“Aceasta este porunca Mea: sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu.”
Ascultă Radio Ortodoxia Tinerilor
Seara de rugăciune
Miercuri seara, ora 22:30 »
Fericiticeiprigoniti.net
Cinstește-ți eroii și martirii neamului

Ediția a 3-a a cărții "Mii de tineri își păstrează astăzi fecioria până la căsătorie."

Campanii de educație creștin-ortodoxă

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie

Tu de ce crezi in Dumnezeu   Din comorile Sfintei Scripturi Tu de ce crezi in Dumnezeu Euharistia continua Theologica  Exista distractie si fara alcool

Octombrie 2010

29 Octombrie 2010

Sexul are întotdeauna un preţ

Ieri am văzut pe blogul Ramură înflorită o conferinţă care mi-a plăcut foarte mult. Pam Stenzel călătoreşte în liceele din SUA şi le vorbeşte tinerilor despre păcatul sexului înainte de căsătorie şi despre consecinţele lui grave asupra societăţii. În discuţiile ei cu tinerii aduce argumente morale, sociale, medicale şi biblice, ea fiind catolică.

Un alt aspect care m-a impresionat este că Pam e născută dintr-un viol, abandonată la un cămin de copiii şi părăsită de mama ei. Asta face discursul ei şi mai puternic.

Deşi poate la început o să vă acomodaţi mai greu cu stilul ei, totuşi o să vă placă foarte mult pe parcurs. Sunt foarte bucuros că există foarte mulţi oameni astăzi care se luptă împotrivă valului societăţii moderne plină de egoism şi răutate.

Read more

Avortul: o redefinire a fiintei umane?

Probabil că dacă citeşti articolul acesta, n-ai fost avortat şi probabil că n-ai nici măcar o părere clară asupra acestui subiect. La fel de bine s-ar putea şi să-ţi fi format o convingere în această privinţă, iar în cazul în care ţi-ai format convingerea că este totul în regulă cu avortul, trebuie să ştii că rolul meu nu este acela de a pune turma pro-avort la zid! Ceea ce vei găsi mai jos sunt unele aspecte la care mulţi s-ar putea să închidă ochii din diferite motive – unii s-ar putea să fie pro-avort din simplul motiv că o poziţie anti-avort nu ar fi în concordanţă cu propriile lor sisteme de gândire.

Umaniştii, în general, acuză creştinii şi alte grupări împotriva avortului, de iraţiune şi de încălcarea drepturilor femeii. Creştinii ies în stradă pentru a protesta împotriva milioanelor de avorturi, dar aproape în toate cazurile problema pare a lua anumite conotaţii subiective, ca şi cum n-am avea nicio posibilitate de a lua o decizie obiectivă. Pe de altă parte, mulţi din cei care par a lua o poziţie raţională, nu fac decât să se ascundă după anumite idei nevalide. Dacă eşti împotriva avortului, ai mari şanse să fii automat considerat fanatic, imbecil, fundamentalist, iraţional – ca şi cum raţiunea şi ştiinţa ar fi calificat deja avortul ca fiind moral şi îndreptăţit. Însă lucrurile nu stau deloc aşa, ci dimpotrivă, aşa cum se va vedea mai jos – poziţia umanistă proavort este cea imorală şi neştiinţifică!

Problema de la care pleacă întreaga discuţie se axează asupra embrionului şi fătului! Pentru că dacă embrionul şi fătul nu sunt fiinţe umane, atunci pe bună drepate nu poate exista o discuţie reală şi toată dezbaterea este inutilă şi ilară.

Pe un aşa numit blog raţionalist, puteţi găsi următorul citat:

"Extirparea foetuşilor chiar nu e un hobby în sine, e doar un mijloc prin intermediul căruia sunt deservite interesele femeii.

Avortul – o crimă fără victime, din simplul fapt că foetusul NU este o persoană, pe când mama ESTE!" (link)

Aşa că se ridică întrebarea, ce argumente există pentru a afirma că embrionul şi fătul nu sunt o fiinţă umană.

În restul articolului, pentru simplificare – voi folosi noţiunea de produs de concepţie, pentru a nu fi nevoit să folosesc în mod constant ambii termeni de embrion şi făt.

Ce argumente sunt/ar putea fi avansate pentru a susţine că produsul de concepţie nu este o fiinţă umană?

  • Produsul de concepţie nu este o fiinţă umană ci doar o extensie a corpului mamei.

Astfel, avansând acest argument, susţinătorii avortului pot argumenta mai departe că mama are dreptul să facă ce vrea cu propriul trup – deci inclusiv să avorteze. Cel mai important contraargument împotriva poziţiei care susţine că produsul de concepţie nu este decât o extensie a organismului mamei, este faptul că acesta are propriul său genom şi jumătate din produşii de concepţie au sex diferit de cel al mamei. Extensiile oricărui organism au ADN-ul organismului respectiv – în cazul de faţă însă, lucrurile nu stau deloc aşa. ADN-ul propriu şi codificarea genică specifică arată un simplu fapt, şi anume că produsul de concepţie este distinct de organismul mamei. Şi nu numai atât, dar produsul de concepţie are sângele lui propriu şi nu sângele mamei, pe când orice extensie a unui organism este irigată de sângele organismului respectiv. De asemenea, orice test imunohistochimic demonstrează că celulele produsului de concepţie nu sunt o extensie a organismului mamei, ci sunt celule proprii altui organism: organismul produsului de concepţie! Embriologia, imunologia şi celelalte ştiinţe medicale, au evoluat suficient de mult pentru a putea afirma cu certitudine că produsul de concepţie nu este o extensie a altui organism, ci un organism distinct din toate punctele de vedere. Date fiind cele spuse mai sus, argumentul care afirmă că produsul de concepţie este o extensie a organismului mamei, este cu totul eronat şi antiştiinţific. Aşa că se ridică întrebarea: Dacă mama are dreptul să facă ce vrea cu propriul ei trup, are ea dreptul să facă ce vrea şi cu  alt trup?

  • Produsul de concepţie nu este o fiinţă umană deoarece este cu totul dependent de mamă.

Este drept că pentru a supravieţui fătul este dependent de mamă, însă faptul că este dependent de ea, nu face ca el să nu fie o fiinţă umană. Chiar şi nou-născutul este cu totul dependent de hrana care trebuie să i se ofere – fără ca acest aspect să-l facă a nu fi fiinţă umană. De multe ori, adulţii sunt dependenţi de nutrienţii care i se introduc perfuzabil, fără ca asta să-i facă inumani. Alţii sunt dependenţi de sângele altora pentru a putea supravieţui şi nici măcar acest lucru nu îi lipseşte de statutul de fiinţă umană! Atunci, de ce ar fi descalificat produsul de concepţie de la a fi o fiinţă umană?

  • Produsul de concepţie nu este o fiinţă umană pentru că nu are conştienţă  de sine şi nu are un creier funcţional.

