“Aceasta este porunca Mea: sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu.”
Ascultă Radio Ortodoxia Tinerilor
Seara de rugăciune
Miercuri seara, ora 22:30 »
Fericiticeiprigoniti.net
Cinstește-ți eroii și martirii neamului

Ediția a 3-a a cărții "Mii de tineri își păstrează astăzi fecioria până la căsătorie."

Campanii de educație creștin-ortodoxă

Casatoreste-te de tanar Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu   Din comorile Sfintei Scripturi Euharistia continua Theologica  Exista distractie si fara alcool

Mai 2009

31 Mai 2009

Iertare

duhul-sa-nu-l-stingeti2Nu am ştiut că Tu eşti iubirea cea veşnică, şi am crezut că iubirea de aici, de pe pămănt mă împlineşte

Nu am ştiut măsura iubirii Tale, când ai venit să mântuieşti pe cei păcătoşi

Nu am ştiut că atât de mult ne iubeşti şi tot răul îl îndrepţi spre bine

Nu am ştiut să apreciez ce am, orb am fost şi am căzut, dar Tu aici ai rămas

Merit Doamne? Simt că nu mă mai pot linişti şi la Tine alerg să mă regăsesc, şi să te iubesc.

Lasă-mi mie crucea mea, să stea ea lângă mine şi să mă apere de tot răul

Lasă-mi mie lacrimile mele de pocăinţă, şi rămâi aici lângă mine

Lasă-mă să te privesc şi să stau lângă Tine mereu.

Vreau să fiu un fir de iarbă în Împărăţia Ta, şi să mă iubeşti aşa cum sunt

Pentru că Tu eşti iubirea de care nu ne putem sătura.

Iubeşte-mă Doamne şi pe mine aşa cum sunt, că tare mult mi-e dor de iubirea Ta pe care am pierdut-o

Iubeşte-mă Bunule, că sufletul meu însetează după duhul Tău

Iubeşte-mă Doamne şi pe mine, că mă simt neputincios.

Bunule, iartă-mă!

(Oana)

Read more

30 Mai 2009

Unde Îl găsesc pe Hristos? (povestioară)

88295_hristos-pe-cruceUn copil întreabă pe mama sa:

- Mama, vreau să mă întâlnesc cu Hristos şi nu ştiu unde să Îl găsesc? Mama mirată îi răspunde: Fiule nu stiu, mergi şi întreabă-l pe tatăl tau.

Copilul se duce la tatăl său şi îl întreabă:

- Tată spune-mi, te rog unde Îl găsesc pe Hristos? Tatăl şi mai mirat, neştiuitor din fire...îi răspunde cu blândeţe că nu ştie şi îl trimite la bunica s-o întrebe. Bunica mai departe, la rândul ei îl trimite la un bătrân din sat, bătrânul la rândul lui, îl trimite la alt bătrân, iar acela, în cele din urmă, îl trimite la un stareţ de la mănăstirea din deal.

- Părinte, am venit să-mi spui cum pot să-l întâlnesc pe Hristos?

- Vrei să afli cum să-l întâlneşti pe Hristos... stai puţin aici, ia o mătura şi fă oleacă de curăţenie prin mănăstire şi îţi spun.

Stă copilul cu ascultare, o luna, 6 luni...2 ani,..tot făcând curaţenie şi tot a aşteptat răspunsul părintelui până când într-o zi, copilul deja crescut mare, dupa Sfânta Liturghie, rugându-se lui Hristos...cu mare dragoste, văzându-l pe cruce, iar pe călugări mâncând liniştiţi..se gândeşte...

-Măi, dar fraţii călugări, după Sfânta Liturghie, se duc beau, mănâncă, şi bisericuţa o închid, iar săracul Hristos rămâne aici pe cruce, făra mâncare, făra un pic de apa, însetat...Ia, că mă duc eu să aduc puţină apă şi să pregătesc ceva de mâncare.

Şi se duce el, ia apa şi mancarea şi vine în bisericuţă şi îi aduce lui Hristos, cu multa dragoste...iar atunci Hristos a coborât de pe cruce şi a stat lânga el şi a luat masa împreună cu el.

După câteva zile, părintele stareţ îl întreabă:

- Măi copile, dar ce faci tu noaptea cu lumânările aprinse şi cu mâncarea în Biserică după ce noi ne culcăm?

-Părinte mă întâlnesc cu Hristos!

Părintele, minunat, închinându-se...îl întreabă ma apoi:

-Păi cum?

-Eu îi aduc de mâncare, să mănânce şi apă de băut, şi El coboară de pe cruce şi stă lângă mine şi mănâncă cu mine.

LEGENDĂ:

„curăţenie"- Sfânta Taină a Spovedaniei

„stă copilul cu ascultare"-ascultarea de duhovnic şi îndeplinirea canonului

„Şi se duce el, ia apa şi mancarea şi vine în bisericuţă şi îi aduce lui Hristos, cu multa dragoste.."-milostenia,calea spre mântuirea sufletului.

Read more

Vedenie despre Înfricoşata Judecată

judecata-de-apoi-voronet"Intr-o seara, dupa ce si-a terminat obisnuita rugaciune de noapte, Cuviosul s-a intins sa doarma pe patul de pietre ca intotdeauna. Era miezul noptii si el inca veghea, privind cerul instelat si luna. Singur isi socotea pacatele sale si se tanguia cu mintea, gandindu-se la infricosatul ceas al judecatii.

Deodata, vede ca se trage taria cerului ca o perdea si apare Domnul nostru Iisus Hristos intr-o slava negraita. In jurul lui, in vazduh, stateau toate ostile ceresti; ingeri, heruvimi si serafimi, erau in minunate si infricosate cete, randuite fiecare dupa felul, frumusetea si stralucirea lor. Domnul S-a adresat conducatorului unei cete si acela s-a apropiat luminos, cu teama si respect.

Mihaile, mai marele Asezamantului, pregateste cu ceata ta, tronul de foc al slavei Mele si mergi in valea lui Iosafat. Acolo sa-l asezi ca prim semn al venirii Mele. Pentru ca s-a implinit ceasul cand fiecare va lua plata dupa faptele sale. Grabeste-te, ca a sosit ceasul! Voi judeca pe cei ce s-au inchinat la idoli si s-au lepadat de Mine, Facatorul lor. Pe cei ce s-au inchinat la pietre si la lemne, pe care le-am spre trebuinta lor. Pe toti ii voi sfarama ca pe „vasele olarului". Tot asa si pe dusmanii Mei, pe ereticii care au indraznit sa coboare pe Duhul Mangaietor in randul fapturilor. Vai de ei, ce foc ii asteapta!

Acum Ma voi arata si iudeilor, care M-au rastignit si n-au crezut in dumnezeirea Mea. Mi S-a dat toata stapanirea si puterea si sunt Judecator drept. Atunci cand eram pe Cruce, ziceau: „Hoo! Tu Cel ce darami Biserica… mantuieste-Te pe sine-Ti…" Acum a Mea este razbunarea, le voi rasplati! Voi judeca, voi cerceta, voi pedepsi aspru neamul jidovesc, cel stricat si viclean, pentru ca nu s-a pocait. Le-am dat vreme de pocainta, dar au nesocotit-o; vor lua acum razbunare.

Le voi rasplati si sodomitilor, care au spurcat pamantul si vazduhul cu nelegiuirea lor. I-am ars atunci si iarasi ii voi arde, pentru ca au urat placerea Duhului Sfant si au iubit placerea diavolului. Voi pedepsi pe toti desfranatii, nerusinatii si intunecatii care se aseamana cu armasarii. Nu s-au indestulat cu casnicia lor legiuita, ci s-au balacit in faradelege si satana i-a aruncat in prapastia de foc. Nu au auzit ca inficosat lucru este a cadea in mainile Dumnezeului Celui viu? Nu s-au temut ca voi varsa peste ei mania Mea; i-am chemat la pocainta, dar nu s-au pocait.

Voi judeca pe toti talharii care au facut noian de rele, precum si pe ucigasi si pe toti care au facut multime de pacate. Eu le-am dat timp sa se pocaiasca, dar ei n-au luat in seama. Unde sunt faptele lor cele bune? Le-am dat pilda si icoana pe fiul cel desfranat si pe multi altii, sa nu se deznadajduiasca de pacatele lor. Ei insa, au dispretuit poruncile Mele si s-au lepadat de Mine. S-au indepartat de Mine si au iubit stricaciunea; pe Mine M-au nesocotit si s-au facut robi pacatului. Sa mearga, deci, in focul pe care ei singuri si l-au aprins.

