“Aceasta este porunca Mea: sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu.”
Ascultă Radio Ortodoxia Tinerilor
Seara de rugăciune
Miercuri seara, ora 22:30 »
Fericiticeiprigoniti.net
Cinstește-ți eroii și martirii neamului

Seara de rugăciune

Rugăciune pentru copilașii ai căror părinți sunt plecați în străinătate

Detalii aici >

Campanii de educație creștin-ortodoxă

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorieCasatoreste-te de tanarEuharistia continuaDin comorile Sfintei Scripturi  Tu de ce crezi in Dumnezeu        Theologica  Exista distractie si fara alcool

Septembrie 2009

02 Septembrie 2009

Şi credincioşii pot cădea în păcate grele

Credem în Dumnezeu, mergem la Biserică, ne mărturisim păcatele, ne împărtăşim, ne rugăm seara, dimineaţa şi-n timpul zilei, şi pentru că facem toate acestea ne considerăm credincioşi. Câteodată acest "statut" de credincios şi apropiat al lui Dumnezeu ne face să-i judecăm pe alţii care poate nu se arată aşa de râvnitori ca noi, sau poate nu-l cunosc pe Dumnezeu. Şi uite aşa începem să judecăm când vedem pe cinevă că a căzut în păcate grele, acuzându-l sau mustrându-l verbal sau în mintea noastră.

De multe ori rămânem miraţi de faptul că unii pot păcatui traind in desfrau, îmbătându-se,  înjurând, făcând avorturi, furând, înşelând sau lovind pe cineva. Şi această mirare a noastră e folosită de diavolul pentru a ne  şopti că suntem mai buni, şi fiind aşa aproape de Dumnezeu niciodată nu vom face păcate aşa de mari. Acest gând creşte în noi mândria  şi naşte dispreţul faţă de cel ce păcătuieşte, întipărindu-se în minte ideea că niciodată nu vom cădea aşa.

Şi astfel uităm că nu prin puterile noastre reuşim să nu cădem, ci numai prin puterea care ne-o dă Dumnezeu în fiecare clipă, ca Unul ce este în noi de la Botez, căci câţi în Hristos ne-am botezat în Hristos ne-am şi-mbrăcat. Iar haina aceasta e în primul rând a sufletului ,dar şi a trupului, care ne fereşte de murdăria şi răceala păcatului.

Uităm că Sfântul Apostol Pavel ne atenţionează cu dragoste: "cel căruia i se pare că stă neclintit să ia seama să nu cadă" (1 Cor. 10, 12), altfel spus, cui i se pare că e drept prin puterile lui să-şi aducă aminte ce spune psalmistul: "Văzut-am mai înainte pe Domnul înaintea mea pururea, că de-a dreapta mea este ca să nu mă clatin." (Psalmul 15)

Şi cel ce păcătuieşte e fiu al lui Dumnezeu, Domnul îl iubeşte şi pe el aşa, la fel cum o mamă arată aceeaşi dragoste către fiul cel obraznic ca şi către  şi cel cuminte.

Uneori ne lasă Dumnezeu să cădem în păcat pentru că suntem mândri,  pentru a realiza că singuri nu putem face nimic bun. Câteodată Domnul îşi ia mâna de pe noi şi ne lasă să ne prăbuşim în păcate, ca să-i înţelegem şi pe cei pe care noi ii judecăm, să le înţelegem mai bine suferinţa.

Asa a cazut in pacate grele si regele David prin ucidere si curvie, asa a cazut si Sf. Petru cu lepadarea de Dumnezeu, asa a cazut si Iuda vanzatorul de Dumnezeu, si asa vor cadea oamenii credinciosi pana la sfarsitul lumii din pricina mandriei si a neascultarii.

Astfel, si creştinii pot cădea în păcate grele, mai ales atunci când se consideră deasupra celor păcatoşi. Nimeni nu e fără de păcat, unii au păcate mai mici sau mai mari dar toţi au vina păcatului, toţi suntem în aceeaşi barcă. Dumnezeu a lăsat Biserica pentru a ne mântui numai împreună, şi nu unul câte unul. Eu n-aş vrea să mă duc în Impărăţia Cerurilor fără soţia şi fetiţa mea, fără mama şi tata, fără prietenii mei, fără naşii şi finii mei, m-ar durea sufletul să văd cum unii se duc în întuneric iar alţii la lumină.

Nu e de ajuns ca eu să nu păcătuiesc, ci trebuie să mă îngrijesc ca şi cel de lângă mine să nu mai păcătuiască. Nu e de ajuns să mă arat eu plin de virtuţi iar aproapele meu să se înece în păcat. Gândul că noi creştinii nu putem cădea în păcate grele e o mare ispită şi ne face să nu-i mai iubim pe oameni.

