“Aceasta este porunca Mea: sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu.”
Ascultă Radio Ortodoxia Tinerilor
Seara de rugăciune
Miercuri seara, ora 22:30 »
Fericiticeiprigoniti.net
Cinstește-ți eroii și martirii neamului

Ediția a 3-a a cărții "Mii de tineri își păstrează astăzi fecioria până la căsătorie."

Campanii de educație creștin-ortodoxă

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie

Tu de ce crezi in Dumnezeu   Din comorile Sfintei Scripturi Tu de ce crezi in Dumnezeu Euharistia continua Theologica  Exista distractie si fara alcool

Iunie 2012

30 Iunie 2012

Secretul mişcării pentru drepturile homosexualilor: pedofilia

Cu neputinţă este să nu vină smintelile, dar vai aceluia prin care ele vin! Mai de folos i-ar fi dacă i s-ar lega de gât o piatră de moară şi ar fi aruncat în mare decât să smintească pe unul dintre aceştia mici. (Luca 17:1-2)

An de an, homosexualii din lumea „civilizată” manifestează în centrele marilor oraşe occidentale pentru a-şi celebra tristele victorii: înaintarea frontului Sodomei şi Gomorei în inima unei societăţi care, din ce în ce mai puţin, se poate recunoaşte sau chiar autodefini ca şi creştină.

Anul acesta, homosexualii din România au avut un motiv în plus să sărbătorească: noul Cod Penal, căruia nici nu i-am mai spune „românesc”, liberalizează în chip mascat pedofilia, coborând până la 13 ani vârsta la care sunt pedepsite abuzurile sexuale ale minorilor. Măsura nu face decât să legalizeze tacit uriaşele reţele internaţionale de trafic de copii, pentru care ţara noastră este o ţintă importantă.

Copiii, copiii, copiii – ce au homosexualii cu copiii noştri?

Căutând „tinereţea fără bătrâneţe şi viaţa fără de moarte” aici, pe pământ, lumea modernă nu cinsteşte nicio altă vârstă mai mult decât vârsta tinereţii; nu există într-însa om mai aclamat decât adolescentul şi dorinţele lui, nici fiinţă aparent mai protejată decât copilul.

Ultimele evenimente ne confirmă însă că nu există categorii umane mai vulnerabile în epoca modernă decât copilul şi adolescentul. Sufletele şi trupurile lor au devenit parcă un câmp de bătălie pentru soarta lumii acesteia. Aşa cum am văzut în nr. 3 ale revistei noastre, dacă drumul de la legalizarea avortului la legalizarea şi normalizarea experimentelor ştiinţifice pe embrioni umani şi pe copii nenăscuţi este unul foarte scurt, realizat în decurs de numai câţiva zeci de ani, calea de la legalizarea şi normalizarea homosexualităţii în societatea contemporană la dezincriminarea şi normalizarea pedofiliei are loc într-un ritm tot mai alert.

Nu numai evenimentele cele mai recente, ci şi studiile ştiinţifice şi istoria mişcării homosexuale ne arată că, încă de la începuturi, aceasta a avut în agendă susţinerea pedofiliei. Am putea spune chiar că pedofilia este o componentă esenţială a mişcării homosexuale, fără de care aceasta, în mod practic, nu s-ar putea perpetua. Pentru că ce altceva înseamnă propaganda pro-homosexualitate din şcoli, de la cea mai fragedă vârstă, decât coruperea sufletelor copiilor prin educaţie, pentru a face din trupurile lor altare ale patimii sodomiţilor? Bineînţeles, pretextul este unul democrat: lupta împotriva discriminării minorităţilor sexuale, egalitatea de şanse şi libertatea de conştiinţă! Dar oare ce alt sens ar putea avea educaţia homosexuală în şcoli, decât câştigarea de adepţi?
Legalizarea tacită a pedofiliei

O simplă incursiune în istoria mişcării homosexuale şi în istoria legislativă a Occidentului ne va arăta că ceea ce campania pro-homosexualitate din mass-media a încercat să ascundă cu cea mai mare grijă este tocmai susţinerea pedofiliei.

Peste tot în lume, acolo unde propaganda pro-homosexualitate şi-a impus agenda după cel de-al Doilea Război Mondial, una dintre principalele cerinţe a fost tocmai cea a anulării sau coborârii vârstei consimţământului sexual – de altfel, principala ţintă a grupurilor de pedofili care au acţionat şi acţionează în umbra mişcării homosexualilor. Cerinţă care, de regulă, a şi fost îndeplinită: în ţările în care homosexualii au primit drepturi, vârsta consimţământului sexual a scăzut dramatic şi a fost, în general, adusă la acelaşi nivel – atât pentru heterosexuali, cât şi pentru homosexuali.

Cehia | Până în 1961 actele homosexuale erau interzise. Noul Cod Penal, introdus în acelaşi an, dezincrimina homosexualitatea, dar stabilea vârsta consimţământului sexual la 18 ani. În 1990, însă, vârsta consimţământului sexual a fost egalizată pentru homosexuali şi heterosexuali la 15 ani.

Estonia | Până în 1992 legea interzicea actele homosexuale, dar, după ieşirea din URSS, homosexualitatea a fost legalizată, iar vârsta consimţământului sexual pentru homosexuali a fost stabilită la 16 ani, iar pentru heterosexuali la 14 ani. Vârsta consimţământului sexual a fost egalizată în 2001, pentru ambele categorii, la 14 ani.

Finlanda | Legea interzicea actele homosexuale până în 1971, an în care ele au fost dezincriminate, iar vârsta consimţământului sexual stabilită la 18 ani pentru homosexuali şi la 16 pentru heterosexuali. În 1998, legea egalizează vârsta consimţământului sexual la 16 ani pentru ambele categorii.

Ungaria | Până în 1961 legea interzicea actele homosexuale, dar, din acest an, ele au fost dezincriminate şi vârsta consimţământului sexual stabilită la 20 de ani, pentru a fi coborâtă apoi la 18 ani, în 1978. În 2002, Curtea Constituţională stabileşte vârsta consimţământului sexual la 14 ani, pentru toate persoanele.

Letonia | Actele homosexuale erau interzise până în 1992, când Parlamentul le legalizează şi stabileşte o vârstă a consimţământului sexual la 18 ani pentru homosexuali. În 2001, legea egalizează vârsta consimţământului sexual la 16 ani, pentru toate persoanele.

Lituania | Actele homosexuale erau interzise până în 1993, când sunt legalizate, iar vârsta consimţământului sexual stabilită la 17 ani pentru homosexuali. În 2004, legea egalizează vârsta la 14 ani, pentru toate categoriile.

Serbia | Legea interzicea actele homosexuale până în 1994, când ele au fost dezincriminate, iar vârsta consimţământului sexual stabilită la 18 ani pentru homosexuali şi 14 ani pentru heterosexuali. În 2006, Codul Penal stabileşte aceeaşi vârstă, indiferent de categorie, la 14 ani.

Spania | Vârsta consimţământului sexual este una dintre cele mai scăzute din lume: în 1995, ea a fost stabilită la 12, pentru a fi apoi ridicată, în 1999, la 13 ani.

Traseul legislativ este acelaşi şi pentru Cipru, Slovacia, Slovenia, Suedia, Marea Britanie. Sursa: wikipedia.org Articolul: Age of Consentv

Read more

Vizită la Penitenciarul de Minori și Tineri, Tichilești

Așa cum bine știți, în timpul Postului închinat Sfinților Apostoli Petru și Pavel am inițiat o campanie de strângere de cărți duhovnicești pentru deținuții din penitenciare. Joi, 28 iunie 2012, cu o zi înainte de marea sărbătoare, l-am contactat pe părintele Sorin Pleșca, preot la capela Penitenciarului de Minori și Tineri Tichilești, județul Brăila, și i-am spus că dorim să venim să-i aducem câteva pachete cu cărți pentru tinerii de acolo. Părintele a fost foarte încântat, și ne-a spus că tocmai avea de gând să amenajeze o bibliotecă cu cărți duhovnicești într-una din incintele penitenciarului. Bucuria a fost și mai mare cu cât a doua zi era și hramul capelei unde slujește, și aceste cărți le-a primit ca pe un dar din partea Sfinților Apostoli, ocrotitorii celor  întemnițați.

