“Aceasta este porunca Mea: sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu.”
Seara de rugăciune
Miercuri seara, ora 22:30 »
Fericiticeiprigoniti.net
Cinstește-ți eroii și martirii neamului

Ediția a 3-a a cărții "Mii de tineri își păstrează astăzi fecioria până la căsătorie."

Campanii de educație creștin-ortodoxă

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie

Tu de ce crezi in Dumnezeu   Din comorile Sfintei Scripturi Tu de ce crezi in Dumnezeu Euharistia continua Theologica  Exista distractie si fara alcool

Hristos vs Euharistie. Identitate absolută

Scriu aceste câteva rânduri provocat de trei pricini deloc întâmplătoare.

Prima pricină priveşte uşoara neîncredere ce ne încearcă, pe cei mai mulţi dintre noi, atunci când ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Mântuitorului, mai ales din cauza faptului că Acestea ni se dau în chipui pâinii şi a vinului. Dar, dacă acest motiv este scuzabil până la un punct, fiind slabi în credinţă şi nematuri duhovniceşte (Efs. 4, 13), celelalte două motive care m-au împins a scrie au de partea lor cel puţin neatenţia, ignoranţa, indolenţa, ca să nu zic lipsa totală a credinţei. Este vorba de două afirmaţii, care, fiecare la rîndul lor, în timpi şi locuri diferite, m-au şocat şi m-au înfricoşat deopotrivă.

Consternarea mi-a fost invers proporţională cu statutul bisericesc ocupat de cei care au făcut aceste afirmaţii (să zicem din neatenţie), de la care aveam pretenţii pe măsură. Afirmaţiile în discuţie sună aşa: „Hristos este mai mult decât Euharistia” şi „Hristos nu rămâne într-o bucăţică de pâine”. Aşa cum au fost rostite şi după contextul în care le-am auzit, ambele atacă în mod direct identitatea absolută care există între Mântuitorul Hristos şi Sfânta Euharistie şi pe care autorii celor două afirmaţii-şoc nu au sesizat-o, poate din cauza dorinţei de a nu ştirbi logica discursului.

Numai că, astfel de accidente, uşor pot trece în erezie atunci când sunt susţinute de orgoliu ascuns sub masca studiilor teologice. Mai precis, atunci când teoretizarea teologică este preferată nespusului credinţei, atunci Adevărul se confundă cu verosimilul/veridicul. Iar, în ambianţa credinţei, verosimilul/veridicul îngâmfă, fiind corect logic, dar sec de conţinut, pe când Adevărul zideşte, fiincă este incredibil şi roditor. Dar, considerând cu titlu de vinovăţie (trecut în dreptul acestor doi teologi hirotoniţi) doar lipsa de atenţie în discurs, ne folosim de incident pentru a reafirma trei locuri clasice ale Evangheliei, care ne pot converti îndoiala în credinţă şi prin care putem redefini fără dubii discursul teologic ezitant.

Mai întâi amintim de Cuvântarea euharistică relatată de Sfântul evanghelist Ioan la capitolul 6, 25-71, care stabileşte foarte clar raportul de identitate ce există între Mântuitorul Hristos ca Persoană dumnezeiască şi Sfânta Euharistie de El întemeiată.

