“Aceasta este porunca Mea: sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu.”
Ascultă Radio Ortodoxia Tinerilor
Seara de rugăciune
Miercuri seara, ora 22:30 »
Fericiticeiprigoniti.net
Cinstește-ți eroii și martirii neamului

Ediția a 3-a a cărții "Mii de tineri își păstrează astăzi fecioria până la căsătorie."

Campanii de educație creștin-ortodoxă

Casatoreste-te de tanar Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu   Din comorile Sfintei Scripturi Euharistia continua Theologica  Exista distractie si fara alcool

Noiembrie 2010

29 Noiembrie 2010

Promovarea Crăciunului cu 2 luni înainte de termen

Poate aţi observat că la televizor se difuzează deja de ceva vreme reclame cu atmosfera de Crăciun. În România nu era aşa până acum câţiva ani, reclamele cu zăpadă şi moşi crăciuni apăreau după 1 decembrie. Îmi spunea cineva că în Londra încep sărbătorile de Crăciun cu două luni înainte, se ornează oraşul cu luminiţe, magazinele îşi împodobesc câte un brăduţ, îl pun pe Santa în geam, dau drumul la melodii şi aşteaptă clienţii. Aşa e în tot occidentul. Toate aceste pregătiri pentru bani!, pentru vânzările imense care se fac în perioada Crăciunului.

Acelaşi lucru se întâmplă şi la noi anul acesta. Cu cât vor induce mai repede oamenilor atmosfera Crăciunului cu atât pregătirea cadourilor va începe mai din timp, iar vănzările vor creşte.

Desigur că e frumos să mergi pe stradă în noiembrie, să vezi oraşul plin cu îngeraşi, cu steluţe şi brăduţi. E frumos să auzi clinchetul clopoţeilor, şi să vezi că totul în jur este deja în sărbătoare! Dar totuşi ceva nu e în regulă.

BRD derulează o campanie în aceste zile cu sloganul: „Sărbători prelungite, sărbători mai fericite!”. Din acest îndemn îmi dau seamă că ei oarecum se scuză că au pornit campania de Crăciun mai repede, dar pe o parte se îndreptăţesc că e mai bine, că ne bucurăm mai mult aşa.

Părintele Coman, profesorul meu drag de Noul Testament, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti ne spunea odată: Cu cât este mai mică bucăţica de anafura pe care o luam la Sfânta Liturghie, cu atât o apreciem mai mult, şi avem credinţa că e plină de harul lui Dumnezeu. Cu cât bucăţica este mai mare, sau cantitatea pe care o mâncăm este mai multă cu atât percepem anafura mai mult ca pâine, decât ca pâine sfinţită.”

Prea multă anafură înseamnă pentru conştiinţa noastră doar pâine, ne amintim repede de gustul ei, nimic deosebit, o mâncăm în fiecare zi, o avem mereu la îndemână, suntem câteodată sătui de ea. Dar o bucăţică mică de anafură ne face să simţim mai puţin materialitatea ei şi mai mult influenţa harului asupra noastră.

Noi oamenii apreciem ceea ce nu putem avea, ceea ce nu ne este la îndemână şi uneori pare imposibil de dobândit. Sărbătoarea Naşterii Domnului, ţine trei zile într-un an. Trei zile din 365. Le aşteptăm mereu cu nerăbdare şi bucurie, şi le apreciem foarte mult tocmai pentru că sunt aşa de rare. Trei zile de sărbătoare,  de comuniune cu Dumnezeu, cu familia, cu prietenii. Trei zile speciale, cu o atmosferă unică, dumnezeiască. N-am inventat noi această sărbătoare, n-o putem repeta în cursul anului, pentru că nu este la îndemâna noastră acest lucru. Sărbătorim Naşterea Domnului pentru că Hristos a binevoit să se nască din Fecioara Maria pe 25 decembrie, un eveniment unic în istoria lumii. Dacă am încerca să sărbătorim Crăciunul şi în august n-ar avea niciun farmec pentru că în conştiinţa omenirii Iisus Hristos S-a născut la o dată precisă din an.

Încercarea de a crea o atmosferă de Crăciun cu două luni înainte de termen diluează atmosfera adevărată a Crăciunului. Dacă ar fi Crăciun tot anul, unde ar mai fi farmecul? Unde ar mai fi bucuria, şi unicitatea sărbătorii? Oamenii simt că bucuria aceasta indusă cu mult timp înainte e artificială, şi în timp nu vor mai percepe Crăciunul ca o sărbătoare aşa de specială, pentru că-l vor asocia cu ceea ce defapt nu este: cadouri, cumpărături, brad, luminiţe, moş crăciun, etc. Mai mult decat atat, aceasta prelungire artificiala a Craciunului nu face decat sa oboseasca la nivel psihologic pe cei care ii intra in joc. Atmosfera artificiala, oricat de fascinanta ar parea, nu face decat sa puna asupra mintii, presiunea de a te bucura de lucrurile exterioare, fara ca in constiinta si intimitatea ta sa simti o motivatie personala pentru aceasta. Aceasta atmosfera prelungita, este defapt mai mult o stare indusa si superficiala, decat una asumata personal si profund constientizata.

Bucuria şi taina mare a Crăciunului pe care o simt creştinii din lumea întreagă, an de an, are ca izvor naşterea Domnului din Fecioara Maria. Esenţa sărbătorii este Hristos Dumnezeu care S-a făcut om. Orice promovare a atmosferei de Crăciun fără legătură cu Hristos Cel Veşnic, va eşua în timp pentru că nu va avea consistenţă.

Taina sărbătorii este minunea care s-a întâmpla la Betleem şi nu fuga după cadouri sau pomul împodobit. Oamenii care percep Crăciunul doar prin prisma atmosferei create de reclame şi marile centre comerciale, vor fi la un moment dat dezamăgiţi. Promovarea cu două luni înainte de termen a acestei sărbători va avea efecte negative chiar pentru cei care fac asta pentru a obţine vânzări foarte mari. În timp vânzările vor scădea, pentru că sentimentul sărbătorii va fi banalizat, neavând la bază chiar esenţa ei.

Noi creştinii începem să ne pregătim pentru Naşterea Domnului la 15 noiembrie, odată cu începerea postului, dar n-o facem ca şi cum sărbătoarea a şi venit deja. Toată această perioadă până pe 25 decembrie e un timp în care lăsăm cele lumeşti, renunţăm mai mult la noi, şi înaintăm pas cu pas în Biserică spre marea sărbătoare, pentru ca atunci când va veni s-o înţelegem mai bine şi s-o trăim mai bine.

