“Aceasta este porunca Mea: sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu.”
Ascultă Radio Ortodoxia Tinerilor
Seara de rugăciune
Miercuri seara, ora 22:30 »
Fericiticeiprigoniti.net
Cinstește-ți eroii și martirii neamului

Ediția a 3-a a cărții "Mii de tineri își păstrează astăzi fecioria până la căsătorie."

Campanii de educație creștin-ortodoxă

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie

Tu de ce crezi in Dumnezeu   Din comorile Sfintei Scripturi Tu de ce crezi in Dumnezeu Euharistia continua Theologica  Exista distractie si fara alcool

Februarie 2012

01 Martie 2012

Femeile sunt asemeni florilor

Sfintele mironositeSocietatea noastră civilizată a adus drepturile femeii, dar Domnul Iisus a adus respectul ei. Hristos a vindecat femei: pe soacra lui Petru, pe femeia gârbovă, pe cea cu scurgere de sânge.

A lăudat pe văduva care dăduse 2 bănuţi la Templu.

A ascultat rugăciunea cananeencei pentru fiica ei.

A vorbit la fântânalui Iacov cu femeia samarineancă, ce a devenit mai apoi muceniţă.

Pe drumul Golgotei, Hristos mergea zdrobit sub povara crucii. Maica Sa și Maria Magdalena Îl urmau îndeaproape. Veronica I-a întins năframa ca să-Și șteargă fruntea. Nici o femeie nu L-a trădat pe Domnul Iisus.

Iuda L-a vândut. Petru s-a lepădat de El în noaptea când a fost prins. Toma s-a îndoit de Înviere.

Femeile nu s-au îndoit, n-au fugit, nu L-au părăsit pe drumul Golgotei. Ele I-au uns trupul. Ele L-au plâns și L-au așezat în Mormânt. Lor Li s-a arătat întâi și ele au vestit primele scularea Lui din morţi.

Femeile au profunzimi sufletești mai mari decât bărbaţii. Au o inimă caldă și intuiesc totul din iubire. Au puterea de a se dărui, aducând lumină și bucurie. Sunt fiinţe plăpânde, dar cu suflet mare, plin de delicateţe și gingășie.

Femeile sunt asemeni florilor. Floarea bucură pe toţi. Înfloreșteca să aducă bucurie. Oferă frumuseţe petalelor ei minunat colorate și parfumul ei. Se lasă ruptă și moare ca să-ţi facă o bucurie, ca să-ţi înfrumuseţeze viaţa și casa. Căci totul în lume răsare din durere.

(Pr. Constantin Sârbu - Lacrimă și Har)


Mai multe despre viața fericitului mărturisitor Constantin Sârbu pe fericiticeiprigoniti.net:

”Doamne, ce curaj are părintele Sârbu”

Părintele Constantin Sârbu - un mare slujitor al altarului

Părintele Constantin Sârbu - slujind la Viișoara "asemenea unui sfânt părinte din secolul patristic"

Memoriu-spovedanie - O viață de chin într-un document al Securității

Read more

Mut la rugăciune

Mântuitorul Hristos spune la un moment dat în Evanghelia după Matei: „Când vă rugaţi, nu spuneţi multe ca neamurile, că ele cred că în multa lor vorbărie vor fi ascultate. Deci nu vă asemănaţi lor, că ştie Tatăl vostru de cele ce aveţi trebuinţă mai înainte ca să cereţi voi de la El.” (Matei 6, 7-8)

Pe de o parte ştim că Domnul Hristos mereu ne-a îndemnat la rugăciune: „Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită. Căci duhul este osârduitor, dar trupul este neputincios.” (Matei 26, 41), la fel şi Sfântul Apostol Pavel: „Rugaţi-vă neîncetat.”(1 Tesaloniceni 5, 17), şi la fel toţi Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre, dar pe de altă parte Domnul ne spune că Tatăl, Căruia ne rugăm ştie tot ce vom cere dinainte de a cere noi, ştie tot ce avem nevoie dinainte de a-le gândi noi. E un paradox să-i spui ceva cuiva care ştie totul, atunci de ce-i mai spunem? De ce ne mai rugăm?

