“Aceasta este porunca Mea: sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu.”
Ascultă Radio Ortodoxia Tinerilor
Seara de rugăciune
Miercuri seara, ora 22:30 »
Fericiticeiprigoniti.net
Cinstește-ți eroii și martirii neamului

Tabără

Campanii de educație creștin-ortodoxă

Euharistia continuaDin comorile Sfintei ScripturiCasatoreste-te de tanar Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu        Theologica  Exista distractie si fara alcool

Viaţa Sfintei Elisabeta – Mare Ducesă a Rusiei (recomandare de carte)

Draga mea prietenă,

... căci ţie îţi scriu. Ţie, cea care eşti împovărată de grijile lumii acesteia, cea care visează la o carieră şi la a conduce lumea, cea care petrece ore în şir la birou, uitând de ea şi de cei dragi, cea care e mai mult bărbat decât femeie, cea care se împodobeşte cu tot felul de lucruri pentru a fi mai frumoasă, care a uitat că e frumoasă aşa cum e ea, simplă. Ţie, care cauţi averi, care vrei să străluceşti seara ca atunci când răsare soarele să piară strălucirea ta. Ţie, care cauţi modele de viaţă nu în mama ta, ci în femei de afaceri. Draga mea, ţie îţi scriu.

Stai o secundă! Odihneşte-te! Ascultă cântecul păsărilor şi priveşte cerul în multitudinile sale culori atunci când răsare şi apune soarele, lasă-te alintată de adierea vântului, joacă-te cu fulgii de nea... roagă-te! Simţi mirosul florilor? Îţi sare inima de bucurie când auzi gânguritul unui copil? Te vezi cât de frumoasă eşti? Te vezi? Totul la tine este unic, pentru că suntem unici.

Vreau să îţi vorbesc despre cea mai frumoasă comoara pe care o ai tu, despre care tu ai uitat că o ai... despre frumuseţea sufletului tău. Ştiu, că e greu să găseşti o cale prin atâtea cerinţe ale societăţii, dar stai o clipă şi ascultă...

Despre comoara ascunsă în tine, mărturiseşte viaţa Sfintei Elisabeta – Mare Ducesa a Rusiei. Te vei regăsi, ai să vezi. Doar tu vei putea vedea atâta frumuseţe, care este doar în tine. Vei fi impresionată de îmbinarea între gingăşie, delicateţe şi putere, tărie în faţa greutăţilor, neclintire din iubire în faţa furtunii vieţii, care sunt deja în tine. Draga mea prietenă, iată o femeie puternică, aşa cum eşti şi tu, care a lăsat în urmă lumea aceasta trecătoare.

Din mlădiţa împărăteasca s-a născut aceasta minunată sfântă, Elisabeta Feodorovna Romanov, care a fost Prinţesa Elisabeta Alexandra Louise Alice de Hesse şi a Rinului.

S-a născut la 20 octombrie 1864 la Darmstadt, în Germania, fiind descendentă a dinastiei Rurik. A fost al doilea copil al lui Ludovic al IV-lea, Mare Duce de Hesse şi al Prinţesei Alice a Regatului Unit. Prin vinele Elisabetei curgea sânge împărătesc, fiind nepoata după mama a Marii Regine Victoria a Angliei.

Ella – căci aşa i se spunea Elisabetei în familie - a fost crescută după tradiţii vechi englezeşti, într-un spirit profund religios şi o disciplină strictă.

Mama sa, o femeie deosebită, era cunoscută pentru blândeţea, sufletul ei nobil şi mai ales pentru mila şi dragostea faţă de cei aflaţi în suferinţă. Aceste virtuţi a ştiut să le sădească de timpuriu şi în inimile copiilor săi.

Deşi provenea dintr-o dinastie germană dintre cele mai nobile, familia de Hesse trăia foarte modest. Îmbrăcămintea şi hrana le erau simple, iar copiii îşi făceau singuri curat în odăile lor, făceau focul şi erau învăţaţi să gătească. Mama lor, Prinţesa Alice, le cosea haine şi se îngrijea de cele de trebuinţă în casă.