Dar, si pe cei care au murit, tinand minte raul, ii voi trimite intr-o infricosata munca. Pentru ca n-au dorit pacea Mea, ci au fost maniosi, rautaciosi si razbunatori. Pe lacomi, pe cei ce au luat dobanda si pe toti iubitorii de argint, care este inchinare la idoli, ii voi nimici si distruge cu toata mania Mea, pentru ca si-au pus nadejdea in bani si pe Mine M-au nesocotit, ca si cum nu M-as ingriji de ei. Pe acei mincinosi crestini care au invatat ca nu este invierea mortilor si ca exista metempsihoza (reancarnarea sufletelor) acum, aici pe pamant, ii voi topi pe toti in gheena ca ceara; atunci se vor convinge de invierea mortilor. Magii, vrajitorii si toti care se ocupa cu magia vor fi zdrobiti.

Vai si de cei care au petrecut cu chitare si instrumente; au cantat, s-au imbatat, au jucat, au vorbit necuratii si s-au dedat la rele! I-am chemat si nu M-au ascultat, ci M-au luat in ras. Acum viermele le va roade inima. Le-am dat la toti mila si pocainta, dar nici unul nu a luat aminte. Voi inchide in intuneric si pe cei ce au nesocotit Sfintele Scripturi, pe care le-a scris Duhul Meu prin mijlocirea sfintilor. Voi judeca si pe cei ce se ocupa cu superstitiile si se incred in cutite, galeti, furci si altele asemenea. Atunci vor intelege, ca trebuia sa nadajduiasca in Dumnezeu si nu in creaturile Lui. Se vor tulbura si impotrivi atunci, dar nu vor avea nici o putere deoarece," a Mea este razbunarea, Eu le voi rasplati".

Voi pedepsi pe imparatii si pe conducatorii care M-au amarat necontenit cu nedreptatile lor. Au judecat nedrept si cu mandrie, dispretuind pe oameni. Si acestia vor plati. Dreapta Mea putere nu primeste mita. Ii voi pedepsi dupa faradelegile lor. Atunci vor intelege ca sunt mai infricosat decat toti imparatii pamantului. Vai de ei, ce iad ii asteapta pentru ca au fost cruzi si au varsat sange nevinovat, sangele copiilor si al sotiilor lor. Cu ce urgie voi pedepsi pe acei slujitori care n-au fost pastori adevarati ai Bisericii; care Mi-au paraginit via Mea si Mi-au risipit oile! Ca au pastorit aur si argint si au cautat preotia pentru interes. Ce pedeapsa vor lua! Ce tanguire! Voi varsa peste ei toata mania Mea si urgia, si-i voi zdrobi. S-au straduit sa castige oi si boi care pier, iar de turma mea cea cuvantatoare nu s-au ingrijit. Voi pedepsi cu toiag faradelegile lor si cu bici nedreptatile lor. Dar si preotii care glumesc, rad si se cearta in biserica, Ii voi arunca in foc si in tartar!

Am venit si vin. Cine poate sa-mi stea impotriva? Dar vai si amar de cel pacatos care va cadea in mana Mea! Pentru ca fiecare se va infatisa inaintea Mea „gol si descoperit". Cum va indrazni atunci sa se arate nerusinarea pacatosilor? Cum vor privi fata Mea? Unde-si vor ascunde rusinea? Se vor umple de rusine inaintea Mea si a preacuratelor puteri ceresti

. Voi judeca si pe monahii care si-au neglijat canonul si au nesocotit fagaduintele pe care le-au facut inaintea lui Dumnezeu, a ingerilor si a oamenilor. Una au fagaduit si alta au facut. Din inaltimea norilor ii voi arunca in prapastia iadului. Nu le-a fost de-ajuns pieirea lor, ci au produs si altora sminteala ucigatoare. Mai bine le-ar fi fost sa nu se fi lepadat de lume, decat sa se lepede si sa traiasca rau, in desfranare." A Mea este razbunarea, Eu le voi rasplati tuturor celor ce nu au voit sa se pocaiasca. Ii voi judeca pe toti ca un Judecator drept."Cuvintele acestea pe care Domnul le-a  rostit cu glas de tunet catre Arhanghelul Mihail au umplut de spaima nenumaratele puteri ingeresti.

Apoi a poruncit sa-i aduca cele sapte veacuri de la facerea lumii. Mihail a primit porunca sa indeplineasca si acest lucru. De aceea a mers degraba la casa testamentului si le-a adus. Erau ca niste carti mari, pe care le-a pus in fata Judecatorului. Apoi a stat de o parte privind cu respect, cum rasfoieste Domnul istoria veacurilor. Si a luat primul veac, l-a deschis si a zis: „Aici scrie, in primul rand: Tatal, Fiul si Duhul Sfant, un Dumnezeu in trei fete. Din Tatal S-a nascut Fiul si Facatorul veacurilor, deoarece cu Cuvantul Tatalui, prin Fiul, s-au facut veacurile, s-au creat netrupestile puteri, s-au intarit cerurile, pamantul, adancurile, marea, raurile si toate cele ce sunt intr-insele".

Apoi, dupa ce a citit putin mai jos, a zis: „Chip al Nevazutului Dumnezeu este primul om, Adam, cu femeia lui, Eva. Atotputernicul Dumnezeu si Facatorul toturor celor vazute si celor nevazute, a dat lui Adam o porunca. Aceasta este legea care trebuia tinuta cu toata puterea si scumpatatea, spre cinstea Facatorului sau si ca sa nu uite ca Dumnezeu se afla deasupra lui."

Dupa putin, a citit mai departe: „Nelegiuirea in care a cazut chipul lui Dumnezeu prin inselaciune sau mai bine zis din neatentie si din neglijenta. A cazut omul si, a fost izgonit din rai, cu dreapta judecata si hotarare a lui Dumnezeu. Nu putea sa stea in acele bunatati incepatorul nelegiuirii!" Mai jos a citit: „Cain s-a aruncat asupra lui Abel si l-a omorat, dupa voia diavolului. Se cade sa arda in focul gheenei, pentru ca nu s-a pocait. Iar Abel va trai in vesnicie".

In acelasi chip a rasfoit cele sapte carti ale veacurilor. In sfarsit, a luat a saptea carte si a citit: „Inceputul veacului al 7-lea inseamna sfarsitul veacurilor. Incepe sa se generalizeze raul, desfranarea, nemilostivirea. Oamenii veacului al 7-lea sunt rai, invidiosi mincinosi, cu dragoste fatarnica, iubitori de stapanire si de argint, robiti de pacatele sodomicesti si de celelalte pacate."

A mers putin mai departe, a citit ceva si, indata si-a ridicat in sus privirea mahnita; a sprijinit o mana pe genunchi si cu celalta si-a acoperit fata si ochii si a stat asa cugetand in sine multa vreme, apoi a soptit: „Intr-adevar, acest veac a intrecut cu nedreptatea si cu rautatea pe toate celelalte".

A citit mai jos: „Grecii si idolii lor au fost spanzurati cu lemnul, cu sulita si cu cuiele care au pironit trupul Meu, de viata purtatorul" A tacut cateva clipe si iarasi S-a aplecat asupra cartii: „Doisprezece comandanti ai Marelui Imparat, albi ca lumina, au tulburat marea, au inchis gurile fiarelor, au inecat balaurii cei ganditori, au luminat pe orbi, au saturat pe cei flamanzi si au saracit pe cei bogati. Au pescuit multe suflete moarte, dandu-le din nou viata. Mare este plata lor…" Si apoi, dupa putin a adaugat: „Eu, Iubitorul de oameni, am ales si marturisitori, care au fost biruitori cu ajutorul Meu". Prietenia lor a a juns pana la cer si iubirea lor pana la tronul Meu! Dorul lor pana la inima Mea si jertfa lor Ma arde cu putere. Slava si puterea Mea este cu ei!"

Dupa ce a intors multe file, a soptit cu un zambet de multumire: „Omul care a tinut cu cinste carma celor sapte coline (Constantinopolul) si a devenit imparatul lor a fost slujitorul dragostei Mele. I se cuvine imparatia cerurilor pentru ca a fost ravnitor si urmator Domnului Sau".

Apoi, trecand peste multe file, a zis: „O, Preafrumoasa si Preacinstita Mireasa! Cati vrajmasi s-au straduit sa te murdareasca. Dar nu M-ai tradat pe Mine, Mirele Tau! Nenumarate erezii te-au amenintat, dar piatra pe care ai fost zidita nu s-a miscat, pentru ca „portile iadului nu au biruit-o".

Mai jos erau scrise toate pacatele oamenilor, pe care moartea le-a gasit nesterse prin pocainta. Si erau asa de multe, ca nisipul marii… Le-a citit Domnul nemultumit si a dat din cap suspinand. Nenumarata multime a ingerilor statea tremurand de frica dreptei manii a Judecatorului.

