“Aceasta este porunca Mea: sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu.”
Ascultă Radio Ortodoxia Tinerilor
Seara de rugăciune
Miercuri seara, ora 22:30 »
Fericiticeiprigoniti.net
Cinstește-ți eroii și martirii neamului

Ediția a 3-a a cărții "Mii de tineri își păstrează astăzi fecioria până la căsătorie."

Campanii de educație creștin-ortodoxă

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie

Tu de ce crezi in Dumnezeu   Din comorile Sfintei Scripturi Tu de ce crezi in Dumnezeu Euharistia continua Theologica  Exista distractie si fara alcool

Mai 2012

30 Mai 2012

A fi independent

Când mă gândesc la independență primul lucru care imi vine în minte este adolescența. Pentru mine adolescența este vârsta caracterizată înainte de toate printr-o puternică dorință de libertate, de independență.

Cu toate că, înțeleasă greșit, ea poate provoca uneori rupturi și neînțelegeri, totuși dorința de independență poate constitui un mare avantaj pentru fiecare persoană, tânără sau adultă. Ea poate reprezenta imboldul unor mari transformări, atunci când persoana simte nevoia firească de libertate.

Dar să lămurim mai bine ce înseamnă și ce nu înseamnă a fi independent. A fi independent reprezintă o dorință înnăscută a persoanei umane de fi liberă, de a nu depinde de ceva sau cineva. Libertatea și dorința de libertate sunt poate darurile cele mai mari făcute de Dumnezeu neamului omenesc.

Problemele apar însă atunci când oamenii confundă această dorință naturală, firească, cu libertatea de a face orice, și în special răul. Aceasta se poate vedea mai ales atunci când oamenii aleg să facă lucruri care la început par a le conferi o anumită independență, originalitate sau autonomie, dar care în timp se dovedesc doar surogate ale libertății.

Cel mai bun exemplu în acest sens cred că îl reprezintă stupefiantele, substanțe care la început ne pot oferi senzația de libertate, dar care în timp ajung să ne subjuge, devenind scopul existenței celui dependent. Și această succesiune se poate observa în cazul tuturor lucrurilor sau acțiunilor care promit plăcere și independență, dar care în final ajung să ne facă sclavii propriilor noastre dorințe. Este cazul tuturor plăcerilor care ajung să devină patimi. Ajuns robul patimii ți-ai dori să mai faci ce vrei, dar constați că nu mai poți. Patima este cea care ne controlează dorințele, gândurile, cuvintele și faptele, astfel că în final ne pierdem libertatea de alegere, deși din păcate, nici nu conștientizăm asta. E nevoie de o lumină din afară ca să putem vedea lanțurile care ne leagă nevăzut, batjocorind astfel darul nostru cel mai de preț, libertatea.

Ajunși robi ai pasiunilor noastre, cea care ne poate trezi este însă tocmai dorința de independență. Luminați de lumina cea necreată începem să vedem că ceea ce ni se părea libertate de alegere și independență nu au fost decât amăgiri. Dezamăgiți de cei din jur, de obiectele plăcerilor noastre și mai ales de noi înșine, avem șansa să ne trezim din somnul în care parcă dormeam și să redevenim liberi. Liberi cu adevărat. Liberi de tot ce ne face dependenți, anulându-ne libertatea.

Redevenind liberi cu ajutorul lui Dumnezeu, începem să înțelegem că libertatea este într-adevăr un dar, nu unul dăruit inițial, o dată pentru totdeauna, ci unul pe care ni-l face neîncetat. Este rodul harului dumnezeiesc, a energiilor divine necreate cu care suntem invitați să colaborăm. Iar această colaborare teandrică nu poate rămâne doar virtuală. Ea ne îndeamnă să ne valorificăm întregul nostru potențial creator, unic pentru fiecare în parte, spre a crea ceva care să ne reprezinte. Ceva unic, original, care să fie rodul libertății noastre de expresie.

Ajungem astfel să înțelegem independența nu ca pe o izolare de toți și de toate, o rupere a noastră de norme și idealuri, ci ca pe capacitatea de lua deciziile pe care ni le dorim, de a face întotdeauna ce vrem și nu ceea ce anumite influențe negative ne-ar îndemna să facem. Libertatea devine astfel colaborarea noastră liberă cu harul divin, cel care ne poate inspira în acțiunile noastre zilnice. Aceasta nu poatea fi libertatea de a face ceea ce este potrivnic conștiinței noastre, adică de a face răul, pentru că răul neavând existență în sine, nu există; nu poate fi ceva în sine ci doar o lipsă a binelui. Deci nu putem face răul ci doar să nu facem binele.