Sfinția sa ne-a invitat vineri dimineața la Sfânta Liturghie alături de deținuți și de personalul penitenciarului. Așa se face că la ora 9.30 dimineața eu și Dan, eram la poarta penitenciarului. După câteva minute de așteptare și dupa câteva telefoane date de agentul de la intrare, reușim să intrăm. A venit să ne conducă domnul Ionel Ceamă, Comisar şef de penitenciare, Director adj. de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială, un om foarte sociabil, deschis și apropiat de Dumnezeu.

Am mers direct la capelă, unde Sfânta Liturghie începuse deja. În altar slujea Pr. Ionel Rotaru, consilier la Departamentul Social al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, invitat special cu ocazia hramului, iar la strană răspunsurile erau date de Pr. Sorin împreună cu unul din deținuți, care terminase patru ani la Seminarul Ortodox din București. Ne-am alăturat și noi discre, micului cor și am participat bucuroși la Sfânta Liturghie, într-o capelă mică, dar plină de Harul lui Dumnezeu.

La final, după ce părintele consilier a ținut un cuvânt de învățătură, Dan le-a adresat tinerilor deținuți prezenți, un discurs de câteva minute în care le-a explicat care e scopul prezenței noastre acolo și care este legătura dintre unele cărți, aduse de noi, care descriu suferințele martirilor din temnițele comuniste și viața lor, în acest penitenciar.

Această campanie a pornit chiar de la ideea de a face cunoscută viața sfinților, martirilor și mărturisitorilor din închisorile le comuniste, pentru deținuții noștri de astăzi, pentru ai ajuta să treacă mai ușor peste anii de detenție, pentru a-și sfinți și ei viața prin suferință, apropiindu-se de Dumnezeu. Avem convingerea că deținuții din penitenciare se vor identifica foarte ușor în suferința lor cu suferința noilor martiri și astfel vor urma exemplul lor de viață.

După ce întâlnirea noastră s-a terminat, am făcut câteva fotografii împreună, am dat mâna cu deținuții, am vorbit cu ei pentru câteva minute, după care au fost conduși în celulele lor.

Am rămas la vorbă cu părintele capelan, cu domnul Ceama, responsabil de programele educative pentru reabilitarea lor și cu doamna psiholog, o femei credincioasă, apropiată de Dumnezeu și dedicată profesional pentru reabilitarea deținuților.

Lucrurile pe care le-am aflat nu sunt deloc îmbucurătoare. Sunt foarte multe probleme cu care se confruntă deținuții. În primul rând în jur 80% din ei provin din familii dezorganizate. Unii vin din familii monoparentale (părinții divorțați), alții din familii unde părinții au plecat în străinate iar copiii au rămas în grija bunicilor sau a rudelor. O parte vin din familii unde mama și tata se ceartă, beau, folosesc violența, nu se îngrijesc de copii, etc. O altă parte vin din familii foarte sărace și au fost prinși furând sau tâlhărind. De fapt mare parte din minorii și tinerii întemnițați au ca infracțiune: furtul.

20% din ei sunt orfani, copiii necăjiți, care n-au primit grijă și educație, lăsați de capul lor în lume, și care împinși de anturaj sau din inițiativă proprie au ajuns să facă lucruri necugetate. 50% din cei prezenți nu sunt vizitați de nimeni, deși unii din ei au familie. Probabil din cauza lipsei banilor și a sărăciei, cei de acasă nu le pot aduce mâncare, haine, încălțăminte sau cele trebuincioase. Pentru cei dintre voi care nu știați, deținuții nu au uniforme ci se îmbracă cu ce haine au s-au primesc de acasă, de aici și sursa de conflict dintre ei.

Ca și în societate, în temnițe dictează banul și puterea. Cine are bani se îmbracă frumos, își poate cumpăra ce vrea de la magazinul din incinta penitenciarului, își face prieteni, e apreciat. Cei săraci sunt batjocoriți, denigrați și șantajați să facă ce vor cei puternici. În schimbul unei țigări, a unui cearceaf pe pat, cei slabi sunt puși să execute diferite „ordine” din parte celor puternici.

Deținuții stau câte 30-40 în cameră și conflictele apar la tot pasul. Gândiți-vă că dacă apar certuri între angajații unei companii, care stau toți în același birou, 8 ore pe zi, cum să nu apară conflicte între tineri adolescenți, aflați la vârsta răzvrătirii, și condamnați pentru fapte violente sau lipsite de cinste. Și aici, ca și în societate, sunt oameni cu diferite caractere: unii liniștiți, blânzi, înțelepțiți, ascultători, înțelegători, alții răi, violenți, fără prea multă minte, neascultători, răzvrătiți, încercând să se impună ca lideri de grup în comunitățile în care locuiesc.

Una dintre marile probleme ale vieții de detenție în toată lumea este homosexualitatea. Sute de bărbați strânși laolaltă, condamnați la ani grei de temniță, nu mai au acces la o viață intimă, ci sunt constrânși să se înfrâneze. Din acest motiv, au ajuns să facă pacatul unii cu alții; o altă sursă de abuzuri și de conflicte care degradează moral pe deținuți. Cei mai afectați sunt ”bobocii”, abia intrați în temniță, care nu știu ce viață îi așteaptă în celule și adesea sunt agresați.

Când am ajuns noi, deținuții stăteau afară la aer liber, închiși într-un țarc, asemenea puilor de găină, cu fețe posomărâte și îngândurați. Din punctul meu de vedere e înfiorător să vezi cum oamenii sunt ținuți ca animalele în cușcă, dar asta e lumea în care trăim. Dacă am fi cu toții mai iertători, un adolescent de 15 ani n-ar trebui să stea 3-4 ani în închisoare pentru furtul unui casetofon de mașină. Unde este justiția în România? Șerban Huidu omoară trei oameni și este condamnat la 2 ani și șase luni de închisoare cu suspendare (adică rămâne liber în societate), iar un tânăr de la țară sărac face ani grei de pușcărie pentru două găini furate.

Din discuțiile avute am ajuns la concluzia că perioada de detenție nu-i reabilitează moral pe mulți dintre condamnați ci mai tare îi degreadează. Acolo, în închisori se luptă părintele împreună cu Hristos să-i ridice, se luptă psihologul, se luptă cei responsabili de programele educative, se luptă gardienii, dar munca lor nu înseamnă mare lucru dacă nu e susținută de familiile celor condamnați.

Un tânăr deținut vizitat regulat de familie, reușește să treacă mult mai ușor peste perioada de privare de libertate. Spunea părintele Sorin că unii din ei au mare nevoie să vorbească cu cineva, pentru că nu-i vizitează nimeni. Vor să-și deschidă sufletul și n-au cui!

Doamne, câtă suferință este în inimele deținuților noștri!

Rugați-vă pentru deținuții din penitenciare, căci tare greu își duc traiul. Efectele unei societăți desfrânate și închinătoare la marele idol al lumii: banul, își fac simțită prezența foarte puternic și în celule. De fapt viața din închisori este imaginea concentrată a moralității decăzute din societatea noastră.

De câțiva ani, statul român, la impulsul Uniunii Europene, a început să fie mult mai deschis față de legătura dintre deținuți și cetățenii din societate. Astăzi oricine poate merge la un penitenciar și poate aduce mâncare, haine, încălțăminte, sau chiar și numai un cuvânt bun. Regimul nu mai este așa strict cum era înainte, pentru că s-a conștientizat că deținuții de azi sunt viitorii cetățeni liberi ai României de mâine. Cu cât le arătăm deținuților mai multă atenție, cu atât ei vor răspunde deschis la apelul nostru atât când sunt în temniță, dar mai ales când vor fi în libertate.

