“Aceasta este porunca Mea: sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu.”
Ascultă Radio Ortodoxia Tinerilor
Seara de rugăciune
Miercuri seara, ora 22:30 »
Fericiticeiprigoniti.net
Cinstește-ți eroii și martirii neamului

Ediția a 3-a a cărții "Mii de tineri își păstrează astăzi fecioria până la căsătorie."

Campanii de educație creștin-ortodoxă

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie

Tu de ce crezi in Dumnezeu   Din comorile Sfintei Scripturi Tu de ce crezi in Dumnezeu Euharistia continua Theologica  Exista distractie si fara alcool

Iulie 2010

31 Iulie 2010

Biserica veche din Moeciu de Sus

Acum ceva timp ajungand in Moeciu de Sus am vazut aceasta minunata bisericuta veche. Nu stiam prea multe despre ea, dar m-a fascinat. Am intrat putin in curte am facut 2-3 poze si am plecat, eram cu toata familia. A doua zi am venit aici singur si am stat aproape o ora singur in curte fotografiind si bucurandu-ma de frumusetea smerita a acestui sfant locas. Putine biserici au pictură la exterior, in general manastirile din Nordul Moldovei.

Locul in care era asezata biserica era unul splendid, plin de verdeata cu coline dulci si case aruncate ici colo.

Curtea era plina de flori... mireasma lor contribuind la starea mea de euforie duhovniceasca.

Un mic paradis!

Read more

Cine stă la cratiţă?

De nenumarate ori am asistat virtual la discutii aprinse legate de atributiile barbatului si ale femeii in treburile casnice. Cel mai adesea lucrurile se precipita cand vine vorba ca barbatul sa participe cu curatenia in casa, fie ca este vorba de spalat vase si haine, aspirat sau alte activitati casnice.

Insa aceste probleme, desi sunt determinate de multi factori individuali, totusi isi au radacina intr-un factor social ce a adus mutatii inclusiv la nivel de familie: scoaterea femeii din sanul familiei, si inregimentarea ei muncile tipic barbatesti, pe fondul ideologiei comuniste. Dupa o lunga perioada de ateism, se resimt din plin efectele necredintei in viata de familie, si anume evitarea rolului de mama, si evitarea rolului de sot si tata. Femeia prin natura ei, are menirea si binecuvantarea de a fi mama. Asa se implineste femeia sufleteste, prin aducerea de prunci pe lume. Si datorita chemarii de mama, femeia a fost de-a lungul timpului mai apropiata de treburile gospodaresti, caci acestea ii erau necesare cresterii si ingrijirii copiilor. In mod firesc femeia este atrasa mai mult spre astfel de treburi, si in general spre treburile care necesita multa rabdare, delicatete si migala. Aceste calitati firesti ale femeii o fac atat o mama buna cat si o gospodina buna, caci o mama buna este neaparat si o buna gospodina.

Pe de alta parte, barbatul este in mod firesc atras spre treburile exterioare, spre cele care necesita fermitate, forta fizica si coordonare. Aceste calitati firesti sunt menite sa il faca pe barbat un sot mai bun si mai devodat familiei sale, caci un sot bun este neaparat si un sot protector al familiei. Asa a lasat Dumnezeu femeia diferita de barbat, fiecare cu talantii lui in mod special, pentru ca aceste diferente sa ne atraga unii spre ceilalti, sa ne arate ca avem mereu nevoie unii de ceilalti, si sa ne determine in final sa invatam iubirea.

Dar in societatea de consum in care traim, aproape toate lucrurile stau de-andoaselea fata de cum ar fi firesc, incat multi barbati se efemizeaza si multe femei se masculinizeaza. In zilele de astazi, dupa ce femeia si barbatul au invatat ca se pot feri de nasterea de prunci, chemarea si implinirea femeii ca mama a fost afectata, si implicit rolul de buna gospodina care o ajuta sa fie o buna mama. Prin sustragerea de la nasterea de prunci, femeia este fortata sa stea mai mult in mediul extern, iar barbatul este fortat sa stea mai mult in mediul intern. Astfel, femeile au ajuns sa munceasca in afara gospodariei cot la cot cu barbatii si uneori chiar mai mult. Astazi, ni se pare ceva banal sa vedem femeia "gardian public", sau "femeia agent de paza", desi delicatetea tipica a femeii este in profund dezacord cu aceste meserii. Nu voi pune accent pe aceste extreme, ci pe faptul ca femeia a fost scoasa in ultimii zeci de ani din lucrarile gospodaresti care o ajuta sa fie o buna mama, devenind vulnerabila la competitia agresiva a lumii exterioare casei. In acelasi timp barbatul, a fost fortat de conjunctura situatiei sa intre rapid intr-o lume in care nu este in mod firesc atras sa lucreze: curatenia casei care presupune migaleala si rabdare.

Asadar, in societatea in care traim nu se mai pune problema "sotia cu treburile interne" si "sotul cu treburile externe" caci nu mai exista o delimitare a treburilor specifice barbatului fata de cele specifice femeii, desi acest specific se produce in mod firesc daca se urmareste nasterea de prunci dupa cum randuieste Dumnezeu si nu omul. Neingradind nasterea fireasca a copiilor, femeia tinde in mod natural sa preia mare parte din treburile gospodaresti, iar barbatul sa se ocupe in afara casei cu castigarea celor necesare traiului. Totusi, in societatea si lumea in care traim este foarte greu ca doar sotul sa munceasca, iar sotia sa dedice cu toata inima rolului de crestere a copiilor.

Read more

Tu esti Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu!

Cine este Iisus Hristos? Iisus Hristos este cel care bogat fiind, pentru mine a saracit, ca eu prin saracia Lui sa ma imbogatesc (2 Cor 8,9). Pe El Il lauda popoare infinite de puteri netrupesti (cetele ingerilor), dar totusi a venit in lume sa-mi mantuiasca sufletul. A venit cu atata iubire, dar eu L-am intampinat cu nepasare. In loc sa cad inaintea Lui si sa ii multumesc in fiecare minut al vietii mele, eu L-am urat, L-am mintit, I-am vorbit urat si multe alte lucruri urate am facut inaintea Lui. Mi-a intins mana sa ma ridic din groapa pacatului, dar eu L-am rastignit pe cruce. In nemarginita Sa bunatate m-a iertat si in loc de pedeapsa, mi-a daruit crucea Sa ca arma impotriva celui ce-mi voieste raul.

Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu. El S-a nascut din Tatal mai inainte de toti vecii, dar niciodata n-a fost vreun moment in care Tatal sa fi existat si Fiul nu. Fiul se naste din Tatal asa cum lumina se naste din foc. Nu poate exista foc fara  degajare de lumina, asa cum  Tatal exista doar nascandu-L pe Fiul. Desi este Imparat al cerului si al pamantului, Hristos a venit in lume ca un simplu om. Cat de mare este taina credintei crestine!. "Dumnezeu S-a aratat in trup” (1 Tim 3,16). Iisus care este insusi Dumnezeu “S-a smerit pe Sine, ascultator facandu-Se pana la moarte, si inca moarte pe cruce” (Flp 2,8). Iisus Hristos si-a asumat firea omeneasca si patimirile ei, numai pentru mine nevrednicul si pacatosul, ca sa pot sa intru si eu in Imparatia Sa.