Dacă Dumnezeu ştie tot ce simt şi tot ce-i voi cere în această seară la rugăciune, de ce să-i mai spun? N-ar putea El oare să ne ajute fără să-L mai rugăm? N-ar putea oare să ne vină în ajutor în viaţa noastră fără ca noi să-i spunem mereu ce probleme avem? Pare o pierdere de timp... Dacă am gândi în termeni economici şi de eficienţă, ne-am putea gândi că este o prostie ca subalternul să meargă să-şi informeze şeful de anumite probleme din firmă, pe care şeful le ştie deja. Care ar mai fi rostul? Nu mai bine s-ar pune pe treabă şi ar folosi acel timp pentru a rezolva problema?

Comunicarea între oameni este cheia rezolvării tuturor problemelor. Chiar dacă şeful ştie tot, discuţia cu subalternul său ajută mult la consolidarea relaţiilor de servici între ei, ajută la creşterea încrederii reciproce, şi e foarte posibil ca din discuţii să apară soluţii nebănuite de niciunul din ei pentru acea problemă. Astfel deşi aveau amândoi aceleaşi informaţii despre o anumită problemă, totuşi comunicarea aduce un plus pe care niciunul din ei nu-l bănuiau înaintea începerii discuţiei.

Lucrurile stau la fel şi în cazul relaţiei noastre cu Dumnezeu. Deşi eu îmi ştiu păcatele şi răul din mine, şi Dumnezeu mă cunoaşte din cap până-n picioare, de la o celulă la alta, de la un gând la altul, totuşi discuţia ajuta la consolidarea relaţiilor dintre noi, ajuta la creşterea încrederii mele în El, invers nu se pune problema, pentru că Lui Dumnezeu nu-i lipseşte nimic. Discuţia dintre mine şi El poate aduce soluţii nebănuite pentru problemele mele, şi perspective de a vedea lucrurile pe care până atunci nu le-am avut.

Scopul rugăciunii este mereu îmbogăţirea şi curăţirea mea sufletească... Chiar dacă El ştie tot, eu mă rog ca şi eu să ştiu ce ştie El, să văd şi eu lumea cum o vede El, să dobândesc şi eu acea libertate faţă de toată creaţia pe care El o are. Dacă eu nu m-aş ruga Lui, cu gândul că oricum mereu îmi poartă de grijă, şi oricum ştie tot, şi n-am ce să-i spun nou, atunci pe zi ce trece aş începe se percep ajutorul Lui din ce în ce mai greu, chiar dacă El îmi poartă de grijă secundă de secundă. Ajutorul Lui n-ar mai fi aşa de transparent pentru ochii mei, ci aş ajunge pe parcurs la concluzia că de fapt eu mă descurc şi singur, că tot ce merge bine în viaţa mea mi se datorează mie şi capacităţilor mele fizice şi intelectuale.

Lipsa chipului lui Hristos din ochii mei în fiecare zi la rugăciune m-ar face să cred tot mai mult că lumea şi tot ce se întâmplă în viaţa mea, există şi fără El. Percepţia lumii materiale ar fi pentru mine mult mai evidentă şi de crezut decât percepţia lucrării nevăzute al lui Dumnezeu în această lume.

Acesta e motivul pentru care bisericile sunt pictate cu chipul lui Dumnezeu, cu chipul blând al Maicii Domnului şi cu chipurile sfinţilor. Dacă nu i-am vedea i-am uita. Noi avem icoane în fiecare camera, inclusiv pe hol şi în bucătărie, mai puţin în băi. În treburile noastre zilnice prin casă întâlnim fără să vrem chipul lui Dumnezeu, şi asta ne mustră, ne incurajează, ne reaminteşte care e scopul vieţii, ne resetează puţin, ne scoate din cotidian. Rolul icoanei tocmai acesta este: să te înalţe cu gândul de la cele lumeşti spre chipul Celui care e zugrăvit în icoană, şi prin Duhul Sfânt să începi a comunica în rugăciune. Icoana e poartă spre cer pentru că din mulţimea uşilor din casă, icoana îţi deschide o uşă spre o lume fără suferinţă, fără păcat, fără oameni răi, fără mizerie,...îţi deschide în taină uşa spre Împărăţia Cerurilor.

Chiar dacă Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt ştiu totul despre noi şi în rugăciunea noastră nu le aducem noutăţi, totuşi ei se bucură să ne vadă chipul, aşa cum o mamă se bucură să-şi vadă copilaşul care o priveşte.