Vă anunț cu tristețe, pe de o parte, că sectarii fac un prozelitism foarte puternic în penitenciare. Vin în primul rând cu daruri, reușind astfel să-i facă interesați pe deținuți, iar apoi se întâlnesc cu ei spații destinate educației și încearcă să le propăvăduiască credința greșită. Pe de altă parte, unii oameni sunt de opinie că decât un infractor agresiv mai bine un pocăit în societate. E mult de discutat. Tind și eu să cred același lucru. Oricum, prezența sectarilor în penitenciare e un mare minus pentru noi ortodocșii care avem alte treburi ”mai importante” decât aproapele abandonat în patimi.

Cu toate acestea este o bucurie că în unele penitenciare există capele ortodoxe cu preot care stă 8 ore pe zi la lucru, mereu disponibil să ajute pe cei în nevoi.

E mult de discutat, dar închei aici!

Multumim tuturor celor care ați dat curs acestui demers și ați contribuit cu ce ați putut: bani sau cărți! Stați fără grijă, darul vostru este în mâini bune, și Dumnezeu va face misiune prin el!

La Penitenciarul Tichișeti am adus 134 de cărți, plus acatiste, paraclise și alte mici cărticele de rugăciuni și sfaturi duhovnicești. Pe site noi am anunțat că s-au strâns 221 de cărți, calculându-le și pe cele promise prin email de unii cititori. În acest moment avem la sediu 30 de cărți rămase, 60 de cărți noi comandate cu bani pe internet, care sunt în curs de livrare, și 120 de cărți promise de unii din cititorii noștri, care deasemenea urmează să sosească. În total, ar fi încă 210 cărți care urmează să fie donate Penitenciarului Galați și Penitenciarului Brăila.

Am pus și câteva fotografii, doar o parte, pentru că există reguli stricte privind fotografiatul în penitenciare. Fiecare deținut trebuie să-și dea acordul scris în privința filmării și fotografierii. Voi trimite pe mail toate fotografiile pentru cei care au trimis bani și cărți. Unii din voi nu ne-ați dat adesa email, așa că vă rugăm să ne contactați la asociatia@ortodoxiatinerilor.ro pentru a vă pune la dispoziție fotografiile.

Aici puteți vedea procesul-verbal de predare primire încheiat între Asociația Ortodoxia Tinerilor și Penitenciarul de Minori și Tineri, Tichilești.

(Claudiu Bălan)

Read more

Predică la Duminica a 4-a după Rusalii [2012]

Iubiții mei, centurionul roman din Evanghelia de astăzi [Mat. 8, 5-13] e un sufletist. Pune suflet pentru cei din subordinea lui, se interesează de ei…și nu îi tratează ca pe niște animale. Sau ca pe niște…rebuturi umane.

E un om cu suflet într-o lume și într-o armată unde cel slab…era o povară…o rușine…

Trebuia să lupți…și nu să stai bolnav.

Însă centurionul nostru…îi uită momentan pe cei 99…pentru cel unu, care era paraliticos/ paralitic [v. 6, cf. GNT] și cere de la Domnul vindecarea lui.

De unde atâta intimitate între conducător și subaltern? O întrebare legitimă…

Dacă ar fi fost o relație rea între cei doi, adică homosexuală, și din această cauză centurionul ar fi venit să pledeze pentru însănătoșirea slugii sale, cu siguranță că Domnul ar fi mustrat acest lucru, cum a făcut cu fariseii.

Cu fariseii care…spuneau una…cugetau alta…și doreau să-L omoare.

Însă v. 10-12, în care Domnul laudă pistisul/ credința centurionului ne arată faptul că între centurion și pes/ slugă/ slujitor era o relație de prietenie demnă, prin care centurionul înțelegea și compătimea starea deplorabilă a slujitorului său.

Nu sta la mijloc un interes meschin…ci o dorință nobilă: vindecarea celui care suferă cumplit/ groaznic.

Și v. 8-9 ne arată conținutul credinței lăudat de Domnul: încrederea în Cel care ne vindecă.

Încrederea în Cel care ne vrea vindecați…și darea în mâna Lui pentru ca să ne vindece.

Adică credința se încrede în Dumnezeu în toate…chiar dacă uneori nu vede niciun orizont de liniște, de schimbare a situației.

Pentru că minunea „interesată”…e aia în care vrem un bine fără schimbarea vieții noastre.

Vrem să plouă cu bani la noi pe ferestră sau să scăpăm acum, pe loc, de cine știe ce strângere cu ușa financiară sau medicală.

Dar nici prin gând nu ne dă să ne schimbăm viața.

Să ne acomodăm unui ritm de viață sfânt, curat, binecuvântat.

Însă când asculți de Dumnezeu chiar și când nu înțelegi ce va rezulta din ascultarea ta sau unde te va duce El…atunci te lași modelat, schimbat, refăcut din nou prin harul Său.

E normal ca viața în credință să fie o viață plină de numeroase surprize.

Și, pe fiecare zi, să înveți tot mai mult…să fii tot mai altfel

Dar schimbarea, schimbarea în bine…e mereu o școală a umilinței, a bucuriei, a înțelegerii de sine, a comuniunii, a regândirii fundamentale a lucrurilor.

Nu îți schimbi doar glasul, precum vulpea din fabulă…ci îți schimbi caracterul, faptele, conduita zilnică.

Devii de nerecunoscut pentru cei care credeau că te cunosc.

Dar de nerecunoscut în fapte bune…și nu în turpitudini.

…Și centurionul nostru, de azi, se dovedește mai credincios decât tot Israelul [v. 10]…

Bineînțeles, Domnul referindu-se aici la marea masă a credincioșilor lui Israel și nu la marii Sfinți ai lui Israel, dintre care Prea Curata Stăpână este sfințenia cea mai mare a întregii făpturi.

Adică teologia iudaică vs. un centurion roman fără specificații religioase.

Pentru că nu aflăm nimic despre viața, credința, numele, vârsta centurionului ci Domnul subliniază doar faptul că credința lui e autentică…în sensul că e încredere în Cel care vindecă, în Hristos.

Și centurionul a vrut numai vorba lui Hristos, numai porunca lui Hristos împotriva bolii [v. 8]…

Pentru că el credea în faptul că cuvântul Lui e mântuitor. E vindecător. Dă viață!

Și atunci când noi ne rugăm pentru cineva anume…trebuie să ne încredem în voia Lui care știe ce e mai bine pentru noi…și pentru cei pentru care ne-am rugat.

Căci credința care se roagă…e credința care acceptă voia Lui.

Să se facă voia Lui în cer și pe pământ. În întreaga creație.

Și o astfel de credință vie își schimbă atitudinile în funcție de răspunsurile Lui în rugăciunile noastre.

Așa se face că atunci când citim cărți sfinte și găsim că Dumnezeu a îngăduit un rău anume în viețile Sfinților…totodată vedem că atunci când au înțeles rolul lui…îngăduința lui Dumnezeu pentru ei…sau mustrarea Lui pentru ei…aceia au acceptat voia Lui cu ei.

Nu au rămas resentimentari…ci au înțeles smerenia din umilirea lor!

Când demonii le-au făcut rău prin oameni…au înțeles cât de scumpă e prietenia și facerea de bine.

Când au căzut într-un păcat…și-au înțeles neputința…și când au avut o vedenie…au înțeles bucuria lui Dumnezeu, frumusețea Lui care ne sfințește pe noi.

De ce să ajuțidezinteresat?

De ce e mai bine să dai un pahar de apă decât…o piatră în cap?

De ce e bine să uimești prin bine, prin iertare și prin întrajutorare…și nu prin bădărănii și mai mari, prin nesimțiri gigantice?

Pentru că numai binele împlinește…și el, binele, face pui!