Pregătirea cu o lună-două înainte de Crăciun indusă de campaniile de marketing are ca scop doar banii şi îmbogăţirea. Pe când pregătirea de o lună în Postul Crăciunului a creştinilor are ca scop tocmai reversul: dăruirea şi renunţarea la sine.

(Claudiu)

Read more

Icoane ortodoxe din aţă

Icoanele lui Vladimir Denschikova au fost prezentate într-o expozitie dedicata sarbatorii de Craciun. Lucrarile sale se disting printr-o spiritualitate profunda. Expozitia artistului da o atmosfera uimitoare de lumina, bunatate si pace .Expozitia ofera 14 icoane si 3 fotografii, realizate cu pictograme, care se afla în colectii private  Toate acestea sunt realizate în tehnica macrame, colaj, în care autorul a lucrat peste 30 de ani.

Toate lucrarile sunt efectuate într-un singur exemplar si fiecare are câteva milioane de noduri. Aceasta tehnica este unica, drepturile de autor ale artistului fiind rezervate. În icoanele create de mâinile lui Vladimir Denschikova nu exista nici aur, argint, nici pietre, dar ele radiaza dragoste. Si, desi firul de ata nu are stralucire, peste iconite straluceste lumina nepieritoare. Acest lucru este înmultit cu dragoste si credinta.

Read more

28 Noiembrie 2010

Sa ne rugam pentru micutul Siluan

Dragi prieteni ai lui Siluan, va scriem aceste randuri acum, inainte de efectuarea transplantului, cu gandul la toti cei care ne sunteti aproape prin gand si rugaciune.

Am ajuns la Scoala Medicala din Hannover, unde am fost primiti foarte frumos de catre tot personalul medical si chiar a doua zi au inceput foarte multe investigatii, legate de mama Cecilia si de Siluan, investigatii care ne-au dat foarte multa incredere cu privire la profesionalismul acestor oameni. Intre investigatiile efectuate au fost si cele cu privire la cantitatea de grasime din ficatul mamei, care in urma cu aproximativ trei luni de zile, se situa undeva la 30%. Acum rezultatul a fost ca aceasta cantitate a scazut sub 10%, ceea ce este foarte bine pentru efectuarea unui transplant.

Intristarea noastra insa a aparut in momentul in care am aflat ca lui Siluan, datorita suferintei ficatului, i-a fost afectata si rezistenta sistemului osos, astfel ca Siluan are o fractura la mana stanga si asta va trebui rezolvata dupa transplant, prin operatie sau prin punerea mainii in gips. Apoi,un alt motiv de intristare a fost si faptul ca Siluan a inceput sa dea pe gurita mici cantitati de sange si va puteti da seama ce am simtit noi atunci cand am vazut asa ceva. A crescut totodata cantitatea de lichid din burtica lui si aceasta determina o presiune in torace si un disconfort pe masura. Doctorii spun ca este de asteptat sa fie astfel de situatii, de altfel ei ne-au atentionat ca aceste probleme ar fi putut aparea inca din Romania, dar un fapt imbucurator este acela ca Siluan nu este la terapie intensiva – asa cum se intimpla in multe cazuri inainte de transplant.

Toti cei din jurul lui isi manifesta bunatatea fata de el si il pretuiesc in mod deosebit, asta si pentru ca Siluan gaseste intotdeauna puterea sa zambeasca celor care il privesc. Ne uimeste pe toti cu forta de a rabda atatea cate vin asupra lui. Acesta este rezultatul ajutorului primit de la Bunul Dumnezeu, ajutor venit ca raspuns la rugaciunile voastre pentru Siluan si pentru noi!

Asadar, asteptam ziua de luni, 29.11.2010,o zi atat de importanta in viata noastra si credem ca si in viata voastra, dragii nostri! Operatia va incepe la orele 08:00 si va dura pana spre seara, orele 18:00. Zece ore de foc, zece ore de care va depinde cealalta vreme a vietii noastre. Avem credinta in Dumnezeu, avem nadejde ca lucrarea Lui se va desavarsi prin mainile si intelepciunea doctorilor care si-au asumat responsabilitatea de a face totul pentru ca mamica lui Siluan, a lui Samuel si a lui David, sa-l poata **naste** a doua oara!

Purtati-ne in inimi, in gand si rugaciuni si luni seara va vom da de stire cum a raspuns Dumnezeu la rugaciunea credintei noastre a tuturor!

Cu multumiri si pretuire,va imbratisam pe toti.

Read more

Desăvârşirea - finalitatea omului

Parintele Arsenie Boca (28 nov. 1989) - 21 de ani de la mutarea la Viata Vesnica. Si totusi..."Nu plângeţi, căci acolo unde mă duc, în ceruri, vă voi ajuta mai mult, rugându-mă pentru voi"

Oameni suntem toţi; om însă. numai din când în când câte unul: acela care nu-şi dezminte obârşia divină; iar Om (cu "O" mare) numai unul, Iisus Hristos, care pentru noi oamenii Dumnezeu fiind, s-a făcut Om.

Ştiam şi până la Hristos că avem o obârşie divină, că suntem nemu­ritori cu sufletul, că este un singur Dumnezeu, spiritual, nevăzut - ştiau acestea şi dacii lui Zalmoxis, de pe meleagurile noastre - dar cu veni­rea lui Iisus Hristos, ca Om între oameni, în istorie, se repară structural firea omenească. Creştinismul e a doua creaţie a lumii, după concepţia Sf. Dionisie Areopagitul, preluată şi de Nichifor Crainic în Nostalgia paradisului.

Să dezvoltăm puţin cele de mai sus.

Intrăm în Creştinism de mici, tare de mici, prin botez. Atunci ni se "inoculează" creştinismul. Atunci suntem născuţi a doua oară din apă şi din Duh - Sf. Botez; atunci suntem miruiţi pe frunte, pe ochi. pe obraz, pe gură, pe gât, pe umeri, pe mâini, pe glezne, cu a doua taină creştină - Sf. Mir; atunci primim şi a treia taină - în ordinea în care ni se dau - Sf. Impărtăşanie cu Domnul Hristos.

Şi trec anii, pruncul se face copil, tânăr, student, asistent...

Şi vin împrejurări neprevăzute, spontane, care trezesc străfun­duri, sau fac apel la străfunduri, cu care încă nu făcusem cunoştinţă. Aceste împrejurări pot declanşa adevărate crize ale raţiunii sau ale conştiinţei. Nerezolvate la timp în lumina unei raţiuni supreme a existenţei, pot duce la dezechilibru, la sinucidere, la nebunie, sau la o blazare care nu mai deosebeşte binele de rău, ceea ce tot un dezastru sufletesc este.

