Skip to content

3 Comentarii

  1. Greta
    august 1, 2013 @ 9:44 am

    Si eu multumesc pentru o experienta minunata care mi-a umplut inima de bucurie! Maica Domnului sa ne ocroteasca pe toti si sa ne revedem cu bine!

    Reply

  2. Claudiu Balan
    august 1, 2013 @ 9:51 am

    Cu drag Greta. Sper să ne revedem cu bine.
    Ești o fată extraordinară.
    Ilinca vorbea de tine astăzi prin casă.

    Reply

  3. Bogdan Munteanu
    august 1, 2013 @ 9:53 am

    Mă alătur şi eu lui Claudiu cu un mesaj de laudă adusă lui Dumnezeu – fără de Care nimic nu ar fi putut ieşi atât de bine! Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!

    Dar şi cu mulţumiri tuturor celor întâlniţi în tabără şi, graţie cărora, cutez să cred că săptămâna 23-29 iulie 2013 petrecută în Maramureş îmi va rămâne în memorie drept unul dintre cele mai bune evenimente de acest fel la care am participat vreodată.

    *

    Uimit de frumuseţea sufletelor am fost şi eu, astfel că aş vrea să îmi explic puţin de unde această revelaţie. Să fi fost doar simpla transpunere într-un frumos cadru natural şi că ne-am rupt de preocupările şi grijile zilnice, de mediul de viaţă (poate indiferent la adevărurile de credinţă sau chiar ostil oricăror referiri la Hristos), de goana prin oraşe aglomerate, care adesea ne îndeamnă la mizantropism şi ne împiedică a mai trăi minunea întâlnirii cu alt om?

    Da, or fi contribuit şi acestea, dar mai presus de ele aş zice că a fost lucrarea Duhului Sfânt, sub semnul Căruia a fost întreaga tabără. Nu doar în ultima seară, când ne-a pus pe gânduri dom’ profesor Gheorghe Butuc, dar şi în serile de discuţii precedente şi în cursul minunatelor zile, multora ni s-au deschis ochii prin lucrarea lui Dumnezeu. Am înţeles mult mai multe despre noi înşine şi despre cei din jur.

    Poate şi un sfânt (poate că nici nu este deja canonizat) ne-a venit în ajutor, respectiv „Parintele Arsenie, Acuzatul ZEK-18376” – din amintirile căruia Claudiu ne-a citit un pasaj relevant pentru scopul taberei.

    Eu aş zice că scopul a fost a ne ajuta pe fiecare să înţelegem că, dincolo de experienţele noastre, realitatea lucrurilor văzute şi nevăzute doar Domnul ne-o poate descoperi. Nimeni nu este întrutotul ceea ce pare, pe nimeni nu putem defini şi descrie doar din ceea ce lasă să se întrevadă despre el, nimeni nu este deja desăvârşit, dar nici deja condamnat la pierire veşnică.

    Să nu ne încredem în mintea noastră, să nu ne lăsăm robiţi de experienţele negative pe care le-om fi avut în relaţiile cu ceilalţi, să nu ne făurim idoli din nimeni, să fim deschişi la a da încă şi încă o şansă oricui şi să fim mereu în legătură cu Dumnezeu, Maica Domnului şi Sfinţii atunci când intrăm în legături cu oamenii din jur!

    *

    Nu cred că-s singurul care să fi avut revelaţii, care să aflat multe despre el însuşi şi despre ceilalţi şi nici nu cred că am vreun merit personal în a fi descoperit atât de multe. A fost un dar de la Dumnezeu, pentru că s-au creat nişte condiţii necesare receptării acelui dar.

    Spre exemplu, ne-am rugat împreună – înaintea meselor şi plecărilor la drum – ba încă şi având un slujitor al Domnului cu noi (Pr. Victor) a cărui binecuvântare a pecetluit acţiunile noastre.