Acest argument, la fel ca toate celelalte, nu are un nici un fundament. În primul rând, există o grămadă de situaţii când fiinţelor umane li se întâmplă să-şi piardă conştienţa de sine – fie prin anumite accidente, fie voluntar pentru a se putea aplica anumite tehnici medicale. De exemplu, sunt cazuri în care un om se întâmplă să aibă un traumatism cerebral, care îl face atât să-şi piardă conştienţa de sine, cât şi funcţionalitatea adecvată a creierului – nici un aspect din acestea nu-l face să nu fie o fiinţă umană! În cazul produsului de concepţie, dacă i se oferă condiţii favorabile – va ajunge la statutul în care conştienţa de sine şi funcţionalitatea creierului vor ajunge să fie dobândite, la fel cum în cazul în care i se oferă condiţii favorabile unui om care are traumatism cerebral, el va ajunge să aibă conştienţă de sine şi un creier funcţional.

  • Produsul de concepţie nu este o fiinţă umană pentru că nu are organe dezvoltate.

Însă dacă ne uităm la organogeneză (formarea organelor produsului de concepţie) – vedem că organele lui sunt dezvoltate, însă pur şi simplu nu sunt atât de dezvoltate ca şi ale unui adult. De altfel, nici măcar organele unui copil nu sunt la fel de dezvoltate ca şi ale unui adult! Organele sexuale împreună cu aparatul de reproducere, creierul, sistemul osos, sistemul muscular – toate sunt în dezvoltare atât la produsul de concepţie, cât şi la un copil de un an. Pe ce bază raţională am putea afirma, plecând de la aceste aspecte, că unul este fiinţă umană şi altul nu este?

Sistemul nervos – Creierul începe să se dezvolte încă din prima săptămână de la concepţie şi dezvoltarea lui ţine până la aproximativ 12 ani! Emisferele cerebrale sunt vizibile deja din ziua 32 de la concepţie.

Inima – se formează încă din a doua săptămână de la concepţie şi în ziua a 22-a deja începe să bată!

Ficatul – din ziua a 22-a începe să se formeze şi în perioada intrauterină are rolul de a produce celule sanguine fetale (hematopoieza).

Rinichii – structura lor este definitivată între săptămâna a 4-a şi săptămâna a 15-a. Din săptămâna a 10-a deja se formează urină care se acumulează în vezica urinară (deci există o vezică urinară funcţională), de aici urina este expulzată şi participă la suplimentarea lichidului amniotic.

Sistemul genital şi altele – sistemul genital începe să se dezvolte încă din săptămâna a 7-a şi finalizarea va avea loc abia după pubertate. Sistemul osos va fi iniţiat în perioada intrauterină şi va fi finalizat abia după adolescenţă. De asemenea, ochii, dinţii, pielea, membrele şi restul organelor sunt iniţiate în perioada aceasta (la câteva săptămâni de la concepţie) şi vor fi finalizate pe parcurs, unele în viaţa intrauterină, altele în timpul vieţii extrauterine. De exemplu, starea de acuitate maximă a vederii este la vârsta de 6 ani. Vezica urinară coboară în locul ei definitiv abia la preşcolari (până atunci situându-se în abdomen).

Din punct de vedere embriologic şi prin coroborare cu dezvoltarea normală a copilului până la vârsta pubertăţii, nu există nicio justificare ştiinţifică pentru a considera un produs de concepţie ca nefiind o fiinţă umană, în timp ce un copil de un an şi jumătate este considerat ca fiind fiinţă umană. Fiinţele umane în dezvoltare, rămân fiinţe umane în pofida dezvoltării! Aşa cum nu descalificăm un copil de 3 ani de la a fi o fiinţă umană doar pentru că nu face raţionamente valide şi nu prezintă aceleaşi funcţii ca un adult, la fel nu există nicio justificare pentru a descalifica un copil nenăscut de la a fi o fiinţă umană.

În mod real, eu şi tu, am început să ne dezvoltăm la concepţie!  Şi eram noi, chiar dacă nu eram conştienţi – la fel cum eram noi şi cei care azi noapte nu eram conştienţi în timp ce dormeam. Unii dorm pentru a se vindeca, cei mai mulţi dorm pentru a-şi reface moleculele energetice (ATP-ul), şi alţii (toţi, de fapt) pur şi simplu dorm pentru a se dezvolta. Nu avem niciun motiv (raţional) de a-i descalifica de la statutul de fiinţă umană. Aceleaşi celule stem  (acelaşi tip) care erau atunci, pe vremea aceea din perioada intrauterină, responsabile de producerea celulelor sanguine, sunt responsabile pentru sângele nostru şi astăzi. Aceleaşi celule care emiteau unde cerebrale pe vremea aceea, emit unde şi astăzi (neuronii nu se înmulţesc)! Dezvoltarea creierului nostru de după naştere nu a constat în producerea de noi celule cerebrale, ci în realizarea sinapselor în funcţie de influxul de informaţie pe care-l primeam din exterior. Nu mai rămâne niciun motiv pentru a afirma (pe bază obiectivă) că produsul de concepţie nu este o fiinţă umană.

În biologie şi medicină, este un fapt acceptat acela că viaţa unui organism individual ce se reproduce prin reproducere sexuală, începe la concepţie sau fertilizare. – Dr. Micheline M. Matthews-Roth

A accepta faptul că după fertilizare o nouă fiinţă umană a luat naştere, nu mai este o chestiune de gust sau opinie. Natura umană a fiinţei umane de la concepţie la o vârstă înaintată nu este o afirmaţie metafizică, ci este o dovadă experimentală clară. – Jerome LeJeune

[...] acelaşi copil pe care-l îngrijim înainte şi după naştere, poate fi bolnav înainte de naştere, având nevoie de diagnostic şi tratament ca şi orice alt pacient. – Dr. A. Liley

Şi pe bună dreptate, tratăm în timpul sarcinii bolile copilului nenăscut. Medicii, dacă administrează gentamicină (un antibiotic) mamelor însărcinate, pot cădea foarte bine sub acuzaţia de malpraxis, pe motiv că pune în pericol copilul nenăscut! De asemenea, cea mai critică perioadă pentru copilul nenăscut este cea imediată concepţiei, deoarece atunci se formează organele şi riscul de malformaţii este mărit prin expunere la factori teratogeni (producători de malformaţii).

Problema avortului nu se pune în sensul că vreau să scap de o extensie a propriului trup, sau de o grămadă de celule inutile. Acolo există o fiinţă umană în dezvoltare, nu o grămadă de celule banale! Aşa cum un copil de o lună este o fiinţă umană în dezvoltare, un copil nenăscut este de asemenea o fiinţă umană în dezvoltare! Faptul că o fiinţă este fără apărare, nu justifică crima noastră! Faptul că acest tip de crimă este legal în unele ţări nu justifică moral crima. Faptul că o femeie are dreptul de a alege, nu justifică crima. Şi dacă are dreptul moral de a face ce vrea cu corpul ei, nu înseamnă că este moral să ucidă o altă fiinţă umană, care nu este corpul ei.

