-un verset din Epistola a doua către Corinteni: „Crezut-am, pentru aceea am şi grăit. Şi noi credem, pentru aceea şi grăim”. Părintele Rafail Noica spunea, în acest sens, că Dumnezeu îi mântuieşte pe păcătoşi prin alţi păcătoşi. 🙂 Domnul să fie cu tine, Andrei! Mult succes la examene! 🙂
Anonim, îţi mulţumesc mult pentru cuvintele încurajatoare, pe care mi le-ai adresat. 🙂 Mi-ai spus: „L-ai mărturisit minunat pe Hristos Dumnezeu”. Atât de mult mă bucură ceea ce mi-ai scris! 🙂 Din comentariul tău, înţeleg că ai un fiu, care încă nu înţelege adevărurile de credinţă ale Bisericii noastre. 🙁 Să nu te întristeze aceasta, să nu-ţi pierzi nădejdea, pentru că Domnul, Care „a făcut din pescari Apostoli şi din păgâni Mucenici”, va avea grijă şi de sufletul fiului tău.
Costinel, ieri n-am mai putut comenta aşa cum ţi-am promis şi nici acum nu mai am mult timp la dispoziţie, dar voiam să-ţi mai răspund la ceea ce ai scris într-un comentariu despre iad. Ai scris că religia creştină a adus în mintea oamenilor ideea de iad. Ce înţelegi prin cuvântul „iad”, sau ce crezi că înţelege Biserica prin acest cuvânt? Să ştii că, potrivit credinţei noastre creştine, iadul NU este un foc material, din lumea aceasta, nu este o tortură fizică, la care ar fi supuşi păcătoşii, căci, până la Judecata universală, doar sufletele morţilor vor fi răsplătite sau pedepsite pentru faptele lor. Iadul, aşa cum am spus, nu poate reprezenta o pedeapsă fizică, deoarece sufletele imateriale nu ar putea simţi dureri trupeşti. Suferinţa iadului constă tocmai în despărţirea de Dumnezeu, Izvorul vieţii şi al iubirii. Iadul este, precum afirma scriitorul ortodox rus F. M. Dostoievski în „Fraţii Karamazov”, „suferinţa de a nu mai putea iubi”, chinul sufletului de a fi refuzat în mod definitiv, ireversibil, iubirea divină, spre care aspiră, tânjeşte în mod natural. Nu Dumnezeu este Autorul suferinţelor iadului, ci nefericirea constă tocmai în lipsa comuniunii cu El, în mustrările conştiinţei pentru păcate, în neputinţa de a mai comunica şi cu semenii(pentru că fără Dumnezeu, Iubirea absolută, nici relaţiile interumane nu mai sunt posibile) şi în conştientizarea faptului că starea aceasta este ireversibilă. „Iadul este adevărul înţeles prea târziu” Iadul este despărţirea de Hristos, precum viaţa veşnică este cunoaşterea Sa şi comuniunea cu El(cf. Ioan17,3) Deci, credinţa noastră nu este că Dumnezeu ar fi un torţionar! Doamne fereşte-ne de o asemenea rătăcire, fereşte-ne de blasfemia de a crede despre Tine aşa ceva! Domnul nostru Cel iubitor nu vrea ca cineva să sufere, dar iadul este o stare, starea despărţirii de Dumnezeu. Dumnezeu, repet, NU a creat un cazan plin cu foc pentru pedepsirea păcătoşilor, ci suferinţa acestora va consta tocmai în neputinţa de a mai comunica vreodată cu El.
Mai spuneai că mesajele tale vor apărea pe panouri publicitare. Ei, şi? Adevărul nu poate fi învins, căci Adevărul este Hristos Domnul. 🙂 Căutându-L pe Hristos pentru a I te opune, Îl vei cunoaşte, întocmai ca Saul pe drumul Damascului şi… vei ajunge să-L iubeşti.