Vlăstarele răului se ucid unele pe altele…pe când binele e durabil. Binele e frumos. În fața lui te uimești. Te smerești. Te simți mic. Te simți prost…pentru că nu te vezi demn de el.

Și după cum spuneam și altădată…Dumnezeu ne uimește…și ne va uimi tot mai mult…enorm de mult…prin oamenii Lui.

Tocmai de aceea mie nu îmi place să vorbesc prea mult despre antihriști, despre tot felul de nebuni memorabili…și nici să mă înspăimânt de ei…pentru că pe mine mă înspăimântă sfințenia cel mai mult.

Sfințenia, măreția, copleșitoarea bogăție a harului dumnezeiesc e cea mai mare și mai frumoasă înspăimântare.

Protestanții au teoretizat cutremurarea lipsită de bucurie în fața lui Dumnezeu…pentru că așa arată lumea lor, lumea fără har: o cutremurare abisală, în care Dumnezeu e „prea sus”…pentru ca să ne îmbrățișeze.

Însă teologia și mistica ortodoxă vorbesc despre Dumnezeul care coboară la noi plin de frumusețe dumnezeiască, de slavă copleșitoare, pentru ca să ne îmbrățișeze întru slava Lui cea plină de frumusețe.

Da, cutremurarea e plină de frumusețe!

Dacă sfințenia e numai frică și nevedere a Lui…atunci Dumnezeu e o înspăimântare care nu ne atrage.

Și dacă nu ne atrage, atunci nici nu ne convinge.

E neinteresantă

Însă Dumnezeul nostru, al tuturor, e o Frumusețe înspăimântătoare care ne atrage tocmai pentru că e dulceața și frumusețea vieții noastre și a întregii creații!

El nu ne mângâie pe cap…spunându-ne că suntem frumoși „prin naștere”.

Nu ne spune să stăm la soare…și să așteptăm să ne cadă…vreo piersică în gură…

Ci El ne arată că frumusețea e împărtășire de slava Lui…și că asceza e dat cu mătura în casa ființei noastre…e deschidere a geamurilor…e împrăștiere de miresme.

Vrei să dormi în cocină, în cocina propriei tale indiferențe? Atunci, vorba cântecului: dormi…și dormi…și nu te mai trezești

Vrei însă ca lumina lui Dumnezeu să țâșnească din tine și să fie podoaba ființei tale? Atunci te vei umple de har…în credință…și vei vedea ce îmbrăcăminte interioară rezultă din implicarea deplină în relația cu Dumnezeu.

Pentru că beneficiile credinței…sunt imense în comparație cu ale necredinței.

Credința așteaptă mereu noutatea, viața, frumusețea, neprevăzutul, indescriptibilul, uimitorul…

Necredința își pierde energia cu mârâieli de duzină. Cu contestări. Cu „altfel e bine”.

Dacă necredința e plină de utopie…credința e plină de viață, de regăsire de sine, de comuniune.

Necredinciosul își dă cu barda în cap…își închide ușile ca să nu respire aerul harului…nu se uită la rănile păcatelor sale. Nu vrea să și le oblojească. Să și le panseze.

Credinciosul vrea să își aline și rănile lui…și pe ale altora.

Necredinciosul își  calcă în picioare sentimentele, conștiința, nădejdea, dreptul lui la bucurie. La bucurie aici…și veșnică.

Credinciosul își pune nădejdea în Cel mai presus de toate…pentru că El, Singurul, știe să tocmească totul foarte bine.

Așa se face că centurionul/ sutașul…a dat o mână de ajutor, a avut suflet, conștiință…și a primit vindecarea slujitorului său.

Dar a primit și vindecarea sa: vindecare sufletească.

Pentru că oricine se roagă pentru altul…se miluiește și pe sine.

Primește și el vindecare, alinare, ușurare de păcate…ca și cel pentru care se roagă.

De aceea rugăciunea e marea vindecare a tuturor…pentru că ea ușurează pe mulți în același timp…și ne unește pe toți.

Așadar…să știm ce cerem!

Să nu venim în fața lui Dumnezeu cu mucii la nas…cerând tot felul de lucruri idioate…ci să cerem, mai întâi de toate, să ne vindece pe noi și întreaga lume!

Să ne vindece de neiubire, de răutate, de neștiință, de insensibilitate, de îndrăzneală păcătoasă.

Să ne vindece de frică și de lașitate.

Să ne vindece de necredința bădărană, de aceea care, în mod drăcește, neagă toată Tradiția, toată așezarea sfântă a Bisericii și care revendică „noi maniere” de a vedea lucrurile. Amin!

(Pr Dorin Picioruș - Predică la Duminica a 4-a după Rusalii [2012])

Read more

28 Iunie 2012

Taina unei flori

Toţi am văzut cum arată o floare, dar câți am simțit taina ei?

Doamne, cât de frumoasă poate fi o suavă floare! Petalele ei atât de delicate, învăluite într-o mantie colorată întrec frumuseţea curcubeului, ademenindu-ți privirile prin culorile atât de vii, atât de frumoase.

Mireasma florii ne învăluie determinându-ne să ne înălţăm gândul la Creatorul nostru, să tânjim după mireasma raiului, să nu ne mai lipsim vreodată de această binecuvântare.

Gingăşia ce o defineşte ne cutremură sufletul, amintindu-ne de gingăşia iubirii sfinte care revarsă în sufletul nostru o pace celestă, o bucurie eternă şi lacrimi duioase născute din dorul de Dumnezeu.

Puterea delicatei flori de a rezista în fata frigului, a nemiloasei ierni ce muşcă din ea asemeni unei bestii înfometate ne arată o lecţie de viaţă, ne arată puterea pe care fiecare dintre noi trebuie să o dobândim pentru a putea birui în lupta cu vrăjmaşul, cu bestia a cărei muşcătura ucide sufletul nostru.

Să luăm aminte la ghioceii cei smeriţi care îşi pleacă capul, la florile ce mereu privesc spre Împărăţia veşnică, spre locul pe care cu adevărat îl putem numi: acasă şi să ne amintim de cuvintele Mântuitorului: "Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc, dar v’o spun Eu vouă că nici Solomon, în toată slava lui, nu s’a îmbrăcat ca unul din ei!” (Matei, 6, 28-29)

Dintr-o bunătate fără vreo urmă de egoism, florile îşi oferă polenul spre hrană albinelor, ilustrând o frumoasă şi strânsă armonie între regnul vegetal şi animal, o relaţie bazată pe viaţă, o bunătate ce oamenii o trec cu vederea iar din cauza egoismului riscăm nu doar moartea sufletească a celor care depind de noi, ci chiar propria noastră moarte sufletească.

O floare nu poartă ranchiună celui ce a rupt-o, nu se revoltă, din contră, în tăcere îşi aşteaptă sentinţa, ofilirea, şi, după ce a fost folosită, după ce frumuseţea dispare, aruncarea la gunoi.

Uneori, chiar şi florile plâng!

Inima noastră este o suavă floare, dar păcatele muşcă din ea, noi o rupem de fiecare dată când ne revoltam împotriva lui Dumnezeu, o calcam în picioare sau îi rupem petalele fără a-i observă lacrimile, durerea... şi totuşi, ea are puterea de a regenera noi sentimente de iubire, blândeţe, afecţiune cu toate că noi am uitat-o şi am aruncat-o în mocirla fărădelegilor.

Floarea inimii hrăneşte sufletele celor din jurul nostru, indiferent de rasă, de cultura său nivel social, floarea inimii nu ţine cont de lucrurile materiale, ea tremură de fericire atunci când recunoştinţa celor din jur o mângâie, când simte că a îmbrăţişat floarea unei alte inimi, a hrănit gândurile sau sufletul celuilalt.

Când simte privirea blândă a Tatălui lacrimi duioase încep să-şi facă apariţia, învăluind-o într-o dulce candoare, o sfântă îmbrăţişare a inimii smerite cu inimii cereşti a Stăpânului nostru.

