“Aceasta este porunca Mea: sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu.”
Ascultă Radio Ortodoxia Tinerilor
Seara de rugăciune
Miercuri seara, ora 22:30 »
Fericiticeiprigoniti.net
Cinstește-ți eroii și martirii neamului

Ediția a 3-a a cărții "Mii de tineri își păstrează astăzi fecioria până la căsătorie."

Campanii de educație creștin-ortodoxă

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie

Tu de ce crezi in Dumnezeu   Din comorile Sfintei Scripturi Tu de ce crezi in Dumnezeu Euharistia continua Theologica  Exista distractie si fara alcool

Aprilie 2010

30 Aprilie 2010

Sfintenia omului...este odihna noastra in inimile semenilor incalzite de Duhul Sfinteniei

Taina persoanei este rostuirea binecuvantarii in sfintenie... este regasirea sensului persoanei, cel de la inceputul creatiei cand toate erau bune foarte. parintele Staniloae afirma intr-un mod gradat si plin de traire duhovniceasca, o traire carunta de intelepciune, nonagenara: "L-am cautat pe Dumnezeu in oamenii din satul meu,apoi in carti, in idei, in simboluri. Dar acest lucru nu mi-a dat nici pacea , nici iubirea. Intr-o zi am descoperit in scrierile Sfintilor Parinti ai Bisericii ca e cu putinta sa-L intalnesti pe Dumnezeu in mod real prin rugaciune. Si atunci L-am auzit spunandu-mi:

INDRAZNESTE SA INTELEGI CA TE IUBESC !

Atunci, cu rabdare, m-am pus pe lucru. Astfel, am inteles treptat ca Dumnezeu e aproape, ca ma iubeste si ca , umplandu-ma de iubirea Lui, inima se deschide celorlalti. Am inteles ca iubirea e comuniunea cu Dumnezeu si cu celalalt.Si ca, fara aceasta comuniune, lumea nu e decat tristete, ruina, distrugere, masacre. Sa vrea lumea sa traiasca in aceasta iubire, si ar cunoaste viata vesnica..."

In persoana sfantului prin disponibilitatea sa in relatii, prin extrema sa atentie fata de celalalt, prin promptitudinea cu care se daruie lui Hristos, umanitatea este tamaduita si innoita. Cum se manifesta in mod concret aceasta umanitate innoita? Sfantul lasa sa se intrevada fata de fiecare fiinta umana un comportament plin de delicatete, de transparenta, de puritate in ganduri si in sentimente. Delicatetea sa se rasfrange chiar si asupra animalelor si a lucrurilor, pentru ca in tot si in toate el vede un dar al iubirii lui Dumnezeu si pentru ca nu vrea sa raneasca aceasta iubire tratand aceste daruri cu nepasare si indiferenta. El respecta pe fiecare om si fiecare lucru si daca un om sau chiar un animal sufera, el le arata o compasiune profunda.

Cred ca ar fi de prisos sa indraznesc corecturi in experienta de viata a unui om, poate doar adaugiri...si sa nu ne sfiim caci parintele ne-a indemnat sa intregim ceea ce a inceput el, vrea sa ii continuam mostenirea, sa luam aminte si sa indraznim!

Incepem prin parinti, prin toti oamenii ce ne inconjoara din copilarie si pana la pubertate sa cunoastem, sa impropriem, si..."Sa vrea lumea sa traiasca in aceasta iubire, si ar cunoaste viata vesnica". Cand suntem mici ca varsta biologica, suntem bogati si plini de lumina, de iubire si de sensul cu care am fost creati, negustand inca din pomul rautatii, datorita fragezimii si prospetimii si nevinovatiei copilaresti. Toate cate le facem, le facem imitand dar numai facand binele vom cunoaste pacea si bucuria. Inainte de a constientiza ca am face un rau, niciodata nu ne vom bucura de acel ceva, decat fals.

Cand eram mici, de fiecare data cand cadeam, intai trebuia sa vedem rana si plangeam...iar daca nu vedeam sangele cazaturii, atunci nu plangeam...dimpotriva...daca cei din jurul nostru ne luau si ne imbratisau si ne radeau...chiar nu plangeam deloc, ba chiar ne comportam ca si cum nimic nu s-ar fi comportat...pentru ca faceam totul cu suflet nevinovat, aveam pruncia sufletului. Pruncia care se cere si pentru intrarea in Imparatia lui Dumnezeu este acea delicatete la care omul carunt revine in viata, este acea complementaritate si paralelism al varstei in care Blaga spune: Copilul râde: "Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!" Tânărul cântă: "Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea!" Bătrânul tace: "Iubirea şi jocul meu e-nţelepciunea!"

Batranul ajunge astfel sa fie intelept prin pruncia sufletului sau, aceasta intelepciune binecuvantata, aceasta pruncie a intelepciunii si a iubirii, a jocului sufletului in delicatete si in sensibilitate, este pulsul si tensiunea zilnica a sfantului. El se daruieste intregii lumi nu numai sotiei, nu numai copiilor sai, el nu are prejudecati, nu are idei, concepte...el este prunc. El are joaca intelepciunii si a iubirii, caci acestea doua duc la delicatete si sensibilitate, la puritate si prospetimea sufletului.