Să nu judecăm pe nimeni mai bine, să nu ne îngrijim de păcatele altora ci de ale noastre, să-i iubim pe toţi ca şi cum n-ar fi păcătuit aşa cum Dumnezeu zilnic are grija de noi şi ne iubeşte uitând de sacul de păcate pe care-l purtăm în spinare.

Credinta singura nu numai ca nu mantuieste pe nimeni, dar nici macar nu te fereste de a cadea in pacate. Ceea ce ne scapa de pacat insa, este funia ascultarii care la un capat incepe cu frica de Dumnezeu iar la celalalt capat se termina cu dragostea de Dumnezeu. Iar noi calatorim spre Imparatia Cerurilor tocmai pe aceasta funie, primita prin credinta.

Şi noi creştinii putem cădea în păcate grele...

Read more

Voia Domnului sau voia mea?

45101Cand sufletul s-a predat cu totul voii lui Dumnezeu, Domnul insusi incepe sa-l calauzeasca si sufletul este invatat in chip nemijlocit de Dumnezeu, in vreme ce inainte era povatuit de invatatori si de Scripturi. Dar rareori se intampla ca invatatorul sufletului sa fie Domnul insusi prin harul Duhului Sfant, si putini sunt cei ce cunosc aceasta; numai cei ce vietuiesc dupa voia lui Dumnezeu.

Omul mandru nu vrea sa vietuiasca dupa voia lui Dumnezeu: ii place sa se conduca el insusi si nu intelege ca omul nu are destula minte ca sa se conduca pe sine insusi, fara Dumnezeu. Si eu, cand traiam in lume si nu cunosteam inca pe Domnul si Duhul Sau Cel Sfant, nu stiam cat de mult ne iubeste Domnul si ma incredeam in mintea mea proprie.

Dar cand, prin Duhul Sfant, am cunoscut pe Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, atunci sufletul meu s-a predat lui Dumnezeu si de atunci primesc toate intristarile care vin asupra mea si zic: "Domnul se uita  la mine, de ce sa ma tem?" Dar inainte nu puteam trai asa.

Pentru cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu viata e mult mai usoara, pentru ca si atunci cand e in boala, in saracie si in prigoana, el gandeste asa: "Asa i-a placut lui Dumnezeu, iar eu trebuie sa indur aceasta pentru pacatele mele".

Iata ca de multi ani bolesc de dureri de cap, greu de indurat dar folositoare, pentru ca prin boala sufletul se smereste. Sufletul meu vrea fierbinte sa se roage si sa faca priveghere, dar boala ma impiedica, fiindca trupul bolnav are nevoie de liniste si odihna; si L-am rugat mult pe Domnul sa ma vindece, dar El nu m-a ascultat. inseamna ca lucrul nu-mi este de folos.

Dar iata ce s-a intamplat cu mine alta data, cand Domnul m-a ascultat degraba si m-a izbavit. intr-o zi de praznic s-a dat la trapeza peste; si mancand, am inghitit un os de peste care a ramas prins in piept. Am chemat pe Sfantul Mare Mucenic Pantelimon cerandu-i sa ma vindece, pentru ca nici doctorul nu putea scoate osul din piept. Si cand am spus: "Vindeca-ma", am primit in suflet raspunsul: "Iesi din trapeza, respira adanc si osul va iesi cu sange". Am facut asa: am iesit, am respirat adanc, am tusit si un os mare de peste a tasnit afara cu sange. Si am inteles ca daca Domnul nu ma vindeca de durerile mele de cap, inseamna ca e de folos pentru sufletul meu sa bolesc astfel.

Lucrul cel mai pretios pe lume e sa cunoastem pe Dumnezeu si sa intelegem, macar in parte, voia Lui.

Sufletul care a cunoscut pe Dumnezeu trebuie sa se predea intru toate voii lui Dumnezeu si sa traiasca inaintea Lui in frica si in iubire: in iubire, pentru ca Domnul este Iubire; in frica, pentru ca trebuie sa ne temem sa nuintristam pe Dumnezeu prin vreun gand rau.

O, Doamne, fa ca prin puterea harului Sfantului Duh sa vietuim dupa sfanta Ta voie. Cand harul e cu noi, mintea noastra e puternica; dar cand pierdem harul, atunci vedem neputinta noastra; vedem ca fara Dumnezeu nu putem nici macar gandi ceva bun.

Milostive Dumnezeule, Tu stii neputinta noastra. Ma rog Tie: da-mi duh smerit pentru ca, dupa milostivirea Ta, Tu dai sufletului smerit puterea de a vietui dupa voia Ta si-i descoperi toate tainele Tale, dandu-i sa cunoasca cat de nesfarsit ne iubesti.

Cum stii daca vietuiesti dupa voia lui Dumnezeu? Iata un semn: daca te intristezi pentru un lucru oarecare, inseamna ca nu te-ai predat pe deplin voii lui Dumnezeu, chiar daca tie ti se pare ca vietuiesti dupa voia Lui.