P S. Ai grijă ca nu cumva copiii tăi să fie privaţi de şansa de a crede în Dumnezeu. Ai scris că, atunci când erai copil, ţi s-a îngrădit libertatea, deoarece ai fost constrâns să mergi la biserică şi să te rogi. Desigur, faptul de a îngrădi libertatea cuiva(chiar şi în numele credinţei) este o atitudine incompatibilă cu învăţătura lui Hristos. Acum să nu faci la fel faţă de copiii tăi, să nu le impui ateismul împotriva voinţei lor. Lasă-i să studieze religia, pentru ca, ştiind atât concepţia ta ateistă, cât şi principiile creştine, să aleagă în cunoştinţă de cauză şi în mod liber ce convingeri îşi vor asuma. Dacă nu vor studia religia, vor fi neinformaţi în legătură cu învăţătura creştină şi vor crede ceea ce spui tu, dar nu în mod liber, ca urmare a unei reflecţii proprii, ci din simplul motiv că nu ştiu alte păreri. De aceea, ştiu că n-am niciun drept să-ţi dau astfel de sfaturi, dar… cred că este absolut necesar să-i laşi să înveţe religia şi, cunoscând ambele concepţii(cea creştină şi cea atee), să-şi formeze convingerile în mod liber. Mai spuneai că nu ai vrut să-ţi fie botezaţi copiii? De ce? Dacă Dumnezeu n-ar exista şi copiii ar primi Botezul creştin, nu li s-ar întâmpla niciun rău, dar dacă Dumnezeu există(şi sigur există!) şi ei sunt nebotezaţi, vor fi expuşi multor ispite, fiind lipsiţi de harul Sfintei Taine a Botezului. Chiar dacă presupui că Dumnezeu nu există, urmează principiul lui Pascal: „Pariaţi că Dumnezeu există. De câştigaţi, câştigaţi totul, de pierdeţi, nu pierdeţi nimic”. Desigur, Dumnezeu există cu adevărat, iar noi, creştinii, trebuie să credem în El în mod necondiţionat, dar pentru tine, care încă n-ai acceptat credinţa, este bine măcar să pariezi că Dumnezeu există, să speri aceasta şi să cercetezi, decât să I te opui.
Sper ca faptul că ai intrat pe acest site creştin să-ţi fie de folos, să te ajute să înţelegi că de fapt credincioşii sunt dispuşi să discute cu oricine, să le dorească tuturor binele(chiar şi adversarilor credinţei) şi că nu Dumnezeu este Cel Care ne pedepseşte, ci păcatele noastre ne îndepărtează de El şi, implicit, de adevărata fericire. Dacă vrei să aflii adevărul, încearcă să cercetezi în mod serios credinţa creştină(nu doar intrând pe un site) şi, dacă vei fi bine informat despre învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos şi a Sfinţilor Părinţi, vei realiza că idealul de moralitate şi adevăr, spre care tinde sufletul tău, se găseşte doar în credinţa creştină. Citeşte cărţile fundamentale ale Ortodoxiei, pentru a afla adevărata învăţătură a Bisericii, căci este posibil ca şi unii dintre credincioşi să fie neinformaţi şi, de aceea, este mai bine să te informezi despre religia creştină din surse sigure. Nu combate ceea ce nu cunoşti, ci informează-te în mod serios, depăşeşte prejudecăţile şi, precum scria Sf. Siluan Athonitul, spune în gândul tău: „Doamne, dacă exişti, luminează-mă şi-Ţi voi sluji”, iar Dumnezeu, Care în mod indubitabil există, pentru această dispoziţie a ta de a-L căuta, îţi va umple sufletul de credinţă. Numai bine!
Domnul să te învrednicească de darul credinţei!
Diana
octombrie 24, 2010 @ 8:59 pm
Doamne ajută, Laura! Să ştii că ţi-am dus dorul. Ieri şi azi printre urgenţe am mai intrat pe site şi mă tot uitam să văd ceva scris de tine. Şi uite, în sfârşit!
Laura-optimista
octombrie 24, 2010 @ 9:03 pm
Da, Ana, aşa este, Dumnezeu, Care l-a adus pe Saul, prigonitorul creştinilor, la adevărata credinţă şi i-a mai dat şi harul apostoliei, îl poate atrage la iubirea Sa pe orice adversar. De aceea, cred că Andrei are dreptate, avem datoria de a-L mărturisi pe Dumnezeu, chiar dacă şi noi suntem păcătoşi. „Putem fi smeriţi cu orice, dar nu cu mărturisirea credinţei.” Odată, i-am împărtăşit această idee unei persoane din familia mea, pe care o iubesc mult, iar ea mi-a spus că eu, fiind foarte tânără şi neavând nicio funcţie importantă în Biserică, ar trebui să-mi văd de treabă şi să nu mă cred mărturisitoare a credinţei. Totuşi, cred că toţi, de la patriarh până la cel mai umil credincios, trebuie să împlinim porunca Mântuitorului nostru: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.”(Matei10,32) 🙂
Doamne ajută, Ana!
