“Aceasta este porunca Mea: sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu.”
Ascultă Radio Ortodoxia Tinerilor
Seara de rugăciune
Miercuri seara, ora 22:30 »
Fericiticeiprigoniti.net
Cinstește-ți eroii și martirii neamului

Tabără de vară în Munții Apuseni (22-29 iulie 2017)

Campanii de educație creștin-ortodoxă

Casatoreste-te de tanar Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu    Din comorile Sfintei Scripturi Euharistia continua Theologica  Exista distractie si fara alcool

Ediția a 3-a a cărții "Mii de tineri își păstrează astăzi fecioria până la căsătorie."

Ianuarie 2012

31 Ianuarie 2012

Dana şi efectele alcoolului în familia ei

Am avut multe probleme, adică cel puţin mie aşa mi s-au părut şi pur şi simplu căpătasem un stil de viaţă haotic. Am 16 ani şi aş vrea să vă spun câte ceva din viaţă pentru că am simţit multă căldură pe acest site şi vă simt parcă de mi-aţi fi prieteni deja. Eu locuiesc în Constanța, și mereu am stat cu chirie. Tatăl meu lucra în armată. Câştiga bine. Mama era femeie de servici. Ne descurcam bine cu toate cheltuielile, cu chiria... Până când tata începuse să bea, mă rog el bea şi înainte dar nu foarte mult. Deci începuse să se certe cu mama. Eu eram la grădiniţă, nu prea înţelegeam situația, dar simţeam că ceva nu era bine.

Ne mutasem recent într-un alt cartier pentru că stătusem la un unchi dar acesta a murit. În acea zi un vecin, Vasile, a venit la noi să facă cunoştinţă. De prima oară îi plăcuse de mama. Şi el bea, avea mulţi bani şi avea şi patima jocurilor de noroc. Venea la noi zilnic. Mai târziu între mama şi el începuse o relaţie. Ea credea că nu-mi dau seama că eram prea mică. Tata se îmbata zilnic şi făcea scandaluri, iar şeful lui o suna deseori pe mama şi-i zicea:

- "Vedeti că Costeluș riscă să-şi piardă locul de muncă, că iar a venit cu băutură la servici şi a căzut din cuşetă. Noi avem nevoie de oameni serioşi."

Mama era disperată. Muncea foarte mult. Într-o seară tata băuse cu Vasile atât de mult încât aproape intrase în stare de inconştienţă. A doua zi dimineaţă îl sună şefu:

- "Hai mă pe vapor că vin ăştia în inspecţie şi dacă nu te găsesc te dau în dezertor."

El, ciudat tot beat era. Nici nu putea vorbi. Eu cu mama trăgeam de el, îi dădeam palme, îl stropeam cu apă, îl ciupeam, dar nici nu putea să se ridice din pat. Şi l-au dat în dezertor.

De aici au început necazurile. Tata, îşi îneca amarul în băutură tot mai mult şi a ajuns pazinic. Dar la firma la care făcea de pază bea pe ascuns şi veneau hoţii şi-i furau marfă de sub nas. Mama a muncit o lună ca să plătească pagubă. L-au dat afară şi de acolo și tot aşa a umblat din firmă în firmă pentru că pățea mereu la fel, până a ajuns culegător de fructe de sezon. Dar şi acolo, vara se suia în pomi beat, şi într-o zi a leşinat şi a făcut spume la gură, deoarece avea probleme și cu tensiunea. Apoi mama devenise într-adevăr capul familiei. Muncea la 12 scări, şi mai făcea curăţenie pe la oameni. Eu meditam copii la şcoală, la romană şi matematică, pentru a mai câştiga ceva (aveam cam 12 ani atunci).

Mai târziu, relaţia dintre mama şi Vasile devenise tot mai evidentă. Eu plângeam pentru că nu-mi plăcea de el, dar nu-l mai vroiam nici pe tata iar mama striga:

- ”E mai bun ca tactu'. Bea şi ăsta nu zic dar e stăpân pe el. Are casă, ce mai vrei, scăpăm de chirie. Taci şi îndură că aşa o să mă chinui cu tine până te-oi face mare."

...Şi o ascultam.

Mama a inaintat divorţ şi ne-am mutat la el, la Vasile. Pe tata l-a dat afară proprietara, cu tot cu lucruri, şi le-a vândut pe toate pe 200 lei, cât să ajungă la casa lui la Iaşi. Îmi lăsase un bilet în care îmi spunea că-i pare rău că s-a ajuns aici, că eu tot copilul lui rămân şi că mă iubeşte şi că să nu-i zic niciodată altcuiva ”tată”. Atunci mi-a dispărut toată ura faţă de el şi am plâns pe ascuns foarte mult.