Cand Domnul a ajuns la jumatatea acestui veac, a zis: „Sfarsitul lui este plin de putoarea pacatului, de lucrurile omenesti, care sunt toate mincinoase si intinate: invidie, ura, minciuna, hula, dusmanie, chefuri, betii, desfranari, ucideri, avorturi, lacomie, iubire de argint, tinere de minte a raului. Dar ajunge! Il voi curma la jumatate! Sa inceteze stapanirea pacatului! Si zicand aceste cuvinte pline de manie, Domnul a dat Arhanghelului Mihail semnalul pentru judecata. Imediat, acela cu ceata lui au luat prea stralucitul si negraitul tron si au plecat.

Era asa de numeroasa ceata aceea incat pamantul nu o incapea. Si fugind, strigau cu glas de tunet: Sfant, Sfant, Sfant Domnul Savaot! Plin este cerul si pamantul de slava Lui Si de acest infricosat strigat se cutremura cerul si pamantul. Sfant, Sfant, Sfant, mare si infricosat, minunat si proslavit este Domnul in vecii vecilor. Apoi a pornit Gavriil, cu ceata lui cantand; a urmat al treilea mare Arhistrateg, Rafail cu ceata lui, inaltand cantarea: Unul Sfant, Unul Domn Iisus Hristos, intru slava lui Dumnezeu Tatal. Amin.

In sfarsit, s-a pornit si ceata a patra. Comandantul ei era alb si luminos ca zapada, cu privirea dulce. Si fugind, canta cu putere: Dumnezeu, Domnul dumnezeilor a vorbit si a chemat pamantul de la rasaritul soarelui pana la apus. Din Sion maretia frumusetii Lui. Dumnezeu aratat vine, Dumnezeul nostru si nu va tacea. Foc inaintea Lui va merge si in jurul Lui vifor mare! Si continua restul psalmului. Iar comandantii ii raspundeau: Vine Dumnezeu sa judece pamantul, ca Tu stapanesti peste toate neamurile. Conducatorul acelei osti se numea Uriil. Dupa putin, au adus inaintea Domnului Prea Cinstita Lui Cruce, care stralucea ca un fulger infricosat si revarsa o negraita mireasma. In urma lui veneau cu multa cinste cetele Stapaniilor si ale Puterilor. Privelistea era de o maretie uimitoare. Nenumaratele Puteri cantau cu o deosebita armonie. Unii ziceau cu multa teama: Inalta-Te-voi Dumnezeul meu si Imparatul meu si voi binecuvanta Numele Tau in veci! Altii ziceau: Inaltati pe Domnul Dumnezeul nostru si va inchinati asternutului picioarelor Lui, ca Sfant este. Aliluia, Aliluia, Aliluia!

Apoi a dat dumnezeiasca porunca sa vina iarasi puternicul comandant Mihail, sa stea langa tronul Domnului. In acea clipa, a aparut un inger care tinea o trambita. A luat-o Judecatorul in mana Sa, a trambitat de trei ori si a zis trei cuvinte; apoi a dat-o lui Mihail. „Mergi la Golgota, unde Mi-am intins preacuratele maini si trambiteaza si acolo de trei ori!"

Indata ce a plecat Mihail, Domnul a chemat ceata Incepatoriilor si a zis, adresandu-se comandantului ei: „Iti poruncesc sa iei dumnezeiasca ta ceata si sa va imprastiati in toata lumea, ca sa aduceti pe nori pe sfinti, de la rasarit si de la apus, de la miazanoapte si de la miazazi. Sa-i aduceti pe toti ca sa ma intampine, cand va suna trambita.Dupa toate acestea, Dreptul Judecator a aruncat o privire spre pamant si a vazut negura si intuneric, jale si vai si multa tanguire, din infricosata tiranie a satanei. Turbeaza si urla balaurul. A daramat totul si le zdrobeste ca pe iarba. Pentru ca vede pe ingerii lui Dumnezeu ca ii pregateste focul cel vesnic.Daca a vazut toate acestea, Judecatorul a chemat un inger de foc cu infatisare aspra si infricosata, fara mila; era conducatorul cetelor ingerilor, care supravegheaza focul iadului si i-a zis:

Ia cu tine toiagul meu, care leaga si zdrobeste. Ia si nenumarata multime de ingeri din ceata ta si pe cei mai infricosati care executa pedepsele celor din iad. Sa mergeti la marea cea ganditoare ca sa gasiti urmele domnului intunericului. Apuca-l cu putere si-l tine bine, lovindu-l fara mila cu toiagul, pana cand va preda ceata duhurilor celor rele. Leaga-i apoi tare pe toti cu puterea toiagului Meu, dupa porunca Mea si, apoi arunca-i in chinurile iadului cele mai groaznice si fara mila".

Cand toate au fost gata, s-a facut semn Arhanghelului care tinea trambita, sa trambiteze puternic. Imediat s-a facut o tacere de moarte ca si cum s-ar fi linistit toate. La prima trambitare s-au alcatuit toate trupurile mortilor. La a doua, Duhul Domnului a pus sufletele in trupurile moarte. Spaima si cutremur a cuprins toate; cele ceresti si cele pamantesti tremurau. Atunci a sunat a treia oara si cea mai infricosata trambita, care a zguduit toata lumea, cand mortii au inviat din morminte „intr-o clipa". Infricosata priveliste! Erau mai multi decat nisipul marii. In acelasi timp se coborau din ceruri ca o ploaie densa spre Tronul Judecatii cetele ingeresti, zicand cu glas de tunet: Sfant, Sfant, Sfant Domnul Savaot, plin este tot pamantul de frica si de cutremur!

Tot pamantul si multimea nenumarata a cetelor ingeresti stateau asteptand. Tremurau plini de spaima in fata infricosatei stapaniri dumnezeiesti, care se cobora pe pamant. Si pe cand toti priveau in sus, au inceput cutremure, tunete si fulgere in Valea Judecatii si in vazduh si toti au fost cuprinsi de groaza. Atunci taria cerului s-a strans ca o carte si a aparut cinstita Cruce stralucind si scanteind ca soarele. Ingeri o tineau inaintea Domnului nostru Iisus Hristos si Judecatorul lumii, care venea. Apoi se auzea un imn, o cantare straina: Binecuvantat este cel ce vine intru numele Domnului, Dumnezeu este Domnul, Judecator, Stapanitor si Domn al pacii.

Indata ce s-a terminat aceasta puternica slavoslovenie, a aparut Judecatorul pe nori, sezand pe tron de foc. Cu preacurata Lui stralucire invapaia cerul si pamantul. Atunci, din multimea mortilor care inviasera, unii au inceput sa straluceasca ca soarele si indata au fost rapiti de nori in vazduh pentru intampinarea Domnului lor. Cei mai multi, insa, au ramas jos. Nimeni nu i-a luat la cer. Se tanguiau cu amar ca nu s-au invrednicit si ei sa fie rapiti de nori si mahnirea si durerea umpleau de amaraciune sufletele lor. Au cazut toti in genunchi in fata Judecatorului si apoi s-au ridicat.

Infricosatul Judecator se asezase deja pe Tronul judecatii si in jurul Lui se adunasera toate puterile ceresti cu frica si cu cutremur. Cei ce fusesera rapiti pe nori pentru intampinarea Lui, stateau de-a dreapta; ceilalti se aflau de-a stanga Judecatorului. Cei mai multi dintre acestia erau iudei, conducatori, arhierei, preoti, imparati, multime de monahi si de mireni. Stateau rusinati si se jeleau de pierzarea lor. Fetele lor erau ticalosite si suspinau cu adanca mahnire. O tanguire de moarte s-a lasat peste toti si nici o mangaiere nu le venea de nicaieri.

Dar cei ce stateau de-a dreapta Judecatorului erau veseli, luminosi ca soarele, cinstiti, slaviti, albi ca lumina, parca aprinsi de o dumnezeiasca lumina. Ca sa indraznesc s-o zic, semanau cu Domnul si Dumnezeul lor.Deodata, infricosatul Judecator si-a aruncat privirea intr-o parte si in alta. S-a uitat de-a dreapta bucuros si a zambit. Cand insa, s-a intors spre stanga, s-a tulburat; s-a maniat tare si si-a intors indata fata. Atunci, cu glas puternic si dumnezeiesc a zis celor de-a dreapta:

Veniti, binecuvantatii Parintelui Meu, de mosteniti Imparatia care a fost gatita voua de la intemeierea lumii. Caci am flamanzit si Mi-ati dat sa mananc, am insetat si Mi-ati dat sa beau, strain am fost si M-ati primit, gol si M-ati imbracat, bolnav si M-ati cercetat, in temnita si ati venit la Mine.