Atenţie!; suntem invitaţi de o nevăzută orânduire a lucrurilor, să facem apel, să aducem în sfera luminoasă a cunoştinţei şi resorturile latente ale fiinţei noastre, care, actualizate, depăşesc prin frumuseţe şi putere tot ce agonisisem până aci, şi, prin frumuseţea şi puterea lor intrinsecă, să ne redea liniştea şi echilibrul, pe care raţiunea noastră omenească - oricât ar fi de antrenată cu ştiinţa sau filosofia - nu le-ar putea restabili.

In realitate împrejurările, oricât de curioase ar fi - şi poate cu atât mai mult - nu sunt decât excitanţii dinafară, care declanşează mecanismul nostru metafizic: creşterea noastră spirituală - devenim, practic şi real, conştienţi şi de cealaltă dimensiune a existenţei, al cărei umil suport biologic putem fi şi noi, cei în cauză.

Avem o naştere şi o creştere biologică; e vârsta noastră incon­ştientă, iraţională, aproape iresponsabilă. Aci instinctele păzesc ordi­nea şi viaţa în mod reflex - nu deliberat. Deliberarea, cu tot regretul, apare în urma forţelor oarbe ale naturii, care ele ne iau în primire, din primul ceas al vieţii. De aci şi multa neputinţă a raţiunii de a rândui ea o chivernisire mai bună a vieţii. De aci şi rara dar nobila întrebare, pe care şi-o pun unii tineri în pragul vieţii: cu ce interpretare, cu ce destinaţie să o trăiesc? Ce am de făcut cu mine?

Deci, dacă avem norocul ca însăşi raţiunea noastră să ne tre­zească spre resorturile metafizice ale spiritului nostru, aceasta se pe­trece printr-un act de smerenie a raţiunii, când îşi recunoaşte cinstit marginile, vicleniile şi incapacitatea sa de-a ne da prin ea sau prin noi înşine, pacea şi echilibrul în faţa forţelor răului şi a magiei haosului.

Răul, nebunia şi haosul nu sunt literatură: sunt realităţi, care, uneori, izbesc frontal şi caută să înghită relativul tău echilibru. Vezi clar, uneori cu luciditate unică în viată, că "dintr-asta" numai Dumnezeu te poate scăpa.

Iar pe Dumnezeu îl ai sădit, "inoculat", latent, în structura ta spi­rituală. Tu eşti altoit cu un Om-Dumnezeu, absolut superior condiţiei tale pământeşti. Prin aceasta şi tu eşti un fiu al lui Dumnezeu, dar nu ştiai acest lucru, nu veniseşi în nici o împrejurare care să-ţi depăşească puterile naturale, iar Cineva din tine să facă totuşi împrejurarea neca­zului inofensivă. E clar că numai Dumnezeu e mai presus, adică e mai tare, decât orice rău, nebunie sau haos. Iar această putere, prin El, ne-a dat-o şi nouă. Ne-a dat, adică, puterea să fim fii ai lui Dumnezeu. Dacă cineva e conştient şi trăieşte această evidenţă interioară şi pe celălalt plan al existenţei, unuia ca acela nici un rău nu i se mai poate întâm­pla. Nici omorâţi nu pot fi, pentru că într-înşii prezenţa divină e o forţă care face deşartă orice zvârcolire a răului asupra lor. Aceasta o dove­desc marii tirani ai istoriei romanilor, care voiau să înăbuşe spectacular existenţa creştinismului, imaginând vreme de 300 de ani, cele mai cumplite morţi pentru creştini. Creştinii însă nu mureau spectacular, ci numai simplu, smerit: de sabie. Ba mai mult, faptul supravieţuirii în ini­maginabile munci şi revenirea miraculoasă la sănătate, trezea în mun­citorii păgâni o uimire care-i făcea să se mărturisească şi ei de partea lui Hristos, botezându-se pe loc, în propriul lor sânge: botezul muce­niciei, care şi el conferă sfinţenia definitivă.

In definitiv aceasta şi este finalitatea omului: creşterea sa în dimensiunile spirituale (conferite de jertfa înţeleasă - deci acceptată -), ale bărbatului desăvârşit Iisus Hristos. Deci desăvârşirea este finalita­tea noastră - cu poruncă - dacă este cine să priceapă şi să se angajeze.

Credinţa e un risc al raţiunii; dar nicidecum o anulare, ci, dimpo­trivă o iluminare a ei. E o absorbire a sufletului într-un dincolo al lumii acesteia, în modul divin al existenţei. Conştient de această dezmărgi-nire, fără să fii mort deloc şi în lume, experiezi, trăieşti, la intensităţi nebănuite sentimentul libertăţii spiritului. De fapt la mijloc e o înviere a spiritului pe planul şi la nivelul raţiunii divine a existenţei în general şi aceasta o trăieşti ca o eliberare din temniţa şi teroarea acestei lumi sensibile. Acum scapi de frică. Lumea nu se mai poate atinge decât de temniţa ta biologică, - noua ta realitate, de o evidenţă absolută, scă-pându-i cu desăvârşire.

Acestea sunt cuprinse în cuvântul lui Iisus: "Eu, Adevărul, vă voi face liberi!" şi "Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul - care nu plăteşte nimic (în sine) - şi mai departe nu pot să facă nimic!"

Deci când împrejurările te-aduc în situaţia să vezi limitele raţiu­nii, cataclismul în faţă, puterile răului dezlănţuite, nu tremura căci nu eşti singur: este Cineva nevăzut cu tine, în tine, care stăvileşte haosul, iar pe tine te creşte mai presus de om împrumutându-ţi şi ţie nimbul divinităţii.

(Să nu pierdem din vedere că aci se descriu însuşirile şi rosturile majore ale creştinismului, într-o concepţie fundamentală, totală, despre viată şi lume. Şi ceea ce se schiţează aci sunt doar linii extrem de sumare faţă de infinita lor bogăţie şi frumuseţe în trăirea lor autentică.)

O iluminare a raţiunii, datorită "locuirii" lui Hristos în suflet, nu este de nici o mirare, întrucât Iisus Hristos este numit încă în termino­logia greacă: "Logos", Cuvânt, raţiunea absolută a lui Dumnezeu. Adică şi i ţiunea noastră primeşte o deschidere de orizont la nivelul cu care Dumnezeu însuşi vede finalitatea creaţiei Sale. Vedem cu "ochii" lui Dumnezeu, gândim cu minte îndumnezeită, înţelegem în lumină divină şi cele sensibile de aici şi cele eterne ale existenţei. Imanenţa naturii se străbate de transcendenţa divină - efectul Harului - şi desăvârşirea nu mai are sfârşit.