Posibile contestaţii sau argumente

  • Violul care are ca şi consecinţă sarcina – În acest caz, faptul că mama este o victimă, nu justifică crima în niciun fel! Nu înseamnă că dacă tatăl copilului tău te-a violat, atunci ai dreptul să ucizi o fiinţă umană nevinovată! De multe ori se întâmplă ca o femeie să rămână însărcinată fără să vrea, deşi a întreţinut relaţii sexuale de bună-voie. În ambele cazuri, sarcina este nedorită şi nicio circumstanţă nu va justifica uciderea respectivului copil nenăscut. Oricum, în cazul în care mama nu ar dori copilul respectiv – există o grămadă de cupluri infertile care stau la rând.. şi aşteaptă.
  • 50% din cazurile de fertilizare sfârşesc prin avort spontan – Unii merg până acolo încât afirmă că din moment ce procentul de avorturi spontane este atât de ridicat, atunci Dumnezeu (dacă există) este responsabil de aceste morţi. Aici este omis un lucru simplu, şi anume faptul că avortul respectiv este o moarte naturalăca urmare a condiţiilor nepotrivite în care ar trebui să decurgă sarcina. Nu există niciun argument că Dumnezeu ar cauza în mod direct respectivul avort, şi chiar dacă ar exista – nu ar justifica faptul că este în regulă ca oamenii să facă avorturi. Acest argument este/ar fi un nonsens, pentru că dacă se argumentează  că dacă Dumnezeu ia vieţi, atunci este moral ca şi noi să o facem – atunci de bună seamă crima nu mai este câtuşi de puţin imorală (de orice natură ar fi ea). În plus, în articolul de faţă nu este adus niciun argument pe care să-l motivez cu Dumnezeu, aşa că nu poate exista un contraargument pentru ceea ce nici măcar n-am argumentat.
  • În ţările în care avortul este legalizat, mor mai puţine femei care fac avort – Este argumentat că datorită asistenţei medicale pentru avort şi pentru că nu mai recurg la metode băbeşti, femeile sunt supuse la mai puţine riscuri şi mortalitatea în rândul lor scade. Acest argument nu face decât să-şi dezvăluie singur absurditatea. Să înţeleg oare că ar trebui să le oferim criminalilor condiţii cât mai puţin periculoase pentru a-şi comite crimele? Norman Geisler spunea:

    [...] rata decesului la mame în momentul naşterii este doar de 1 la 10000 naşteri sau 1/100 dintr-un procent. Este una dintre cele mai sigure proceduri medicale din ţară. Însă rata mortalităţii copiilor în urma avorturilor reuşite este de 100%; este cea mai fatală operaţie din America. Dacă embrionul este uman, atunci salvarea chiar a sute de mame, nu ar putea justifica uciderea a milioane de copii. Avortul ia viaţa a 1,5 milioane de copii pe an în Statele Unite. Deci efectul net al legalizării avortului a fost acela de a aranja ca aceste morţi să pară cât mai igienice şi profesionale.(1)

  • Dar despre copiii nenăscuţi cu malformaţii congenitale grave? - Acest argument a fost ridicat în mai multe rânduri, însă sfârşeşte asemenea celorlalte. Nu înseamnă că dacă o fiinţă umană are malformaţii, noi putem  (avem dreptul) să o ucidem de tot! Dacă avem acest drept moral, atunci putem să-i ucidem pe toţi cei cu malformaţii dintre noi, fără nicio problemă.

Este foarte probabil să nu fi atins toate argumentele celor care susţin avortul, dar, oricum, nu acesta a fost scopul meu. Am vrut în primul rând să arăt că nu este vorba de o pură discuţie despre moralitate: pentru că, de bine de rău, chiar şi cei care susţin avortul sunt de părere că este imoral să ucizi oameni nevinovaţi. Există la mijloc tocmai faptul că produsul de concepţie este o fiinţă umană! Şi de aici porneşte discuţia. Faptul că turma de iraţionali (aşa cum e numită uneori de susţinătorii dreptului la alegere) protestează împotriva avortului nu este chiar lipsit de fundament, se pare că fără să ştie, oamenii aceia au argumente. Şi faptul că avansează o anumită poziţie religioasă nu îi descalifică de la faptul că protestul lor este unul justificat! Şi este justificat. Întrebarea care se ridică este: Pe ce poziţie vrei să pozezi de azi înainte şi, mai important, bazat pe ce argumente?

(Marius - Blogul Big Bang)

Read more

28 Octombrie 2010

Cei necăjiţi sunt mult mai motivaţi în a reuşi decât cei ce au de toate

Sfinţii Părinţi spun că trăim într-o lume paradoxală. Dacă gândim mai profund realizăm că paradoxurile creaţiei sunt menite să aducă echilibru. Nu voi intra în detalii, ci voi aborda un singur aspect atipic, perceput de noi ca paradoxal, contrar gândirii noastre umane limitate: motivaţia de a reuşi.

După experienţa mea de până acum, din câte am discutat cu cei de lângă mine şi după tot ce am auzit, pot trage o simplă concluzie: oamenii care sunt în nevoi sunt mult mai bine motivaţi în a reuşi în viaţă decât cei cărora nu le-a lipsit nimic.

Paradoxal copiii din familiile sărace, care au avut multe lipsuri şi o viaţă grea trec mult mai uşor peste obstacolele vieţii şi se adaptează mai rapid oricăror condiţii de lucru sau de viaţă. În schimb copiii alintaţi, cărora li s-au făcut mereu mofturile, ţinuţi pe braţe ca nu cumva să cadă şi să cunoască eşecul, vor fi foarte surprinşi când în viaţă lucrurile nu vor merge conform aşteptărilor. Unii ca aceştia vor fugi de suferinţă ca de foc pentru că ei n-au văzut roadele suferinţei în familia în care au trăit.

E clar că nimeni nu vrea să sufere, şi e firesc să fugim de suferinţă, dar de multe ori e inevitabilă pentru că trăim într-o lume plină de păcate. Păcătuind oamenii îi rănesc pe cei din jur în diferinte feluri şi astfel deşi tu faci tot ce-ţi stă în putere să eviţi suferinţa, totuşi trăind în comunitate răul te va afecta la un moment dat. Atunci apar supărările şi necazurile. Un tânăr necăjit care a trăit de pe azi pe mâine într-o familie modestă va trece mult mai uşor peste ele pentru că probabil gravitatea lor nu se ridică la mivelul lipsurilor avute în copilărie.

Suferinţa l-a făcut mai puternic, l-a antrenat pentru ce va urma în jocul vieţii.

Pe de altă parte un tânar care n-a cunoscut lipsuri materiale, ba dimpotriva a trăit în tot confortul şi nu i-a lipsit nimic niciodată, va considera astfel de necazuri şi supărări greu de trecut şi foarte probabil va fugi în mod iresponsabil din faţa lor.

Şi mai e ceva care diferenţiază atitudinea celor din tineri: motivaţia.

