Existenţa lui Dumnezeu şi “Dumnezeul care nu există”
Există un curent de „senzaţie–pop” în scrierile unui număr de „atei” ale căror declaraţii sunt întotdeauna sigure că atrag atenţia mass–mediei. Richard Dawkins, Christopher Hitchens şi alţii, sunt surse actuale „du–te la” de căutare pentru mass–media de citate folosite de atei. În multe privinţe, popularitatea actuală a cifrelor este alimentată de Creştinismul „pop”. Una o oglindeşte pe cealaltă. În materie de gândire Creştină serioasă – nu este de interes special – niciunul nu are nimic de spus care ar trebui să fie remarcat.
Scriind în secolele şapte – opt, Sfântul Ioan Damaschinul a oferit următorul text:
„Dar nici nu ştim, nici nu putem spune, care este esenţa lui Dumnezeu, sau cum este El în toate, sau modul în care Fiul său Unul Născut, golindu–se pe Sine, făcându-Se om din sângele Fecioarei, născut de o lege contra naturii, sau cum El a umblat pe ape. Prin urmare, este peste capacitatea noastră, să spunem ceva despre Dumnezeu sau chiar să ne gândim la El, dincolo de lucrurile care ne–au fost descoperite de Dumnezeu, fie prin cuvânt sau prin manifestare, prin scrierile dumnezeieşti atât din Vechiului Testament cât şi din cel Nou.” (Expunerea exactă a credinţei Ortodoxe, 1.2)
Într–adevăr, s–a remarcat în mod constant de către Părinţii Bisericii că existenţa lui Dumnezeu a fost cu totul peste tot ceea ce înţelegem prin existenţă când ne referim la ceva din creaţie. Astfel, dacă spunem că existăm, nu ne referim că şi Dumnezeu există în acelaşi mod. Existenţa lui Dumnezeu nu este ca existenţa noastră – dar dincolo de – nu ne referim la nimic din existenţă – Această distincţie importantă este pierdută, bineînţeles, în conversaţiile moderne despre existenţa lui Dumnezeu. În locul declaraţiilor omagiale şi atente ale Părinţilor sunt declaraţiile grosiere ale ateilor moderni şi ale culturii lor pop omologate.
Bineînţeles, Sfântul Ioan Damaschinul şi toţi Părinţii au afirmat existenţa lui Dumnezeu. Dar ei au acoperit cu atenţie cuvântul “existenţă” cu alte calificative, ca să poată fi clar că existenţa lui Dumnezeu nu poate fi comparată cu existenţa a nimic altceva din universul creat. Noi îl cunoaştem pe Dumnezeu doar pentru că El s–a făcut cunoscut.
Şi deşi această cunoaştere, aşa cum ne învaţă şi Sfântul Pavel (Romani 1:19 – 20), este recunoscută că a fost “scrisă” în inima tuturor lucrurilor create, nu este acelaşi lucru cu a spune că existenţa lui Dumnezeu este “evidentă” sau că ar trebui comparată cu ceva din ordinea creată în sine.
În schimb, este recunoscut de către Părinţi că perversitatea din inimile noastre face existenţa lui Dumnezeu mai mult decât evidentă. “Cei curaţi cu inima vor vedea pe Dumnezeu”.
Creştinii, prin urmare, fac bine că acordă atenţie acestei învăţături clasice de credinţă. Argumentele cu privire la existenţa lui Dumnezeu, adesea ne atrag la un nivel de vorbire care ne obligă să spunem lucruri pe care credinţa nu le spune. De asemenea, tentează inimile noastre să gândească într–un mod care este mai puţin adevărat decât ceea ce ni s–a dat.
Existenţa lui Dumnezeu este o chestiune profundă, şi niciodată ceva ce ar trebui tratat formal. Acest “Eu cred că Dumnezeu există” şi că “Îl cunosc” sunt printre lucrurile cele mai profunde pe care un creştin le poate spune, şi sunt o mărturisire a harului lui Dumnezeu. Ni s–a dat ceva care este în consonanţă cu puritatea inimii, şi ar trebui să fie mărturisită astfel, cu o umilinţă extremă.
Mai important, ar trebui să abordăm aceste taine profunde cu devotament atent şi cu uimire.
