“Aceasta este porunca Mea: sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu.”
Ascultă Radio Ortodoxia Tinerilor
Seara de rugăciune
Miercuri seara, ora 22:30 »
Fericiticeiprigoniti.net
Cinstește-ți eroii și martirii neamului

Tabără de vară în Munții Apuseni (22-29 iulie 2017)

Campanii de educație creștin-ortodoxă

Casatoreste-te de tanar Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu    Din comorile Sfintei Scripturi Euharistia continua Theologica  Exista distractie si fara alcool

Ediția a 3-a a cărții "Mii de tineri își păstrează astăzi fecioria până la căsătorie."

Iulie 2012

31 Iulie 2012

Cum de pot ști uneori ghicitoarele și vrăjitoarele trecutul sau viitorul nostru?

S-a întâmplat poate să auziți discuții de la diferite persoane care au mers la ghicitoarele în palmă, în cafea, în cărți sau în bobi, sau la vrăjitoare, că li s-a spus ce au făcut în trecut, deși nu se cunoșteau. Aici apare marea nedumerire: Cum poate o vrăjitoare să-mi știe mie trecutul, dacă e prima dată când o văd în viața mea, iar ea îmi povestește lucruri care s-au întâmplat cu mine cu ani de zile în urmă?

Astfel concluzia imediată a celor care se duc la ghicitoare și vrăjitori este: Dacă-mi știe trecutul, atunci cu siguranță va ști să-mi zică ceva și despre viitor.

Cum zice Biserica Ortodoxă că a merge la ghicitoare este păcat, când defapt ele povestesc lucruri adevărate din trecutul unui om? Acesta este răspunsul pe care încercăm să-l dam în continuare?

În primul rând vreau să știți că întotdeauna păcălelile se fac prin amestecarea binelui cu răul, a adevărului cu minciuna. E un fapt pe care-l trăim zilnic.

Să luam de exemplu în considerare discursul demagogic al unui politician în campanie electorală, care se folosește de nevoile comunității anunțând fel de fel de programe și de măsuri pentru binele populației, dar de fapt în realitate el caută putere și bani. Odată ajuns în scaunul mult dorit măsurile trâmbițate întârzie să apăra și discursul din campanie se dovedește a fi unul plin de minciuni și promisiuni deșarte. Așa cum observați politicienii amestecă adevărul (măsurile care trebuiesc luate pentru binele comunității) cu minciuna (promisiunile neîndeplinite, sau împlinite doar parțial).

La fel s-a întâmplat și cu FNI-ul, fondul de investiții care oferea dobânzi foarte mari la începutul celor care contribuiau cu bani și apoi, când vestea s-a dus printre oameni și fondul a devenit atrăgător și pentru alți posesori de economii, a fost dat în faliment, patronii plecând cu toți banii. Observați amestecul viclean al adevărului (dobânzile oferite unor participanți la fond) cu minciuna (furtul banilor și falimentul fondului):

La fel se întâmplă și în relația dintre un băiat și o fată, când baiatul insistă să aibă împreună relații intime. Fata refuză și până la urmă baiatul îi pune condiția: „dacă mă iubești cu adevărat te culci cu mine, dacă nu atunci ne despărțim”. Fata naivă, acceptă și se culcă cu băiatul. Nu după mult timp băiatul o părăsește. Observați amestecul viclean între adevăr (sentimentele dintre baiat și fată, gesturile tandre, timpul petrecut împreună până la acel moment) și minciună (condiția mincinoasă pusă de băiat pentru a obține ce vrea, și părăsirea fetei la puțin timp după aceea.)

Dacă ne vom uita atent vom observa în toate aspectele vieții cum binele se întrepătrunde cu răul și adevărul cu minciuna, și asta pentru că noi oamenii suntem păcătoși. Dacă vom fi sinceri ne vom uita în sufletul nostru și vom observa cât de mult se ameste binele și răul în noi, ce fel conviețuiesc în același trup virtuțile și patimile, impulsul spre dragoste și fapte bune și cel spre egoism și păcate.

De fapt puterea răului tocmai în aceasta constă: în camuflarea lui în „vegetația” binelui și neobservarea lui de către ceilalți. Gândiți-vă! Dacă cineva i-ar spune unei fete să meargă să se prostitueze, ar accepta? Sunt mari șanse să nu accepte. Dar dacă i-ar oferi un loc de muncă la un salon de masaj sau la un video-chat ? Probabil că ar accepta și pe parcurs ar observa ca de fapt tot la prostituție este chemată.

Camuflarea răului îi dă mult mai multe șanse să fie acceptat.

Revenind la ghicitoare, ele fac același lucru, amestecă adevărul cu minciuna pentru a seduce clienții și a le inspira încredere.

În primul rând trebuie să știți că Sfinții Părinți ai Bisericii Ortodoxe atenționează că lucrarea vrăjitoarelor și a ghicitoarelor este lucrarea necurată a diavolului. Diavolul a fost unul dintre cei mai mari îngeri ai lui Dumnezeu și se numea Lucifer, care din cauza neascultării lui și a mândriei excesive a fost pedepsit, ajungând așa cum este astăzi. Diavolul ca toți îngerii din ceruri, are și puterea aceasta de a ști tot adevărul despre ce a fost în trecut și despre viitor poate intui în parte, ce se va întâmpla, având o minte ascuțită. Viitorul în deplinăttea lui, îl știe doar Dumnezeu, așa cum ne spune Mântuitorul Hristos în Faptele Apostolilor: "Nu este al vostru a şti anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa." (FA 1,7)

Ghicitoarele și vrăjitoarele sunt „ajutate” în demersul lor de mintea inteligentă a diavolului, care știe tot ce s-a întâmpă cu toată Creația, implicit și cu noi, de la început și până la sfârșitul veacurilor. Diavolului îi lipsește o singură calitate: smerenia, în rest este credincios, știe că Dumnezeu există și se cutremură de frică în fața Lui, este inteligent, este prezent pretutindeni, și multe altele. Diavolul însă e invidios pe om că poate ajunge în rai, acolo de unde el a fost dat afară pentru păcatele pe care le-a săvârșit. Din acest motiv diavolul încearcă pe toate căile să-l ispitească și să-l păcălească pe om. Diavolul este tolerat de Dumnezeu, și la sfârșitul veacului va fi pedepsit mai puternic decât până acum.

Răspunsul la întrebarea: Cum de poate ști o vrăjitoare trecutul sau prezentul meu? este simplu: Diavolul este cel care lucrează prin ea și o „inspiră” ce să zică.

Că lucrarea vrăjitoarelor și a ghicitoarelor este una vicleană se observă și din următoarele:

  • Cer bani clienților care vin în fața lor pentru a le prezice viitorul. Nu fac acest lucru din iubire față de persoana respectivă ci în mod interesat și egoist. Vedeți și cazul cu Oana Zăvoranu unde vrăjitoarele au păcălit-o într-un asemenea hal încât i-au luat zeci de mii de euro, ba chiar și mașina.

  • Ghicitoarele și vrăjitoarele sunt femei urâte, cu chipul întunecat, iar ochii lor inspiră adesea neîncredere și frică. Toate acestea se întâmplă din cauza diavolului care lucrează prin ele și care ușor-ușor le înrăiește, le contaminează cu lucrarea lui satanică. Ochii, numiți oglinda sufletului, trădează de obicei răutatea din sufletul acestor femei.

  • Se folosesc de obiecte sfinte (cărți, icoane, cruci, bucăți din veșminte preoțești, cenușă din cădelniță, nume scrise pe toacă, nume scrise pe clopotele bisericii, etc) pentru a inspira încredere clienților, și pentru a arunca o aură de „sfințenie” asupra lucrării lor diavolești. Observați cum vrăjitoarele se folosesc tot de credința oamenilor în Dumnezeu pentru a-și face treaba.

  • Sunt vrăjitoare și ghicitoare care te blestemă, îți prezic un viitor rău, și-ți cer bani ca să „dezlege” chipurile răul care este deja stabilit de „destinul” omului.

  • Viitorul de care vorbesc vrăjitoarele nu este niciodată în mâna clientului, și nu poate fi influențat de alegerile lui, ci este mereu ceva de neatins. Vrăjitoarele lasă de înțeles că orice alegeri ar face omul până la urmă, ajunge tot unde îi este scris în destin, promovând astfel predestinația și lăsând de înțeles că Dumnezeu nu poate interveni în niciun fel asupra viitorului nostru, ba dimpotrivă: chiar El a „stabilit destinul”.

  • Casele unde locuiesc deobicei ghicitoarele și vrăjitoarele nu inspiră încredere, ba dimpotrivă: frică, nesiguranță, mirosuri ciudate, obiecte cu simboluri ciudate sau diavolești.

Ar fi multe de spus despre lucrarea satanică a ghicitoarelor și vrăjitoarelor, dar prefer să vă vorbesc despre lucrarea frumoasă a lui Dumnezeu.

Sfântul Ioan Hrisostom (Gură de Aur), unul dintre cei mai mari sfinți ai Bisericii Ortodoxe, spunea clar că diavolii nu pot niciodată ajuta pe oameni:

Nu vezi cum diavolii n-au putut să vindece nici chiar pe vrajitorii si fermecătorii care le slujeau lor, de besicile si de bubele date de Moise în Egipt, si pe tine oare au să te vindece? (lesire 9, 11). Si dacă dracii nu se milostivesc de sufletul tău, cum se vor întrista pentru durerea trupului tău? Dacă dracii se silesc să te izgonească pe tine din împărătia lui Dumnezeu, cum te vor izbăvi pe tine de boli? Acestea sunt râsuri si basme. Deci nu te amăgi, crestine, că niciodată lupul nu se poate face oaie, nici diavolul nu se face cândva doctor. Că mai lesne poate face focul să înghete si zăpada să încălzească, decât diavolul să te vindece pe tine cu adevărat.

Iar Părintele Cleopa zice: „Deci, noi când ne îmbolnăvim sau avem necazuri, sau suntem nedreptătiti, sau avem pagube, sau feciori de căsătorit, sau alte greutăti în familie, să nu mai alergăm la ajutorul diavolului si al slugilor lui, care sunt vrăjitorii si ghicitorii, ci la biserică să alergăm si la preoti, la rugăciune si la post si îndată ne va ajuta Bunul nostru Tată, Care ne-a zidit căci are milă de noi.