Cel necăjit e mult mai motivat să treacă peste astfel de supărări pentru că vrea să iasă din starea actuală neavând cine să-l ajute, pe când cel ce a avut de toate va da înapoi ştiind că va găsi mereu un sprijin în părinţi şi în avuţia lor.

Aşa stând lucrurile oamenii mari ai lumii au provenit mereu din mediu rural sau din zonele sărace şi nu dintre bogaţi sau actualii intelectuali. Tot acest paradox e o mare taina a creaţiei pe care Dumnezeu a binevoit s-o lase în lume. Iată cât de frumos ne explică acest lucru Sfântul Apostol Pavel:

Căci, priviţi chemarea voastră, fraţilor, că nu mulţi sunt înţelepţi după trup, nu mulţi sunt puternici, nu mulţi sunt de bun neam; ci Dumnezeu Şi-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să ruşineze pe cei înţelepţi;

Dumnezeu Şi-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari;. Dumnezeu Şi-a ales pe cele de neam jos ale lumii, pe cele nebăgate în seamă, pe cele ce nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt, Ca nici un trup să nu se laude înaintea lui Dumnezeu..." (1 Cor. 1, 26-28)

Observaţi că prin aceste decizii de intervenţie directă în lume Dumnezeu menţine un echilibru între oameni. Dacă oamenii mari proveneau doar din familiile cu averi şi cu multă carte, sau din demnitari sau alte persoane suspuse atunci dezechilibru între bogaţi şi săraci s-ar fi adâncit foarte mult, s-ar fi ajuns ca-ntr-o castă unde cei de jos nu vor ajuge niciodată sus, doar prin prisma faptului ca s-au născut săraci.

Această decizie a lui Dumnezeu de a promova pe cei slabi şi pe cei de jos vrea să ne arate tuturor că toţi suntem ce suntem doar prin puterea Lui. Iar înţelepciunea, talentul şi puterea ne sunt oferite de Hristos ca daruri pentru a-i îmbogăţi şi pe ceilalţi, şi nu pentru a ne mândri atrâgându-ne toate meritele şi laudele pentru noi înşine.

Eşti bogat? atunci împarte tuturor din averile tale, ca văzând Dumnezeu dragostea ta să-ţi împartă şi El putere să treci peste necazurile şi greutăţile care ţi se par de netrecut.

Eşti sărac, atunci bucură-te că ai primit putere să treci peste toate mai uşor, iar El îţi va fi mereu alături pentru că este Tatăl orfanilor, necăjiţilor, bolnavilor şi a tuturor celor în lipsuri.

Eşti în clasa de mijloc? nici prea bogat, nici sărac, atunci învaţă de la amândoi. De la sărac deprinde motivaţia de a trece uşor peste toate, de la bogat dăruirea din iubire tuturor celor în nevoi.

De ce unii oamenii au puterea să ţină toate posturile din an? De ce unii au răbdare să stea ore în şir la slujbele bisericii? De ce unii se enervează foarte rar, şi iartă foarte des? De ce alţii au puterea să îndure atâtea suferinţe mari, iar noi parcă nici pe cele mai infime nu le suportăm?

De ce mucenicii avreau puterea să suporte atâtea bătăi, batjocuri şi schingiuri?

Pentru că aveau o motivaţie foarte profundă şi puternică: viaţă în împărăţia cerurilor alături de Dumnezeu.

Diferenţa între cel ce are succes şi cel ce eşuează este doar la nivel mental. A fi motivat înseamnă a crede, a avea credinţă că ceva se va împlini. Şi pentru că nimic nu e întâmplător şi Dumnezeu este cel ce veghează la viaţa oamenilor permanent, atunci „a crede” se transpune de fapt în „a crede şi a cere ajutor Lui”, singurul care are putere să împlinească tot.

Iar în loc de concluzie vă las îndemnul Mântuitorului în astfel de situaţii:

„Atunci, răspunzând, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voieşti.”

 

(Claudiu)

Read more

George Enescu - Rapsodia Romana

George Enescu (1881 - 1955), compozitor, violonist, pianist, dirijor si pedagog, unul dintre cei mai proeminenti muzicieni de la sfarsitul secolului XIX-lea si din prima jumatate a secolului XX-lea. Enescu a ridicat muzica profesionala romaneasca la nivelul valorilor muzicii universale.

In filmul urmator puteti viziona si asculta intr-o interpretare de exceptie "Rapsodia Romana", Autor George Enescu, dirijor Sergiu Celibidache:


Nascut la Liveni, langa Dorohoi, el a cunoscut din copilarie folclorul prin intermediul tarafurilor populare. Primele indrumari muzicale le-a primit de la parintii sai si de la un vestit lautar, Niculae Chioru.

Intre anii 1888 si 1893 a studiat la Conservatorul din Viena, cu Joseph Hellmesberger (vioara) si Roobert Fuchs (compozitie), iar intre 1893 si 1899 la Paris, cu Andre Gelalge (contrapunct), Jules Massenet si Gabriel Faure (compozitie), precum si cu M.P.J. Marsick (vioara).

Printre lucrarile lui mai de seama se numara: "Poema romana" (1897), care intruchipeaza o serie de tablouri sugestive ale vietii rustice; doua "Rapsodii romane" (1901; 1902), caracterizate printr-o melodica bogata, de autentica obarsie folclorica si printr-o invesmantare orchestrala colorata; trei suite pentru orchestra (printre care Suita a III-a, "Sateasca, 1938), in care folclorul cunoaste o transfigurare subtila; trei simfonii (1905; 1913; 1919, aceasta din urma refacuta in 1921), care, prin maturitatea conceptiei, exceptionala maiestrie armonica, prin dimensiunile lor, reprezinta monumentale fresce sonor; o Simfonie de camera pentru 12 instrumente solistice (1954), in care folclorul atinge un inalt grad de rafinament; o Simfonie cooncertanta pentru violoncel si orchestra (1901).

Read more

27 Octombrie 2010

Evadarea din bolile orasului

Te numeri printre cei care, cu voia lor sau fara, locuiesc la oras. Bun. Cat de mult te ajuta acest lucru? Cat de sanatos este pentru mintea si corpul tau? Vreau sa iti raspund eu intai, la toate acestea. Eu sunt unul dintre acestia care s-a nascut, a crescut si inca locuieste la oras. Un oras nici mare dar nici mic, si totusi un oras in care sunt  prezente absolut toate ofertele. Aceleasi ca si in orasele mari.

Cand petrec cateva zile in afara orasului in care locuiesc, respiratia incepe sa imi fie mai usoara, dorm mult mai bine iar bolile sezoniere, cum ar fi gripa, raceala, viroza, intoxicatiile de tot felul, durerile de cap, oboseala, alergiile, dispar toate ca prin minune. De ce?

Pot bea cat de rece apa de fantana, ma pot plimba oricat prin aerul rece imbracat sumar, pot alerga cu baietii prin sat, pot sta noaptea pana tarziu la poarta, fara a dezvolta nici o forma de raceala sau temperatura. Dimineata, dupa toate astea, ma trezesc doar curgandu-mi putin nasul, dupa care reiau alergatura si consum aceleasi ape reci si nefiltrate. De ce?