"Viata vesnica aceasta este, sa te cunoasca pe Tine singurul dumnezeu adevarat si pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis (In. 17,3;)...si mintea se hraneste din carti, si din concepte ajunge la analogii, asemanari, comparatii, insa vine o vreme cand toate acestea aduc o oboseala mintii...o amortesc...o subjuga ideilor, conceptelor. Ma tem ca aici s-a inpotmolit Platon cu teoria ideilor. El a cunoscut si din taina persoanei...dar acel Dumnezeu unic si necunoscut de care vorebeste Sf. Pavel in cuvantarea din Areopag...vorbindu-le filosofilor el ii incredinteaza ca acel Dumnezeu, in care ei nu indrazneau sa creada....nu primeau Evanghelia Sa: "INDRAZNESTE SA INTELEGI CA TE IUBESC ! "

Si parintele Staniloae a fost incercat, a facut ani de inchisoare pe nedrept, a suferit oprobiul unor colegi, si toate astea nu l-au durut mai mult decat grija pentru cei dragi, pentru familia sa. Asa simt eu...asa stiu marturia fiicei sale, d-na Lidia Staniloae. Prin oameni, prin cei ce ii iubesti si prin rugaciunea pentru ei, aceasta este taina: rugaciunea pentru aproapele, rugaciunea pentru cel drag. Iar cum o sensibilitate mare apropie tot aproapele, toti iti sunt dragi...sa nu ne amagim ca o stare de indiferenta , sau o rugaciune rece, citita din obligatie, citita de frica, citita drept canon....nu este importanta! Ea pregusta si ne invata pruncia inimii si a mintii, ne invata abecedarul convorbirii cu Dumnezeu in comuniunea cu semenii, iar rugaciunea personala, lamurita prin focul incercarilor, cea cu lacrimi, din inima cu tot sufletul pentru cel drag, ne sensibilizeaza mai mult, izvorand in noi caldura si iubirea pentru cel drag. Si din acea inima fierbinte cu o minte a carui cuget este si el fierbinte, se naste delicatetea Sfantului. Toate devin "bune foarte", toate devin iubire spre iubire din iubire in Lumina lui Hristos!

Sfantul este omul ce radiaza iubire, este odihna iubirii in inimile acoperite de duhul Sfinteniei, este odihna inmugurita din delicatete, blandete, sensibilitate si iubire fata de aproapele nostru!

(Anesti)

Read more

Rugăciunea omului secularizat

Nevoia de rugăciune a omului credincios este în afară de orice îndoială. Cu cât este mai puternică credinţa, cu atât este mai puternică şi nevoia sa de rugăciune. Pe de altă parte, credinţa unei persoane este susţinută de credinţa altor persoane. In aceasta apare importanţa Liturghiei şi a fiecărui cult public.

Dar în societatea de astăzi constatăm o slăbire a credinţei. Prin urmare şi un fel de indiferenţă faţă de rugăciune. Poate că noţiunea de societate secularizată nu indică o societate total necredincioasă, ci o societate în care majoritatea membrilor nu mai practică rugăciunea decât foarte rar, în momente excepţionale. Pentru cel care doreşte să-şi menţină vigoarea credinţei prin rugăciune se pune deci astăzi o dublă problemă: aceea de a-şi apăra credinţa împotriva influentei nefaste a unui mediu slăbit în credinţă şi aceea de a apara practica rugăciunii in cadrul unei societăţi care a pierdut în mare parte uzul rugăciunii. In timp ce omul de odinioară găsea în mediul social un factor prin care îşi întărea credinţa şi practica rugăciunii, astăzi acest mediu este un factor de răcire, un factor împotriva căruia cel care vrea sa-şi menţină credinţa şi rugăciunea trebuie să se apere.

Astăzi omul credincios trebuie să caute într-o mare măsură el însuşi motivaţii care să-i poată susţine credinţa şi propria sa practică a rugăciunii. Şi tocmai aceasta ar putea face credinţa sa mai profundă şi rugăciunea sa mai fierbinte, dat fiind că, într-o mare măsura ele nu mai sunt susţinute de mediul social. Prin urmare, omul care reuşeşte să-şi întărească credinţa si rugăciunea prin motivaţii personale, reflectate, poate deveni el însuşi un focar pentru întărirea credinţei şi înnoirea rugăciunii în mediu sau social. Prin aceasta el poate ajuta societatea să iasă din viaţa superficială, saturată de plictiseală, care este cauza slăbirii credinţei şi a rugăciunii; cu alte cuvinte, el o poate ajuta să regăsească un conţinut mai substanţial, să-si intareasca radacinile adanci infigandu-le intr-o mai mare profunzime a vieţii, fără de care existenţa umană este de o uniformitate monotonă şi lipsită de semnificaţie.

Deci primul punct de care ne vom ocupa este cel al motivaţiilor, al determinărilor fundamentale pe care omul de astăzi le poate găsi pentru a-şi întări credinţa şi pentru a se ruga mai des şi mai cu căldură.

Părinţii duhovniceşti ai Ortodoxiei au văzut un mijloc de întărire a rugaciunii în meditaţia asupra cuvintelor Sfintei Scripturi şi a altor cărţi duhovniceşti. Sfântul Isaac Sirul spune că “citirea dumnezeieştilor Scripturi întăreşte mintea şi mai ales adapă rugăciunea, fiind lumina minţii care are această citire drept călăuză pe cărarea cea dreaptă şi semănătoare de conţinut în contemplarea rugăciunii… făcând mintea să dobândească subţirime şi înţelepciune“1.