De ceva vreme când mă aşez la rugăciune sunt foarte departe de Dumnezeu şi rostesc cuvintele rugăciunilor mecanic fără să fiu prezent, le zic ca pe o poezie. După care urmează să-i cer iertarea pentru ce am făcut în acea zi şi apoi să-i cer ajutorul pentru cei din familia mea, pentru prieteni, naşi, fini şi alte persoane pe care le pomenesc. Îi mulţumesc pentru tot ce-am primit şi totul se termină în câteva minute. În următoarea seară la fel....aceleaşi rugăciuni, aceleaşi cereri, aceeaşi mulţumire...totul mecanic şi doar cu gândul de a împlini un ritual, mustrat de conştiinţă.

Într-o seară sătul să tot repet aceleaşi cuvinte şi având în minte cuvintele Mântuitorului: „ştie Tatăl vostru de cele ce aveţi trebuinţă mai înainte ca să cereţi voi de la El”, am hotărât să tac şi să nu mai zic nimic. M-am aşezat în genunchi, mi-a îndreptat privirea spre chipul Mântuitorului şi am tăcut. Mi-am impus să nu zic nimic, nici în gând, nici cu vocea, şi am incercat să nu mă gândesc la nimic, ci doar să stau şi să mă uit la Hristos.

A fost o senzaţie extraordinară pentru că în sfârşit reuşeam să fiu atent... să comunic...să-L văd. Cuvintele mele stăteau ca un zid înaintea mea şi parcă vorbeam cu mine însumi înainte. Acum era altceva, era aşa o tensiune pe care o simţeam, o stare pe care n-o mai trăisem până atunci...

Era ca şi cum m-aş fi lăsat de tot în mâinile Lui. Plecarea capului meu era totul: şi rugăciune, şi mulţumire, şi pocăinţă, şi strigăt după ajutor pentru nevoiele mele.... Nu trebuia să zic nimic, Hristos ştia tot ce urma să spun, mă ştie şi de bun şi de rău, ştia tot ce făcusem în cursul zilei, ştia gândurile cele mai ascunse ale inimii mele.

Şi am stat...şi am stat...şi simţeam aşa o pace în suflet...o bucurie pe care n-am mai avut-o de mult la rugăciune.

Privirea lui Hristos mă mângăia dar mă şi mustra, parcă-mi pătrundea până-n ultimul colţişor al fiinţei mele. Am făcut la fel şi în faţa chipului Maicii Domnului, încercând doar să văd blândeţea ei şi gingăşia cu care-L ţine în braţe pe Fiul ei cel Bun.

L-a sfârşit mi-am făcut semnul crucii şi m-am ridicat. A fost o rugăciune mută dar am comunicat cu Hristos mai mult decât aş fi făcut-o vorbind. În sfârşit o rugăciune de seară pe care cu bucurie aş putea-o numi rugăciune, nu monolog sau discuţie de unul singur în faţa icoanei.

În concluzie vă îndemn ca atunci când cuvintele nu mai pot transmite starea voastră lui Dumnezeu, lăsaţi tăcerea să o facă. Când vedeţi că vorbele voastre zboară nesincer şi neatent către Dumnezeu atunci opriţi-vă.

Cu vorbe sau fără, prin tăcere sau prin strigăt, rugăciunea trebuie să fie nelipsită...mai ales acum în Postul Învierii.

(Claudiu)

Read more

Un episcop ascet. Viaţa şi învăţăturile Sfântului Ierarh Nifon (recomandare de carte)

Deseori ni se întâmplă să auzim pentru prima dată numele unui Sfânt sau al unei Sfinte prăznuit/e în Biserica Ortodoxă. Această carte, tipărită de Mănăstirea Paraclitu din apropierea Atenei, ne descrie viaţa Sfântului Ierarh Nifon al Constanţianei, dar ne şi aduce un numar de 23 de rugăciuni, pe care Sfântul le-a rostit în diferite împrejurări şi situaţii ale vieţii.  Sfântul Nifon a trăit în veacul al IV-lea, alături de alţi mari ierarhi ai Ortodoxiei, ,,în aceeaşi vreme cu Sfântul Atanasie cel Mare, Patriarhul Alexandriei", după cum a afirmat Protosinghelul Petroniu Tănase în prefaţa cărţii.