Iisus Hristos nu m-a lasat niciodata singur. De cate ori am batut la usa Lui, El nu m-a scos afara. De cate ori i-am cerut ajutorul, El nu a intarziat sa ma ajute. El a fost cu mine la examene, El mi-a soptit raspunsurile pe care eu neputinciosul le uitam. Iisus a fost cel care S-a bucurat impreuna cu mine la fiecare reusita, desi tot meritul era numai al Lui. Cand eram nefericit si intristat, El era cel care imi stergea lacrima de pe obraz. El imi aduce mereu zambetul pe fata.

Iisus Hristos a venit in lume sa caute si sa mantuiasca pe cel pierdut. Eu sunt cel pierdut, eu sunt cel mai mare pacatos. Eu sunt slabanogul, eu sunt fiica femeii cananeence, eu sunt sluga sutasului, eu sunt cel mort sufleteste. Eu sunt cel care am atata nevoie de ajutorul Lui. In putina mea credinta ma scufund ca Petru, dar nici macar nu strig “Doamne scapa-ma!”

Iisus Hristos imi ofera trupul si sangele Sau. In fiecare Sfanta Liturghie El se jertfeste din nou pentru pacatele mele. In fiecare duminica imi ofera o noua sansa. Trebuie doar sa cred in El si sa Ii urmez Lui si ma voi mantui, dar eu sunt atat de depate de El.

Iisus Hristos a fost, este si va fi modelul fiecarui om. Numai urmandu-L pe Hristos, vom putea fi si in viata vesnica alaturi de El. Numai lasandu-ne viata in mainile Lui, vom putea sa ne indeplinim adevaratul scop in viata.

Iisus Hristos este Domnul si Dumnezeul meu.

Florin G

Read more

30 Iulie 2010

Dacă există Dumnezeu de ce nu L-a văzut nimeni niciodată?

Întrebarea este una capcană dar are ca menire să deschidă o dezbatere mereu actuală: dacă Dumnezeu există de ce El nu mi se arată? de ce nu-L pot vedea? Deşi eu ştiu că mă ajută şi este mereu lângă mine, deşi îl simt cum intervine de multe ori pe zi în viaţa mea, totuşi nu-L văd. Au fost  vremuri când mulţi oameni L-au văzut pe Dumnezeu şi au vorbit cu El.

La început Adam şi Eva vorbeau cu Dumnezeu faţă către faţă aşa cum vorbim noi cu cei dragi ai noştri, şi se bucurau de prezenţa Lui permanent. Dar fiind ei ispitiţi de diavol au căzut în plasa mândriei, gândind că vor fi ca Dumnezeu dacă vor mânca din pomul binelui şi al răului. Dumnezeu îi avertizase dinainte că dacă vor gusta din acel pom vor muri. Imediat ce au păcătuit iată ce s-a întâmplat:

"De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el. Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi au cunoscut că erau goi, şi au cusut frunze de smochin şi şi-au făcut acoperăminte.

Iar când au auzit glasul Domnului Dumnezeu, Care umbla prin rai, în răcoarea serii, s-au ascuns Adam şi femeia lui de faţa Domnului Dumnezeu printre pomii raiului. Şi a strigat Domnul Dumnezeu pe Adam şi i-a zis: "Adame, unde eşti?"  Răspuns-a acesta: "Am auzit glasul Tău în rai şi m-am temut, căci sunt gol, şi m-am ascuns".  Şi i-a zis Dumnezeu: "Cine ti-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care ti-am poruncit să nu mănânci?" "

Adam şi Eva au cunoscut că erau goi, şi-au pierdut inocenţa pe care o aveau de la început, şi au început să perceapă instinctul sexual. Din acest moment Adam şi Eva au intrat în cercul vicios al morţii, al coruptibilităţii, al degradării. Şi-au pierdut veşnicia vârstei, începând uşor uşor să îmbătrânească.

Este foarte important să sesizăm atitudinea celor doi imediat ce au greşit: "s-au ascuns Adam şi femeia lui de faţa Domnului Dumnezeu". Neascultarea lor şi păcatul săvârşit au început să-i îndepărteze de Dumnezeu. Au fost izgoniţi din rai şi au primit pedeapsa care urma să-i înveţe calea înapoi spre comuniunea cu Dumnezeu.

Aceasta a fost prima etapă, când omul îl vedea pe Dumnezeu faţă către faţă, şi vorbea cu El fără niciun impediment.

După căderea în păcat începe a doua etapă, Dumnezeu li se arată oamenilor mult mai rar, şi doar unora, prin diferite chipuri. Din acest moment Dumnezeu începe să se descopere omului căzut în mod treptat, din ce în ce mai evident, dar mereu apelând la libertatea noastră. De atunci şi până astăzi Dumnezeu nu S-a impus descoperindu-Se oamenilor cu forţa, peste voia lor, ci S-a arătat celor cu inima curata, care-şi doreau acest lucru.

Aşa se face că Avraam l-a primit pe Dumnezeu la stejarul din Mamvri în chipul celor trei îngeri, lui Iacov i s-a arătat Dumnezeu prin chipul unei scări care urca până la cer, lui Moise prin rugul aprins. Mulţi prooroci din perioada Vechiului Testament au vorbit cu Dumnezeu, auzindu-i doar vocea, primind porunci şi sfaturi pentru a îndruma poporul lui Israel.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune foarte frumos că noi n-am fi avut nevoie de Sfintele Scripturi dacă nu cădeam în păcat, pentru că vorbeam cu El faţă către faţă, iar poruncile Sale s-ar fi întipărit pe tablele de carne ale inimiilor noastre. Căzând în păcat Dumnezeu a dat tablele legii lui Moise ca să îndrume poporul şi să-l ferească de fărădelegi, prezenţa Lui fiind înlocuită de cuvânt. Depărtându-ne prin greşeli de Dumnezeu, El  ne vorbeşte prin scripturi, ca şi cum ar trimite o scrisoare unui prieten îndepărtat.

În anii Vechiului Testament, Dumnezeu este văzut de oameni prin minunile mari pe care le făcea cu poporul Israel, prin proorocii pe care-i trimitea, prin cuvintele lor înalte şi prin trăirea lor aleasă. Acum Domnul se face văzut ca un Dumnezeu drept care pedepseşte fărădelegea şi care-şi ocroteşte poporul de păcatele foarte mari ale popoarelor păgâne, Creatorul întregii lumi şi Unicul şi singurul Dumnezeu adevărat între toţi dumnezeii auziti de lume. Această etapă era un pregătitoare pentru un moment culminant: venirea lui Mesia, alesul lui Dumnezeu, care era aşteptat de toţi evreii cu mare interes. De aici începe etapa a treia.