Vasile ţinea la mama dar nu prea îi convenea că stau şi eu la el. La început m-a acceptat dar mai târziu, când se îmbăta, mă dădea afară şi încuia uşa iar pe mama n-o lăsa să-mi deschidă. O femeie a avut milă de mine şi după câteva luni de chin i-a zis mamei să mă lase să stau la ea că mama ei e paralizată şi aşa o mai ajutam puţin pe bolnavă, după puterile mele. Am stat acolo cam 2 ani şi am avut grijă de femeia aceea, după care mama primise o ofertă de la sora lui vasile, să plece în italia. Eu când eram la şcoală, mama îmi mai ţinea locul şi se ducea la femeia bolnavă să-i dea să mănânce dar acum nu mai putea. Aşa că m-am reîntors la Vasile care părea paşnic şi mult mai binevoitor. Mama a plecat în Italia şi am rămas cu el.

La început s-a purtat frumos cu mine după care a început să ceară bani din ce în ce mai des de la mama pe motiv că-mi trebuie mie pentru școală, haine, mâncare etc. Îi juca la jocuri de noroc, bea şi la 12 noaptea, venea la mine în pat şi mă înjura, mă amenința că o să văd eu într-o zi. Am suportat eu câteva luni dar când am văzut că nu se schimbă, am început să mă tem de ce era mai tare. Apoi, am vorbit cu mama şi i-am zis că vreau să mă mut de la el. A acceptat, normal, şi m-a ajutat cineva să-mi găsesc chirie în cealaltă parte a oraşului, ca să nu mă găsească Vasile. M-am mutat pe ascuns, când s-a dus la muncă. M-a ajutat o prietenă şi mama ei. El parcă turbase când a aflat şi m-a urmărit la şcoală, în cartier, în staţia unde coboram, peste tot. Mă suna mereu să-mi zică că nu mă lasă nerezolvată şi mă urmărește în continuare.

Eu am încredere în Dumnezeu că n-am să păţesc nimic pentru că în cele mai grele momente m-a ajutat foarte mult. Dar acum, mai spre sfârşit am devenit foarte nervoasă, nu prea mai am încredere în oameni, în special băieţi, am un stil de viaţă dezordonat, mănânc numai porcării de la magazine, nu mai pot să mă rog sau să mă spovedesc şi în suflet meu ştiu că trebuie să mă schimb, ştiu dar nu pot. Nu pot să mai postesc, nu mai pot nimic... Temele mi le fac noaptea iar eu am ore de dimineaţă şi sunt la matematică-informatică unde materia e puţin greoaie.

De prietena mea cea mai bună m-am distanţat, crezând că dacă acum are prieten nu mai are nevoie de mine.

Deşi mulţi mă încurajează şi mă ajută, eu le mulţumesc şi par fericită dar simt nevloia cuiva care să-mi dea nişte sfaturi de viaţă. Adică cum să restabilesc legătura cu Dumnezeu fiindcă de El mi-e dor cel mai mult acum.

Cu ceilalţi nu prea pot să vorbesc de religie pentru că râd de mine. Vă doresc să luptați în continuare şi să depăşiţi cu bine orice obstacol.

(Dana)

Read more

Întrebarea numarul 8

Dacă v-aţi putea trezi mâine cu orice aptitudine sau calitate, dar ar trebui să alegeţi una singură, care ar fi aceea?

Read more

Camerele de supraveghere în biserici şi mănăstiri: un non-sens

Acum ceva timp am găsit pe internet un site al unei parohii care avea camere de supraveghere atât în interiorul bisericii cât și în exterior şi în cimitirul de lângă. Cu un simplu soft oricine ar fi putut intra de acasa pentru a vedea ce se întâmplă în acea biserică, în orice moment din zi şi din noapte, chiar şi în sfântul altar.

După ceva vreme de la această întâmplare am intrat într-o biserică din Bucureşti şi am asistat la Sfânta Liturghie din pridvor. Atunci am observat două camere de supraveghere care filmau din diferite unghiuri ale acelui sfânt locaş. M-a surprins şi m-a dezamăgit prezenţa acelor camere şi mă gândeam: „Dacă Dumnezeu nu are grijă nici măcar de biserica Sa, atunci de ce tot ne mai punem nădejdea în El?”

Camerele de supraveghere în biserică sunt un non-sens pentru că însăşi Biserica e cea însărcinată cu sădirea nădejdii în Dumnezeu în sufletele oamenilor. Din biserică se aude glasului lui David zicând:

“Acolo s-au temut de frică, unde nu era frică, că Dumnezeu este cu neamul drepţilor. Săracul nădăjduieşte în Domnul şi voi aţi râs de nădejdea lui, zicând: cine va da din Sion mântuire lui Israel?” (Psalmul 13, 5-6 )

Frica de hoţi şi teama că ei vor prăda biserica este în contradicţie cu ceea ce Biserica învaţă prin preoţi pe tot poporul de la amvon, anume că Dumnezeu este mereu cu noi, secundă de secundă:

„...iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.” (Matei 28:20)

E ciudat că găsim camere de supraveghere în biserici, acolo unde auzim mereu că trei sunt virtuţile creştinului: credinţa, nădejdea şi iubirea. Dacă nu avem nădejde că Dumnezeu are grijă de casa Lui, loc sfânt şi nepătat de urma păcatului, cum oare să credem că va avea grijă de cele lumeşti, de casa sau maşina noastră? Cum să credem că Dumnezeu va avea grijă de ce vom mânca sau ce vom bea sau cu ce ne vom îmbrăca?