    Pentru cei netrăitori în viaţa Bisericii, or fi părând lucruri mici şi neglijabile, dar eu nu cred că este deloc aşa. Zeci de oameni ne-am rugat împreună înainte de micul dejun şi cină mai multe zile la rând, am cântat (în microbuz şi unele biserici), am spus rugăciunile de seară la focul de tabără şi ne-am trecut pe acelaşi pomelnic – toate aceste detalii au contat enorm la schimbările din inima şi mintea fiecăruia!

    Nici nu trebuia să ne rugăm mai mult, să participăm la privegheri lungi, să ne adâncim în rugăciune, căci nu toţi suntem la acelaşi nivel de credinţă, iar a fi imprimat o notă prea evlavioasă taberei ar fi fost contraproductiv.

    A fost destul să facem ‘minimul’ de rânduieli bisericeşti (micile rugăciuni zilnice pe care suntem chemaţi cu toţii să le facem) şi, iată, totul a decurs minunat!

    *

    Cum am învăţat de la Pr. Mihail Milea, pe care adesea vi l-am citat în aceste zile petrecute împreună, [b]Ortodoxia este bucurie[/b]. Ai bucurie (= entuziasm, linişte sufletească, îngăduinţă faţă de ceilalţi, bunăvoinţă faţă de toţi, deschidere, o stare interioară de nejudecare a celorlalţi, răbdare unul cu altul etc), pesemne că eşti cu adevărat trăitor al credinţei!

    Nu contează că nu eşti sfânt, că faci încă păcate şi că unele rânduieli încă îţi par prea greu de ţinut. Contează că bucuria îţi certifică faptul că eşti pe un drum bun!

    Dacă nu ai bucurie, nu înseamnă că este ceva în neregulă cu regulile Bisericii sau cu cei din jur, ci cu tine însuţi.

    *

    Toţi suntem, chiar şi cei care ne considerăm credincioşi, foarte slabănogiţi duhovniceşte şi de căzuţi, laşi şi ipocriţi, plini de frici şi cu mintea îmbibată de idealuri ale lumii apostatice în care trăim. Sincer, suntem într-un hal fără de hal, aşa încât pe absolut nimic din noi nu ne putem baza pe calea către mântuire, ci numai pe mila Domnului.

    Cu toate acestea, văzând realist în ce stare suntem, că şi alţii se luptă cu mai metehne, nu doar eu, nu am căzut în deznădejde. Dimpotrivă, Tabăra AOT de la Borşa mi-a întărit credinţa! Pe cât am văzut că suntem de marcaţi de rănile păcatului, pe atât mi-a sporit nădejdea că Domnul nu o să ne lase şi că nu este nevoie de mari nevoinţe, ci măcar de mici sforţări, de sinceritate cu noi înşine!

    Câtă vreme ne mai putem bucura împreună, fără beţii, îmbuibare şi promiscuitate (etaloanele de falsă bucurie ale lumii din jur), eu zic că este o şansă de mântuire pentru fiecare. Să nu deznădăjduim, să preţuim bucuria de Domnul dăruită şi să ne privim unul pe altul prin oglinda bucuriei (= a Ortodoxiei), nu prin prisma minţii noastre atât de neputincioase.

    *

    Mulţi ne apropiem ori am şi depăşit pragul de vârstă stabilit de Claudiu şi Dan pentru tabere (18-35 ani), însă din perspectiva celor de mai sus nu este nicio limită. ‘Asociaţia Ortodoxia Tinerilor’ se poate citi şi drept ‘Asociaţia Bucuria Tinerilor’, iar bucuria veritabilă este fără limită vârstă.

    Altfel, cum s-ar explica că părinţi cu viaţă sfântă, gârboviţi de nevoinţe şi prigoane (nu de păcate) sunt foarte adesea înconjuraţi de tineri?

    Să nu uităm că sunt pline Evangheliile de cuvintele Mântuitorului „Bucuraţi-vă!” şi că la aceasta ne cheamă în primul rând. Toate regulile, poruncile, restricţiile, normele, canoanele Bisericii nu sunt menite să ne ‘chinuie’ cumva, ci să ne ajute să dobândim şi să ştim a păstra bucuria!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *