“Aceasta este porunca Mea: sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu.”
Ascultă Radio Ortodoxia Tinerilor
Seara de rugăciune
Miercuri seara, ora 22:30 »
Fericiticeiprigoniti.net
Cinstește-ți eroii și martirii neamului

Tabără

Excursie în Munții Făgăraș

Campanii de educație creștin-ortodoxă

Casatoreste-te de tanar Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu    Din comorile Sfintei Scripturi Euharistia continua Theologica  Exista distractie si fara alcool

Ediția a 3-a a cărții "Mii de tineri își păstrează astăzi fecioria până la căsătorie."

August 2011

31 August 2011

De ce a murit Hristos?

Cineva într-un comentariu recent a pus o întrebare fundamentală cu privire la credinţa creştină: De ce credem că Hristos a trebuit să moară? Care este scopul morţii sale pe cruce?

Premize

O parte din nedumeririle care însoţesc întrebarea vin din experienţa lui Mary K., care a vorbit altora despre ispăşirea păcatelor, doctrină care se bazează mult pe mânia şi pedeapsa Lui Dumnezeu. (Parafrazez şi rezum.)

Am păcătuit (atât noi înşine cât şi Adam şi Eva) – Dumnezeu ne-a pedepsit.

Dumnezeu l-a trimis pe Hristos care a primit pedeapsa în locul nostru. Acum doar prin credinţă în Hristos putem scăpa de pedeapsa pe care o meritam. Împreună cu aceasta sunt numeroase întrebări în legătură cu sângele lui Hristos. Cum ne va curăţa de păcat?

Cu siguranţă o asemenea întrebare poate fi dezbătuta prin scrierea unei cărţi întregi. Aici putem da un răspuns care să fie cât de cât de o mărime acceptabilă pentru cititori. Cei care cred că ar fi trebuit să discutăm mai vast despre un lucru sau altul trebuie să fie răbdători. Mi se pare că discuţia are de-a face cu imaginile principale folosite pentru a înţelege atât ce este în neregulă cu umanitatea şi creaţia (păcatul) cât şi cu Moartea şi Învierea lui Hristos prin care Mântuitorul ne salvează şi ne vindeca. Dacă ar exista un singur mod de a vorbi despre acest lucru, atunci întrebarea nu ar mai fi fost pusă.

Adevărul este ca Sfânta Scriptură, inclusiv în cadrul operei unui singur scriitor, foloseşte multe imagini  pentru a descrie ce a făcut Hristos pentru mântuirea lumii. Unele dintre aceste imagini sunt doar analogii sau metafore utile, altele par a avea un caracter mai “literal” – deşi nu găsim nicăieri o formă definitiva care să le asemene.

Aş vrea  deasemenea să adaug un cuvânt introductiv pentru cititorul care a adresat întrebarea în legătură cu limbajul Sfintei Scripturi. Deşi mulţi creştini sunt de acord că  Scriptura este “insuflată de Dumnezeu”, aceasta nu înseamnă că fiecare afirmaţie din Scriptură ar trebui citită literal. Sunt numeroase versete care sunt citite în mod figurat, metaforic şi invers. Cu alte cuvinte, Sfânta Scriptură nu poate fi citită fără ajutor şi fără ghid. Mereu a fost aşa. Din acest motiv, când este citită într-un mod creştin, Sfânta Scriptură ar trebui să fie citită de creştinii care au fost învăţaţi s-o citească în spiritul Sfintei Tradiţii (a Sfinţilor Părinţi de fapt).

În această privinţă interpretarea Sfintei Scripturi diferă foarte mult de la o Biserică la alta, ea fiind şi motivul major de diviziune în ultimii 500 de ani. O mare parte a ceea ce s-a discutat la comentarii au fost exemple de interpretări creştine, moderne şi fundamentaliste. Ceea ce vreau să fac mai jos este să vă prezint gândirea Bisericii Ortodoxe în această problemă.

Problema

Ce se întâmpla cu umanitatea şi creaţia astfel încât să avem nevoie de totul de la Dumnezeu? Ce este păcatul?

La cel mai esenţial nivel – păcatul reprezintă moartea. “Pentru că plata păcatului este moartea” (Epistola către Romani 6, 23). Faptul că murim nu este o pedeapsă de la Dumnezeu  dar este rezultatul ruperii comuniunii cu El. Dumnezeu este viaţa şi singura sursă a vieţii.  Lumea creată, inclusiv umanitatea, nu au viaţă în sine, viaţa nu este în mâinile şi în puterea noastră.. Mai degrabă, viaţa este un dar de la Dumnezeu. Nu numai viaţa noastră este un dar de la Dumnezeu dar şi existenţa noastră şi existenţa a tot ceea ce este. Dumnezeu este Creatorul nostru. Sfânta Scriptură spune: “Căci în El trăim şi ne mişcăm şi suntem” (Faptele Apostolilor 17, 23).

Cartea Facerii ne prezintă viaţa lui Adam şi a Evei în care putem observa neascultarea lor faţă de Dumnezeu. El i-a avertizat: “Nu mâncaţi fructul din pomul cunoştinţei binelui şi răului, căci în ziua în care vei mânca, vei muri negreşit”.

Mulţi comentatori contemporani ai Sfintei Scripturi au fost atenţi la faptul că Dumnezeu nu a spus:” În ziua în care vei mânca din pom, te voi ucide, “dar” în ziua în care vei mânca din el vei muri”. Mai degrabă ni se spune:” Căci nu Dumnezeu a făcut moartea, nici că Se bucura de nimicirea celor vii. ” (Înţelepciune 1,13)

Sfântul Atanasie explică faptul că atunci când omenirea a ales să rupă relaţia sa cu Dumnezeu (prin neascultare) ne-am desprins de sursa de viaţă. Cu toate aceste Dumnezeu nu ne-a luat viaţa (El nu ia înapoi darurile pe care le oferă), dar noi înşine am ieşit din ea, şi aşa vom şi muri. Noi nu murim numai din punct de vedere fizic, ci în noi este în desfăşurare un proces al morţii. Sfântul Pavel vorbeşte despre acest proces ca despre "corupţie".

Această mişcare de la şi către moarte se descoperă în multe lucruri rele din vieţile noastre. Ne rănim şi ne ucidem unii pe alţii. Noi rănim şi distrugem creaţia. Suntem slabi şi uşor robiţi de lucruri, cum ar fi drogurile şi alcoolul. Suntem dominaţi de lăcomie, invidie, pofta, mânie, etc., iar în această problemă nu ne putem ajuta deoarece nu avem viaţa în noi înşine. Doar Dumnezeu ne poate da adevărata viaţă care ne poate face bine.

Răspunsul

Mai presus de toate trebuie să ne amintim că “Dumnezeu este un Dumnezeu bun şi El iubeşte omenirea”. Auzim aceasta clar în Sfânta Scriptură: ”Dumnezeu este iubire” (Întâia Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Ioan 4, 8) şi “Că într-atât a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, pentru că tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Evanghelia după Ioan 3, 16).

Auzim aceasta în cuvintele Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur:

“Tu (Doamne) ne-ai adus intru fiinţa din nimic şi atunci când am căzut, Tu ne-ai ridicat din nou. Tu nu ai încetat a face totul până ne-ai dus la cer şi ne-ai dăruit Împărăţia Ta care va să vină”

Acest Dumnezeu bun care iubeşte omenirea nu este un Dumnezeu furios. El nu este un Dumnezeu răzbunător. El nu ne doreşte răul şi nu vrea să ne pedepsească pentru căderea noastră. Deşi Sfânta Scriptură foloseşte aceste imagini, Părinţii Bisericii au fost insistenţi în înţelegerea faptului că acest limbaj este figurativ şi nu ar trebui să fie înţeleas literal. De exemplu, Sfântul Antonie spune:

“Dumnezeu este bun şi nu este limitat de nicio patimă. El nu se schimbă. Astfel, cineva care crede că e rezonabil şi adevărat să afirmăm că Dumnezeu este neschimbător, se poate întreba de ce, în acest caz, este posibil să se vorbească despre Dumnezeu că se bucura de cei buni şi arată milă faţă de cei care-L slăvesc şi, de asemenea, să se vorbească despre un Dumnezeu care nu îi asculta pe cei răi, şi se mânie pe păcătoşi.

Pentru aceasta trebuie să răspundem că Dumnezeu nici nu se bucură şi nici nu se supără, pentru că a te bucura şi a fi supărat sunt patimi; nici nu se lasă ademenit de darurile aduse de către cei care Îl slăvesc, pentru că aceasta ar dovedi că Dumnezeu este influenţat de plăcere.

Nu este corect ca Divinitatea să simtă plăcere sau neplăcere în funcţie de faptele omului. El este bun, şi El dă numai binecuvântări şi niciodată nu face rău, rămânând mereu acelaşi. Noi oameni, pe de altă parte, dacă vom rămâne buni prin asemănarea cu Dumnezeu, suntem uniţi cu El, dar dacă am devenit răi prin neasemănare suntem separaţi de El. Trăind în sfinţenie ne lipim de Dumnezeu, dar devenind răi Îl facem duşmanul nostru.

Aceasta nu înseamnă că mânia Lui creşte în mod arbitrar, dar  păcatele noastre sunt cele care împiedică ca Dumnezeu să strălucească în noi şi astfel ne expunem torturii demonilor.

Şi dacă prin rugăciune şi fapte de milostenie câştigam eliberarea fata de păcatele noastre, acest lucru nu înseamnă că L-am câştigat pe Dumnezeu şi L-am făcut să se schimbe, ci doar  că, prin acţiunile şi întoarcerea noastră la divinitate, ne-am vindecat răutatea şi încă o dată ne bucurăm de bunătatea lui Dumnezeu.

Astfel, a spune că  Dumnezeu Îşi întoarce faţa de la păcătoşi este ca şi cum ai spune că soarele se ascunde de cei orbi.”