În Psamul 4 versetul 8, David împăratul spune “Cu pace, aşa mă voi culca şi voi adormi, că Tu, Doamne, îndeosebi întru nădejde m-ai aşezat.”, verset pe care noi creştinii îl repetăm la rugăciunea de după masă în fiecare seară. Omul a fost aşezat întru nădejde în Dumnezeu, într-o relaţie continuă cu El, ca un cordon ombilical dintre mamă şi fiu, şi oricând se teme are la îndemână rugăciunea.

“Mijlocul cel mai potrivit pentru întărirea şi împrospătarea nădejdii este rugăciunea stăruitoare (Iacov 5, 13). Rugăciunea stăruitoare este «securea deznădejdii » (Sfântul Ioan Scărarul) şi este solia nădejdii, trimisă să mijlocească la Dumnezeu fericirea veşnica – ținta cea mai de pe urmă a nădejdii. Si, dupa cum «credința fără fapte bune este moartă» (Iacov 2, 26), așa și nădejdea fără rugăciune este amorțită.” (Pr. Gabriel Militaru)

Un părinte spunea la un moment dat că în Biserica noastră acum, când duhul secularizării este foarte puternic, e prea puţină rugăciune şi multă mândrie. Camerele de supraveghere sunt un semn al slăbirii rugăciunii şi al lipsei de încredere în Dumnezeu.

Sfântul Ioan de Kronstadt, unul dintre cei mai mari sfinţi ai Bisericii Ortodoxe Ruse spunea: „Bizuie-te pe ajutorul lui Dumnezeu la modul absolut.”, adică nu doar pentru mântuirea sufletului sau pentru iertarea păcatelor, ci şi pentru cele mai mici lucruri pe care le faci zilnic, pentru că fără El nici acelea nu ţi-ar reuşi. Sfântul Ioan de îndeamnă să ne punem nădejdea în Dumnezeu şi pentru a ajunge cu bine la servici, şi pentru a nu aluneca iarna pe gheaţa de afară, şi pentru a ne păzi de hoţi, şi pentru a ne ieşi ciorba bună, şi pentru a reuşi la examene, şi pentru a vorbi înțelept, şi pentru a respira sănătos...pentru tot.

Orice putem să-i cerem lui Dumnezeu şi ne va ajuta, chiar El ne spune asta:

„Dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s-a făcut cu smochinul, ci şi muntelui acestuia de veţi zice: Ridică-te şi aruncă-te în mare, va fi aşa. Şi toate câte veţi cere, rugându-vă cu credinţă, veţi primi.” (Matei 21, 21-22)

Oare esta aşa de ruşinos să nădăjduieşti în Dumnezeu că-ţi va păzi biserica, şi toate cele din ea?

“Spre Tine am nădăjduit, să nu fiu ruşinat în veac, nici să râdă de mine vrăjmaşii mei.” (Psalmul 24,2)

Cât este de greu ca preot să-i ceri lui Dumnezeu, ca şi David, atunci când ieşi din biserică: „Doamne, spre Tine am nădăjduit, ai grijă de sfântul tău locaş, păzeşte-l de hoţi, de foc, de ape, de primejdii, de tot răul.”?

Da, probabil au fost biserici din care s-a furat, dar până la urmă ce este mai important în acea biserica? Potirul şi discul de aur sau Trupul şi Sângele Domnului care se aşează în ele? Dacă hoţii le fură atunci se poate sluji în vase de ceramică, care nu vor atrage hoţii. Ce este mai important, coperta de aur a Evangheliei sau cuvintele Evangheliei ce strălucesc ca o făclie pe paginile de hârtie ale ei? Să fure tot aurul dacă vor..., bogăţia Bisericii este în credincioșii ei, în cuvântul lui Dumnezeu și în Sfintele Taine care nu pot fi furate.

Comuniunea oamenilor în Duhul Sfânt şi primirea Trupului lui Hristos, asta este pâna la urmă bogăția din biserici. În diaspora, românii fac slujbă în frunte cu preotul lor în locuri închiriate cu ora, duminica, după care strâng tot şi pleacă, dar pleacă mulţumiţi şi bucuroşi că au avut unde se întâlni cu Dumnezeu şi unii cu alţii.

Mi-aduc aminte că citisem undeva, cred că la părintele Cleopa, cum a fost furată de hoți o icoană făcătoare de minuni din mănăstire, iar asta se întâmplase chiar la câteva zile după ce icoana fusese aurită. Până atunci nu atrăsese atenţia hoţilor. Şi chiar dacă s-ar fura o icoană făcătoare de minuni, sau moaştele unui sfânt, Dumnezeu credeţi că n-ar mai face minuni? Credeţi că Dumnezeu n-ar mai lucra prin sfinţii Lui?

E oare cuviincios să pui camere de supraveghere într-o biserică în care se află moaştele unui sfânt, acolo unde sfântul acela mereu veghează şi ocroteşte pe toţi cei ce se închină şi-i cer ajutorul?

Dacă nici tu ca slujitor al lui Dumnezeu nu mai ai nădejde în Dumnezeu, cum să ceri păstoriţilor tăi să aibă?

Biserica nu va cădea niciodată, nici porţile iadului nu o vor birui, indiferent în ce vremuri va trăi, indiferent câţi îi vor sta împotrivă. Hristos, Cel ce o conduce o va scoate mereu nevătămată. Pe timpul comunismului s-au dărâmat biserici, s-au închis mănăstiri, iar unele locașurile de cult s-au transformat în toalete şi în închisori, dar credinţa în Hristos a oamenilor n-au putut s-o dărâme şi s-o piardă.

Nu obiectele liturgice ale unei biserici sunt bogăţia Bisericii, ci creştinii, cei care-l poartă pe Hristos în inimile lor, şi care oricând pot zidi o nouă biserică de zid. Nu veşmintele preotului sunt cele pline de har ci sufletul şi întreaga lui fiinţa, şi chiar de hoţii le vor fura, Duhul Sfânt primit de la hirotonie nimeni nu-l poate lua de la el.

Fraţilor, cel mai frumos lucru este că ne avem unii pe alţii şi Hristos ne uneşte tot mai mult în El, restul nu mai contează...

Grija excesivă pentru biserica de zid a parohiei este un semn de slabă credinţă în Dumnezeu şi de perspectivă îngustă asupra acestei mari taine: Biserica - Trup al lui Hristos. Mai bine păstorii noştri ar supraveghea cu rugăciunea cămările sufletești ale celor păstoriţi, pentru că un suflet e mai valoros decât o lume întreagă, chiar şi decât 100 de biserici de zid.

Să mă iertaţi dacă am supărat pe cineva.

(Claudiu)

Read more

Dragoste cu dinţi de lapte

Cînd o întîlnesc pe ea, coarda sufletului începe să vibreze mai intens, parcă ar vrea sa-mi iasă din piept. Dar de ce sa nu fiu calm şi să las totul sa curgă, ca un râu duios de munte? Nu vreau să fac gesturi extreme care nu mă reprezintă, vreau doar să pornesc cu gîndul să câştig o prietenie. Nu vreau din start să o privesc ca pe-o viitoare iubită, soţie, pentru că inconştient am să ajung să nu mai fiu eu. Ştiu! Sunt mai căpos din fire şi tind să mă avânt ca un lup înfometat în miei, dar pasul odată facut peste graniţa prieteniei mă face mai predispus să pierd o prietenă şi-o iubită. Timpul, încoronat cu răbdarea mi-au răspuns la mulţi saci cu întrebări pe care-i purtam în suflet, prioritar este să ajungem pe aceeaşi frecvenţă sufletească, restul am să le las să curgă.

O simt, sufletele ne vibrează la fel, tăcem şi tot vorbim, vreau să încep prin a fi sincer fără să ţin cont că aş putea fi rănit, fară să am vreun zid de apărare, vreau să trimit raţionalul la plimbare. Viaţa-i o oglindă, ce dau aia primesc, iar dacă raspund la rău cu dragoste nu vă faceţi griji, rezultatele o să apară. Dar dacă vreau sa fiu fericit e bine să nu am nici o aşteptare, pentru că noi oamenii suntem diferiţi şi acţionăm diferit şi simţim diferit și până la urmă asta e frumuseţea.

„Te iubesc” Huhh, ce grele cuvinte! De multe ori le-am rostit, dar oare le-am simţit? Iubirea e ceva veşnic, dincolo de spaţiu şi timp. E iubire cînd îţi zic te iubesc şi peste o lună, un an îţi spun ca nu mai vreau să ne vedem? Sau e ceva de moment? Dar stai că am simţit nişte furnicături în stomac! Nu le contest, dar nu spune te iubesc, lasă timpul să se scurgă, staţi singuri sub o lună, fugiţi desculţi de griji prin iarbă, sărut-o încet ca şi cum ar fi ultima dată... Dar nu spune te iubesc, pînă nu-l simţi...

În trecut podul de legatură între mine şi ele erau bârfele şi materia care erau dulci la prima atingere, dar în timp au putrezit şi au căzut. Atunci ce am de facut? Cum construiesc un pod care să ţină măcar o veşnicie?

Am descoperit în mine că noi purtăm în noi un ”aliaj” încă de la începutul vieţii noastre care se numeşte Dumnezeu şi aşa m-am hotărît să încerc să clădesc podul din acest aliaj veşnic.

Rezultatele nu au încetat să apară, am început s-o deosebesc pe ea de ele, am început să ştiu să încep s-o apreciez. Dacă îmi e frică să supăr ”podul”, atunci pe ea cum s-o jignesc? Dacă mă raportez la pod sincer ea o să simtă c-o iubesc.

Iubirea e ca un dans. Eu şi ea suntem partenerii şi muzica e divinitatea.

Deci, în dans se simte o plăcere când ea se lasă condusă de el, armonia e deplină cand el se ghidează după El. Ce frumos e să dansezi pe podul veşniciei, paşii îi înveţi din mers şi muzica este cu tine...

Iubirea toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură" (Sf. Ap. Pavel).

(Sergiu Chirila)

Sergiu este muzician. Mai jos puteţi asculta una din melodiile lui:

Read more

Alexandru: "Mă mai gândesc uneori să păcătuiesc crezând că așa mă voi simți mai cu chef de viață"

Pentru că mă simt mai întărit când citesc mărturiile altor persoane și cred că e bine să fie o colecție de mărturii cât mai mare, vă scriu povestea mea pe această latură a vieții. Am 22 de ani și am descoperit mai târziu ce înseamnă fecioria așa încât am făcut păcate împotriva curăției. Ce înseamnă un păcat? Un păcat e o încălcare a unei porunci a lui Dumnezeu, iar un preot mi-a spus că cele 10 porunci pot fi numite cele 10 iubiri. Așadar, prin cele 10 porunci, Dumnezeu nu ne interzice ceva dintr-un interes al Său, un interes egoist, dar ne spune ce să facem și ce să nu facem ca să fim fericiți. Și așa este.

De pe la 18 ani am înțeles mai bine cum este viața, deși ai mei m-au dus la biserică de mic, aproape duminică de duminică, chiar și când era cruce roșie în calendar, în timpul săptămânii. Astăzi știu ce trebuie să fac, dar uneori e greu și am ispite mari. Totuși același preot mi-a spus că decât să suferim făcând răul, mai bine să suferim făcând binele. Mă mai gândesc uneori să păcătuiesc crezând că așa mă voi simți mai cu chef de viață, sau chef de studii, căci uneori am o dispoziție mai proastă. Dar nu e adevărat, o știu din experiență și observ că multora le vine greu să studieze (atât celor care păstrează, cât și celor care nu păstrează curăția), așa că decât să suferim făcând răul mai bine să suferim făcând binele.

Problema cu libertatea: Când am făcut un păcat de necurăție, m-am simțit apăsat și nu mai puteam să fac ceea ce doresc, gândurile care îmi veneau mă deranjau și eram neîncrezător. Pe de altă parte, după ce am spovedit păcatele de necurăție m-am simțit și mă simt liber, îmi controlez mai bine voința (mai am probleme cu lenea), discut cu cei din jurul meu cu încredere, pot să râd. Nu vreau să mai pierd niciodată libertatea adevărată. Și cu toate astea mai am apăsări. Suferim, dar Iov a suferit și mai mult, drept fiind, iar Iisus a suferit pentru noi fiind fără de păcat.

Acum îmi doresc să respect fecioria care pentru mine este libertate și o condiție a fericirii. Așteptăm ajutor de la Dumnezeu.

(Alexandru)

Read more

30 Ianuarie 2012

Întrebarea numarul 7

Dacă aţi putea să alegeţi, la naştere, profesia copilului dumnevoastră, aţi face-o?

Read more

Mândria de a fi un ortodox smerit

Când am venit în Germania, primul lucru care mi-a atras atenția sau mai bine zis, m-a șocat, au fost acei nemți “ciudați”, cu părul vopsit în culori stridente, cu brățări sau cercei pe față, îmbrăcați mai ciudat. În sinea mea mă întrebam, ce-s cu oamenii aceștia fără Dumnezeu, și într-un fel, am dezvoltat înăuntrul meu sentimentul “ortodoxului mândru”, care provine dintr-o țară cu valori şi tradiții, dintr-o țară unde sacralitatea încă mai există. Mă simțeam cumva mai binecuvântată și norocoasă că nu m-am născut în Germania sau în locul acestor oameni.

Ca să fiu sinceră, aproape toții străinii care vin în Germania și privesc din afară, judecă mai mult sau mai puțin acești oameni diferiți de restul societății. Oricum, cel puțin un “Doamne ferește” îți trece prin cap, când treci prin fața unor oameni ca aceștia, mutilați de cercei şi vopsele. Ba mai mult, susții că tu nu îi judeci, și că te vei ruga pentru ei. Iar astfel îți îndeplinești datoria de frate ortodox. Dar înăuntrul tău tot există sentimental acela “Cât de mult m-a binecuvântat Dumnezeu”, care de fapt s-ar traduce, “Ce bine că nu sunt eu în locul lor și îți mulțumesc Doamne că eu nu sunt așa”. Problema pusă total greşit, după cum și întâlnim o situație asemănătoare în Evanghelie (rugăciunea vameșului și a fariseului) și care ascunde de fapt o subtilă mândrie și fățărnicie.

De curând mi-am dat seama că am pus problema foarte greșit.

Am cunoscut aici încă din primele zile o nemțoaică, Luisa (am ales un nume fictiv). Ceea ce mi-a atras atenția la ea au fost zecile de tăieturi pe care le avea pe brațe. Avea și piercing în nas și în buză. În timpul facultății nu își permitea, dar pe timpul vacanței își făcea părul albastru, verde, său și-l rădea și își făcea creastă pe mijloc. Ca să încerc să scurtez povestea, voi spune simplu, că în timp ne-am apropiat tot mai mult una de alta, ea s-a atașat de mine încă de la început. Și spre surprinderea mea, mi-am dat seama curând ce suflet mare și sensibil are Luisa.

Se oferea mereu să mă ajute, era foarte săritoare în diversele probleme pe care le aveam ca și proaspătă studentă într-o țară stăina, chiar și atunci când nu îndrăzneam să cer ajutorul cuiva.De multe ori a insistat să îmi facă câte o cinste, știind că îmi este mai greu material aici. Și trebuie neapărat să precizez, că acest lucru este foarte atipic pentru un neamț, anume să fii atât de prietenos, de deschis și de grijuliu față de problemele altora, chiar și nemții ei între ei, darămite așa o afecțiune față de un “auslănder “(așa cum suntem noi străinii numiți).

Ea m-a făcut să mă simt acceptată atunci când simțeam ostilitate din partea altora. Știam că pot apela la ea la orice oră când aveam nevoie, când mă simțeam singură. Și ca să fiu sinceră, eu nu știu dacă aș fi oferit atâta timp din timpul meu, atâta grijă ca să ajut un străin venit în țara mea, cum a făcut Luisa. Nu din răutate sau indiferență, dar probabil aș fi fost prea absorbită de numeroasele mele probleme din România. Și nu dau aici vina pe sistemul românesc, ci pe egoismul și scuzele mele.

Deși ne apropiasem mult, nu am îndrăznit niciodată să o întreb de ce se taie, ci am lăsat-o pe ea să deschidă subiectul. Ceea ce s-a și întâmplat de curând.

Povestea ei sună cam așa. Începând cu vârsta de 10 ani, a fost sistematic violată de niște bărbați, până la vârsta de 13 ani. Părinții ei sunt despărțiți, cu tatăl ei nu mai avea nici un contact, iar mama ei era într-atât de ocupată cu problemele personale, încât, ca și asistentă medicală, nu a fost în stare să observe că propria ei fetiță a rămas însărcinată de două ori, ajungând chiar până în luna a patra! Luisa nu a vorbit cu nimeni de frică, și și-a provocat singură ambele avorturi.

Dumnezeu știe cum a supraviețuit. Iar de aici au apărut tăieturile pe mâini, picioare, pe burtă. Mi-a zis că și le face pentru că se simte vinovată și se urăște. A stat mai multe luni într-un spital de psihiatrie. Din păcate, problema ei este faptul că nu poate să își dezvăluie trecutul psihiatrilor, nici măcar până în ziua de azi. Ascunde acest lucru, dintr-un sentiment de frică sau rușine. Nimeni nu știe, decât vreo 3 persoane mai apropiate, și eu, mai nou. Am încercat să vorbesc cu ea, să o conving să vorbească cu doctorii despre asta, dar înăuntrul ei se dă o luptă foarte complexă, pe care noi nu o putem înțelege.

De ce am povestit toate acestea? Pentru a scoate în evidență faptul că nu avem nici un drept să catalogăm sau să judecăm acești oameni care dinafară pot părea doar niște teribiliști sau oameni care vor să iasă în evidență. Niciodată nu putem ști, ce se află în spatele acestor măști cu adevărat, ce se află în trecutul lor, din ce motiv au ajuns așa. Aparențele, într-adevăr înșală. Și mai trist este când persoana în cauză are un suflet frumos, iar noi o etichetăm negativ.

Și ca să mai precizez un lucru. Luisa are acum 23 de ani. La 20 de ani, i-a murit prietenul de cancer, exact de ziua ei de naștere. Iar cu acest lucru mi-am dat seama cu adevărat ce persoană puternică e Luisa de fapt. Cum a reușit ea să nu se piardă de tot, să nu se sălbăticească, ba mai mult, sufletul ei este capabil de atâta bunătate și sensibilitate. Are o bucurie când îi poate ajuta pe alții, o bucură chiar și ideea de a ajuta bătrâni, de a avea grijă de ei. Mă gândesc că alții se pierd atât de ușor când de exemplu se despart de prietenul/prietena lor. Eu una nu știu dacă aș fi reușit să rămân atât de puternică, dacă aș fi trecut prin ce a trecut ea, și încă să păstrez dorința în mine de ajuta pe alții, de a mă smeri, pentru a mă concentra pe bucuria altora.

Încă un aspect, cu asta voi încheia și care de fapt, clarifică puțin mai bine titlul care parcă se bate cap în cap. Să încercăm să nu mai judecăm atât de aspru Occidentul, respectiv Germania, de cât de pierduți sunt ei spiritual comparativ cu România. Bineînțeles, în România încă există ceva minunat și sacru, ceva dincolo de cuvinte. Dar Dumnezeu nu ne-a lăsat asta ca să ne ridicăm mai deasupra decât restul popoarelor și să batem cu pumnul în piept că noi încă avem principii morale și nu suntem așa lipsiți de Dumnezeu ca cei din celelalte țări. Ar trebui să folosim darul acesta minunat al Ortodoxiei, pentru a-i ajuta şi a ne ruga pentru ceilalți, și nu pentru a ne simți mai binecuvântați decât alții. Nu acuz pe nimeni personal, dar am observat în general atitudinea asta de român "mândru că e un smerit ortodox" (chiar și la mine). Sună paradoxal, dar cam așa stă situația în multe cazuri.

Și să nu mai judecăm după aparențe. Există unele persoane, care își pun o mască ce șochează, o mască ce i-ar face pe mulți oameni să creadă că acele persoane și-au deschis drumul singuri spre iad. Dar sub acea mască, spre surprinderea noastră, poate exista un suflet mai ortodox, decât al multora care sunt din naștere ortodocşi și care merg la biserică, dar sunt prea cufundați în problemele personale zilnice, încât să se mai îngrijească de problemele fraților lor și să își sacrifice timpul, doar din bucuria de a vedea că au reușit să aducă o ușurare în sufletul lor sau un zâmbet pe buzele lor.

Sper că această experiență a mea să fie de folos și altora.

Doamne ajută

S.

Read more

Nu te teme, turmă mică!

Se simte din ceruri, se simte un plâns

Suspină din nou pentru oameni Hristos,

Din nou hulitorii, viclenii s-au strâns

Cămaşa-i s-o rupă de sus până jos!..

 

Se uită la noi Răstignitul, de sus -

La cei ce fac răul, la cei care tac..

Va spune  El oare, aşa cum a spus:

,,Iartă-i, Părinte, că nu ştiu ce fac?!"

 

Ba ştiu! Din nou ştiu şi lucrează cu sârg

Tarabele-s pline cu putreziciuni,

E lumea întreagă, sărmana, un târg,

Se vând şi se cumpără deşertăciuni!

 

Se  vând şi se cumpără grabnic piroane,

Vor iar Adevărul crucificat !

Adjudecate-s şi roluri din vremuri romane:

O parte-s Caiafa, o parte-i Pilat!

 

Din cer vor să-L coboare pe Hristos,

Se pregătesc de nouă răstignire!

Şi crucea ei o vor cu vârfu-n jos,

Vor pentru pacea Lui - despăgubire!

 

Regia e, însă, mai aprigă azi

Căci lepădarea-i horă mondială!

De nu vrei să joci "te-ajuta" să cazi

Şi, terfelit, să fii şi tu sminteală!

 

Păcatul se vinde la ceas de-nşelare,

Se vând şi se cumpără fraţii pe fraţi!

Dar: "Nu te teme, turmă mică"! are

Domnul pe-ai Săi neîngenunchiaţi bărbaţi!

 

(Paraschiva Rădoi)

Read more

28 Ianuarie 2012

Schitul Sfântului Ierarh Modest - un colţ de rai!

Undeva departe de lumea dezlănţuită şi aglomerată a oraşelor, ascuns de frumuseţea dealurilor împădurite, se afla un modest schit, parcă imitând numele marelui Sfânt Ierarh pe care îl poartă - Schitul Sfântului Ierarh Modest.

Pe vechile meleaguri muscelene, pline de istorie şi legenda din Argeş, pornind către satul Coteneşti din comună Stoeneşti, la câţiva kilometri de mânăstirea Cetăţuia Negru Vodă şi la 17 km de Câmpulung-Muscel, pornind agale pe un drum forestier de aproximativ 3 km cu denivelări majore, presărat cu pietre şi alunecări de teren, drum pe care trebuie să îl parcurgi de altfel cu piciorul şi care încă mai aşteaptă ca într-o bună zi să fie adus la standarde europene, sau măcar să fie demn de a-şi primii pelerinii, în mijlocul unei poieniţe înconjurată de pomi fructiferi binecuvântaţi cu roade de la Dumnezeu, în acest mic colţ de rai se ridică semeţ modestul Schit.

Schitul Sfântul Ierarh Modest a fost ridicat la iniţiativa părintelui Modest Ghinea, stareţul Mănăstirii Cetăţuia, Negru Voda. Bisericuţa  de lemn în stil maramureşean desparte norii cu turla sa şi cântecul clopotelor îşi cheamă credincioşii la rugăciune indiferent de vreme sau dificultăţi materiale.

Cu toate că condiţiile încă sunt foarte vitrege, lipsa curentului electric, lipsa fondurilor necesare pentru construcţii, lipsa forţei de muncă, lipsa lemnelor necesare încălzitului casei, iarna ce se apropie vertiginos, măicuţele împreuna cu ieromonahul Athanasie, nu şi-au pierdut nădejdea în Mântuitorul şi în Preasfânta Sa Maică, ocrotitoarea noastră a tuturora.

Deşi foarte tânăr, părintele Athanasie, având ca mentor pe părintele stareţ Modest, nu precupeţeşte nici un efort, împreuna cu vieţuitoarele şi un număr restrâns de credincioşi inimoşi, depunând toate eforturile pentru a prinde din ce în ce mai multă viaţa aceasta oază a credinţei.

Călătorii ajunşi la această mică minune a credinţei îşi pleacă genunchii, plin de evlavie, în fata micuţei biserici, aducând un gând de mulţumire Mântuitorului, precum şi celor ce se nevoiesc aici, pentru noi şi pentru credinţa.

Aici călătorule ai să fii întâmpinat cu o vorbă caldă, o cană cu apă rece, ori de maică Varvara, sau de maică Leontina, cu speranţa că într-o zi schitul va deveni un loc mult mai primitor, şi mult mai mulţi credincioşi or să vină la rugăciune.

Gândit şi hotărât a fi un Schit de maici, în micuţa insula de credinţă părintele ieromonah Athanasie ar dori să ridice aici un adăpost pentru bătrânii defavorizaţi de soartă, bătrâni ce se vor afla în grija maicilor, dar intervine veşnic aceeaşi problemă, banii!

Viaţa aici este grea mai ales iernile,  poţi rămâne izolat de lume în mijlocul muntelui, drumul plin de nămeţi este istovitor mai ales atunci când trebuie să cari în spate apa de la mare distanţă, hrana şi nu mai spunem de materiale de construcţii şi lemne.

La ora actuală numărul vieţuitoarelor este mic, sunt numai trei, deşi toate sunt trecute de vârstă de mijloc a vieţii, totuşi hotărârea şi voinţa lor nestrămutata de a finaliza toate lucrările, nu le opreşte de la nici un efort, iar ca un paradox, toate au ajuns aici, prin voia divinităţii, tocmai de la malul mării.

Pe înserate, când soarele-şi întoarce fata sa, pe drumul tău de întoarcere spre casă, te vor însoţi glasul vesel al tochitei de lemn şi sunetul grav al clopotelor ce anunţa slujba de seară, vecernia. Căci aici, ca şi la mănăstirea Cetăţuia Negru Vodă, pravila mănăstirească este aceiaşi, cu toate slujbele ţinute zilnic.

Paradoxal sau nu, în mijlocul unei societăţi în continuă ascensiune exista încă semeni de-ai noştrii care fac călugărie aici, fără şosele asfaltate şi electricitate fără luxul unui trai îmbelşugat pentru secolul nostru.

Imediat ce pătrunzi în mica biserica întunecată eşti dominat de un sentiment de credinţă şi evlavie, când priveşti monahiile care se roagă pentru întreaga lume.

Priveşti fetele ascetice ce se oglindesc pe iconostasuri şi pe pereţi, în jocul luminii puţin tremurânde a lumânărilor şi a candelelor, atmosfera sfântă îţi dă aripi şi simţi că alături de monahii poţi şi tu să-ţi îndrepţi rugăciunea către Dumnezeu şi simţi că eşti stăpânit de teamă şi dragoste, ca expresie a vieţuirii şi înfrângerii inaccesibilului.

Doar aşa îţi poţi da seama de puterea sufletească a acestor semeni ai noştrii care în ciuda durerilor şi a lipsurilor pot merge cu speranţa şi cu dragoste pe acest drum al mântuirii sufletului, aici unde umilele chilii sfinte au devenit palate pentru aceste măicuţe ortodoxe, aici unde au învăţat să fie înţelepte în gândire, modeste şi umile în convingere.

Dumnezeu să împlinească rugăciunea Lor şi să binecuvânteze pe toţi ajutătorii şi binefăcătorii Schitului Sfântului Ierarh Modest!

Doamne ajută!

(Carla)

Read more

Întrebarea numarul 6

Pe cine admiraţi cel mai mult? În ce fel vă insipiră această persoană?

Read more

Tabere la Mănăstirea Oașa în 2017

Înscrierea se face strict prin completarea formularului: https://goo.gl/hn4wEW

Termenul limită de înscriere: o săptămână înainte de începerea oricărei tabere.

Persoana de contact: 0727 353 246 (Adi)

Ultimele comentarii

Înregistrare (login)

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Arhiva articolelor

Linkuri

 Portalul Doxologia 

Sanatate si Viata - Pentru un Stil de Viata Sanatos si o Viata Fericita - SanatateSiViata.ro