Totul a culminat cu întruparea Fiului lui Dumnezeu de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara. Iisus Hristos, om şi Dumnezeu adevărat, a fost şi este pentru umanitate până acest moment, modul cel mai clar în care Dumnezeu S-a descoperit lumii. În perioada Noului Testament oamenii L-au văzut pe Dumnezeu mergând printre ei, făcând minuni mari, vorbindu-le cu o putere şi cu o înţelepciune pe care n-a mai avut-o nimeni niciodată. Dumnezeu a locuit printre oameni 33 de ani. Unii L-au cunoscut ca Dumnezeu, alţii doar ca un mare profet, iar alţii doar ca un simplu om. Hristos nu S-a impus nimănui aşa cum este El defapt, ci a lăsat la îndemâna fiecăruia să-l perceapă după inima lor. Hristos L-a făcut cunoscut pe Dumnezeu în Treime, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt.

Da! Au fost oameni care L-au văzut pe Dumnezeu, care L-au atins, care L-au luat in braţe de bucurie, care au vorbit cu El, oameni care i-au cerut ajutorul, care s-au plâns lui de neajunsurile vieţii. Ce s-a întâmplat în Israel în acei 3 ani în care Mântuitorul Hristos a propovăduit împărăţia cerurilor, nu s-a mai întâmplat niciunde şi nicicând în lume. Dumnezeu s-a făcut asemenea nouă ca să putem să-L percepem mai uşor şi ca să ne arate că este solidar cu nevoile noastre, simţind toate neajunsurile vieţii omeneşti chiar în trupul Său luat din Fecioara Maria. El a dus o viaţă fără păcat fiind mereu în comuniune cu Tatăl, dându-şi chiar viaţa pentru mântuirea noastră pe cruce.

A patra etapă în vederea şi perceperea lui Dumnezeu este arătatea lui Hristos oamenilor după învierea Sa din morţi. Trupul Lui nu mai era unul material plin de stricăciune, atârnat spre nevoile primare: foame, sete, somn, căldură, etc, ci era un trup pnevmatizat, un trup plin de Duhul Sfânt, un trup care se hrănea din harului Sfintei Treimi  şi nu mai avea nevoie de nimic.

Cu acest trup S-a arătat Hristos apostolilor şi femeilor mironosiţe. Hristos cel înviat arată altfel decât Hristos cel înainte de moarte. Hristos cel Înviat era plin de lumină acaparându-i pe toţi cei din jur cu energiile sale dumnezeieşti.

Toate arătările lui Dumnezeu pe pământ au fost consfinţite de libertatea omului, El neimpunându-se niciodată.

În ultima etapă, cea de-a cinicea, când va veni sfârşitul lumii şi când toţi vom veni la judecată, Dumnezeu se va face văzut tuturor în mod deplin, ca fiind Creatorul şi Judecătorul lumii. Chiar şi cei păcătoşi care pe pământ au ales să nu-L cunoască şi să nu intre în relaţie cu El, sau chiar să-i nege existenţa, atunci stând faţă către faţă, vor fi copleşiţi de prezenţa Lui, şi vor cunoaşte imediat Adevărul. Atunci întreaga lume va înţelege tot ce s-a întâmplat şi-l vor mărturisi pe Dumnezeu aşa cum trebuiau s-o facă pe pământ.

Oamenii l-au văzut pe Dumnezeu şi încă pot să-l vadă şi astăzi, numai că El se arată doar celor curaţi şi smeriţi cu inima:

"Fericiţi cei curaţi cu inima că aceia vor vedea pe Dumnezeu".

Acum două mii de ani lumea era păgâna iar astăzi sunt sute de mii de biserici închinate lui Dumnezeu în toată lumea. Cei care au construit aceste biserici mărturisesc prin asta că L-au văzut pe Hristos, sau i-au simţit prezenţa foarte puternic în viaţa lor.

Şi tu poţi să-l vezi pe Dumnezeu, dar El se arată doar celor fără de păcat, celor care iubesc şi se lasă iubiţi. Sfântul Antonie cel Mare a vorbit cu Hristos aşa cum vorbeşti cu un prieten, dar viaţa lui era una îngerească...

Sfântului Nicolae i s-a arătat în temniţă Hristos şi Maica Domnului ca să-l întărească în propovăduirea dreptei credinţe la Sinodul I ecumenic.

Sfântului Apostol Pavel i s-a arătat Hristos din cer deşi el nu-l văzuse niciodată.

Sfântul Apostol şi Arhidiacon Ştefan L-a văzut pe Hristos de-a dreapta Tatălui în Sfânta Treime când s-au deschis cerurile .

Sfinţii mereu L-au văzut pe Dumnezeu...

De ce nu se lasă Dumnezeu văzut păcătoşilor? Ca să-i încurajeze să iasă din boala lor, ca să conştientizeze că a-L vedea pe Dumnezeu e lucru mare şi înfricoşător, şi foarte de dorit... şi nu ceva mereu la îndemână. Noi oamenii mereu am fost atraşi să obţinem cu usurinta ceea ce nu putem ajunge.

Ştiind că e greu să ajungi a-L vedea pe Dumnezeu, cu siguranţă unii se vor încumeta a urca drumul anevoios al luptei cu patimile.

(Claudiu)

 

Read more

De la paradisul originar la raiul eshatologic - un şir de mese.

Istoria hranei începe pentru omenire, în lumina referatului biblic, cu hrana din Eden [Facerea 1, 29] şi de la Pomul cunoştinţei binelui şi răului [Facerea 2, 16-17] şi (ne)sfarseste cu Pomul Vieţii - Crucea lui Hristos şi la masa din Împărăţia Tatălui, când Hristos va bea, într-un fel nou, inimaginabil, cu ucenicii Lui, Potirul euharistic [Matei 26, 29]. Acest parcurs poate fi privit şi prin prisma unui şir de mese importante la scara istoriei mântuirii. Momentul de răscruce este acela de la Cina cea de Taină, în care Hristos S-a constituit în hrană dătătoare de viaţă pentru omenire şi S-a dăruit ca atare.

În Eden.

Imediat după încheierea creaţiei, după ce i-a dat omului porunca înmulţirii şi în stăpânire întreaga lume, Dumnezeu S-a preocupat de hrănirea lui. „Apoi a zis Dumnezeu: «Iată, vă dau toată iarba ce face sămânţă de pe toată faţa pământului şi tot pomul ce are rod cu sămânţă în el. Acestea vor fi hrana voastră»” [Facerea 1, 29]. Deşi făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, fiinţă eminamente spirituală, omul, datorită componentei sale materiale, avea nevoie de hrănire. Creatorul omului este totodată Creatorul hranei sale. Hrana l-a precedat pe om, ea exista deja în momentul facerii lui. Dumnezeu pregătise omului toate cele necesare vieţuirii, aşa cum pregăteşti la aşteptarea venirii pe lume a unui copil. Îşi vădea şi în acest chip caracterul patern! Totodată, este de observat cum hrana destinată atunci omului era numai vegetală, şi anume purtătoare de sămânţă. Sămânţa era aceea care permitea să se recunoască dacă o plantă era sau nu era bună de mâncat. Căderea va aduce şi o schimbare a „meniului”. Mai întâi, Dumnezeu, supărat, îi spune lui Adam că de-acum hrănirea sa va cere multă trudă; apoi, ca alimente îi pomeneşte iarba (o coborâre de la roadele aeriene ale pomilor la nivelul solului) şi pâinea (aşadar, pentru prima dată apare prelucrarea alimentelor primare, printr-o muncire a lor: îmblăcire, măcinare, frământare, coacere).