Părinţii Elisabetei au folosit cea mai mare parte a averii lor în scopuri caritabile. În timpul războiului austro-prusac, Prinţesa Alice mergea adeseori să cerceteze răniţii şi bolnavii, luând-o şi pe Elisabeta cu ea. Aceste amintiri şi-au pus o adâncă pecete în inima iubitoare a micii prinţese, pregătind-o pentru viaţa cea minunată de mai târziu.

În toamna anului 1878, prinţesa Elisabeta rămâne orfană de mama, la doar paisprezece ani. Tot atunci moare şi sora ei mai mică, Maria. Lipsa mamei a lăsat o rană adâncă în sufletul Elisabetei, încât mai târziu ea s-a dăruit în chip deosebit îngrijirii orfanilor.

Anii au trecut şi Elisabeta, pe cât a sporit cu frumuseţea cea din afară, pe atât s-a împodobit şi cu blândeţea, milostivirea şi curăţia lăuntrică.

“Înaltă, zveltă, mlădioasă şi de o nemărginită blândeţe – o bucurie pentru ochi şi pentru suflet, pentru inimă! Frumuseţea ei era din cele ce se numesc de obicei îngereşti. Ochii, zâmbetul, felul în care te privea, în care îţi vorbea, în care se mişca, toate erau de o desăvârşire care întrece cuvintele. Nu ştiu ce într-însa aducea cu un crin. Neprihănirea ei era fără seamăn şi nu-ţi puteai lua ochii de la ea”. (Regina Maria a României, “Povestea vieţii mele”)

Draga mea prietenă, vei descoperi în filele vieţii Sfintei Elisabeta, povesti incredibile, pictate cu bunătate, iubire şi dăruire de sine.

Tânăra Elisabeta a devenit la vârsta de 20 de ani Mare Ducesă a Rusiei prin căsătoria cu Marele Duce Serghei Alexandrovici, fiul lui Alexandru al II-lea, Împăratul Rusiei şi al Împărătesei Maria Alexandrovna şi unchiul viitorului țar Nicolae al II-lea.

Serghei era un tânăr serios, cu o personalitate puternică şi o educaţie aleasă. Ca un adevărat prinţ rus, îşi iubea cu ardoare ţară şi era de neclintit în credinţa pravoslavnică. Era sobru, dar cu suflet milostiv şi bun. Avea înclinaţii deosebite pentru meşteşugul pictării icoanelor. Adusese o bogată colecţie de icoane vechi şi era socotit unul dintre cei mai buni cunoscători în domeniul antichităţilor şi al istoriei.

Cu toate că rangul o silea să apară în ochii lumii strălucitoare, împodobită cu bijuterii şi rochii somptuoase, totuşi podoaba ei cea mai aleasă rămânea cea dinlăuntru, înnobilând frumuseţea trupului ei cu bună aşezare a sufletului. Ducele Constantin Romanov, amintind în memoriile sale de o împrejurare solemnă de la Curte, scria: “Când Marea Ducesa Elisabeta a apărut lângă Împărăteasă, toţi am fost orbiţi de parcă ar fi fost soarele. De mult nu am mai văzut o aşa frumuseţe. Păşea încet, cu cuviinţă şi smerenie...”.

Serghei şi Elisabeta petreceau mult timp la reşedinţa de vară de la Ilinsk. Aici era o aşezare minunată, în mijlocul naturii, un loc unde se puteau linişti, departe de agitaţia capitalei. Pentru sufletul sensibil al Ducesei, frumuseţea pădurii şi poienile înflorite erau o încântare. Elisabeta şi Serghei, iubeau singurătatea şi petreceau mult timp împreună, vorbind despre viaţa în Dumnezeu. Serghei îi citea adesea din literatura rusească şi din Sfinţii Părinţi, astfel Elisabeta a început să deprindă şi mai temeinic limba rusă, pe care a iubit-o apoi ca pe propria limbă.

Surorile de Hesse fuseseră crescute într-un spirit protestant riguros şi de aceea hotărârea Ducesei de a se converti la Ortodoxie a fost greu înţeleasă şi acceptată de familia sa. Trecerea la Ortodoxie a Elisabetei nu a fost însă rodul unor impresii de moment şi nu s-a făcut în pripă. În sufletul ei s-a dat o luptă încordată, în care adevărul dreptei credinţe a biruit dragostea firească pentru vechile rădăcini ale familiei.