Sfântul Nifon a purtat încă din copilărie, o mare evlavie faţă de Dumnezeu şi de Biserica Sa. Îi plăcea să participe la sfintele slujbe, dar şi să citească cu râvnă şi atenţie Sfânta Scriptură şi să studieze zilnic Vieţile Sfinţilor cuvioşi sau mucenici.  La o vârstă foarte tânără, a decis să sporească în cunoştinţă şi mai ales, în virtute, pentru a se face următor Sfinţilor şi pentru a primi cununa mântuirii.  În lupta cu patimile sufleteşti şi trupeşti o sumedenie de ispite au încercat să-l doboare pe Sfânt, dar le-a biruit de îndată cu ajutorul credinţei sale neclintite şi a smereniei negrăit de mare.

"Dulceaţa miresmei Sfântului Duh întrece orice bucurie şi fericire". Sfântul Nifon, renunţând la toate plăcerile acestei lumi, a dobândit multe daruri duhovniceşti, printre care blândeţea şi smerenia. Cele două ,,arme" l-au ajutat să treacă peste orice pericol şi încercare, mai mult decât atât, l-au ajutat în focul ispitelor trupeşti, aşa cum ne descrie şi capitolul şapte.

Dar cartea nu creionează doar faptele sau învăţăturile Sfântului, ci şi o multitudine de vedenii şi descoperiri ale Sale, dintre care cea mai importantă este cea a Înfricoşătoarei Judecăţi.  Iată şi un pasaj în care Mântuitorul Hristos i se adresează Sfântului, în timpul minunatei vedenii:

"Nifone, Nifone, frumoasă a fost prooroceasca ta vedenie. Scrie dar cu amănuntul toate cele ce ai văzut şi ai auzit, pentru că aşa se vor întâmpla. Ţi le-am arătat ţie pentru că îmi eşti prieten credincios, fiu al Meu iubit şi moştenitor al Împărăţiei Mele. Încredinţează-te deci acum, când te-am învrednicit să vezi înfricoşatele taine, de marea Mea iubire de oameni faţă de cei ce se închină cu smerenie Împărăţiei şi Stăpânirii Mele. Pentru că Eu Mă bucur să privesc spre cel blând şi smerit care se cutremură de cuvintele Mele ".

Cartea a apărut la editura: Mănăstirea Sihăstria (2004), iar dacă nu o veţi găsi la pangarele bisericeşti, o puteţi comanda accesând site-ul egumenita.ro.

Vă doresc din toată inima o lectură plăcută tuturor şi nu în ultimul rând, un post binecuvântat cu cât mai multe bucurii duhovniceşti!  Închei cu o scurtă rugăciune a Sfântului Ierarh Nifon, care mi-a atras atenţia în mod special:

"Doamne, să nu mă slăvească oamenii, nici nu-i lasă să mă respecte sau să mă cinstească. Ci dăruieşte-mi slava care rămâne în veşnicie! " Amin.

(Georgiana)

Read more

28 Februarie 2012

Cum poate fi Biserica Trup al lui Hristos?

Am auzit cu toţii spunându-se că Biserica este Trupul Lui Hristos şi poate adesea n-am prins prea bine înţelesul acestei afirmaţii. Înainte de a încerca să desluşim puţin înţelesul tainic al Bisericii aş vrea să punctez câteva lucruri în legătură cu acest cuvânt.

Poate aţi observat că în scrierile teologice sau în articolele legate de credinţa ortodoxă cuvântul "biserică" se scrie uneori cu litera mare alteori cu litera mică. Atunci când găsim acest termen ca substantiv comun, scris cu "b" mic el se referă la clădirea de zid, la încăperea bisericii. Astfel sintagma "biserica parohiei mele" se referă strict la clădirea bisericii, care are o anumită arhitectură şi care poate fi foarte clar localizată în spaţiu.