In timp ce stau printre pasarile, porcii si caprele din curte, fara a ma gandi macar sa imi fie teama de o eventuala gripa aviara sau porcina, constat ca sunt mult mai plin de putere si de optimism, ca mananc bine si ca stomacul nu imi semnaleaza, prezenta unui aliment nou, netolerat.

In timp ce ma duc pe camp cu vacile, alaturi de prietenii din sat, dupa ce alerg sa le adun pe toate la umbra cand vine ora pranzului, in timp ce radem cu totii, cu o mare pofta, de la tot felul de nimicuri, imi dau seama cat sunt de relaxat psihic, ca nu mai traiesc in zgomotul orasului, care, zi si noapte, imi excita creierul, ca nu mai tresar la auzul atator claxoane, ca nu mai fac slalom printre injuraturi si smecheri si ca nu mai exista nici sefi si nici termene de predare a lucrarilor sau a rapoartelor.

Cand ma trezesc inca de la prima ora ca sa ud gradina cu legume, toate fiind in tihna, uit de faptul ca trebuie sa verific cutia postala in care se aduna tot felul de plicuri purtand facturi ce au date scadente, nu mai aud si nu mai traiesc in greve si nici nu trebuie sa mai mint ca sa aman stiu eu ce intarzieri sau lucrari.

Nici apelurile de pe telefon nu se mai succed parca, atat de rapid, sunt departe de conturile de de e-mail sau Facebook si nu am unde folosi nici macar home banking-ul. Nici nu as avea de ce.

Dar mai presus decat orice, aici, departe de oras, observ ca pacatele si bolile sunt altele. Fac parte dintro alta categorie. Sunt mai putine si mai nevinovate, daca pot fi numite asa. Aici doar te poti sfadi cu un vecin, poti gresi doar culegand ceva mere din curtea vreunei batrane noaptea, poti barfi cu prietenii in fata portii, te poti duce din cand in cand la disco sau poti pacatui mancand cate un ou miercurea, etc.  Imi place mult sa evadez intr-o asa viata.

Asculta-ma. Daca vrei sa faci ceva pentru mintea si trupul tau, atunci alege sa iesi cat mai des din oras, chiar si pentru o zi.

Oxigeneaza-ti mai des creierul, inchide-ti telefonul mobil si inconjoara-te de oameni care gandesc pozitiv.

Lasa-ti medicamentele acasa, mananca tot ce iti poate da pamantul. Toate sunt atat de naturale si gustoase.

Si in fine, fii putin "egoist": gandeste-te doar la tine si cei dragi. Iar de barfit, fa-o doar cu Dumnezeu.

Daca toti am gandi asa, daca din cand in cand am cauta o asa viata, daca am fi putin egoisti in sensul pe care l-am explicat eu, lumea ar fi un loc mai bun si mai lipsit de boli. Nu crezi?

Un alt articol frumos despre frumusetea naturii si puterea ei de revigorare puteti gasi pe blogul Oanei Sima.

(Codrut Mirica)

Read more

Dorul prin ochii IPS Bartolomeu Anania

Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului vorbeste foarte frumos despre dor. Despre dorul de parinti, de prieteni, de tara, despre dorul de Dumnezeu, despre dorul de duca, de dorul de moarte, despre dorul de vesnicie.

Read more

De ce nu sunt fericit(a)?

Un calator avea un obicei ciudat: sosind intr-un oras, el vizita, citea si fotografia inscriptiile de pe tabliile mormintelor. Pe unul dintre morminte calatorul a observat un monument de o mare valoare artistica, unde era insciptionat: „Aici odihneste cenusa robului lui Dumnezeu NN. El a murit, fiind pe pamant 80 de ani, dar a trait numai 3. Straine Roaga-te pentru odiha sufletului sau!” Aceasta inscriptie l-a uimit pe calator si l-a rugat pe administratorul cimitirului sa-i spuna cate ceva despre persoana inmormantata  acolo; si a primit un raspuns: Omul ingropat in acest mormant a trait ca un ateu, a  pacatuit timp de 80 de ani, dar cu 3 ani inainte de moarte  a inteles adevaratul scop al vietii sale pe pamant si s-a pocait. In ultimele clipe din viata  si-a exprimat dorinta ca aceasta inscriptie sa fie pusa pe monument.

Sfantul Evanghelist Luca ne-a transmis asemenea cuvintele lui Isus Hristos: „Să fie mijloacele voastre încinse şi făcliile voastre aprinse. Şi voi fiţi asemenea oamenilor care aşteaptă pe stăpânul lor când se întoarce de la nuntă, ca, venind, şi bătând, îndată să-i deschidă.”  (Luca 12: 35-36). Din pacate, in lume, sunt putini crestini care fac acest lucru, si chiar daca Dumnezeu îi cheama la pocainta ei reprima glasul Lui, traind ca si cum Dumnezeu nu ar exista.

In ce consta valoarea omului? Dupa cuvintele Sfintei Scripturi, Dumnezeu l-a creat pe om din pamant si a suflat in el suflet - o  parte din energiile sale, si astfel a fost creat cu chipul si asemanarea Lui. Sufletul nemuritor, liber si rational al omului l-a ridicat la demnitatea de fiu ai lui Dumnezeu, si pentru ca Dumnezeu nu are inceput si nici sfarsit, de aceea sufletul omului care-si ia inceputul de la Dumnezeu va trai vesnic. De aceea si  scopul omului pe pamant trebuie sa se indrepte mereu in directia vesniciei. Astfel spus, omul trebuie sa vada si sa-si planuiasca viata, gandurile, cuvintele si faptele sub unghiul vesniciei.

Experienta vietii spune ca toate dorintele noastre interioare se concentreaza pe satisfacerea setei de fericire. Din alt punct de vedere, aceasta experienta ne invata ca bogatia materiala si placerile lumesti nu ne pot oferi fericirea continua pe care o vrem; obtinand oricare dorinta astazi, maine deja ne atrage alta, care ni se pare culmea fericirii dar imediat ne dezgusta si aceasta, si astfel insetam din an in an pana la moarte.

Aceasta inseamna ca nu exista fericire desavarsita in lumea aceasta, de aceea Sfantul Augustin spunea: „Sufletul meu este nelinistit, pana nu odihneste in tine, Doamne”. Dumnezeu a creat omul pentru vesnicie, iar pentru a putea gusta aceasta fericire vesnica, Dumnezeu a sadit legile Sale in natura omului, legi care ne indeamna spre a asculta de poruncile datatoare de viata (fericire) ale lui Dumnezeu.

Din pacate, in lume exista multi oameni orgolisosi si ambitiosi care nu primesc aceste porunci ale firii noastre trupesti si duhovnicesti, declarandu-se intelectuali si considerand credinta in Dumnezeu nefolositoare. De la acestia putem auzi ca lor le este mai bine fara Dumnezeu, increzandu-se doar in inteligenta lor, dar tot acesti oameni sunt nevoiti sa-si puna increderea in oameni muritori, adica carmuitorii tarii si ai legilor civile, care se ingrijesc doar de propria persoana si nu de binele cetatenilor pentru ca nu au fundamente religioase stabile si puternice.

