Campanii de educație creștin-ortodoxă

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie

Tu de ce crezi in Dumnezeu   Din comorile Sfintei Scripturi Tu de ce crezi in Dumnezeu Euharistia continua Theologica  Exista distractie si fara alcool

Întrebare: A da naştere unui copil este un lucru minunat, dar în acelaşi timp presupune o mare responsabilitate. Având în vedere acest lucru, dacă totuşi o femeie se simte responsabilă de acest lucru din motive pur obiective (adică lipsa unei ambianţe adecvate creşterii copilului), de ce mijloacele de contracepţie sunt considerate un păcat? Nu credeţi că o fiinţă lipsită de perspective, sortită poate eşecului şi în final nefericirii constituie un păcat mai mare decât cel al contracepţiei?

Răspuns: În primul rând, trebuie să lămurim ce este contracepţie: metoda prin care se opreşte Dumnezeu să sădească sufletul în corpul nou format, care se numeşte zigot, pentru că ştiţi că există şi contraceptive ce nu lasă să se întâmple această unire şi formarea zigotului. Este o opoziţie clară pe care o facem lui Dumnezeu. În cazul acesta noi, bărbaţii, folosim femeia ca pe un obiect şi din starea de egalitate cu bărbatul, din starea ei de fineţe la care a ridicat-o Hristos, noi o coborâm la res vocalis, „lucru vorbitor” sau obiect de plăcere, iar acest lucru nu ne este permis. Femeile ar trebui să se simtă jignite dacă ar folosi contraceptivele.

Deci aceasta este contracepţia. Adică o luptă contra concepţiei. Cine poate să stabilească perspectivele unui om încă nenăscut? Nimeni. Cine poate să stabilească perspectivele unui om deja născut? Poate cineva să stabilească perspectivele unui om deja realizat? Cineva este prim-ministru. Poate cineva să facă aprecieri la adresa perspectivelor lui? Nu. Pentru că nu se ştie ce face până mâine, ce se întâmplă în inima lui, ce se întâmplă în fizicul lui, şi poate nu mai are nicio perspectivă. Are perspectiva morţii. Aşadar, pentru că nu ne putem permite să discutăm despre perspectivele unui om, nu putem face o asemenea afirmaţie.

Patriarhul Iustin Moisescu provenea dintr-o familie săracă, din jud. Argeş, iar războiul l-a făcut să fie orfan. Deci, aveam la vremea aceea de a face cu un om fără perspectivă şi, cu toate acestea, perspectiva lui a fost de apreciat şi de invidiat. Aşadar, la capitolul perspective, nu putem să ne pronunţăm, iar dacă invocăm lipsurile materiale, financiare, lipsa de ambianţă şi celelalte, atunci de ce nu suprimăm viaţa celorlalţi copii pe care-i avem pentru că şi aşa nu le putem oferi mare lucru! Ori, noi nu facem aşa!

O să zicem: „Bine, dar aceia s-au născut deja!”, dar sub aspect ştiinţific, sub aspect creştin ortodox, omul este om din secunda conceperii, cu codul genetic deja stabilit, cu tot ceea ce urmează să se dezvolte în el. Este un om încă nedezvoltat, care timp de nouă luni se dezvoltă, cum şi după aceea, timp de 18 ani, se dezvoltă şi se formează, ca adult.

Întrebare: Cuplurile de azi consideră o povară naşterea de prunci. Planningul familial, metodele contraceptive vin însă să le rezolve problema. Vedeţi vreun sens în această opţiune de a programa contracepţia?

Răspunsul: N-are niciun sens, ci dimpotrivă, ele duc familia spre pieire; nu mai există bunul mers al familiei, nu există ajutor în familie pentru că Dumnezeu nu binecuvântează lucrarea familiei respective. Părinţii îşi pun problema cum să nu facă o perioadă de timp copii, iar apoi, după ce fac, constată că deja a fost foarte complicat, apoi se sfătuiesc cum odraslele lor să nu facă copii. Într-un cuvânt, nu mai doresc să fie dusă crucea căsătoriei.