Astfel înțelegem modul de viață creștin nu ca pe o limitare, ca pe o împuținare a posibilităților de a trăi și de a ne bucura de viață ci tocmai ca pe viața autentică trăită așa cum a gândit-o mai dinainte Cel care a creat-o. Venirea lui Hristos în lume nu a avut ca scop întemeierea unei noi religii cu norme și reguli proprii, ci exact restabilirea capacității omului de a-și veni în sine, adică de a fi și a trăi așa cum a fost mai dinainte ‘proiectat’ să o facă, liber de orice influență capabilă să-i știrbească libertatea.

Hristos a venit în lume nu să impună un nou mod de viață ci tocmai ca lumea “viaţă să aibă şi din belşug să aibă” (Ioan 10:10). Să ne bucurăm așadar neîncetat de această nouă șansă pe care Hristos ne-a dat-o prin Întruparea Sa, aceea de a trăi din plin și de a redeveni cetățeni ai Raiului.

(Radu Iacob)

Read more

29 Mai 2012

Planeta pământ filmată de foarte aproape din spațiu

Vă recomand să vedeți un filmuleț care pe mine personal m-a lăsat uimit... uimit de frumusețea creației lui Dumnezeu. Suntem privilegiați că trăim aceste vremuri și putem afla taine ale creației pe care înaintașii noștri nici nu le-au visat. În fimulețul de mai jos veți vedea planeta noastră filmată din satelit, de foarte aproape.

Să fiți atenți la aurolele boreale de culoare verde și mov... sunt extraordinare!

Apoi veți putea observa furtunile din Africa în timpul nopții și fulgerele din diferite zone. La fel să fiți atenți la cât de luminate sunt zonele locuite și de cât de multă energie e nevoie pentru a da putere acestui "motor" tehnologic al societății noastre.

După ce vezi o astfel de mărturie a frumuseții și a măiestriei Creatorului, cum să te mai îndoiești oare de existența Lui?

Read more

În așteptarea Duhului Sfânt

În rugăciunile noastre ne adresăm adesea Mântuitorului Hristos, a Cărui icoană o avem în casă, Maicii Domnului sau sfinților la care avem evlavie și ne ocrotesc viața, însă mai rar ne rugăm Tatălui său Duhului Sfânt. Și asta este de înțeles pentru că Tatăl nu S-a întrupat și nu S-a făcut om, iar din acest motiv nu știm cum arată, este nematerialnic, nevăzut așa cum spune Sfântul Ioan Evanghelistul: „Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să i se închine în duh şi în adevăr.” Chiar dacă în anumite biserici Tatăl este înfățișat în icoane ca un bătrân înțelept cu barbă lungă, totuși această reprezentarea nu este una canonică.

Iar Duhul Sfânt S-a făcut văzut în chip de porumbel odată la botezul Mântuitorului în Iordan, și în chip de limbi de foc la Cincizecime, atunci când a pogorât peste apostoli. Nu există icoane cu Duhul Sfânt și din acest motiv ne amintim mai rar să-i vorbim. Totuși în pictură murală din sfintele locașuri, Duhul Sfânt apare pictat ca porumbel în diferite ipostaze: la Botezul în Iordan, la Judecata de apoi, pe Tronul slavei, etc.

Înainte de a fi vândut și răstignit Iisus Hristos le-a spus ucenicilor tot ce avea să se întâmple. Vestea că Învățătorul va fi luat de la ei și se va duce apoi la Tatăl i-a întristat mult, dar Mântuitorul a ținut să-i încurajeze și să le spună: „Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac, Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; voi Îl cunoaşteţi, că rămâne la voi şi în voi va fi! Nu vă voi lăsa orfani: voi veni la voi. Încă puţin timp şi lumea nu Mă va mai vedea; voi însă Mă veţi vedea, pentru că Eu sunt viu şi voi veţi fi vii.” (Ioan 14, 16-19)

Iisus era mângâierea și nădejdea sufletului fiecăruia dintre apostoli, plecarea Lui era percepută ca o părăsire. Vestea că se înalță la ceruri i-a înfricoșat pe apostoli care se temeau să rămână în lume singuri, se temeau că vor fi persecutați și simțeau că e prea frumos ca lucrarea lui Hristos să se termine aici.