Cine vietuieste dupa voia lui Dumnezeu, acela nu se ingrijeste de nimic. Si daca are nevoie de vreun lucru, se preda pe sine insusi si lucrul de care are nevoie lui Dumnezeu. Si chiar daca nu-l dobandeste, ramane la fel de linistit, ca si cum l-ar avea. Sufletul care s-a predat voii lui Dumnezeu nu se teme de nimic: nici de furtuna, nici de talhari, de nimic. Si orice i s-ar intampla, el spune: "Asa i-a placut lui Dumnezeu". Daca e bolnav, gandeste: "inseamna ca am nevoie de boala, altfel Dumnezeu nu mi-ar fi trimis-o". Si asa se pastreaza pacea in suflet si in trup.

Cine-si face griji pentru sine insusi, acela nu se poate preda pe sine voii lui Dumnezeu astfel ca sufletul lui sa aiba pace in Dumnezeu. Dar sufletul smerit se preda voii lui Dumnezeu si vietuieste inaintea Lui cu frica si iubire: cu frica, ca sa nu intristeze cu nimic pe Dumnezeu; cu iubire, caci sufletul stie cat de mult ne iubeste Domnul. Lucrul cel mai bun este sa te predai voii lui Dumnezeu si sa induri intristarile cu nadejde. Iar Domnul, vazand intristarea noastra, nu ne va da niciodata peste puterile noastre.

Dar daca intristarile noastre ne par mari, aceasta inseamna ca nu ne-am predat inca voii lui Dumnezeu. Sufletul s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu intru toate si se odihneste in El, pentru ca stie din experienta si din Sfanta Scriptura ca mult ne iubeste Domnul si vegheaza asupra sufletelor noastre, ca toate sa se faca vii prin harul Sau in pace si iubire.

Cine s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu, acela nu se intristeaza de nimic, chiar daca ar fi bolnav, sarac si prigonit. Sufletul stie ca Domnul poarta grija de noi cu milostivire. De lucrurile Domnului da marturie Duhul Sfant, pe Care sufletul il cunoaste. Dar cei mandri si neascultatori nu vor sa se predea voii lui Dumnezeu, fiindca le place sa-si faca voia lor, lucru atat de vatamator pentru suflet.

Marele Pimen zicea: "Voia noastra este zid de arama intre noi si Dumnezeu si nu ne lasa sa ne apropiem de El sau sa vedem mila Lui".

Intotdeauna trebuie sa cerem de la Domnul pacea sufletului ca sa implinim mai usor poruncile Domnului; fiindca Domnul iubeste pe cei ce se straduiesc sa implineasca voia Lui si astfel ei afla mare odihna in Dumnezeu.

Cel ce implineste voia lui Dumnezeu e multumit de toate, chiar daca e sarac, bolnav sau se chinuie, pentru ca il veseleste harul Domnului. Dar cel nemultumit de soarta lui, care murmura pentru boala lui sau pentru cel care l-a suparat, acela e bine sa stie ca in el se afla un duh de mandrie care a luat de la el multumirea fata de Dumnezeu.

Chiar daca e asa, nu te mahni, ci straduieste-te cu tarie sa-ti pui nadejdea in Dumnezeu si cere de la El duh smerit; si atunci cand vine la tine smeritul Duh al lui Dumnezeu, il vei iubi si-ti vei gasi odihna, chiar de vei avea intristari. Sufletul care are smerenie isi aduce aminte intotdeauna de Dumnezeu si gandeste asa: "Dumnezeu m-a facut, a patimit pentru Mine, imi iarta pacatele si ma mangaie, ma hraneste si poarta de grija de mine. De ce sa-mi fac atunci griji sau de ce sa ma tem, chiar daca m-ar ameninta moartea?"

Domnul povatuieste orice suflet care se preda pe sine voii lui Dumnezeu, fiindca El a zis: "Cheama-Ma in ziua necazului si te voi izbavi, si tu Ma vei preamari" (Ps 49,16). Orice suflet tulburat de ceva trebuie sa intrebe pe Domnul, si Domnul il va povatui. Si aceasta mai cu seama in ceas de nenorocire si tulburare; de obicei, insa, trebuie discutat cu duhovnicul, fiindca acest lucru inseamna smerenie.

Bun lucru e a ne invata sa vietuim dupa voia lui Dumnezeu. Atunci sufletul ramane neincetat in Dumnezeu si are mare odihna; si din aceasta bucurie omul se roaga ca tot sufletul sa cunoasca pe Domnul; sa cunoasca cat de mult ne iubeste si cu cata bogatie ne da Duhul Sfant Care veseleste sufletul in Dumnezeu.

Si atunci sufletul e in intregime drag, pentru ca e in intregime al lui Dumnezeu. Domnul Cel Milostiv il povatuieste pe om ca trebuie sa indure intristarile cu multumire. in toata viata mea n-am murmurat o singura data pentru intristari, ci le-am primit pe toate din mainile lui Dumnezeu ca pe un leac mantuitor si am multumit intotdeauna lui Dumnezeu, si de aceea  Dumnezeu mi-a dat sa indur cu usurinta toate intristarile.