Există mulţi creştini care citesc Sfintele Scripturi în feluri diferite - dar cred că nu ascultă de părinţii Bisericii şi interpretează Sfintele Scripturi potrivit opiniilor proprii. În acest sens, cred că ei greşesc şi nu ar trebui ascultaţi.

Acest Dumnezeu bun, singurul Domn şi dătător de viaţă, a avut milă de noi când am căzut şi am fost supuşi morţii şi corupţiei. Din milostivirea Să, El a trimis pe singurul Fiu al Său, care a devenit unul dintre noi - luând natura noastră umană asupra Sa. Unindu-ne cu El, a trăit o viaţă fără de păcat (pentru că El este Viaţa), şi ne-a învăţat prin cuvânt şi faptă bunătatea Lui Dumnezeu, şi ne-a învăţat să devenim ca Dumnezeu prin iubirea duşmanilor noştri.

Dragostea Lui a fost atât de mare încât a extins-o dincolo de mormânt. El a acceptat moartea pe Cruce, suferind ura şi faptele rele ale celor din jur.

Cu cât ne apropiem de moartea lui Hristos pe Cruce, este necesar să ne întrebăm, "De ce moarte?"

Există mai multe meditaţii cu privire la moartea lui Hristos. meditaţii care Îl văd că Mielul pascal sacrificat pentru noi, că "Şarpele ridicat în pustie," şi altele. Aici apare ispita şi creştinii caută să explice moartea lui Hristos, prin compararea ei la propria lor înţelegere greşită a lucrurilor. Pentru că nu umbra lucrurilor viitoare (Vechiul Testament), va interpreta lucrurile ce vor să vină - ci mai degrabă realitatea (Noul Testament) este cea care interpretează umbra. Moartea lui Hristos dă sens fiecărui tip, prefigurare sau imagine a morţii pe care o găsim in Vechiul Testament.

Astfel, este mai corect să spunem că Mielul pascal din vremea lui Moise este ca jertfa lui Hristos, mai degrabă decât să spun ca jertfa Lui este că cel care a venit înainte. Aşa cum Hristos a spus lui Moise şi Proorocilor, "Acestea sunt cele mărturisesc despre Mine" (Evanghelia după Ioan 5, 30).

Una dintre imaginile cele mai frecvente şi de mare ajutor în Scriptură şi în scrierile Părinţilor Bisericii este imaginea unirii lui Hristos cu umanitatea. Hristos S-a întrupat, luând la Sine natura noastră umană. El a devenit ceea ce noi eram, dar fără de păcat. Această unire ar trebui să fie înţeleasă mai mult într-o manieră metaforică. Hristos la propriu şi cu adevărat a devenit om. Umanitatea Lui nu a fost o creaţie nouă, dar el a luat trup din “Fecioară Maria”. El a devenit părtaş al umanităţii noastre.

Devenind părtaş al umanităţii noastre, Hristos a deschis calea pentru noi de a deveni părtaşi la divinitatea Să. "Pentru că aşa cum este Acela, aşa suntem şi noi în lumea aceasta." (Întâia Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Ioan 4, 17). Sfântul Pavel foloseşte acest limbaj şi în explicaţia lui în legătură cu Taina Sfântului Botez:

“Oare nu ştiţi că toţi câţi în Hristos ne-am botezat, intru moartea Lui ne-am botezat? Aşadar, prin botez ne-am îngropat cu El în moarte, pentru că, aşa cum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, tot astfel şi noi să umblăm intru înnoirea vieţii;  că dacă una cu El ne-am făcut  prin asemănarea morţii Lui , atunci una vom fi şi prin aceea a învierii Lui, cunoscând noi această, anume ca omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, aşa încât trupul păcatului să fie nimicit, pentru că noi să nu mai fim înrobiţi păcatului; (Epistola către Romani 6, 3-6)”.

Această imagine este des întâlnită la Sfântului Pavel:

“M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu sunt cel ce mai trăiesc, ci Hristos este Cel ce trăieşte în mine; ceea ce trăiesc eu acum în trup, trăiesc intru credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Cel ce m-a iubit şi pe Sine Însuşi S-a dat pentru mine. (Epistola către Galateni 2, 20).

“Aşadar, dacă aţi înviat împreună cu Hristos, pe cele de sus căutaţi-le, acolo unde este Hristos şezând de-a dreapta lui Dumnezeu; la cele de sus cugetaţi, nu la cele de pe pământ; căci voi aţi murit, iar viaţa voastră este împreună cu Hristos ascunsa'n Dumnezeu. Când Hristos, viaţa voastră, Se va arăta, atunci şi voi împreună cu El vă veţi arăta intru slava. (Epistola Sfântului Apostol Pavel către Coloseni 3, 1-4)”

Aceste lucruri au sens doar pentru că Însuşi Hristos S-a unit cu noi, şi noi cu El. Noi suntem uniţi cu moartea şi învierea Sa, în credinţa noastră şi în Botezul nostru. Noi devenim un singur trup cu Hristos. Am devenit cu adevărat o parte a Trupului lui Hristos.


Şi asta merge la inima răspunsului întrebării adresată: de ce a murit Hristos?

Hristos a murit pentru că noi eram morţi. Am fost prinşi în moartea fără viaţă a păcatului (care duce la corupţie şi la moarte fizică, de asemenea). Hristos este Dumnezeu care a venit să ne salveze de la închisoarea păcatului şi a morţii. El a devenit ceea ce noi suntem pentru că noi să putem ajunge ceea ce El este. Am fost creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu , dar păcatele noastre ne-au stricat.


Noi nu am moştenit o vină şi o sancţiune juridică de la Adam şi Eva, am moştenit o lume dominată de moarte. Într-o astfel de lume ne-am comportat că robi ai păcatului şi am căutat să trăim fară de Dumnezeu, care singur este Viaţa. Numai Dumnezeu ne poate salva din locul în care singuri ne-am închis. Hristos intră în moarte. Hristos intră în iad şi ne face o cale pentru că noi să-L urmăm în viaţa adevărată.


În viaţa noastră actuală, această viaţă adevărată este prezentă în noi în multe feluri. În primul rând, este făcuta prezenta în cunoaşterea noastră de Dumnezeu." Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis. (Evanghelia după Ioan 17, 3). Noi cunoaştem pe Dumnezeu şi avem o relaţie adevărată şi o comuniune cu El. De asemenea, avem în noi puterea de a birui păcatul. Acest lucru este uneori rezultatul ascultării de poruncile lui Hristos, şi, după voia lui Dumnezeu este uneori rezultatul vindecării fizice în trupurile noastre (şi rezultatul minunilor în creaţie – Epistola către Romani 8, 21).


“Iar dacă Duhul Celui ce L-a înviat pe Iisus din morţi locuieşte în voi, Cel ce L-a înviat pe Iisus Hristos din morţi va face vii şi trupurile voastre cele muritoare, prin Duhul Sau Care locuieşte în voi”(Epistola către Romani 8:11).

Adevărata viaţă a umanităţii este o viaţă în comuniune. Este comun în lumea modernă să ne gândim la noi înşine numai ca persoane fizice separate. Dar Scriptură şi învăţătura Bisericii dau mărturie despre o viaţă în comuniune, la care toţi participăm. Astfel, ce se întâmpla cu unul dintre noi ne afectează pe toţi. Această comuniune este de asemenea, o parte importantă a vieţii noastre spirituale şi a mântuiri noastre. Biserica, în special, este locul în care creştinii trăiesc viaţa lor în comuniune.

Această viaţă în comuniune este, de asemenea, locul unde am ajuns să înţelegem versetele care fac referire la "sângele lui Hristos" (deoarece aceasta a fost o parte din întrebările puse).

Sângele Său are mai multe semnificaţii. Este moartea Lui, "viaţa Lui vărsata pentru noi." Este, de asemenea, viaţa Lui oferită noua prin Jertfa Trupului şi Sângelui. Sângele Lui ne curăţeşte – aşa cum şi Sfântul Botez ne curăţeşte – pentru că moartea Lui distruge moartea şi înnoieşte întreaga creaţie. Există multe legături între imaginea de sânge din Vechiul Testament şi sângele lui Hristos din Noul Testament. Cu toate acestea, aceste legături pot deveni uşor detaliate şi putem pierde din vedere moartea lui Hristos prin care a desfiinţat moartea şi ne-a oferit viaţa veşnică.

Există mai multe voci din întreaga lume creştină care alcătuiesc o pleiadă nebună de confuzii. Confuzia şi contradicţia sunt rezultatul doar a celor care ascultă de un profesor şi apoi de altul. Nimeni nu va ajunge la adevăr pe o astfel de cale.


În schimb vă sfătuiesc pe toţi să experimentaţi viaţa Bisericii. Să vă botezaţi şi să rămâneţi în Biserică. Să ascultaţi un preot evlavios, care trăieşte după Sfintele Scripturi şi respectă părinţii Bisericii. Cei care au construit imperii private şi predică fără a se supune nimănui altcuiva decât lui Dumnezeu, sunt impostori şi trăiesc în iluzii. Ei sunt contradicţii care aşteaptă să se întâmple.

Nicio biserică, inclusiv Biserica Ortodoxă, nu există fără contradicţii. Dar contradicţiile pot fi explicate şi disciplinate. Adevărata învăţătură poate fi găsita în viaţa trăită în unire cu Domnul Înviat.


Un cuvânt scurt despre mânie şi furie


Cred că aceste cuvinte sunt atât de încărcate şi de periculoase încât trebuie să fie utilizate rar şi doar cu prudenţă şi atenţie.

Ura, mânia şi furia sunt, în general, utilizate în mod păcătos de fiinţele umane şi majoritatea oamenilor sunt adânc răniţi de folosirea lor. Cei care predică folosind astfel de termeni sunt părtaşi ai unui abuz spiritual şi ar trebui să se oprească.

Dacă cineva care învaţă sau predică Evanghelia creştină, nu poate face acest lucru fără a face referire la aceste cuvinte, atunci cred trebuie să se oprească, să se roage şi să vadă dacă nu există ceva fundamental în neregulă cu înţelegerea lei.

Nu încerc să elimin aceste cuvinte din Sfânta Scriptură ci doar încerc să spun că sunt utilizate excesiv de cei ce le citesc. Imaginează-ţi că explici Sfânta Evanghelie unui copil de patru ani. Va înţelege greşit copilul conceptul de mânie a lui Dumnezeu? Sunt destul de sigur de asta.

Nu am găsit adulţi să fie atât de maturi din punct de vedere emoţional. Sper că provocarea mea cu privire la aceste imagini (de pe blogul şi în scrierile mele) sunt o ocazie pentru alţi creştini, în special ortodocşi, de a se gândi mai bine la aceste cuvinte puternice. Dacă vom face acest lucru, atunci voi fi făcut puţin bine.

Desigur, Scriptură şi Sfinţii Părinţi foloseau imaginea furiei şi a mâniei, în general cu înţelegerea faptului că o astfel de furie sau mânie este o expresie a unui aspect al iubirii lui Dumnezeu şi nu un rezultat creat de Dumnezeu pentru faptele noastre.

Un exemplu comun este dubla semnificaţie a focului - în care acesta este atât căldură şi lumina, cât şi purificare şi iluminare. Desigur, cuvintele "mânie" şi "furie" sunt rareori folosite cu subtilitate de cei mulţi care predică sau predau şi, în acest sens, ei pot susţine ceea Evangheliile n-o fac.


Este posibil să abordăm Evanghela chiar şi fără folosirea cuvintelor “mânie” şi “furie”. Sfântul Ioan foloseşte cuvântul “mânie” o singură dată în Evanghelia sa.  Mânia nu este o parte integrantă şi necesară a teologiei crucii. Pentru a arăta contrariul ar trebui să metaforizam noţiunea de dogma. Dacă nu sunteţi de acord, discutaţi cu Sfântul Ioan.


Concluzie

Mă rog ca acest răspuns să îi fie de folos cititorului care a pus întrebarea. De asemenea îmi cer scuze acelor cititori care au fost răbdători cu mine în postarea acestui răspuns ce apare la sfârşitul unei săptămâni ocupate. Fie ca Dumnezeu să ne dea tuturor harul de a auzi  Sfânta Evanghelie.

(Pr. Stephen Freeman)

Read more

Mănăstirea Dealu

Manastirea Dealu este situata la 6 km de Targoviste, ultimii 2 km fiind intr-o panta care urca pana in varful dealului unde este anplasata manastirea. Acest urcus il aseman cu drumul pe care il parcurge sufletul si mintea unui credincios care se roaga, in ascensiunea lui carte Dumnezeu, lasand in urma cele pamantesti.

Am ajuns aici intr-o zi torida de iulie si mare mi-a fost mirarea cand am observat ca eram aproape singurii vizitatori. Dupa ce treci de poarta de intrare trebuie sa mergi pe o alee inconjurata de trandafiri superbi. Florile din curtea manastirii sunt la fel de frumoase si minunate si arata grija si iubirea maicutelor fata de Lacasul Domnului. Imprejurul manastirii era o liniste desavarsita incat mi-era frica sa nu fac eu vreun zgomot care sa tulbure acea pace cereasca.

Intrand in biserica, pacea s-a unit cu bucuria de a intra in Casa Domnului. Imi place atat de mult sa privesc peretii bisericilor, impodobite cu atatea si atatea icoane si sa vad chipurile sfintilor zugraviti. O comoara. Va doresc tuturor sa ajungeti aici.

De asemenea, aici se afla capul Voievodului Mihai Viteazul iar la mai putin de un pas de mormantul fiului isi doarme somnul de veci tatal sau, Patrascu Voievod. Tot aici se odihneste Strabunicul sau si ctitorul manastirii, Radu Cel Mare.

(Elena)

Read more

30 August 2011

Ai ascultat vreodată off-ul unui cerşetor?

Mereu mergeam prin oraş grăbită, încruntată chiar, aruncând fugitiv câteva monede către cerşetorii care îmi ies deseori în cale. Totul se petrecea aproape automat, fără o minimă comunicare.

Însă, într-o zi, mi-a trecut prin minte gândul că poate oamenii respectivi au nevoie şi de altceva - un zâmbet, o vorbă bună! Aşa că am început să îi întreb: „Ce mai faceţi?”, „Sunteţi bine?”, „Aţi mâncat ceva azi?”, „Nu vă este frig/cald aici?”... Este benefic pentru ei faptul că există oameni cărora le pasă. Am constatat astfel că acei oameni amărâţi se bucură la auzul unei simple vorbe din suflet, iar zâmbetul lor sincer e de nepreţuit. Poate părea ciudat pentru unii, însă asta fac – vorbesc cu cerşetorii!

Ascultându-i fără să îi judecăm, poate reuşim să îi ajutăm, câtuşi de puţin. Totodată, putem afla lucruri la care nu ne-am gândit niciodată; sunt şi ei oameni, ca noi. Astfel poate preţuim altfel lucrurile pe care le avem. De multe ori considerăm că merităm totul, tot ce avem sau ce ni se dă, uneori fără efort.

Majoritatea celor care cerşesc au poveşti triste. Faptul că trecătorii nu le spun nimic şi nu le dau nimic poate nu îi supăra, însă sunt oameni care îi amărăsc şi mai mult, vorbindu-le urât, judecând în aparenţă. Iar acest lucru este pe cât se poate de trist.

Îmi spuse într-o zi, un cerşetor mâhnit (care are un copil bolnav), cum avusese parte de un scandal din partea unui om, chiar lângă Biserică. Spunea bietul om că nu se supără dacă cineva nu are să îi dea bani, se mulţumeşte şi îl bucură dacă îi spune măcar o vorbă bună, un „Doamne ajută!”, o mică rugăciune către Domnul. Dar faptul că i s-au spus vorbe urâte l-a tulburat mult. L-am îndemnat să îl ierte pe acel om, să se spovedească. Mi-am reamintit apoi de spusa Fericitului Augustin: "Suferiţi de pe urma unui om rău? Iertaţi-l, ca să nu fie astfel doi oameni răi." La sfârşitul conversaţiei, mi-a mulţumit că am vorbit cu el. Nu am făcut mare lucru, mai mult l-am ascultat; însă a spus că s-a liniştit, că asta i-a făcut bine. Oamenii au nevoia de a fi ascultaţi; e bine să jertfim şi puţin din timpul nostru. O vorbă de încurajare face mereu bine.

Altă dată, într-o zi călduroasă de vară, am întâlnit o bătrână ce stă uneori şi aşteaptă un bănuţ, nefiind deloc insistentă. M-am gândit să îi dau sticla cu apă pe care o aveam în geantă. M-am mirat cât de mult s-a bucurat pentru acel gest! Mi-a mulţumit, spunând sincer că „Mai mare pomană ca asta nu puteaţi face!”.

O altă bătrânică mi-a zis că cerşeşte pentru că nu îi ajunge pensia şi pentru mâncare, pentru că are de plătit chiria şi celelalte cheltuieli. Îi este greu, mai ales pentru faptul că este bolnavă cu inima.

Însă şi tinerii au nevoie de ajutor! Mulţi dintre ei rămân fără serviciu, fără posibilitatea de a-şi întreţine familiile. Ajung să vină la cerşit, cu tot cu copii. Am intrat în vorbă cu o femeie tânără care stătea jos pe ciment, cu un copil în braţe (iar ca ea mai sunt multe); a început să îmi povestească cum a rămas acum fără casă. Nici ea, nici soţul ei nu mai au nici unde să muncească şi au şase copii. Venise doar după-amiaza la cerşit, ca să nu stea cu băieţelul în soare...

După cum s-a mai spus, nu este necesar să dăruim doar bani, ci şi ceva de mâncare (chiar şi dulciuri pentru copii), de îmbrăcat, jucării, caiete, sau orice altceva – din inimă să fie! Sunt mulţi cerşetori care doar asta cer: alimente, haine – lucruri absolut necesare.

Aşadar, să încercăm mereu să cercetăm aproapele nostru! Dacă avem ocazia să facem o faptă bună, să nu amânăm! Amânând, putem pierde acea oportunitate. De asemenea, nu trebuie doar să aşteptăm ocazii speciale sau sărbători pentru a face un bine, ci să căutăm ocaziile, să le creăm! Un simplu exemplu - în curând va începe şcoala. Sunt copii ai căror părinţi nu au posibilitatea de a cumpăra toate cele necesare... De asemenea, putem să avem la noi, măcar din când în când, pregătită o mică gustare (un măr, un pachet de biscuiţi) pentru a o dărui unui om flămând.

Pe cât de mult posibil, să nu facem milostenie pentru răsplată (deşi plata va veni de la Domnul), ci din iubire. Chiar dacă nu avem dragostea desăvârşită (şi putem să ne rugăm să o dobândim!), măcar din datorie şi tot cred că este mai bine decât deloc, întrucât aproapele primeşte astfel ajutor. Nădăjduiesc că şi voinţa, străduinţa e apreciată de Dumnezeu.

Un părinte mi-a spus să mă gândesc, atunci când întâlnesc un cerşetor, că Hristos îmi cere, prin intermediul aceluia. Şi cum să îl refuzi pe Hristos?! Cum să nu dai, din toată inima, tot ce ai mai bun Celui ce te iubeşte atât de mult, Celui care ţi-a dat tot ceea ce ai?

(Andreea)

Read more

Yiruma şi talentul său la pian

Yiruma, sau mai corect fiind Lee Ru-ma s-a nascut în anul 1978 este un pianist de origine coreeana, nascut în Coreea de Sud. În limba coreeana "Yiruma" înseamna bine educat/realizat/desavârsit.

Cel mai cunoscut album al sau este "First Love" care a fost lansat în 2001.

El a început sa cânte la pian la vârsta de 5 ani, mutându-se apoi în Londra când avea 11 primind astfel dubla cetatenie: coreeana si engleza. În anul 1997 a terminat Purcell School of Music, a continuat sa mearga pe drumul muzicii terminându-si studiile la King's College London în 2000.

Cea mai cunoscuta melodie a sa "River flows in you" a aparut în 2001 pe acelasi album, "First Love"

Muzica lui se încadreaza în genul clasic contemporan avand un stil aparte, cel putin din perspectiva mea.

Desi la prima ascultare el poate parea doar un alt artist care a intrat în noul curent numit "New Age", Yiruma nu are nicio legatura cu acest stil, el însusi spunând într-un interviu despre sine: "I’m Christian,and I am not a New-age artist".

Datorita faptului ca este de religie crestina Yiruma a compus si o melodie intitulata "Lord...Hold my hand".

Poate ca nu este Mozart, Bethoven sau Schumman, dar parerea mea este ca muzica lui Yiruma e un bun exemplu pentru tineri, de muzica frumoasa ce merita ascultata si care mie personal mi-a dat intotdeauna o stare de pace. (Lili)













Read more

29 August 2011

Cuvânt la Tăierea Cinstitului cap al Sfântului Ioan Botezătorul al Sf. Ioan Gură de Aur

Precum un bărbat iubitor de pustie, ajuns într-un loc cu dumbravă, la umbra copacilor, la chemările păsărilor şi la răcoarea apelor, îşi simte lină şi netulburată cugetarea minţii şi se arăta cu fire blândă către toţi oamenii, aşa şi noi, în zilele trecute, fiind mângâiaţi de suflarea Duhului, cea blândă, vă vorbeam vouă despre milostenie.

Iar când Evanghelia ne vorbeşte despre nebunia lui Irod, înverşunarea femeilor, ospăţul bărbaţilor nebuni şi masa cea pângărită, darul cel fără de lege, lucrul cel necuvios şi îngroparea trupului preacinstit, simt că mă fac alt om, fiindcă încremenit mă simt, iubiţilor, când, înaintea mea, aduc faptele făcute de Irod, de este îngăduit a le numi fapte şi nu ucideri, ale celui ce a făcut nişte fapte ca acestea. Că, zice Evanghelistul Matei: „În vremea aceea, a auzit tetrarhul Irod despre faima lui Iisus. Şi a zis slujitorilor săi: Acesta este Ioan Botezătorul, el s-a sculat din morţi, şi de aceea, se fac minuni prin el" (Matei 14, 1-2).  Mărturiseşte uciderea Proorocului şi nu poate minţi, că a ştiut, pe cel ce l-a omorât, că este Prooroc şi bărbat drept.

Că de nu ar fi cunoscut acest lucru, ar fi zis că el s-a ridicat din morţi şi pentru aceasta se fac minuni printr-însul. Şi, pentru care pricină a ucis pe Prooroc? Pentru cã acesta a fost propovăduitorul adevărului. Şi voia prin vădire şi mustrare, sã curme fapta cea fără de lege şi sã fie, precum i se cădea ca împărat, păzitor poruncilor lui Dumnezeu, el, care, prin sminteala cea desfrânata a dulceţilor, strica legile. Că acela este împărat, care dă legi cu dreptate, împlinindu-le, mai întâi, el însuşi, iar nu schimbându-le.

Că în ce alt chip s-ar fi putut pune rânduiala, în lumea pe care o stăpânea, dacă nu prin legile cele după dreptate, înfrânând neamul oamenilor, cel greu de ţinut în frâu. Dar Irod era împărat, nu al popoarelor, ci al desfătărilor şi rob al patimilor. El nu numai legea lui Dumnezeu o strică, ci şi ucidere pe nedrept făcea. Şi pe cine a ucis? Pe un bărbat drept, decât care, mai mare între cei născuţi de femei, nu s-a ridicat, precum şi Domnul a mărturisit. Pe un bărbat care locuia în pustiu, nu fugind de neamul oamenilor, ci de faptele cele rele şi scârnave ale lor.

Pe acesta prinzându-l, Irod îl ţinea legat şi l-a pus în temniţă, pentru Irodiada. O, lucru străin, Ioan vroia prin mustrare, să dezlege sufletul lui Irod, cel legat cu lanţul păcatului, iar el lega pe cel ce-l dezlega. Era legat Ioan, şi cu toate acestea, grăia, era închis şi, în temniţă fiind, mustra. Nu se temea Ioan de moarte, ci îi era frică să tacă şi să nu spună adevărul.

Pe acesta l-a ucis Irod şi nu numai o singură ucidere a făcut, ci mai multe. Că cel ce ucide un dascăl folositor sufletelor, acela nu ucide numai unul, ci pe atâţia pe câţi i-ar fi putut face vii, prin cuvântul său, de ar fi trăit.

O zi de prăznuire a unei naşteri, care mărturiseşte din sine ucidere de prooroc. Că, deşi vasul de lut al acestuia se risipea în mormânt, făclia de lumina a duhului său purta în ea lumina credinţei. Pe acesta l-a ucis Irod. Şi cum l-a -ucis? În vremea când se prăznuia, ziua naşterii lui, când jucând fata Irodiadei, jocul ei de dezmierdare, a primit această plată. Că n-a cerut aur, nici argint, nici pietre scumpe, ci povăţuită fiind de maică-să, a zis: „Dă-mi, aici, pe tipsie, capul lui Ioan".

Că, dacă l-ar fi cerut, pentru ca să cinstească capul lui Ioan, l-ar fi preţuit cu adevărat, mai mult decât tot aurul şi argintul şi pietrele scumpe. Dar ea nu l-a cerut pentru credinţă, din evlavie, ci că, după ce îl va ucide pe Mustrător, să dăruiască mamei sale libertate, fără oprire, pe calea păcatului.

Deci auzind, împăratul s-a întristat, nu pentru uciderea Proorocului, ci de frica poporului, cã toţi cinsteau pe Ioan ca pe un prooroc. Şi era sufletul lui Irod ca o corabie mare, care se clatină, când de o parte, când de alta; să facă ucidere, se temea de popor, să nu facã ucidere, nu-şi putea ierta jurământul, faţă de cei ce erau împreună cu el. Deci, îngreuiat de dulceaţă cea cu multe văpăi, pe care o avea pentru femeie, trimiţând, a tăiat capul lui Ioan în temniţă.

O, rău lucru este jurământul, Ascultaţi pe Domnul, care zice: „Să nu va juraţi, nicidecum" (Matei 5, 34). Că, ticălosul, de nu s-ar fi jurat, n-ar fi suferit să facă ucidere. Ce mână a îndrăznit a apropia sabia de sfântul grumaz al lui Ioan, de care fiarele, în pustie, s-au sfiit, leii s-au cutremurat, şerpii şi balaurii s-au înfiorat, albinele cele sălbatice, pentru sfinţenie hrăneau, lucrând mierea pe care i-o dăruiau? Pe acesta mâna de călău, l-a tăiat, neînspăimântându-se de faţa lui de înger, nici cutremurându-se de obrazul lui, cel cu chip dumnezeiesc. Îmi vine să cred, întunecat de beţia lui Irod, călăul avea sabie, dar ochi nu avea. Că dreptul, şi după moarte trăia şi capul lui, tăiat fiind, glasul îi era încă viu.

O, cruzime şi asprime a omului! O, tiranule fără de lege! Nu era oare destul înjunghierea pruncilor, ucişi în Betleem, de Irod, cel dinainte de tine? Când plângerile maicilor erau mai ascuţite decât sângele, când picăturile lacrimilor biruiau izvoarele, când pieptul maicilor, cu lapte, albea pământul? Care fiară n-a lăcrimat atunci? Nu a fost destulă neomenia acelui Irod, ci ai tăiat şi tu pe Ioan, împlinind nemilostivirea aceluia, tu care nici de un fir de păr al lui nu eşti vrednic?

Pentru care din lucrurile acestea, voi fi ţie milostiv, zice Domnul? O, cetate a sângelui, în care Irod a împărţit, iar fiul a desăvârşit, cel deopotrivă cu numele şi asemănarea cu năravurile! Vai nouă, că cei ce par sprijinitori bunei rânduieli, s-au făcut povăţuitori neorânduielii. De unii ca aceştia, povăţuiţi fiind şi învăţaţi a ucide, toţi, spre uciderea lui Hristos, au căzut la înţelegere. Pe Isaia l-au fierăstruit, pe leremia l-au omorât, pe Nabot împroşcat cu pietre, pe Zaharia l-au ucis, pe Hristos l-au răstignit. Cu toate acestea plânsul şi tânguirea, pentru rele, lăsându-le lor, să alergăm la lumina învăţăturii de taină, în Hristos Iisus, Domnul nostru, căruia slava se cuvine, în vecii vecilor! Amin.

(Sf. Ioan Gură de Aur)

Read more

Învăţătură a Sfântului Grigorie, despre mânie

Să nu daţi, fraţilor, loc mâniei între voi. Pentru că omul mânios nu primeşte dar de la Dumnezeu, ci prin mânia sa cade din înălţimea răbdării, în groapa de pierzanie a mâniei. Care fiară este aşa de cumplită şi neîmblânzită, precum este omul cel mânios, care nu-şi pierde mânia?