Iisus Hristos era Mângâietorul lor. Duhul Sfânt care urmă să vină la ei continuă lucrarea Fiului lui Dumnezeu, dar de data aceasta în chip nevăzut, prin inimile și mințile oamenilor. Hristos se înalță la cer dar devine și mai prezent în viața apostolilor prin Duhul Sfânt. Duhul urma să-l facă prezent pe Hristos în inimile oamenilor prin credință.

Iată de ce Duhul Sfânt este numit „Alt Mângâietor”, pentru că într-un fel ia locul lui Iisus Hristos, primul Mângâietor al lor. De fapt Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt mereu au lucrat împreună, și în Vechiul Testament, și când Domnul s-a făcut om și a trăit pe pământ, și după înălțarea lui la cer, și după Pogorârea Duhului Sfânt, și până astăzi, și în vecii vecilor va fi așa.

Tatăl binevoiește și trimite pe Fiul să mântuiască lumea, iar Duhul Sfânt plinește toată lucrarea Fiului în chip nevăzut în viețile oamenilor.

Iată de ce Biserica Ortodoxă în perioada dintre Înălțarea Domnului și Cincizecime este în așteptarea Duhului Sfânt. Dar asta nu pentru că Duhul n-ar lucra deja în Biserică ci pentru a reactualiza lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu în lume, Care a binevoit ca după 50 de zile de la Învierea lui Hristos, să-L trimită pe Duhul Sfânt apostolilor și aceștia să-i boteze pe oameni și să propovăduiască Evanghelia până la marginile lumii.

În această perioadă nu se rostește în Biserici rugăciunea „Împărate ceresc” către Duhul Sfânt, tocmai pentru a crea o atmosferă de așteptare, o senzație că ceva lipsește... și că sufletul are nevoie de mângâierea Harului. La fel cum au fost și apostolii zece zile după Înălțare Domnului, triști, deznădăjduiți, așteptând o soluție... așteptându-l pe Duhul Tatălui care urma să le dea putere să schimbe lumea.

Acatistul Sfântului Duh este o minunată slujbă care te apropie tainic de lucrarea Lui, repetând cu nădejde la fiecare icos: „Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, și te sălăşluieşte întru noi!”

Duhul Sfânt este lumina cea adevărată, duhovnicească bucurie. Duhul aprinde evlavia noastră cea rece și neroditoare. Duhul risipește negura necredinței și a răutății, care se îndesește pe pământ, călăuzindu-ne pe toți pe drumul vieții celei drepte. Duhul ne povățuiește spre tot adevărul.

Duhule Necuprins cu mintea, Care împreună cu Tatăl şi cu Fiul toate le-ai zidit! Tu ai împodobit cetele îngerilor de Sus intru lăcaşul luminii celei neapropiate. Tu ai chemat la fiinţa, cu strălucirea slavei, cetele de foc ale luminatorilor cereşti. Unind Tu trup şi suflet într-o minunată alcătuire, ai zidit neamul omenesc; pentru aceasta, toată suflarea Te laudă şi cântă: Aliluia!

Vino la noi, Preaînţeleptule Ziditor al lumii!
Vino, Cela ce eşti mare în micuţa floare, ca şi în luminatorii cerului! Vino, Cela ce Te dăruieşti nouă prin Sfintele Taine! Vino, căldura bine înmiresmata! Vino şi ne arată pe noi zidire nouă în Hristos!

Vino, Preabunule, şi dă-ne umilinţa şi izvoare de lacrimi! Vino, Preaînaltule Adevăr, şi lămureşte îndoielile sărăcăcioasei mele înţelegeri! Vino, Nemărginita Bucurie, şi uitate vor fi vremelnicele întristări!

Vino şi cercetează pe toţi cei care însetează de lumina Ta! Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!

Vino şi odihneşte pe cei necăjiţi de strâmtorările vieţii! Vino şi îmblânzeşte inima în ziua împietririi şi a mâniei! Vino, ca prin răbdare să mântuim sufletele noastre!