Toti oamenii pe pamant indura inevitabil intristari si, desi intristarile pe care ni le trimite Domnul nu sunt mari, pentru oameni ele par de neindurat si ii intristeaza, si  aceasta pentru ca nu vor sa-si smereasca sufletul, nici sa  se predea voii lui Dumnezeu. Dar pe cei ce s-au predat voii lui Dumnezeu, Domnul insusi ii calauzeste cu harul Sau, si ei indura totul cu barbatie pentru Dumnezeu, pe Care-L iubesc si impreuna cu Care vor fi preamariti in veci.

Pe pamant nimeni nu poate scapa de intristari, dar cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu, le indura cu usurinta. El vede intristarile, dar nadajduieste in Domnul, si intristarile trec.

Cand Maica Domnului statea la picioarele crucii, intristarea ei era necuprins de mare, pentru ca ea il iubea pe Fiul ei mai mult decat isi poate inchipui cineva. Si noi stim ca cine iubeste mult, acela si sufera mult. Dupa firea omeneasca, Maica Domnului n-ar fi putut indura intristarea, dar ea s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu si Duhul Sfant a intarit-o si i-a dat puterea de a indura aceasta intristare.

Si mai apoi, dupa inaltarea Domnului, Ea s-a facut pentru tot poporul lui Dumnezeu mare mangaiere in intristari.Domnul a dat pe pamant pe Duhul Sfant si cel in care Acesta viaza simte in el raiul. Vei zice poate: "De ce nu este si in mine un asemenea har?" Pentru ca nu te-ai predat voii lui Dumnezeu, ci traiesti dupa voia ta.

Priveste pe cel ce-si iubeste voia sa proprie; n-are niciodata pace in suflet si e mereu nemultumit: "Asta nu e asa, asta nu e bine". Dar cel ce s-a predat pe sine insusi in chip desavarsit voii lui Dumnezeu, acela arerugaciunea curata in sufletul lui, iubeste pe Domnul, si toate ale lui sunt dragi si placute.

Asa s-a predat lui Dumnezeu Preasfanta Fecioara: "Iata roaba Ta. Fie mie dupa cuvantul tau!" (Lc 1, 38). Daca am spune si noi asa: "Iata robii Tai, Doamne. Fie noua dupa cuvantul Tau", cele spuse de Domnul si scrise de Duhul Sfant in Evanghelie ar ramane in sufletele noastre si atunci lumea intreaga s-ar umple de iubirea lui Dumnezeu si cat de minunata ar fi viata pe intregul pamant. Dar, desi cuvintele Domnului se aud de atatea veacuri in intreaga lume, oamenii nu le inteleg si nu vor sa le primeasca. Dar cine traieste dupa voia lui Dumnezeu, acela va fi preamarit in cer si pe pamant.

Cine s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu nu se preocupa numai de Dumnezeu. Harul lui Dumnezeu il ajuta sa ramana intotdeauna in rugaciune. Chiar daca lucreaza sau vorbeste, sufletul lui e preocupat de Dumnezeu, pentru ca s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu si pentru aceasta Domnul il are in purtarea Sa de grija.

O traditie spune ca, in drum spre Egipt, Sfanta Familie a intalnit un talhar, dar acesta nu le-a facut nici un rau, ci, vazand Pruncul, a spus ca daca Dumnezeu S-ar intrupa, n-ar fi mai frumos decat pruncul acesta; si i-a lasat sa mearga in pace.

Lucru uimitor: un talhar, care de obicei ca o fiara nu cruta pe nimeni, nu a necajit, nici nu a suparat Sfanta Familie. La vederea Pruncului si a blandei Sale Maici, sufletul talharului s-a inmuiat si a fost atins de harul lui Dumnezeu. Asa s-a intamplat si cu fiarele salbatice care la vederea sfintilor mucenici sau a barbatilor cuviosi se faceau blande si nu le faceau rau. Chiar si demonii se tem de sufletul bland si smerit, care-i biruie prin ascultare si rugaciune.

Alt lucru uimitor: talharului i s-a facut mila de Domnul-Prunc, dar arhiereii si batranii L-au predat Iui Pilat sa-L rastigneasca. Si aceasta pentru ca ei nu se rugau si nu cereau de la Domnul sa-i povatuiasca ce si cum sa lucreze.

Astfel, adeseori ocarmuitorii si oamenii mari vor binele, dar nu stiu unde este; nu stiu ca este in Dumnezeu si ca li se da de la Dumnezeu. Intotdeauna trebuie sa ne rugam ca Domnul sa ne po-vatuiasca ce anume trebuie sa facem, si Domnul nu ne va lasa sa ratacim.