Dar cuvintele Sfintei Scripturi au putere asupra noastră atunci când le simţim drept cuvinte ale lui Dumnezeu pe care ni le adresează în momentul citirii. Atunci prin ele Il întâlnim pe Dumnezeu Insuşi, ne simţim atinşi de chemarea Lui potrivit cu împrejurările si nivelul nostru duhovnicesc. Atunci in aceste cuvinte descoperim o mare putere şi un sens mereu nou. Astfel citirea se uneşte cu rugăciunea: Trebuie să-I cerem lui Dumnezeu să ne deschidă interiorul cuvintelor, facandu-se El Insusi transparent si simtit in ele. De aceea, acelaşi Isaac Sirul recomanda: “Ia seama, omule, la ce citeşti. Căci de nu te vei nevoi, nu vei afla. Şi de nu baţi cu căldură şi de nu stai treaz la poarta neîncetat, nu vei fi auzit“. “De aceea stă scris că sufletul este ajutat de citire când stă la rugăciune şi iarăsi, rugăciunea aduce lumină în citire“2.

Dar dacă meditaţia ne descoperă pe Dumnezeu în cuvintele Scripturii, ea ni-L descoperă şi în lucrurile lumii. Căci toate cuvintele Sfintei Scripturi nu ne vorbesc despre Dumnezeu în Sine, ci despre legătura Sa cu noi prin intermediul lucrurilor lumii şi al aproapelui nostru; astfel, cuvintele Scripturii ne vorbesc despre lucrurile lumii, ni le revelează ca pe făpturile lui Dumnezeu pe care El nu încetează să le susţină. Cuvintele Scripturii şi lucrurile lumii, inclusiv persoanele apropiaţilor noştri şi propriile noastre persoane, cu gândurile şi problemele lor, se află într-o legătură indisolubilă între ele şi cu Dumnezeu: toate sunt într-un anume fel adresate conştiinţei noastre şi date ei ca tot atâtea daruri şi chemări ale lui Dumnezeu, prin care împrejurările mereu schimbătoare ne solicită să ne arătăm modul nostru de vieţuire după voia lui Dumnezeu. Astfel, suntem chemaţi să ne maturizăm fiinţa noastră, să sporim duhovniceşte spre o înţelegere mereu mai deplină a bogăţiei gândirii divine şi a profunzimii iubirii lui Dumnezeu faţă de noi; şi astfel suntem chemaţi la o iubire mereu mai mare faţă de El şi la unirea cu El. Căci complexitatea circumstanţelor şi a problemelor pune în relief caracterul inepuizabil şi semnificaţia infinită a lucrurilor şi a persoanelor care se înrădăcinează în infinitatea lui Dumnezeu. Aprofundând din ce în ce mai mult sensul lucrurilor şi al persoanelor, putem să descoperim un sens mereu mai profund al Scripturii şi invers. Aprofundând mereu cele două feluri de revelaţie, sporim in simţirea iubirii infinite a lui Dumnezeu, care ne mişcă până la lacrimi. Sfântul Isaac spune: “Citeşte şi din Evangheliile cele dăruite de Dumnezeu spre cunoaşterea întregii lumi, ca mintea ta să ia merinde din puterea Proniei Lui… şi sa se scufunde in lucrurile minunate ale lui Dumnezeu“ [1]. „Si când începe harul sa-ti deschida ochii pentru a simţi cu adevarat vederea lucrurilor, îndată ei încep să verse şiroaie de lacrimi“ [2].

(...)

Părintele Dumitru Stăniloae

Read more

29 Aprilie 2010

A fi tânăr ortodox – o lămurire

A fi tânăr ortodox nu înseamnă a nu mai asculta muzică, ci a asculta muzică bună. Bună pentru suflet, cel prin firea sa însetat de liniştire, de despătimire, de limpezime interioară, de care are nevoie pentru a putea iubi curat…

A fi tânăr ortodox nu înseamnă a nu te distra, ci a nu te arunca, în numele divertismentului, în mocirla păcatului…

A fi tânăr ortodox nu înseamnă a nu avea prieteni, ci a nu te face prin ceilalţi prieten cu păcatul…

A fi tânăr ortodox nu înseamnă a nu face voia părinţilor, ci a refuza cu o fermitate smerită doar ceea ce e păcătos în ea…

Într-un cuvânt, tânărul ortodox face orice, dar fără de păcat …

Read more

Cine ne da marturie ca Dumnezeu exista

Atât tu, cât şi bătrâna ta mamă sunteţi devotate credinţei ortodoxe. De când aţi începutsă pliniţi poruncile privitoare la post, la rugăciune, la milostenie şi la împărtăşire, tainele adevărului vi se descoperă tot mai mult.

Într-adevăr, aceasta este calea dreaptă: prin exersarea a cunoscutului se ajunge şi la necunoscut. Celui ce face rugăciune tăcută vreme îndelungată, adevărul i se arată. Inima ta,însă, arde de dorinţa să-i îndreptezi şi pe mulţi alţii pe calea adevărului - dar oamenii, cum sunt oamenii: unul are mintea întunecată de minciună, altul are inima împietrită de patimi,încât treaba nu merge lesne. Trebuie curăţire îndelungată, şi maslu cu sobor de preoţi, şi scăldare de şapte ori în Iordan. Astfel, un muncitor din Banat te-a lăsat cu gura căscată cu întrebarea: „Cine îmi dă mărturie că Dumnezeu există?” Şi tu te miri ce să-i răspunzi.