Luaţi aminte la floarea inimii voastre, la taina ei şi nu uitaţi să o udaţi cu lacrimile smereniei, iubirea aproapelui şi puterea blândeţei!,

"Omul ca iarba, sunt zilele lui ca floarea câmpului, aşa va înflori” (Psalmul 102)

(Mihaela Gligan)

Read more

Nicio avere nu e mai de preţ decât un prieten bun

Prietenia este sentimentul cel mai des trăit, fiind considerat cel mai important în relaţiile interumane. Prietenia adevărată se întemeiază pe cuvintele Mântuitorului: "De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute”. (Ioan 15, 13-14) În acest sens, între prieteni nu există secrete şi nicio relaţie de subordonare, ci doar o trăire comună a sentimentelor. Acolo unde există respect şi încredere neîncetată, acolo Dumnezeu picură iubire şi astfel prietenia ajunge să se transforme în prietenie adevărată, care este un dar de la Dumnezeu.

Prietenii sunt acele persoane apropiate nouă cărora le împărtăşim toate problemele, necazurile şi gândurile bune, care au mereu un sfat la îndemână şi care ne fac viaţa mai frumoasă. Nu sunt doar persoane apropiate, ci uneori pot fi chiar mai mult de atât. Aceştia se numesc prieteni adevăraţi, prieteni fideli, sinceri. A avea prieteni nu este totuna cu a avea prieteni adevăraţi. Prietenii adevăraţi sunt îngeri cu chip de om trimişi de Dumnezeu pe pământ pentru a ne călăuzi paşii în viaţă, pentru a ne face viaţa mai frumoasă şi pentru a avea aliaţi de nădejde în lupta cu necazurile tot mai apăsătoare.

Prieten îţi poate fi oricine. Prieten îţi este tatăl sau mama, prieten îţi este fratele sau soră şi uneori chiar şi bunicii pot fi prieteni, însă prieten adevărat îţi este doar acela care simte la fel cum simţi şi tu. Prieten adevărat este acela care, într-o situaţie deosebită, nu te trădează, nu te părăseşte, ci ar fi în stare să-şi dea şi viaţa pentru binele tău. Prieten adevărat este acela care te susţine în ceea ce vrei să faci, indiferent cât de nebunesc i s-ar părea, dar în același timp lipsit de păcat.

Prieten adevărat este acela care îţi va aduce aminte în ceea ce crezi când te va vedea dezorientat. Prieten adevărat este acela care este în stare să meargă până în pânzele albe şi înapoi împreună cu tine, deşi niciodată nu îţi va spune asta. Dar ţi-o va dovedi cu fiecare ocazie. Din păcate prietenii adevăraţi sunt cel mai greu de găsit. Mulţi se înşeală crezând că au descoperit adevăraţii prieteni, dar care la prima întâmplare mai dificilă îşi arată colţii şi imediat te "muşcă" fără milă... De fapt, în zilele noastre, nu este chiar atât de greu să faci pe prietenul adevărat. Este de ajuns câteva fapte bune şi câteva vorbe "dulci" şi gata, prietenul adevărat ţi-a ieşit în cale... Dar nu e aşa! Aceştia nu se numesc prieteni, ci profitori, mişei, şi grav este faptul că acest fel de "prieteni" este tot mai des întâlnit!

O prietenie adevărată se întemeiază pe iubire. Iubirea este cea mai mare poruncă a Mântuitorului. Ea se arată nu prin vorbe, ci prin fapte, prin ajutorul dat şi prin compasiune, prin trăirea sufletească. Prietenul adevărat este acela care se bucură de bucuria prietenului său şi se întristează de necazul lui. Adevăratul prieten este cel care nu rămâne indiferent, ci se implica sufleteşte. De asemenea, prietenia adevărată se vede la vreme de necaz, de cumpănă în viaţa cuiva.

De altfel, ca să verifici dacă o persoană îţi este prieten adevărat procedează astfel: pătrunde-i în suflet şi caută acolo încrederea, bunătatea, sinceriţa​tea şi fidelitatea.. Dacă nu găseşti nimic, înseamnă că acea persoană nu îşi merită locul în inima ta, ci doar se preface că îţi este prieten adevărat...

Închei prin cuvintele frumoase ale Sfântului Antonie cel Mare: "Nu-ţi descoperi gândurile tuturor, ci doar acelora care pot să-ţi vindece sufletul." Aceste cuvinte cuprind toată esenţa prieteniei şi se referă la faptul că nu trebuie să iţi împărtăşeşti gândurile oricui, ci doar acelora care simţi şi crezi că pot să te înţeleagă şi să îţi vindece sufletul...

Şi cum spunea Părintele Arsenie Boca: "Cine are minte să ia aminte!"

(Marius)

Mai jos împărtășesc cu voi câteva citate pentru suflet despre prietenie

“Rana făcută de un prieten nu se vindecă niciodată”.
“Dojeneşte-ţi prietenii în taină şi laudă-i în public”.
“Singurul mod de a avea prieteni este de a fi tu însuţi un prieten bun”.
“Cine are prieteni, nu este sărac”.
“Nicio avere nu e mai de preţ decât un prieten bun”.
“Un prieten adevărat rămâne în orice situaţie prieten”.
“Prietenia se sfârşeşte acolo unde începe neîncrederea”.
“Prietenul adevărat iubeşte oricând, şi în nenorocire ajunge ca un frate”.
“Fără prietenie nu e dragoste, fără dragoste nu e prietenie”.
“Prietenul vechi este ca vinul: pe cât se învecheşte pe-atât mai cu gust se bea”.
“Nu putem merge mai departe în prietenie dacă nu suntem dispuşi să ne iertăm unii altora micile defecte”.
“Numai cei cu inimi mari pot fi prieteni adevăraţi. Cei răi şi laşi nu pot şti niciodată ce înseamnă prietenia adevărată”. (Charles Kingsley)
“Un prieten adevărat te prinde de mână şi îţi atinge inima”. (Gabriel Garcia Marquez)
“Pe adevăratul prieten nici locul, nici timpul nu-l pot împiedica să iubească şi să fie iubit”. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
“Dacă socoteşti prieten pe cineva în care nu ai aceeaşi încredere ca şi în tine însuţi, faci o mare greşeală şi nu cunoşti valoarea adevăratei prietenii”. (Seneca)
“Un prieten adevărat îţi ştie slăbiciunile, dar îţi arată calităţile, îţi simte temerile, dar îţi întăreşte credinţa, îţi cunoaşte îngrijorările, dar îţi eliberează spiritul, îţi recunoaşte defectele, dar îţi subliniază posibilităţile”. (William Arthur Ward)

Read more

27 Iunie 2012

Rugăciunea, rostire a Împărăţiei (1)

Liturghia este un cuvânt grecesc care înseamnă serviciu public sau, altfel spus, slujbă obştească. E bine să vă amintesc că rugăciunea, potrivit împrejurării în care se face, este de două feluri: individuală (sau particulară) şi publică (sau obşteasca). Mântuitorul Hristos le-a practicat şi recomandat pe amândouă; şi, chiar dacă uneori a pus un accent deosebit pe cea particulară, a făcut-o spre a critica obiceiul fariseilor care, în făţărnicia lor, îşi făceau rugăciunile în văzul tuturor, de ochii lumii, prin pieţe publice şi locuri aglomerate, spre a-şi ascunde vidul lăuntric, adică faptul că acasă nu se rugau deloc.

E motivul pentru care Domnul îndeamnă ca, spre deosebire de aceştia, adevăratul credincios să-şi facă rugăciunile în intimitatea sufletului său, în faţa lui Dumnezeu, singurul care-l vede şi-l ascultă. El Însuşi, Domnul, obișnuia să se retragă în câte un loc singuratic şi să Se roage în taina ori de câte ori simţea nevoia unei mai strânse comunicări cu Părintele Său.