Laura-optimista
octombrie 24, 2010 @ 9:24 pm
Doamna Diana, mă bucur mult. 🙂 🙂 Vă mulţumesc şi pentru cuvintele, pe care mi le-aţi adresat vineri, aţi spus că învăţ lucruri care mă vor ajuta să rămân lângă Domnul Hristos(v-am reţinut exact cuvintele). 🙂 Şi eu vă duc dorul, atunci când nu scrieţi, fiindcă ne împărtăşiţi gânduri minunate… pe mine chiar mă întăriţi în iubirea faţă de Dumnezeu. Mă bucur din tot sufletul că, prin cariera dumneavoastră, împliniţi porunca iubirii aproapelui şi aveţi posibilitatea de a-i apropia pe oameni de Dumnezeu.
Vă apreciez consecvenţa în credinţă, modul în care Îl mărturisiţi pe Hristos, Dumnezeul nostru. Reţin că vineri mi-aţi relatat faptul că, atunci când făceaţi practică la ginecologie şi refuzaţi să asistaţi la avorturi, aţi avut anumite probleme şi, în pofida criticilor celor care nu vă înţelegeau convingerile, aţi rămas statornică în împlinirea poruncilor evanghelice. Dumnezeu să vă ajute să rămâneţi întotdeauna în credinţă şi să vă întărească dragostea faţă de El!
Să fiţi iubită!
Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Ana
octombrie 25, 2010 @ 7:16 am
Cand ne scuturam de praf?
@ Laura
Asa este Laura. Dar oare suntem noi pregatiti sa ne bagam in orice mizerie? Uite, aici vad o multime de tineri sinceri, la fel ca cei care au lucrat la acest minunat blog. Cuvintele lor sunt curate si marturisirea lor asemenea. Dar mai sunt si cei care ataca credinta si fac si atac la persoana.
[b]Consider ca aproape orice mesaj aici [u]care nu este impotriva[/u] bisericii noastre, este o marturisire.[/b] Deci Il marturisim pe Hristos.
Cand am facut acel comentariu, m-am gandit ca trebuie sa-i lasam deoparte pe cei care ataca continuu credinta dreapta, pentru ca intrand in conflict cu ei, in explicatii, sa nu ne smintim si noi. Slava Domnului ca pe acest blog anumite comentarii urate pot fi sterse, insa intr-un colectiv in discutia live se spun cuvinte care ataca profund, injurii sub orice critica, greu de redat.
[i]Si cati nu va vor primi, iesind din acea cetate scuturati praful de pe picioarele voastre, spre marturie impotriva lor[/i] (sf ev Luca 9/5)
Andrei
octombrie 25, 2010 @ 12:52 pm
nu ne scuturam sandalele
Nu te cunosc Laura, nu stiu cine esti, nu urmaresc acest site si nu am ajuns aici decat din dorinta de a face public si mai cunoscut modelul de seriozitate duhovniceasca si dragostea CURATA, SINCERA si ADEVARATA atat pentru oameni cat si pentru Dumnezeu a IPS Bartolomeu Anania. Vroiam sa a ajung la ideea (fara a-ti intoarce cu o oarecare frivolitate complimentul) ca am ramas foarte uimt si placut impresionat de gandirea ta curata, clara si care scartaie de prospetimea si adevarul ortodoxiei. Numai adaug nimic, caci avand cateva cunostinte elementare de ortodoxie, stiu ca vorbele dulci (sincere fiind ele) se pastreaza in interior, si nu se invaluie cu ele niciodata persoana pe care o ai in fata….simpla ta dorinta de a-l aprecia, se poate transforma pentru el intr-o cadere….ar fi pacat pentru amandoi.
Foarte expresive si foarte valoroase exemplele tale, din ortodoxia curata, nepervertita de nimic inca, din parinti de o autenticitate duhovniceasca foarte mare.