În primul rând, roagă-te lui Dumnezeu pentru el, şi apoi răspunde-i precum urmează: Dă mărturie iarba. De cauţi, frate, martor sub picioarele tale, îţi dă mărturie iarba verde, a cărei spiţă de neam urcă până la ziua şi ceasul când s-a auzit cuvântul Făcătorului: să răsară pământul iarbă verde, care să poarte sămânţă, şi pom roditor, care să facă rod (citeşte prima pagină din cartea Facerii).

Dau mărturie soarele, luna şi stelele. De cauţi, frate, martor deasupra capului tău, îţi dau mărturie mândrul soare, minunata lună şi ceata stelelor. Urcă pe spiţa lor de neam cât vrei: nu vei afla capăt până ce nu vei ajunge la acea zi şi la acel ceas în care deasupra întunericului şi a netocmirii a răsunat cuvântul lui Dumnezeu: să fie luminători întru tăria cerului... doi luminători mari şi stelele!

Read more

"Frumusete pe muchie de cutit"

Omul tinde in mod natural sa fie frumos, sa fie perfect, adica sa fie desavarsit. In orice ar face, incepand cu el insusi si terminand cu tot ceea ce il inconjoara, omul randuieste lucrurile astfel incat sa ajunga mai aproape de perfectiune.

Tot asa face omul si cu propriul trup. Il cosmetizeaza, il infrumuseteaza, il parfumeaza, si de ceva vreme incoace ii ajusteaza imperfeciunile prin interventii chirurgicale complexe, indepartand straturile de grasime in plus, ridurile, asimetriile si tot ceea ce sta in calea perfectiunii spre care tinde neincetat. Dar de ce cauta omul mereu perfectiunea? Pentru ca inseteaza dupa desavarsire! Si de ce inseteaza dupa desavarsire? Pentru ca el a cunoscut-o candva, pentru ca aceasta este starea fireasca a sa,  si singura care il poate multumi deplin. Doar in desavarsirea vesnica isi gaseste omul odihna. Si pentru ca nu reuseste sa guste desavarsirea in duh, inseteaza si imprima setea fata de ea in toata materia care il inconjoara.

Omul fuge de imbatranire si de urat, oricat de afundat ar fi in materialism, pentru ca acestea nu sunt proprii fiintei lui. El fuge de toate acestea, pentru ca este facut sa fie vesnic tanar, vesnic sanatos, vesnic frumos, vesnic proaspat, adica vesnic desavarsit!

Read more

28 Aprilie 2010

Omul pe pamant supravietuieste sau stapaneste?

Adeptii teoriei evolutioniste spun ca omul pe pamant este un animal ruda cu maimuta si care se straduieste sa supravietuiasca. Dar Sfanta Scriptura spune cu totul altceva:

Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: "Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!" (Facerea 1: 27-28)

Asadar, pentru a afla care este adevarul, sa vedem cum stau lucrurile in practica. Sa vedem daca omul traieste pentru a supravietui sau pentru a stapani.

Read more

Unei pensionare care se plange de moda in imbracaminte

Scrieţi că aţi fi putut trăi, dvs. şi cele trei fiice ale dvs., din pensia modestă pe care oprimiţi ca văduvă de ofiţer superior. Însă „totul se duce pe modă”. Fiicele s-au rupt de sub stăpânirea dvs. cea bună şi au trecut sub stăpânirea aspră a modei, în zadar le sfătuiţi, le explicaţi, le rugaţi - ele o ţin una şi bună: „Ce ştii tu, mamă; e vorba de cultură, de educaţie, de gust. Ce, să facem noi notă aparte între fete?”. Şi vorbind astfel, cer în fiecare primăvară şi în fiecare toamnă haine noi, după modă. Iar în casă, mizerie şi sărăcie. Casa n-a mai fost zugrăvită de multă vreme. Mobila e uzată. Vasele sunt ciobite. Lenjeria de pat - numai zdrenţe. Masa sărăcăcioasă: când prânziţi, nu cinaţi. Pentru toate acestea nu sunt bani, dar pentru îmbrăcăminte la modă, pentru stradă, trebuie să fie. Vai: moda şi strada v-au răpit întâietatea în casă! Mă întrebaţi ce să faceţi.

În Macedonia v-ar fi spus toţi: „Rugaţi-vă lui Dumnezeu să le dea fiicelor duh bun”.Pe lângă rugăciune, continuaţi să le sfătuiţi. N-au decât să îşi bată joc; dvs. vorbiţi-le.Cuvintele adevărului trebuie odată şi odată să zămislească şi să aducă rod. Dumnezeu aude; şi la vremea Sa, El va repeta învăţăturile dvs. fiicelor, numai că într-un fel mai aspru. Fiindcă atât Biblia, cât şi experienţa noastră ne dau mărturie că Dumnezeu rareori pedepseşte ceva atât de aspru cum pedepseşte necinstirea părinţilor.