Copilul Iisus la 12 ani, în Templul din Ierusalim, mărturisea pe Dumnezeu ca Tată al Său. Cunoştinţele Sale, în privinţa Scripturilor, dovedeau că-s aceleaşi care au insuflat pe profeţi să le scrie, deci El dintru ale Sale vorbea cu înţelepţii Templului şi întru ale Sale venea să le plinească si în zona aceasta inferioară a lumii şi a vieţii. A respec­tat însă şi baremul neputinţei omeneşti, ieşind la propovăduirea religiei abia la 30 ani, majoratul admis de Templu în acest scop. E însă demn de reţinut faptul clarităţii de conştiinţă a filiaţiei Sale divine, la o vârstă când fiii omeneşti încă n-au lichidat-o cu joaca. EI însă nu era născut prin voia oarbă a instinctelor, ca să vină cu perdeaua groasă a păcatului pe ochii minţii, ci ochii Lui aveau nealterată străvederea absolută a lumii.

De aceea singura concepţie fără greşeală şi izbăvită de relati­vitate o are numai Dumnezeu - Absolutul - începutul şi finalitatea lumii.

Când cineva se "încumetă" să se lase în conducerea Providenţei, printr-un elan de iubire de Dumnezeu, adică să-şi depăşească conştient condiţia sa umană - sub acţiunea Harului de sus, bineînţeles - poate vedea încă de aici arvuna desăvârşirii sale, într-un sentiment de libe­rare, ca o înviere din morţi. Timpul, cauzalitatea, lumea, viaţa şi toate vămile cunoaşterii, pline de chinul contrazicerilor, rămân la pământ, ca o găoace de ou când iese din ea un pui viu sau când dintr-o omidă pă­roasă - trecută aparent prin moartea unei crisalide - iese şi zboară un fluture, în culorile curcubeului.

Aşa suntem şi noi în condiţiile vieţii acesteia, o candelă cu unt­delemn şi fitil, dar încă neaprinsă.

Când ajungem la cunoştinţa a ceea ce suntem de fapt, că avem o înrudire cu Dumnezeu, că locuieşte chiar în structura noastră spirituală, că suntem în pragul liberei alegeri a unei concepţii de viaţă de care să ne ţinem chiar de n-om fi pe placul lumii, atunci Dumnezeu aprinde candela şi luminează toată viaţa noastră cu concepţia creştină despre lume şi viaţă.

Obişnuit concepţia creştină nu prea e dusă nici chiar de credin­cioşi şi nici chiar de cei ce o cunosc teologic destul de bine, până la finalitatea sa - mai păstrând şi pentru egoism o bună parte de "viaţă". Cu alte cuvinte sunt puţine exemplarele omeneşti care îşi '"riscă " toată viaţa lor pentru Dumnezeu, pentru cauza lui Dumnezeu în lume.

Aceasta dovedeşte numai slăbirea omului - prin boala egoismu­lui - nicidecum slăbirea creştinismului în sine, ca valoare sau lumină a vieţii.

Iată cum descrie Sf. Simeon Noul Teolog, un sfânt din veacul al X-lea, indumnezeirea. omului:

"Ca om ştiu că nu văd nimic din cele dumnezeieşti şi sunt cu totul despărţit de ele. Dar prin înfiere mă văd făcut Dumnezeu şi sunt părtaş al celor neatinse. Ca om nu am nimic din cele înalte şi dumnezeieşti, dar, ca miluit de bunătatea Lui, am pe Hristos, binefăcătorul tuturor. Căci în lumina lui Hristos - Lumina Duhului - văd ce văd. Şi cei ce văd, în această lumină văd pe Fiul. Pe care L-a văzut Ştefan, deschizându-i-se Cerurile şi pe care L-a văzut Pavel mai pe urmă şi a orbit, (- încă nu credea, nu era botezat, ci era în drum să prigonească Biserica lui Hristos, deci spiri­tual era orb şi această orbire s-a răsfrânt temporar şi asupra trupului), stând întreg cu adevărat în mijlocul inimii mele."

Deci ceea ce s-a altoit (s-a "inoculat" - cu un cuvânt de mai îna­inte), în fiinţa noastră spirituală, în câte unii, din când în când, din veac în veac, răsare ca o confirmare luminoasă, ca o stea ce luminează şi contemporanilor mai "zăbavnici cu inima a crede toate" înnoirile spre îndumnezeire a omului.

Faţă de această de necrezut perspectivă a valorii omului, nu stri­că să o facem şi mai luminoasă printr-un contrast de cuvinte. Căci după cum unii ridică până la Cer valoarea omului, alţii caută să-i coboare până la pământ toată însemnătatea sa. Realizările sale fizice sunt toată valoarea şi nemurirea sa.

Luăm însă un alt aspect. Dacă omul călătoreşte neatent cu tranzitul său, poate ajunge la crize, la dezechilibru, la îndrăcire: pradă a unui duh rău, sau a unor puteri rele, care-l scot clinic dintre oameni.

Dar mai sunt şi cazuri când posedaţii sunt filosofi. Exemplu: Nietzsche, revoltat împotriva lui Dumnezeu, voia "să scrie osândirea creştinismului pe toate gardurile" - pentru că slăbeşte în om puterea de revoltă a supra-omului, creaţia sa. A sfârşit nebun.

Nu pot să nu transcriu aci încă vreo câteva citate ale acestui mare sfânt şi scriitor al creştinismului, întrucât vede cea mai largă in­terpretare a iubirii de oameni, cu care ne menţinem, sporim, sau cădem din creştinism.

Ştii că pe această însuşire sufletească, a iubirii de oameni, ai do­bândit o practică ce nu ţi-o dădea cartea şi ai ajuns să realizezi desco­periri însemnate. In final: descoperirea creştinismului şi în tine.

"Prin răbdarea încercărilor şi prin iubirea faţă de duşmani - căci aceasta e iubirea de oameni: să ai faţă de toţi, buni şi răi, iubire din suflet, pentru toţi să-ţi pui sufletul tău în fiecare zi - acestea te vor face, copile, imitator al Stăpânului şi te vor arăta chip adevărat al Ziditorului, imitator în toate ale desăvârşirii dumnezeieşti. Iar Ziditorul atunci - ia aminte ce-ţi spun: îţi va trimite Duhul Său şi te va insufla şi va locui şi se va sălăşlui fiinţial şi te va lumina şi te vei umple de strălucire şi te va turna din nou întreg. Stricăciosul îl va face nestricăcios şi va clădi iarăşi casa învechită, casa sufletului tău adică. Iar aceasta va face şi trupul întreg cu totul nestricăcios şi te va face pe tine Dumnezeu după Har, asemenea prototipului.