De ce apelează oamenii la vrăjitorie? Tot Părintele Cleopa ne răspunde:

Pentu că a slăbit în ei credinta si frica de Dumnezeu; pentru că nu se roagă îndeajuns crestinii de astăzi, ca să-si împlinească cererile lor prin rugăciune, iar nu prin ghicire; pentru că nu citesc Slânta Scriptură să vadă ce osândă ajung pe cei vrajitori si pentru că nu merg regulat la biserică, nu se spovedesc în cele patru posturi si nu cer la nevoie sfatul si rugaciunile preotului. Mai aleargă unii crestini la ghicit pentru că au uitat fagăduintele pe care le-au dat lui Hristos la Sfantul Botez, când au spus: Mă lepăd de satana, si de toate lucrurile lui, si de toată slujirea lui... De asemenea, mai aleargă crestinii la ajutorul diavolului când nu li se împlineste cererea lor la Bisericâ sau pentru că uită de moarte si de ziua judecătii lui Hristos.

De aceea, Sfîntii Părinti ne îndeamnă să alergăm numai la Dumnezeu, numai la Biserică si la preoti, iar nu la diavoli si la slugile lor. lar Sfantul loan Gură de Aur ne sfatuieste, zicând: "Vă rog, fiti curati de această înselăciune... si când voiesti a călca pragul casei tale, sâ zici mai întâi acest cuvânt: Mă lepăd de tine, satană, si de cinstirea ta, si de slujirea ta si mă împreun cu tine, Hristoase! Fără cugetarea aceasta niciodată să nu iesi din casă. Aceasta să-ti fie toiag, aceasta armă, aceasta cetate de apărare, si împreună cu aceste cuvinte fa si semnul crucii pe fruntea ta. Că asa, de te vei înarma pretutindeni, nu numai om, ci chiar diavolul de te va întâlni, nu va putea să te vatăme pe tine" (Hristoitia, p. 316-317).

Cum pot crestinii sâ se izbăvească de vrăjitorii si de tot felul de farmece izvodite de diavolul?

Cel ce crede cu tărie în Dumnezeu, cel ce se roagă neîncetat lui Dumnezeu si aleargă regulat la Sfanta Biserică, nu va cere niciodată ajutorul diavolului si al vrăjitorilor, care sunt vrăjmasii lui Dumnezeu.

Deci, cei ce au credintă tare în Dumnezeu, să-I ceară neîncetat ajutorul. lar cei slabi in credintă, care au cerut vreodată ajutorul vrăjitorilor, dacă vor să se mântuiască, mai întâi să se spovedească de acest păcat si să ceară canon. Apoi, să nu mai apeleze la ajutorul satanei în orice nevoie ar fi, ci numai la Dumnezeu să alerge. Apoi să se roage cât mai mult cu rugăciuni si lacrimi din inimă (Deuteronom 4, 29; Psalm 118, 58; leremia 29, 13) si asa cu răbdare si cu credintă se vor izbăvi de vrăji si vor primi darul Duhului Sfânt.”

Mai multe detalii despre vrăjitorie găsiți aici.

(Claudiu Balan)

Read more

Catedrala din Bacău

Acum câteva zile, sâmbătă, pe 28 iulie 2012 am participat la Taina Botezului în Catedrala din Bacău. Este o biserică de dimensiuni foarte mari, care încă se află în construcție. Slujba a avut loc la capela din subsol, acolo unde se finalizează deja pictura.

Mare mi-a fost bucuria când am văzut pictați pe pereții acestei capele pe unii dintre preoții și episcopii care au fost prigoniți în timpul regimului comunist. În plus de asta erau pictați și mari duhovnici români, care au păstorit poporul nostru spre Dumnezeu. Și unii și alții erau pictați fără aureole de sfinți, așa cum sunt pictați de obicei în pronaos ctitorii, voievozii, episcopul locului, patriarhul și alți oameni pe care Biserica îi cinstește, chiar dacă nu au fost ridicați la rang de sfințenie.

Duminică am participat la Sfânta Liturghie și era plină biserica. S-a închegat o comunitate frumoasă acolo și sper că Dumnezeu să-i ajute pe slujitorii acestei catedrale să finalizeze și biserica mare de sus.

Read more

30 Iulie 2012

Statutul de cetățean european nu-mi dă putere să fac binele

Nu mă încântă deloc sintagmele: "stat european", "cetăţean european", "membru al Uniunii Europene", "standarde europene", pe care de multe ori le auzim în mass-media.

Ele sunt invocate pentru a stabili un reper pe care noi trebuie să-l urmăm, un standard pe care trebuie să-l îndeplinim: să avem scoli europene, spitale europene, democraţie europeană, etc.

Standardele europene sunt vehiculate ca şi cum ar denumi un sistem desăvârşit de funcţionare economică, socială, politica, şi aşa mai departe. Eu înţeleg că noi romanii râvnim după traiul occidental, unde lucrurile sunt mai bine aşezate decât la noi iar economiile mai puternice, dar de aici şi până la a considera standardele europene o măsură a desăvârşirii mai este mult.

Gândiţi-vă la Marea Britanie şi la cetăţenii ei: Credeţi că se mândresc cu faptul că sunt cetățeni europeni sau cu faptul că sunt una dintre cele mai respectate şi puternice naţiuni ale lumii?

Gândiţi-vă la germani: credeţi că sunt bucuroşi că sunt membri ai Uniunii Europene, când economia lor e locomotiva întregului continent şi trage după ea şi state mult mai sărace, pe care le finanţează cu bani de la bugetul propriu?

Când ai un standard mai înalt cu care să te compari e firesc să nu ţi se mai pară un compliment faptul că eşti cetățean european sau că eşti parte dintr-un stat european. Nemţii se considera probabil una dintre cele mai puternice economii a lumii, şi la fel ca şi britanicii, o forţă militară cu un cuvânt greu de spus în geopolitica mondială.

Aşa se face ca noi romanii tânjim la stadiul la care au ajuns unele state europene şi denumim acest nivel: standard european.

Numai ca pe mine ca un creştin-ortodox botezat în numele Sfintei Treimi, cetăţean al României, nu mă încântă statutul de cetăţean european pe care trebuie să-l dobândesc prin munca şi moralitate pentru că ştiu de la Hristos care ne-a poruncit tuturor: "Fiţi dar voi desăvârşiţi precum Tatăl vostru Cel din ceruri este."

A ajunge desăvârşit asemenea lui Dumnezeu, Creatorul lumii, este radical diferit decât a fi cetăţean român care se comporta conform standardelor europene. Pe lângă faptul că a tinde spre asemănarea cu Dumnezeu este un standard mult mai înalt decât a fi cetățean european, se întâmplă adesea că principiile de moralitate ale Occidentului să fie păcate grave înaintea lui Dumnezeu, și să ne arunce și pe noi românii în această plasă. Așa se face că avortul, contracepția, homosexualitatea, consumismului, sexualitatea desprinsă de viața de familie și promovată excesiv, obținerea profitului economic ca mijloc de propășire individuală și comunitară, sunt fapte considerate morale și definesc standardele de viață ale unui așa zis mod de viață european. Pe când privite cu ochii credinței în Dumnezeu, și raportate la Adevăr, care este chiar Iisus Hristos, înțelegem ușor că ele degradează puternic ființa umană, familia, și sufletul fiecăruia, depărtându-ne de Dumnezeu și Împărăția Cerurilor.

Am mai observat un lucru, că invocarea standardelor europene sau ale calității de membru a Uniunii Europene, pe care o are România, ar trebuie să fie un impuls pentru a noi de a face binele. Și acum mă gândesc la discuția dintre Avraam și bogatul care ajunsese în iad, din pildă cu săracul Lazăr. Atunci bogatul îl roagă pe Avram să-i anunțe pe frații lui să nu mai păcătuiască ca să nu ajungă și ei în acest loc de chin. Iar Avraam i-a spus că au pe Moise și pe prooroci și să asculte de ei, și astfel mergând pe calea poruncilor lui Dumnezeu nu vor ajunge în iad. Bogatul însă îi spune: „Nu, părinte Avraam, ci, dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi.”

Și acum urmează răspunsul foarte interesant al lui Avraam:


„Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi.”

Prin urmare, evreii din vremea Vechiului Testament, aveau o singură șansă să nu ajungă în iad, aceea de asculta poruncile lui Dumnezeu date prin Moise și prooroci, orice altă metodă de a-i stimula să facă binele era sortită eșecului, chiar și învierea din morți a unui suferind în iad.

Astăzi, după venirea Mântuitorului Hristos, lucrurile stau la fel în privința izbăvirii de iad. Cine vrea să se ferească de chinurile iadului și să dobândească Împărăția Cerurilor trebuie să asculte poruncile lui Dumnezeu, sfaturile Bisericii, ale Sfinților Părinți, ale episcopilor, preoților și diaconilor. Cine nu ascultă de poruncile lui Iisus Hristos date în Sfintele Evanghelii nu va putea fi motivat de altceva sau altcineva din această lume.

Dacă oamenii nu ascultă de Dumnezeu și de glasul Bisericii Ortodoxe, atunci să fiți siguri că nu vor fi motivați în facerea binelui nici de un oarecare standard european, și asta o spune chiar Avraam mai sus. Nici morții dacă învie și le explică tuturor ce-i așteaptă după moarte, nici atunci nu vor fi în totalitate motivați, unii vor crede pe moment și apoi vor zice că-i minciună, alții nu vor crede deloc, iar sfaturile celui înviat se vor transmite distorsionat în popor până când efectul învierii se estompează.

Dacă nici relatările unui înviat din morți nu-i stimulează, atunci nu știu cum i-ar putea stimula să facă binele un set de reguli sociale, economice, politice și culturale, care definesc un standard european.

Omul nu poate ajunge să facă binele desăvârșit, decât dacă este atras de Dumnezeu și ajutat prin Duhul Sfânt să facă acest lucru. Dacă suntem sinceri, trebuie să recunoaștem, că noi oamenii suntem slabi și neputincioși, fiind supuși permanent greșelii și patimilor. Fără Dumnezeu nu putem în mod real schimba nimic în noi și nici în societate.

Omul nu va putea fi niciodată motivat să facă binele desăvârșit, binele neinteresat, printr-o răsplată materială.