Spuneţi-le fiicelor dvs. că îmbrăcămintea la modă din vremea noastră nu este nicidecum vreo cerinţă a culturii, sau a educaţiei, sau a gustului, ci numai o cerinţă a comerţului. Cei care inventează moda şi o impun lumii credule se gândesc exclusiv la bani. Înaceastă munculiţă negustorească a lor nu se gândesc la cultură şi la educaţie nici cât broasca la stele. Sunt obişnuiţii barbari ai marilor oraşe, care prin viclenie ajung la bani. Ei au agenţiilor: desenatori, fotografi şi subtili cunoscători ai patimilor şi slăbiciunilor omeneşti. Pentru bani, aceştia le confecţionează noi şi noi croieli de îmbrăcăminte feminină. Cu duhul epuizat până la atrofie în inventarea noii mode, ei au început în zilele noastre să impună lumii feminine o croială a hainelor care sfidează cele mai obişnuite concepţii de cuviinţă şi ruşine, precum şi simplele reguli de igienă şi de menaj. Dar ce, îi doare pe ei de morala lumii, şi de caracterul oamenilor, şi de sfiala fecioarelor, şi de sănătatea naţiei, şi de pensia mică amamei? Banii şi numai banii: acesta e imboldul şi scopul creaţiilor de modă ale acestor negustori şi al armatei de agenţi ai lor.

Mai spuneţi-le fiicelor dvs. că aceşti arhinegustori ai modei îşi anunţă noile invenţiisub deviza culturii, a educaţiei, a frumuseţii şi a gustului, râzând în sinea lor şi gândindu-sedoar la bani. Aceste mari cuvinte, ce se rosteau cândva în Europa cu respect, le slujesc cabanală marcă comercială pe marfa de vânzare, de pildă ca şarpele de pe sticlele cu otravă, sauca buldogul de pe gramofoane, sau precum cămila de pe pachetele de ceai.

Cândva, curţile europene dădeau exemplu şi model în privinţa îmbrăcăminţii,neavându-se în vedere pe atunci banii, ci tocmai ceea ce acum sună atât de fals în gura fiicelordvs. - dar astăzi, din păcate, şi curţile s-au supus tiraniei modei, pe care o impun dughenele unde se fac bani. Adevărata îmbrăcăminte de curte, îmbrăcăminte domnească, se mai vede şi astăzi la vrednicul nostru popor, mai ales în Macedonia şi Muntenegru. O americană, profesoară, a fost nu demult în Ţetinie, şi mi-a povestit cum a organizat un ceai în cinstea ei o societate de femei. Muntenegrencele s-au arătat la ceai în portul lor popular, iar americana, în hainele ei la modă. „Mi-a fost o ruşine grozavă”, zice, „arătam ca ţiganca între împărătese!”

Le mai puteţi citi fiicelor dvs. ameninţarea prorocului Isaia către evreicele iubitoare de modă, ameninţare care în timp s-a adeverit (Isaia 3, 16-24).

De la Dumnezeu, pace şi sănătate dvs!

(Sf. Nicolae Velimirovici - Raspunsuri la intrebari ale lumii de astazi)

Read more

27 Aprilie 2010

Scoate din tine orice urmă de trufie şi de ură împotriva aproapelui

Te superi pe aproapele tău, îl dispreţuieşti, nu vrei să vorbeşti cu el calm, cu dragoste, fiindcă are un caracter care îţi repugnă: e grosolan, brutal, dispreţuitor, acestea vădindu-se în vorbirea şi în manierele lui. De asemenea, îţi displace fiindcă: îşi dă aere, se consideră mai ceva decât este şi se comportă trufaş şi nerespectuos. Tu însă, care eşti doctorul şi învăţătorul aproapelui, meriţi să fii acuzat mai mult decât el. "Doctore, vindecă-te pe tine însuţi" (Luca 4, 23). Învăţătorule, caută mai întâi să înveţi tu însuţi!

Răutatea ta este mai rea decât tot răul. Gândeşte-te, e oare cu putinţă să vindeci răul cu rău? Având tu însuţi bârna în ochi, poţi scoate oare paiul din ochiul aproapelui? Răutăţile, neajunsurile se îndreaptă cu binele, cu mângâiere, cu dragoste, blândeţe, smerenie, răbdare. Recunoaşte-te cel dintâi dintre păcătoşi, dintre cei ce ţi se vor părea păcătoşi, sau chiar sunt, aşază-te pe tine mai prejos ca toţi. Scoate din tine orice urmă de trufie şi de ură împotriva aproapelui, de nerăbdare şi de mânie şi atunci vei putea să-i vindeci pe alţii. Treci cu vederea, din dragoste îngăduitoare, scăderile altora.

Read more

26 Aprilie 2010

Râvna celor convertiţi recent la Ortodoxie

Aş vrea să scriu puţin despre viaţa noilor convertiţi de astăzi şi despre felul în care ar trebui sfătuiţi să-şi ducă viaţa. Recunosc că multe ce spun aici sunt din cărţi şi îmi cer iertare pentru cei care sunt în domeniu şi consideră că greşesc. Oricum cel care vorbeşte e unul care şi el e convertit şi care a trecut şi el prin acea râvnă uneori nechibzuita ce o au la început majoritatea convertiţilor. Nu mă aştept să rezolv toată problema asta ci doar să ating unele puncte.

În primul rând consider ca un punct foarte important ce trebuie să li se aducă în atenţie copiilor cu dinţi de lapte, e faptul că întoarcerea la Hristos nu înseamnă trecerea de la robia patimilor la robia lui Hristos. La început când te "trăsneşte" harul eşti gata să te lepezi de tot, să renunţi la tot şi să îţi pui în spate o Cruce cât de grea.