Sfântul Efrem spune că în Grădina Slavei, Adam a fost dotat, îmbogăţit, cu tot felul de prestigii, printre care şi acela al hranei (Imnele Paradisului XIII,3). Poetul consideră, aşadar, hrana ca pe un prestigiu. Aceasta poate explica cum a fost posibil, mai târziu, ca Hristos să Se constituie pentru om într-o hrană (hrana euharistică).

Masa lui Avraam [Facerea 18].

Dumnezeu S-a arătat lui Avraam la stejarul de la Mamvri, într-o zi pe la amiază, sub forma a trei Oameni (Îngeri). Avraam I-a ospătat cu azime proaspăt frământate şi coapte din făina cea mai bună, cu unt, cu lapte şi cu un viţel tânăr şi gras, gătit în grabă. După cum se poate vedea, hrana provenea din toate cele trei categorii: vegetale, lactate şi carne. Nu se pomeneşte nimic despre băutură. În timp ce Dumnezeu mănâncă, Avraam şi Sarra nu stau la masă cu El, ci numai în preajmă, întru slujire. Între Domnul şi Avraam are loc o convorbire memorabilă. Temele sunt de o mare încărcătură existenţială. Sarra cea stearpă, prin binecuvântare divină, va naşte fiu la vârstă înaintată. Sodoma şi Gomora vor fi date pierzării pentru păcatele lor (şi acum are loc extraordinara „târguială” a lui Avraam cu Dumnezeu pentru salvarea celor două oraşe). Şi încă un lucru foarte important: din acest moment Avraam devine strămoş comun al multor neamuri [Facere 22,18], acesta fiind şi unul dintre motivele pentru care, iconic şi iconografic, îl aflăm acum în rai, adăpostind la sânul lui („sânul lui Avraam” – Luca 16, 22] pe cei drepţi.

Nunta de la Cana Galilei [Ioan 2, 1-11].

La masa sărbătorească şi ceremonială de la Cana a împlinit Iisus Hristos prima Sa minune menţionată în Evanghelii. Hristos a venit la această masă după cele 40 de zile de post încununate de biruinţa asupra diavolului, ale cărui ispitiri le-a respins. Iisus nu a operat minunea introducând materii noi, nemaivăzute sau nemaiîntâlnite, străine creaţiei iniţiale, ci a lucrat transformând semnificativ şi profetic materii deja create, pentru a arăta că este nu numai creatorul, dar şi stăpân atotputernic asupra lor mereu. Nunta de la Cana reprezintă „un prim semn” vizibil de realizare a epocii mesianice aşteptate (Sfântul Efrem Sirul, Comentariu la Evanghelia Concordantă sau Diatessaron XII,2). Transformarea apei în vin a fost o transformare reală, dar, în acelaşi timp, o transformare cu conotaţii eshatologice, sugerând cum, la sfârşitul veacurilor, creaturile, în primul rând oamenii, vor fi reînnoite de o manieră asemănătoare cu cea a apei la nunta de la Cana. Totodată, la un orizont mai apropiat, această transformare spune despre posibilitatea şi necesitatea transformării omului vechi în om nou, prin Hristos.

Minunea de la Cana îşi arată aspectul său euharistic, mai ales dacă este pusă în relaţie şi cu minunea înmulţirii pâinilor [Ioan 6, 1-15].

Nunta de la Cana este pusă de Sfântul Efrem în legătură cu parabola nunţii fiului de împărat [Matei 22, 1-10]. Oamenii L-au invitat la nuntă şi Iisus a acceptat; El îi invită acum, la rândul Său, la masă (cea euharistică), iar ei Îl refuză sub diferite pretexte. Dacă El s-a lăsat invitat la masă de nişte oameni, cu atât mai mult sunt vinovaţi oamenii care refuză invitaţia Sa la masa euharistică, care este tot o masă de nuntă, una mistică.

 

Cina cea de Taină [Matei 26, 20-30 // Marcu 14, 17-26 // Luca 22, 14-39 // Ioan 13, 2-18,1].

Cina este un moment crucial al istoriei mântuirii, practic masa cea mai importantă din toată istoria mântuirii, când are loc o trecere decisivă, radicală, de la lumea Vechiului Legământ spre cea a Noului Testament. Două alimente esenţiale marchează această trecere: mielul pascal şi pâinea. Euharistia (Trupul şi Sângele lui Hristos) şi Crucea (Pomul Vieţii cu Rodul lui – Hristos) înlocuiesc mielul pascal, pâinea azimă şi ierburile amare ale evreilor (Sfântul Efrem Sirul, Imnele Fecioriei XI,9). Mielul nu va mai fi de-acum mijloc de jertfire, ci numai o amintire de Mielul adevărat - Hristos, care S-a jertfit o dată pentru totdeauna, ca ultimă jertfă sângeroasă adusă de om lui Dumnezeu. Iar pâinea-azimă va fi înlocuită cu Pâinea (dospită) - Trup al lui Hristos. (Conotaţiile simbolice ale prezenţei sau absenţei plămadei sunt importante.) Hristos a împlinit la Cină cele alimentare ale Paştelui vechi evreiesc, pentru a instaura hrănirea nouă, spirituală, a Paştelui cel nou, mântuitor.

Încărcate de semnificaţii şi, ca atare, de luat în seamă sunt şi cele câteva mese luate de Hristos cu ucenicii Lui în perioada dintre Înviere şi Înălţare. Sunt întâlniri la care, între altele, Hristos, mâncând, a vrut să-i convingă pe Apostoli de realitatea trupului Său înviat, de faptul că nu este o nălucă.

 

Cina de la Emaus [Luca 24, 13-32].

Suntem curând după Înviere, în chiar ziua Învierii. Seara, după un drum mai îndelung făcut împreună cu Iisus, fără să-L recunoască, la masă, după binecuvântarea şi frângerea pâinii, Luca şi Cleopa, doi dintre ucenicii Lui, au văzut că este El. El li S-a descoperit. Şi atunci ei şi-au amintit cum ardea în ei inima lor înainte, în timp ce mergeau pe cale şi El le tâlcuia Scripturile.

 

Cina cu peşte şi miere [Luca 24, 36-49].

În aceeaşi seară, Iisus intră în cenaclul apostolilor, binecuvântându-i: „Pace vouă!” [36]. Cere de mâncare şi primeşte o bucată de peşte fript şi dintr-un fagure de miere, pe care le mănâncă „în faţa lor” [41-43]. La Marcu [16, 14] se spune numai că a venit pe când ei şedeau deja la masă.

 

Prânzul cu pâine şi peşte de la Marea Tiberiadei [Ioan 21, 9-23].

Iisus apare între ucenici şi le cere de mâncare, iar aceştia nu au ce să-I dea, pentru că nu prinseseră deloc peşte în noaptea aceea. La îndemnul lui Hristos pescuiesc din nou, acolo unde le arată El, şi de data aceasta li se rupe mreaja de mulţimea peştilor prinşi. O lectură atentă, ne arată că peştele care le este dat de Hristos ca să-l mănânce la început nu este din peştele pescuit de ei, este un altul, al Lui, fript pe jăratec. Nici pâinea nu este cea a Apostolilor. Hristos cere hrană obişnuită, oferind în schimb o hrană cu caracter euharistic. Acum are loc dialogul celebru cu Petru, care este întrebat de trei ori dacă-L iubeşte pe Domnul, şi de trei ori îşi afirmă el iubirea, după care i se spune: „Paşte oile mele!”.