În concluzie, așa cum nemții nu se laudă cu statul lor de membru al Uniunii Europene, ci cu cel de cea mai puternică economie a continentului, arătând prin asta că standardul european e prea mic pentru a putea defini Germania, la fel și noi românii creştini ortodocşi avem un standard mult mai înalt la care să ne raportăm faptele: asemănarea cu Dumnezeu: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

România este în primul rând o țară majoritar ortodoxă, o țară în care Dumnezeu este perceput și slăvit în Adevăr, fără strâmbări ale credinței, fără erezii. Și nu multe țări din lumea aceasta se pot bucura de acest lucru. Ce folos că ai PIB-ul pe cap de locuitor de 100 de ori mai mare decât media țărilor din lume, dacă cetățenii tăi nu-L cunosc pe Dumnezeu, sau îl percep în mod strâmb?

Ce folos că ești cea mai mare economie din lume, dacă treci în legalitate păcate strigătoare la cer, care-ți distrug fizic și sufletește proprii cetățeni?

Ce folos că ai locuri de muncă și bani pentru toate plăcerile lumii, dar n-ai ajuns să te cunoști pe tine însuți și taina sufletului tău? Ce folos ai dacă vei dobândi toate ale lumii dar îți vei pierde sufletul?

Noi tinerii români ar trebuie să ne bucurăm că suntem ortodocși, că-L cunoaștem pe Dumnezeu și prin Taina Botezului avem o șansă pe care nu mulți o au în lumea aceasta: a trăi în comuniune cu Dumnezeu și a simți împărăția cerurilor încă de aici de pe pământ.

Noi creștinii aveam un singur model de urmat, pe Iisus Hristos, Dumnezeu și Omul, împlinirea celor mai înalte așteptări ale omului ca ființă.

(Claudiu)

Read more

Sunt zile în care pur şi simplu vreau să mă debarasez de tot gunoiul pe care îl las să-mi intre zilnic în suflet

Sunt zile în care mă satur să mă privesc în oglindă şi îmi îndrept privirea către sfintele icoane. Sunt zile în care ceva din interior mă îndeamnă să opresc muzica şi să mă refugiez în linişte ca să-mi pot auzi gândurile. Sunt zile în care mă satur să citesc bancuri şi alte lucruri inutile şi atunci rostesc o rugăciune, deschid o carte de suflet. Sunt zile în care pur şi simplu vreau să mă debarasez de tot gunoiul pe care îl las să-mi intre zilnic în suflet. Şi atunci Îl chem în ajutor pe Dumnezeu.

Atunci înţeleg cât de nimeni sunt, că de una singură nu pot face nimic. După ce fac un timp tot ce-mi trece prin cap şi îmi pare că "trăiesc viaţa la maximum", când îmi fac un şir de scopuri şi încep să le realizez pe rând, ajung ca la sfârşit să mă simt neîmplinită, să simt un gol în suflet, să înţeleg că nu e asta ceea ce mi-am dorit, că, de fapt, trăiesc în lume pentru altceva. Pe moment sunt atât de confuză încât nu pot descrie starea în care mă aflu. Am mii de întrebări la care nu găsesc răspuns. Încep să mă întreb "cine sunt?", "încotro merg?".

După ce am început a mă îndepărta de patima care mă măcinase atâta amar de vreme, în care am încercat să-mi găsesc refugiul şi cu care am vrut să-mi umplu golul sufletesc, au apărut cele mai dureroase mustrări de conştiinţă. Parcă vreau să fac un pas pe calea cea dreaptă, însă ceva nu-mi dă voie. Atracţia faţă de cele lumeşti se lupta cu dorul faţă de cele cereşti în inima mea. Mă simt debusolata total, de parcă aş merge singură prin pustiu în toiul nopţii, cerul fiind acoperit de nori, aşa încât nu mai ştiu unde e nordul şi unde e sudul. Iar la un moment de disperare cad pe brânci şi plâng amarnic, mă simt pierdută. Şi nu fac nimic, decât să chem în ajutor numele Domnului. Ştiu că numai El poate să-mi ajute.

Ziua, când sunt ocupată cu treburile lumeşti nu am timp de frământări. Însă de cum se lasă seara, lumina soarelui apune, iar toţi ceilalţi dorm în tihnă, eu rămân trează. Deşi aş vrea, nu pot dormi. Cineva nu-mi dă voie, are să-mi spună ceva. Este ea Conștiința. Îmi vorbeşte şi mă mustra, mă face să-mi văd necurăţia din mine, să înţeleg cât de grele sunt păcatele cu care L-am supărat pe Dumnezeu, cu care L-am pironit pe Domnul Cel Blând pe Cruce...

Mă face să plâng amarnic pentru fărădelegile ce-mi inunda trecutul. Iar în aşa clipe toate dorinţele mele pământeşti se risipesc, şi desluşesc printre lacrimi scopul vieţii mele: Mântuirea. Şi tot plâng pentru timpul pe care l-am irosit în zadar, doar viaţa e numai una... Iar pentru viaţa pe care o am sunt datoare să-I mulţumesc neîncetat lui Dumnezeu, pentru că, după cum îmi dau seama, s-ar fi putut ca eu nici să nu mă nasc. Am aflat de la mama că ea avortase mai mulţi copiii... doar ar fi putut să procedeze şi cu mine la fel, dar n-a făcut-o...

Deşi mă consider tânără şi fără experienţă, iar toţi îmi spun că viaţa mea abia începe, eu simt cum viaţa îmi trece trece şi nu mă întreabă cum o folosesc, dar ştiu că odată va veni vremea şi voi da răspuns în faţa Dreptului Judecător pentru tot ce am făcut, am zis şi am gândit. Până acum păstram convingerea ca Dumnezeu e Milostiv şi mă va mântui cu orice preţ, că neapărat în rai se va găsi un loc şi pentry mine. Da!, Dumnezeu e Milostiv într-adevăr, încât mila Lui nu poate fi măsurată, dar El mi-a dat liberă voinţă să-mi aleg calea pe care voi merge...

Acum Îl chem în ajutor ca să o pot alege pe cea dreaptă, care să mă aducă la El. Înainte, când am început a merge la Biserică, a ţine posturile, am zis că gata, sunt sfânta! Dar nu-i aşa... Acum, după o vreme de trăire în păcat, am înţeles ce-mi lipsea: dragostea! Atât de mult mi-aş dori să dobândesc Dragostea cea arzătoare petru Hristos şi Ea să fie lumina vieţii mele!

Da, după atâtea frământări vreau să o iau de la început. Încă nu ştiu care va fi primul lucru pe care îl voi face ca să mă întorc la Dumnezeu. Mereu am visat să am o viaţă pe care s-o dedic doar Lui, dar încă nu am făcut nimic pentru a-mi realiza acest vis. Deocamdată visez... Visez, dar înţeleg că nefăcând nimic viaţa trece pe alături, dar pentru mântuire trebuie să lucrăm din greu. N-aş vrea să mă trezesc într-o zi încărunţita întrebându-mă: "Dar, oare, am făcut eu ceva bun pe faţa pământului? Oare am fost exemplu demn de urmat pentru cineva?".

Nu vreau ca anii să-mi aducă înţelepciunea. Înţelepciunea desăvârşită e la Hristos, iar eu, deşi I-am greşit nespus, tot în El nădăjduiesc. Sper să-mi primească pocăinţa şi să se sălăşluiască în inima mea şi să nu mă părăsească niciodată!

Doamne ajută!

Natalia P.

Read more

28 Iulie 2012

O plimbare minunată prin cimitirul Mănăstirii Cernica

Fără să planificăm ceva, ieri, fiind în București împreună cu Dan la Școala de Vară ”Fenomenul Pitești” organizată de Centrul de Studii în Istorie Contemporană, am hotărât să facem o scurtă vizită la Mănăstirea Cernica.

Pe la orele prânzului când erau 41 de grade, am fost la Jilava, închisoare destinată în comunism tranzitului deținuților politici, unde am vizitat locurile în care au suferit groaznic conaționali ai noștri, iar pe seară am ajuns la Mănăstirea Cernica.

Deși era cam târziu și trebuia să plecăm spre Galați, totuși Dan a insistat să mergem să vizităm mănăstirea și mai ales cimitirul, unde se află mormintele unora dintre mărturisitorii care au suferit prigoana comunistă în temnițe.

Se mai răcorise puțin. La Cernica era liniște, și tot cadrul acela natural superb te pătrundea și te transpunea într-o altă stare, departe de grijile lumii și de aglomerația orașului. Am intrat în biserică, ne-am închinat moaștelor Sfântului Calinic de la Cernica și Sfântului Gherghe și apoi am plecat spre cimitir. Drumul de la biserica mănăstirii la cimitir mirosea a fân cosit, ca pe vremea copilăriei noastre, la țară... Era ca un drum spre rai, flancat de două lacuri, cu multă verdeață, copaci, păsărele ciripind, un gard de lemn dat cu ulei ars și pe o parte și pe alta... un peisaj care-ți invadează simțurile și îți confirmă că Dumnezeu ți-a dat gândul cel bun să ajungi acolo.

Ajunși în cimitir am început să-i căutăm pe cei pe care-i cunoșteam. N-a fost ușor, dar bucuria era mare când mai găseam pe cineva:

Am ajuns mai întâi la mormântul Părintelui Dumitru Stăniloae, unul dintre cei mai mare teologi ai României și ai lumii.

Apoi am găsit mormântului smeritului și sfântului Părinte Benedict Ghiuș, un mare mărturisitor al lui Hristos în temnițele comuniste. Mormântul părintelui era simplu, smerit, după cum a fost o viață întreagă și părintele.

L-am găsit și pe Arhimandritul Andrei Scrima, teolog român de seama, cu o minte sclipitoare și cu o cultură excepțională.

Am aflat și mormântul mitropolitului Gurie Grosu al Basarabiei, care a suferit prigoană pentru că a mustrat pe regele Carol al II-lea de păcatul său, asemănându-se astfel cu Sfântul Ioan Gură de Aur.

Nu departe se afla și mormântul mitropolitului Tit Simedrea, cel care s-a opus deportării evreilor în lagărele din Transnistria.

Spre marea lui bucurie, Dan a aflat și mormântul fericitului Ioan Ianolide, geamănul întru sfințenie al lui Valeriu Gafencu.