Adam n-a avut intelepciunea sa intrebe pe Domnul despre rodul pe care i l-a dat Eva, si pentru aceasta a pierdut raiul. David n-a intrebat pe Domnul: "Este bine oare sa iau pe femeia lui Urie?" si a cazut in pacatul uciderii si al preacurviei. Asa si toti sfintii care au pacatuit, au pacatuit pentru ca n-au chemat pe Domnul sa-i ajute si sa-i povatuiasca. Cuviosul Serafim din Sarov zicea: "Cand vorbeam dupa mintea mea, se intampla sa gresesc".

Dar sunt si greseli fara pacat care vin din nedesavarsirea noastra; le vedem chiar si la Maica Domnului. in Evanghelie se spune ca atunci cand a parasit Ierusalimul impreuna cu Iosif, ea credea ca Fiul ei mergea cu rudele sau cunoscutii; Si abia la capatul a trei zile de cautari L-au gasit in templu vorbind cu carturarii (Lc 2,44).

Astfel, numai Domnul stie toate, noi insa, oricine am fi, trebuie sa ne rugam lui Dumnezeu sa ne povatuiasca si sa intrebam pe parintele duhovnicesc, ca sa nu gresim.

Duhul lui Dumnezeu povatuieste pe toti in chip deosebit: unul se linisteste (vietuieste in isihie) in singuratate, in pustie, altul se roaga pentru oameni; altul e chemat sa pastoreasca turma cuvantatoare a lui Hristos; altuia i s-a dat sa propovaduiasca sau sa mangaie pe cei ce sufera; altul slujeste pe aproapele din munca sau averea lui - toate acestea sunt daruri ale Duhului Sfant si toate sunt date in grade diferite: unuia treizeci, altuia saizeci, altuia o suta (Mc 4, 20).

Daca ne-am iubi unii pe altii intru simplitatea inimii, atunci Domnul ne-ar arata prin Duhul Sfant multe lucruri minunate si ne-ar descoperi mari taine.

Dumnezeu - o iubire de care nu te poti satura.

Mintea mea s-a oprit in Dumnezeu si am incetat sa scriu...

Cat de limpede imi este ca Domnul ne conduce. Fara El n-am putea nici macar gandi binele; de aceea trebuie sa ne predam cu smerenie voii lui Dumnezeu, fiindca Domnul ne calauzeste.

Toti ne chinuim pe pamant si cautam libertatea, dar putini sunt cei ce stiu in ce anume sta libertatea si unde se gaseste ea. Si eu doresc libertatea si o caut zi si noapte. Am inteles ca ea este la Dumnezeu si e data de Dumnezeul inimilor smerite care s-au pocait si si-au taiat voia proprie inaintea Lui. Celor ce se pocaiesc Domnul le da pacea Lui si libertatea de a-L iubi. Si nu e nimic mai bun pe lume decat a iubi pe Dumnezeu si pe aproapele. in aceasta isi gaseste sufletul odihna si bucuria.

(Sf. Siluan Athonitul)

Read more

Descoperirea secretului fericirii

9611805-mdDa este cu adevarat o taina in sufletul fiecaruia descoperirea secretului fericirii si atentie, fiecare conditie sociala fie buna, fie rea te-ar putea ajuta sa transformi totul intr-un dar. Tot ce ai nevoie este sa descoperi secretul fericirii.

Se spunea ca intr-o tara indepartata traia un om care avea permanent o comoara, desi era sarac lipit pamantului. Toti oamenii il intrebau: spune-ne si noua ce comoara ai, pentru ca esti foarte fericit, desi ai putine...

Comoara mea e mintea si inima mea, le raspunde batranul! Am gasit un banc care sa "ateste" banuiala mea ca omul fuge de fericire (poate fara sa vrea) . Un om alearga, alearga si la un moment dat cineva il opreste si-l intreaba: -Unde alergi omule asa?-In cautarea fericirii!! si continua sa alerge...Dar cea care il intrebase era chiar fericirea....Cugetati!

Acum mulţi ani, a trăit în India un înţelept care se spune că păzea într-un cufăr încântător un mare secret care l-a făcut să fie învingător în toate aspectele vieţii sale şi care, pentru aceasta, se considera cel mai fericit om din lume. Mulţi regi invidioşi i-au oferit putere şi bani şi au încercat să-l jefuiască pentru a-i lua cufărul, dar totul a fost în zadar. Şi cu cât încercau mai mult, cu atât erau mai nefericiţi, pentru că invidia nu le dădea pace. Aşa au trecut anii şi înţeleptul era în fiecare zi mai fericit.