Ai amintit si de marturisire….tot parintele Anania, spunea intr-una din predicile IPS Sale, ca mai mare convingere are un necleric in fata unui necredincios decat un cleric. Si explicatia e si simpla….necredinciosul va crede (si e si normal) ca preotul ii tine un curs despre Taina Sfintei Treimi sau despre iubirea de aproapele, pentru ca e platit, pentru ca e un slujtor al Domnului si pentru ca ia salariu pentru asta…pentru ca la urma urmei asta e meseria lui! Pe cand un laic, ar putea fi mult mai convingator tocmai prin dezinteresul lui- o face nu pentru bani ci pentru ca pur si simplu asta simte el. As amintit aici, niste lucruri extraordinare din viața mea…paradoxal sau nu, credinta mea si descoperirea lui Dumnezeu a inceput sa fie prin oameni laici, neclerici….Mai impresionat am fost de bunatatea a doi doctori cu care ma duceam in garzi, de omenia si umanitatea lor, infinit mai mare decat auraria si opulenta pe care o poarta si in suflete, anumiti ierarhi din zilele noastre…Am vazut ca acel doctor nu postea vinerea, nu mergea duminica la biserica, dar era mult mai uman si practica mult mai mult valoarea si fapta crestina decat un pietist, un ritualist care avea grija sa imbranceasca toata lumea din biserica pentru a ajunge sa sarute vesemantul preotului…de fapt, in conceptia lui, degeaba si venea la biserica, daca a apuca sa mangaie mitra arhiereului. Daca am incropi un scurt sondaj, ca dintre un om credincios si fara praxia ortodoxiei si un om necredincios dar cu fapta buna pretutindeni inaintea lui, pe care din cei doi l-ar prefera Dumnezeu? Cred ca raspunsul ar fi clar: pe cel necredincios, dar care face fapte bune si pune in practica de-a binele valoarea crestina!
As mai aminti aici o uluitoare predica tot de-a parintelui Anania, cand a predicat, in Saptamana Mare a unui an, in catedrala mitropolitana din Cluj, ca va dezlega el un om sa se infrupte cu carne in Vinerea Mare in numele lui Dumnezeu, daca el ii va aduce in fata un orfan pe care l-a imbracat. Ortodoxia cheama la paradox, si paradoxal a fost perceput si Mantuitorul in vremea cat a fost pe pamant ca om.
De aceea, daca noi am avut bucuria de a descoperi ortodoxia, de ce sa nu o impartasim si altora? De ce sa aratam cu degetul spre ei, ca sunt marii pacatosi si noi aia cei mai corecti, care ne ducem viața de zi cu zi intr-o desavarsire totala si ne scarbim cand trecem pe strada intr-o vineri si vedem un „aproape” de-al nostru infruptandu-se cu pofta dintr-o shaorma. Trebuie mai multa dragoste catre cel de langa noi, mai multa intelegere si intelepciune si sa evitam panslavismul „ortodox”care a cuprins o intreaga Rusie.
As vrea sa ii raspund si Anei…
Este normal sa existe disensiuni…au existat dintotdeauna si nu cu oameni marunti ca noi, ci cu oameni cu adevarat intelepti sau cu mari popoare…cel mai clar este poporul evreu, care desi a fost cel „ales”, a beneficiat de vizita pamanteasca a lui Hristos prin culoarul istoriei, inca ii tagaduieste existenta…Un intreg mapamond crede in El, însa ei nu, tot il asteapta sa vina cu avioanele militare din inaltul Cerului sa distruga statele inamice si sa recladeasca „slava lui Israel”.De aceea si cu acest site, sau cu toate lucrurile, faptele, ideologiile, dogmele, traditia, tainele, persoanele ce tin de ortodoxie vor exista nemulturi, acuzatii si asa mai departe. Trebui sa fim mai intelepti, daca ne simtim slabi sa nu ne bagam in gura lupului si sa cautam si noi….sa ne indoim ca Toma, si vom avea o dorinta si mai mare de a ne raspunde la propriile intrebari, de a cauta raspunsuri si de a ne desavarsi in drumul cunoasterii lui Dumnezeu…care este un drum infinit, dar la capatul caruia aflam toate raspunsurile, pe deplin mintii noastre a tot ceea ce a insemnat sensul vietii…cred ca undeva la cateva secunde dupa ce ne inceteaza inima sa mai pompeze sangele in organism, vom incepe sa avem raspunsurile toate si acel pariu castigat de care vorbea Blaise Pascal si de care a amintit atat de frumos Laura.
Cei care insulta acest site, si in general cei care ne insulta convingerile religioase trebuie tratati cu cea mai mare bunatate, blandete si intelepicune…nu o avem, nu e nici o problema, o capatam din mers (e lesne de-nteles de unde), daca stim sa o cerem.