Pe de altă parte, însa, El Se ruga împreuna cu ucenicii Săi, aşa cum a făcut-o şi după Cina cea de Taină, când au cântat laolaltă din psalmii lui David. Să reţinem şi faptul că însăşi rugăciunea domnească, „Tatăl nostru”, pe care El ne-a propus-o ca model, este construită la plural, ceea ce înseamnă că şi atunci când omul se roagă în particular, el o face nu numai pentru sine, ci şi pentru cei dragi ai lui, pentru cei apropiaţi şi, în ultimă instanţa, pentru întreaga comunitate căreia îi aparţine; el se roagă în taină cu sentimentul rugăciunii obşteşti.

Rugăciunea în comun s'a dezvoltat după pogorârea Duhului Sfânt, adicã imediat după ce a luat fiinţă Biserica lui Hristos prin botezul primilor trei mii de oameni. Însuşi cuvântul Biserică (în greceşte: ekclesía) înseamnã, adunare”, adică totalitatea celor ce au primit acelaşi botez, mărturisesc aceeaşi credinţă şi practica acelaşi cult. Or, în centrul cultului creştin din vremea sfinţilor apostoli era reiterarea Cinei celei de Taină, numita Frângerea Pâinii, adică Euharistia, urmată de împărtăşirea tuturor. Această slujbă era sâmburele a ceea ce mai târziu se va numi Liturghie.

Iată ce ni se spune în Faptele Apostolilor despre primii creştini care alcătuiau Biserica lui Hristos: Şi stăruiau în învăţătura apostolilor şi în părtăşie (adicã folosirea în comun a bunurilor materiale), în frângerea pâinii şi în rugăciuni (Fapte 2, 42).

Rugăciunea era liantul fluid al comunicării şi comuniunii creştine din epoca apostolică. Tot ea era şi instrumentul prin care creştinii se ajutau reciproc. La vremea când Petru se afla în închisoare, Biserica făcea necontenit rugăciune la Dumnezeu pentru el (Fapte 12, 5). La o altã vreme, după ce Petru şi Ioan fuseseră eliberaţi din temniţă, obştea creştinilor se ruga pentru întărirea lor în propovăduirea Evangheliei (Fapte 4, 24). Mai mult, Apostolul Pavel vedea în rugăciune arma duhovniceasca împotriva oricărui fel de rău sau necaz.

În acest sens le scria el creştinilor din Roma: „Împreună cu mine să vă luptaţi în rugăciunile voastre către Dumnezeu pentru mine“ (Romani 15, 30), aşa cum, de altfel, făcea şi el pentru fiii săi duhovniceşti: Întotdeauna în rugăciunile mele mă rog pentru voi toţi cu bucurie (Flp 1, 4). Rugăciunea nu era doar o intervenţie circumstanţială, stârnita din când în când de anumite împrejurări, ci o îndeletnicire perpetuă a comunităţii şi a fiecărui ins: Fiţi răbdători întru necaz, stăruitori în rugăciune (Romani 12, 12; Col. 4,2). Iar îndemnul aceluiaşi Pavel: Rugaţi-vă neîncetat (1Tes. 5, 17) avea să devină temeiul mișcării isihaste de mai târziu, care a primenit viaţa duhovnicească a întregului Răsărit creştin.

E bine să reţineţi încă de la început că Liturghia nu este singura slujbă obşteasca din cultul ortodox, dar că ea are un caracter cu totul special. Vă spun aceasta având în vedere că-n zilele noastre sunt creștini care preferă să frecventeze Maslul sau Acatistul, dar neglijează Liturghia.

Or, se poate spune că Liturghia se situează printre cele şapte Taine ale Bisericii, deoarece în centrul ei se afla Euharistia, adică Taina prin care pâinea şi vinul se prefac în Trupul şi Sângele Domnului, o realitate cu care noi ne împărtăşim şi care este esenţa trăirii noastre creștine. Biserica lui Hristos e de neconceput fără Dumnezeiasca Liturghie, Dumnezeiasca Liturghie e de neconceput fără Taina Euharistiei, iar Taina Euharistiei e de neconceput fără finalitatea mântuirii noastre.

Liturghia e cartea deschisă a Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. Ascultând cu luare-aminte cele ce urmează, veţi putea face mai uşor legătura între alcătuirea Liturghiei şi rolul ei mântuitor.

(Mitropolitul Bartolomeu Anania - Cartea deschisă a împărăției - o însoțire liturgică pentru preoți și mireni, pag.11-13)

Read more

Numele poartă mai departe virtuțile noastre

Prima dată când am început să mă gândesc mai profund la semnificaţia numelor pe care le purtam a fost la naşterea fetiţelor noastre. Cu câteva luni înainte, ştiind deja că bebeluşul din burtica Iuliei va fi fetiță, am început să alegem nume care ne-ar plăcea. Mie îmi plăceau unele, soţiei altele. Pentru Iulia numele de Adina era un nume frumos asociindu-l cu una din colegele ei de muncă cu care se împrietenise, pe când mie îmi reamintea de o fostă colega de generală de care nu eram aşa apropiat. Discutând am ajuns la concluzia că numele pe care le îndrăgim au în spate persoane care ne-au fost dragi... de prezenţa cărora ne-am bucurat în viaţă... persoane de care ne reamintim cu zâmbetul pe buze, având un colţişor aparte în inimile noastre.

Până la urmă am ales ca nume: Sofia după numele fetiţei Danei Nălbaru, fosta cântăreaţă de la Trupa HiQ. Analizând acum la rece, după 4 ani, motivele alegerii au fost mai multe. Dana e o femeie frumoasă, liniştită, o fire sociabilă. Pe mine Sofia mă ducea şi cu gândul la Sofia Vicoveanca, renumita cântăreaţă de muzica populară, o femeie demnă, o fire talentată, pe cât de vesela pe atât de serioasă. Pe Sofia Vicoveanca o ştiam din copilărie când părinţii mei urmăreau spectacole de muzica populară la televizor. Numele Sofia mă mai ducea cu gândul şi la una dintre cele mai mari catedrale din lumea ortodoxă: Sfânta Sofia de la Constantinopol, actualul Istanbul. Aceasta catedrală e un simbol al creştinismului ortodox, fiind construită de Sfântul Împărat Constantin odată cu mutarea capitalei imperiului la Bizanţ.

Un alt aspect care m-a influenţat în alegerea acestui nume a fost înţelesul lui din limba greacă: înţelepciune, care îmi dădea nădejde că îi va fi imbold Sofiei, când va fi mare, să-şi urmeze "vocaţia". Deasemenea ştiam şi de Sfânta muceniţă Sofia, mama a trei fete: Elpis (nădejde), Pistis (credinţa) şi Agapis (iubire) care poartă numele celor trei virtuţi creştine... toate murind ca mucenițe pentru credinţa în Hristos.

În concluzie pentru mine numele Sofia aduna în el virtuţi ale unor persoane pe care le-am cunoscut indirect: fumuseţea şi sociabilitatea Danei Nălbaru, demnitatea şi seriozitatea Sofiei Vicoveanca, credinţa şi dăruirea Sf. Împărat Constantin şi iubirea de Dumnezeu a Sfintei Sofia şi celor trei fetiţe ale ei.

Îmi doresc şi astăzi ca fetiţa noastră să crească şi să devină o femeie înţeleaptă, şi uşor uşor să dobândească toate virtuţile înaintaşelor ei.