Într-o zi a venit la el un copil şi i-a spus: “Domnule, la fel ca şi tine, vreau şi eu să fiu foarte fericit. De ce nu mă înveţi şi pe mine ce trebuie să fac pentru a reuşi?” Înţeleptul, văzând simplitatea şi puritatea copilului, i-a zis: “Pe tine te voi învăţa secretul pentru a fi fericit. Vino cu mine şi fii foarte atent.” În realitate sunt două cufere în care păstrez secretul pentru a fi fericit şi acestea sunt: mintea mea şi inima mea şi marele secret nu este altceva decât o serie de paşi pe care trebuie să-i faci de-a lungul vieţii.

Primul pas este să ştii că Dumnezeu există în toate lucrurile din viaţă şi, pentru aceasta, trebuie să-l iubeşti şi să-i fii recunoscător pentru toate lucrurile pe care le ai şi pentru toate lucrurile care ţi se întâmplă. Al doilea pas este să te iubeşti şi pe tine însuţi si sa iubesti pe aproapele tau în fiecare zi, când te trezeşti şi înainte să adormi, trebuie să spui: „Sunt important, sunt în stare, sunt inteligent, sunt iubitor, nu există obstacol pe care să nu-l pot învinge.” Acest pas se cheamă autostimă ridicată. (Datoria creştina faţă de sine- Catehismul Ortodox)

Al treilea pas este să pui în practică tot ceea ce spui că eşti şi, dacă tu gândeşti că eşti inteligent, acţionează inteligent; dacă tu gândeşti că eşti în stare, fă ceea ce îţi propui; dacă tu gândeşti că eşti iubitor, exprimă-ţi iubirea; dacă gândeşti că nu există obstacol pe care să nu-l poţi învinge, atunci propune-ţi scopuri în viaţă şi luptă pentru ele până când le vei obţine, dar toate cu Dumnezeu. Acest pas se cheamă motivare.

Al patrulea pas este să nu invidiezi pe nimeni pentru ceea ce are sau pentru ceea ce este; ei vor obţine partea lor, tu o vei dobândi pe a ta. Al cincilea pas este să nu păstrezi în inima ta ranchiună împotriva nimănui; acest sentiment nu te va lăsa să fii fericit; trebuie să-l laşi pe Dumnezeu să facă dreptate şi tu… iartă şi uită! Ştiu că e greu, dar nu imposibil.

Al şaselea pas este să nu iei lucrurile care nu-ţi aparţin, aminteşte-ţi că, potrivit legilor nescrise ale naturii, mâine vei pierde ceva de mai mare valoare. Al şaptelea pas este că nu trebuie să faci pe nimeni să sufere; toate fiinţele pământului au dreptul să fie respectate şi iubite. Şi ultimul pas: trezeşte-te întotdeauna cu un surâs pe buze şi observă împrejurul tău, căutând să descoperi în fiecare lucru partea lui bună şi frumoasă; ajută-i pe cei care au nevoie, fără să te gândeşti că nu vei primi nimic în schimb; când priveşti pe cineva, descoperă-i calităţile sale.

Veti cugeta voi cat de ortodox este mesajul sau nu, dar eu in schimb va spun ca secretul fericirii consta in paza poruncilor lui Dumnezeu si de acolo "mai sare" un secret. Acela ca Domnul iti va asculta toate cerintele tale bune spre mantuire. Conditia de a fi cu adevarat fericit este sa pazesti poruncile, si asa, de la Dumnezeu ce vei cere, vei primi (numai sa fie cu gand bun de mantuire, ca noi oamenii cerem si uneori nu stim ce cerem). Avem atatea lucruri pentru care ne putem bucura: V-ati gandit vreodata sa fiti fericiti pentru ca respirati? Pentru ca v-a dat Dumnezeu maini si picioare? (cei ce pretuiesc mai bine aceasta sunt cei ce nu au). Dumnezeu a lasat in fiecare un motiv de bucurie sau mai multe. Cum sesiza si filozoful de mai sus trebuie sa iubim pe Dumnezeu si sa iertam. Aceasta cu adevarat va spun eu e o mare piedica in descoperirea fericirii adevarate! Deci ce ziceti merita sa mergem pe calea descoperirii secretului fericirii?

(Adrian)

Read more

01 Septembrie 2009

Gâlceava de cuvinte

good vs badMult necaz s-a intamplat intre oameni de pe urma neinţelegerii in cuvinte. Nu toţi inţeleg prin acelaşi cuvant, acelaşi lucru. Cat despre ganduri, neinţelegerea e şi mai mare. Urechea auzitorilor parcă ar fi o adevărată răsucitoare a cuvintelor, iar mintea, vartelniţă a ideilor. S-a intamplat că lucruri clare ca lumina zilei să fie inţelese de oameni cu totul pe dos. Istoria ne stă mărturie: Cel care a avut mai mult de suferit de pe urma oamenilor, răstălmăcitori şi suciţi de minte, a fost Dumnezeu insuşi. Orice s-ar spune, El ştia să vorbească limpede; unii, insă, destul de mulţi, au inţeles că le vorbeşte un ieşit din minte (Ioan 6, 60), un indrăcit (Matei 12, 24), un hulitor de Dumnezeu (Matei 26,65). De aceea L-au şi osandit la moarte.