Hristos ne spune: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi." (Matei 11:28). Hristos bate des la usa inimii noastre si este pregatit sa ne dea binecuvantarea Lui, care este in masura sa  trezeasca sufletul nostru din stare de pacat la starea de bucurie, dar nu toti vor sa coopereze cu Dumnezeu, iar fara Dumnezeu, nimeni, niciodata nu va obtine fericirea adevarata ci doar una care amageste, obosind sufletul si trupul pana la moarte. Credinta in Dumnezeu este darul Lui dat noua oamenilor, dar care lumineaza mintea indrumandu-ne vointa catre a face bine binele, caci binele este natura fireasca in care ne gasim implinirea ca persoane. Hristos Domnul cheama pe toti sa-si schimbe viata, sa-si ingrijeasca sufletul a carui valoare depaseste valoarea tuturor comorilor vietii.

Dupa cum observam, si vietile sfintilor au fost pline de greutati, dar ei aveau un singur scop, cooperand mereu cu bucurie impreuna cu Dumnezeu.

Evanghelia povesteste despre pacatosul Zaheu, care auzind despre sosirea lui Hristos in oraselul Ierihon, a vrut sa-l vada, dar pentru ca era mic de statura, s-a urcat intr-un copac aflat la marginea drumului ca sa vada mai bine. Dumnezeu a apreciat vointa si ravna acestuia, si privindu-l, a spus: ”Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie rămân.” . Mare  bucurie l-a cuprins pe Zaheu si el a destainuit in fata tuturor ca este dispus sa dea jumatate din bogatie saracilor pentru orice nedreptate facuta, si cu asta sa-si pregateasca sufletul pentru primirea lui Dumnezeu in viata sa. Hristos ne cheama pe fiecare dintre noi: Pacatosule, coboara din pomul pacatelor, pentru ca eu vreau sa intru in inima ta.

Ce soarta ne asteapta daca noi nu am asculta glasul lui? Pierderea fericirii vesnice pe care pacatosul a pierdut-o din prostia si nepasarea sa. Acum intelegem mai bine inscriptia de pe mormant, despre care am amintit la inceputul meditatiei?! 

(ANA C.)

Read more

26 Octombrie 2010

Pelerini în miezul nopţii la moaştele Sf. Dimtrie Basarabov (poze)

Aseară, puţin după ora 12 noaptea am urcat în maşină şi am plecat la Catedrala Patriarhală. Era frumos afară, cald şi plăcut. Nu bătea vântul, nu ploua şi nu era frig, ţi-era mai mare dragul sa te plimbi şi să stai în aer liber. Am ajuns, lume multa, foarte multă pentru o oră aşa târzie. Mii de oameni aşteptau răbdători în rând pentru a ajunge să se închine şi să ceară ajutor Sfântului Dimitire cel Nou, Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi să atingă lemnul Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul.

Multă agitaţie, jandarmi, poliţie, ambulanţe, medici, pompieri, trafic intens în interesecţia Pieţii de la Unirea...

Spuneai că eşti în mijlocul zilei.

Am început să fac câteva poze şi în timpul asta vedeam cum toţi cei care au venit în miez de noapte să se închine la moaşte erau oameni de rând, săraci, necăjiţi, bolnavi, oameni în nevoi, exact ca în timpurile când Domnul Hristos a venit pe pământ, când mulţi dintre cei cu probleme veneau la el să se vindece. În acele momente am realizat că pe lângă răbdarea de a sta atâtea ore la coadă trebuie să mai înduri ceva: prezenţa atâtor oameni lângă tine. E greu. Dar realizez că trebuie să fii puternic să poţi face asta... puternic în credinţă bineînţeles.

Un alt aspect care m-a mirat era că oamenii veniseră la moaşte cu copiii după ei. Era aproape ora 1 noaptea şi copiii stăteau la coadă lângă cei mari.  Am intrat în catedrală, erau pelerini care dormeau pe jos, adapostindu-se de frigul nopţii. Cei care n-aveau răbdare să stea câteva ore la coadă intrau în catedrală şi se închinau icoanei Sfântului Dimitrie, exact în locul unde stau deobicei moaştele sale.

Erau şi foarte mulţi tineri care vroiau să fie prezenţi deoarece simţeau că acolo se întâmplă ceva important. Vedeau multă lume şi asta-i atrăgea şi din acest motiv unii nici nu ştiau de ce sunt acolo dar erau bucuroşi doar pentru simplul fapt că pot participa şi ei alături de ceilalţi oameni.

Nimeni nu pleacă fără ajutor. Dumnezeu îi ascultă pe toţi, îi ajută pe toţi, le dă tuturor har şi pace prin sfinţii săi.

(Claudiu)

Read more

25 Octombrie 2010

Diferenta intre compatimirea lumeasca si compatimirea duhovniceasca

Nu cred ca este om care sa nu compatimeasca pe cineva, fie si doar atunci cand obiectul compatimirii este chiar propria persoana. A compatimi pe cineva inseamna a avea simtaminte de mila, de empatie fata de durerea si suferinta cuiva, inseamna a avea omenie fata de oameni. Compatimirea este unul dintre cele mai nobile si profunde sentimente umane, inseamna defapt "iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti".

Din pacate, lipsa de perspectiva a vietii vesnice si amagirea vremurilor pe care le traim, ne-au afectat inclusiv vederea sanatoasa asupra compatimirii semenilor. Asa se face ca astazi, dintr-o compatimire gresit inteleasa, oamenii incurajeaza sinuciderea sub obladuirea eutanasiei. Tot dintr-o compatimire bolnava, oamenii au gasit ca scuza avortul in cazul familiilor cu posibilitati materiale reduse.

Din compatimirea propriei singuratati multi tineri isi scuza patima masturbarii.

Din compatimirea propriilor necazuri multi dintre noi isi scuza patimi precum lacomia pantecelui si excesele de bautura.

Din compatimirea gresit inteleasa a necazurilor celor din jur, dam sfaturi proaste care atrag apoi si mai multe necazuri asupra celor care le primesc.

Din compatimirea fara de nadejde il judecam pe Dumnezeu si ajungem la necredinta.

De ce avem o compatimire gresit inteleasa? Pentru ca raportam circumstantele care ne provoaca compatimirea numai la interesele de moment. Asa se face ca ne aprindem de manie fata de Dumnezeu atunci cand vedem oameni buni care se chinuie in necazuri mari. Dar aceasta se intampla deoarece compatimim semenii fara sa avem constiinta faptului ca Dumnezeu intoarce in bine orice rau facut de oricine. Neavand increderea si nadejdea in Dumnezeu, incepem sa cartim, sa spunem ca El este nedrept si ca nu ii ajuta pe oameni. De la judecarea lui Dumnezeu nu mai este decat un pas pana ce diavolul ne insufla necredinta, adica moartea sufleteasca. Iata cum, printr-un simtamant de compasiune, pe care vrajmasul ni-l fura vazand ca nu-l incredintam milei lui Dumnezeu, ajungem sa ne razvratim ca si cel ce ne stapaneste acum compasiunea.