De eşti creştin, cum e Hristos Ceresc, aşa trebuie să fii şi tu ". "Duhul dumnezeiesc fiind Dumnezeu, pe care îi ia înlă-untrul Lui, îi reface cu totul, îi înoieşte, îi face noi, în chip neînţeles... cu totul asemenea lui Hristos.

... De nu vă veţi face de aici cereşti, cum vă închipuiţi că veţi locui împreună cu El în Ceruri?"

Deci primii paşi încep cu schiţarea unei concepţii hotărât creş­tine şi trăită ca o evidenţă interioară la toate nivelele de care suntem capabili, şi, împrejurările ne-o cer!

(Pr. Arsenie Boca - Cararea Imparatiei)

Read more

27 Noiembrie 2010

Cum o fi bătând, Măicuţă, inima ta când hrăneai pe Hrănitorul tuturor?

Acum două săptămâni, am primit de la părintele meu duhovnic o icoană cu Maica Domnului alăptând pe Pruncul Hristos. Mult dragă îmi este icoana şi îmi mi se bucură inima când o privesc gândindu-mă la bucuria pe care Maica lui Hristos o avea când ţinea în braţe pe Fiul lui Dumnezeu.

Mă uit la chipul ei feciorelnic din icoana şi văzând zâmbetul ei nespus de duios, înţeleg că nimeni şi nimic nu ne este bucurie aşa cum Bucurie ne este Hristos.

Ochii Maicii din icoană privesc smeriţi dar nu către Hristos. Privirea îi este îndreptată spre acea taină pe care o poarta în inima sa, spre taina minunatei zămisliri şi naşteri a Domnului nostru. Această zămislire prin umbrirea Duhului Sfânt şi naşterea lui Hristos au lăsat-o pe ea pururea Fecioară. Privind ochii Maicuţei, nu pot sa nu intreb:

Cum o fi bătând, Măicuţă, inima ta când hrăneai pe Hrănitorul tuturor? Cu câtă duioşie purtai pe braţele tale pe Cel ce pe toate le ţine? Cu câtă bucurie îmbrăca Hristos inima ta atunci când tu înfăşai în scutecel pe Cel ce se îmbracă cu lumina ca şi cu o haină? Cu câtă dulceaţă se umplea, Măicuţă, sufletul tău când legănai pe Iisus Cel nesfârşit de dulce ?

Cum nu te vom ferici noi pe tine, Pururea Fecioară Maria?

Cum nu te vom cinsti pe tine, Maica Dumnezeului nostru?

Stăpâna noastră Preabună, strânge-ne pe toţi în poala veşmântului tău şi slobozeşte-ne în Grădina Raiului !

(Talita)

Read more

Adevărata semnificaţie a bradului de Crăciun

Într-una din serile trecute am avut un vis minunat. Am visat ca tocmai terminasem treburile gospodãresti si mã pregãteam de culcare, când am auzit un zgomot la usa de la intrare. Am deschis si, spre surprinderea mea, in prag era un inger ce avea un sac plin. Si-a dus degetul la buze, fãcându-mi semn sã nu tip. – Ce faci aici..., am început eu sã-l intreb, însã cuvintele mi-au amutit pe buze când am vãzut lacrimile din ochii lui. Nici urmã de bucurie nestãvilitã în ochii lui, ci doar o tristete blândã si caldã. Si cu glas soptit a început sã-mi spunã: - Am venit sa te invat strãvechea semnificatie a Crãciunului - acea semnificatie profundã, datã uitãrii în zilele noastre...

- Am venit sa te invat cã Steaua a fost semnul ceresc al unei promisiuni fãcute cu veacuri în urmã. Dumnezeu promisese un Mântuitor, un Salvator pentru lumea cãzutã, si unul dintre semnele împlinirii acelei promisiuni era mãreata Stea de la Rãsãrit. Steaua din vârful bradului sau din fereastrã ne reaminteste acum de dragostea lui Dumnezeu pentru omenire si de împlinirea acelei promisiuni fãcute de Dumnezeu. Nenumãratele stelute ce sclipesc în noapte - una pentru fiecare - vorbesc acum despre speranta arzãtoare a întregii omeniri. Si ingerul a asezat cu grijã steluta pe semineu, scotând apoi dintr-un sac o betealã de un rosu strãlucitor.

- Am venit sa te invat cã rosul este prima culoare a Crãciunului. Crestinii care au folosit-o pentru prima datã au ales-o ca sã le aminteascã de sângele Mântuitorului, sânge care s-a vãrsat pentru toti oamenii la Calvar, atunci când Hristos Si-a dat viata pentru noi, astfel ca fiecare sã putem avea parte de darul oferit nouã de Dumnezeu - viata eternã. Rosul este o culoare plinã, intensã, vie. Este cea mai mãreatã dintre toate culorile. Ea simbolizeazã darul lui Dumnezeu pentru noi.Apoi ingerul m-a privit cu ochi blânzi si a continuat: - Am venit sa te invat (Si între timp a scos din fundul sacului un brãdulet pe care l-a asezat cu grijã în fata semineului, aninând în el beteala rosie.

Verdele plin al bradului contrasta atât de frumos cu beteala rosie. Cu sigurantã cã aceasta era a doua culoare a Crãciunului!) ...Culoarea verde a bradului rãmâne aceeasi de-a lungul anului. Ea simbolizeazã speranta vesnicã a omenirii. Verdele este culoarea tineretii, a sperantei neînvinse, culoarea promitãtoare de belsug a naturii. Toate acele bradului aratã spre cer, simbolizând gândurile omului care se întorc mereu înspre înalturi - si de unde altundeva îi poate veni ajutorul? Bãtrânul brad verde, el a fost mereu prietenul omului. L-a adãpostit sub crengile lui plecate, l-a încãlzit, i-a oferit frumusete, i-a mobilat locuinta.

Brusc am auzit un clinchet cristalin. Venea parcã din depãrtãri de veacuri. Am venit sa te invat cã la fel cum oitele rãtãcite sunt gãsite dupã sunetul clopotelului ce-l poartã la gât, tot asa sunetul clopotelului ar trebui sã-i aminteascã omului cã trebuie sã se întoarcã în turma din care s-a rãtãcit. Clopotelul înseamnã cãlãuzire si regãsire, el înseamnã întoarcere si ne aminteste cã fiecare în parte are o valoare neasemuitã în ochii Domnului.