E vorba aici de har mult ce ţi se dă la început. Problema apare când trece asta şi dacă fundaţia nu a fost bună lucrurile încep să scârţâie. Să dau un exemplu concret ce mi l-a dat o prietenă. Are o colegă de cameră ce e şi ea convertită. La început se machia şi citea apoi că machiajul este păcat aşa că a renunţat. Problema e faptul că nu a renunţat din cauză că nu-i simţea lipsa ci din cauză că aşa spune cartea. Iar mai apoi a început să se simtă foarte rău lângă ceilalţi, să aibă tot felul de complexe. Acum a început din noi să se machieze dar mai puţin şi asta o face fericită.

Şi îmi spunea prietena asta că o bucură de faptul că a început din noi să se machieze pentru că era clar că încă nu era pregătită să facă acel pas. Această ispită o întâlnim foarte mulţi şi anume să facem un pas mai mare decât ne permitem. O pildă a păr. Cleopa ( ce e drept că o folosea pentru rugăciune ) arată acest lucru. Spunea păr. Cleopa că cineva care ia lemne din pădure nu le ia pe toate deodată. Dracul asta vrea, să te facă să le iei toate deodată ca apoi când ajungi la vale să te prăbuşeşti. Dar omul ia atât cât poate duce iar apoi iarăşi se întoarce şi mai ia câteva lemne. Dacă viaţa lui Hristos ne încătuşeşte, dacă viaţa în Hristos o simţim o povară ce trebuie să o ducem ca să ajungem într-o Nirvana creştinească atunci suntem într-un pericol foarte mare, am ajuns într-o înşelare demonică. Duhul Sfânt e libertate iar dacă viaţa în Duhul Sfânt o simt ca o încătuşare atunci unde e libertatea?

Tot aici aş vrea din nou să subliniez că ar trebui întâi să o luăm cu încetişorul. Nu putem să ne apucăm să citim de la început Părinţii mari ai Bisericii pentru că nu vom înţelege mai nimic sau cel mult vom înţelege doar partea exterioară. Păr. Serafim Rose vorbeşte despre un om ce avea râvnă pentru cele duhovniceşti şi îi cere la un părinte sporit să îi spună ce cărţi să citească la care părintele îi recomandă David Copperfield. Păr. Serafim continuă spunând că noi suntem mult mai înapoiaţi sufleteşte decât cei de dinainte. Din cauza asta nu putem să sărim intotdeauna direct la Sfinţii Părinţi profunzi ai Bisericii. Şi aici e foarte adevărat. În lumea asta păcătoasă, în lumea asta a televizorului, a Internetului, a telefoanelor etc. noi suntem nişte roboţei. Aşa că primul pas ar fi să devenim oameni, să încercăm un mediu mai uman dar în care să fim mai mult decât nişte roboţei.

Vedem că sunt foarte mulţi tineri ce merg pe drumul Bisericii şi totuşi nu reuşesc să scape de patima masturbării. Sunt foarte mulţi. Oare din ce cauză? Iarăşi acum mai mult ca oricând homosexualitatea îşi cere "drepturile"  iar păr. Savatie spune că homosexualii de azi nu sunt homosexualii din timpul Romei antice. Care este motivul? Motivul e faptul că am pierdut dragostea. Păr. Constantin Necula era întrebat despre patima masturbării şi spunea că această patimă e dată de doua mari probleme ce există în societatea asta. Prima e faptul că suntem foarte singuri. Deşi teoretic suntem împreună, vorbim mai mult ca oricând totuşi în sufletul nostru e foarte, foarte multă singurătate. Spunea cineva că vorbitul atât de mult e un semn că există o distanţă foarte uriaşă între inimile noastre. A doua problemă de care vorbeşte păr. Necula este faptul că noi am fost crescuţi cu ideea că noi suntem sexul nostru. Deci e o şi problemă de educaţie. De asta şi homosexualii de azi sunt altfeli. Ei au căutări existenţiale, ei deseori caută dragostea şi se pierd în sexualitate. Precum şi sexualitatea ridicată de azi e tot o căutare a iubirii ce se pierde în sexualitate.

O chestie ciudată ce apare astăzi e acest ecumenism, acestă "dragoste" de oameni la nivel de populaţie dată de o populaţie care omoară prunci mai mult ca oricând. Mulţi îi acuză pe Sfinţii Părinţi de ură faţă de eretici şi chiar şi cei mai înfocaţi apărători ai Sfinţilor Părinţi nu simt în inima lor ce simţeau Sfinţii Părinţi pentru eretici. Noi aşa de stricaţi suntem sufleteşte încât ni se pare că Sfinţii Părinţi sunt nişte habotnici şi vrem să creem legi noi.

Peste tot ni se propovăduieşte plăcerea, comoditatea, fuga de suferinţe. Ce putem învăţa din David Copperfield? Putem întâi învăţa suferinţa şi faptul că dragostea e condiţionată de suferinţă. Putem învăţa din Romain Kalbris despre curaj, jertfă pentru celălalt necondiţionată, despre iertare. Spunea foarte frumos Steinhardt că ceea ce e frumos la Charles Dickens e faptul că la acest autor nici un personaj nu e total rău. Aşa că de la Charles Dickens învăţăm să nu vedem pe oameni nişte demoni care sunt răi prin ei înşişi ci există bunătate şi în ei. Şi nu e vorba doar de astfel de cărţi. Putem citi şi basme căci şi ele ne învaţă multe. Şi crescând într-o astfel de atmosferă ajungem la măsura de oameni şi putem să facem un nou pas şi anume spre a fi dumnezei după har.