Ce este mai rău decât mâniosul? Aceasta turbat îl face pe om, sluţit şi nu bun, fiindcă nu vine duhul lui Dumnezeu la cel mânios. Socoteşte dar, omule, că cel ce ţine mânie, nu se stăpâneşte pe sine Însuşi netezindu-se din mânie şi este ca un beat, de iuţime. Că nu cunoaşte pe cei ce fac bine, şi trăieşte ca într-o noapte întunecoasă, de toţi se apucă, tuturor celor mai mai mari şi celor mai mici decât el le grăieşte fară de rânduiala şi, pe cel mai bătrân, îl huleşte. Ceartă, este foarte guraliv, ocărăşte, bate, la nimic nu  se  supune şi nu primeşte cuvintele celor ce-l mângâie pe el.

Şi, precum otrava este în jivinile cele ce se târăsc, aşa-i şi în cel mânios. Îndrăcindu-se, mâniosul latră, ca un câine la toţi, şi îmboldeşte, ca o scorpie, şi ca şarpele muşcă. Fugiţi fraţilor, de o răutate ca aceasta. Că nici dregătoria celui mânios nu-i cinstită, nici cărunteţele, de folos.

Nici jertfa unuia ca acesta nu-i bine primită, nici nu poate să se îndrepteze. Tu să zici aşa: „Aşteptând, am aşteptat pe Domnul, şi a căutat spre mine". Goneşte-ţi iuţimea şi mânia din inimă că a zis Domnul: „Oricine se mânie pe fratele ştiu; vrednic va fi de osânda". (Matei 5, 22). Iar mânia să-ţi fie ţie numai asupra diavolului, fiindcă printr-însul am căzut din Rai.

Acela, şi acum, pe fiecare din noi, ne pândeşte, ca să ne însele şi în văpaia cea nestinsa să ne afunde, de care văpaie, însuşi satana mult se cutremură. Drept aceea, părăseşte iuţimea şi lasă că nu cumva împreună cu Irodiada, să te osândeşti, ca ea se mânia mult asupra lui Ioan Botezătorul, care voia să o mântuiască pe dânsa. Ca ea auzind de minunile ce se făceau de el, îi astupa urechile, ca o aspidă surdă, până ce aflând vreme prielnică, l-a tăiat pe Ioan. Dar pe sine s-a făcut blestemată, de către cele patru margini ale pământului.

Pentru că diavolul face voia plăcuţilor săi, ca să săvârşească răutatea mâniei, aici lăudându-se cu păcatele, iar acolo să fie duşi, fără de pocăinţă, la osândă. Ca ce a făcut mânia Irodiadei? Tăind pe Ioan, l-a trimis pe el în împărăţie, iar pe sine la osânda cea fără de sfârşit. De aceasta, temându-se, să ne silim a nu ţine mânie între noi. Dumnezeului nostru slava; acum şi pururea şi în vecii vector! Amin.

Read more

"Omorâţi-mă pe mine, numai nu-mi bateţi băiatul!"

În această cameră [acțiunea se petrece la Gherla n.n.] mi-a fost dat să văd cum ticălosul de Țurcanu şi ajutoarele sale au încercat să determine pe tată să-şi bată fiul şi pe fiu să-şi tortureze tatăl. Au adus în cameră un croitor bătrân de 71 de ani. Era un om frumos cu mustăţi albe ca neaua. Apoi au adus pe fiul său. Era şi acesta un bărbat la fel de înalt şi bine făcut, la vreo 30 de ani. I-au pus faţă în faţă, îmboldindu-i să se bată între ei.

Au refuzat. Oricât de mult au fost loviţi din spate cu ciomegele, n-a ridicat nici unul mâna ca să-l lovească pe celălalt. Văzând că această ticăloşie nu reuşeşte, i-au scos afară din cameră pe cei doi. Apoi au adus alt bătrân. Un ţăran frumos îmbrăcat în costum naţional. Parcă ar fi fost Horia, martirul nostru legendar. Au introdus în cameră -apoi- pe copilul său în vârstă de numai 17 ani pentru a fi torturat în faţa tatălui său. M-am cutremurat de această mişelie.

Pe bătrân îl chema Rusu. Noi i-am zis moş Rusu. Era de loc din Galda de Sus, o localitate de lângă Aiud. Bătrânul îl cunoştea pe Virgil Maxim. Cum a intrat în cameră a intuit că şi noi trecem prin groaznicile chinuri ale "reeducării".

Când şi-a văzut copilul adus în camera de tortură, a căzut în genunchi în faţa torţionarilor, plângând şi rugându-se de ei:

- Nu-mi bateti băiatul. Vă spun eu tot. Omorâţi-mă pe mine, numai nu-mi bateţi băiatul!

M-au podidit lacrimile şi plângeam şi eu alături de moş Rusu şi nu mă mai puteam opri. În timpul torturilor cele mai grele, n-am scăpat o lacrimă. Acum curgeau ca o viitură în timpul marilor revărsări de ape.

Îmi venea şi mie să mă arunc în genunchi în faţa bestiei de Țurcanu şi a roboţilor săi ca să-i rog să nu-l bată pe copil în faţa tatălui său.

Ce au socotit torţionarii e greu de ghicit. Până la urmă l-au scos din cameră şi l-au torturat în altă parte.

(Mărturia lui Aurel Obreja - Mărturii din iadul temnițelor comuniste, de Gheorghe Andreica)

***

...Moş Rusu, săracul. Era un ţăran îmbrăcat chiar ţărăneşte. Moţ, de lângă Aiud, de la Galda. Când l-au adus acolo, lângă noi, Maxim Virgil îl cunoştea, că stătuse în colonia de la Galda, ca deţinut. Moş Rusu i-a ajutat pe cei închişi. Şi, când l-am văzut pe Moş Rusu, mi s-a părut că-l zăream pe Horia pe roată, când îl chinuiau.

Sunt cutremurat de conştiinţa de a fi primul scriitor român căruia îi este dat să dezvăluie faptul că au trecut şi ţărani prin "reeducări". Pentru tot omul, ele erau sortite exclusiv studenţilor şi elevilor. Rar au fost pomeniţi şi câţiva tineri ofiţeri aruncaţi în flăcările lor.

- La un moment dat, bătăuşii îi zic lui Moş Rusu: "Nu vrei, bandituile, să declari nimica, hă?!"

- "N-am ce declara, domnu' Livinschi şi domnu' Mărtinuş."

Şi, într-o după-amiază, după ce se dă stingerea, "în poziţie" toţi, vine Ţurcanu şi cine apare cu el? Băiatul lui Moş Rusu, un elev de vreo şaptesprezece-optsprezece ani, în ultima clasă de liceu. Frumooos. Cuminte. Când l-a văzut Moş Rusu, era în picioare. A căzut în genunchi la Livinschi şi la Ţurcanu: "Domnule Ţurcanu, vă rog plângând: nu-mi bateţi feciorul! Că băiatul nu ştie nimic din ce am făcut eu. Bateţi-mă pe mine-n locul lui!" Şi plângea bătrânul şi-i ruga pe ticăloşi să nu-i zdrobească băiatul. Vă-nchipuiţi: tatăl să-şi vadă băiatul bătut şi băiatul să-l vadă pe tat-su bătându-l călăii. "Moş Rusu, hai, bate-l!" - "Cum să-mi bat băiatul?!" Şi l-au pus şi pe băiat: "Bate-l, că uite, din cauza lui ai ajuns aicea!" - "Să dau eu în tatăl meu?" - zice. Şi n-a vrut nici copilul să dea.

(Mărturia lui Aurel Obreja - Casa lacrimilor neplânse, de Mihai Rădulescu)

(Sursa: Fericiticeiprigoniti.net)

Read more

27 August 2011

De pe treptele unei discoteci

M-am gandit sa tratez un subiect foarte prezent in viata tinerilor si anume: discoteca si capcanele ei. Voi incerca sa iti vorbesc personal, tie, tanar sau tanara care mergi la discoteca din diverse motive: singuratate, curiozitate, de gura prietenilor, pentru "distractie", etc.

Ce este discoteca? Vei spune ca discoteca este un mod de distractie,ca esti tanar si ca e normal sa te distrezi, sa te intalnesti cu prietenii si ca nu faci ce fac si ceilalti. Doar dansezi si asculti muzica. Si ce e pacat in asta? Nu despre pacat vreau sa-ti vorbesc, ci despre cum te vei transforma odata ce vei merge acolo din ce in ce mai des.

Dicoteca este un loc, o incapere. Ei bine, acolo se aduna niste oameni. Iar tu intri in mijlocul acestor oameni. Dar acesti oameni “poarta” impreuna cu ei o anumita stare sufleteasca. Unii o numesc “energie”, pozitiva sau negativa, dupa caz. Prezenta unui om bland si curat atinge sufletul tau  si te linisteste. Starea sufleteasca a celor de langa noi este, cumva, contagioasa. Se transmite ca o boala nevazuta. Un om nervos iti va aduce neliniste. Un om care cauta sa desfraneze iti va transmite si tie ceva din starea lui si te vei trezi aproape inconstient cu ganduri asemanatoare.

Sufletul este ca un burete care, prin acordul de vointa sau nebagarea de seama, absoarbe tot ce simte ca fiind de ordin spiritual din jurul lui: bine sau rau. Fara ca noi sa realizam aceasta constanta! Si ce va “absorbi” intr-o discoteca? Starea celorlalti. Sa nu spui ca mergi acolo doar cu prietenii si ca nu te intereseaza ce fac sau ce simt ceilalti! Nu poti intra in foc fara sa te arzi sau in apa fara  sa te uzi! Sufletul nu are ”granite”.