„Populaţia actuală a lumii, chiar dacă s-ar înmulţi de 5 ori, pământul ar suporta această populaţie. Pământul suportă 30 de miliarde de oameni cu resursele lui alimentare şi nu numai. Dar acum suntem speriaţi de unii ce zic că trebuie să ajungem doar 2 miliarde. Din 6 miliarde, 2 în doar ceva timp. Cum? Cum făcea şi faraon, îi izbea de stâncă şi gata!

Soluţia atunci era la moaşe, acum soluţia este de la Occident, care furnizează la preţ ieftin şi chiar gratuit tot felul de mijloace contraceptive. Pare greu, dar nu imposibil pentru cei care v-aţi hotărât să vă căsătoriţi, că trebuie să vă încadraţi în nişte reguli. Iar aceste reguli vi le stabiliţi singuri, desigur, după principiile creştine. Apoi aceste reguli trebuie respectate de ambii soţi, în comuniune.

În antichitate se spunea că „omul este măsura tuturor lucrurilor”. Hristos a venit şi a zis: „Eu sunt măsura tuturor lucrurilor.” Deci măsura noastră este Hristos. Vrem să-L recunoaştem pe Hristos ca măsură a tuturor lucrurilor? Eu nu vorbesc acum de aspectele mistice, de înalte trăiri, eu vorbesc de normalitatea vieţii. Şi o să spuneţi că normalitatea vieţii înseamnă sfinţenie. Da, ţi se cere să fii sfânt. Ţi se cere să fii student, sau orice altceva, ţi se cere să te căsătoreşti, să faci copii, să-i educi, să mergi la biserică, să munceşti, să te mai şi relaxezi din când în când. Şi imediat vine întrebarea: „Dar cum? Cum, că eu n-am unde să stau, uitaţi ce s-a mai ivit acum, ce-am păţit …” N-ai unde să stai pentru că eşti prea pretenţios. Deci trebuie văzut ce vrea Dumnezeu cu tine, nu numai ce vrei tu cu tine. Tu încerci, dacă vezi că nu prea merge, lasă aşa, că Dumnezeu ştie cum, ştie de ce, ştie în ce moment, nu putem forţa lucrurile. Ştie de ce nu te măriţi, ştie de ce te măriţi. Deci, toată lumea îşi doreşte o căsnicie fericită, dar fără să pornească de la bază, de la educaţia de bază a fiecăruia.”

Întrebare: În cabinetele de contracepţie, medicii ginecologi păcătuiesc voluntar sau involuntar în urmarea vieţii?

Răspunsul: Sunt nişte criminali împreună cu tot personalul medical care participă la orice mijloc de contracepţie. Avortul este crimă, contracepţia este de mii de ori crimă. De ce? Pentru că prin contracepţie opreşti zeci, sute de izvoare ale vieţii, iar printr-un avort curmi o viaţă. Exista ideea că este mai puţin păcat sa previi viaţa decât să curmi viaţa. Ceea ce nu este adevărat şi ascultaţi următoarea comparaţie. Ce face omul când pune un bec, este şi curent, apasă pe comutator, dar becul nu se aprinde? Studiază puţin siguranţele, verifică dacă vine curent şi schimbă becul.

Atunci când Dumnezeu are planul Său, bugetul Său, concepţia Sa, care ştie câte ouă să facă găinile pe Terra şi câţi viţei să fete vacile şi să se taie şi să fie carne pentru toţi, etc. Şi noi, dacă avem planul nostru de toamnă, ne punem la beci şi la cămară şi ne facem conserve şi ne asigurăm pentru iarnă, etc. Dar Dumnezeu, care are putere şi El a făcut toate acestea? Că El ne iubeşte pe noi mai mult decât ne iubim noi pe noi înşine şi decât iubim noi pe copiii noştri.

Deci dacă aşa stau lucrurile, Dumnezeu ne-a lăsat să ne aprindem şi noi nu ne aprindem! Că atunci când femeia nu mai poate să nască, iar Dumnezeu ştie aceasta, atunci Dumnezeu ia din ea forţa fertilităţii pe la 38 de ani, pe 40 de ani, pe la 52 de ani, de la caz la caz şi femeia nu mai poate să nască. De ce? Pentru că are o vârstă, pentru că Dumnezeu cunoaşte corpul uman, etc. Ori noi încă de la 21 de ani, 28 de ani, 38 de ani, umblăm la planul lui Dumnezeu şi întrerupem în mod abuziv acest circuit, acest ciclu extraordinar, care face din om să fie cununa creaţiei şi să se asemene cu Dumnezeu. „Tatăl Meu lucrează şi eu lucrez!”