Si în timp ce clinchetul clopotelului s-a stins în noapte, ingerul a scos la ivealã o lumânare. A înfipt-o în sfesnicul de pe semineu si a aprins-o. Întunericul încãperii s-a retras parcã speriat de razele pâlpâinde ce se revãrsau feeric de la mica luminitã, zugrãvind imagini de basm pe peretii încãperii. – Sa nu uiti, a soptit ingerul, cã lumânarea aratã recunostinta omului pentru Steaua din vechime. Luminita ei firavã este ca o oglindire a sclipirii stelelor în noapte. La început, în bradul împodobit cu betealã, au fost prinse lumânãrele, înlocuite acum de beculetele multicolore. Fiecare om trebuie sã fie o luminitã ce vorbeste despre darul lui Dumnezeu, despre neasemuita Lui lucrare întru salvarea omenirii.

Apoi ingerul a scos din sac un dar. Mi-a arãtat panglica ce înfrumuseta darul si mi-a spus: - Darul este împachetat frumos,La fel cum panglica leagã darul, tot asa trebuie sã fie legati oamenii între ei prin bunãvointã. Bunãvointã între oameni, acesta este mesajul panglicii.

Asteptam sã vãd ce mai are ingerul in sac. Dar el s-a intins spre crengile bradului si a desprins de acolo o acadea în formã de bastonas. Mi-a întins-o cu grijã spunandu-mi : bastonasul-acadea reprezintã toiagul de care se foloseste pãstorul pentru a-si aduce înapoi în staul oile rãtãcite. Bastonasul-acadea reprezintã mâna întinsã spre fratii nostri de Crãciun - mâna ce le vine în ajutor. Bastonasul-acadea simbolizeazã faptul cã fiecare în parte este pãzitorul fratelui sãu.

Apoi ingerul a fãcut o pauzã. Mi-am dat seama ca venise vremea sa plece , dar parca sclipirea din ochi imi spunea ca mai are sa-mi arate ceva . Nici nu stiu când a bãgat mâna în sac, doar am vãzut cã-mi întinde o cununitã de brad. Vãzându-mi ezitarea, a agãtat-o el la usa de la intrare si mi-a spus: - Te rog, nu uita cã aceastã cununitã simbolizeazã caracterul etern al dragostei - dragostea nu înceteazã niciodatã, nu se sfârseste, nu conteneste. Este un nesfârsit cerc al dragostei, al cãrei început adesea nu-l stim si al cãrei sfârsit degeaba îl cãutãm....si a plecat.

In urma lumânarea continua sã îmbrace camera într-o luminã blândã si feericã, iar gândurile mele au poposit îndelung la tot ingerul ma invatase in Ajun de Crãciun: sã dãruiesti si sã ajuti, sã iubesti si sã slujesti - despre asta vorbeste Crãciunul, si mai târziu Calvarul. Ce altceva mai mãret sã faci în viatã? "
Sa nu uitam care este adevarata semnificatie a Craciunului si in Noaptea Sfanta in care il sarbatorim pe Mantuitor sa il primim in casele si inimile noastre, macar o zi din an sa I-o dedicam LUI.

Autor necunoscut

Sursa: forumul despre copii

Read more

26 Noiembrie 2010

Întâmplarile ca semne

1. În zilele Mântuitorului s-au întâmplat două nenorociri în care au pierit oameni şi pe care Însuşi Mântuitorul le-a tâlcuit ca pe nişte semne. Pilat a omorât nişte Galileeni, şi  „a amestecat sângelecu jertfele lor” . Când faptul acesta a fost adus la cunoştinţa lui Iisus, El a răspuns: „Au vi se pare că Galileenii aceştia mai păcătoşi au fost decât toţi Galileenii, căci au pătimit acestea?... Ci de nu vă veţi pocăi, toţi aşa veţi pieri.” (Lc. 13) Adică: Ei erau păcătoşi, şi de aceea au pătimit. Dar nu erau mai păcătoşi decât voi toţi. Acesta este pentru voi un semn de la Dumnezeu, ca să vă pocăiţi grabnic. De nu veţi înţelege şi de nu veţi primi acest semn, toţi veţi pieri aşa.

2. A doua nenorocire nu a venit prin mână omenească, ci prin prăbuşirea turnului Siloamului. Cu acel prilej au pierit optsprezece locuitori ai Ierusalimului. După spusele lui Hristos, ar fi fost o greşeală să se creadă că „aceştia mai greşiţi erau decât toţi oamenii care locuiesc în Ierusalim. Nicidecum, zic vouă; ci de nu vă veţi pocăi, toţi aşa veţi pieri.” (Lc. 13) Aşadar, iarăşi un semnal pentru oameni. Potrivit lui Teofílact al Ohridei, „ei sânt pedepsiţi cu moartea pentru ca noi să ne îndreptăm; dacă nu ne vom îndrepta, va da peste noi o şi mai mare nenorocire.”

3. Un semn asemănător pentru cei fără-de-lege este şi moartea lui Irod. Încărcat de fapte rele, Irod, în loc să îşi smerească trufia, şi mai mult se îngâmfa cu trufia sa. Şi odată, când a şezut pe tron şi a început să vorbească norodului cu trufie, „îndată a lovit pre el îngerul Domnului, pentru că nu lui Dumnezeu adat slava, şi făcându-se mâncat de viermi, a murit.” (F.Ap. 12:23) Iată semnul lui Dumnezeu pentru toţi trufaşii şi necredincioşii. Vai vouă, oameni trufaşi, care nu daţi lui Dumnezeu ceea ce e al lui Dumnezeu,toţi veţi pieri la fel, dacă nu vă veţi pocăi!

4. Un semn a fost şi moartea năpraznică a lui Anania şi a Safirei, care l-au minţit pe Apostolul Petru. Prin acest semnal, Cel Preaînalt a vrut să-i amintească tinerei Biserici Creştineşti că trebuie să umble pe calea cea curată a adevărului. (F.Ap. 5)

5. Trimiţându-i pe Apostoli în lume la propovăduire, Hristos le-a zis: „Iar celor ce vor crede, aceste semne vor urma: în numele meu draci vor scoate, în limbi nouă vor grăi, şerpi vor lua, şi de vor bea ceva de moarte nu-i va vătăma, pre bolnavi mâinile îşi vorpune şi bine le va fi.” (Mc. 16:17-18) Toate acestea s-au întâmplat de-a lungul istoriei Bisericii, până în ziua de astăzi, prin următorii lui Hristos cei sfinţi şi drepţi. Şi semnele acestea – semnalele acestea – au dat şi dau mărturie că Mesia cel aşteptat a venit în lume cu adevărat, şi că nu trebuie aşteptat altul.