Elisabeta îi scria fratelui ei, Prinţul Ernst: “Să nu crezi că dragostea pământească m-a făcut să iau această hotărâre. Simţeam că Serghei aştepta de mult acest moment şi suferea, însă cu toate acestea a fost cu mine ca un înger bun. A aşteptat convertirea mea şi niciodată, niciodată nu s-a plâns.”

Serghei şi Elisabeta, după neştiutele judecaţi ale lui Dumnezeu, n-au avut copii, dar s-au îngrijit cu dragoste părintească, vreme îndelungată, de creştea şi educarea Prinţului Dimitri şi a Prinţesei Maria, copiii Marelui Duce Paul, fratele lui Serghie, rămaşi orfani de mama la o vârstă fragedă. Pe lângă îndatorire nobilă, Marea Ducesa a găsit împlinirea în lucrarea talantului pus de Dumnezeu din pruncie în inima ei, pentru aproapele. La Moscova se afla în fruntea tuturor organizaţiilor de binefacere care ajutau săracii, orfanii şi pe toţi cei lipsiţi.

O dată cu începerea războiului ruso-japonez (1904-1905), Marea Ducesa a condus personal mişcarea patriotică de îngrijire a răniţilor, văduvelor şi orfanilor de război. Mai mult, ea s-a preocupat de nevoile soldaţilor aflaţi pe front, organizând în palatul din Kremlin ateliere în care sute de femei lucrau voluntar la confecţionarea de haine, bandaje şi alte echipamente necesare. Dragostea şi râvna ei neobosita au însufleţit inimile nobilimii moscovite, care nu a întârziat să sprijine această lucrare de proporţii. Şi nu numai bogaţii, ci şi cei nevoiaşi veneau să dăruiască smeritul lor obol, aşa cum dau mărturie caietele speciale în care Marea Ducesa a notat fiecare danie în parte. Unele din aceste însemnări, scrise chiar de mână Marii Ducese, sunt cu adevărat mişcătoare: “Micuţul Colea a dăruit 5 copeici”. Şi în altă parte: “O fetiţă săracă a adus o găinuşă vie, ca să facă în fiecare zi câte un ou pentru soldaţii de pe front”.

Toţi iubitorii de adevăr, admiratori sau nu ai Elisabetei, au recunoscut că lucrarea filantropică a Mării Ducese a fost unică în istoria Kremlinului imperial.

Dar iată că vin nori grei asupra Marii Ducese. Ducele Serghei, fiind un om al dreptăţii şi al moralităţii desăvârşite, socotea că Rusia putea fi salvată de la declinul moral şi politic numai printr-o autentică trăire a credinţei ortodoxe şi prin întărirea instituţiei monarhice. Reformele sale, prin care vroia să uşureze viaţa oamenilor de rând, precum şi fermitatea convingerilor lui l-au făcut unul din cei mai temuţi oponenţi ai duşmanilor ţării. Bârfele şi calomniile pe care aceştia le născoceau cu privire la viaţa sa particulară erau din ce în ce mai numeroase.

Aşa încât, într-una din zile, pe când Ducele traversa Kremlinul cu trăsura, îndreptându-se spre Palatul Guvernatorului pentru o întâlnire, a fost aruncată asupra sa o grenadă care l-a ucis fulgerător. Fiind în apropiere şi auzind explozia violenta, Ducesa Elisabeta a alergat degrabă într-acolo. Priveliştea, aşa cum o descrie prinţesa Maria Pavlovna, era înfricoşătoare: “Mătuşa mea stătea în genunchi lângă trupul sfârtecat al unchiului Serghei, ce zăcea în zăpadă. Rochia ei albastră, sclipitoare, strălucea straniu printre umilele rămăşiţe însângerate ce o înconjurau. Pe chipul alb ca ceară, trăsăturile înspăimântătoare ale feţei aveau o rigiditate tulburătoare. Nu plângea, dar n-am putut uita niciodată acea privire a ei... Când a simţit că eu şi Dimitrie ne apropriem, şi-a deschis larg mâinile către noi. Am alergat spre ea şi ne-a cuprins în braţe, strângându-ne la piept. Repetă la nesfârşit aceste cuvinte: V-a iubit atât de mult!... V-a iubit atât de mult!”