Deci, Dumnezeu lucrează continuu. Iar noi ne asemănăm cu Tatăl dacă creăm condiţii pentru o lucrare bineplăcută Lui. Omul nu are în mână un buton prin care să zică: acum da, acum nu! Dumnezeu este cel ce rânduieşte când să fie conceput omul. Şi atunci el vine şi dă sufletul unui copil. Deci, în actualele cabinete de contracepţie, medicii păcătuiesc voluntar, conştient sau inconştient, oricum păcătuiesc şi calcă jurământul lui Hipocrate.

„Când scoatem sabia la Dumnezeu, ce se întâmplă? Adică sabia înseamnă revolta noastră, opoziţia noastră la iubirea lui Dumnezeu. Şi iată cum scoatem noi sabia. Ca să se nască un copil, avem nevoie de trei. Avem nevoie de soţ, de soţie şi de Dumnezeu. Copii nu se fac în doi, se fac în trei. Ce trebuie să facă soţul, ce trebuie să facă soţia ştim. Dar Dumnezeu ce trebuie să facă? Trebuie să sădească sufletul creat de El Însuşi Dumnezeu, în momentul concepţiei, în momentul zămislirii. Că nu există trup fără suflet sau suflet fără trup şi nu există nicio cutie undeva, unde sunt sufletele şi Dumnezeu mai ia un suflet, îl sădeşte, îl creează în momentul concepţiei. Asta înseamnă că Dumnezeu participă, "Tatăl Meu lucrează şi Eu lucrez, Tatăl Meu pururea lucrează şi Eu lucrez” zice Mântuitorul Hristos. Ori noi ne opunem, cum ne opunem? Prin toate metodele, prin tot ce s-a inventat mai rău: prezervativ, diafragmă, spermicide, astea sunt contraceptive, sau avortive: sterilet, pilule, pilula de a doua zi, pilula din prima zi ş.a.m.d.

Opoziţie. Dumnezeu stă pregătit să creeze un suflet şi noi îl refuzăm. Noi avem mare grijă şi marea strângere de inimă pentru problema soţiilor noastre care se prostituează. Dar cum se prostituează? Păi, cum se prostituează la bordel. Ce este la bordel? La bordel există mai multe femei, care sunt controlate de medic (în Germania e o stradă întreagă). E dezastru acolo, mă mir cum Dumnezeu poate să permită. Şi iată, Dumnezeu, în iubirea Lui, tot ne ţine. Şi acolo există un medic, şi acolo există un control, mai ales acum lucrurile stau destul de aspru, şi bărbaţii merg şi săvârşesc cu o femeie necunoscu tă un lucru lăsat de Dumnezeu în afara cununiei.

Bărbaţii noştri ce săvârşesc? Acelaşi lucru cu propria lor nevastă. Da, merg la biserică, da, unii se şi spovedesc, alţii se şi împărtăşesc. Numai că folosesc prezervativul, folosesc pilulele, folosesc pastiluţele, nu ştiu ce mai fac, nu ştiu ce fel de calendar mai ţin şi atunci înseamnă că se prostituează. E cam dur cuvântul, ştiu, trebuie să vorbim pe faţă, că aşa e tema. Tema este asta: libertatea noastră în viaţă dăruită de Dumnezeu. Care e diferenţa între libertate şi libertinaj? Care e diferenţa dintre o trăire obişnuită conjugală şi dezmăţ. Ce se vede, e clar că e dezmăţ. Vorbim despre femeile cinstite. Eu nu vorbesc de vreo vedetă, eu vorbesc de femeile cinstite acum, restul priviţi în stradă şi nu trebuie să aducem în discuţie nimic, pentru că lucrurile sunt evidente. Ne învaţă ştiinţa, că teologia ne-a învăţat, dar n-am luat aminte, acum ne învaţă ştiinţa, că omul e om din secunda concepţiei, şi că în prima zi are o înfăţişare care devine tot mai complexă în săptămânile următoare.