Atunci când termenul este folosit ca substantiv propriu şi este scris cu "B" mare el se referă la comunitatea tuturor credincioşilor botezaţi. În acest caz termenul de "Biserica" sugerează denumirea unei instituţii. Astfel denumirea de "Biserica Ortodoxă Romana" desemnează comunitatea tuturor credincioşilor ortodocşi botezaţi de pe teritoriul României şi din diaspora. Denumirea "Biserica Ortodoxă Rusa" desemnează comuniunea tuturor credincioşilor din Rusia şi din întreaga lume. Deşi sunt autocefale (se guvernează singure) cele două Biserici sunt surori şi se ghidează după aceleaşi dogme, canoane şi norme de credinţă. Atunci când se foloseşte sintagma "Biserica Ortodoxă" ea denumeşte comunitatea tuturor credincioşilor ortodocşi botezaţi din întreaga lume, indiferent de naţie şi de poziţia lor geografică. Biserica Ortodoxă reuneşte în ea toată Bisericile ortodoxe surori din întreaga lume (din România, Grecia, Rusia, Bulgaria, Cipru, Serbia, Muntele Athos, etc).

Hristos este Trupul Bisericii Ortodoxe din întreaga lume.

Haideţi să ne gândim ce înseamnă acest lucru. Ce ne uneşte pe noi ortodocşii? Faptul că suntem botezaţi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh şi faptul că ne împărtăşim din acelaşi Potir, din acelaşi Trup al lui Hristos. Semnul real ca două Biserici sunt surori şi au aceeaşi credinţă este faptul că preoţii lor slujesc împreună Sfânta Liturghie, şi laolaltă cu credincioşii, se împărtăşesc împreună din acelaşi potir. Acesta este motivul pentru care nu veţi vedea niciodată preoţi ortodocşi slujind Liturghia cu preoţi catolici sau cu pastori protestanţi.

Dacă noi toţi, credincioşii ortodocşi, ne împărtăşim cu acelaşi Trup şi Sânge al lui Hristos înseamnă că Hristos este prezent şi în mine şi în Dan, şi în Iulia, şi în preotul din Cipru, şi în episcopul ortodox rus din America şi în toţi. Faptul că mii de biserici ortodoxe duminică dimineaţă au pe altarul lor Trupul Lui Hristos nu înseamnă că există mai multe persoane sau mai multe trupuri ale lui Hristos, şi nici ca Trupul Lui se împarte în mii de bucăţele. Hristos este prezent în mod real întreg în fiecare potir de pe fiecare altar, şi chiar în fiecare părticică din Sfânta Euharistie oferită credincioşilor.

Eu nu mă împărtăşesc cu urechea lui Hristos, Dan cu ochii Lui şi Iulia cu mâna, ci fiecare din noi primim pe Hristos întreg în mod real în noi.

Preoţii rostesc acest adevăr tainic la fiecare Sfânta Liturghie la una din rugăciunile spuse în taină în fata Sfintei Mese: "Se sfărâmă şi se împarte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce se sfărâmă şi nu se desparte, Cel ce se mănâncă pururea şi niciodată nu se sfârşeşte, ci pe cei ce se împărtăşesc îi sfinţeşte. "

Dacă acelaşi Hristos este prezent în mine, acelaşi şi în Dan, acelaşi în Iulia şi acelaşi în toţi ortodocşii, atunci înseamnă că Hristos ne uneşte pe toţi prin Trupul Lui. Acelaşi Dumnezeu lucrează şi în mine şi în Dan şi în Iulia, după cum spune Sfântul Apostol Pavel: „nu mai trăiesc eu ci Hristos trăieşte în mine” (Galateni 2, 20).

Mântuitorul ne explică în Evanghelie printr-un exemplu foarte frumos cum ne adună El pe toţi laolaltă:

"Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi cu pietre ucizi pe cei trimişi la tine; de câte ori am voit să adun pe fiii tăi, după cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar nu aţi voit." (Mat 23:37)

Şi iarăşi zice: “În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt întru Tatăl Meu şi voi în Mine şi Eu în voi.” (Ioan 14, 20).

Prezenţa şi lucrarea lui Dumnezeu în noi este reală, nu simbolică: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el.” (Ioan 14, 23)

Dacă Dumnezeu e prezent în fiecare creştin botezat înseamnă că toţi avem ceva în comun, Cineva care ne uneşte spiritual, trecând barierele spaţiului şi al timpului. Hristos uneşte în sine nu doar pe creştinii botezaţi vii, ci şi pe cei adormiţi, care se bucură acum în rai.