Atunci, aceia s-au mirat si au intrebat: Doamne, cand Te-am vazut flamand si Ti-am dat sa mananci, sau insetat si Te-am adapat? Si cand Te-am vazut strain si Te-am primit, sau gol si Te-am imbracat, si cand Te-am vazut bolnav si in temnita? Amin zic voua, intrucat ati facut unuia din acesti frati ai Mei mai mici, Mie Mi-ati facut.Apoi S-a intors si catre cei de-a stanga" si le-a zis cu asprime:  Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic care este gatit diavolului si slugilor lui. Caci am flamanzit si nu Mi-ati dat sa mananc, am insetat si nu Mi-ati dat sa beau, strain am fost si nu M-ati primit, gol si nu M-ati imbracat, bolnav si in temnita si nu M-ati cercetat. –      

Doamne, i-au raspuns aceia, nedumeriti, cand Te-am vazut bolnav si in temnita si nu Ti-am slujit Tie? Amin zic voua, le-a raspuns Domnul, intrucat nu ati facut aceasta unuia dintre acesti mai mici, nici Mie nu Mi-ati facut. Pieriti din ochii Mei, blestemati ai pamantului! In tartar, in scrasnirea dintilor, acolo va fi plangere si tanguire fara de sfarsit!

Cum a rostit Judecatorul aceasta hotarare, dinspre rasarit s-a pornit un urias rau de foc care curgea vijelios spre apus. Era lat ca o mare intinsa. Vazandu-l, pacatosii din stanga s-au ingrozit si au inceput sa tremure de spaima in deznadejdea lor. Atunci, nemitarnicul Judecator a poruncit ca toti, drepti si pacatosi, sa treaca prin raul cel arzator, pentru ca sa fie incercati prin foc.

Au inceput cei din dreapta, care au trecut toti si au iesit ca aurul curat. Lucrurile lor nu au ars, ci s-au arata, prin incercare, mai luminoase si mai limpezi, iar ei s-au umplut de bucurie.

Apoi au inceput sa treaca si cei din stanga prin foc, ca sa fie incercate si lucrurile lor. Dar fiindca erau pacatosi, flacarile au inceput sa-i arda, tinandu-i in mijlocul raului. Si lucrurile lor au ars ca pleava, iar trupurile au ramas intregi, ca sa arda ani si veacuri nesfarsite, impreuna cu diavolii. Niciunul nu a reusit sa iasa din acel rau de foc. Pe toti i-a tinut focul, pentru ca erau vrednici de osanda si de pedeapsa.

Dupa ce pacatosii au fost predati iadului, Infricosatul Judecator S-a ridicat de pe tron si a pornit catre dumnezeiescul palat, impreuna cu toti Sfintii Sai. Il inconjurau cu multa frica si cutremur Puterile ceresti, cantand: Ridicati capetenii portile voastre si va ridicati portile cele vesnice si va intra Imparatul slavei, Domnul si Dumnezeul dumnezeilor, impreuna cu toti Sfintii Lui, care se vor bucura de vesnica mostenire.

Alta ceata raspundea si zicea:

„Binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului, cu cei pe care i-a invrednicit Harul Sau sa se numeasca fii ai lui Dumnezeu. Dumnezeu este Domnul, impreuna cu fiii Noului Sion si S-a aratat noua". Si Arhanghelii, care mergeau dupa Domnul, Il slavosloveau, cantand pe rand o cantare cereasca: Veniti sa ne bucuram de Domnul si sa trigam lui Dumnezeu, Mantuitorul nostrul sa intampinam fata Lui cu marturisire si in psalmi sa-i cantam lui.

Iar alta ceata raspundea armonios: Dumnezeu mare este Domnul si Imparat mare peste tot pamantul. Ca in mana Lui sunt marginile pamantului si inaltimile muntilor ale Lui sunt. Acestea si multe alte cantari armonioase cantau ingerii, incat toti care le auzeau se bucurau de o negraita bucurie. Astfel cantand, au intrat Sfintii cu Domnul Iisus Hristos la ospatul cel ceresc din dumnezeiescul palat si inimile lor saltau de bucurie. Si indata portile palatului s-au inchis.

Atunci, Imparatul ceresc a chemat pe mai marii ingerilor. Primii au venit Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil si conducatorii cetelor. Au urmat apoi cei doisprezece luminatori ai lumii, Apostolii. Lor le-a dat Domnul slava stralucita si douasprezece tronuri ca de foc, ca sa stea cu multa cinste langa Invatatorul lor, Hristos. Chipul lor scanteia de o negraita lumina vesnica si hainele lor straluceau si erau luminoase ca chihlimbarul; si capeteniile ingerilor ii cinsteau. Apoi li s-au dat si douasprezece coroane minunate, impodobite cu pietre de mult pret, care straluceau cu o lumina orbitoare si ingeri slaviti le tineau deasupra capetelor lor.

Au venit apoi inaintea Domnului cei saptezeci de Apostoli. De asemenea si acestia au primit cinste si slava, dar cununile celor doisprezece erau mai minunate.Acum a venit randul mucenicilor. Acestia au primit cinstea si slava marilor osti ingeresti care s-au prabusit din cer impreuna cu Lucifer. Adica, Mucenicii au devenit ingeri si conducatori ai cetelor ingeresti. Indata li s-a adus o multime de coroane care au fost puse pe sfintele lor capuri. Cum straluceste soarele, asa straluceau si coroanele. Astfel, Sfintii Mucenici, indumnezeiti, se bucurau de o nespusa bucurie.

Apoi a intrat ceata sfanta a Ierarhilor, preotilor, diaconilor si a celorlalti clerici. Au fost incununati si ei cu cununi vesnice, potrivit cu ravna, rabdarea si lucrarea lor. Cununa de cununa se deosebea in slava ei, precum se deosebeste stea de stea. Si multi preoti si diaconi erau mai slaviti si mai luminosi decat multi arhierei. Lor li s-a dat si cate o biserica, pentru ca sa aduca pe jertfelnicul cel intelegator, Sfanta Jertfa si slujbe bine placute lui Dumnezeu.

A intrat apoi cuvioasa ceata a monahilor. Chipul lor revarsa o tainica mireasma si scanteia ca soarele. Domnul i-a impodobit cu sase aripi si prin puterea Sfantului Duh au devenit asemenea cu infricosatii Heruvimi si Serafimi si au inceput sa cante cu glas de tunet: Sfant, Sfant, Sfant Domnul Savaot, plin este tot pamantul de slava Lui! Slava lor este mare, negraita, si cununile lor felurit impodobite si luminoase; potrivit cu luptele si cu sudorile lor, au primit si cinstea.

A urmat apoi ceata proorocilor. Lor le-a daruit Imparatul Cantarea Cantarilor, Psaltirea lui David, timpane si hore, lumina nematerialnica, stralucitoare, megraita bucurie si slavoslovia Duhului Sfant. Atunci, Stapanul dumnezeiescului ospat le-a cerut sa cante ceva. Si au cantat o cantare asa de melodioasa, incat toti saltau de fericire. Dupa ce sfintii au primit aceste daruri din Preacuratele maini ale Mantuitorului, asteptau acum pe acelea pe care ochiul nu le-a vazut si urechea nu le-a auzit si le inima omului nu s-au suit.

A intrat apoi toata ceata oamenilor care s-au mantuit in lume: saraci si domni, imparati si supusi, robi si liberi. Au stat toti inaintea Domnului, Care a despartit dintre ei pe cei milostivi si curati si le-a dat desfatarea Raiului din Eden, palate ceresti si luminoase, cununi de mult pret, sfintenie si bucurie, sceptruri si tronuri si ingeri ca sa-i slujeasca. Apoi au venit toti cei ce din dragoste pentru Hristos s-au facut „saraci cu duhul". Acum au fost slaviti foarte mult. Din Insasi mana lui Hristos au primit cununa stralucita si mostenirea Imparatiei cerurilor. Apoi „cei ce plang pacatele lor" si-au primit marea mangaiere a Sfintei Treimi. Pe urma, „cei blanzi" si fara rautate, care au mostenit cerescul pamant, unde se afla dulceata si mireasma Duhului Sfant. Si ei au fost cuprinsi de o negraita bucurie si placere, vazand ca s-au invrednicit sa mosteneasca pamantul cel fericit; cununile lor ca de trandafiri, scanteiau.

Au urmat cei „flamanzi si insetati de dreptate". Lor le-a dat plata dreptatii ca sa se sature si cu buna lor asezare s-au bucurat, vazand ca Imparatul Hristos este inaltat si slavit de ingeri.Apoi au intrat „cei prigoniti pentru dreptate". Lor le-a daruit sfanta slavoslovie si preaminunata viata. S-au asezat pentru ei tronuri minunate, pe care sa stea in Imparatia cerurilor. Coroanele lor erau de aur sfant si nematerialnice si straluceau asa de tare, incat de slava lor sa se bucure si cetele ingeresti. Au intrat apoi, ceata celor „prigoniti pentru Hristos", Marele Dumnezeu si Mantuitorul sufletelor noastre. Pe ei i-a asezat pe tronuri de aur si au fost laudati de Dumnezeu.