Daca intri intr-o farmacie sau de mergi la stamatolog, chiar daca nu faci nimic concret acolo, macar hainele ti se vor imbiba de un miros specific. Asa este si in acest caz. Aduni fara sa stii. Sufletul tau va sta langa cei “imbibati” de o teribila sete sexuala, langa cei care nu se roaga, langa cei care injura sau blasfemiaza, langa cei care mor incet sufleteste inainte de a fi trait cu adevarat. Consecintele nu apar imediat in viata ta. Totul intra in subconstient urmand a iesi la suprafata, in constient, atunci cand vor gasi ocazia. Incet, in timp, vei vedea fara a intelege pe deplin, ca nu mai ai rabdare, ca fredonezi mereu cantecele de la discoteca si vei ajunge sa te gandesti cum sa fii cel mai tare, ce haine sa-ti mai cumperi ca sa fii vazut bine, cum sa atragi privirile celui/celei pe care o placi. Apoi nu te va mai atrage rugaciunea, nu vei mai avea putere de a posti si o dorinta trupeasca te va “fierbe” tot mai fatis…

Si totusi, ce e discoteca? Sa fim realisti: e un loc in care patima desfraului e regina; unde cel mai tare e cel care stie sa danseze cat mai dezinvolt, care arata cat mai bine, care e cel mai senzual. Discoteca e locul in  care s-au murdarit multe povesti de dragoste. Pentru ca acolo inveti ca dragostea se arata prin mangaieri si imbratisari care nu au nimic in comun cu buna-cuviinta. Ce sa mai vorbim despre buna-cuviinta?

Cine nu e de accord cu distractiile pe care le ofera discoteca e imediat inlaturat din cercul de prieteni. Cred ca exemplul pe care l-am ales, discoteca, e unul dintre punctele de reper dupa care un tanar crestin trebuie sa se orienteze atunci cand isi alege prietenii. Daca prietenii sai il obliga sa mearga cu ei la discoteca sau la petreceri destrabalate, atunci nu e bine sa stea alaturi de ei.

Stiu ca multi se duc acolo din singuratate. Tinerii au mare nevoie de intelegere, si de multe ori isi pun nadejdea in capriciile destinului: ”daca in discoteca vom cunoaste perechea potrivita?…” Este adevarat ca multe prietenii se leaga in discoteca. Dar  cele mai multe dintre ele nu rezista. Si asta spune multe.

Un alt motiv pentru care e bine sa stai deoparte este rusinea. In discoteca inveti ca trebuie sa scapi de ea. Inveti ca rusinea e pentru cei slabi, care nu au success. Rusinea devine inamicul care sta intre tine si distractia la maxim. Dar ceea ce ne calauzeste spre virtute, ca un fir de paianjen, este sentimentul rusinii ,care, dupa parerea Sfintilor  Parinti, este glasul Duhului Sfant din noi. Rusinea apare insa o data cu primele miscari spre pacat, cand copilul afla ce este binele si raul. Rusinea este starea tuturor oamenilor de dupa cadere. Atunci cand noi ne impotrivim rusinii, pentru a savarsi pacatul, noi ne impotrivim glasului lui Dumnezeu, care "umbla in racoarea serii" si striga: "Adame, unde esti?"

Pentru cei care au capatat obiceiul de a lupta cu rusinea exista totusi o posibilitate de a si-l satisface. Luptati cu rusinea pe care o simtim atunci cand nu reusim sa parem ceea ce am fi vrut in fata celorlalti caci aceasta este o rusine pacatoasa, izvorata din mandrie. Luptati cu rusinea care ne vine atunci cand trebuie sa mergem la duhovnic sa ne marturisim pacatele de care nu ne-am rusinat cand le faceam. Luptati cu rusinea veninoasa care ne sufoca atunci vand trebuie sa spunem celuilalt: ”iarta-ma ,n-am avut dreptate”. In rest, lasati rusinea sa va sopteasca cele ce aveti sa faceti, si asa veti scapa de rusine.

Am stat mult si m-am gandit sa gasesc si partile bune ale discotecii….dar nu prea am reusit. In schimb, sunt atatea locuri frumoase de a lega noi prietenii si de a te bucura de viata: plimbarile in natura, excursiile, intalnirile de buna-cuviinta la prieteni acasa, etc.

(Cristina V.)

Read more

26 August 2011

Anecdote duhovniceşti cu Părintele Ioil Ianakopoulos

Acum două zile am început să citesc scrierile arhimandritului Ioil Ianakopoulos, unul dintre cei mai prolifici scriitori dintre părinţii greci contemporani. S-a născut în 1901 şi a trecut la Domnul în 1967, deci şi-a trăiat viaţa destul de aproape de societatea în care trăim. Mai jos am ales câteva întâmplări şi cuvinte ale părintelui:

Bomba cu hidrogen

Părintele Ioil zicea odată:

„Se neliniştesc oamenii pentru ce se va întâmpla dacă va fi război şi va cădea o bombă cu hidrogen...

Creştinul meu, ce sunt acestea care cugeţi? Ce bombă cu hidrogen să cadă? Bomba cu hidrogen a căzut! A căzut cu mii de ani înainte. Atunci când a păcătuit Adam, iar numele ei este moarte! Aşadar, ce importanţă are dacă va fi război? Ce importanţă are dacă vei muri împreună cu mulţi de la o bombă sau de unul singur din cauza unei boli?

Un fapt este sigur: vei muri! Fii aşadar gata şi încetează să te mat preocupi plin de nelinişte dacă va fi război şi dacă vor cădea bombe de un fel sau de altul... Bomba a căzut şi în fiecare clipă seceră o mulţime de vieţi omeneşti..."

 

Acţiunile şi clocot”

Discuţie cu un teolog:

–   Creştinul, părintele meu, trebuie să fie omul acţiunii. Viaţa monahală însemna lipsă  de activitate.

-    Oh, bietul de tine! Nu laşi puţin acţiunea şi clocotul pentru a privi puţin şi la starea ta? Doar acţiune şi clocot suntem, lăsând sufletele noastre să ajungă nişte pământuri sterpe. Curăţă-ţi cu mult sârg sufletul de patimi şi tot ce vei oferi aproapelui va fi nu din goliciunea ta interioară, ci din prisosul tău.

 

Răspuns împotrivitorilor monahismului

Un copil dintr-o familie vădit credincioasă sub anumite aspecte, educat şi cu un loc bun asigurat în societate, şi-a dorit să meargă la mănăstire. Familia a reacţionat cu duritate. I-au scris şi părintelui Ioil, rugându-l să facă ceva pentru ca să se răzgândească (copilul).

„Este păcat", scriau, „ca un om cu succes în viaţă să părăsească lumea".

Răspunsul părintelui Ioil:

„Credeţi că slujirii lui Dumnezeu - întrucât viaţa monahală aşa ceva este nu trebuie să i se dedice cei care au succes în viaţă, ci doar rataţii, naufragiaţii, oropsiţii? întrucât gândiţi aşa nu vă pot ura decât felicitări călduroase! şi mai sunteţi şi oameni credincioşi!..."

 

Asceză şi discreţie

Într-o anumită discuţie, apărând cu putere viaţa monahală, a zis: „Fără smerenie omul nu vede faţa lui Dumnezeu. Pentru trup smerenia înseamnă post, priveghere, reaua petrecere, asceză în general. Pentru suflet smerenia înseamnă neieşirea în evidenţă. Asceză şi neieşirea evidenţă, iată aşadar cele care ţin în smerenie atât trupul cât şi sufletul. Monahul exact acest lucru îl face: smereşte prin asceză trupul şi prin neieşirea în evidenţă (la vedere) sufletul."

 

Armonia Sfinţilor Părinţi

Părinţel Ioil spunea:

–   Dacă îi citeşti pe Părinţi, vei vedea că în multe chestiuni au o poziţia originală, uneori intrând în dezacord cu ceilalţi. De pildă un loc din Scriptură unul îl poate tâlcui într-un fel, iar altul în mod diferit. Dacă există insă o chestiune la care niciun Părinte nu este în dezacord, aceea este legată de asceză. În privinţa ei există o armonie universală a tuturor Părinţilor. Toţi laudă postul, privegherea, sărăcia de bunăvoie, călirea trupului în condiţii dificile şi reaua petrecere în general. Nimeni nu laudă comodităţile, lejerităţile şi traiul bun. Pricepi semnificaţia acestui lucru?

 

Imitare sau admiraţie

 

A fost întrebat de cineva: - De ce întâlnim asprimi atât de mari în vieţile asceţilor? Este posibil să punem în practică astfel de lucruri?

- Sunt scrise fie pentru a-i imita, fie, dacă nu reuşim acest lucru, pentru a-i admira şi a ne smeri la vederea propriei noastre slăbiciuni. Nevoinţa celorlalţi ne cheamă, aşadar, la imitare sau la admiraţie şi smerenie. Noi, în loc să-i admirăm pentru reuşitele lor şi să deplângem starea noastră, îi batjocorim şi îi ironizăm. Ei, va să zică, nu au prins sensul adevărat al creştinismului, Insă 1-am prins noi!... Dumnezeul să ne lumineze pentru a ne vedea starea în care ne aflăm...

 

Sfinţii Părinţi înseamnă viaţă

Discutând despre Părinţi cu un teolog modernist, a spus: - Suntem atenţi la ce au spus şi scris Părinţii, şi nu la cum au trăit în loc să facem comentarii la textele Părinţilor, ar trebui mai bine să le copiem viaţa. Părinţii s-au rugat mult, au privegheat mult, au postit mult, au iubit sărăcia şi simplitatea, au urât cugetarea lumească, s-au războit cu înşelăciunile, s-au scârbit de comodităţile vieţii, au fugit de ranguri, au iubit mucenicia. Facem noi aşa ceva? Ţinem în mâini cărţile Părinţilor şi viaţa noastră constituie o negare a vieţii lor. Părinţii sunt viaţă, nu filologie.

 

„Apostolul este frumos"

Într-o altă discuţie, care se referea la cei ce reduc Sfânta Liturghie doar la ce se vede şi se aude, a spus: - Îi auzi că fac următoarea remarcă: „Ce frumos a citit cântăreţul Apostolul".