Ca Turnul Babel se prăbuşeşte fericirea pământească. Jalnice sunt toate strădaniile omeneşti. Bine îmi este mie că m-ai smerit, ca în păcate şi căderi mi-ai acoperit toată slăbiciunea şi nimicnicia. Fără de Tine nimic nu putem face, dar nădăjduim că ne vom mântui prin harul Tău.

Vino şi lămureşte-ne căile Tale cele neînţelese!

Duhul Cel Făcător de Viaţă, Care S-a pogorât asupra lui Hristos la Iordan, în chip de porumbel S-a odihnit şi asupra mea, când mă aflam în scăldătoarea Sfântului Botez; s-a întunecat însă lucrarea bunătăţii Sale din pricina ceții greşelilor mele. Pentru aceea, precum aşteaptă zorii drumeţul rătăcit noaptea în pădure, aşa şi eu însetez de razele tale, Bunule, ca să nu pier cu totul.

Vino şi mă învaţă să împărtăşesc durerile străine! Vino şi pleacă-mă să iubesc întreaga Ta zidire!

Duhul Sfânt îl naşte a doua oară pe om spre viaţa veşnică, Duhul Sfânt îi însufleţeşte pe mucenici, sfinţeşte preoţii, încununează pe cei drepţi, face din pâine şi vin Însuşi Dumnezeiescul Trup şi Sânge al Mântuitorului. O, adâncul bogăţiei şi înţelepciunii lui Dumnezeu! Dă-ne cununa darurilor Tale - dragostea veşnica şi atotiertatoare, care se întristează pentru vrăjmaşi şi vrea ca toţi să fie mântuiţi: ca, lămuriţi fiind prin ea, ca nişte fii ai luminii să strigăm: Aliluia!

Vino şi ne descoperă bucuria Împărăţiei ce va să fie! Vino şi umple-ne cu strălucirea dumnezeirii!

Vino şi ia-ne la nunta Mielului! Vino şi ne învredniceşte să împărăţim în slava Ta cea veşnică!

Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!

(Claudiu)

Read more

27 Mai 2012

Radu: "M-au atras catehezele pline de har ale părintelui duhovnic al ASCOR-ului"

Doamne ajuta!

Pe mine m-au atras catehezele pline de har ale părintelui duhovnic al ASCOR-ului din Cluj. Aveau loc dupa slujba vecerniei și îmi plăceau atat de mult încât mi se părea că aș fi putut sta toată noaptea să ascult. Așa am început să vin cu plăcere la biserică.

Pe calea credinţei, m-a ajutat foarte mult și comunitatea de tineri credincioşi, și datorită lor, participarea la diverse activități pentru studenți (conferințe, tabere, ateliere, filantropie, etc).

(Radu, din Cluj)

Read more

Catherine: "Predica parintelui este spusă din suflet, nu este citită"

Ce m-a atras la parohia în care merg acum? În mare este frumusețea slujbelor, muzica psaltică, predica părintelui. Căutam o biserică în oraș, în care să mă simt bine, să mă simt ca acasă, și am gasit. Când am intrat pentru prima oara am auzit muzica, cântăreții de la strană cantau foarte frumos. Biserica este mare și încăpătoare. Predica parintelui este spusă din suflet, nu este citită, astfel simți că vorbește cu tine și de fiecare dată parcă spune exact ce ai pe suflet.

(Catherine)

Read more

26 Mai 2012

Denisa: "În parohia mea toţi preoţii sunt cuminţi"

Nu am mers mereu la Biserică dar acum recent merg zi de zi deşi sunt tânără. Am 20 de ani şi mă atrage Biserica pentru că în parohia mea toţi preoţii sunt cuminţi, ţin predici frumoase şi e mai bine să vin în Casa Domnului decât să merg la ţara sau în altă parte... Şi îmi place cum slujeşte părintele meu spiritual acolo.. E frumos să mergi la biserică de tânăr pentru că îţi va folosi şi vei avea nevoie de aşa ceva în viaţă...

Read more

Păstrărea curăției în viața intimă a soților

Părintele Gherasim, pustnic în Sfântul Munte Athos vorbește unui grup de tineri veniți în vizită despre păstrarea curăției în viața de familie. Acest om cu viață sfântă reamintește tuturor soților îndatorirea sfântă, rânduită de Biserica noastră, de a ne feri să avem relații intime în zilele de post din săptămână, adică miercurea și vinerea, apoi duminică, ziua Învierii, în zilele de sărbătoare, și în cele patru posturi de peste an.