Unele mese se petrec la prânz (la Mamvri, la Marea Tiberiadei), dar cele mai multe seara (Nunta de la Cana, Cina cea de taină, Cina de la Emaus, cina cu peşte şi miere). Toate produc o mare bucurie, prin prezenţa lui Dumnezeu şi prin lucrarea aferentă. Toate sunt purtătoare de taină, sunt mistice, dar prilejuind, de fiecare dată, descoperiri importante în legătură cu Dumnezeu sau cu destinul umanităţii. Toate aceste mese sunt însoţite de o luminare în ceea ce priveşte realitatea învierii cu trupul a lui Hristos, precum şi a înţelegerii Scripturilor [Luca 24, 45]. La Emaus şi la Marea Tiberiadei, Iisus nu a fost recunoscut de la început, ci ochii li s-au deschis apostolilor numai în momentul în care El a mâncat cu ei. Dar revelările care se fac sporesc taina, nu o diminuează. Toate au fost mese care conduceau simbolic sau tipologic către masa euharistică. Totodată, în acest fel, este pusă în evidenţă componenta cognitivă, revelatoare, a actului de hrănire. Jertfa euharistică nesângeroasă se aduce pe masa altarului, masă esenţială, străjuită de Pomul Vieţii - Crucea, cu Fructul ei dătător de viaţă - Hristos. Masa altarului masa la care Hristos invită continuu pe toţi cei botezaţi. Şi ea ar trebui să fie modelul şi ţinta tuturor meselor.

La rândul ei, masa euharistică este cea care apropie în chip decisiv de Masa Împărăţiei. De la masa altarului până la masa lui Iisus, ca masă a Împărăţiei, drumul este direct. Omul va continua, într-un fel, să se hrănească şi pe lumea cealaltă, urmând promisiunii lui Hristos: „de acum nu voi mai bea din acest rod al viţei până in ziua aceea când îl voi bea cu voi, nou, în Împărăţia Tatălui Meu” [Matei 26, 29 // Marcu 14, 25 // Luca 22, 18]. Masa Împărăţiei este pusă de Dumnezeu în rai [cf. Luca 22, 30]. Aşadar, adunarea celor aleşi în paradis este imaginată ca o masă: Masa Împărăţiei, masa sfinţilor. În literatura patristică, Masa Împărăţiei apare ca un ospăţ fără pereche, neobosit (Sfântul Efrem Sirul, Imnele Paradisului IX,9), un festin. Ea este o masă a „sfinţilor” (a celor destoinici, a celor câştigători, a celor care au reuşit să ajungă cu bine la liman), pregătită de Fiul lui Dumnezeu pentru cei botezaţi, în care El a pus lumina Sa. Creştinii toţi sunt invitaţi. A te ospăta la masa Împărăţiei reprezintă o răsplată pentru faptele bune din această lume. Ospăţul lui Iisus este cast şi frumos, spre bucurarea poporului Său. Toţi cei întristaţi vor fi odihniţi de suferinţa lor.

Există o foame a trupurilor, dar există şi o foame a sufletului. Or, în rai, spre deosebire faţă de pământ, sufletele sunt acelea care mănâncă. De fapt, se poate vorbi mai degrabă de a gusta decât de a mânca, căci o cantitate mică produce saţietate. De altfel, mai toate rugăciunile care se fac de Biserică cu prilejul binecuvântării diferitor ofrande pomenesc de gustarea lor. Desigur că gustarea este desăvârşit împlinită în împărtăşirea din Potirul euharistric. Celora care vor să ajungă la gustarea din rai li se recomandă să înceapă a se comporta astfel faţă de mâncare încă din această viaţă, căci hrana a fost dată de Dumnezeu „spre gustare cu mulţumire” [1 Timotei 4, 3]. Alimentele paradiziace au proprietăţi cu totul speciale. Roadele din rai sunt o comoară oferită culegătorului lor.

Între toate mesele menţionate există trimiteri şi legături reciproce mai evidente sau subînţelese. Participarea lui Hristos la masa de la Cana aminteşte prin implicaţiile sale de participarea Sfintei Treimi, în chipul celor trei îngeri, la masa lui Avraam, la Mamvri [Facerea 18, 1-8], sau la cea a lui Lot [Facerea 19, 1-3]. Un arc spiritual cu un puternic conţinut soteriologic uneşte prima şi cea din urmă masă a lui Hristos luată cu oamenii în perioada misiunii Sale vădite. De la apă la vinul cel bun – la Nuntă, de la vin la Sângele euharistic al lui Hristos – la Cină, acestea sunt treptele scării care urcă din această lume la rai.

 

Comunicarea.

Este de o intensitate maximă la aceste mese cu Hristos. Hrana devine tot mai spirituală şi, totodată, se însoţeşte cu cuvântul decisiv al lui Dumnezeu. Binecuvântarea are şi ea acest rol de însoţire cu cuvântul cel bun. Sunt cuvinte care, într-un fel, fixează cursul istoriei. Totodată au loc transformări importante, transfigurări, atât la nivelul persoanelor, cât şi la acela al unor materii: Sarra din stearpă devine fertilă, apa devine vin, pâinea şi vinul devin Trup şi Sânge.

Există, aşadar, un lanţ de mese împărăteşti: masa lui Avraam – masa Nunţii de la Cana – masa de la ultima Cină (reluată continuu în Biserică prin Euharistie) – masa Împărăţiei (masa sfinţilor). De fiecare dată Dumnezeu participă, de fiecare dată consecinţele existenţiale sunt decisive pentru omenire, pentru mântuirea ei. Şi asta pentru că Dumnezeu pe de o parte Se descoperă, Se dezvăluie, iar pe de altă parte şi descoperă, revelează adevăruri de credinţă importante. Toate aceste mese sunt actualizate şi se regăsesc în chip iconic în masa euharistică!

 

Conţinutul spiritual al unui act biologic.

De la bun început, hrănirea a fost încărcată cu o componentă spirituală: „Şi a făcut Dumnezeu să răsară din pământ tot soiul de pomi, plăcuţi la vedere şi cu roade bune de mâncat” [Facerea 2, 9]. Trebuia, aşadar, ca omul să se hrănească fizic (cu fructe), dar şi spiritual (cu privirea). Căderea va fi şi ea atât fizică, cât şi spirituală: moarte, dar şi dispoziţie spre păcătuire.

Există o hrană pentru trup şi o hrană pentru suflet, o hrănire fizică şi una spirituală. Se cere ca omul să ajungă la dreaptă măsură, la echilibru, să păstreze o bună proporţie între cele două. Omul, mai ales cel necredincios, are prea adesea tendinţa de a se îngriji mai mult de trupul său decât de suflet. El vrea să transforme orice masă într-o mare plăcere trupească, neglijând componenta spirituală.