Dupa acestia a intrat marea multime de pagani, care nu au cunoscut legea lui Hristos, dar din fire au tinut-o, ascultand de glasul constiintei lor. Multi straluceau ca soarele de nevinovatia lor si curatia lor si Domnul le-a dat Paradisul si cununi luminoase si impletite cu trandafiri si crini. Dar pentru ca au fost lipsiti de Dumnezeiescul Botez erau orbi. Pentru ca Sfantul Botez este lumina si ochiul sufletului. Si nu vedeau deloc slava lui Dumnezeu. De aceea cine nu este botezat, desi mosteneste bucuria Raiului si simte ceva din mireasma si dulceata lui, nu vede nimic. Dupa acestia, a vazut Cuviosul Nifon o ceata de sfinti care erau copiii crestinilor. Toti pareau sa fie ca de treizeci de ani. Mirele i-a privit cu fata vesela si le-a zis: -         Haina Botezului este intr-adevar fara pata, fapte insa deloc. Voua ce sa va fac? Atunci ei au raspuns cu indrazneala: -         Doamne, am fost lipsiti de bunatatile Tale cele pamantesti, cel putin sa nu ne lipsesti de cele ceresti! A zambit Mirele si le-a dat bunatatile cele ceresti. Au primit si cununa nevinovatiei si a nerautatii si toate ostile ceresti i-au admirat. Era minunat sa auzi pe sfintii ingeri, care bucurandu-se nespus de vederea tuturor cetelor sfintilor, cantau dulci cantari. Dupa toate acestea, vede Nifon ca vine inaintea Mirelui o dumnezeiasca Mireasa. In jurul ei se revarsau miresme ceresti si mir dumnezeiesc. Pe preafrumosul ei cap purta o neasemuita diadema imparateasca, care scanteia. Ingerii o priveau uimiti si sfintii coplesiti. Harul Sfantului Duh o imbraca in haina aurita si preainfrumusetata. Intrand in dumnezeiescul palat, o insoteau o multime nenumarata de fecioare, care cantau cu slavoslovenii si imne maretia lui Dumnezeu.

Cand a ajuns langa Mirele Hristos, marea Imparateasa s-a inchinat de trei ori impreuna cu toate sfintele fecioare. Atunci „Cel Preafrumos" a vazut-o si s-a bucurat. Si-a plecat capul si a cinstit-o ca pe Preacurata Sa Maica. Aceasta s-a apropiat cu multa evlavie si cinste si a sarutat nemuritorii si neadormitii sai ochi, precum si indureratele sale maini. Dupa dumnezeiasca sarutare, Domnul a dat fecioarelor haina stralucitoare si cununi prea luminoase si apoi au venit toate puterile ceresti cantand si fericind-o si slavind-o. Atunci, Mirele s-a ridicat de pe Tronul Sau, avand de-a dreapta Sa pe Maica Sa, iar la stanga, pe cinstitul Proroc si Inaintemergatorul Sau, a iesit din palat si a mers la dumnezeiescul ospat, unde se aflau bunatatile pe care ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit, pregatite pentru toti cei ce au iubit pe Dumnezeu. In urma veneau toti sfintii. Acestia, cum au vazut bunatatile, s-au umplut de o nespusa bucurie si au inceput sa umble praznuind la minunatul ospat. Dar pe acestea robul lui Dumnezeu Nifon nu a mai putut sa le descrie. Desi l-am silit de multe ori, nu mi-a spus macar cat de putin. -         Nu pot, fiule, zicea suspinand, sa infatisez cu limba sau sa asemuiesc cu vreun lucru pamantesc lucrurile acelea. Erau mai presus de orice cugetare si inchipuire, dincolo de toate cele vazute si nevazute. Deci, dupa ce Domnul a impartit sfintilor toate bunatatile cele negraite si nemaiauzite, a poruncit Heruvimilor sa inconjoare vesnicul ospat, asa cum zidul inconjoara un oras. A poruncit apoi ca Serafimii sa inconjoare pe Heruvimi, Domniile pe Tronuri, Incepatoriile pe Domnii, Stapaniile pe Incepatorii si in sfarsit Puterile cerurilor pe Stapanii. Precum un zid inconjoara un oras, asa si cetele ceresti se inconjurau una pe alta. De-a dreapta ospatului veacurilor statea cu mare cinste Arhanghelul Mihail cu ceata lui; la stanga Gavriil cu ceata lui, Uriil statea si Rafail la rasarit. Toate acestea s-au facut cu porunca Domnului nostru Iisus Hristos, a Marelui Dumnezeu si a Mantuitorului tuturor sfintilor. Aceste patru cete erau foarte mari si impreuna cu cetele preacuratelor Puteri inconjurau ospatul lui Dumnezeu cu mare stralucire. Cand toate acestea s-au terminat, atunci Insusi Dumnezeu Omul Iisus s-a supus „Celui ce-I supusese toate" si I-a predat toata stapania si domnia si puterea, care o luase de la El. Apoi El a intrat la dumnezeiescul ospat, ca Mostenitor al Tatalui, Imparat si Arhiereu impreuna mostenitor cu toti sfintii. La sfarsitul tuturor tainelor pe care le-a vazut Sfantul Nifon, a vazut si cea mai infricosata descoperire. Insusi Tatal Fiului Unul Nascut, Nascatorul, Lumina cea neapropiata si negraita, a rasarit deodata, luminand deasupra preacuratelor Puteri, deasupra tuturor cerurilor si a cetelor ceresti. Lumina peste preacuratul ospat cum lumineaza soarele lumea. Asa stralucea Tatal milostivirilor. Si precum buretele absoarbe si tine vinul, asa si sfintii se umpleau de nespusa Dumnezeire a Tatalui si Imparatului, neintrerupt cu El in veci. De acum nu mai era pentru ei nici noapte, nici zi. Exista numai Dumnezeu si Tatal, Fiul si Duhul, lumina si hrana, viata si stralucire, bucurie, veselie si desfatare in Duhul Sfant. Apoi s-a facut o adanca tacere. Ochii Sfantului Nifon au primit o lumina curata, neamestecata ca sa vada. Primei cete, care inconjura ospatul, i s-a randuit sa savarseasca o cantare neintrerupta si nesfarsita. Ea a fost cuprinsa de o negraita si nespusa bucurie. Indata dumnezeiasca si infricosata ceata a inceput o negraita slavoslovenie. Inimile sfintilor saltau de bucurie si desfatare. De la prima cantare de slavoslovenie a trecut la ceata a doua a serafimilor. A inceput atunci si aceea sa cante cu multa maiestrie o cantare tainica. Ca o inseptita dulceata rasuna slavoslovia si in urechile sfintilor, care se bucurau negrait cu toate simturile lor. Ochii vedeau lumina cea neapropiata, mirosul lor mirosea mireasma Dumnezeirii, urechile lor auzeau dumnezeiasca cantare a preacuratelor Puteri, gura lor gusta Trupul si Sangele Domnului Iisus Hristos, nou, intru Imparatia Cerurilor, mainile lor pipaiau vesnicele bunatati si picioarele lor saltau la ospat. Astfel, toate simturile lor se saturau de negraita bucurie. Dupa putin, a doua ceata a transmis acea dumnezeiasca cantare cetei a treia, la a patra si pana la cea din urama, producand cu dulceata cantarii, placere si bucurie in inimile sfintilor. Si era uimitor ca cetele nu cantau mereu aceeasi cantare, ci era o felurime nemarginita de cantari si noutate in cantarile pe care le cantau. Cand cele sapte cercuri ale cetelor au completat preacurata lor slavoslovie, a inceput ceata Arhanghelilor cantarea cea intreit sfanta: a cantat Mihail si a raspuns Gavriil; apoi a cantat Rafail si a raspuns Uriil. Se auzea o armonie extraordinara. Cei patru stalpi de foc, Arhanghelii, erau mai presus; cantarea lor era inflacarata si patrunzatoare. Miscati de acea negraita dulceata au inceput atunci si toti sfintii de la cerescul ospat sa cante maretiile lui Dumnezeu. Astfel pretutindeni, inlauntru si afara rasuna cantare ingereasca. Cantare preasfanta care inflacara sfintele inimi cu o fericita placere in vecii nesfarsiti. Dupa ce le-a vazut pe toate acestea de trei ori Fericitul Nifon cand se afla in mare rapire si vedere, a auzit glasul lui Dumnezeu, zicandu-i: „Nifone, frumoasa a fost prooroceasca ta vedenie. Scrie dar cu amanuntul toate cele ce ai vazut si auzit, pentru ca asa se vor intampla. Ti le-am aratat tie pentru ca imi esti prieten credincios, fiu al Meu iubit si mostenitor al Imparatiei Mele. Incredinteaza-te deci acum, cand te-am invrednicit sa vezi infricosatele taine, de marea Mea iubire de oameni fata de cei ce se inchina cu smerenie Imparatiei si Stapanirii Mele. Pentru ca Eu Ma bucur sa privesc spre cel bland si smerit si care se cutremura de cuvintele Mele. Dupa ce i-a spus aceasta, Domnul l-a eliberat de acea infricosata si prea minunata vedenie care il stapanise timp de doua saptamani. Cand si-a venit in sine, statea ingrozit si se tanguia indurerat. Lacrimile ii curgeau siroaie si zicea: „Vai de mine ticalosul! Ce-l asteapta pe bietul meu suflet! Vai de mine miselul! Oare in ce stare ma voi afla acolo, eu pacatosul? Cum ma voi indreptati fata de Judecatorul? Ce scuza voi aduce pentru pacatele mele si unde voi ascunde multimea faradelegilor mele? O, intinatule si ticalosule!… Suspin nu am, nici lacrimi si nici pocainta nu aflu; milostenie deloc, nerautatea si blandetea se afla foarte departe de mine. Vai mie! Ce sa fac eu nevrednicul si intinatul? De unde sa incep sa-mi mantuiesc sufletul? Haina Botezului am intinat-o, botezul l-am murdarit, sufletul mi l-am innoroiat, mintea mi-am intunecat-o, viata mi-am cheltuit-o „in petreceri si betii". O, pacatosul de mine! Nu stiu ce voi face. Ochii mei privesc lucrurile cele de rusine, urechile asculta cantece lumesti, mirosul adulmeca dupa miresme, gura imi este pornita spre lacomie. Vai mie, ticalosul! Mainile mele se bucura in pacate; trupul meu doreste sa se tavaleasca in noroiul faradelegii si cauta paturi moi si mancare aleasa. O, o, nelegiuitul, intunecatul si intunecatul! Unde sa merg nu stiu! Cine ma va scoate din acel foc amar? Cine ma va izbavi din intunericul cel mai dinafara al infricosatului tartar? Cine ma va izbavi de scrasnirea dintilor? Vai, vai mie scarbosul si nelegiuitul! Mai bine era sa nu ma fi nascut!… O, de ce slava ma lipsesc eu innegritul! De ce cinste si de ce cununi! Ce bucurie si veselie voi pierde fiindca m-am robit de pacat! Ticaloase suflete, unde iti este umilinta, unde luptele, unde virtutiile? Vai tie intinatule! In ce loc te vei afla in ziua aceea? Ai facut vreun bine ca sa placi lui Dumnezeu? Vei merge in vapaie. Cum vei rabda vaiul si scrasnirea? O, intinate suflete, cum ai poftit sa te tavalesti mereu in necuratie, cum ai slujit necontenit pantecelui? Nelegiuitule si stricatului, ce rusine vei suferi in fata lui Dumnezeu? Cu ce ochi te vei uita la dumnezeiasca Sa fata? Spune-mi! Spune-mi! Ai vazut acele prea minunate privelisti pe care Domnul le va infaptui candva. Spune-mi deci, o, suflete, ai vreo fapta vrednica de acea slava? Cum vei intra acolo, dupa ce ai intinat dumnezeiescul Botez? Vai de tine, ticaloase suflete al meu. Vei mosteni focul cel vesnic si unde va fi atunci pacatul si tatal lui ca sa te mantuiasca? Ci, Doamne Dumnezeul meu, mantuieste-ma de foc, de scrasnirea dintilor de tartar… Cu aceste cuvinte se ocara pe sine Fericitul, rugandu-se. In zilele urmatoare, il vedeam ca se plimba tarandu-si picioarele, ofta cu amare suspinuri, tanguire si lacrimi. Se gandea la lucrurile minunate pe care le vazuse si facea tot ce se putea ca sa le castige. Adeseori, cand se gandea mai adanc si mai curat la vedenia sa, iesea din sine. Ardea dupa vedera Duhului Sfant si zicea: „O, ce bucurie, ce slava, ce stralucire asteapta pe sfinti in ceruri! Cum ma mai tem sa nu fiu lipsit de ele!" Suspina adanc si adauga: „Doamne, ajuta-ma si mantuieste intunecatul meu suflet!"