Părintele ne spune că nepăstrarea curăției în familie este cauza multor probleme care se abat asupra omului în viață: copiii bolnavi, neascultători, cu fel de fel de probleme..., necazuri, boli, sărăcie, etc.

Vă îndemn cu mare drag să vizionați acest filmuleț, care cu siguranță vă va trezi puțin conștiința.

"Vinerea și miercurea, în lume, nu se fac păcate în familie. Miercurea și vinerea e post în familie...

Duminica e zi de înviere, tată! Dar, omenirea astăzi nu se satură..."

 

 

Read more

25 Mai 2012

A ne construi o relație cu Dumnezeu este primul pas în a rezolva problemele cu ceilalţi

Noi, oamenii, suntem diferiţi unii de alţii sub aspectul fizic, al aptitudinilor, al construcţiei psihice și al dezvoltării spirituale. E bine să fim diferiţi şi e bine să învăţăm lucruri unii de la ceilalţi, dar ce se întâmplă când suntem atât de diferiţi încât începem să nu ne mai înţelegem?

În relaţii, preponderent, cineva domină şi cineva se lasă dominat – nu intru în dezbateri legate de roluri de gen, sau altele, ci pornesc de la o simplă constatare – cineva e mai slab, iar cineva e mai sensibil la vulnerabilitatea acestuia, cineva e mai dezvoltat şi vrea să contribuie la dezvoltarea celuilalt... Din experienţa personală şi profesională, un om nu se poate schimba cu adevărat dacă nu e pregătit şi hotărât să facă asta. Oricât de mult mi-am dorit pentru unii oameni pe care i-am întâlnit până acum, oricât de bună ar fi fost schimbarea pentru ei şi pentru cei din jurul lor, unii nu au fost hotârâţi să se schimbe.

În facultate, am fost repartizată la diverse instituţii unde erau plasaţi copii cu dizabilităţi. După prima vizită am rămas foarte dezamăgită: mi-aş fi dorit atât de multe pentru acei copii, dar pur şi simplu nu erau lucruri realizabile. Dizabilităţile acestor copii erau atât de severe încât nu prea mai erau lucruri de făcut pentru a-i ajuta să ajungă cât de cât pe picioarele lor. Asta nu puteam să fac, dar în schimb, puteam să le ofer ceva să le fie mai bine: atenţie şi afecţiune. Mulţi copii de acolo nu erau capabili să se imbrace singuri, să înveţe şi să îşi câştige existenţa, dar măcar le-am oferit o zi în care să se simtă mai bine, mai puţini neglijaţi – pentru că era şi acest aspect o problemă, din cauza numarului mic de angajaţi şi a neacceptării contractelor de voluntariat. Eu personal nu am putut să fac multe, dar am schimbat ceva, măcar pentru o zi, măcar pentru o oră, în viaţa unor copii abandonaţi chiar de proprii părinţi pentru că nu se ridicau ’’la nivelul aşteptărilor’’ acestora.

Ne naştem cu o dorinţă permanentă de a căuta şi a dori viaţa, la modul propriu sau la modul figurat, însă pe măsură ce timpul trece, unii dintre noi aleg de multe ori chiar moartea. Viaţa poate să însemne bucuria de a trăi, de a aduce pe lume copii, de a te apropia de Dumnezeu, care prin definiţie este Viaţă, iar moartea este depărtarea de El, degradarea fizică şi spirituală. Un lucru extrem de trist e situaţia în care unul dintre oamenii apropiaţi alege moartea şi oricât am încerca, pare să nu vrea mai mult. A accepta un astfel de om, care mai mult sau mai puţin conştient se răneşte pe sine şi implicit familia sa, e un lucru extraordinar de greu. A accepta un străin aşa cum e, nu e atât de greu ca a accepta un apropiat. Visele şi aşteptările legate de familia ideală se năruie, parcă să îngreuneze şi mai mult lucrurile. Dar criticând sau cicălind persoana care ne deranjează, e asemănător cu a ne taxa pe noi înşine pentru neputinţele noastre.