Ce frumos a recitat cântăreţul Apostolul ar trebui să spunem sau ce frumos a fost Apostolul citit de cântăreţ? Conţinutul Apostolului a fost frumos şi la el trebuie să luăm aminte


Simplitate - Profunzime

Într-o discuţie, unde se vorbea de predică: - Predica trebuie să fie simplă şi profundă. Profundă pentru a atrage şi simplă pentru a fi înţeleasă.

 

Muncă şi moarte

Părintele Ioil lucra neîncetat. În pofida faptului că se îmbolnăvise de tuberculoză în tinereţile lui, ţinuse toate posturile. Din pricina aceasta, unul dintre prieteni 1-a sfătuit să mai slăbească şi din post şi din muncă.

Răspunsul lui a fost:

- lubitul meu, omul undeva trebuie să se consume şi să se şlefuiască. Dacă nu se şlefuieşte în muncă, se şlefuieşte în păcat. Nu exista fericire mai mare ca cineva să se şlefuiască în lucrarea lui Dumnezeu. Lucrare şi moarte, aceasta să fie deviza noastră. Să muncim aşadar, pentru că vom muri.


Credinţă şi minuni

Înainte de război, călătorind cu trenul spre Atena, într-o staţie a auzit că în acel loc se petrece o minune (o icoană lacrima). A rămas în tren, fară să fie influenţat de această ştire, citind în continuare o carte, timp în care trenul se golea cu rapiditate, călătorii alergând către biserica respectivă - care era aproape de gara - pentru a vedea minunea. După puţin timp, s-au întors. Cel care stătea exact în faţa părintelui loil se uita la acesta cu asprime. Îi era clar ca „popa" - doar el - nici măcar nu se clintise din locul său.

–   Matale, părintele, se vede că nu crezi! - i-a spus mustrător părintelui loil.

–   Eu cred şi de aceea nu mă impresionează minunile. Tu nu crezi! Şi te-ai dus să vezi minunea ca să crezi. Nu este aşa? Ia spune-mi, acum crezi?

Nota de trecere sau foarte bine

 

Discuţie cu un profesor de gimnaziu:

- Părintele meu, nu găsesc deloc corect că un creştin să facă binele pentru a se bucura de răi şi pentru a scăpa de iad. Binele ar trebui să-I facem numai şi numai din dragoste pentru Dumnezeu.

- Tu, în schimb, când îi evaluezi pe elevi tăi, numai cu nota minimă şi maximă îi notezi. Nu ai şi alte note?

- Am la dispoziţie o mare varietate De note. Plec de la zero la 10. Cei care iau de la cinci în sus promovează, ceilalţi sunt picaţi.

- Creştinismul are şi el propria lui scară de evaluare. Foarte bine primesc cei care fac binele numai şi numai pentru că doresc, că fii ai lui Dumnezeu, să împlinească voia Tatălui lor. Celor care fac binele doar pentru a avea parte de bunătăţile raiului le dă cea mai mică notă. La fel primesc şi cei care vor să scape de iad. Toate aceste note sunt mai sus de cinci şi, prin urmare, de promovare, atât timp cât cei care le iau fac binele. Tu, dacă vrei, luptă-te pentru nota cea mai mare. Nimeni nu te împiedica. Priveşte-i însă cu simpatie pe acei sărmani care se silesc fie pentru un amărât de cinci.

 

Îndemn la împăcare

Dialog cu un ţăran:

- ...Dar nu pot, părintele meu, să-i vorbesc eu primul. Fratele meu trebuie să-mi vorbească primul. El a greşit, nu eu. Şi apoi el este mai mic decât mine.

- Tu spune-mi, cine este mai mare? Noi sau Dumnezeu?

- Mai încape. întrebare? Dumnezeu, desigur.

- Cine a greşit celuilalt? Dumnezeu nouă sau noi Lui Dumnezeu?

- Noi am greşit lui Dumnezeu.

- Şi cine a făcut primul pas spre împăcare? Noi ne-am îndreptat către Dumnezeu sau El către noi?

- Dumnezeu a venit spre noi.

- Aşadar?

- Aşadar, vă mulţumesc. Aveţi dreptate. Eu voi merge primul către fratele meu.


Să înveţi conştient"

Răspuns unei alte persoane care avea dificultăţi să ierte pe cineva care îl rănise:

- ...Să înveţi bine „Tatăl nostru". Mă auzi?

- „ŢâţâI nostru" îI ştiu părinte pe din afară de când eram copil.

- Îl ştii pe din afară dar nu pe şi pe dinăuntru.

- Ce vreţi să spuneţi?

- Nu i-ai pătruns incă sensul. reciţi mecanic. Dacă it ştiai pe dinlăuntru îl iertai cu multă bunăvoinţă pe aproapele tău, întrucât altfel nu împlineşti nici tu condiţia ca Dumnezeu să-ţi ierte păcatele tale. „şi ne iartă datoriile noastre, precum şi noi iertăm datornicilor noştri” - aceasta înseamnă aşadar.

- Aşadar să înveţi „Tatăl nostru” pe dinăuntru. De acord?

 


Duşmănia celui căruia i-ai făcut bine

Fragment dintr-o predică de a sa:

„Când faci un bine şi nu ţi-e recunoscut acest lucru, atunci binele tău este legat doar de răsplata lui Dumnezeu. Când faci insă un bine şi din pricina lui îţi găseşti beleaua, atunci binele tău s-a încununat!"

Nu Căutaţi recunoştinţă

Ceva. asemănător a spus şi altădată:

„Când faci un bine şi aştepţi recunoştinţă, repede vei fi dezamăgit şi îţi vei pierde liniştea, întrucât oamenii de obicei sunt nerecunoscători. Când faci un bine, să te aştepţi la rău din partea celui căruia i 1-ai făcut. Aşa, când te vei confrunta cu nemulţumirea lui, nu te vei mai tulbura, pentru că vei fi pregătit. Iar dacă vei avea parte de recunoştinţă, bucuria ta va fi mare, întrucât altceva ai aşteptat  şi altceva ai găsit".

 

Darul şi dăruitorul

Cu altă ocazie zicea iar: „Noi, oamenii, obişnuim să privim la dar şi nu la dăruitor. Nu, omul meu! Să cauţi la dăruitor şi nu la dar. Când dăruitorul este bun, să iei ce iţi dă. Când Dăruitorul este Dumnezeu, să iei darul Lui fără să cauţi ce este. De este sănătate, boală, bogăţie, sărăcie, slavă, batjocură, orice ar fi, tu să iei cu bucurie. Ştie El de ce ai nevoie îţi dă exact ce îţi este de folos".

 

Bogăţie materială şi sărăcie duhovnicească

Fragment dintr-un alt cuvânt al său:

„Două feluri de bunuri există: materiale şi duhovniceşti. Noi, pe de o parte, când e vorba de cele materiale, privim nu la ce avem, ci la ce ne lipseşte; în timp ce, în privinţa celor duhovniceşti, nu ne uităm la ce ne lipseşte, ci la ce avem.

Nu aşa, fratele meu! Invers să faci! La bunurile materiale să vezi nu ce îţi lipseşte şi să te văicăreşti, ci câte ai şi să-l slăveşti pe Dumnezeu pentru cele pe care bunătatea lui ţi le-a dat. La bunurile duhovniceşti, adică la virtuţi, să vezi nu ce virtuţi ai şi să te umfli de mândrie, ci câte îi lipsesc, şi să te smereşti pentru sărăcia ta duhovnicească şi aşa să câştigi îmbelşugat mila Domnului".

 

0ligarhia

Un alt fragment: „Deseori cerem celorlalţi să ne dea totul, fie că pot, fie că nu. Nu aşa, creştinii mei! Nu trebuie să avem pretenţia că ceilalţi să ne dea atâta dragoste cătă vrem noi, ci să ne fie îndeajuns cât pot ceilalţi să ne ofere..."

(Fragmente din cartea "Anecdote duhovniceşti")

Read more

Alcool, distracţie, destindere, distrugere

Stau şi privesc pe geam pierdută. Plouă. Privesc stropii de ploaie cum cad banal pe trotuare făcând un zgomot scurt care se repetă la distanţă de câteva milisecunde.  Soarele e ascuns pe undeva,  păsările stau zgribulite printr-un colţişor al lor, oamenii stau şi ei în casele lor. Unii. Mă gândesc că în acest minut sigur cineva stă ud, murdar, obosit, deprimat într-un şanţ, iar oamenii trec nepăsători şi chiar cu o atitudine de respingere pe lângă acel om. Familia? Poate că nu mai cunoaşte demult acest cuvânt. Prieteni? O amintire îndepărtată. Şi atunci? Cine îi este alături? Deodată se aude un zgomot, priveşti în spate. Era doar o sticlă goală care se rostogolea la picioarele omului respectiv. Doar o sticlă, care sigur are o poveste. O poveste strâns legată de viaţa acelui om.

- În acest minut într-un colţ din lumea asta mare şi haotică cineva se zbate între viaţă şi moarte pentru a ieşi din comă alcoolică.
- În acest minut nişte tineri vomită la colţ de stradă pentru că au băut prea mult.
- În acest minut doi oameni se luptă, iar viaţa unuia este curmată, poate dintr-o bătaie în care este implicată o sticlă…o simplă sticlă. Goală.
- În acest minut o femeie tremură de frică deoarece nu ştie unde îi este soţul, dar mai mult tremură când se gândeşte că nu ştie ce va fi atunci când soţul va ajunge acasă.
- În acest minut un copilaş plânge speriat fără să-şi dea seama de ce mama / tatăl se închide minute în şir în baie, ţipă la el să-l lase în pace, nu mai merge la serviciu şi ascunde lucruri prin şifoniere, iar când uşile sunt deschise, nu este nimic deosebit, doar nişte sticle. Nişte sticle goale. Nişte sticle care s-au golit şi înainte să fie ele goale au golit sufletul oamenilor care le-au băut. Au golit omul de conştiinţă, raţiune, de suflet.