În această cuvântare, Mântuitorul se adresează mulţimilor care îl căutau disperate pentru că tocmai asistase la minunea înmulţirii pâinilor (6, 1-14). Cu stomacul plin, fără să muncească, cu toţii doreau să-L pună rege pe Hristos (6, 15). Dar, pentru această confuzie între minune şi saţiu (din pâine pe gratis), Hristos îi ceartă zicându-le: „Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne în veac” (6, 27). Şi pentru că răspunsul Său nu le-a fost deajuns, evreii l-au provocat şi mai mult cu întrebarea: „Ce minuni faci, ce lucrezi” (6, 30). Fără ezitare, Hristos le răspunde evreilor curioşi şi tuturor celor prezenţi vorbindu-le despre identitatea dintre Sine şi pâine, dar nu pâinea pe care ei o căutau fiind flămânzi, ci despre pâinea euharistică, „cea care s-a pogorât din cer”(6, 33). Prin aceasta Hristos anticipa Cina cea de Taină şi Jertfa de pe Cruce, momente care vor pecetlui definitiv această identitate paradoxală, dar absolută. Le spune Mântuitorul: „Eu sunt pâinea vieţii. Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer. Pâinea aceasta este Trupul Meu”(6, 48-51). Origen, referindu-se la textul Rugăciunii Domneşti din Evanghelia după Matei, pentru a lămuri expresia „pâinea nostră cea spre fiinţă” trimite la textul ioaneic de care ne ocupăm pentru a arătă că acesta vorbeşte deopotrivă despre identitatea dintre pâine şi Trupul lui Hristos, dintre El şi Euharistie şi conchide Origen că şi în expresia amintită din Rugăciunea Tatăl Nostru avem de-aface cu aceeaşi identitate (Despre Rugăciune, 27, 1-3, PSB 7, pp. 257-258).

Subscriem împreună cu Sfinţii Apostoli că discursul Mântuitorului de la Cuvântarea euharistică sfărâmă chiar şi ultima redută logică a minţii (6, 60-61). Dar, El nu se adresa materiei cenuşii a omului, ci vorbea către raţiunile inimii, singurele resorturi ale credinţei. Tocmai de aceea, mulţimile care-L ascultau l-au părăsit cu acelaşi neastâmpăr cu care L-au căutat, dar Apostolii, deşi n-au înţeles au rămas, întrucât doar El are „cuvintele vieţii celei veşnice” (6, 66-68). Ei au rămas lângă Hristos pe credinţa în El nu atât pe descifrarea sensurilor cuvintelor rostite de Hristos despre Pâinea Vieţii.

În al doilea rând, amintim de evenimentul Cinei celei de Taină, atunci când Mântuitorul Hristos înfăptuieşte întocmai momentul anunţat la Cuvântarea euharistică.

De fapt, înţelegând neputinţa ucenicilor şi a mulţimilor de a-L înţelege la nivelul sensurilor totale din cuvintele Sale (Mc. 8, 17, 21; In. 16, 12), Mântuitorul trece de data aceasta la fapte. Mai întâi, se smereşte spălând picioarele ucenicilor (In. 13, 4-12), apoi se smereşte ascunzându-Se în pâine în acelaşi moment al Cinei celei de Taină (Mt. 26, 26-28). Aceste gesturi ale Mântuitorului sunt totale şi definitive, iar în faţa lor orice comentariu este de prisos (vezi atitudinea lui Petru: „Doamne, oare Tu să-mi speli mie picioarele?” In. 13, 6) şi de asemenea, orice eschivare de la ele spulberă fără echivoc (vezi atitudinea lui Iuda, In. 13, 21-30).

În această grabă a împlinirii jertfei Sale de bunăvoie (In. 10, 17-18), Hristos Se oferă anticipat ucenicilor pentru ca aceştia să poată suporta împreună cu El, din interior, toate câte lumea se grăbea să-I ofere: scuipări, batjocuri, bătăi şi moarte pe cruce.