Aceasta înseamnă că Dumnezeu ne are în planul Său, înseamnă că avem de-a face cu o prezenţă, cu un corp independent, care cel mult după 14 zile e dependent de mâncare. Şi rămâne întrebarea: înţelegem noi că femeia nu are drept asupra copilului şi nici asupra corpului ei? Auzim adesea câte o femeie, care zice că face ce vrea cu corpul ei. Bine, să facă ce vrea cu corpul ei, dar de ce face ce vrea cu corpul altuia, adică cu copilul zămislit întrînsa. Şi atunci femeia are aşa zisa libertate, falsa libertate de a omorî copilul. Atunci ce mai vorbim noi despre dreptul la viaţă? Ce rost are să mai vorbim despre drepturi, dacă nu vorbim despre obligaţii?”

Întrebare: Ce părere aveţi despre metoda calendarului?

Răspuns: Am părerea că nu e lăsată de Dumnezeu, iar femeia e folosită ca un buton: da, nu. Acum da, acum nu; femeia nu e asta, e un dispreţ la adresa femeii.

Întrebare: Este mai bine ca o femeie care nu reuşeşte să ţină sarcina să apeleze la o metodă contraceptivă care nu are efect avortiv?

Răspuns: Abstinenţa. Aceasta e foarte bună şi atât. Dar de unde ştii că pe acesta poţi să-l ţii, nu poţi să-l ţii? Trebuie să îndepărtezi cauzele, acestea sunt de natură duhovnicească, de natură medicală. Metoda contraceptivă nu e soluţia.

„Scopul este să vedem în soţia noastră ceea ce Hristos a văzut în Biserică. Şi dacă reuşim acest lucru, atunci totul este bine. Dacă însă o folosim pe soţia noastră (în creştinism, după 2 milenii de creştinism) ca obiect de plăcere, închipuiţi-vă unde ne situăm în istorie. După 2000 de ani de creştinism ne folosim soţia tot ca obiect de plăcere! Acest lucru se întâmplă încă în zilele noastre, căci ne culcăm cu soţiile noastre, dar tot ce rezultă din asta trebuie omorât.

Cu mâinile noastre o ducem la clinică, la „uzina” de omorât copii. Sau acum ne-am mai deşteptat, zicem noi, îi dăm pastile anticoncepţionale şi o folosim pe soţia noastră tot ca simplu obiect de plăcere. Pentru că între noi şi ea nu există decât un singur scop: Plăcerea. Aceasta este situaţia reală.

Nu generalizăm, ci numai spunem aşa. Ne folosim soţiile ca obiecte de plăcere şi condamnăm păgânismul de până în Hristos, care adusese femeia în stadiul acesta. Hristos s-a silit până la jertfă şi a ridicat-o în starea binemeritată ei, iar noi ne înjosim soţia în halul acesta. Atunci înseamnă că ea nu mai este liberă, înseamnă că noi suntem nişte libertini, înseamnă că zadarnic am fost tineri că n-am ştiut să gândim, înseamnă că zadarnic avem tinereţe, că nu profităm de ea. Biserica continuu trebuie să sesizeze. Avem voie să avem idei, dar nu puncte de vedere.” 

(Soțul ideal, soția ideală - Pr. Nicolae Tănase - tată a 6 copii)

Comments  
  •  
  •  

#21 ADMIN Dan Tudorache » 08-03-2013 09:21

Fraților, vă rog, dacă aveți duhovnici nu mai așteptați alte păreri pe site-uri, căci oricâtă bună întenție am avea noi nu ne putem substitui duhovnicilor. Nu avem harul preoției și nu suntem nici sub taina spovedaniei. Dacă nu aveți duhovnici căutați-vă de urgență și mergeți alături de ei căci încercările sunt multe și ispitele nu mai zic.

Dan Tudorache

  •  
  •  

#22 Teodora » 08-03-2013 12:29

Citez pe pantelimon:
Multumim mult pentru sfaturi , Doamna Teodora. In general , toate parerile sunt transante la acest subiect pentru ca e dificil sa te pui in locul celorlalti, dar e simplu sa le spui ce trebuie sa faca. Suntem constienti de pacatele noastre, dar stim ca Domnul e milostiv , si ne rugam sa ne mai rabde neputinta pana cand ne vom curati. Stim ca Domnul e si drept , insa El stie ce e in inima noastra , si cat ne dorim mantuirea.
Iertare si Doamne ajuta.