De aceste ispite nu au fost lipsiti nici sfintii. Dreptul Iov, fiind compatimit intr-un mod gresit de propria sotie, este ispitit de aceasta sa se lepede de Dumnezeu numai sa scape de necazurile abatute peste el. Numai ca Iov nu pleaca urechea la nebunia de moment a sotiei, rabdand cu gandul ca Dumnezeu are sa scoata ceva bun din aceasta grea stramtorare. Timpul a aratat ca Iov nu s-a inselat, primind inapoi cu mult mai mult decat pierduse.

Tot in Sfanta Evanghelie avem un exemplu de compatimirea lumeasca care este mereu lipsita de o finalitate sanatoasa. Sfantul Petru, la auzul patimirilor pe care Mantuitorul le vesteste apostolilor,  sare ca ars la inima: "Doamne, să nu-Ţi fie Ţie una ca aceasta!". Pentru ca a avut o compasiune utilitarista, limitata doar la bucuriile de moment, Petru capătă de la Domnul palma aceasta: "înapoia Mea Satano! sminteală îmi eşti!"

Desigur că Petru nu era Satana, dar intentia de compatimire a lui Petru a fost deturnata de Satana capatand un sens gresit. Pe termen scurt ar fi parut intelept ca Mantuitorul sa nu se primejduiasca de moarte si sa propavaduiasca in continuare evanghelia Sa, insa facand asa nu am mai fi avut piatra de temelie a credintei noastre: Hristos cel mort si inviat. Dar iata cum timpul a aratat ca moartea lui Hristos ca om, desi a fost o pierdere grea pentru apostoli  a avut apoi un castig nebanuit de mare atat pentru ei cat si pentru lumea intreaga, de la Adam pana la cel din urma om care va sa fie pe acest pamant. Iata si cum sfatul lumesc al lui Petru, pornit dintr-o compasiune limitata doar la interesele lumii acesteia, statea impotriva unui plan duhovnicesc care avea sa schimbe lumea intreaga.

Este firesc sa compatimim pe cineva aflat in necaz, insa este gresit sa oferim pacatul ca solutie pentru a iesi din acel necaz. Cel mai des intalnit exemplu de compasiune amagitoare este sa spui unei familii necajite ca este mai bine sa avorteze un copil decat sa-l creasca in lipsuri materiale, crezand ca asa faci un bine. Timpul a aratat mereu ca  pacatul nu este o solutie, oricata compasiune ar fi la mijloc, caci iata cum nenumarate mame patimesc din lipsa sanatatii sau a posibilitatii de a naste alti copii atunci cand isi doresc...dar nu mai primesc.

Ca sa intelegem cat de primejdioase sunt compasiunile care nu au constiinta finalitatii ultime, luam drept exemplu masurile economice care au fost luate in cazul Romaniei la inceputul crizei economice: Impozitul forfetar parea solutia cea mai buna pentru acoperirea nevoii urgente de bani la bugetul de stat. Daca acele nevoi imediate nu ar fi fost acoperite, atunci o parte din oameni ar fi avut imediat de suferit. Numai ca odata cu trecerea timpului s-a vazut ce dezastruoasa a fost acea decizie pentru economia tarii. Zeci de mii de firme mici, care hraneau cel putin tot atatea persoane, au falimentat din pricina impozitului forfetar si astfel s-a generat o nevoie si mai mare de bani cu care sa se suporte ajutorul social necesar tuturor celor care au intrat in somaj din pricina acelei solutii ce parea buna pe termen scurt. Mai mult decat atat, acum sufera aproape toti oamenii, atat din sectorul privat cat si din cel bugetar, iar masurile de austeritate care s-au luat au devenind pentru multi oameni adevarate drame. Iata cum o decizie aparent buna, pornita dintr-o compatimire limitata la situatia de moment, este defapt o decizie foarte proasta pe termen lung. Tot asa stau lucrurile si cand compatimim un sarac sau un bolnav, neintelegand cat de mult bine are sa faca Dumnezeu prin stramtorarea aceasta, atat celui pe care il compatimim cat si celor din jurul sau.

Diferenta intre compatimirea lumeasca si cea duhovniceasca este ca cea dintai este izvorata doar din judecata noastra limitata in timp, spatiu si profunzime, pe cand compatimirea duhovniceasca, desi pare de multe ori ilogica si nefireasca, se dovedeste singura adevarata pe termen lung, caci are mereu ca tinta finala mantuirea si bucuria vesnica.

Despre cum trebuie sa compatimim oamenii, ne invata Sfantul Ioan Gura de Aur:

"Nimica nu nelinişteşte pe cei mai mulţi aşa de tare ca aceea că bogaţii cei mai prihăniţi se îndulcesc de multă norocire, pe când drepţii sau cei îmbunătăţiţi adeseori suferă cea mai amară sărăcie şi mii de alte răni care sunt încă mai cumplite decât sărăcia.

De aceea mulţi zic: „Unde este pronia, unde este dreptatea cea dumnezeiască, unde este judecata cea dreaptă ? Cel înfrânat si cel îmbunătăţit sunt nenorociţi, pe când cel desfrânat şi cel rău sunt norociţi; acesta este admirat, celălalt nesocotit, acesta trăieşte în îndestulare şi desfătare, celălalt este certat de sărăcie şi de mizeria cea mai mare”.

Aşa vorbeşte cel nepriceput, dar în adevăr păcătosul este omul cel mai ticălos şi mai nenorocit din lume, chiar când nu se pedepseşte îndată; el tocmai atunci este cel mai nenorocit când nu se pedepseşte şi când nu i se întâmplă nimic potrivnic.

La boli şi la rele noi nu deplângem pe cel ce se lasă a se vindeca, ci pe acei ce sunt nevindecabili. Iară ce este boala si rana pentru trup, aceea este păcătul pentru suflet. Şi ceea ce este tăietură şi doctorie pentru trupul cel bolnav, aceea este nenorocirea pentru un suflet bolnav.

Aţi înţeles ce zic eu ? Fiţi cu luare aminte, căci eu voiesc să vă comunic o învăţătură de adevărată înţelepciune. Presupune că tu vezi pe cineva care are o buba rea, din care ies viermi şi curge puroi, iar acela îşi neglijează rana şi buba; dar mai vezi încă pe un altul, care suferind de aceeaşi boală, se slujeşte de mâinile doctoricesti, lasă a se arde şi a se tăia, şi bea doctorii amare. Spune-mi mie, pe care din aceştia doi vei deplânge tu, pe bolnavul care nu se supune vindecării sau pe acela care întrebuinţează leacurile ? Fireşte că pe acela care nu se lasă a se vindeca."