Sursa: Sfaturi Ortodoxe (Viata si invataturile Sfantului Ierarh Nifon)

Read more

Ziua Judecăţii (poezie)

sfinti-impreuna-cu-hristosOhh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată... ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

 

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri ...şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată... m-acuză acum fără  să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

 

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

 

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

 

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

 

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

 

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

 

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

...Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

 

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

 

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum... o ultimă iertare.

Read more

29 Mai 2009

Mănăstirea "Corbii de piatră"

Read more

"Banii n-aduc fericirea dar o întreţin"

World connection in blueUnii zic că banii aduc fericirea, alţii mai reţinuţi spun că doar o întreţin. Degeaba ne mai ascundem după deget, trăim într-o societate unde banii sunt la mare valoare, de fapt trăim într-o lume unde banii dau valoarea oricărui lucru. De câte ori n-am întrebat pe cineva care şi-a cumpărat ceva "Cât ai dat pe el?" ca să putem să ne dăm seama cât este de valoros acel lucru?!

În societatea noastră pluteşte ideea că banii deschid orice uşa şi pot cumpăra totul . Dar, există un mare DAR, pe care societatea modernă şi cea din vechime îl scoate la iveală: "degeaba ai bani dacă nu ai şi relaţii". De multe ori ca să rezolvi o problemă nu-ţi sunt de ajuns banii ci ai nevoie de o persoană sau de un grup de persoane cu putere de decizie care te-ar putea ajuta. Şi când zic asta nu mă gândesc la a face ceva ilegal sau la afaceri urâte ci mă gândesc la lucruri simple, cotidiene, care i se întâmplă oricui.

Dacă eşti în căutarea unui servici, capabil fiind dar cu puţină experienţă, banii n-ar putea face mare lucru, dar o persoană dintr-o anumită firmă care să te recomande ar face diferenţa. Dacă ai nevoie de un medic bun, simplu fapt că ai bani nu te ajută întotdeauna să-l găseşti, ci ar fi de mare folos o recomandare din partea unei alte persoane. Dacă ai nevoie să-ţi renovezi casa ţi-ar prinde tare bine ca cineva să-ţi recomande câţiva meseriaşi buni care ar putea să-şi facă treaba la nivelul aşteptărilor tale. La fel dacă ai nevoie de un profesor bun ca să-ţi pregăteşti copilul, sau dacă eşti în căutarea unei pensiuni  frumoase pentru o vacanţa în Munţii Apuseni, ai avea nevoie de un sfat de la cineva care a mai fost. Exemplele pot continua, cu nemiluita...

De fapt banii în sine sunt aproape nimic, o hârtie inscripţionată care poate cumpăra mult mai mult decât valorează. Dar oare de ce? Pentru că acea hârtie reprezintă un acord de încredere între stat şi cetăţenii lui, între agenţii economici externi şi cei interni, între ţările care colaborează economic la toate nivelurile.

Banii se întemeiează valoric pe o relaţie dintre doi agenţi economici. Fără acea relaţie banii n-ar fi nimic, aşa cum s-a întâmplat în Bulgaria acum câţiva ani când pe timp de criză puternică oamenii plăteau călătoria de tramvai cu ouă. Ca să cumpăr câteva pâini de la magazin trebuie să ofer ceva în schimb... şi ofer bani, dar banii sunt de fapt dovada unei munci pe care eu am oferit-o companiei unde sunt angajat, iar statul garantează banconetele ca fiind purtătoare ale muncii mele pe întreg teritoriul ţării, şi nu numai.

Astfel banii exprimă de fapt o relaţie.  Aşa stând lucrurile putem să ne dăm seama uşor că banii nu aduc fericirea şi nici n-o pot cumpăra şi cu atât mai puţin să o întreţină. Dar ce poate aduce şi întreţine fericirea? Relaţiile dintre oameni. Da, relaţiile cu ceilalţi oameni îmi pot rezolva mie toate problemele, de la cele mai mici la cele mai mari. Aşa mă învaţă princiipiile economiei de piaţă. Dar oare ce mă învaţă Dumnezeu?

Hristos Domnul ne spune că fără El nu putem face nimic şi cea mai mare poruncă este "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din tot sufletul tău, din toată inima ta şi din tot cugetul tău" iar a doua la fel ca aceasta "iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi". Nu putem să-i iubim pe cei de lângă noi decât prin intermediul lui Dumnezeu. Hristos este Calea de la mine la aproapele meu. Trebuie mai întâi să vrem să-L iubim pe Dumnezeu ca să putem să-i iubim apoi pe cei de lângă noi. El e viţa noi sutenm mlădiţele, seva circulă de la o mlădiţă la alta doar prin rădăcină, prin butucul de viţă. Bucuria noastră se transmite de la noi la ceilalţi prin harul lui Dumnezeu.