As mai aminti o intamplare reala (arhicunoscuta si de voi, cred), in care o prietena de a mea, cu un avort facut de mult, din nestiinta, frica si asa mai departe s-a dus la un parinte sa se spovedeasca; parinte calugar. Si după ce i-a spus intamplarea, a ridicat-o si a inceput sa urle la ea ca e o desfranata, ca va ajunge in fundurile iadului si ca si-a pierdut pentru totdeauna sufletul….a fost atat de dezamagita si dezgustata de acest mediu, unde ea a crezut ca va gasi obedienta, intelegere, iertare, alternativa la indrepatare…si acum ma chinuiesc sa o duc la un parinte „profesionist”, un parinte adevarat, din toate punctele de vedere….si nu reusesc.Daca si noi vom avea aceeasi atitudine,ei vor fi primiti in bratele neantului.Si nu am face decat se ne intoarcem la fariseismul vechi-testamentar dar extrem de actual astazi….Hristos nu se sfia sa stea la masa cu depravatele orasului, pe care le stiau toti…repet, statea, pentru ca ele aveau nevoie de doctori. Sa dam jos aceasta bariera a formalismului religios (pe youtube am incarcat si un filmulet in care parintele Anania vorbește foarte frumos despre el) si sa fim oameni cu adevarat si sa nu uitam ca sfintele taine ale bisericii, ierurgiile ei, invataturile ei nu sunt decat mijloace pentru a ne reinvata sa iubim aproapele, sa ne desavarsim prin el. Chiar masura iertarii pacatelor noastre, nu este Dumnezeu, ci omul („ si ne iarta noua greselile noastre precum si noi iertam celor ce ne gresesc noua”). Prin oameni si numai prin ei ne vine mantuirea de la Dumnezeu, pe care fara-ndoiala, El ne-o da. S-ar strecura aici o intrebare fireasca…pai marii pustinici, nu interactioneaza cu apropele sa faca fapte bune, sa ii ajute, ci se duc si se izoleaza poate pentru totdeauna fara a mai face acel act al milosteniei..Insa nu e asa…ei s-au retras (teoretic asa ar trebui sa fie) din prea multa dragoste pentru oameni.Sa faca milostenia cea mai mare, actul cel mai suprem al iubirii umane, pe care eu o considera rugaciunea sincera.
De aceea, concluzia mea finala, este….sa avem grija cum ne purtam cu oamenii din jurul nostru, pentru ca ei sunt calea noastra spre Imparatia lui Dumnezeu…Din evanghelia Infricosatoarei Judecati, aflam, ca la sfarsitul omenirii, Dumnezeu nu ne va intreba cate mii de matanii am acumulat de-a lungul anilor vietii, la cate sfinte liturghii am fost, samd…ci…daca am saturat pe cel flamand, l-am vizitat pe cel bolnav, s-au i-am dat vreo speranta unui intemnitat samd. Sa nu uitam ca pacatele sunt si comisive si omisive, si de cele omisive se ingrijora cel mai mult parintele Dumitru Staniloae.
Scuturatul sandalelor cred ca se aplica de sobornicitati, de Biserica insasi, cand ei se pun de acord, de exemplu, asupra unei anateme. Adica mergi intr-o comunitate tu ca om, iti bati capul cu ei, si ei nu te cred, tot pe a lor o tin. Mai aduci unul, ca atunci cand sunt doi adevarul trebuie sa iasa la iveala. Nici asa nu reusesti, aduci soborul cu tine (Biserica) si daca nici atunci nu reusesti sa „ iti fie acel om ca un pagan si vames”. Atunci e momentul intoarcerii fiintiale a ta, din fata acelui pacatos, dar intoarcere in indiferenta, nu ura. Mantuitorul nu spune sa ii uram. Sa iti fie ca un pagan si vames, adica sa iti fie indiferent.Si scutura-ti sandalele atunci si pleca, caci tu ai fost depasit de mijloacele tale umane, in fata lui, dar gândește-te ca Domnul nu l-a uitat si e acolo, pentru el.
aici vorbeste parintele Anania de formalismul religios:
prima parte:
http://www.youtube.com/watch?v=1X_4l2aCH9Q
a doua parte:
http://www.youtube.com/watch?v=bdK5S4PIlMQ&feature=related
Sa ascultati pana la capat…e absolut minunat!multumesc!