Cimitirul are o zonă în care sunt înmormântați mulți preoți, ierarhi, teologi, ieromonahi și ierodiaconi care au adus contribuții majore ortodoxiei românești și au punctat în mod semnificativ istoria țării din secolul XX.

Era spre seară, soarele strălucea frumos printre crucile celor trecuți în viața veșnică, la Dumnezeu, și plimbarea noastră prin cimitir era o bucurie. Tot căutând morminte ale celor cunoscuți am aflat o fântână cu apă rece și bună, care ne-a împrospătat chipurile și sufletul.

Cu mirare am aflat, nu departe de acolo, un arbore secular, poate unul dintre cei mai frumoși copaci pe care i-am văzut vreodată: falnic, bogat, înalt, care te fascina prin frumusețea creației lui și prin măreția regală cu care trona pe pajiștea verde. E simplu să afli că Dumnezeu există, trebuie doar să te uiți la acest copac. Îți va spune multe despre Făcătorul lui.

Am plecat apoi spre casă, bucuroși că am trăit o oră în curțile casei Domnului, așa cum n-am mai trăit de mult timp.

Cât de minunate sunt lucrurile Tale, toate cu înțelepciune le-ai făcut!

(Claudiu)

Read more

25 Iulie 2012

Homosexualitatea – un refugiu pentru cei neiubiţi de nimeni

Acum ceva timp am văzut la televizor un reportaj pe Kanal D în cadrul emisiunii „Draga mea”. Un prieten m-a sunat să deschid repede televizorul şi să văd pe cineva cunoscut.

Reportajul descria „povestea de dragoste a doi bărbaţi”, exact aşa s-au exprimat cei doi prezentatori. Când i-am văzut la faţă l-am recunscut imediat pe Bogdan, un copil orfan, pe care-l ştiam de la Centrul de Plasament nr.2 din Galaţi. În reportaj nu erau doi bărbaţi ci doi copii, doi adolescenţi orfani, doi oameni tare necăjiţi care n-au cunoscut iubirea părinţilor.

Ce să vă zic... m-a întristat. Pe Bogdan îl cunosc de când avea zece ani, îi ţineam căpuşorul între mâini şi îl drăgăleam... era un copilaş blând şi liniştit. Îl luam aproape duminică de duminică la biserică, şi stătea la Sfânta Liturghie până la sfârşit. Era mai grăsunel, mic de statură, cu faţa curată şi cu pielea catifelată, şi mi-era drag, mă jucam cu el. Din câţi copii am cunoscut acolo la Centrul de Plasament, el e printre puţinii pe care-l mai ţin minte... şi asta pentru că mi-a rămăs în suflet chipul lui...

Azi când l-am văzut la televizor am simţit aşa o părere de rău, ca şi cum mi-aş fi văzut copilul la vârsta maturităţii într-o stare jalnică.

Bogdan are acum 20 de ani, locuieşte în Bucureşti. A făcut şi câţiva ani de închisoare. Acum e liber. E vopsit blond în cap, a slăbit mult... are aceleaşi probleme la ochi pe care le avea de mic... parca s-a mai vindecat puţin.

În interviu prezentatorul l-a întrebat ce părere au părinţii lui despre faptul că el este homosexual. El a minţit povestind cu amănunte cum a reuşit să-i zică adevărul mamei, care a fost foarte surprinsăşi tătălui „care l-a înţeles mai uşor”. Bogdan a fost şi este orfan... un copil neiubit de nimeni, ca mai toţi cei din orfelinate. Un tânăr care n-a primit educaţie şi nici afecţiune. Un om care s-a dezvoltat aşa cum s-a putut, cu ce a văzut în jur, cu ce i-a pus la dispoziţie societatea. Bogdan nu are părinţi dar nu putea spune asta în faţa camerei de filmat.

Interviul era realizat într-un club de gay din Bucureşti... probabil singurul loc unde aceşti tineri sunt primiţi cu bucurie de cineva. Cu bucurie pentru că nu se feresc să arate că sunt homosexuali pentru că societatea nu le-a oferit nimic... pentru că nu sunt datori nimănui, pentru că fără ruşine noi oamenii i-am eliminat la marginea societăţii.

Aceşti tineri n-au de cine să se ruşineze... sunt foarte deschişi în atitudinea lor, şi asta pentru că noi nu i-am ajutat cu nimic. Părinţii nu i-au ajutat cu nimic,, fraţii, surorile şi toţi ceilalţi.

Bogdan spunea în interviu că-i plac femeile, doar că nu se simte atras din punct de vedere sexual de ele.

Eu aş zice altceva: fetele nu prea se uită la băieţi orfani care n-au niciun ban în buzunar, nicio perspectivă de viaţă, n-au haine frumoase, n-au educaţie... n-au aproape nimic. Și din acest motiv copiii din orfelinate cu greu pot închega prietenii cu tinerii din familii normale.

Totuși motivul definitoriu a fost probabil experiența din penitenciar, acolo unde cu greu scapă cineva neatins de păcatul grav al sodomiei. Chiar dacă te opui, ești forțat să faci asta... cei mai slabi sunt violați și ajung astfel victime al unui abuz sexual, în fața căruia gardienii nu intervin, iar cei slabi nu fac plângere de frica bătăilor.

După câțiva ani de a fi abuzat în penitenciar ca adolescent, când ajungi în libertate, păcatul deja s-a înfiripat în ființa ta și de bunăvoie îți continui viața de homosexual.

Eu sunt unul dintre cei care îi judecă și îi vorbește de rău pe homosexuali, dar nu mă gândesc niciodată ce experiențe se află în spatele deciziilor pe care au ajuns să le ia. Nu vreau să-i scuz și să le îndreptățesc păcatul, vreau doar să conștientizăm că acest copil a ajuns homosexual fără voia lui.

Uitându-ne înapoi, putem analiza lucrurile astfel:

  • Dacă mama lui care l-a născut ar fi știut că ajunge așa, oare l-ar mai fi părăsit?

  • Dacă îngrijitorii din orfelinat ar fi știut că Bogdan va ajunge în penitenciar și va fi abuzat sexual oare n-ar fi încercat să-i acorde mai multă atenție? Oare n-ar fi încercat să-i vorbească mai mult? Să-i explice ce e rău și ce este bine?

  • Dacă noi cei din societate ne-am fi îndreptat atenția mai des față de copii din orfelinate, vizitându-i, luându-i acasa la noi pentru câteva ore sau zile, oferindu-le daruri, ducându-i la biserică în duminici și sărbători, oare Bogdan n-ar fi fost astăzi alt om?

Homosexualitatea pentru Bogdan nu este a fost o alegere ci un grosolan abuz.

Bogdan a ajuns așa și din cauza mea... din cauza noastră.

Suntem indiferenți. Ne doar sufletul doar pentru ale noastre. Rar ne gândim și ceilalți.

La judecată e foarte posibil ca Dumnezeu să ne tragă de mânecă și pentru lucrurile bune pe care am fi putut să le facem dar nu le-am făcut.

Homosexualitatea pentru mulți băieți / bărbați este un refugiu în fața indiferenței și urii pe care o arată lumea.

(Claudiu)

Read more

De ce noi ortodocșii nu avem voie să compunem cântece noi în Biserică?

Acum câțiva ani, prin luna august, eram cu un grup din ASCOR Galați la un schimb de experiență cu studenții din Biserica Evanghelică a Germaniei (Evangelische Kirche in Deutschland - EKD). La unul din seminariile de discuții organizate acolo, s-au făcut grupuri de câte două persoane formate dintr-un student român și unul german, tocmai cu scopul de a socializa, de a împărtăși păreri cu privire la Bisericile din care facem parte.

Nu mai țin minte exact cum a început discuția, dar știu că la un moment dat eu i-am spus unei persoane din grupul german că noi, în Biserica Ortodoxă, nu avem voie să compunem cântece noi și apoi să le cântăm în biserică. Mare i-a fost surprinderea interlocutorului meu, mai ales că ei, duminica la biserică, după ce fac câteva rugăciuni, citesc din Sfânta Evanghelie și cântă la alegere câteva cântece. Există o carte de cântece pe care ei au editat-o și din care pastorul poate alege ce vrea în fiecare duminică. Odată la zece ani această carte se revizuiește adăugându-se alte cântece. Cântecele propuse spre a fi incluse în această carte sunt analizate de o comisie.

Pe lângă aceste cântece intonate în biserică se organizează și concerte de muzică religioasă cu artiști care-și pot compune ei versurile și linia melodică. Atât în biserici cât și la concerte sunt permise folosirea instrumentelor muzicale.

În bisericile luterane din EKD încă mai există un minim de strictețe și decență, deși există libertatea aceasta a fiecăruia de a compune și de a propune un cântec nou.

Legat de același subiect mi-aduc aminte cum fiind în vizită în una din bisericile catolice din Paris am asistat la un concert de orgă care a fascinat pe cei prezenți. Recunosc că și eu am fost impresionat în parte.

Probabil mulți dintre voi aveți în minte imagini din filmele americane cu coruri în bisericile protestante care cântă melodii pop, unele foarte antrenante, care ar putea foarte bine să fie difuzate pe posturile de muzică. În SUA există o adevărată industrie a muzicii bisericești, miile de tipuri de biserici protestante încercând să atragă aderenți în toate felurile posibile. Aproximativ 50% dintre bisericile protestante spun că folosesc chitări electrice sau tobe în închinarea lor adusă lui Dumnezeu, crescând de la 35% în anul 2000, conform unui studiu făcut în 14000 de congregații.

De exemplu Biserca Church for the Streets prezintă mesajul Evangheliei pe ritmuri de hip-hop la concerte.

În SUA există chiar și școli de muzică bisericească, una din ele fiind Royal School of Church Music in America, o organizație care-și propune să ridice viața duhovnicească a comunității prin compoziții corale de calitate.

În Biserica All Saintsdin Stockholm Simon Klemenjak cântă pe ritmuri tehno în fața altarului, înconjurat de lumini laser ultraviolete, care seamănă mai mult cu o discotecă decât cu o biserică.

La fel, mi-amintesc și de un documentar care vorbea de sutele de biserici creștine din Africa apărute în ultimii ani, în care se cântă în mod libertin tot felul de cântece.