Exista o modă aşa de vreo câţiva ani printre români, de a pune nume creştine, după ce în primii 15 ani de la revoluţie am împrumutat tot felul de denumiri din occident. Aşa se face ca astăzi copiii poartă din ce în ce mai des nume ca: Matei, Luca, David, Iustin, Pavel, Petru, Maria, Moise, Nicolae, Irina, Constantin, Ioan, şi aşa mai departe, iar asta nu face decât să mă bucure. Sunt şi unele persoane care aleg nume pentru copiii lor după ureche... dacă sună frumos... dacă se potrivește cu numele de familie, dar sunt și unii care atunci când aleg numele de Pavel, sunt foarte conștienți de încărcătura pe care o poartă acest nume, plin de faptele, credința și râvna celui mai mare apostol al lui Dumnezeu din toate vremurile.
Sunt fascinat de câte de multe persoane aleg numele lui David pentru fii lor. La o scurtă căutare în Sfânta Scriptură aflăm cu surprindere că numele Împăratului David apare de 1167 de ori în 1003 versete. În comparație, gândiți-vă că numele Mântuitorului: Iisus, apare de 953 de ori în 995 de versete, deci de mai puține ori decât numele lui David. Asta nu înseamnă că numele lui David este mai presus decât numele Fiului lui Dumnezeu, nicidecum!, ci arată doar cât de mult a însemnat David în istoria poporului lui Israel. Este considerat cel mai mare dintre împărații israeliți, și asta datorită credinței lui în Dumnezeu, vitejiei și înțelepciunii sale. Pe de altă parte David este și autorul Psalmilor, una dintre cele mai îndrăgite cărți ale Sfintei Scripturi. David a ajuns un nume universal, care sună și se scrie la fel în multe limbi ale pământului. Cei care își numesc copiii cu acest nume sunt conștienți de greutatea și simbolistica lui, măcar în parte.
Un alt lucru foarte interesant pe care l-am observat este că noi românii ortodocși nu punem numele Mântuitorului copiilor noștri. Spre deosebire lumea catolică unde copiii poartă numele lui Iisus (Jesús, Gesu, Jesus) sau de lumea greacă unde unii băieți poartă numele de Hristos, noi românii avem așa o teamă în privința această. În primul rând pentru faptul că e greu să te ridici cu viața la înălțimea unui astfel de nume, și e foarte posibil să dezamăgești oamenii, care te vor striga Iisus iar tu vei trăi în tot felul de păcate. În al doilea rând numele lui Iisus are și o puternică încărcătură politică, care uneori poate deranja. La fel numele lui Iisus este așa de puternic încât doar pomenirea lui mustră și trezește conștiințele, și din acest motiv unii se simt deranjați de astfel de oameni care pomenesc sau poartă numele Mântuitorului. Astfel un copil cu numele Iisus are toate șansele să fie uneori luat în râs, marginalizat, discriminat, agresat, etc. așa cum a fost și Domnul Iisus.

Iisus este fără doar și poate, numele cel mai puternic și mai bogat în virtuți. În numele lui Iisus e cuprinsă toată viața Fiului lui Dumnezeu, toată opera lui de mântuire. Domnul Iisus Hristos, tot ce a spus a și făcut, și prin urmare numele de Iisus poartă în sine împlinirea tuturor faptelor bune, sălășluirea tuturor virtuților, apropierea maximă de Dumnezeu, sfințenia cea mai presus de sfințenie. Iisus este de departe cel mai faimos și mai incomod nume în același timp, pentru o lumea care iubește mai mult păcatul decât apropierea de Dumnezeu. Iată ce spune Sfântul Apostol Pavel despre numele Domnului:

„Pentru aceea, şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dăruit Lui nume, care este mai presus de orice nume; Că întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de dedesubt. Şi să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl.” (Filipeni 2, 9-11)

Nu uitați niciodată, numele lui Iisus este cel mai puternic nume de pe acest pământ, și rostirea lui în minte sau cu voce tare influențează pe cel ce-l rostește și pe cei din jur, în funcție de credința lor. Iată de ce rugăciunea inimii are în centrul ei pomenirea numelui lui Iisus („Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă pe mine păcătosul”), în numele căruia tot răul va fi stârpit, toți diavolii vor fi alungați din sufletele oamenilor, și creștinii botezați se vor mântui.

Deși omul moare și trece în viața veșnică, numele lui rămâne în conștiința celor care l-au cunoscut. Ba mai mult, dacă a fost un om virtuos, duhovnicesc, un om care a iubit și s-a dăruit mult, numele lui va fi purtat în continuare de alți copii, ai căror părinți își doresc să-i urmeze viața și faptele. Iată cum deși suntem 20 de milioane de oameni în țara aceasta, purtăm doar câteva sute de nume... nume ale unor oameni care au lăsat ceva în urma lor, au schimbat societatea în bine.

Unul din prietenii noștri, Cosmin, a pus numele băiețelului lui: Alexandru, după un prieten foarte bun care a murit la 20 și ceva de ani. Fiul lui Cosmin are un nume care aduce aminte de prietenia frumoasă între doi oameni.

Niciun părinte sănătos la minte nu-și va da nume copiilor după conducători tirani, după ucigători, hoți, desfrânați, politicieni corupți, sau alte categorii de oameni care fac rău lumii. Iată cum în veșnicie doar numele celor cu viață curată și sfânta vor fi trecute în „cartea vieții”, și vor moșteni împărăția cerurilor.

Virtuțile noastre dăinuiesc prin nume și merg mai departe fiind profesori de viață urmașilor noștri. Păcatele noastre în schimb, schimonosesc și întunecă denumirile noastre, depărtând pe alții de folosirea lor.

E plin calendarul de sfinți, mii de oameni care au dat valoare unor nume care nu însemnau mai nimic.

(Claudiu)

Read more

25 Iunie 2012

La baza avortului se află contracepția

Contracepția (ferirea de copii) şi avortul nu sunt chiar opuse. Ştiu că este posibil ca acest subiect să genereze critici însă, cred că e foarte important să fim în duhul Bisericii, nu să adaptăm învățătura Bisericii la neputinţele noastre.

Într-o predică, părintele Gheorghe Anițulesei spunea că întâlneşte mulţi credincioşi practicanţi, dar că, atunci când vorbeşte cu unii dintre ei, descoperă că aceştia au multe idei care vin în contradicţie cu învăţătura Bisericii (de exemplu reîncarnarea). Deşi acest subiect, ca şi cel cu epilarea, sunt chestiuni de o mai mare fineţe, totuşi sunt parametri foarte importanţi pentru a vedea dacă suntem în duhul Bisericii.

Nu voi insista asupra motivelor pentru care ferirea de copii este un păcat, dar aș dori să reflectăm, însă, la baza acestui păcat. V-aţi gândit vreodată de ce, deşi sunt promovate atâtea metode contraceptive, numărul avorturilor creşte sau cel puțin nu scade? În mod normal, ar trebui să scadă drastic sau chiar să dispară. Doar asta promit metodele contraceptive: siguranța de a nu rămâne însărcinată.

Răspunsul este acela că ferirea de copii nu este un mijloc care elimină avortul, ci tocmai păcatul care stă la baza avortului.

Să presupunem că mâine, toate metodele contraceptive dispar, până şi, prin absurd, cele naturale. Să ne imaginăm că nu va mai exista nici măcar ”metoda calendarului”. În acest caz avem trei opţiuni:

Read more

23 Iunie 2012

Tabara de Voluntariat "Impreuna pentru Valea Plopului" 9-22 iulie 2012

Acest eveniment reuneşte în perioada 9-22 iulie 2012 tineri din toată ţara, elevi şi studenţi, dornici de a fi de un real folos centrului ProVita Valea Plopului. Activitatea voluntarilor este constituită din evenimente cu caracter spiritual, cultural şi gospodăresc, ce au un rol formativ pentru participanţi, dintre care menţionăm: participarea zilnică la rugăciunea de dimineaţă şi de seară, precum şi la Sfânta Liturghie din duminici şi sărbători, activităţi educative pentru copiii din centru şi o serie de alte activităţi gospodăreşti în beneficiul asociaţiei ProVita.

În anul 2011, în timpul celor două săptămâni ale taberei au luat parte la activităţi 150 de voluntari care au avut ocazia de a sprijini centrul ProVita prin tot ceea ce au făcut.  

Asociaţia ProVita este o organizaţie neguvernamentală şi non-profit cu sediul în Vălenii de Munte, judeţul Prahova, înfiinţată în anul 1994 de către părintele Nicolae Tănase.