6. Când Evreii cereau semn din cer, Domnul le-a dat răspuns: „Când se face seară ziceţi: Senin va fi,că se roşeşte cerul; şi dimineaţa: Astăzi va fi furtună,că se roşeşte cerul posomorându-se. Făţarnicilor,faţa cerului ştiţi să o osebiţi, dar semnele vremilor nu puteţi?” (Mat. 16:2-3) Vrea să spună că păcătoşii împietriţi ştiau să ghicească semnele naturii, dar semnalele lui Dumnezeu – minunile lui Hristos– nu ştiau.

7. Îl cleveteau Evreii pe Hristos că alungă dracii din oameni, pasămite, cu ajutorul lui Veelzevul, domnul dracilor. După ce le-a răspuns cum se cuvine, Domnul le-a zis: „Iar dacă eu cu Duhul lui Dumnezeu scot dracii, iată a ajuns la voi împărăţia lui Dumnezeu.” (Mat. 12:28) Şi întrucât Domnul negreşit cu Duhul lui Dumnezeu alunga dracii, faptele Lui puternice au slujit drept semne că într-adevăr a venit la oameni Împărăţia Cerurilor.

8. Toate minunile lui Hristos au fost semne că a venit El, Cel atât de mult prorocit şi aşteptat, şi că a venit Împărăţia lui Dumnezeu cu El şi prin El. Hristos s-a sprijinit pe minunile Sale ca pe nişte semne îndeajuns de credincioase pentru a descoperi personalitatea sa mesianică atunci când Ioan, din temniţa lui Irod, şi-a trimis ucenicii la El ca să Îl întrebe: „Tu eşti cela ce va să vie, sau pre altul să aşteptăm?” În loc de arăspunde „sunt” sau „nu sunt” Hristos îi lămureşte arătându-le semne: „Orbii văd şi şchiopii umblă, leproşii se curăţesc şi surzii aud, morţii se scoală şi săracilor bine se vesteşte.” (Mat. 11:5)

9. Şi animalele pot sluji, din adânca purtare-de-grijăa lui Dumnezeu, drept semn pentru om. Când a cântat cocoşul, Petru a plâns. Cântarea cocoşului a fost semn al păcatului său. Şi asinul a slujit drept semn pentru Valaam, care se pornise a vorbi împotriva lui Dumnezeu, Cel unul, Cel adevărat.

10. Steaua de la Răsărit a fost semn pentru magii cei înţelepţi că S-a născut un împărat nou.

11. Adeseori întâlnim într-un ceas bun un om ce, chiar fără să vrea, ne alungă norii din sufet rezolvând o problemă de-a noastră intimă. Adeseori auzim în societate o spusă care ne este de folos; adeseori rostim pe neaşteptate o spusă care îi este de folos celui ce neascultă. Sau primim o scrisoare de la cineva, tocmai atunci când trebuie. Sau, prinşi în ţesătura vieţii, cugetăm deznădăjduiţi cu puţina noastră minte cum să se dezlege toate acestea, până când, pe neaşteptate,se întâmplă ceva ce dezleagă şi desluşeşte situaţia noastră. Aşadar, şi întâlnirea, şi spusa, şi scrisoarea, şi întâmplarea - toate sunt semne despre pedeapsire, despre mustrare, despre înţelepţire, de încurajare,despre îndemnare sau spre pocăinţă.

(Sf. Nicolae Velimirovici - Simboluri si semne)

Read more

25 Noiembrie 2010

Arhimandritul Ioanichie Bălan de vorbă cu tinerii

Iubiţi tineri, noi oamenii, suntem zidiţi de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa. Adică buni, credincioşi, smeriţi, iubitori de Dumnezeu, iubitori de aproapele şi de tot ce este frumos. De aceea ne rugăm Lui, vorbim cu El seara şi dimineaţa şi oricând rostim TATĂL NOSTRU, ne rugăm şi facem Sfânta Cruce. Iar când nu ascultăm de Tatăl ceresc, nici de preot, nici de tata şi mama care ne-au născut, atunci Domnul se depărtează de noi, părinţii şi prietenii încep să ne dispreţuiască, toate parcă ne sunt împotrivă, nu ne putem ruga şi nu avem ajutor şi mulţumire în viaţă. Atunci diavolul ne luptă cu gânduri de tristeţe, de răzbunare, de necredinţă, de îndoială şi deznădejde. Este semn că ne-am depărtat de Dumnezeu, că vrem să ne rezolvăm greutăţile vieţii singuri, că nu mai ştim de unde ne poate veni salvarea, pacea inimii, fericirea şi mântuirea.

Niciodată, poate, nu a fost lumea mai tulburată ca acum. Niciodată tineretul, copiii, creştinii toţi n-au fost mai dezbinaţi, mai dezorientaţi ca în ziua de astăzi. Ce este de făcut? Încotro merge lumea noastră? Încotro se îndreaptă tineretul ţării, speranţa noastră de mâine, bucuria satelor şi oraşelor noastre, mângâierea părinţilor bătrâni şi suferinzi?

Cine poate linişti mulţimile tulburate, inimile dezamăgite de viaţă, minţile frământate de atâtea gânduri? Oare politica? Sau plăcerile? Sau filosofia? Sau ştiinţa? Sau banii? Sau ateismul? Sau sectele? Nu. Nimic şi niciodată! Toate acestea nici nu ne vindecă, nici nu ne ajută, nici nu ne trebuie, pentru că mai mult ne depărtează de Dumnezeu, de Biserică, de Evanghelie, de viaţa cea fericită şi veşnică în Iisus Hristos.

Deci, iubiţi tineri, ce este de făcut? Dacă filosofiile ne-au amăgit, dacă plăcerile ne-au consumat şi îmbolnăvit, dacă politica mai mult ne tulbură, unde să alergăm şi la cine să ne ducem? La nimeni, decât numai la unul adevăratul Dumnezeu Care ne-a zidit, Care ne-a mântuit prin Fiul Său Iisus Hristos şi Care ne cheamă pe toţi la Sine: şi pe copii, şi pe tineri, şi pe bătrâni, şi pe cei buni, şi pe cei răi. Căci din iubire fiind Tatăl nostru al tuturor, are milă de noi. Ne dă ploaie, chiar dacă n-o merităm. Ne dă viaţă, pâine, bucurie şi Sfânta Împărtăşanie. Ne dă iertare prin spovedanie şi mântuire prin dreapta credinţă şi fapte bune.

Iată cum ne cheamă Mântuitorul Hristos la Sine. Pe copii îi cheamă, zicând către părinţi: “Lăsaţi copiii să vină la Mine, căci a unora ca aceştia este Împărăţia cerurilor” (Matei 19,14). Pe tineri îi cheamă Domnul la El, zicând: “Tânărule, ţie îţi zic, scoală-te!” (Luca 7, 14). Iar pe cei maturi şi bătrâni îi cheamă Hristos la El, zicându-le: “Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi” (Mt. 11,28).