A accepta necondiţionat o persoană, pentru că este om, chiar dacă nu suntem de acord cu acţiunile sale e una dintre cele mai mari dovezi de dragoste, iar dragostea, a ne iubii unii pe alţii, e una dintre poruncile fundamentale. A ne ruga unii pentru ceilalţi e o dovada de iubire, a ne raporta cu grijă unii la alţii e dovadă de iubire, iar iubirea autentică înduioşează, înmoaie, ajunge la un sâmbure, uneori mai repede, alteori durează mai mult.

A te raporta la cineva într-un mod răutăcios, sau cu furie, trezeşte în cealaltă persoană partea negativă. Când apropierea se face cu dragoste, îl ai pe Dumnezeu lângă tine. Nu poţi să produci o schimbare reală, de profunzime, prin răutate, ceartă, ameninţări. Schimbarea vine prin şi de la Dumnezeu, iar acţionând aşa, mă îndoiesc de faptul că îl ai ca aliat, indiferent cât de nobile sunt scopurile tale. Prin exemplu personal, prin îndrumare cu iubire, căldură şi înţelegere, prin rugăciune, ţi se oferă mai mult decât ai obţine cu sabia în mână.

Ca să revin la temă, am întâlnit persoane care nu îmi erau deloc simpatice, sau copii violenţi, oameni care se comportau foarte urât. Nu îmi plăceau, dar era problema mea personală că nu îmi plăceau. Eu eram acolo ca să fac ceva pentru ei – indiferent că mă gândesc la partea personală sau profesională a existenţei mele de până acum – cu toate că în unele cazuri nu îmi doream să fiu acolo.

Am învăţat în timp că în spatele unor oameni cu diferite dependenţe, se ascunde suferinţă. Când ajungi mai aproape de acea suferinţă, e ca şi cum ai sparge un zid. Persoana dependentă, în mare parte, încearcă să umple un gol: de la lipsa unui mediu afectiv adecvat, la nemulţumirea că nu este înțeleasă, chiar lipsa unei relaţii cu Dumnezeu. Având în vedere că o relaţie se construieşte în doi, cel care nu se confruntă cu dependenţa nu e absolvit de orice responsabilitate. Ar fi mult mai util să se cerceteze pe sine şi să surprindă ce anume din atitudinea şi comportamentul său îl fac pe partener să persevereze? Important ar fi ca cel care nu e robul unei substanţe să încerce să-şi ierte soţul/soția, care poate nu s-a comportat ireproşabil uneori, impins(ă) fiind şi de starea alcoolică (de exemplu).

Din păcate nu pot să dau o reţetă, dar ca o recapitulare, cel mai important ar fi: relaţia personală cu Dumnezeu, abordarea cu dragoste a celui dependent, schimbarea la nivel personal, ce va genera în timp, cu mila Lui Dumnezeu, o schimbare şi la celălalt, şi acceptarea persoanei pentru ce este, chiar dacă nu suntem de acord cu ceea ce face.

Cu mult drag, pentru doamna Cristina. Sper să fi surprins lucruri care să vă fie de folos. Îmi cer scuze pentru timpul lung de aşteptare pentru articol.

(Raluca Irimie)

Read more

Mihai: "Biserica mi-a rămas a doua casă şi a doua familie până în ziua de astăzi"

Fiind copil, mergeam adesea cu părinţii mei la bunici care locuiau într-un sat foarte apropiat de oraşul unde locuiesc. Cel mai frumos era atunci când îmi petreceam vacanţa de vară acolo, în mediul acela nepoluat, lipsit de zgomotul maşinilor sau mirosul groaznic de încins al asfaltului ars de razele fierbinţi ale soarelui din lunile caniculare ale verii.

Ei bine, toate acestea erau înlocuite cu aerul curat al dimineţilor, cântecul cocoşilor, mirosul îmbietor de regina nopţii care mă învăluia în fiecare zi când ieşeam în curte, dimineaţa înainte de răsărit.

Însă şi mai frumos era în zilele de sărbătoare când clopotele răsunau în tot satul să cheme credincioşii la Sfânta Liturghie. Toată suflarea satului, copiii, tineri şi bătrâni, umpleau uliţele îndreptându-se tăcuţi, îmbrăcaţi în costume naţionale, ca într-o procesiune solemnă, spre Biserică.