În pâinea pe care Hristos le-o oferă ucenicilor la Cina cea de Taină stă împlinirea faptică a tuturor cuvintelor şi minunilor Sale divino-umane. Chiar împlinirea vieţii Sale şi a Ipostasului dumnezeiesc întrupat, Mântuitorul Hristos îl pune într-o bucăţică de pîine şi o înghiţitură de vin. Reduce totul la esenţial: „Şi luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi, dând ucenicilor a zis: Luaţi mâncaţi acesta este trupul Meu. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor”(Mt. 26, 26-28). Ne surprinde la gestul Mântuitorului atât totalitatea identificării Sale cu „pâinea şi vinul”, cât şi totalitatea oferirii Sale celorlalţi prin aceste elemente euharistice, fără rezerve (Vezi: Sfântul Efem Sirul, Imnele Părăsimilor, pp. 23-25). El Se dă tuturor – chiar şi lui Iuda – dar fiecare primeşte din Euharistie după străduinţă, după cum arată Teodor al Mopsuestiei: „Părtăşia Tainelor (Sfânta Împărtăşanie) e dată la modul general tuturor; întrucât avem deopotrivă nevoie de ele toţi cei care credem că în ele e gustarea vieţii veşnice […] Le pot primi aşadar toţi, dar câştig din acestea poate scoate numai cel ce se arată vrednic, pe cât e cu putinţă unui om, de primirea lor prin iubire, credinţă şi purtare. Este limpede însă că nu este om care să fie vrednic de această primire […] Încrezându-ne însă în mila Domnului, Care ne-a dat acestea, ne apropiem de ele cu mare râvnă, pe cât e cu putinţă şi ţine de noi, şi cu toată grija de care suntem în stare, ca să ne apropiem în chip drept pe cât e cu putinţă firii omeneşti” (Cateheză euharistică, XV, 25, în: diac. Ioan I. Ică jr, De la Dionisie Areopagitul la Simeon al Tesalonicului, p. 120).

În al treilea rând, evidenţiem momentul evanghelic al călătoriei Mântuitorului spre Emaus (Lc. 24, 13-35), care ne dezvăluie alt nivel al identificării dintre Mântuitorul Hristos şi Sfânta Euharistie.

Alăturându-se ucenicilor Luca şi Cleopa, care discutau aprins şi nedumeriţi despre Patimile şi Înviere lui Hristos, Mântuitorul le dovedeşte din Scripturi toate locurile care vorbesc despre cele întâmplate cu El în Ierusalim, dar fără a Se descoperi lor. Aceasta ne întăreşte încă odată convingerea că la nivelul erminiei scripturale, Hristos rămâne pentru orice ucenic un necunoscut. Este un semn că pe baza discuţiilor logice despre Dumnezeu (la nivelul discursului despre El), Mântuitorul Îşi ascunde identitatea dumnezeiască. Inima se poate încălzi, mintea se poate lămuri, dar comuniunea deplină cu Hristos nu se poate realiza dacă rămânem doar la acest nivel. Este nevoie de mult mai mult. Este nevoie de întâlnirea totală. De aceea, ucenicii aprinşi de dor Îl roagă pe Hristos să rămână cu ei, atunci când „El se prefăcea că merge mai departe” (24, 28). Altfel spus, pe marginea cuvintelor despre Dumnezeu, uneori purtate chiar pe temeiul Scripturii, putem fi lămuriţi şi încredinţati la orice nivel al căutărilor înţelegătoare, dar ca să-L primim total, Hristos aşteaptă să fie dorit. Iar dorinţei omului, Mântuitorul Hristos îi răspunde definitiv. Prin urmare, toate discuţiile purtate pe marginea vieţii, activităţii şi a minunilor Mântuitorului este minunat să sfârşească „într-o încălzire a inimii” (24, 32). Iar pentru ca această stare să nu fie o reverie înşelătoare, trebuie să se împlinească în cel mai esenţial act al credinţei, în cuminecarea cu Hristos euharistic.

Astfel, la dorirea ucenicilor Hristos rămâne cu ei la Cină. La cina pregătită de ucenici Hristos binecuvintează pâinea şi frângând le-o împarte, moment în care ucenicii Îl recunosc, iar El se face nevăzut de ei (24, 30-31). Doar în acest moment al cuminecării lor cu Hristos euharistic, ucenicilor li se deschid total ochii, nu doar să înţeleagă evenimentele din Ierusalim prezise de Scripturi, ci să le şi trăiască ca fiind ale lor. Hristos Se face nevăzut din faţa lor, dar simţit total înăuntrul lor. El nu pleacă spaţial nicăieri (fiind totdeauna pretutindeni), ci intră înlăuntrul pâinii şi prin ea înlăuntrul ucenicilor, cărora le şi desăvârşeşte înţelegerea şi cuprinderea Tainei săvârşite cu/de El la Ierusalim.