A doua problemă la care vreau să mă refer e faptul că trebuie ca să îi învăţăm pe cei cu dinţii de lapte ( şi mulţi cred că facem parte din ei) să trăiască. Hristos e viaţă nu un şobolan de bibliotecă. Oamenii trebuie să înveţe să se bucure de copaci, de fluturi, de flori, de zăpadă, de iubire, de prieteni. Deseori păr. Serafim Rose ( ce ştim că era un călugăr intelectual) era găsit jucându-se cu tinerii cu bulgări de pământ sau culegând ciuperci. Trebuie să revenim la simplitatea vieţii, la bucuria vieţii. Să ne întoarcem la natură, la muncă. Sincer, cred că ar ajuta mult pe tineri să meargă la mănăstiri să stea măcar vara. Acolo pot să lege prietenii şi să se bucure de simplitatea muncii, de frumuseţea ostenelii îmbinate cu rugăciune. Dacă în loc să-şi petreacă tinerii viaţa cu citiri din cărţi duhovniceşti şi-ar petrece muncind la mănăstire şi participând la slujbele Bisericii atunci aceştia ar fi mult mai sănătoşi şi mai plini de viaţă. Să-l găsim pe Hristos în natură şi în cei de lângă noi şi atunci vom pricepe şi ceea ce spun Sfinţii Părinţi. Cum poţi să îl înţelegi tu pe Sf. Efrem Sirul dacă nu ai trăit viaţa lui?

Şi nu e vorba doar de muncă şi viaţa în natură ci trebuie învătam si cum sa ne comportam în societate. La începutul vieţii mele în Hristos aveam duhovnic preot de mir. Eu am fost destul de habotnic şi întotdeauna mă impresiona la acest om sfaturile ce mi le dădea la Spovedanie. Erau sfaturi despre cum să îmi trăiesc viaţa, despre cum să nu cad în habotnicie pe de o parte şi să nu cad în păcate pe de altă parte. Deseori mă gândeam că aş vrea tare mult să pot şi eu să îl înţeleg pe acest om şi să trăiesc şi eu aşa cum îmi spune duhovnicul. Ascultându-l pe acest om îmi dădeam seama că eu trăiesc o caricatură de viaţă, că eu forţez o viaţă duhovnicească. Eram ca un roboţel ce ar fi putut doar să aplice concret la situaţii concrete ceea ce spunea duhovnicul fără să fiu în stare să duc o viaţă aşa cum cerea.

În concluzie sunt conştient că am atins foarte, foarte vag aceaste probleme dar sunt unele direcţii ce sper că ar putea ajuta pe cei ce vor să meargă pe drumul cel bun.

(Sorin Dan)

Read more

Minunate apoftegme despre Patriarhul Serbiei Pavle

Patriarhul Bisericii Ortodoxe sârbe este eroul multor povestioare şi anecdote. Ele întăresc legenda că ar fi un om popular şi cu viaţă sfântă. (…) Prin felul său de viaţă Patriarhul Pavle este apropiat oamenilor. Pe dânsul, sârbii îl simt ca pe un semen apropiat lor, şi nu ne referim numai la credincioşii practicanţi.

 

Mercedes.

Patriarhul Pavle, după cum este cunoscut, a continuat să trăiască la fel şi după ce s-a mutat la Belgrad. Belgrădenii îl întâlnesc adesea pe stradă, în tramvai, în autobuz… Astfel, odată, pe când mergea singur, suind trotuarul străzii Regele Petru I, în care se afla sediul Patriarhiei, îl ajunse, cu un Mercedes ultimul răcnet, unul din preoţii cunoscuţi ai unei parohii arhicunoscute din Belgrad. A oprit automobilul şi a ieşit:

- Sfinţia Voastră, permiteţi-mi să vă conduc! Spuneţi numai încotro… Patriarhul a intrat în automobil, şi îndată ce s-au pus în mişcare, a întrebat:

- Spuneţi, părinte, al cui este automobilul acesta?

- Al meu, Sfinţia Voastră!

- Opriţi! – porunci Patriarhul, a ieşit, şi-a făcut semnul Crucii şi a zis preotului:

- Dumnezeu să vă aibă în pază!

 

Automobilele negre.

Fusese şedinţa Sfântului Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe. Sfinţia Sa se îndrepta, precum îi este obiceiul, la slujba de vecernie de la Catedrală. Când ieşi din Palatul Patriarhiei, zări parcate o mulţime de automobile mari, negre. Întrebă:

- Ale cui să fie atâtea automobile luxoase?

- Ale episcopilor noştri, Sfinţia Voastră! Au venit cu ele la şedinţa Sinodului -răspunse preotul care-l însoţea.

- O, vedea-i-ar Dumnezeu, cu ce ar fi mers dacă nu ar fi depus votul sărăciei?!

 

Dificultăţile diaconului.

În clădirea Patriarhiei adesea se repovesteşte dialogul Patriarhului purtat cu diaconul care-l însoţeşte peste tot, pe când plecau să facă slujbă în biserica de la Banovo brdo.

- Cum vom merge? Cu automobilul? – întrebă diaconul.

- Cu autobuzul! – răspunse Patriarhul cu hotărâre.

- E aglomeraţie, e înăbuşitor in autobuz, şi nici nu-i aproape…

- Mergem! - zise din nou scurt Sfinţia Sa.