Exemplele ar putea continua dar cred că ați înțeles foarte bine care este ideea. Văzând toate aceste lucruri e firesc să te întrebi:

Ce se întâmplă la noi în Biserica Ortodoxă? De ce nu putem compune cântece noi? De ce Biserica nu este deschisă la creațiile de muzică religioasă provenite din sufletele credincioșilor pe care-i păstorește? De ce în Biserica Ortodoxă nu se folosesc instrumente în intonarea cântărilor? De ce se cântă doar pe opt glasuri ? De ce liniile melodice nu pot fi schimbate? De ce la strană se intonează cântece compuse de imnografi în secolele VI-VII?

La prima vedere toate aceste probleme de mai sus par a se constitui în limitări pe care Biserica Ortodoxă le pune în calea dezvolătării duhovnicești a credincioșilor ei. Vom vedea defapt că sunt reguli înțelept impuse pentru a nu destrăma Biserica și pe credincioșii ei.

În primul rând vreau să răspundem rapid la întrebarea: De ce nu se folosesc instrumente în intonarea cântărilor bisericești?

Pentru că atenția în imnografia ortodoxă este întotdeauna pe text și nu pe melodie. Melodia este cea care poartă mesajul textului către urechile credincioșilor, făcându-l accesibil. Bucurându-ne de dulceața melodiei primim mai ușor și mesajul textului unui condac, tropar sau irmos. Dacă toate slujbele ar avea doar texte citite mintea noastră nu s-ar putea concentra mai mult de câteva minute, gândul zburând cu ușurință la cele lumești. Melodia în schimb ne seduce mereu să primim textul, și-l face mai ușor accesibil inimii.

Dacă instrumentele ar fi acceptate pentru a forma linia melodică a unui imn ortodox atunci gândiți-vă cât de mult ar putea varia în funcție de mulțimea instrumentelor și talentul artiștilor. În plus, artiștii sunt mereu sub presiunea ispitei (mândriei) de a crea ceva nou și original, pentru a ieși în evidență. Toate acestea ar duce la un accent pus în mod eronat pe melodie și nu pe textul care poartă mesajul Sfintei Evanghelii. În comparație cu instrumentele, vocea umană este limitată în inflexiuni și în plus de asta, în Biserica noastră, Sfinții Părinți au rânduit să se cânte doar pe opt glasuri (opt tipuri de linii melodice), având ca scop tot limitarea accentului pus pe melodie.

Uitându-ne la ce se întâmplă în Bisericile protestante din întreaga lume, unde mesajul Evangheliei s-a diluat foarte mult, fiind transmis prin muzică rock, hip-hop, tehno, pop, rock'n-roll, etc înțelegem mai ușor de ce ispite am fost feriți prin regulile impuse de Sfinții Părinți. De fapt aparenta libertate a unor Biserici de a compune linii melodice și versuri pentru cântările bisericești a dus la o divizare a creștinilor în multe Biserici. Nu este singurul motiv al divizării, este doar unul din ele. Conform Wikipedia, astăzi există 38.000 de denominațiuni creștine. De la Biserica Primară în anii de început ai creștinismului s-a ajuns astăzi la mii și mii de biserici eretice, fiecare propovăduind Evanghelia în felul ei, departe de cum au lăsat Sfinții Apostoli credința și cum au transmis-o mai departe.

În al doilea rând haideți să înțelegem de ce imnele duhovnicești create de noi astăzi nu pot fi acceptate în cultul ortodox.

În primul rând e foarte important să știm că actualele imne bisericești din cărțile cultului ortodox sunt compuse de oameni cu viață sfântă cum ar fi: Sfântul Ioan Damaschinul, Sfântul Sofronie Patriarhul Ierusalimului, Sfântul Teodor Studitul, Sfântul Andrei Criteanul, Sfântul Cosma de Maiuma (în imaginea de mai sus), Gheorghe - Episcopul Siracuzei, Serghie – patriarhul Constantinopolului și mulți alții. În plus de asta marea lor majoritatea aveau harul arhieriei, cel mai înalt har care i se poate oferi unui om în dar de Dumnezeu. Toți cei care au compus cântări ortodoxe au fost inspirați de Duhul Sfânt să facă acest lucru pentru că Biserica era la începuturi, era încă în perioada de formare a cultului.

Astăzi, în cărțile de cult ortodoxe există mii de pagini de cântări dedicate fiecărei zi din an, fiecărui mare praznic. Numai Triodul – cartea cântărilor de la Duminica Vameșului și a Fariseului până la Învierea Domnului (10 săptămâni) cuprinde 816 pagini în format A4 de cântări extraordinare. Dacă la acestea adăugăm și Penticostarul, și Mineele pe fiecare lună a anului, și Liturghierul și Molitfelnicul ajungem la mii și mii de pagini de cântări compuse de Sfinții Părinți.

În acest caz nu putem vorbi nicicum de monotonie sau de repetarea iarăși și iarăși ale acelorași cântări. Există un corp de imne care se repetă, dar există și o mare parte care variază în funcție de fiecare zi liturgică.

Dar nu acesta e argumentul suprem pentru care compozițiile noastre nu sunt acceptate în cult ci faptul că nu oricine poate înțelege, interpreta și transmite mai departe Cuvântul lui Dumnezeu așa cum este el în Duhul Tradiției Apostolice. Nu știu câți din voi considerați că aveți o viață sfântă și ați putea să vă ridicați la asemenea cerințe, dar eu personal îmi dau seama că gândirea mea e încă una depărtată de ceea ce trăiesc și spun Sfinții Părinți.

Cărțile de cult ale Bisericii Ortodoxe sunt cea mai frumoasă și mai adâncă sinteză a trăirii în comuniune cu Dumnezeu, Treimea cea de o Ființă și Nedespărțită. Cărțile de cult reunesc în imnele lor în același timp: Cuvântul lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură, Dogmele Bisericii Ortodoxe rânduite la Sinoadele Ecumenice, Scrierile Sfinților Părinți, viețile, faptele și minunile lor. Imnografia ortodoxă este o sinteză incredibil de adâncă și de bogată a întregii Tradiții Ortodoxe de 2000 de ani.

Dacă vrea cineva să cunoască bogăția și taina Ortodoxiei trebuie să guste din dulceața și înțelepciunea cântărilor bisericești. Înălțimea învățăturilor expuse în acest cântări și profunzimea lor extraordinară este cu greu de închipuit că poate fi atinsă de compunerile cuiva astăzi. Voi da mai jos câteva exemeple din Canonul cel Mare.

Câți dintre noi citind în Sfânta Scriptură despre Adam și Eva am înțeles același lucru ca Sfântul Andrei Criteanul, care spunea:

Râvnind neascultării lui Adam cel întâi-zidit, m-am cunoscut pe mine dezbrăcat de Dumnezeu, de împărția cea vecuitoare și de desfătare, pentru păcatele mele. Vai, ticăloase suflete! Pentru ce te-ai asemănat Evei celei dintâi? Că ai căzut rău și te-ai rănit amar; că te-ai atins de pom și ai gustat cu îndrăzneală nebunească mâncare. În locul Evei celei simțite, făcătu-s-a mie Evă înțelegătoare cugetul cel pătimaș în trup, arătându-mi cele dulci și gustând pururea băutura cea amară.

Câți dintre noi uitându-ne la Hristos răstignit pe Cruce am înțeles același lucru ca Sfinții Părinți, care într-o cântare din Vinerea Mare rostesc așa:

Astăzi a fost spânzurat pe lemn, Cel ce a spânzurat pământul pe ape. Cu cunună de spini a fost încununat Împăratul îngerilor. Cu porfiră mincinoasă a fost îmbrăcat Cel ce îmbracă cerul cu nori. Lovire peste obraz a luat Cel ce a slobozit în Iordan pe Adam. Cu piroane a fost pironit Mirele Bisericii. Cu sulița a fost împuns Fiul Fecioarei! Închinămu-ne patimilor Tale, Hristoase. Arată-ne nouă și slăvită înivierea Ta!

Câtă frumusețe! Câte paradoxuri și taine exprimă această cântare! Câte dogme dumnezeiești!

Avem zeci de mii de strofe în imografia bisericească, toate izvorând înțelesuri adânci ale Tainei de Mântuire a omenirii așa cum doar cei cu viață sfântă și insuflați de Duhul Sfânt o pot face. Avem la ce medita! Avem la ce ne gândi! Nu ne putem plânge că suntem limitați de cântările din cultul ortodox. Dacă am cugeta adânc măcar la o strofă pe zi din căntările auzite în biserică, tot ar însemna enorm de mult pentru schimbarea noastră sufletească.

De ce nu se înnoiește cultul ortodox cu cântări noi? Pentru ca să ne păstreze pe noi uniți, să nu ne ispitească să punem accent pe altceva decât este important. Pentru că suntem prea păcătoși să ne ridicăm la măsura cântărilor din Sfinta Tradiție lăsate de Sfinții Părinți. Pentru că sunt așa de multe cântări încât nu mai este nevoie de noutăți, în condițiile în care noi abia ne chinuim să le înțelegem și pe acestea.

În final vreau să rețineți că toată Tradiția Bisericii Ortodoxe (reguli, canoane, dogme, etc), deși uneori ciudată în ochii lumii, are ca scop păstrarea neștirbită a Tradiției moștenite de la Mântuitorul Hristos și de la Sfinți Apostoli. La aceasta se adaugă apoi păstrarea unirii credincioșilor în același duh, și evitarea pe orice cale a divizării creștinilor în grupuri, și apariția mișcărilor eretice.

Nu ne putem exprima creând noi cântece bisericești care să fie acceptate în cult, însă putem să ne folosim creativitatea într-o suită bogată de fapte bune, ca exprimare a iubirii pe care o râvnim față de Dumnezeu și față de aproapele nostru.

Există și o excepție și anume slujbele și acatistele care se compun odată cu canonizarea unui nou sfânt în Biserica noastră. Aceste slujbe trebuiesc aprobate de Sfântul Sinod și abia apoi introduse în cultul Bisericii.

(Claudiu)

Read more

24 Iulie 2012

Trei întrebări despre sexul tantric, despre dimensiunea spirituală a sexului

Unul din cititorii noștri ne-a rugat să-i dăm răspuns la câteva întrebări. Din motive lesne de înțeles nu vom da numele aceste persoane și mesajul trimis, ci doar întrebările pe care ni le-a adresat pe final.

Ce parere aveti despre sexul tantric?