Noi ne întristăm de multe ori că n-avem bani şi nu putem face cutare şi cutare lucru şi nu ne putem cumpăra cine ştie ce, dar banii nu înseamnă nimic, ci doar relaţiile înseamnă ceva. Prima relaţie pe care ar trebuie s-o am  e cea cu Dumnezeu. El este cel care îi cunoaşte pe toţi, El le ştie inimile tuturor, ştie cum să vorbească cu ei, cum să-i convingă ca să ne fie de ajutor. Dacă-L cunosc pe Hristos, toţi mă vor cunoaşte şi pe mine, îmi vor deschide uşile, mă vor primi cu drag, îmi vor da ajutor...

Nu banii sunt problema, ci relaţia noastră defectoasă cu Hristos.

(Claudiu)

Read more

Rugăciunea unei îndrăgostite

E el! Şi trece iar pe lânga mine! O, Doamne! Mă topesc şi mă ascund. Mi-e frică să îmi ghicească al meu gând. Să-mi vadă obrajii roşii de ruşine. Mă rog să nu mă vadă, ba să vada!Cum să mă rog să îi dau de înţeles că pentru mine el e cel ales? Sunt vinovată, ba-s nevinovată... Şi acum mă liniştesc şi mă închin, căci Doamne, tu ai plămădit iubirea. Tu cu el mi-ai întâlnit privirea. Păzeşte-mă în acest proaspat chin. Răbdare dă-mi ca într-un dulce ceas să facă el spre mine primul pas. De mână când prin parcuri ne-om plimba...Spre tine mulţumiri vom ridica!...

Read more

28 Mai 2009

Din ce fel de moarte ne înalţi Tu, Doamne?

6918008-mdHristos S-a înălţat! Astăzi vreau să împărtăşesc cu voi un dialog excepţional, din romanul "Arhiereul" scris de Ieromonahul Tihon, pentru că pe mine personal m-a făcut să înţeleg extraordinar de bine şi de clar ce înseamnă moartea. Moartea aceea reală, pe care noi  nu o trăim doar odată la sfârşitul vieţii ci pe care o  suportăm în fiecare secundă, îi simţim consecinţele ei în fiecare aspect al vieţii noastre. Această convorbire m-a făcut să înţeleg din ce fel de moarte ne înalţă Domnul, din ce fel de păcat ne înviază şi ne ridică la cer Iisus Hristos. Dumnezeu s-a pogorât pe pământ şi S-a făcut om pentru ca pe om să-l înalţe la cer să-l facă Dumnezeu.

Discuţia se poartă între un episcop şi unul din preoţii săi care era foarte trist şi deznădăjduit de răul din lume:

"Nu vă voi consola cu raiul: n-am fost acolo şi nu ştiu ce se face acolo. Şi nu vom vorbi despre ceea ce nu cunoaştem personal. Să vorbim despre ceea ce au văzut, văd şi pot vedea ochii noştri. Vlădica îşi lăsă mîinile în jos, păşi iar prin cameră, adunându-şi parcă gândurile, apoi, lăsându-se pe scaun, începu:

-  Aţi ajuns la o asemenea stare disperată deoarece aţi văzut suferinţele unor oameni în parte, le-aţi însumat şi v-aţi îngrozit de bezna durerilor pe care le simte omenirea. Aţi "descoperit", după cum v-aţi exprimat, "plaga" omenirii şi aţi căzut în deznădejde de la conştiinţa propriei neputinţe de a face ceva.

-  Da, vlădică. îmi veţi spune acum că nu trebuie făcută o astfel de însumare, că aceasta este doar un joc al unei imaginaţii bolnave... Că de la suferinţele unor persoane în parte nu va pieri omenirea...

-  Nicidecum. Ba chiar dimpotrivă: vreau să vă spun că dumneavoastră, care credeţi că aţi descoperit această plagă, nu aţi pătruns nici a suta parte din ea. Ce aţi văzut dumneavoastră? Un beţiv de la azil, măncat de viu de sifilis, putrezit de viu şi înecat în băltoaca propriei vome. Acesta a fost cel mai ilustrativ exemplu din viaţa dumneavoastră. "Plaga" vă era în faţa ochilor, i-aţi văzut lucrarea de putrefiere, i-aţi mirosit putoarea şi aţi înţeles cît de murdar, fetid, putred şi necurat este omul. De la cadavrul acelui beţiv aţi trecut la alţi azilanţi, pe fruntea cărora aţi observat aceeaşi pecete a "plăgii", adică nasuri ciopârţite, pete suspecte, bube... V-aţi amintit câte astfel de aziluri sunt, câte taverne, bordeluri împrăştiate peste tot pămîntul, aţi calculat, aproximativ, câtă lume se află în acestea şi v-aţi îngrozit. Prea devreme. Nu doar drojdiile societăţii, nu doar scursurile sunt mâncate de sifilis. Veţi găsi cătune şi sate întregi, în aproape toate ţările lumii, infectate în întregime de această maladie. Introduceţi-le în lista dumneavoastră. În continuare, priviţi cu atenţie şi la societatea "curată", nu veţi găsi oare şi aici, sub catifea şi mătase, sub lenjerie albă ca neaua, pecetea aceleiaşi plăgi?

Treceţi acum la nenumăratele sanatorii, băi şi alte aşezăminte curative. Acolo astfel de bolnavi alcătuiesc o bună jumătate din clientelă şi toţi sînt din societatea înaltă. Număraţi-i şi pe aceştia. Apoi, nu doar sifilisul coseşte oamenii. Ciuma, lepra, tifosul, holera, râia, tuberculoza... Până şi unui medic i-ar veni greu să enumere toate bolile existente. Plaga ce macină omenirea are mii de feţe şi este una a tuturor. Numărul jertfelor ei este egal cu numărul locuitorilor pământului. Pecetea ei stă pe fiecare om. Este şi pe faţa durdulie a unui grăsan mulţumit de sine, şi pe faţa palidă, acneată a unui tânăr anemic, şi pe figura mlădioasă, subţire a unei fetişcane plăpânde. O poţi vedea şi pe faţa postitorilor şi a monahilor, a preoţilor şi mirenilor, a împăraţilor şi a ostaşilor, a maturilor şi a copiilor. Nu a existat şi nici nu o să existe niciodată un asemenea om care să nu o poarte, ea este pe toţi. Este pe mine, este pe dumneavoastră...

-  Ce fel de plagă poate fi pe dumneavoastră, vlădică? - întrebă nedumerit părintele Gherasim privind la figura viguroasă, impunătoare a episcopului, la faţa sa frumoasă şi luminoasă, cu piele netedă şi îmbujorată.

-  Iată aici e şi necazul nostru, că nu putem să o vedem. Simţurile noastre atinse de plagă s-au tocit într-atât. încât nu mai putem sesiza nimic. Nu vedem plaga, nu-i mirosim duhoarea... Doar atunci când omul va cădea la patul său de moarte şi-şi va da ultima suflare, când plaga îl va cuprinde, îl va înfăşură, îl va mânca şi-1 va măcina definitiv, cînd îl va transforma în ceea ce numim noi cadavru, abia atunci simţurile noastre boante descoperă plaga omului, şi fugim atunci de el, astupându-ne nasul de groaznica, oribila putoare cadaverică... Da! Abia atunci mirosim miasma morţii...

Mirosul plăgii, mirosul morţii este variat, după cum este variată însăşi plaga, în esenţă însă este unul şi acelaşi. Cu acest miros omul vine pe lume. Moaşelor le este binecunoscut mirosul lăuzelor şi al pruncilor nou-născuţi.

Mirosul acestei plăgi ne însoţeşte toată viaţa... Nu simţiţi acest miros de la mine? Nu-1 veţi simţi nici de la alţii. De ce? întrucît prin spălările zilnice, diverse băi şi scăldări, ştergeri, prin împrospătarea hainelor şi trupului cu aer curat şi raze de soare, apoi prin ungerea cu tot felul de alifii binemirositoare, cu aromele diverselor articole cosmetice, oamenii reuşesc să astupe acest miros nativ al trupului propriu, mai exact - al plăgii. De asta nici nu-1 simţim.