Vedeţi că pe toţi ne cheamă Dumnezeu la El, indiferent de vârstă, de cultură, de neam şi de vrednicie? Vedeţi că pe toţi ne iubeşte şi ne aşteaptă în prag? Şi Cel ce ne cheamă ne şi iartă, ne şi vindecă, ne şi sărută, ne şi hrăneşte, ne şi linişteşte, ne şi mântuieşte? Fiecare dintre tineri, gândiţi-vă cum răspundeţi la chemarea lui Hristos, la chemarea părinţilor, la chemarea conştiinţei. Faceţi cele ce vă spun părinţii de acasă? Împliniţi tot ce vă îndeamnă conştiinţa, Biserica şi Sfânta Evanghelie? Sau nici n-aţi citit vreodată Sfânta Scriptură?!

Hristos Mântuitorul lumii vă cheamă astăzi şi aşteaptă de la voi toţi un răspuns de care depinde fericirea şi mântuirea voastră.

(Sursa: Blogul lui Vlad Mihai)

Read more

Grupul Minisong - Ciobănaşul

In anul 1973, compozitorul si dirijorul Ioan Luchian Mihalea a infiintat corul de copii: Minisong, ca o expresie in miniatura a cunoscutului cor SONG, compus din studenti de la Facultatea de limbi germanice de la Universitatea din Bucuresti.

Corul de copii MINISONG are un repertoriu foarte bogat format din piese de larga audienta din folclorul romanesc si universal, titluri celebre din muzica de film, cantonete, muzica din operete.



Din anul 1994, la 5 luni dupa trecerea la cele vesnice a dirijorului Ioan Luchian Mihalea, conducerea artistica si dirijorala a corului este preluata de soprana Bianca Ionescu, absolventa a Conservatorului "Ciprian Porumbescu" din Bucuresti, la clasa de canto a profesorului universitar Arta Florescu, ea insasi membra activa a grupului SONG dupa infiintarea acestuia in 1973.
Repertoriul de referinta al corului a fost completat cu titluri din literatura muzicala universala, inclusiv cu traditionalele cantece de Craciun si Anul Nou.

MINISONG se afirma convingator in viata de concert romaneasca si internationala, fiind invitat la dierite festivaluri si concursuri, manifestandu-si prezenta pe posturile de radio si televiziune, la galele UNICEF, spectacole teatrale, printre care si DIBUK.

Turneele sale in Bulgaria, Danemarca, Spania, Anglia, Ungaria, Germania, Italia, Belgia si Franta, reprezinta un bun prilej in a face din corul de copii MINISONG un mesager al spiritului si talentelor romanesti.

Read more

24 Noiembrie 2010

O pacatoasa de 19 ani

Pacatul aduce cu siguranta un lucru: nefericire. Din plin. Am comis pacatul malahiei de cand eram mica, aproximativ 10 ani. Da asa de mult! Nu ma intrebati de unde am stiut cum se face caci nu stiu ce sa va raspund. Pe la 14 ani am inceput sa practic pacatul curviei. Viata mea era cuprinsa pe la 17-18 ani intre muzica moderna, filme , betii, fumat, curvii si pacatul malahiei. Cum ma simteam? Nefericita insa nu destul incat sa ma intreb daca nu cumva gresesc pe calea mea.

Stiam ca viata pe care o traiam nu era la cel mai inalt nivel posibil. Ajunsesem sa iubesc somnul. Era poate singurul moment in care eram linistita. Faceam absolut tot ce voiam, fara restrictii, absolut orice. Totusi lipsea ceva si lipsa aceea era mare. Placerea fumatului de exemplu imi dadea o satisfactie de un minut, dupa care ma simteam mizerabil. Dimineata cand ma trezeam ma simteam obosita, cu o povara pe mine si mizerabil. Era inevitabil, cred ca stiti ce urmeaza.

M-am indragostit. Povestea e simpla: eu il iubeam, el nu. De acolo plansuri si suferinta avand in vedere faptul ca pana atunci pe oricine placeam, ma placea inapoi. Incepeam sa ma intreb care e scopul vietii? Dar al suferintei ? Cand se termina? Atunci a fost momentul in care parca Iisus mi-a intins o mana si mi-a zis: mai este si alta cale.

Am citit cartea Marii initiati ai indiei si Parintele Paisie”. De un exemplu ca al Parintelui Paisie aveam nevoie. Mi-a schimbat viata. Am continuat sa citesc despre pacate, demoni, sfinti , Biblie. Am inceput sa inteleg totul. Mi se raspundea la fiecare intrebare. M-am spovedit prima data dupa 8 ani. M-am simtit atat de linistita si eliberata, ceva de necrezut. L-am rugat pe Dumnezeu sa ma elibereze de patimile mele si m-a eliberat de pacatul curviei si malahiei, de fumat, de muzica moderna si filme, alcool. Patimile de mai demult nu au putere asupra mea si asta numai datorita lui Dumnezeu care mi-a daruit eliberare. Da, ma laud cu EL!

Acum dorm ca si un puisor si ma trezesc zambind usor de abia asteptand sa traiesc inca o zi. Ma simt mult mai fericita acum cand nu fac ce vreau decat atunci cand faceam. Logica spune ca ar trebui sa fie invers. Nu e asa.

“Ori inteligent, ori prost, ori sanatos, ori bolnav sufleteste si trupeste de ar fi cineva si este chinuit de ganduri, daca insa face ascultare se elibereaza. Ascultarea inseamna libertate. ” - Cuv. Paisie Aghioritul.

Sustin pastrarea virginitatii!!!

Of, daca as mai fi avut-o acum. Gandul care m-a facut sa cad in pacatul curviei era: poate mor inainte sa vad cum e sa faci dragoste. Ce prostie!!!!! Sa nu va insele si pe voi!

Intrebarea mea este: Oare daca parintii mei s-ar fi pastrat curati pana la casatorie eu as mai fi ajuns sa fac un pacat ca cel al malahiei ani de zile fara sa stiu defapt cum am ajuns acolo?

Textul acesta are ca scop incurajarea celor adanciti in pacate.

Slava lui Dumnezeu pentru toate!!

(O pacatoasa de 19 ani)

Read more

Ultimele comentarii

Înregistrare (login)

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Arhiva articolelor

Linkuri

 Portalul Doxologia 

Sanatate si Viata - Pentru un Stil de Viata Sanatos si o Viata Fericita - SanatateSiViata.ro