Există o concepție greșită în rândul tinerilor, și nu numai, că având relații intime cu cineva îl cunoști cu adevărat, îl descoperi în totalitate. Dezgolirea trupului, oricât de multe secrete ar fi ascunse de ochii partenerului, nu dezvăluie în realitate decât formele trupului, și nicidecum cele mai adânci sentimente și trăiri ale sufletului. Într-adevăr, apropierea senzuală dintre doi parteneri, chiar și fără actul sexual în sine, este un moment tandru, de o încărcătură emoțională puternică, dar chiar și așa nu este un act de dezvăluire sufletească, ci rămâne totuși în limitele plăcerilor trupești.

Eu după 11 ani de când am cunoscut-o pe soția mea, și după 6 ani de căsătorie, îți pot spune că n-o cunosc în totalitate, ci doar parțial. Dacă aș cunoaște-o aș putea intui mereu reacțiile ei, dar uneori dau greș. Deși îi știu defectele dar și calitățile, uneori o subestimez, iar alteori îi supraevaluez capacitățile.  Aș zice că știu destul de multe despre ea, dar nu-i cunosc zbuciumul acela sufletesc continuu pe care toți îl avem, dorințele acelea ascunse care mereu ne impulsionează să mergem mai departe.

Nu-i cunosc lupta sufletească! Văd cum în ea se luptă și binele și răul. O văd uneori apropiată de Dumnezeu, smerită, credincioasă și cu voie bună, dar alteori o văd întunecată, nervoasă, sau mai depărtată de Dumnezeu.

Îmi pare rău că uneori nu pot fi cu ea pe aceeași lungime de undă... și asta se întâmplă pentru că n-o cunosc în mod constant. Nu știu ce experiențe (fapte din copilărie, întâmplări, evenimente, etc.) a avut ea înainte de a-o cunoaște, nu știu exact ce educație a primit acasă, deși pot să intuiesc. Nu știu ce oameni a cunoscut, și nu știu cum toate acestea i-au modelat caracterul.

Nimeni nu poate cunoaște pe aproapele lui așa cum este în profunzimea și deplinătatea sa. Omul este o mare taină și numai Dumnezeu îi cunoaște sufletul, cu toate ale lui: gânduri, sentimente, dorințe, supărări, neîmpliniri, năzuințe, vise, frustrări, invidii, patimi, virtuți, calități, defecte, etc.

Prin urmare, eu astăzi, la 29 de ani, după o relație de 11 ani cu soția mea, îți pot spune astfel: Eu cred că omul de lângă tine (aproapele) este o mare taină și nu poate fi cunoscut așa repede, ci în timp, în ani de zile... și nici atunci în totalitate. Deasemenea dacă omul de lângă tine nu ți se descoperă atunci demersul tău de a-l cunoaște este în zadar.

Prin urmare încercarea de a cunoaște pe aproapele tău prin relații sexuale este una nerealistă, copilărească. Este ca și cum ai vrea să pescuiești toți peștii din ocean cu o undiță. Sufletul omului este ca un adânc ocean de trăiri, adeseori învolburat, pe care doar cel care se avântă pe valurile lui, poate în ani de zile să-l străbată în lung și în lat. Și chiar și atunci îi rămâne de explorat adâncurile.

Prin relații de natură trupească, bărbatul și femeia își descoperă trupurile și doar într-o mică măsură sufletul.

Cât privește sexul tantric, el este străin de credința în Dumnezeu și de viața adevărată în Duhul Sfânt. Sexul tantric urmărește în diferite moduri obținerea plăcerii sexuale, chiar dacă este acoperit de o așa-zisă lipsă de carnalitate. Efectul este același: obținerea unei plăceri sexuale cât mai “înalte”.

Avem marele avantaj că trăim în anii 2000, când putem să ne uităm în urmă și să vedem ce-au făcut alții înaintea noastră. Nu suntem primii care și-au pus această problemă. Au fost mulți oameni fascinați de sexualitate și au explorat-o la maximul ei.  Industria pornografiei, deși unul dintre cele mai denigrante fenomene umane, este paradoxal, un demers științific, acela de explorare a sexualității în maximul de plăcere pe care-l pot obține oamenii unii de la alții. După 30-40 de ani de industrie pornografică media, concluziile pe care le tragem sunt grave:

Industria pornografică vine la pachet cu toate mizeriile lumii:

- pedofilia (pornografia infantilă), dorința de a invada viața intimă a altor oameni, incestul, homosexualitatea, lesbianismul, transexualitatea, sexul în grup, orgiile, sexul în locuri publice, perversiunile sexuale (sex oral, sex anal, sex în tot felul de poziții, etc.), sentimentele amestecate cu perversiunile, abuzuri sexuale, agresivitate, violență puternică, masochism, bârfe și noutăți despre viața sexuală a vedetelor, sexul între persoane de vârste diferite, zoofilia (sexul cu animale), femeile – tratate ca rasă inferioară, droguri-alcool, sex orgiastic cu influențe religioase, masturbare, etc. Articolul complet îl poți citi aici.

Prin urmare, orice om încearcă să-și exploreze ființa sau ființa partenerului prin relații sexuale, va ajunge pas cu pas să săvârșească urâciunile pe care le-am înșirat mai sus.

Sufletul omului este centrul ființei lui, acolo este personalitatea lui. Sufletul este energie, este duh, nu-l poți vedea.

Cum poți explora o lume a sufletului prin mijloacele trupului? Cum poți cunoaște ce este în sufletul unui om când tu cercetezi caracteristicile trupului său?

Iată de ce Hristos Domnul, după Învierea din morți a intrat la Apostoli prin ușile încuiate, ne mai fiind limitat de trup, pentru a arăta că finalitatea vieții unui om este aceea de a se îndumnezei, de a se apropia într-atât de mult de Dumnezeu încât Harul lui Dumnezeu să-i pătrundă toată ființa.  Când se întâmplă asta, trupul se impregnează așa de puternic de energia lui Dumnezeu încât nu mai are nevoie de apă, de mâncare, de căldură, de somn,... de sex, ci devine veșnic, nemuritor, bucurându-se de ne-limitările trupului pe care le-a dobândit în relația cu Dumnezeu.

Aceasta este viața veșnică, să devenim veșnici ca Dumnezeu, înțelepți ca Dumnezeu, dar niciodată independenți de Dumnezeu, ci mereu în comuniune cu El, cu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

Singurul mod de a-l descoperi în mod real pe aproapele, și de a-l accepta și iubi așa cum este el, cu calități și defecte, este prin puterea și harul lui Dumnezeu. Singuri nu putem, suntem neputincioși, suntem prea egoiști, ne enervăm repede, renunțăm rapid. Iisus Hristos, Dumnezeu, este singurul Om care ne poate ajuta să ne învingem fricile.

Sexul tantric este un păcat, o denaturare grava a înțelegerii ființei umane, care are chipul Sfintei Treimi în ea.

Numai în Dumnezeu ne putem apropia și descoperi unii pe alții. El este singurul care ne iubește necondiționat și ne poate apropia pe toți, fără a avea interese ascunse, căci pe toate le împlinește din iubire, ca un Tată milostiv.

2. Daca eu privesc sexul dintr-o perspectiva spirituala si o voi face, ce urmari ar putea fi, daca eu nu am urmarit decat o conexiune profunda dintre mine si partenera? (fara nici macar sa ma gandesc la dorinta, ci doar la acceptare a spiritului si energiei sexuale. De lasare in voia dragostei trupurilor ca fiind reala. De constientizare a dimensiunii sexuale in om in loc de a o reprima)


Sexul, oricât de mult ne-am dori să-l punem pe un piedestal filozofic, spiritual, extatic, sau în alt mod, are în esență un singur scop, dacă îl scoatem din așezarea firească: obținerea unei plăceri sexuale cât mai puternice. Aș zice mai mult: sexul urmărește obținerea unei plăceri sexuale în mod egoist.

În dimensiunea familiei, deși soții urmăresc obținerea plăcerii lor personale în relațiile intime, totuși au pe umeri responsabilitatea că rodul unirii lor poate fi un copil. Când știi că în urma unui act de intimitate cu soția ta poate apare un copil, vezi altfel lucrurile. Și asta ți-o spun în condițiile în care eu și soția mea avem deja doi copii, care ne extenuează zilnic în grija pe care le-o oferim. Un alt treilea copil ne-ar cere și mai mult efort. La fel pentru al 4-lea sau al cincilea, sau un al 10-lea.

Prin urmare relațiile intime în familie, deși au ca start un instinct de aceeași natură cu cel al regnului animal, totuși au ca finalitate viața unui copil.

În sânul familiei Dumnezeu în mod înțelept transformă egoismul obținerii plăcerii în iubire față de copilul născut. În cadrul familiei binecuvântate de Dumnezeu răul se transfigurează în bine, păcatul în virtute, egoismul în iubire, moartea păcatului în viața în Împărăția Cerurilor.

De fapt soții sunt chemați să treacă acest stadiu al exprimării iubirii prin relații intime și ușor-ușor, după ani de zile să-și exprime iubirea prin copiii, prin suflet, și mai puțin prin trup.

Iată de ce sexul dintre două persoane în afara familiei nu are în final decât ca efect: obținerea plăcerii și nicidecum ceva mai înalt.
Sexul poate fi transfigurat doar în cadrul familiei. Abia atunci îi putem acorda o dimensiune spirituală, ba chiar dumnezeiească.

3. Puteti sa-mi scrieti cum afecteaza orgasmul sufletul? Face parte orgasmul dintr-o  dimensiune spirituala?


Trupul și sufletul, în învățătura Sfinților Părinți sunt de nedespărțit. Doar conceptual le putem analiza unul departe de celălalt. În realitate ele sunt adânc întrepătrunse.

Ceea ce simte trupul afectează sufletul și ceea ce simte sufletul afectează trupul.

Orgasmul, ca plăcere resimțită în trup afectează sufletul. Dacă ești implicat într-o relație intimă adulterină (înșelându-ți soția) atunci plăcerea îți poate provoca ulterior mustrări puternice de conștiință și îți poate schimba toată starea sufletească.

Plăcerea actului sexual face parte dintr-o dimensiune spirituală la fel de mult ca gustul dulce-acrișor al unui măr resimțit în gură de papilele gustative în momentul mușcăturii, sau la fel de mult ca frigul resimțit în trup, sau ca frica apărută în momentul unui pericol.