Doamne, ajută, Pantelimon!
Îmi poți vorbi la per tu :) (de fapt chiar te rog s-o faci), am de foarte puțin timp prefixul 2 la vârstă :)

Tocmai am subliniat și eu lucrul acesta, legat de părerile tranșante, la un alt articol de pe site. Chiar și cu experiență în viața de familie, tot nu știu cât suntem de îndreptățiți să dăm sfaturi tranșante, ca și când alte soluții nu ar mai exista. Fiecare persoană de pe lumea asta e diferită, fiecare căsnicie e diferită și nu putem pune sub relația de echivalență 2 probleme familiale asemănătoare. De aceea, tind să cred că Dan are dreptate. Dacă există vreo părere cu adevărat pertinentă, aceea e a duhovnicului (sigur, cu condiția să fie un duhovnic cu experiență și discernământ!). Cu toate astea, nici măcar duhovnicul nu poate impune ceva în unele cazu ri, ci doar să dea un sfat. Alegerea este, în ultimă instanță, doar a noastră. Desigur, când e vorba de soți, atunci trebuie să discute, să se roage și să ia o decizie împreună.
Din cauza unor exagerări multe familii s-au destrămat...

Totuși, e de înțeles că oamenii caută sfaturi la semenii lor...și e bine să ne ajutăm, să ne întărim reciproc, să ne încurajăm, dar ÎNTOTDEAUNA punându-ne în locul celui de lângă noi și încercând să îi înțelegem suferința.Când ești tulburat, trist, deznădăjduit, confuz, îndurerat, simți nevoia să ai alături oameni care să te susțină, să te ajute. E firesc, de asta a rânduit Dumnezeu să trăim alături de semenii noștri.
Unul dintre cele mai mare foloase pe care omul le capată din suferințe și greutăți este acela de a deveni mult mai îngăduitor cu aproapele, mult mai înțelegător. După ce ai suferit, altfel simți durerea celui de lângă tine. Nu îl mai judeci când nu face totul „ca la carte” și nici nu simți că îi mai poți ține lecții moralizatoare

Teodora

  •  
  •  

#23 ADMIN Dan Tudorache » 08-03-2013 12:52

Teodora, la modul general eu sunt de părere că avem dreptul să dăm sfaturi tranșante, însă contează foarte mult contextul și desigur că există și excepții în care e bine să ne abținem de la dat sfaturi, făcând trimitere direct la duhovnic. Că dacă sunt niște chestiuni intime și de mare impact personal... e mai mult de lămurit decât de tranșat. Ori nu putem noi lămuri un om din fața tastaturii ci preotul, sub epitrahil, cu harul Duhului Sfânt.
Dar și chiar dacă am fi îndreptățiți să spunem părerea (Bisericii) tranșant mie îmi este teamă că cel vizat de sfat să se rezume doar la sfat, fără să apeleze la tainele Bisericii.
Sunt foarte multe sfaturi bune date pe net, dar care nu sunt suficiente, în sensul că cel care vrea să se folosească de ele trebuie să fie musai ancorat în viața Bisericii. Altfel nu poate urma sfaturile (mai ales cele grele) și la momentul eșecului va da vina pe întreaga Biserică: ”Biserica are sfaturi proaste pentru că uite unde am ajuns încercând să urmez sfatul”. Dar sfatul trebuia urmat cu mijloacele de luptă ale Bisericii, nu solo.
Ca să urmăm un anumit sfat (oricât de bun sau tranșant) trebuie să luăm putere din sfintele taine (spovedit, împărtășit, sf. maslu). Iar conexiunea cu tainele Bisericii o face duhovnicul, iconomul lui Dumnezeu. De asta trebuie musai duhovnic și mai ales permanent.

Dan Tudorache

You have no rights to post comments

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Ediția a 3-a a cărții "Mii de tineri își păstrează astăzi fecioria până la căsătorie."

 

Linkuri

 Portalul Doxologia