Faptul că există unii care în lumea nostră modernă împing existenţa lui Dumnezeu către absurd este tragic. Dar nu ar trebui să fie un motiv pentru ca noi să–i tratăm ca şi cum ar fi nişte idioţi. Mai nebuni sunt aceia care prea uşor afirmă existenţa lui Dumnezeu fără veneraţie corespunzătoare şi smerenie, aşa cum o astfel de declaraţie o necesită în mod corespunzător.
Trăim într–o perioadă a istoriei în care sfinţii sunt necesari. Am trecut de mult de timpul în care argumentele raţionale sunt de nezdruncinat într-o discuţie. Este de ajuns să existe oameni care arată existenţa lui Dumnezeu prin faptele lor. Lumea a auzit secole de argumente – a fost supusă unor persecuţii crase şi atrocităţi în numele lui Dumnezeu (chiar dacă acestea nu sunt rezultatul unor acţiuni ortodoxe). Am supravieţuit unui secol de extreme (bolşevism, nazism, etc.). Că lumea este înfometată, nu mai este nicio îndoială. Dar lumea nu este înfometată de un nou argument, fie el şi câştigător. Lumea este înfometată după Dumnezeu (chiar dacă ştie asta sau nu).
Răspunsul creştin adecvat la foamea din lume este că trebuie să fie găsită numai în manifestarea lui Dumnezeu. Astfel, provocarea ateistului modern nu ar trebui să fie îndeplinită cu o duplicitate anxioasă din panopilia noastră de argumente – dar cu urgenţa rugăciunii prin care am putea deveni noi înşine un răspuns prin realitatea prezenţei lui Dumnezeu în vieţile noastre.
În cursul celor 56 de ani ai vieţii mele am întâlnit ocazional asemenea răspunsuri trăite. Într–o mare măsură, cred că trăiesc şi continui să trăiesc ca un creştin ca urmare a rugăciunilor unor astfel de persoane.
Ca martor al lui Dumnezeu care există – ar trebui să luptăm în modul nostru mărunt- să devenim persoane ale căror vieţi sunt ele însele un argument pentru existenţa lui Dumnezeu – un Dumnezeu a cărui existenţă este într–adevăr deasupra oricărei existenţe.
E un lucru extraordinar. Nimic nu valorează mai mult decât viaţa în chipul învierii lui Hristos. Nu ne–a fost promis nimic mai puţin decât ceea ce este în Hristos.
(Părintele Stephen Freeman – Existenţa lui Dumnezeu şi “Dumnezeul care nu există”)
sdaniel
ianuarie 31, 2014 @ 9:22 pm
Acum am citit toate articolele din sectiunea „credinta si stiinta”, plus si cate ceva pe teme stiintifice prin reviste de specialitate. Strict mergand pe zona stiintifica ati punctat si exploatat la maxim ceea ce stiinta nu poate explica. Pentru mine si (cred) pentru toata lumea (inclusiv oameni de stiinta) este clar ca nimeni nu are nici cea mai vaga idee despre:
1) Cum a aparut primul punct primordial si dens;
2) De ce a explodat acel punct (celebrul Big Bang);
3) Ce s-a intamplat in prima perioada dupa explozia primordiala;
4) Cum a aparut viata/prima celula pe pamant;
5) Cum au aparut organismele pluricelulare.
Sa ne limitam doar la aceste 5 puncte, sunt convins ca mai aveti si altele dar la ele exista raspunsuri formulate de stiinta (nu dezbatem veridicitatea lor).
Nu ma pricep nici la fizica, chimie, cuantica sau biologie asa ca ma feresc sa intru in dezbateri. Dar am pretentia ca ma pricep cat de cat la logica, asa ca singura mea intrebare in toata aceasta sectiune ar fi:
Ce legatura are faptul ca stiinta nu poate raspunde (inca?) la aceste 5 intrebari, cu existenta / inexistenta lui Dumnezeu ????
Dupa mine faptul ca nu se stie cum a aparut universul / viata inseamna doar ca nu stim (si punct). Aceasta necunoastere nu inseamna ca exista Dumnezeu.