Andrei
Laura-optimista
octombrie 25, 2010 @ 5:37 pm
Pentru Andrei şi Ana
Andrei, îţi mulţumesc pentru multele aprecieri, nu mă aşteptam ca acel comentariu al meu să te impresioneze atât de mult. 🙂 Mă bucură şi mă încurajează deosebit de mult cuvintele tale, pentru că, fiind studentă la Facultatea de Teologie, mi-am pus de multe ori întrebarea dacă voi reuşi să-mi împlinesc datoria, pe care mi-am asumat-o, aceea de a-i învăţa pe alţii despre Dumnezeu. M-am întrebat dacă nu cumva, având tendinţa de a-mi crea idealuri utopice, mi-am asumat o responsabilitate, de care nu sunt vrednică. De aceea, datorită aprecierilor tale, îmi este mai clar faptul că, oricât de nevrednică şi lipsită de experienţă aş fi, harul lui Dumnezeu îmi va veni în ajutor, atunci când voi fi în situaţia de a le vorbi altora(eventual elevilor) despre credinţa noastră, în calitate de teolog. Te felicit pentru iniţiativa de a promova scrierile şi predicile IPS părinte Bartolomeu Anania, pe care-l consider un ierarh vrednic al Bisericii noastre şi un adevărat părinte duhovnicesc, care şi-a dedicat întreaga viaţă slujirii lui Hristos, Dumnezeul nostru.
Ai amintit de opinia IPS părinte Bartolomeu, potrivit căreia necredincioşii le acordă mai multă încredere neclericilor care le vorbesc despre Dumnezeu în mod sincer, decât clericilor, căci aceştia din urmă pot fi suspectaţi de anumite interese materiale. Această idee îmi aminteşte de ceea ce mi-a relatat recent o doamnă profesoară de chimie deosebit de credincioasă. Această profesoară, explicându-le elevilor o lecţie, s-a gândit să le atragă atenţia asupra faptului că toate legile naturii au fost rânduite de Dumnezeu, pentru că universul n-ar putea evolua potrivit unor reguli atât de fixe ca urmare a hazardului. Atunci când le-a spus elevilor aceste cuvinte, ei au întrebat-o uimiţi: „Doamna profesoară, şi dumneavoastră credeţi în Dumnezeu?”. Dacă profesorul de religie le-ar fi vorbit despre acelaşi adevăr de credinţă, probabil că acei copii nu ar fi fost deloc surprinşi(pentru că aceasta este datoria profesorului de religie), dar au luat în considerare opinia unei persoane neimplicate în învăţământul teologic, care L-a mărturisit pe Dumnezeu. Este logic să fie aşa, deşi… faptul că o persoană a ales să profeseze cariera de profesor de teologie sau să devină preot este, într-o oarecare măsură, o dovadă a credinţei sale în Dumnezeu. Dacă nu eşti credincios, nu prea are niciun sens să-ţi alegi o carieră teologică, dacă poţi intra în alt domeniu. Oricum, credincioşii neclerici, care vorbesc despre Dumnezeu şi-L mărturisesc inclusiv prin exemplul personal(nu doar prin cuvinte), beneficiază de mult mai multă încredere din partea celor lipsiţi de credinţă sau îndoielnici, pentru că, în mod indubitabil, îşi exprimă convingerile în mod sincer şi neinteresat.
Apreciez sincer modul tău de gândire şi dorinţa ta de a răspândi ideile părintelui Bartolomeu Anania. Dumnezeu să fie întotdeauna cu tine, să te ajute să rămâi statornic în credinţă şi să sporeşti în practicarea virtuţilor creştine!