Obiectivele principale ale asociaţiei sunt: derularea de programe de asistenţă socială adresate copiilor abandonaţi şi tinerelor mame singure în sistem de plasament, recuperarea fizică, psihică şi morală şi reintegrarea copiilor abandonaţi, lupta împotriva avortului în conformitate cu principiile creştin-ortodoxe.

Menţionăm că tabăra este gratuită (cu exepţia drumului dus - întors) pentru voluntarii participanţi şi de asemenea vă invităm să vă alăturaţi în acestă tabară dragi studenţi şi elevi. Înscrierile se fac la sediul nostru din strada Memorandului, nr. 32 cămin nr. 8, parter. Tot acolo veţi afla detaliile cu privire la ziua plecării şi locaţia exactă a taberei. Vă aşteptăm.

Toate acestea au nevoie de un real sprijin material şi moral, vă suntem recunoscători tuturor acelora dintre dumneavoastră care binevoiţi să ne sprijiniţi în acest demers.

Participarea e GRATUITA,  implica doar costurile de transport!

Inscrieri la:

Tel: 0742 032 624

E-mail: ascor_bv@yahoo.com

Mai multe despre Valea Plopului...

Valea Plopului a devenit timp de doua saptamani locul in care zambetele inocente ale copiilor s-au imbinat perfect cu entuziasmul si cheful de munca al voluntarilor.

Totul a inceput intr-o simpla zi de luni cand cu mic cu mare, tineri din intreaga tara s-au adunat pentru a lua parte la tabara nationala de voluntariat de la Valea Plopului organizata de ASCOR Brasov & Timisoara.

Dimineata incepe cu o ora de rugaciune, iar cu exceptia orelor de masa ziua este plina de ateliere de lucru si diverse activitati ce vizeaza in special copiii si amenajarea intregii zone ce cuprinde locuintele in curs de contructie. Dupa rugaciune, voluntarii se strang in sala de mese unde li se serveste micul dejun, iar la final se aunta activitatile din ziua respectiva. Energia nestavilita a tinerilor este canalizata catre activitati in care fiecaruia ii revine datoria sa se implice activ. Astfel, nimeni nu se plictiseste, fiecare este bun la ceva.

Fetelor le revine sarcina de a se ocupa de activitatile ce vizeaza in special copiii si gospodaria. Jocuri si concursuri inedite, desene, teme de vacanta sunt doar cateva dintre activitatile ce-i includ pe copii. Pe langa activitatile tipice unei tabere, respectiv culturale si educative pentru copii, baietilor le revine sarcina construirii, amenajarii si modernizarii zonei de locuit.

Sfarsitul unei zile de munca si voie buna din tabara voluntarilor de la Valea Plopului aduce cu ea cina, rugaciunea de seara si slujba vecerniei unde fiecare multumeste lui Dumnezeu pentru ajutorul oferit pe parcursul zilei. Dupa slujba totul se incheie cu un frumos si calduros foc de tabara inconjurat de tinerii care nu ezita sa-si etaleze calitatile vocale si instrumentale.

Tabara de voluntariat de la Valea Plopului le-a oferit astfel celor peste 100 de tineri posibilitatea de a descoperi o alternativa la activitatile obisnuite, cotidiene, de a lega frumoase prietenii, de a se bucura de momente deosebite alaturi de ceilalti voluntari, de a fi impreuna pentru copiii de la Valea Plopului.

Mai jos puteti viziona un montaj cu poze din aceeasi tabara organizata in 2011:

In continuare puteti vedea un reportaj despre copii de acolo:

Read more

22 Iunie 2012

Rezolvarea problemelor și viața alături de Dumnezeu

Toate grijile noastre sunt în zadar... ne petrecem viaţa încercând să rezolvăm problemele ce ne apar în cale, dar uitam să ne trăim viaţa. Este normal să ne dorim binele, să rezolvăm orice problemă ce ne ameninţa fericirea, dar nu aceasta este esenţa vieţii. Ce folos este dacă avem bogăţie pământească dar nu am dobândit raiul dumnezeiesc?

Problemele le vom rezolva, dar vor veni altele şi uite aşa viaţa noastră se scurge precum nisipul din clepsidră, devenind doar un şir de realizări sau eşecuri.

În vreme de necaz să nu ne lăsăm cuprinşi de deznădejde, fiindcă asta vrea vrăjmaşul. Omul trebuie să lupte în permanenţă, dar fără scutul iubirii divine şi platoşa smereniei, fără Hristos nu vom putea birui forţele răului. Uitaţi ce ne spune Mântuitorul în Ioan 16, 33: În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea”

Cum am putea noi să nu ne lăsăm în braţele protectoare ale Celui ce a biruit lumea?

Greutăţile noastre sunt insignifiante faţă de greutăţile pe care Le-a suportat Logosul divin.

Se pot oare ele compara cu loviturile de bici pe care trupul sfânt le-a răbdat din dragoste pentru noi? Se pot compara cu durerea provocată de coroană de spini sau cu hulele pe care urechile Sale le-au auzit?

Sau cu palmele pe care Le-a răbdat cu o nesfârşită şi imensă dragoste?

Toate aceste suferinţe trupeşti nu se compară însă cu suferinţa sufletească. Inima Sa plângea după oile rătăcite care au refuzat să vadă Adevărul, preferând să asculte de un alt glas, cel al răului, al deznădejdii, al tălharului care nu intră pe uşă în staul. oilor., Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur şi tâlhar.” (Ioan 10,1)

Lăsându-ne copleşiţi de griji, fără a nădăjdui în ajutorul divin, ne asemănăm oilor care au ascultat de glasul tâlharului. Acest tâlhar ne fură ceea ce avem mai de preţ: sufletul.

Ne plângem când o durere trupească ne macină trupul, dar nu ne aducem aminte de durerea ce I-a măcinat trupul Mântuitorului care Şi-a îndeplinit misiunea în sfânta tăcere.

Deşi în viaţa vom avea greutăţi, nu trebuie să ne pierdem inima uşoară, aripile ce o fac să se înalţe spre Cer, trebuie întotdeauna să vedem partea plină a paharului chiar şi atunci când aparent nu există nici o soluţie, Căci la Dumnezeu toate sunt cu putinţă” (Marcu 10, 27), să avem un suflet inocent asemeni copilului pentru că, cine un va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copil un va intra în ea” (Marcu 10, 15)

Priviţi copilaşii, cât de fericiţi sunt ei. Copiii deschid părinţilor poartă spre rai. Să luăm aminte la ei fiindcă, un copil, te poate învăţa mai multe decât un om matur. Ei te învaţă ce înseamnă inocenta, ce înseamnă să nu porţi ura cuiva şi mai ales să te bucuri de viaţă pe care Dumnezeu ţi-a dat-o.

Noi, oamenii maturi, ne-am pierdut abilitatea de a descoperii lucrurile frumoase, micile schimbări şi noutăţi pe care natura le îmbracă zilnic, acoperindu-ne ochii minţii şi în special ai sufletului, cu diverse griji ce, în fond, nu-şi au rostul, dar ei, copilaşii dragi se bucura de această abilitate în fiecare clipă, descoperind pacea lui Dumnezeu pe care toţi am primit-o, Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum da lumea vă dau Eu” (Ioan 14, 27)

O problemă rezolvată ne aduce o satisfacţie dar trăirea în Dumnezeu şi cu Dumnezeu nu poate fi comparată nici cu frumuseţile acestei lumi, nici cu bogăţiile sau laudele oamenilor, nici cu toate satisfacţiile născute din problemele rezolvate cu propriile puteri, cu credinţa că problemele le-am rezolvat de unii singuri. Trăirea în Dumnezeu este viaţa adevărată!

(Mihaela Gligan)

Read more

Tabără

Ultimele comentarii

Înregistrare (login)

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Arhiva articolelor

Linkuri

 Portalul Doxologia 

Sanatate si Viata - Pentru un Stil de Viata Sanatos si o Viata Fericita - SanatateSiViata.ro