Pe locul unde a fost comis asasinatul, Ducesa a ridicat o cruce mare de bronz, de şase metri înălţime, pe care a pus să fie gravate cuvintele: “Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac”. O vreme, locul a fost cinstit cu evlavie şi nimeni nu străbătea Kremlinul fără a se opri o clipă înaintea crucii, rugându-se pentru odihna sufletului robului lui Dumnezeu Serghei. Când însă au venit la putere bolşevicii, Lenin însuşi, mânios că nu fusese încă dărâmată, a legat crucea cu o funie şi a doborât-o.

Cu multă mărime de suflet, Marea Ducesa a luat hotărârea de a-l cerceta şi ajuta pe asasinul soţului ei. Plinind porunca iubirii de vrăjmaşi, ea nu numai că l-a iertat pe cel ce-i omorâse soţul, ci, mai mult, lăsând la o parte propria suferinţa, s-a străduit să-l facă pe acesta să conştientizeze păcatul pe care-l săvârşise şi să-l aducă la pocăinţă.

Sufletul milostiv al Elisabetei nu s-a putut însă linişti cu atât şi ea a adresat Țarului un memoriu prin care cerea schimbarea sentinţei. Din nefericire, asasinul nu a fost decât una din numeroasele victime ale ideologiei bolşevice. Pe zi ce trecea, creştea tot mai mult numărul acestor aşa-zişi revoluţionari care, manipulaţi prin minciună şi calomnii, deveneau marionete şi unelte de lucru ale forţelor oculte, dirijate din umbră de oameni importanţi şi influenţi în societate. Ştiind bine aceasta, Marea Ducesa a încercat din răsputeri să-l salveze de la moartea sufletească şi trupească pe tânărul care îi luase soţul de lângă ea, înţeleg că fusese numai o biată marionetă în mâna nelegiuiţilor.

Mare a fost, cu adevărat, suferinţa Ducesei. Şi cu toate că a purtat-o cu multă stăpânire de sine, totuşi sufletul ei a fost zguduit din temelii. Din ziua morţii lui Serghie, Elisabeta nu s-a mai despărţit de straiele cernite, decât atunci când le-a schimbat, pentru totdeauna, cu cele monahale.

Draga mea prietenă, te las să descoperi singură ce comoară tainică ai ascunsă în tine. Te las să descoperi singură drumul spre sfinţenie, pe care l-a parcurs Sfânta Elisabeta, a cărei viaţă a fost de Mare Ducesă, în cer şi pe pământ. “Mereu caldă, mereu plină de dragoste şi milă, ea purta cu puterea lui Hristos, slăbiciunile celor slabi. Toţi o iubeau, toţi o cinsteau, pentru că simţeau că dragostea ei pentru aproapele era nefăţarnica. Zâmbetul ei cald încălzea şi cele mai reci inimi.”

Ţi-am povestit doar o mică parte din viaţa Sfintei Elisabeta, pentru că tu să vrei să cauţi mai mult, dacă vrei un model în viaţă. Îţi spun doar că, îmi doresc să ne trăim viaţa în demnitate, în respect, în iubire şi în verticalitate.

Sfântul Serafim de Sarov spunea: “Găseşte-ţi pacea lăuntrică şi liniştea, iar mai apoi o mulţime de oameni se vor mântui alături de tine.”

Dacă vrei să descoperi continuarea, sună-mă la nr. 0768678610 şi îţi voi trimite cartea.

Cu dragoste,

Liliana Ciucă.

Pentru a lăsa un comentariu trebuie să te înregistrezi.
Fă-ţi un Cont nou dacă e prima oară când vrei să laşi un comentariu.
Dacă ai deja un cont click aici pentru a intra pe pagina de log in.

Ultimele comentarii

Înregistrare (login)

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Arhiva articolelor

Linkuri

 Portalul Doxologia 

Sanatate si Viata - Pentru un Stil de Viata Sanatos si o Viata Fericita - SanatateSiViata.ro

Ediția a 3-a a cărții "Mii de tineri își păstrează astăzi fecioria până la căsătorie."