Cei care prin faptele lor au ajuns în iad, au refuzat împărtăşirea cu Trupul lui Hristos, au refuzat lucrarea şi unirea Duhului Sfânt printre oameni. Până la judecat universală, noi fraţii lor, îi vom pomeni mereu în rugăciune pentru că Dumnezeu să-i scoată din iad. După a doua venire a lui Hristos, cei răi vor fi separaţi de Trupul Bisericii, ca unii ce au lucrat mereu dezbinarea între creştini, aducând celorlalţi multă suferinţă.

Mântuitorul ne uneşte nu doar prin Trupul Lui ci şi în Trupul Lui. Acesta este motivul pentru care construcţia bisericii, privită de sus, are forma crucii, pentru că noi toţi adunaţi laolaltă în interiorul ei să fim adunaţi de fapt în Trupul lui Hristos care a fost răstignit pe cruce şi care a înviat.

Faptul că toţi suntem reuniţi în acelaşi trup, arată că ne mântuim împreună, nu separat în mod egoist, ci unii pe alţii sprijinindu-ne pe drumul îngust şi greu care duce spre Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

În concluzie, noi toţi creştinii ortodocşi suntem Biserica, adunaţi în Trupul lui Hristos. Hristos este în acelaşi timp şi capul Bisericii. Acesta e motivul pentru care în fiecare biserica ortodoxă este pictat Mântuitorul pe turla cea mare, sus, pictura fiind numită Pantokrator (atotputernicul).

Biserica - Trup al lui Hristos este un subiect foarte larg şi există chiar o disciplină teologică dedicată acestuia: Eclesiologia. În acest articol am incercat doar să schiţez în linii mari câteva idei. Sunt multe lucruri frumoase de discutat în legătura cu Biserica - instituţie divino-umană.

(Claudiu)

P.S: în figură puteţi vedea o suprapunere a planului de construcţie a bisericii peste crucea Mântuitorului, pentru a observa principiul după care sfintele locaşuri de cult se construiesc.

Read more

Unde să mă duc eu, Doamne, să-mi plec inima cea rea ?

Cu privirea-mi îndurerată / Caut liniştea ce odinioară / O aveam pe chipul meu.

Slabănog de atâtea rele / Nu cutez a mă privi  / Lanţuri grele sunt în juru-mi  / Spini în sufleţelul meu.

Unde esti Tu oare Sfinte / Ca în braţe să mă iei , / Să mă alini cu duioşie / Vorbe dulci să îmi şopteşti / Inima să mi se îndoape, / De al Tau Chip Nemuritor.

Dor şi jale m-a cuprins, Ale mele lacrimi multe / Vestejesc obrajii mei. / Un surghiun mi-e viaţa întreagă / Fără Dulcea-Ţi Mângâiere!  / Vin-o iar la căpătâiu-mi /

Vin-o în grabă să mă iei / Să mă smulgi din al său loc,  / Plin de negura şi foc, / Rănile să mi le ştergi.

Vindecă-mi durerea-mi mare / Ce-a cuprins întreaga-mi fiinţă / Ce-nsetează după Tine!

Tu eşti Apa mea Cea Vie, / Tu eşti Veşnicia-mi Sfântă / După care mă topesc.

Tare dor îmi e de Tine / Domnul meu Iubit şi Sfânt!

Dulce dragoste Iisuse, / Domn al sufletului meu. / A mea Sfîntă întărire /  În necazuri şi nevoi. A mea Sfîntă izbăvire / De vrăjmaşii pierzători.

Smerit glas al veşniciei / Ce răsare dintre nori, / Ca o Sfîntă adiere.

Unde să mă duc eu ,Doamne, / Să-mi plec inima cea rea, / Unde trupu-mi să-mi aştern, / Să se închine Ţie Doamne / Spre-a ta Sfîntă Slavă în veci / Să petrec în nemurire / Ca o rugă să mă fac, / Să mă înalţ la Tine Sfinte, / Să petrec în bucurie De-acum pînă-n vecie!