Da, omul miroase urît... Luaţi zece dintre cei mai curaţi, mai sănătoşi oameni şi ţineţi-i o bucată de timp închişi într-o cămăruţă şi veţi vedea cum aceşti oameni curaţi, prin respiraţia, prin emanaţiile trupului, vor vicia aerul. Ţineţi-i mai mult şi veţi vedea că din cauza putorii, a aerului îmbâcsit, sufocant şi greu veţi începe să vă asfixiaţi. Sau luaţi orice deţinătoare a unui trup curat, alb, rumen şi cast. Luaţi-i toată parfumeria. Lăsaţi-o să nu se spele trei-patru luni, să nu-şi schimbe hainele, să nu facă baie etc. Şi veţi simţi acelaşi miros greu al plăgii...

Omul trăieşte în atmosfera "plăgii". Respiră cu aceasta. Respiraţia sa duhneşte cu acest miros. Ştiţi cum le miroase oamenilor din gură. Deosebiţi acest miros de altele, în dependenţă de calitatea mîncării întrebuinţate. La unii acest miros este atît de respingător, încît încalcă buna înţelegere în viaţa de familie a soţilor.

Este imensă împărăţia plăgii, şi nu doar omul este rob al acesteia. Nu doar omenirea suferă, putrezeşte, se descompune, se macină şi miroase oribil. Aceleiaşi sorţi sunt expuse fiarele, păsările, insectele. "Toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum", spune apostolul Pavel. Tot de răul aceleiaşi plăgi. Pecetea ei stă şi pe natura neînsufleţită. Miroase urât uneori aerul, se strică apa, pier şi se descompun plantele şi, putrezind, preschimbă aroma florilor în duhoare de mucegai. Este acelaşi miros morbid al aceleiaşi plăgi. Ea e universală. Este pe pământ şi în pământ. Sevele ei nimeresc în florile de pe care albinele culeg mierea. în acest fel, până şi mierea poate deveni otravă pentru om...

(...) Care e numele acestei plăgi? Nu are nume. Este cunoscută oamenilor sub mii de nume, însă nici unul nu-i vădeşte esenţa. Manifestările ei sunt numite boală sau viciu. Trăirea ei - durere, chin, lacrimi, vaiete şi gemete, necazuri. Produsul acţiunii ei este numit necurăţie, puroi, tină, putregai, scârnă. Reflecţia acesteia în domeniul economic se cheamă sărăcie, cerşetorie. Prezenţa în aer, în apă sau mâncare se cheamă infecţie, otravă şi tot ce este mai dăunător. În sfera activităţii mintale, manifestările ei sînt ştiute ca păcat, necinste, rătăcire, fărădelege, crimă, greşeală, iar în sens metaforic - beznă, întuneric, umbră a morţii, somn de moarte. Scopul lucrării ei este omorârea a tot ce e viu şi descompunerea definitivă, moartea definitivă a universului. Rezultatul acţiunii "plăgii" asupra oamenilor şi vietăţilor se cheamă degenerare spre actul final - moartea. "Plaga" însăşi nu are nume. Poate generaţiile viitoare vor pătrunde tainele ei, îi vor înţelege esenţa şi-i vor da un nume, astăzi, însă, cînd vorbim despre ea, cînd dorim să-i dăm un nume generic, folosim termenul de "Rău"."

Read more

27 Mai 2009

Tu, eu şi Hristos (o poveste de iubire)

3942400-mdCum s-au întâlnit ... nu-şi amintesc nici ei. Oricum se cunoşteau demult. Se gândeau de mici unul la celălalt. Înainte de a se întâlni ei în mod real, se întâlneau inimile lor la rugăciune, înaintea lui Hristos. Aşa că întâlnirea a fost de fapt o recunoaştere. Ei erau sfioşi, dar Îngerii lor se îmbrăţişau, bucurându-se de iubirea care avea să se nască.

Îşi deschideau sufletul în fiecare zi, tot mai mult, unul către celălalt şi au văzut că împărtăşeau aceleaşi idei, visau aceleaşi visuri şi mai ales aveau aceeaşi mare iubire: Hristos. El le era Domn atotputernic, Prieten drag şi bun Sfătuitor. În fiecare seară, iubitul Îi povestea în taină lui Hristos despre frumuseţea iubitei lui, iar ea, cu inima strânsă de fericire Îl ruga pe Bunul să le dea iubire curată.

Şi iubirea lor lua uneori chip de porumbel şi zbura uşor străbătând înaltul cerului şi oprindu-se pe braţele Prietenului lor drag. Alteori, lua chip de floare şi se aducea în dar Preacuratei Măicuţe a lui Hristos, iar alteori, se înălţa ca o cântare duioasă înaintea Dumnezeului tuturor.

De multe ori ea îşi aducea aminte de naivitatea pe care o avea când era mică şi când, mâncând, obişnuia să-I lase loc la masă şi lui Hristos, ori seara, când mergea la culcare, avea mereu grijă să fie un colţ de pat liber, să aibă şi Domnul ei drag unde să se odihnească. Acum, naivitatea asta dulce părea că îi cuprinde pe amândoi: pe banca din parc unde obişnuiau să se oprească, era mereu loc şi pentru Hristos.

De multe ori inima lui îi cânta iubitei şi inima ei îi răspundea. Hristos era Cel care îi învăţa să-şi cânte unul altuia. Ei îi cântau Lui, Domnului tuturor, cu toată inima, iar El primea cântările lor şi le împletea cu degetele Lui făcând din ele o singură cântare şi din inimile lor, o singură inimă. Şi aşa, cântarea lui era şi cântarea ei, rugăciunea lui era şi rugăciunea ei...

Şi se sărutau aceşti doi tineri,... se sărutau frumos, că Hristos era cu ei. Mergeau înaintea icoanei Lui şi sărutau amandoi odată palmele iubitului lor Domn. Iar El strângea în mâinile Lui sărutările lor şi făcea din ele una singură. Astfel, sărutul ei devenea al lui şi sărutul lui era al ei.

Iar Îngerii se bucurau ştiind că avea să urmeze o nuntă frumoasă la care Hristos Domnul şi Măicuţa Lui vor fi invitaţi de seamă. Şi surâdeau Îngerii ştiind că în scurt timp cei doi nu vor mai fi două trupuri cu două inimi ci un singur trup şi o singură inimă ...

Zboară, Îngerul meu, peste lume şi vezi de mai visează cineva acelaşi vis ca mine!

Read more

26 Mai 2009

După trei ani de căsnicie

o-iubire-de-care-nu-te-poti-saturaO prietenă dragă nouă m-a rugat să scriu câteva vorbe despre Taina Căsătoriei. O să vă povestesc cum am trăit eu şi soţia mea taina căsătoriei în cei trei ani de când ne-a unit Dumnezeu, şi cum am simţit-o real în viaţa noastră.

Cele mai frumoase momente ale noastre le-am trăit în timpul căsătoriei, deşi "gura lumii" zicea că suntem prea tineri, că ar trebui să mai stăm să ne bucurăm de viaţă şi apoi să ne "legăm la cap". Am stat patru ani împreună, şi n-am vorbit niciodată că vrem să ne căsătorim dar simţeam asta, ştiam asta, era ceva normal...venea de la sine, ne vedeam impreună, facem planuri de viitor...

Ne doream foarte mult să stăm mai mult unul cu altul şi tocmai asta ne-a făcut să ne căsătorim. N-am fi ajuns unde suntem astăzi dacă nu-l aveam pe părintele duhovnic, am fi luat-o pe alături, ne-am fi dat şi noi după obiceiurile lumii şi poftele lumii.  Cel mai frumos moment în ziua nunţii a fost în Biserică, unde a slujit chiar părintele nostru duhovnic. Era ceva tainic, el care ne ştia şi cu bune şi cu rele, acum stătea în faţa noastră şi se ruga lui Dumnezeu pentru noi ca să ne unească; slujea încet şi cu luare aminte, ca un tată grijuliu, pentru ca totul să iasă bine, pentru ca Dumnezeu să ia aminte la fiecare cuvânt al rugăciunii.

După ce ne-a unit Dumnezeu cu harul Său, am băut împreună din "paharul mântuirii", paharul care simbolizează gustarea din aceleaşi bucurii şi necazuri. Părintele ne-a zis puţin mai înainte de acest moment al slujbei: "să vă rugaţi să vă dea Dumnezeu viaţă bună şi frumoasă" şi apoi să gustaţi din pahar. Ne-am rugat cu putere, mai mult cu frică, cu emoţie, să nu pierdem un moment aşa de important. A trecut cu bine, am ieşit din Biserică, era frumos afară, toţi ne aşteptau şi se bucurau pentru noi, ne simţeam uşuraţi, parcă ni se luase o piatră de pe inimă, am urcat în maşină şi stăteam şi ne uitam unul la altul şi nu ne venea să credem că suntem soţi şi sotie.

Read more

Ultimele comentarii

Înregistrare (login)

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Arhiva articolelor

Linkuri

 Portalul Doxologia 

Sanatate si Viata - Pentru un Stil de Viata Sanatos si o Viata Fericita - SanatateSiViata.ro