Ca să concluzionez, sexul, împreună cu toate caracteristicile sale (atingeri, tandrețe și tot ceea ce înseamnă plăcere etc.) poate avea o dimensiune spirituală reală doar în cadrul familiei așa cum am explicat mai sus.

Când sexul este acceptat doar ca instrument de obținere a plăcerii, atunci efectele sunt cele descrise în cazul pornografiei, care a dus sexualitatea la extrem.

Sexul netransfigurat duhovnicește în cadrul familiei duce la înrăirea firii noastre, la degradare, la demonizarea firii umane.

Să vă feriți a intra în acest joc al explorării ființei umane prin sexualitate, pentru că veți regreta mult.

Intrați pe calea strâmtă și îngustă care duce spre Împărăția Cerurilor, pe calea ascezei, adică pe calea părăsirii păcatelor și a ancorării puternice în viața Bisericii.

Veți descoperi în suflet o lume incredibilă, MUUUUUUUUUUULT mai înaltă și mai fascinantă decât sexualitatea.

Sexul în fața lumii fascinante a Împărăției Cerurilor este ca o bombonică dulce pe lângă un Univers nelimitat de taine și minuni.

Doamne ajută!

(Claudiu)

Read more

23 Iulie 2012

Împărăţia din firidă (5a)

Mi-am propus să vă tâlcuiesc Sfânta Liturghie în plinătatea ei, atât în ceea ce vedeţi şi auziţi, cât şi în ceea ce nu vedeţi şi nu auziţi. Când v'am înfăţişat locaşul în care ne aflam şi ne închinăm, am omis intenţionat să vă prezint un spaţiu pe care nu-l vedeţi niciodată. În peretele de miazănoapte al absidei altarului se afla o firidă, adică o încăpere mică, în care nu încape decât un singur om stând în picioare, cu o măsuţă adăpostită într-o boltă şi cu o lumină de ceară aprinsă la intrare. Se numeşte proscomídiar şi în ea se săvârşeşte Proscomidia. Cuvântul e grecesc, de la verbul proskomízo, care înseamnă a aduce ceva pe palme, a oferi ceva în dar, a aduce cuiva o ofrandă (aşa cum îi vedem în icoană pe cei trei magi aducându-I Pruncului Iisus daruri de aur, smirna şi tămâie).

Firida simbolizează peştera în care S`a născut Mântuitorul şi, în acelaşi timp, mormântul din care Acesta a înviat. Teologia acestui dublu simbol se afla în iconografia ortodoxă, unde Nou-Născutul Iisus nu este niciodată înfăţişat gol sau învelit în cămăşuţa, ci înfăşat în scutece, acestea prefigurând giulgiurile în care va fi înfăşat trupul Aceluiaşi Iisus, coborât de pe cruce şi aşezat în mormânt. Născut într'o peştera şi înviat dintr`o groapa, Fiul lui Dumnezeu S'a pogorât nu numai pe pământ, ci şi în pământ, sfinţindu-l atât în larguri, cât şi în adâncuri.

Pe măsuţa se afla vasele liturgice, în număr de două: Discul este o tipsie rotundă, cu diametrul de aproximativ 15 centimetri, cu sau fără picior, care va purta viitorul Trup al Domnului. Potirul este un pahar de metal, cu picior, (pe care îl vedeţi atunci când se împărtăşesc credincioşii), cu lăuntrul aurit, care va purta viitorul Sânge al Domnului.

Alături se afla câteva obiecte de serviciu liturgic: copia este un cuţitaş în două tăişuri, cu lama triunghiulară, în forma unui vârf de suliţa; o linguriţă de argint, cu cupa aurită, pentru cuminecarea mirenilor; o steluţa, adică două arcuri de metal încrucişate şi prinse la mijloc, menite să alcătuiască o boltă ocrotitoare pentru ceea ce va fi pe disc; şi trei procoveţe, cu care vor fi acoperite sfintele vase. Tot în firida proscomidiarului se afla spălătorul, cu ştergarul alături. Aici îşi face preotul spălarea rituală a mâinilor, înainte de a începe proscomidia, rostind o rugăciune extrasă dintr-un psalm: "Spăla-voi intru nevinovăţie mâinile mele şi voi înconjura jertfelnicul Tău, Doamne, ca să aud glasul laudei Tale şi să povestesc toate minunile Tale. Doamne, iubit-am frumuseţea casei Tale şi locul unde sălăşluieşte slava Ta. Să nu-mi nimiceşti sufletul împreună cu cei necredíncioşi, şi nici viaţa mea cu vărsătorii de sânge, în ale căror mâini e fărădelege şi-a căror dreaptă e plină de mită. Dar eu întru nerăutatea mea am umblat, mântuieşte-mă, Doamne, şi mă miluieşte. Că piciorul meu a stat întru dreptate; în biserici Te voi binecuvânta, Doamne."

În această firidă ajung darurile de pâine şi vin pe care credincioşii I le aduc lui Dumnezeu pentru Sfânta Liturghie, precum şi pomelnicele cu numele viilor şi al morţilor. Un astfel de dar are valoare de jertfă. Jertfa este actul prin care tu, renunţând la un bun al tău, i-l dăruieşti cuiva drag. A-i dărui ceva cuiva face parte din însăşi natura omului cu bun simţ, care a izbutit să-şi înfrângă egoismul şi să simtă nevoia de a-şi bucura aproapele.

Gândiţi-vă doar la bucuria festivă a sărbătorilor, fie religioase, fie de amilie, când oamenii se întrec în a-şi face daruri cât mai frumoase şi mai bineprimite. Darul poate fi şi semnul admiraţiei faţa de o persoană sau personalitate celebră prin dimensiunea ei culturală, socială sau politică. El poate fi şi semnul unei pure afecţiuni. În foarte multe cazuri, darul este expresia recunoştinţei, gestul prin care cineva îi mulţumeşte cuiva pentru o binefacere primită. Amintiţi-vă de emoţionanta fapta a femeii păcătoase care, venind la Iisus, I-a uns capul şi picioarele cu mir de mare preţ, drept recunoştinţă pentru iertare. Dumnezeu însa este Fiinţa faţa de care omul dintotdeauna a simţit nevoia de a-şi exprima recunoştinţa.

În istoria Vechiului Testament, primele jertfe de mulţumire au fost aduse de către Abel şi Cain, fiii lui Adam (desigur, fiecare în felul său, dar purcese din conştiinţa că omul datorează totul, absolut totul, lui Dumnezeu. Legea Veche prevedea cu minuţiozitate jertfele sângeroase, de animale şi păsări, ce trebuiau aduse la cortul mărturiei şi; mai apoi, la templul din Ierusalim, dar Legea cea Noua, instituita prin unica jertfa sângeroasa a lui Iisus Hristos pe cruce, le-a înlocuit cu jertfele nesângeroase din darurile pământului. Forma cea mai simplă a ofrandei recunoscătoare este pârga. Prin pârga se înţeleg primele roade vegetale care dau semne că au început să se coacă şi pe care oamenii de la ţara le duc la biserică pentru binecuvântare şi dăruire. În satul meu natal, ca şi în foarte multe altele, se păstrează până astăzi tradiţia ofrandelor de pârga, după calendarul agricol al regiunii: în luna mai, pârga de cireşe; în iunie, de caise; la Sânpetru, de pere timpurii; la Sfântul Ilie, de porumb; la Sfânta Maria, de struguri. E o expresie delicată a mulţumirii, dar şi a rugăciunii: între pârga şi recolta se pot întâmpla multe, iar Dumnezeu e implorat să vegheze.

În firida proscomidiarului se aduc darurile de pâine şi vin. De ce pâine şi vin? Pentru ca acestea sunt alimentele indispensabile vieţii omului, cele care nu pot fi înlocuite cu nimic altceva. Pe de altă parte, aşa cum tâlcuieşte marele liturgist bizantin Nicolae Cabasila, ele sunt produsul specific al priceperii şi îndemânării omului, însuşiri care sunt tot un dar al lui Dumnezeu; animalele şi păsările consumă grâul ca grâu, strugurele ca strugure, dar numai omul e în stare să obţină pâine şi vin. Pâinea ca ofranda liturgică are de obicei forma unei cruci, în al cărei centru este înscrisă în relief o pecete pătrată cu inscripţia IS HS Nl KA (NIKA, de la verbul nikáo = a învinge ), ceea ce, în traducerea prescurtărilor greceşti, înseamnă ISUS HRISTOS BIRUIE. Numele original al acestei ofrande de pâine vine de la verbul grecesc prosféro care înseamnă a aduce ceva cuiva pe palme. Verbul a dat substantivul prosfora, care în româneşte a devenit prescurã, adică proaducere sau, mai pe înţeles, un dar adus în mod solemn (ĭntr'adevar, prescura se oferă la uşa de miazănoapte a altarului, însoţită de o lumânare aprinsă).

Pe toate acestea le are în faţa preotul la vremea când, îmbrăcat în toate veşmintele liturgice, începe rânduiala proscomidiei. Proscomidia face parte din Sfânta Liturghie, dar este segmentul ei de taina, pregătitor, aşa cum taina este viaţa Mântuitorului Hristos până la vârsta de treizeci de ani, când a ieşit la propovăduire întru întâmpinarea crucii, morţii şi învierii. Ea povesteşte plastic istoria mântuirii noastre, în al cărei centru Se afla Iisus Hristos. Plasticitatea proscomidiei consta într'o suita de simboluri extrase cu copia din prescură, menite ca, prin transfigurare, să devină realitate mistică.

Spre deosebire de spaţiul cultural, în care realitatea devine simbol şi se opreşte aici, spaţiul liturgic cuprinde succesiunea: realitate-simbol-realitate. Vorbind la obiect, Iisus Hristos istoric devine aici simbol în pâine şi vin, pentru că simbolul în pâine şi vin să devină Hristos euharistic. Faptul că pâinea şi vinul vor deveni Trupul şi Sângele lui Hristos fără să-şi piardă însuşirile naturale ţine de misterul liturgic. Fireşte, preotul îşi începe slujba în urma unei pregătiri speciale la care îl supun prescripţiile canonice, aceea de a fi curat la suflet şi la trup. Eu aş crede că, dincolo şi mai presus de toate acestea, în proscomidiar el trebuie să aibă candoarea copilului care construieşte un univers din câteva piese geometrice.