Read more

Două emisiuni de cultură la TVR:

Vă recomand cu mare bucurie două emisiuni foarte interesante difuzate la televiziunea naţională: "Profesioniştii" moderată de Eugenia Vodă şi "Garantat 100%" moderată de Cătălin Ştefănescu. Rar mi se întâmplă să văd la televizor vreun film sau vreo emisiune care să mă ţină lipit de ecran şi după ce s-a terminat să-mi pară aşa de rău şi să zic: "Mai vreau !".

Cele două talk-show-uri sunt prezentate de TVR ca emisiuni de foarte mare calitate, un fel de locomotivă a întregii grile de programe.

Sâmbătă seara la ora 23.05 în emisiunea "Profesioniştii", Eugenia Vodă discută cu oameni de cultură români sau cu străini care au trăit şi au profesat prin România. E un talk-show relaxant, liber, în care nu se discută de politică sau de problemele ţării, ci se vorbeşte despre viaţă în general, şi despre viaţa invitatului în special. Emisiunea are un aer boem, mai ca-i spune că e o reluare a unei emisiuni înregistrate prin anii '90, imediat după revoluţie. Îţi dă sentimentul că timpul se opreşte în loc doar pentru a avea răgaz să priveşti în trecut, să depeni amintiri, să tragi concluzii...

Doamna Eugenia Vodă are un mare talent în a scoate cât mai multe secrete din viaţa invitatului. De obicei aici sunt invitaţi regizori, actori, oameni de teatru, scriitori, pictori, profesori, preoţi... dar toţi au ceva special. Fiecare invitat e fascinant în felul lui. Toţi sunt oameni din cultură, nu neaparat pentru că activează profesional în această ramură, ci pentru că iubesc frumosul şi pentru că au o gândire profundă, departe de superficialul unei societăţi modernizate. E o încântare să stai să-i vezi şi să-i asculţi.

Mi-aduc aminte că odată aici a fost invitat Pr. Constantin Coman, profesor de Noul Testament la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. Îl ştiam foarte bine, atunci când am văzut emisiunea cu el, îmi era profesor, îl apreciam foarte mult. Era cel mai îndrăgit profesor de către studenţii la teologie, şi asta nu pentru că era glumeţ sau indulgent cu noi ci pentru că gândea foarte adânc. Cursurile ţinute de el erau o desfătare, te ţineau cu gura căscată de la început şi până la sfârşit. De aceea când l-am văzut ca invitat la această emisiune n-am fost surprins. Prezenţa lui acolo era ca o confirmare a faptului că nu doar noi studenţii îl vedeam ca pe un om aparte ci şi ceilalţi oameni din jurul lui.

Eugenia Vodă are mereu un zâmbet cald pe faţă şi-ţi dă impresia că soarbe fiecare cuvânt al invitatului, îţi arată aşa de evident cât e de fascinată de persoana din faţa ei. E unul dintre puţinii moderatori de emisiuni care parcă în fiecare clipă a emisiunii se împărtăşeşte de viaţa şi experienţa invitatului, considerând că are de învăţat din fiecare detaliu povestit de cel din faţa ei.

Duminică seara la ora 23.00 este difuzată o emisiune care a împlinit 10 ani anul acesta şi este moderată de Cătălin Ştefănescu. Invitaţii lui sunt la fel de minunaţi ca şi ai doamnei Vodă, dar în plus emisiunea are şi o parte muzicală. Cătălin promovează muzica bună, muzica care rămâne în timp, şi de aceea la emisiunile sale sunt invitaţi tot felul de cântăreţi sau oameni de care n-am auzit niciodată dar care te uimesc prin talentul şi râvna lor pentru artă. N-am auzit niciodată de ei, nu pentru că ar fi non-valori, ci pentru că mass-media promovează doar muzica "uşoara", lejeră, cu trei bituri şi doi versuri ca refren, melodii comerciale, moderne.... dar care în câteva săptămâni dispar.

Acum două săptămâni a fost invitat la el un român, stabilit în America, care compunea la pian melodii de jazz după compoziţiile lui George Enescu.  Cânta în cluburile din New York şi era foarte îndrăgit acolo. M-a fascinat prin felul lui modest de a fi, prin talentul extraordinar şi prin cultura lui muzicală. Oamenii mari îi obervi după ce spun doar două cuvinte. În emisiunea de aseară a fost invitată o indiancă, autoare a mai multor române, descendentă dintr-o familie regală. Discuţia cu ea a fost aşa captivantă încât ea spre sfârşitul emisiunii îi spune lui Cătălin: "Ai pus întrebări foarte bune. De obicei când merg la o emisiune sunt întrebată doar lucruri banale.." Au vorbit despre moralitatea societăţii de azi, despre cultura Indiei, despre tranziţia societăţii indiene spiritualizate la o societate modernă materialistă, care pune foarte multe accent pe trup, şi nu vorbeşte mai deloc de suflet.

Acum ceva timp, cred că acum în 2008 l-am văzut invitat la Garantat 100% pe Ilie Dumitrescu, fostul fotbalist. Iniţial am fost surprins dar apoi mi-am dat seamă că e un om aparte, care îndrăgeşte cultura şi care are pasiuni diferite de ale unui simplu fotbalist. Şi emisiunea în care a fost invitat Tudor Gheorghe mi-a plăcut.

Ca şi "Profesioniştii" emisiunea lui Cătălin Ştefănescu îţi dă un feeling aparte, în special pentru că discuţiile se poartă pe un fundal sonor de pian, şi pentru că temele abordate sunt aşa de diferite de ce auzim de obicei la televizor încât nu-ţi vine să crezi că mai există şi astfel de oameni.

Vă recomand cu căldură aceste două talk-showuri! Vă vor îmbogăţi sufleteşte. Veţi învaţă privindu-le că arta e o năzuinţă a sufletului, e un fel de a-ţi arată setea de veşnicie. Oamenii de cultură gândesc profund, iubesc frumosul, apreciază actul creaţiei, pentru că ei înşişi sunt creatori. Astfel de oameni percep mai uşor inefabilul, se duc mai uşor cu gândul la suflet şi la nemurirea lui. Astfel de oameni pot ajunge mai uşor la Dumnezeu.

Prin artă omul se arată un creator la fel de măreţ ca şi Dumnezeu sau mai bine spus prin artă omul îşi dezvăluie originile sale divine.

Dacă Tatăl tău e un mare artist, tu cu siguranţă ai de la cine învaţă să creezi !

Aceste emisiuni vă vor face poftă să citiţi o carte bună, să ascultaţi o muzică bună, să vedeţi un film deosebit. Aceste două emisiuni vă vor învaţă măcar în mică parte să apreciaţi şi să diferenţiaţi frumosul... care rămâne.

(Claudiu)

Read more

Tabără

Ultimele comentarii

Înregistrare (login)

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Arhiva articolelor

Linkuri

 Portalul Doxologia 

Sanatate si Viata - Pentru un Stil de Viata Sanatos si o Viata Fericita - SanatateSiViata.ro