Întruparea lui Hristos şi parcursul Lui istoric au făcut ca lumea să capete o conştiinţă mai clară asupra conţinutului spiritual al hranei, conţinut care de altfel şi sporeşte. Apoi, cu Învierea, se face pasul mai departe, hrana căpătând o încărcătură pascală, caracterizată prin jertfă şi răscumpărare. Hrana este chemată de-acum să contribuie decisiv la transfigurarea omului. Pentru a se ajunge la această hrană spirituală numai natura nu este suficientă, mai este necesar a se adăuga credinţa şi voinţa omului. Hristos a adus o hrană nouă, de folos, care presupune maturitatea spirituală a credinciosului. De aceea, El a venit în trup în lume numai atunci când a considerat-o coaptă şi pregătită, din acest punct de vedere. Chiar dacă S-a lăsat hrănit de om, Hristos este forţa hrănitoare a întregului univers şi hrana supremă a celor care-L recunosc ca Mântuitor. O hrană cu consecinţe eshatologice fericite. Dar pentru a ajunge la Înviere şi pentru a aduce pe om la posibilitatea de a birui moartea, Hristos S-a făcut pentru o clipită pe Sine Însuşi hrană pentru moarte, înlocuindu-l pe Lazăr, pe care-l înviase, după cum comentează Sfântul Efrem Sirul. După ce hrana capătă pe parcursul istoriei omenirii o încărcătură spirituală tot mai mare, ea devine în rai eminamente spirituală.

Cei atenţi ajung să constate funcţionarea unui soi de principiu al compensării hrănirii fizice prin hrănire spirituală, unde şi reciproca este adevărată, în sensul că abundenţa hranei fizice scade puterea de asimilare a hranei spirituale.

 

Două ar fi principalele componente ecleziale ale hrănirii spirituale: Euharistia şi cuvântul lui Dumnezeu.

Euharistia. Hrana trupească rămâne, în creştinism, numai un punct de plecare. În viziune creştină tradiţională, hrana conduce spre Euharistie, hrană transfigurată, pogorând din altă lume. Sfântul Efrem Sirul chiar o numeşte pâinea îngerilor. Pâinea şi vinul sunt materiile privilegiate ale acestei hrăniri. În viaţa de toate zilele, în calitatea lor de simple alimente, pâinea întăreşte, iar vinul bucură inima omului [cf. Psalmul 103, 16-17]. În Euharistie esenţial este faptul că pâinea şi vinul devin Trupul şi Sângele lui Hristos. Dacă pâinea şi apa sunt alimente indispensabile pentru viaţa pământească (ele constituie singura alimentaţie în temniţele austere, de pildă), pâinea şi vinul euharistic (care constituie adevărate minuni) sunt alimente indispensabile pentru viaţa veşnică. Cele dintâi hrănesc fizic la limita supravieţuirii, cele din urmă satură spiritual deplin.

Se mănâncă în Euharistie mai mult decât pâine şi vin, se mănâncă Viaţa care este Hristos [„Eu sunt... Viaţa” – Ioan 14, 6]. Este o hrană care asigură nu numai viaţa zilnică, dar şi pe cea veşnică, o garantează, într-un fel. Pâinea euharistică este un elixir al vieţii (Sfântul Efrem Sirul, Imnele Naşterii Domnului XIX,16), iar Potirul euharistic este un potir al vieţii, fiecare picătură a conţinutului său fiind purtătoare de viaţă. Acest Potir este alimentat de la Viţa-Hristos. Dacă vinul obişnuit transformă, în orice caz, persoana, şi poate conduce la cădere, transformarea venită prin vinul euharistic este existenţială şi mântuitoare.

Pentru mulţi Sfinţi Părinţi, Euharistia este „cărbune de foc” (a se vedea şi Isaia 6, 6). În ea se consumă, efectiv, foc şi Duh, care, în principiu, nu sunt comestibile. În pâinea euharistică este prezent acelaşi Duh-foc care a consumat jertfa profetului Ilie (Sfântul Efrem Sirul, Imnele Credinţei X,13).

Euharistia este absolut necesară adevăratului creştin, care are ca ideal sfinţirea sa. Ea dovedeşte că lumea este capabilă de a fi transfigurată prin cooperarea omului cu Sfântul Duh. Transfigurarea, pregătirea pentru Împărăţie, iată propunerea şi rezultatul Euharistiei. Euharistia în sine este o taină absolută, făcută totuşi accesibilă, în chip mistic, credincioşilor.

Altădată, Avraam a oferit Sfintei Treimi (aşa cum a apărut Ea atunci, sub chipul a trei Îngeri), unor fiinţe spirituale, o hrană pământească, acum Dumnezeu S-a constituit în hrană cerească spirituală pentru urmaşii lui.

Euharistia răspândeşte viaţă, lumină, este considerată o adevărată comoară existenţială, aducând, practic, o nouă creaţie a omului. Există o relaţie între Botez şi Euharistie, ele împreună alimentând viaţa Bisericii. Ceea ce începe prin Botez, trebuie întreţinut şi actualizat, mistic şi real, în acelaşi timp, prin Euharistie. Sângele lui Hristos nu pătrunde numai în trupul celor ce se împărtăşesc, dar şi în duhurile lor, reuşind în acest chip acea unire isihastă, atât de dragă misticii ortodoxe.

Euharistia include atât Naşterea, cât şi Învierea, căci acelaşi trup al lui Hristos a ieşit mai întâi din pântecele veşnic fecioresc al Maicii lui Dumnezeu şi, mai târziu, înviat din mormântul pecetluit. Avem de a face, de asemenea, cu o identitate efectivă între trupul fizic al lui Hristos şi Trupul Său euharistic. S-a ajuns la această identitate prin jertfă divină, prin pătimirea, moartea şi învierea lui Hristos. Liturghia vorbeşte neîncetat despre toate aceste realităţi, despre această unitate. De pildă, la epicleză, preotul spune despre pâinea ce urmează a deveni Trup „sfarmă-se”. Hrana euharistică este, mai întâi, o ofrandă făcută lui Dumnezeu, care apoi ni se întoarce transfigurată de El. Mai mult, Sfântul Duh „(…) se amestecă în pâine pentru ca aceasta să devină / o ofrandă” (Sfântul Efrem Sirul, Imnele Credinţei XL,10). Există o colaborare strânsă dintre Hristos şi Duhul, şi în cele din urmă o implicare a tuturor Persoanelor Sfintei Treimi în Euharistie.

Euharistia nu este un simbol: „Trupul Meu este adevărată mâncare şi Sângele Meu adevărată băutură”, spune Hristos [Ioan 6, 55]. Evident, treapta superioară de a se hrăni este pentru un creştin aceea de a-L avea pe masa sa pe Cuvântul-Hristos. Omul obţine o hrană nouă, căci Hristos a dat spre gustare celor care sunt cu El, odată cu Trupul Său, însuşirile Sale.

Euharistia poate salva din diverse situaţii dificile concrete, din tot felul de pericole de moarte (trupească sau spirituală), care survin adesea pe parcursul vieţii personale sau în cea a comunităţii.