Pe la 7:30 dimineaţa biserică era plină până la refuz, tinerii şedeau aliniaţi în rând pentru a săruta icoanele de pe iconostase apoi cele de pe catapeteasmă, iar după asta fetele se așezau la strana din stânga, iar băieţii la strana din dreapta; asemenea şi bătrânii se aşezau pe scaune aşteptând începutul slujbei.

La ora 8:00, cred că este un obicei natural, cânta şi cântă şi acum un cocoş de trei ori iar în acel moment preotul începea slujba.

Tinerii dădeau răspunsurile la Utrenie şi la Liturghie ca un cor de îngeri iar bătrânii îi însoţeau în cântarea lor.

Aşa era acum 15 ani, când am mers prima dată la biserică.

Acum însă tinerii au devenit maturi, au părăsit satul, iar bătrânii sunt rugători în ceruri. Populaţia satului s-a înjumătăţit dar tradiţia s-a păstrat.

Am observat asta duminica trecută când am fost de această dată în calitate de cântăreţ iar preotul, tânăr pe atunci dar acum împovărat de ani, mi-a strâns mâna mulţumindu-mi pentru cântarea cu care l-am impresionat până la lacrimi.

Toate acestea m-au impresionat şi m-au marcat în mod plăcut, făcându-mă să iubesc frumosul şi splendoarea vieţii.

Biserica mi-a rămas a doua casă şi a doua familie până în ziua de astăzi şi aşa va rămâne până la ultima mea suflare.

(Neicu Mihai Ionuț)

Read more

24 Mai 2012

Cine sunt eroii și martirii pe care îi cinstește Biserica astăzi?

Înălțarea Domnului - Ziua Eroilor”Iată-ne reîntorşi acasă. Aiudul este, de fapt, casa noastră. Aici suntem noi înşine. Sunt convins că va veni o vreme când va constitui un titlu de onoare şi nobleţe naţională când cineva va spune: “Şi tatăl meu a fost la Aiud!”.”1... și iată că astăzi, de praznicul Înălțării Domnului, Biserica Ortodoxă Română sărbătorește și pomenește pe toți eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român... deci îi sărbătorește implicit și pe eroii credinței care au pătimit în timpul cruntei prigoane comuniste. Și când vorbim despre martirii din timpul golgotei comuniste nu ne gândim doar la cei care au pătimit în temnițele din țară, ci începem cu eroii care au luptat împotriva comunismului în Cel de-al II-a Război Mondial, apoi ne gândim la martirii români basarabeni care au murit în diverse masacre locale precum cel de la Fântâna Albă, apoi pomenim pe cei mulți și neștiuți deportați în lagărele sovietice, precum Vorkuta, Astrahan sau Oranki, apoi îi cinstim pe cei care au murit în temnițele din țară; pe cei uciși în reeducările de la Pitești, Gherla și Canal, pe cei exterminați prin muncă forțată la Canal, Cavnic și Baia Sprie și apoi pe cei lăsați să moară în agonie la Târgu Ocna, Miercurea Ciuc, Aiud, Jilava, Galați ori Sighet, apoi îi comemorăm pe luptătorii anticomuniști din munți, apoi pe țăranii care s-au opus colectivizării și sfârșim cu a-i cinsti pe martirii lui Hristos de la Revoluția din decembrie '89. Un lung șir de martiri, cărora le datorăm tot ce avem mai scump ca oameni: libertatea și identitatea noastră creștină.

Cred că uneori ne plângem nejustificat de mult că astăzi nu mai avem modele de urmat, pentru că iată, avem mii și mii de exemple ale curajului, ale demnității și ale sfințeniei, modele care sunt mereu vii și actuale, așteptând doar să fie cunoscute și urmate: tineri și bătrâni deopotrivă, bărbați și femei, țărani și intelectuali, laici și clerici, ei sunt tot ce a dat mai bun acest neam pentru veșnicie.