Primejdia, care nu s-a isprăvit, are şi o formă intoarsă. Mulţi, in zilele noastre, zic că cinstesc pe Dumnezeu hulindu-I crucea, sfinţii, Biserica, Tainele, şi, intrucat S-a făcut şi om adevărat, şi pe Sfanta Sa Maică (Apocalipsa 12, 13-17). Aceştia fac acelaşi lucru, adică II osandesc la moarte.

La galceava se incaieră şi următoarele perechi de termeni: sufletul cu trupul, raţiunea cu instinctul, ştiinţa cu credinţa, sau mai binezis, neştiinţa cu credinţa. Iar cu Dumnezeu se galcevesc făpturile Sale: ingerul căzut şi omul decăzut.

La randul său, omul decăzut, cată vreme stăruie in decăderea sa, inseamnă că nu vrea să priceapă deosebirea intre virtute şi păcat, ci, după mintea lui, totul e natură şi nimic mai mult. Ce nu vede, nu există. Dumnezeu, nemurire, inviere, judecată, diavol şi iad, - astea-s vorbe de ameţire a minţii, bune pentru proşti. (Deşi nu ştiu cum s-ar părea la minte omul care, nărăvit să judece aşa, ar sta impotrivă, zicand de pildă despre piramidele Egiptului că nu există, fiindcă nu le-a văzut el!)

Da, el e măsura lumii; nu ştiam. Oare cine-1 ţine din umbră, că cele pămanteşti le crede - de vreme ce nu s-a răsculat nimeni impotriva piramidelor Egiptului - pe cand cele cereşti şi veşnice nu vrea să le primească?

Dar felul ăsta de oameni, nu cred nici ce văd; vederea lor nu plăteşte nimic. Mai mult s-ar folosi să fie orbi, decat orbi fără să ştie şi să se ţină că văd. Din nefericire asta e tragedia in care se cufundă mulţime de oameni, dar mai cu deosebire oamenii mărginaşi in ştiinţă şi crescuţi unilateral in cunoştinţe. Nu e bine aşa, ci precum urmărim o armonie intre facultăţile sufleteşti, tot aşa trebuie să urmărim o armonie şi intre cunoştinţele din cat mai multe domenii, precum şi o sinteză a acestora cu viaţa. Multă ştiinţă apropie pe om de Dumnezeu, puţină ştiinţă il indepărtează şi de ştiinţă şi de Dumnezeu. Iar omul atata preţuieşte cată apropiere de Dumnezeu şi-a caştigat in sine. Dumnezeu i-a dat o valoare mare, insă trebuie şi el să şi-o caştige. Dar dacă nu vrea, Dumnezeu nu are nici o vină.

Ştiinţa, filosofia, medicina şi celelalte discipline ale preocupărilor omeneşti, chiar şi dreptul, care pune crucea pe masa de judecată, toate la un loc nu pot să dovedească, nici că există Dumnezeu, nici că nu există. Toate aceste discipline ale ştiinţei sunt insă folositoare cand işi cunosc marginile şi cand nu trec intr-o altă zonă a existenţei, unde nu au competenţă şi nici mijloace de cercetare.

In ştiinţă e savantul care sondează necunoscutul prin teorii şi le verifică pe urmă, dacă aduc lumină şi corespund realităţii sau ba. Savantul se ajută de teorie, teoremă, noţiuni, experienţe, concluzii, care formează o bază pentru noi cercetări. Adevărul lucrurilor, insă, e mult mai mult decat atata; depăşeşte măsurile omului. Revelaţia n-are a ţine pas cu vremea; nu e cazul adaptării Bisericii la spiritul timpului intrucat toate ştiinţele trebuie să ajungă la ce a revelat Dumnezeu.

In credinţă, in religie este sfantul, care are alte mijloace de aflare a adevărului. Lui i se revelează, i se descopere o lume mai mare, temelia lumii acesteia. In cunoştinţa lui, nu are teorii, nici aparate, ci e angajată viaţa lui. Sfantul nu cercetează. Viaţa lui curată e mijlocul de cunoaştere a unei realităţi pe care cercetătorul savant n-o poate prinde niciodată.

Ştiinţa nu angajează viaţa, de aceea nici n-o poate pricepe şi nici n-o poate crea.

Sfinţenia insă tocmai viaţa o angajează. Iar sfantul desăvarşit, care şi-a angajat viaţa şi a arătat că o poate şi crea, inviind morţi şi tăcand ochi unde nu erau1, e singur Iisus. De ce oare nu-L recunoaşte medicina? Ba nici măcar nu-L pomeneşte.

Poate fiindcă Iisus e de-o mărime uluitoare, care ar pricinui spaimă migălelii omeneşti.