De o importanţă capitală este faptul că rolul Trupului şi al Sângelui lui Hristos este şi acela de a uni coerent şi rodnic oamenii într-un trup unic al Bisericii, că Biserica este construită şi întărită în jurul Euharistiei. Prin Trupul lui Hristos cu care creştinii sunt hrăniţi, ei sunt adunaţi în turmă. Cu alte cuvinte, dacă o masă obişnuită reuşeşte să unească un număr mai mic sau mai mare de oameni, cu cât mai mult această Masă euharistică.

Foarte important prin consecinţele sale la varii niveluri, de la cel familiar la cel universal, este caracterul comunicativ şi comunitar al hranei, atât în ceea ce priveşte planul vertical al relaţiei cu Divinitatea, cât şi planul orizontal al comunicării mai apropiate cu semenii.

(Costion Nicolescu)

Read more

Dumnezeu stie cel mai bine de ceea ce avem noi nevoie

Acum cateva luni, eram foarte suparata pentru ca parintii mei erau mai toata ziua plecati de acasa, iar eu stateam mai mereu singura. In acea perioada imi treceau tot felul de ganduri rele prin minte…eram geloasa pe fetele care au prieten, vroiam sa discut cu cineva si asa devenisem aproape dependenta de internet, eram mai mereu nervoasa si nu imi mai venea sa ma duc la scoala, sa ma intorc acasa.

La scoala nu vroiam sa ma duc pentru ca nu am nicio prietena in clasa si toti colegii meu sunt dupa interes cu mine, acasa eram singura si tot asa. Ma rugam la Dumnezeu, tin minte ca plangeam mult…sa-mi dea si mie un iubit, un prieten care sa ma iubeasca si cu care sa stau, sa invatam impreuna. Dorinta asta mai mult era izvorata din gelozie ca peste tot auzeam vorbindu-se ca x e casatorit, y are prieten, dar si din starea mea de singuratate.

Pana in acel moment eu niciodata nu ziceam ca vreu sa am un prieten, cel putin nu pana la facultate, dar nu stiu ce mi se intamplase. Bun, dupa vreo 3-4 luni de plans in fata lui Dumnezeu, El a facut in asa fel incat parintii mei sa stea mai mult acasa, sa se apropie de mine, in special mama sa discute orice cu mine.

Ei bine, dupa acest eveniment a disparut dorinta de a avea un prieten, nu mai vroiam pe niciun baiat... atat de bucuroasa eram de reintoarcerea parintilor mei! Iar Dumnezeu a facut in asa fel incat m-a ferit de baieti si nu am avut niciodata niciun prieten cu toate ca asta imi doream mai demult si tot El a stiut de fapt ca parintii mei imi fac mai mult bine decat orice baiat si ca poate inca nu e vremea sa am un iubit cu toate ca alte fete la 17 ani au fara numar. Cu toate ca o urma de gelozie fata de cei care au sot/sotie/prieten(a)…tot mai am, dar trebuie sa treaca, ma simt incomod cand citesc ceva despre casatorie sau dragostea intre 2 oameni.

Dumnezeu stie tot ce avem noi nevoie si daca ii cerem un lucru care ne poate dauna, El ne va da intotdeuna ceva bun in loc. Dupa asa o intamplare am incredere in Dumnezeu ca imi va da si un baiat (credincios, serios pe care sa-l aleg din iubire, nu din disperare), insa doar la timpul potrivit. Acum sunt atat de bucuroasa ca nu m-am stricat, ca stau iar de invatat!

(Filofteia)

Read more

29 Iulie 2010

Psaltirea audio

Psaltirea audio a fost realizata de un monah de la o mănăstire din Nordul Moldovei care vrea să-şi păstreze anonimatul.

În curând va finaliza şi Noul Testament audio.

Site-ul sfinţiei sale este: http://www.smochinulroditor.ro

{music}images/stories/audio/Psaltirea{/music}

Read more

Noul Testament audio

Noul Testament audio a fost inregistrat de un monah de la o mănăstire din Nordul Moldovei care vrea să rămână necunoscut. Deocamdata am reuşit să edităm şi să publicăm doar cele 4 Evanghelii. În curând vom pune şi celelalte cărţi din Noul Testament.

Doamne ajută ! Sper să vă fie de folos.

P.S. Părintele ne-a rugăt să-i semnalăm eventualele greşeli de citire ca să le poată corecta. Cine observa ceva greşeli ne-am bucura dacă le-ar trimite la ortodoxia.tinerilor@yahoo.com pentru a i-le semnala părintelui.

{music}images/stories/audio/NT audio/4 Evanghelii{/music}

Read more

Ortodoxia Tinerilor împlineşte astăzi 2 ani

Acum doi ani, pe 29 iulie 2008 eu lucram la Bitdefender in ture. Se întâmpla de multe ori ca în timpul serviciului să am ceva timp liber şi simţeam nevoie să fac ceva care-mi place, să împărtăşesc şi altora ce gândurile mele despre Dumnezeu, despre Biserică şi lume. Mi-a venit ideea să fac un blog, deşi înainte de asta mai făcusem unul care conţinea câte un articol despre fiecare prieten al meu în parte, cu multe fotografii. Era un blog pentru prieteni, pentru că ştiam că altfel nimeni nu-l va citi.

Totuşi gândul de a crea un alt blog mai serios mi-a revenit. L-am sunat pe unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, Codruţ, şi l-am întrebat: "Ce zici, e bună ideea? are vreun rost să-mi fac un blog sau nu...?" El a fost foarte deschis şi mi-a spus că dacă eu simt asta şi vreau, atunci să-l fac. Am vorbit şi cu părintele duhovnic, mi-a dat binecuvântare şi uite aşa am început blogul.

 

Astăzi când mă gândesc, numai Dumnezeu mi-a dat ideea să numesc blogul ortodoxiatinerilor.wordpress.com. Eu vroiam să fie un blog personal, şi puteam foarte bine să-i dau numele meu sau orice altceva. Domnul ştia dinainte tot ce urma să se întâmple...

De aici înainte Hristos mi-a scos în cale mulţi oameni minunaţi care au început şi ei să scrie articole foarte frumoase. Înainte de a face acest blog eu citeam blogul părintelui Dorin: Teologie pentru Azi şi vedeam cum zilnic sfinţia sa publica 2-3 articole. Făcea o muncă colosală şi râvna aceasta m-a cuprins şi pe mine, şi de atunci am rămas cu ideea că un blog serios trebuie să aibe articole zilnic, doar în acest fel cititorii vor reveni mai des ştiind că vor putea găsi mereu câte ceva.

Şi uite aşa în fiecare zi încercam să scriu câte un articol sau să caut câte un cuvânt folositor de la sfinţii părinţi sau din Sfânta Scriptură. Văzând că  e greu să fac faţă, am început să le propun celor care lăsau comentarii la articole să scrie şi ei. După 5 luni în care se adunasera vreo 10 autori care scriau săptămânal sau chiar mai des, am hotărât să cumpărăm un domeniu .ro unde să transferăm tot blogul nostru.

Succesul de început al blogului nostru în primile 5 luni se datorează în mare partea Talitei care scria foarte frumos. Articolele, schiţele de icoane şi icoanele pictate de ea au fost la mare căutare, făcându-i pe cititori să revină zilnic căutând dulceaţa harului din vorbele ei.