- Dar… - mergând în urma Sa, diaconul avansă un argument nou, major – Sfinţia Voastră, este vară, multă lume merge la Ada Ciganlija [cel mai vestit ştrand], autobuzele sunt pline de lume despuiată. Nu e potrivit...

- Ştiţi, părinte – se întoarse Patriarhul Pavle – fie care vede ceea ce doreşte!

 

Două măsline.

La masa de prânz în Palatul Patriarhiei mai mulţi episcopi, printre ei si Patriarhul Pavle. Printre altele, ajunse pe masă şi farfuria cu măsline. Toţi ştiu că Patriarhul ţine la ideea că organismului uman îi sunt optim necesare doar şase măsline. Dar vlădica Ştefan a apucat să ia opt măsline.

- Sfinţia Voastră, eu am luat cu două mai mult. Ce să fac?

- Acuma ţine ceea ce ai luat, iar mâine să iei cu două mai puţin - răspunse Patriarhul.

 

Mesaj către America.

Atunci când vlădica Pavle a devenit Patriarh, îşi aminteşte Slobodan Mileusnic, directorul Muzeului BOS, multe delegaţii şi numeroşi reprezentanţi din străinătate şi-au exprimat dorinţa să-l întâlnească pe Sfinţia Sa. A venit atunci şi ambasadorul destul de activ al Americii la Belgrad, Warren Zimmermann. Patriarhul l-a primit în Palatul Patriarhiei. Ambasadorul i-a transmis salutări şi felicitări în numele poporului american, în numele preşedintelui Americii şi în numele său personal. S-a purtat o convorbire oficială, protocolară şi în final ambasadorul a pus întrebarea:

- Cu ce am putea să vă ajutăm?

- Excelenţa Voastră, să nu ne puneţi piedici; cu aceasta ne veţi ajuta.

 

Salariile

Patriarhul Pavle a refuzat, de altfel, salariul. Dânsul primeşte doar pensia la care are dreptul ca fost episcop de Raska şi Prizren. Nevoile sale sunt modeste de tot, dat fiind că singur îşi coase mantia, singur îşi repară pantofii... Încă îi rămân bani din pensia aceea mică. Ce rămâne împarte săracilor sau donează în alte scopuri pentru binele obştesc.

A rămas de pomină reacţia dânsului din anul 1962, la solicitarea de atunci a unor episcopi să li se mărească salariile:

- “Dar de ce, de vreme ce nu suntem în stare să cheltuim nici ceea ce am avut până acum?!”.

 

Pentru Milos Crnjanski.

În acelaşi fel procedează Părintele Patriarh şi cu ceea ce primeşte în dar. Dacă primeşte material pentru mantie, îl păstrează până întâlneşte un călugăr sau preot care nu are posibilitate să cumpere. Atunci îi calculează cât are nevoie pentru a coase o mantie, şi-i dă exact atât, ca să mai rămână şi pentru alţii.

Renumitul istoric al literaturii Zika Stojkovic, care a colaborat cu vlădica Pavle, pe când acesta fusese episcop de Raska şi Prizren, la editarea operei capitale: “Monumentele din Kosovo”, i s-a plâns odată în Palatul Patriarhal că are greutăţi în a aduna bani pentru continuarea tipăririi seriei începute de Opere ale unuia din cei mai importanţi scriitori sârbi, Milos Crnjanski. Ascultându-l, Patriarhul se ridică, se duse până la patul său, ridică perna, luă de sub ea portmoneul, apoi scoase din el trei mii de mărci şi le întinse lui Stojkovic:

- “Iată, e contribuţia mea pentru tipărirea cărţilor lui Milos Crnjanski. Să vă fie de ajutor!”.

 

Economii.

Gradimir Stanic, care este directorul tipografiei patriarhale, relatează:

- “Dânsul îşi dactilografiază singur cărţile. Foile pe care le scrie aproape că nu au margini, iar distanţa dintre rânduri este cea mai mică posibilă. Evită să piardă timpul cu introducerea deasă a foilor în maşina de scris. Pe lângă aceasta, economiseşte hârtia; aşa s-a deprins, căci înainte vreme hârtia era foarte scumpă. Iar textele sale sunt atât de curate, încât la ele nu este nevoie de intervenţii înaintea tiparului.

Colaboratorii povestesc, de asemenea, că se ţine şi textual de versul din Rugăciunea Domnească: “…pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi…”. După ce ia masa, aduna cu atenţie orice fărâmitură, deşi are cine să strângă şi să facă ordine…

 

La “Semnul de întrebare”.

Un boem, care adesea petrecea timpul la cafeneaua cu denumirea “?“, în apropierea Patriarhiei, de câte ori îl vedea pe Patriarh, traversa în fugă strada, pentru a lua binecuvântare de la Sfinţia Sa. Iar odată îi zise:

- Sfinţia Voastră, noi doi suntem cei mai buni oameni din tot Belgradul acesta! La care Patriarhul replică:

- Suntem, dar după ce golim câteva pahare, nu mai suntem buni de nimic! (…)”

(preluat de pe blogul lui Laurentiu Dumitru)

Read more

Tabără

Ultimele comentarii

Înregistrare (login)

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Arhiva articolelor

Linkuri

 Portalul Doxologia 

Sanatate si Viata - Pentru un Stil de Viata Sanatos si o Viata Fericita - SanatateSiViata.ro