(Maria)

Read more

Cristina: "părinţii mei considera voinţa de a-mi păzi virginitatea o prostie"

Ce frumoasă este curăţia, şi ce urât este păcatul! Ce bucurie este fecioria şi ce tristeţe este desfrâul, ce urât e să te simţi pătat, vinovat, înaintea lui Dumnezeu! Acestea le zic din propria mea experienţă, căci şi eu m-am lăsat amăgita de păcat, şi pot spune, ca şi Sfântul Vasile cel Mare, care era curat, dar avea mare smerenie: "Nici femeie n-am cunoscut, nici fecior sunt”.

Mi-am stricat fecioria şi m-am complăcut în mocirla păcatului, cu gândul, cu cuvântul şi cu fapta, dar Domnul nu m-a lăsat, şi cu ajutorul Lui m-am ridicat cât de cât...

Slavă Domnului, căci El m-a luminat şi m-a ajutat să înţeleg că păcatul înseamnă moarte. Astfel, m-am hotărât să îmi păstrez curăţia, cât a mai rămas din ea, cu ajutorul lui Dumnezeu, până când El îmi va da un soţ pe care să îl iubesc mai presus de trup. Să nu vă lăsaţi înşelaţi! Nici amăgiţi de plăceri trecătoare, nici răniţi de ocările, batjocura şi suferinţa pe care aţi putea-o primi, căci dacă Hristos a suferit atât pentru noi, apoi şi noi să acceptăm să suferim din iubire pentru El!

Ca să dau un exemplu concret, părinţii mei consideră voinţa mea de a-mi păzi virginitatea o prostie, iar o prietenă a mea, când a auzit de aceasta a zis „Aoleu...”.

Să nu ne lăsăm luaţi de valul lumii acesteia! Sunt sfinte care au pătimit sau chiar s-au săvârşit pentru că voiau să se afierosească Mirelui Hristos, şi nouă nici că ne pasă dacă ne bălăcim în desfrâu şi în păcat, cu dracii! Să ne ajute Dumnezeu să rezistăm tentaţiilor, şi să ne acopere de tot răul Măicuţa Sfântă ca să reuşim să ne păstrăm fecioria gândului, a ochilor, a cuvântului, a buzelor, căci bucuria comuniunii cu Dumnezeu este mai mare de mii de ori decât orice bucurie lumească, decât orice plăcere deşartă!

Doamne ajută!

(Cristina)

Read more

27 Februarie 2012

Site-ul Ortodoxia Tinerilor optimizat pentru telefonul mobil

{jcomments on}Doamne ajută tuturor!

Cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu râvna prietenului nostru Alexadru din Iaşi, vă anunţăm cu bucurie că site-ul nostru este disponibil începând de astăzi şi în varianta optimizată pentru telefoanele mobile.

Dacă veţi accesa adresa site-ului: www.ortodoxiatinerilor.ro de pe un telefon mobil vă va redirecţiona automat către site-ul de mobil: m.ortodoxiatinerilor.ro. Totuşi pentru cei dintre voi care vreţi în continuare să navigaţi pe site-ul mare, în partea de jos există un link cu numele Web care vă va retrimite înapoi pe pagina optimizată pentru computer.

E posibil ca redirecţionarea să nu funcţioneaze în cazul accesării site-ului de pe un telefon mobil mai puţin performant, care nu poate interpreta coduri javascript. În acest caz puteţi accesa direct adresa: m.ortodoxiatinerilor.ro.

Ortodoxia Tinerilor pentru mobil este ideal pentru accesarea site-ului de pe smartphone-uri.

Puteţi citiţi articole şi comentarii. Puteţi să vă logaţi cu userul şi parola voastră pentru a lăsa comentarii.

Dacă întâmpinaţi probleme la accesarea site-ului vă rugăm să ni le semnalaţi pentru a-le rezolva cât mai repede.

Îi transmitem şi pe această cale mulţumiri lui Alexandru Andrei care s-a ocupat de acest site de mobil în totalitate şi îl felicităm pentru tot efortul pe care l-a depus.

Dumnezeu să-ţi răsplătească pentru tot binele făcut !

Navigare plăcută!