Prima piesă este un cub. Preotul îl scoate din mijlocul prescurii cu ajutorul copiei-cuţitaş, iar acesta va purta numele de agneţ (de la agnus, cuvânt latinesc care înseamnă miel), simbolul lui Iisus Hristos pe care Ioan Botezătorul Îl prezentase mulţimii prin cuvintele: lată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii.  În limbajul biblic, "a ridica păcatul”  înseamnă a-l răscumpăra prin jertfă de Sine. Înainte de a-l scoate, preotul face cu copia semnul crucii de trei ori deasupra peceţii de pe prescura, rostind: Întru pomenirea Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Este răspunsul la porunca Domnului către ucenicii Săi la Cina cea de Taină, îndată după ce le-a dat să mănânce şi să bea din Trupul şi Sângele Sau: Aceasta să faceţi întru pomenirea Mea? Preotul, în virtutea succesiunii sale apostolice, dobândita prin hirotonie, nu face altceva decât să reitereze ceea ce înşişi apostolii au făcut după primirea poruncii.

Pomenirea înseamnă amintire. Amintirea este aceea care, opusă uitării, păstrează legătura între persoane, chiar la incomensurabile distanţe în timp şi spaţiu, şi chiar dincolo de ele, între lumea de aici şi cea de dincolo, între vremelnicie şi veşnicie. După ce tâlharul de pe cruce, cuprins de căinţă, li spune lui Iisus: Pomeneşte-mã, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta!, Domnul îi răspunde: Astăzi vei fi cu Mine în rai. După acest model al căinţei li cerem şi noi lui Dumnezeu să ne pomenească, fie direct, fie prin rugăciunea unui prieten, fie prin mijlocirea preotului, căruia îi încredinţam un pomelnic cu numele viilor şi al morţilor pentru care el trebuie să se roage. Într-o astfel de relaţie interpersonală, pomenirea nu mai este o simplă amintire, ci căpăta consistenţa unei legături foarte apropiate, vecina cu materialitatea. Aici intervine şi relaţia intimă, mistică, dintre persoana şi numele ei, începând cu aceea a Persoanelor Sfintei Treimi.

Locaşul în care, prin rostire, locuieşte numele lui Dumnezeu, este chiar locaşul lui Dumnezeu. Rostirea, după o anume rânduiala, a numelui lui Iisus este însăşi prezenţa lui Iisus; pe acest adevăr se întemeiază întreaga experienţa isihasta a rugăciunii minţii în inimă.

Când rostim: În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, invocam prezenţa reală a lui Dumnezeu-Treimic. Aici, la proscomidie, când preotul proclamă deasupra prescurii pomenirea Domnului Iisus Hristos, el a intrat efectiv în văzduhul sfinţeniei lui Iisus Hristos.  Agneţul va fi desprins din trupul prescurii, aşa cum Mielul lui Dumnezeu S'a desprins din trupul Maicii Sale, aceasta fiind, la rândul ei, desprinsa din trupul omenirii? În legătură cu faptul naşterii Domnului, o cântare bisericească spune că fiecare din fapturile zidite de Dumnezeu aduce câte ceva: îngerii, cântarea; cerurile, steaua; magii, darurile; păstorii, minunarea; pământul, peştera; puştiul ieslea; iar noi, pe Maica Fecioară? În acest fel, fiecare om care aduce la altar o prescură pentru Jertfă, el o oferă, simbolic, pe Maică Domnului, în numele neamului din care face parte.

Dimensiunea agneţului e delimitata de cele patru laturi ale peceţii, a câte 4 sau 5 centimetri. Preotul taie adânc pe linia fiecărei laturi, de fiecare dată rostind un citat din Profetul Isaia, cel care, cu opt secole înainte de naşterea Domnului, prevestise în amănunt patimile lui Iisus (din care pricină a fost supranumit Evanghelistul Vechiului Testament): Ca o oaie la'n junghiere S'a adus [...] şi ca un miel fără ale glas împotriva celui ce-l tunde, aşa El nu-Şi deschide gura. [...] Intru smerenia Lui I s'a răpit dreptatea. [...] Neamul Său cine-l va spune.

Aici cred că e de trebuinţă un mic comentariu exegetic. Aparent, în textul lui Isaia se afla o eroare, întrucât termenii „oaie” şi ,,miel”, raportaţi drept comparaţie la una şi aceeaşi persoană, sunt inversaţi. De obicei, mielul este obiectul înjunghierii, nu şi al tunsorii, pe când oaia e obiectul amândurora. Tunderea oii e un act absolut normal în practica păstoreasca, dar a tunde un miel e o faptă iraţională, un act de demență, care n'ar putea fi explicat decât prin sadismul omului de a-şi batjocori victima înainte de a o ucide. Este exact ceea ce se va petrece cu Iisus. El nu Se va împotrivi nici judecăţii strâmbe, prin care I se va răpi dreptatea, nici umilinţelor la care Îl vor supune batjocoritorii, şi cu atât mai puţin morţii. Revenim la subiect.

Printr-o tăietura orizontală, agneţul e desprins din prescura, mişcare însoţită de cuvintele: Că viaţa I se ia de pe pământ? Preotul ridică astfel cubul din mijlocul prescurii, îl aşază, cu faţa în jos, în mijlocul discului, şi taie cruciş miezul până la coaja, rostind: În junghie-Se Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii, pentru viaţa şi mântuirea lumii. Apoi îl întoarce cu pecetea în sus şi, luând copia, îi face o împunsătură în partea lui cea dreaptă, sub numele IS (IISUS), rostind: Şi unul din ostaşi cu suliţa coasta I-a împuns-o, după care, luând cu amândouă mâinile două vase alăturate, toarnă din ele în potir, deodată, vin şi apa, însoţind mişcarea cu rostirea: şi îndată a ieşit sânge şi apă. Şi cel ce a văzut a mărturisit, şi adevărată este mărturia lui. Apoi, făcând semnul binecuvântării peste potir: Binecuvântată este amestecarea Sfintelor Tale, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

(Mitropolitul Bartolomeu Anania - Cartea deschisă a împărăției - o însoțire liturgică pentru preoți și mireni, pag.38-44)

Read more

Vino la referendum pe 29 iulie 2012!

Duminică pe 29 iulie 2012, noi românii suntem chemați să ne exprimă opinia în privința suspedării actualului președinte al României, Traia Băsescu.

De ani de zile politicienii care ne conduc se ceartă aproape zilnic și vorbesc mereu în numele nostru, crezând că vorbesc în numele majorității. Instituțiile statului sunt în conflict, așa cum n-au mai fost niciodată. Toți se ocupă de atacuri, acuze, jocuri politice și mai puțin de a conduce țara așa cum ar trebui.

Mulți dintre noi suntem nemulțumiți, din diferite motive, în privința clasei politice românești, dar nu facem nimic, sau facem prea puțin pentru a schimba ceva în țară.

Vă încurajez să participați la referendum și să vă exprimați opinia după cum considerați mai bine, cu Da sau cu Nu. Cu cât participăm mai mulți cu atât reprezentații clasei politice vor înțelege mai bine mesajul nostru și se vor conforma, oprindu-se din speculații.

Dacă majoritatea va vota Nu, atunci actualul președinte va avea legimitatea puternică a susținerii poporului și Parlamentul României va trebuie să accepte alegerile noastre. În această situație președintele țării trebuie să învețe să conviețuiască amiabil și constructiv cu reprezentații legitimi ai Parlamentului spre binele țării.

Dacă majoritatea va vota Da, atunci ne vom alege alt președinte pe care-l vom legitima să ne susțină interesele pe următorii 5 ani.

Dacă la vot vor veni mai puțin de 50% din cetățenii cu drept de vot ai țării atunci, referendumul nu se validează. În acest caz certurile dintre politicieni vor izbucni și mai puternic și vom trăi iarăși luni de zile de atacuri și acuze, care vor fi în detrimentul țării.

Votul e singurul nostru mijloc de a ne implica direct în deciziile țării! Folosiți-vă de el!

Cine se plânge de răul din țară dar nu votează, acela nu vrea să-și asume realitatea așa cum este ea, și visează la o clasă politică sfântă și fără de păcat.

Oriunde ați fi, la mare, la munte, în străinătate, vă îndemn să vă exprimați votul!

Votul vostru poate aduce liniște în țară, evitând astfel interminabilele discuții!

A fost o campanie electorală foarte acidă, violentă pe alocuri, cu tot felul de acuze dure de ambele părți. Personal, m-am săturat să aud discutându-se doar despre un singur subiect, vreau să aud că politicienii discută despre viitorul tinerilor, despre crearea de noi oportunități de muncă pentru ei, de stimularea lor de a rămâne în țară, de a le oferi un apartament mai ieftin pentru a stimula căsătoriile dintre tineri și implicit familia.

Un creștin adevărat, este un om responsabil, care se implică și își ajută țara la greu. Un creștin adevărat nu stă pe margine fluierând și înjurând pe alții, ci își suflecă mâinile și pune mâna să schimbe ceva.

Deprindeți-vă cu acest drept atât de valoros al unui cetățean: votul! Cu cât îl veți folosi mai bine și mai des cu atât lucrurile vor fi mai clare în clasa politică. Trebuie să fim un popor cu voință unitară în mod consatnt, deoarece un popor care nu are voință este unul manipulabil. Un popor care nu se interesează de cine va fi condus și cum va fi condus ajunge în timp o simplă populație.{jcomments off}

Rugați-vă lui Dumnezeu pentru toți conducătorii țării noastre, că mare nevoie au de ajutorul Lui!

Rugați-L pe Dumnezeu să rânduiască ce este mai bine pentru mântuirea noastră a românilor, și a întregii lumi.

(Claudiu)

Read more

Tabere la Mănăstirea Oașa în 2017

Înscrierea se face strict prin completarea formularului: https://goo.gl/hn4wEW

Termenul limită de înscriere: o săptămână înainte de începerea oricărei tabere.

Persoana de contact: 0727 353 246 (Adi)

Ultimele comentarii

Înregistrare (login)

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Arhiva articolelor

Linkuri

 Portalul Doxologia 

Sanatate si Viata - Pentru un Stil de Viata Sanatos si o Viata Fericita - SanatateSiViata.ro