Totuși, este de trebuință să amintim că există deosebiri între eroii neamului și martirii/mucenicii lui Hristos. Eroul este prin excelență un luptător care își pune viața pentru apărarea integrității teritoriale sau pentru întregirea neamului. Lupta eroului, se dă mai mult în planul lumii acesteia, pe orizontală. În schimb, martirul este un martor al lui Hristos, un mărturisitor al lui Dumnezeu, a cărui unică armă este credința iar lupta sa este una prin excelență pe verticală. Împreună, lupta eroilor și a martirilor dată atât pe coordonatele orizontalei și ale verticalei, simbolizează crucea acestui neam, pe care ei s-au răstignit, câștigând viața de veci. Dar pentru că neamul acesta românesc este în esență creștin, eroii neamului sunt într-o măsură și martiri ai lui Hristos, iar martirii lui Hristos sunt într-o măsură și eroi ai neamului. Pe scara timpului, Hristos Domnul le-a împletit destinele, într-o nevăzută frânghie a jertfei, ce se înalță până în Împărăția Cerurilor. Iar dacă ne vom ține tare de această frânghie, și vom începe a ne înălța pe ea, vom auzi bătând clopotele veșniciei, chemarea la Hristos... întoarcerea la Hristos, singura soluție viabilă de ieșire din impas a acestui popor.

Și eroii noștri, cei mai mulți dintrei ei, zac în anonimat, dar nu sub lespezile de piatră și mormanele de moloz ci sub lespezile nepăsării noastre. Au trecut peste douăzeci de ani de la căderea regimului comunist și încă avem eroi și martiri ”criminali de război”. Da... un Iuliu Maniu sau un Mircea Vulcănescu sunt oficial ”criminali de război”. Dar în schimb se vorbește cu ostentație de ”eroii” luptători din Afganistan sau Irak. Și din păcate, suntem nevoinți să amintim că nu întotdeauna eroii decretați de Armata Română sau de trusturile de presă, sunt aceeași cu eroii pe care îi cinstește Biserica. Soldații care nu luptă pentru ”apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român”, ci luptă pentru cauze străine Bisericii, sunt doar eroi ideologici ai acestei lumi. Și comuniștii au avut ”eroi” ai revoluției proletare care au fost cinstiți cu mare aplomb în timpul domniei ideologiei pentru care și-au dat viața. Desigur, acei ”eroi” au fost defapt tirani ai umanității. Cu toate acestea, deși eroii autentici ai neamului sunt în continuare decretați ”bandiți”, ”fasciști” și ”criminali”, în conștiințele noastre le purtăm evlavie și recunoștință veșnică. Condamnările lor nedrepte, cu nedreptate strigătoare la cer, la zeci de ani de închisoare sau moarte, este dovada de netăgăduit că ei au urmat lui Hristos, după cum Însuși Mântuitorul dă mărturie că ”dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este-al ei; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v'am ales pe voi din lume, de aceea vă urăşte lumea. Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul ei. Dacă M'au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi.”2 Și de aici înțelegem că procesele de mascaradă ale comunismului, în care au fost condamnați eroii și martirii neamului din secolul XX, au fost defapt o reitare în masă a procesului și condamnării lui Hristos Dumnezeu la moarte. Hristos a fost incomod lumii acesteia pentru că a condamnat păcatul din ea. Ei, cei pe care îi cinstim astăzi, au fost incomozi lumii acesteia, pentru că au făcut același lucru ca și Hristos. De aceea partea lor este cu Hristos iar lumea rămâne cu crizele ei până se întoarce la Hristos.

Și în ciuda tuturor nedreptăților suferite, eroii și martirii noștri sunt fericiți în veșnicie căci ”fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura”3. Așa încât ”dăm slavă lui Dumnezeu că pe pământul țării acesteia au crescut atâția martiri, pământul țării noastre este plin de martiri, în toată istoria noastră, până în vremurile noastre. Asta ne obligă foarte mult pe noi. Va veni vremea să se afle tot șirul acesta al martirilor, de la cei de demult, până la aceștia care au trăit în vremea noastră, și iată, încet-încet se descoperă o mulțime de lucruri... Pământul din jurul închisorilor și alte locuri din țară sunt pline de oseminte știute și neștiute ale celor care au fost uciși și care au mărturisit pe Hristos până în ultima clipă.”4

(Dan)


1. Pr. Liviu Brânzaș - Raza din catacombă, Editura Scara, 2001

2. Ev. Ioan 15:19-20

3. Ev. Matei 5:6

4. Pr. Constantin Voicescu - Un duhovnic al cetății, Editura Bizantină, București 2002, pag. 187

Read more

Tabără

Ultimele comentarii

Înregistrare (login)

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Arhiva articolelor

Linkuri

 Portalul Doxologia 

Sanatate si Viata - Pentru un Stil de Viata Sanatos si o Viata Fericita - SanatateSiViata.ro