După ce am transferat totul pe noul domeniu www.ortodoxiatinerilor.ro lucrurile au început să fie din ce în ce mai bune, numărul cititorilor crescând de la săptămâna la săptămână. Începusem cu ceva timp în urmă să postăm fotografii şi impresii din locurile pe care le-am vizitat. Aceste mici reportaje foto au fost îndrăgite de cititori şi datorită acestui lucru am încercat să publicăm cel puţin unul-două pe săptămână. Mi-aduc aminte că urcam în maşină cu prietenii şi plecam în excursii numai cu gândul să aduc câteva fotografii frumoase pentru blog.

Site-ul nostru a avut multe înfăţişări grafice, unele mai reuşite altele mai puţin, încercând mereu să îmbunătăţim felul în care este afişată înformaţia. Ultimul hop şi cel mai greu de trecut, a fost cel de acum 2 luni când am renovat site-ul de la 0 trecând de pe platforma Wordpress pe Joomla. Înainte de asta eream sceptici şi fricoşi că nu vom reuşi, dar uşor uşor Hristos Domnul ne-a arătat că se poate.

Astăzi site-ul Ortodoxia Tinerilor aşa cum îl vedeţi există în continuare doar prin bunăvoinţa lui Dumnezeu.

Noi, administratorii site-ului, avem familii, avem copiii, serivcii, şi încercăm să împăcăm cât mai mult viaţa profesională şi personală cu proiectul nostru de suflet: Ortodoxia Tinerilor.

Dacă va veni o vreme când n-o să mai putem face faţă, atunci îi vom lăsa pe cei mai tineri să vină din spate şi să preia ei totul.

Doi ani nu e puţin, dar nu e nici mult, suntem abia la început, am intrat într-o perioadă de maturizare şi tocmai de aceea avem nevoie de oameni care să poată vorbi despre Dumnezeu pe limba tinerilor şi să le stârnească pofta de a trăi în comuniune permanentă cu El.

Ne cerem iertare că nu putem să vă oferim în fiecare zi articole de calitate, aşa cum ne-am dori.

De asemenea să ne iertaţi dacă v-am supărat prin comentariile noastre, sau prin neglijenţa de a răspunde la toate emailurile.

Ne-am dori foarte mult ca voi cei care citiţi, să începeţi să scrieţi câte un articol. Avem nevoie de tineri apropiaţi de Dumnezeu, de oameni talentaţi care să susţină calitatea articolelor pe care le publicăm.

Vă mulţumim tuturor că sunteţi alături de noi.

Vă dorim tuturor să fiţi fericiţi aşa cum este familia din imagine, şi să dea Dumnezeu să ne vedem împreună în împărăţia cerurilor.

Dacă aveţi critici sau sugestii pentru îmbunătăţirea site-ului ne-am bucura să le lasăţi într-un comentariu la acest articol.

 

 

Administratorii Ortodoxia Tinerilor

29 iulie 2010

 

 

 

Read more

O prinţesă îl întâlneşte pe îngerul ei păzitor

Era dimineata devreme, cand aveam sapte ani, si atunci l-am vazut pe ingerul meu pazitor. Sunt la fel de sigura acum ca si atunci. Nu visam si nici nu aveam vedenii. Stiu sigur ca erau acolo, pur si simplu, clar, definit. Nu eram nici mirata, nici infricosata. Nu eram nici macar plina de admiratie – eram numai foarte multumita. Vroiam sa vorbesc cu ei si sa-i ating.

Camera copiilor era luminata de zorii zilei si am vazut un grup de ingeri in picioare, ca si cum ar fi stat de vorba, in jurul patului fratelui meu. Eram constienta de asta, desi nu puteam sa le aud vocile. Erau imbracati in tunici lungi, unduitoate de diferite culori cu nuante delicate. Parul le cadea pana la umeri, si era diferit la culoare de la blond pana la roscat si castaniu intunecat. Nu aveau aripi. La picioarele patului fratelui meu, Mircea, statea o faptura cereasca, putina la o parte de ceilalti – era inalt si extrem de frumos, cu aripi mari albe. In mana dreapta tinea o lumanare aprinsa; nu parea sa apartina de grupul de ingeri adunati imrejurul patului. Era clar ca statea deoparte de paza.

Am stiut ca el era ingerul pazitor. Apoi mi-am dat seama ca la picioarele patului meu statea o fiinta cereasca asemanatoare. Era inalt, tunica lui era de un albastru intunecat cu maneci largi. Parul lui era castaniu, fata ovala, si frumusetea lui era in asa fel incat nu pot s-o descriu pentru ca nu se poate compara cu nimic omenesc. Aripile lui erau ridicate in sus in spatele sau. O mana era ridicata catre piept, in timp ce in cealalta tinea o lumanare aprinsa.

Zambetul lui poate fi descris ca angelic; dinspre el se revarsa dragoste, blandete, intelegere si incurajare. Incantata, m-am strecurat de sub cuvertura si, ingenunchind la capatul patului, mi-am intins mana cu dorinta arzatoare de a-l atinge pe pazitorul meu cel zambitor, dar el s-a dat un pas inapoi, a intins o mana ca un avertisment si a clatinat bland din cap. Eram atat de aproape de el incat as fi putut sa ajung la el cu usurinta, “O, te rog, nu pleca”, am strigat; la aceste cuvinte toti ceilalti ingeri s-au uitat la mine si mi s-a parut ca aud un ras argintiu, dar de sunet nu sunt atat de sigura, desi stiu ca au ras. Dupa aceea, au disparut.

Eram doar un copil atunci cand l-am vazut pe ingerul meu pazitor. Cu trecerea timpului, imi mai aminteam sporadic de el si-i recunosteam prezenta, dar, in majoritatea timpului, l-am ignorat...

 

Fragment din cartea Maicii Alexandra, Sfintii Ingeri, Still River, Mass.: St. Bede’s Publications, 1981, p.193 (Epilog)

Printesa Ileana s-a nascut si a fost botezata in 1909 la Bucuresti. Era fiica cea mai mica a regelui Ferdinand si a reginei Maria. La varsta de 22 de ani s-a casatorit cu Arhiducele Anton de Austria, cu care a avut sase copii. In martie 1944, si-a mutat familia la Castelul Bran. Acolo a construit un spital in cinstea mamei ei, inainte de a-si muta familia in Argentina si apoi in USA. Cand copiii au crescut, au terminat scoala si s-au casatorit, printesa Ileana si-a devotat viata Domnului devenind calugarita. Maica Alexandra a fost stareta manastirii ortodoxe Schimbarea la Fata din Ellwood City, Pennsylvania, pana la odihna sa intru Domnul in 1991.

Maica Alexandra a fost binecuvantata sa-l vada pe ingerul ei pazitor atunci cand era copila – ingerul care o va proteja si indruma de-a lungul vietii ei dificile dar plina de credinta...

Read more

Tabără

Ultimele comentarii

Înregistrare (login)

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Arhiva articolelor

Linkuri

 Portalul Doxologia 

Sanatate si Viata - Pentru un Stil de Viata Sanatos si o Viata Fericita - SanatateSiViata.ro