De ce omul acela stă trist şi murdar în şanţ?... Când ar putea fi cu soţia şi copiii într-o casă călduroasă.
De ce omul acela se luptă pe o masă de spital pentru a trăi?... Când ar putea să se plimbe într-un parc.
De ce tânărul acela vomită în stradă?... Când ar putea să o ţină de mâna pe prietena lui.
De ce acei doi oameni se luptă pe viaţă şi pe moarte?... Când ar putea fi prieteni.
De ce femeia aceea tremură de frică ?... Când ar putea să privească la un film împreuna cu soţul ei.
De ce copilaşul acela plânge?... Când ar putea să stea în braţele mamei lui şi să asculte o poveste.

Răspunsul? - Din cauza unei sticle…

Suntem tineri. Avem impresia că suntem invincibili, că nu există durere, suferinţă, moarte pentru noi. Că suntem cei mai puternici. În acelaşi timp încercăm să învăţăm cât mai puţin, să ne distrăm cât mai mult, să fim cât mai departe de părinţi şi de moralitate, să avem cât mai mulţi prieteni, să fim cei mai cool, cei mai apreciaţi, să cucerim lumea.
Dar…
Ce facem atunci când în loc să cucerim noi lumea, ne cucereşte şi asupreşte viaţa o sticlă?
Ce facem atunci când în loc de distracţie, plăcere, relaxare dăm peste durere, nevoie de ajutor, deznădejde?
Ce facem atunci când în loc să auzim morala părinţilor auzim lacrimile lor, strigătul lor de disperare când văd că propriul copil moare încet şi lent?
Ce facem atunci când în loc să fim cât mai fericiţi şi liberi stăm pe jos într-un şanţ, pe o plajă, într-o cameră de dezintoxicare închisă, încercând să supravieţuim?

Ne certăm cu părinţii, facem tot ce-i nepermis pentru a ne simţi cât mai liberi, fără să ne dăm seama că alcoolul ne răpeşte strop cu strop libertatea, conştiinţa, raţiunea, sufletul.

Ajungem să ne întrebăm: cine suferă mai mult? Noi sau cei care ne iubesc? Cei care ştiu cum eram şi acum văd că suntem nişte epave? Cei care ne iubesc şi vin acasă şi descoperă că le lipsesc din casă dvd player-ul, frigiderul, banii sau bijuteriile? Unde sunt? La persoana pe care ei o iubesc…

Cine suferă mai mult? Noi, care stăm pe jos ca şi morţi sau cei care-s nevoiţi să vadă cum copiii lor se luptă pentru a supravieţui, cum copiii lor s-au transformat în nişte fiinţe sălbatice care trebuie luate pe sus de nişte tipi în halate albe şi “închise” pentru o perioadă nedeterminată de timp?

Cum începe totul? Nici noi nu mai ştim, nu ştim unde-i începutul şi ne este o teamă imensă de ceea ce presupune finalul.

Începutul se află într-un club, plin de fum în aer, plin de pahare de whisky şi de tequila pe masă. Sau în casa unui prieten, sau pe o stradă întunecoasa plină de cutii de bere.

Ce ştim înainte de a porni pe drumul ăsta? Nimic…ştim doar că suntem tineri şi vrem să ne distrăm, să facem tot ce-i posibil. Da, atât ştim. Nu este suficient.

Înainte să porneşti pe acest drum gândeşte-te la anumite lucruri:

- Ai parte de 1-2-3-4-5 nopţi de distracţie, de aşa-zisă “libertate” şi poate 1-2-3-4-5-10 ani de durere, disperare, iar la final tot “jocul” acesta se încheie cu moartea, poate.
- Ai parte de libertate, fugi de “sclavia ” părinţilor, atunci de ce cazi de bună voie în braţele sclaviei alcoolului?
- Ai prieteni, eşti unul dintre cei mai buni /una dintre cele mai bune la şcoală, ştii la ce facultate vei da, eşti pasionat(ă) de chitară, lumea te îndeamnă să-ţi urmezi talentul şi atunci de ce părăseşti totul de bună voie? De ce renunţi la tot în favoarea unei sticle? 
- Vei avea cândva o soţie, și de ce când altul ar ţine-o în braţe, tu o vei bate? De ce când altul i-ar şopti cuvinte dulci tu o vei înjura şi jigni? De ce când altul ar mângâia-o tu o vei brusca? De ce când altuia i s-ar părea cea mai frumoasă femeie, tu nu o vei putea vedea clar din cauza aburilor de alcool?

De ce să alegi această cale?

La început este distracţia…

bei pentru a te distra, pentru starea de euforie
bei pentru că asta fac prietenii tăi,
bei pentru că eşti în club şi ce altceva să faci decât să bei şi să dansezi?
bei pentru că doar nu vei sta doar tu “pe uscat” în timp ce prietenii tăi sunt “pe val”
bei pentru că “eşti adolescent, e vârsta la care toate trebuiesc încercate! Orice are o vârsta”
bei pentru că pur şi simplu îţi place!

Apoi este destinderea…

bei pentru că te-ai certat cu părinţii,
bei pentru că ai nevoie de “un pahar” pentru a uita cearta cu prietena/prietenu’,
bei pentru că te face să uiţi de restul lumii iar tu fix asta vrei să faci,
bei pentru că te simţi neînţeles,
bei pentru că alcoolul îţi creează o lume perfectă în care tu domini şi capeţi încredere în tine,
bei pentru că alcoolul devine singurul calmant, singurul lucru care te linişteşte,

Apoi este distrugerea…

- bei pentru că-ţi cere organismul.
- bei pentru că altfel spargi tot până găseşti ceva care conţine alcool,
- bei pentru că simţi că înnebuneşti fără alcool,
- bei pentru că simţi că mori lent dacă nu simţi cum îţi intră alcoolul în organism, cum îţi ajunge-n sânge.
- bei pentru că nu mai ai altceva ce să faci,
- bei ca să uiţi că i-ai rănit pe cei pe care-i iubeai şi ţi-ai distrus sufletul din cauza băuturii.


Poate că aceste cuvinte nu ajută pe nimeni, pentru că este uşor să spui cuvinte în timp ce un tânăr moare din cauza alcoolului.

Însă aş vrea ca toţi adolescenţii care termină sticle de Jack Daniels, Alexandrion, Tequila, să se gândească la faptul că ei termină nişte sticle, în timp ce acele sticle îi seacă pe ei de viaţă. Le seacă sufletul, le anihilează orice dorinţă, orice vis, orice sentiment.

Nu am fost şi nu sunt împotriva alcoolului cu măsură. Dar oare, adolescenţii ştiu unde-i măsura în alcool? Oare ce înseamnă pentru ei “măsura”, ”limita”?

Este ok dacă eşti la o cină, undeva cu cineva să bei un pahar de vin/şampanie. Sau dacă eşti la nişte prieteni şi sărbătoriţi ceva.
În schimb nu mi se pare bine să faci o petrecere unde băutura să fie fără număr.
Nu mi se pare bine ca de sărbători iar de 1 Mai coşurile de la supermarket-uri să fie pe jumătate pline doar cu sticle cu alcool.
Nu mi se pare bine ca la majorate toţi să strâmbe din nas când văd că nu prea este alcool.

Petrecerile şi majoratele în general nu se mai fac pe motiv de veselie/bucurie ci pentru a bea cât mai mult, pentru a uita de tine. Așa că totuşi unde este distracţia?

Se poate distracţie fără să bei până cazi lat(ă)? Se poate! De ce? Pentru că în mod firesc, distracţia vine dintr-o stare de spirit veselă şi fericită, iar fericirea vine din relația cu oamenii, nu poate apărea prin metode artificiale precum alcoolul.
Alcoolul nu-ţi oferă fericire, banii nu-ţi oferă fericire, o haină  nu îţi oferă fericire, doar oamenii din jur sunt capabili să îţi ofere fericire la acest lucru adăugându-se şi o conştiinţă liniştită şi pace în suflet.

Înţelege că alcoolul nu are puterea de a-ţi rezolva problemele, doar de a ţi le ascunde temporar sub nişte aburi şi de a crea în scurt timp altele, mai mari. Doar tu ai puterea de-a le rezolva. Pentru asta trebuie să ţi le înfrunţi.

Înţelege că nu alcoolul în sine este ceva rău ci cantitatea pe care o bem şi atitudinea noastră faţă de el.

Încearcă să nu porneşti pe acest drum, sunt mulţi şi nu toţi se reîntorc. Fii echilibrat(ă) în toate şi nu căuta ca lucrurile din jurul tău să-ţi ofere fericirea. Fericirea ţi-o oferă oamenii şi o găseşti în sufletul tău, nu în alcool, droguri, ţigări, cluburi. ;)
Liniştea pe care o cauţi în alcool o poţi găsi doar printr-o relaţie bună cu tine însuți/însăţi, cu Dumnezeu şi cu oamenii din jur.

Recomand un film: When a man loves a women. Are legătură directă cu ceea ce-am vorbit eu în articolul acesta.
Aveţi grijă de voi, pentru că aveţi o viaţă ce merită trăită din plin, nu irosita din plin!

(Lili)

Read more

Tabere la Mănăstirea Oașa în 2017

 

Înscrierea se face strict prin completarea formularului: https://goo.gl/hn4wEW

Termenul limită de înscriere: o săptămână înainte de începerea oricărei tabere.

Persoana de contact: 0727 353 246 (Adi)

Ultimele comentarii

Înregistrare (login)

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Arhiva articolelor

Linkuri

 Portalul Doxologia 

Sanatate si Viata - Pentru un Stil de Viata Sanatos si o Viata Fericita - SanatateSiViata.ro