De aceea, in interesul cunoaşterii vieţii şi sub unghiul vremelniciei şi sub al veşniciei – lucru care depăşeşte puterea şi cunoştinţa omenească - a venit la noi Dumnezeu insuşi şi ne-a spus cele de dincolo de ştiinţă, de filosofie şi de medicină, oricat s-ar desăvarşi acestea.

Credinţa are revelaţia cu care omul credinţei nu se tocmeşte. Dumnezeu ne insoţeşte mereu şi, pe măsură ce-L cunoaştem, viaţa noastră biologică şi psihologică se străbate tot mai tare de adevăr şi de lumina cunoştinţei. Asta e ceea ce posedă credinciosul printr-o cale mult prescurtată, cunoştinţa pe care savantul n-o poate prinde prin ştiinţă, ci numai dacă şi-a impins ştiinţa pană la toate marginile şi i-a recunoscut neputinţa.

Dumnezeu se revelează smereniei.

Deci, dacă e să inţelegem şi să folosim ceva, să incetăm galceava.

Drept aceea incerc o lămurire armonioasă a unei porunci a lui Dumnezeu, porunca a şaptea - o problemă de biologie - cu cele cateva cunoştinţe ce mi s-au intamplat la indemană. Porunca aceasta e o măsură preventivă a lui Dumnezeu, prin care vom dovedi că urmăreşte stăvilirea degenerării, a stricăciunii şi a toată jalea făpturii omeneşti.

(Pr. Arsenie Boca -  Cararea Imparatiei)

Read more

Ce sa-ti cerem Doamne?

looking at the skyIn rugaciunile noastre, ii cerem foarte multe Domnului. Suntem nemultumiti cand vedem ca cererile noastre nu se implinesc si ne intrebam daca ceea ce am cerut noi este cu folos sau nu.  Uneori primim cu totul altceva decat ceea ce cerem; atunci ne dam seama ca de la El este. Multi tineri nici nu ii mai cer Domnului ceva deoarece au cazut in deznadejde,dar Dumnezeu ii ridica si pe cei deznadajduiti. Cand cerem ceva nu ne gandim daca ce vrem noi, vrea si Dumnezeu. Nu ne gandim daca ce ne place noua, place si Domnului.

Ne-am intrebat vreodata ce sa-i cerem lui Dumnezeu cu adevarat important?  Nu stim ce vrem, nu stim ce sa-I cerem. Cautam tot felul de lucruri neimportante dar pe Dumnezeu oare il mai cautam?

Tocmai pentru ca nu stim ce sa ii cerem, Parintele Savatie Bastovoi ne invata sa spunem: “Nu precum eu voiesc, ci precum Tu voiesti!“. Si stiti ce?; ce mi se pare mie? (Eu pot gresi, asa cum am facut o multime de greseli in parerile mele, dincolo de alte greseli). Atunci cand dorinta asta a noastra devine o obsesie, atunci cand credem ca doar asa va fi cel mai bine, cred ca nu e sanatos. Si [cand] cerem de la Dumnezeu sa faca asa, si nu altfel: “Doamne daca faci sa ajung acolo…. iti multumesc… nu stiu… (si facem cruci si peste cruci). Deci cand incepem sa gandim viata noastra prin prisma acesteidorinte,(…) cand punem obiectul dorintei noastre in centrul vietii noastre - “daca voi avea asta, sau daca voi face asa….va fi asa… si asa… si voi fi mai bun…. si de-acum voi face mai multe… si…” - cred ca de-acuma am intrat pe un fagas gresit si [atunci] ar trebui sa lasam sa se raceasca treaba asta, sa nu cerem cu atata insistenta.

Va spun drept, de cate ori mi-am dorit ceva asa, foarte tare si m-am rugat cum am putut eu, [incat] numai la asta ma gandeam, mi-o si dat Dumnezeu tot, dar niciodata nu mi-o iesit nimic bun din asta. Nimic. Cele mai mari greseli din viata mea, pe care le-am avut si le mai am, sunt urmari a unei dorinte din astea indeplinite. V-o spun cu toata sinceritatea.

Asa ca asta cred eu ca este un semn al lucrurilor care trebuie cerute sau nu. Lasati-L pe Dumnezeu: “Doamne, fa precum voiesti Tu!” Intotdeauna in fata dorintei, a cererii noastre, sa ne intrebam “daca ma pot desparti de asta”: “daca n-ar fi asa, ce-as face eu?“. Si sa fim gata sa primim de la Dumnezeu si altceva. Atunci suntem linistiti. Atunci incepem sa ne rugam intr-un mod placut lui Dumnezeu”.

(Georgiana)

Read more

Înregistrare (login)

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Arhiva articolelor

Linkuri

 Portalul Doxologia 

Sanatate si Viata - Pentru un Stil de Viata Sanatos si o Viata Fericita - SanatateSiViata.ro

Ediția a 3-a a cărții "Mii de tineri își păstrează astăzi fecioria până la căsătorie."