Avem în acest ultim exemplu biblic prima celebrare a Euharistiei după Învierea Mântuitorului la care preot este Însuşi Hristos. El este „Cel ce aduce şi Cel ce Se aduce în Fiecare Liturghie”, fiind deoprtrivă Jertfă şi Jertfitor. Ucenicii sunt doar martorii direcţi ai acestei Taine, a lucrării de identificare totale şi absolute dintre Hrostos şi Euharistie, cea din urmă fiind calea accesibilizată a unirii omului cu Dumnezeu prin Trupul jertfit şi Înviat al Mântuitorului, până când vom ajunge la „părtăşia bunurilor viitoare, când vom fi hrăniţi de harul Sfântului Duh în chip nemijlocit fără Taine şi semne şi vom fi cu desăvârşire nestricăcioşi şi nemuritori prin fire” (Ibid., p. 121).

În consecinţă, dacă la Cuvântatrea euharistică putem vorbi de o identificare simbolică (deci reală) dintre Hristos şi Pâine la nivelul discursului, la Cină avem o identificare a lor anticipativă prin faptă. Ambele sunt reale, dar ele trimit spre o împlinire şi desăvârşire totală ce se va realiza prin patima de bunăvoie a Mântuitorului (Lc 22, 18).

Mai exact, la Cina cea de Taină avem un alt nivel al identificării dintre Hristos şi Pâine. Avem o identificare temporal-istorică (continuă): „Acesta să faceţi spre pomenirea Mea (Lc 22, 19). De aceea, la Cină, Hristos este prezent total şi deodată atât în faţa ucenicilor, cât şi în pâinea care li se oferă. Semn că Acelaşi Hristos care era de la început, auzit, văzut şi pipăit (I In. 1, 1), Acelaşi este cu totul şi în pâinea care li/ni se oferă.

La Emaus însă, putem vorbi de o împlinire Eshatologică. O împlinire anticipativă a Împărăţiei Cerurilor la care Se referea Hristos la Cină („Şi vă spun vouă că nu voi mai bea de acum din acest rod al viţei până în ziua aceea când îl voi bea cu voi, nou, întru împărăţia Tatălui Meu.” Mt. 26, 29). La Emaus, Hristos nu mai rămâne şi în faţa ucenicilor şi în pâine ca la Cină, ci doar în pâinea frântă car-L interiorizează pe Cel dorit („rămîii cu noi”), semn al căutării lui Hristos, după Înviere şi Înălţare nu altundeva decât în pâinea Euharistică.

Pe scurt, avem în cele trei exemple biblice o identitate totală dintre Hristos şi Euharistie pe care o putem urmări la trei nivele diferite: la nivelul discursului sau al înţelegerii (de care se bucură cei ce se încred), la nivelul vederii directe sau istorice (de care se bucură ucenicii) şi o identificare prin credinţă sau eshatoligică (de care se bucură toţi cei care Îl doresc).

Prin urmare, deşi avem de ce ne îndoi când venim la împărtăşire, totuşi nu e nevoie, întrucât suntem iubiţi cu nemăsură de Cel ce ni se oferă spre mâncare. În acelaşi timp, putem afirma cu tărie că Hristos nu e mai mult decât Euharistia întrucât este identic cu ea şi Euharistia nu e mai puţină decât Hristos întrucât se identifică la modul absolut cu El. Nu în ultimul rând, să fim încredinţaţi că Hristos este întreg într-o firmitură de Pâine şi locuieşte total în ea, fiindcă aşa a binevoit să se smerească, pentru ca toţi cei umili de păcate să se poată ridica la înălţimea smereniei Lui.

(Gheorghe Butuc)

Pentru a lăsa un comentariu trebuie să te înregistrezi.
Fă-ţi un Cont nou dacă e prima oară când vrei să laşi un comentariu.
Dacă ai deja un cont click aici pentru a intra pe pagina de log in.

Asculta live Radio Ortodoxia Tinerilor

Înregistrare (login)

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Arhiva articolelor

Linkuri

 Portalul Doxologia 

Sanatate si Viata - Pentru un Stil de Viata Sanatos si o Viata Fericita - SanatateSiViata.ro