Ana, Doamne ajută! 🙂 Ceea ce aş fi vrut să-ţi răspund ţi-a spus Andrei. 🙂 Cred că, aşa cum scriai şi tu într-un comentariu, Domnul Iisus Hristos, Care l-a adus la credinţă pe Saul, va putea cuceri, prin iubirea Sa, sufletul oricărui adversar al adevărului. Nu se ştie… poate că un adversar al lui Hristos are mai multe şanse de a se întoarce la dreapta credinţă, dcât o persoană indiferentă în privinţa religiei. Poate părea paradoxală afirmaţia aceasta, dar… îmi pare cât se poate de logică şi nu este o idee originală. Este logic, pentru că cei care vor să lupte împotriva lui Dumnezeu sunt nevoiţi să se documenteze în acest scop, iar când încep să înţeleagă mai clar şi mai profund tainele credinţei… nu prea i se mai pot opune, pentru că, aşa cum spunea un părinte, „creştinismul nu convinge, ci seduce”. 🙂 Este dificil să lupţi împotriva lui Hristos după ce ai aflat dspre iubirea Sa, după ce I-ai cercetat cu seriozitate învăţătura. În schimb, un indifrent, care declară că „există un Dumnezeu”, Care stă acolo sus în cer, iar noi trebuie să ne vedem de treburile noastre, nu este interesat să se informeze despre învăţătura Mântuitorului Hristos şi rămâne în neştiinţă, pentru că… Dumnezeul nostru nu ni Se revelează împotriva voinţei noastre. 🙁 Dacă Mântuitorul Hristos le-a spus fariseilor că vameşii şi desfrânatele vor intra înaintea lor în Împărăţia Sa(nu fiindcă sunt vameşi şi desfrânate, ci fiindcă s-au întors cu mai multă sinceritate la adevăr), cred că n-ar trebui să ne mire faptul că, la Judecata universală, îi vom putea vedea pe unii dintre ateii de astăzi bucurându-se împreună cu noi de iubirea lui Hristos, pentru că, în ultima clipă a vieţii lor, L-au mărturisit şi L-au strigat asemenea tâlharului de pe cruce care, după ce a furat o viaţă întreagă, la urmă a cucerit şi raiul. 🙂 🙂 Recunosc cu tristeţe că… şi eu am această tendinţă de a-i judeca pe ceilalţi, în special pe cei necredincioşi şi pe preoţii care mi se par superficiali în credinţă. Sunt conştientă că această atitudine este profund incorectă şi străină de spiritualitatea ortodoxă şi, de aceea, nădăjduiesc să-mi corectez modul de a gândi şi să judec păcatul, nu pe păcătos. În general, vorbesc deschis cu oricine şi încerc să-L mărturisesc pe Dumnezeu, dar în gândul meu judec… judec şi, mai grav, mă ispiteşte gândul că eu aş fi superioară acelora, prin faptul că am credinţă(ca şi cum credinţa nu ar fi un dar divin) şi că studiez teologia (ca şi cum n-ar exista şi teologi eretici în istoria Bisericii). Faptul că suntem credincioşi şi bine informaţi despre adevărurile noastre de credinţă nu ne îndreptăţeşte în faţa Domnului, ci mai mult ne responsabilizează, pentru că, aşa cum spunea Mântuitorul nostru, „cui i s-a încredinţat mult, mai mult i se va cere”.
Dumnezeu să fie cu tine, Ana! 🙂
Laura
Ana
octombrie 25, 2010 @ 6:42 pm
Laura ,Andrei, frumos:)
In primul rand imi place mult de IPS Bartolomeu. E un exemplu demn de urmat. Am avut cateva clipe de derut cand i-am citit memoriile, insa mi-am revenit prin predicile prea sfintiei sale. E un om al cuvantului.
Am inteles punctul vostru de vedere. [b]E un punct de vedere tineresc, simplu si plin de credinta. Sa dea Domnul la cat mai multi ca voi, caci biserica si tara are nevoie mare.[/b]
[b]”Este dificil să lupţi împotriva lui Hristos după ce ai aflat dspre iubirea Sa, după ce I-ai cercetat cu seriozitate învăţătura. „[/b]
Frumos spus Laura. Cu alte cuvinte, asta arata ca [b]ortodoxul, care urmeaza credinta dreapta, este un om serios.[/b] Exista insa un psalm care spune ca de fapt si credinta ne-a fost data in dar. Si asta ma infioara. Daca eu ortodoxul nu as fi fost in ceata celor alesi? Poate intelegeti ce vreau sa spun si fara sa explic.
Doamne ajuta
Guest
ianuarie 15, 2011 @ 3:19 pm
Parintele este internat la Viena
Laura-optimista
ianuarie 15, 2011 @ 3:52 pm
Am auzit şi eu… 🙁 Să ne rugăm Domnului pentru sănătatea IPS Părinte Bartolomeu! Hristos Dumnezeu să-i dăruiască acestui vrednic slujitor al Bisericii Sale sănătate, sporire în credinţă şi mântuire!
Doamne ajută!