(administratorii Ortodoxia Tinerilor)

Read more

Un om care caută faima pământească şi plăcerile lumii nu poate vedea pe Dumnezeu

Un creştin trebuie să aibă mai întâi de toate inimă curată, pentru a-L putea vedea pe Dumnezeu, aşa cum ni se arată El, cu dragostea pe care ne-o poartă şi cu toate desăvârşirile Sale; cu frumuseţea îngerilor, cu toată slava Stăpânei noastre – frumuseţea sufletului şi măreţia Ei de Maică a lui Dumnezeu, cu frumuseţea sufletului sfinţilor lui Dumnezeu şi cu dragostea pe care o nutresc ei faţă de noi.

Trebuie să-i vedem aşa cum sunt ei înşişi, trebuie să vedem şi să pătrundem adevărurile credinţei creştine cu toate tai­nele ei, să le percepem măreţia, să cunoaştem, de asemenea, starea sufletelor noastre şi îndeosebi să ne cunoaştem păcatele. O inimă necurată, închinată spre dobândirea celor pământeşti, nutrind în sine pofte ale trupului, pofte ale ochiului şi poftirea faimei părmânteşti nu poate vedea şi cunoaşte nimic din toate cele de care am vorbit mai înainte.

La ce folosesc postul şi pocăinţa? Pentru ce ne străduim să le facem? Ele ne pot curăţa de păcate, ne dau linişte sufletească, ne pot duce la unirea cu Dumnezeu, la dobândirea conştiinţei de fii ai lui Dumnezeu, ne dau îndrăznire înaintea Domnului. Iată deci că avem de ce să ţinem postul şi de ce să ne spovedim cu inima curată! Lucrând acestea, cu bună-credinţă, că­păta-vom nepreţuită răsplată.

Câţi dintre noi nutresc oare sentimentul dra­gostei filiale faţă de Dumnezeu? Câţi dintre noi oare L-ar putea chema pe Dumnezeu, Tată ceresc, zicând-I cu îndrăznire fără de osândă Tatăl nostru! Oare nu se întâmplă tocmai altminteri: din inimile noastre nu se înalţă glas de fii, fiindcă sunt înăbuşite de deşertăciunile acestei lumi, nu se pot dezle­ga de lucrurile şi desfătările ei? Cerescul Tată nu este oare departe de inimi­le noastre? Oare nu s-ar cuveni să ni-L închipuim mai degrabă pe Dumnezeu ca pe Cel ce ar trebui să ne pedepsească, deoarece L-am părăsit, ducându-ne într-o ţară îndepărtată?

Aşa ar trebui să fie, fiindcă toţi merităm dreapta-I mânie şi pedeapsă pentru păcatele noastre, dar cu totul minunat este că El se arată faţă de noi îndelung-răbdător, că nu ne taie, ca pe smochinul neroditor. Să ne grăbim cu pocăinţă şi cu lacrimi a-L ruga să ne fie milostiv. Să ne re­găsim pe noi înţine, să ne privim cu asprime inima şi să-i descoperim necurăţia, din pricina multor gunoaie care nu lasă să intre în ea darul dumneze­iesc; să recunoaştem că suntem morţi cu duhul.

(Sfântul Ioan Krostadt – Viaţa mea în Hristos)

Read more

26 Februarie 2012

Începe slujba Canonului Sf.Andrei Criteanul

În prima săptămână a Postului Mare în care ne aflăm acum, se săvârşeşte în toate bisericile ortodoxe slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul.

Programul este astfel: Slujba Canonului se împarte în patru şi se săvârşeşte luni, marţi, miercuri şi joi. Iar în săptămâna a cincea a postului, miercuri seara, se va săvârşi iarăşi aceeaşi slujba dar de data această toată odată.

Mai jos puteţi asculta minuata slujba Canonului de Pocăinţă înregistrată de la Catedrala Patriarhală anul trecut:

Read more

25 Februarie 2012

Întrebarea numarul 22

Dacă soţia/soţul dumnevoastră v-ar cere să rupeţi legătura cu cel (cea) mai bun prieten(ă) al dumnevoastră ameninţând că altfel vă va părăsi, aţi face acest lucru? Dar dacă v-ar cere să rupeţi legătura cu unul din prietenii dumnevoastră, care nu este neaparat cel mai apropiat?

Read more

Tabără

Ultimele comentarii

Înregistrare (login)

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Arhiva articolelor

Linkuri

 Portalul Doxologia 

Sanatate si Viata - Pentru un Stil de Viata Sanatos si o Viata Fericita - SanatateSiViata.ro