E ca si cum eu as fi intrebat ce se afla sub o cana netransparenta si daca nu as sti ar insemna automat si obligatoriu ca acolo se afla un cui. Pai pot fi sute de obiecte.
Ca sa nu fie inteleasa gresit intrebarea si legata de anumite convingeri, va spun ca eu cred in existenta lui Dumnezeu dar nu pe baza deductiei ilogice din aceasta sectiune.
Claudiu Balan
februarie 1, 2014 @ 8:18 am
Daniel, logica ta e bună, și oricât de multe ai citi și ai căuta în lumea aceasta în științele ei nu vei găsi un argument absolut care să demonstreze existența lui Dumnezeu.
De ce?
Pentru că Dumnezeu nu poate fi prins în niciun lanț cauzal de natură logică, fizică, chimică, biologică, matematică, etc. Dumnezeu este necreat și în afara percepției noastre senzoriale. Dacă Dumnezeu nu s-ar descoperi nouă, noi nu l-am putea cunoaște nici măcar în cea mai mică măsură.
Care este soluția?
Credința.
Așa cum bine recunoști, argumentele științifice nu te pot obliga să crezi în Dumnezeu, ci mereu rămâne totul la libertatea noastră.
Argumentul existenței lui Dumnezeu îl vei găsi în tine. Caută-l acolo.
Daniel, tu ești cel mai bun argument al Dumnezeului nostru Creator.
Tu ești acea făptură minunată care însetează după acel Cineva pe care nu-l vede, dar îl pipăie, îl caută, îl adulmecă, îl dorește….
Căută mai mult în tine. Acolo ai toate răspunsurile.
🙂
Dan Tudorache
februarie 1, 2014 @ 10:27 am
Daniel, din păcate cred că ți-a scăpat ceva esențial: faptul că ai luat drept științifice niște presupuneri filozofice! Altfel spus, ai luat ca demonstrate următoarele afirmații:
a) că universul ar fi apărut de la un prim punct primordial și foarte dens.
b) că acel punct ar fi explodat.
c) cum a apărut [b]prima celulă pe pământ[/b]
….dar aceste idei sunt doar elemente constituiente ale modelului cosmologic Big Bang și al Teoriei Evoluției.
Păi de unde știm, dpdv științific, că universul a fost doar un punct de energie foarte dens care a explodat mai apoi (exploziile care sunt distructive în esență) rezultând universul (plin de armonie, funcționând totul ca un ceas).? A fost demonstrat că a fost așa? Ar putea fi demonstrat? Nu avem astfel de demonstrații, asta spun doar susținătorii teoriei Big Bang. Dar ce ne facem că mai sunt și alte teorii cosmogonice și dacă stăm bine și ne gândim, creștinismul are propria viziune cosmogonică, diferită radical de Big-Bang.
Apoi, dpdv științific, de unde știm că viața a apărut pe pământ sub forma [b]unei prime celule vii[/b]? De unde știm dacă nu cumva au fost mai multe de-odată? Și de ce celule și nu altfel de organisme mai complexe? Doar pentru că așa este enunțată teoria evoluției? Alții vehiculează și ipoteza aducerii vieții pe pământ din surse extraterestre.
Deci faptul că viața pe pământ ar fi apărut sub forma [b]unei prime celule[/b] este o afirmație filozofică de sorginte evoluționistă, nu un fapt științific, și încă o speculație, pentru că dpdv științific nu poate fi experimentat lucrul acesta. Știința are o limită aici, prin toate ramurile sale. Numai orbii care și-au făcut idol din știință nu vor să înțeleagă că știința, cu toate ramurile sale de studiu, este limitată în procesul de cunoaștere și că mai sus de știință este revelația.
De aceea, cei care refuză revelația, fac filozofie păguboasă pe post de știință.
Prin știință nu se poate studia începutul existenței universului și a vieții pentru că acestea sunt evenimente unice, irepetabile!… deci care nu pot fi reproduse experimental din nimic și din lipsă de viață. Începutul universului și al vieții țin de revelație, nu de știință. Aici e toată sfada: începutul tuturor lucrurilor atârnă de un Dumnezeu sau nu?
Dar ai conchis foarte bine faptul că dacă știința nu poate răspunde (încă sau niciodată) la anumite întrebări nu arată faptul că Dumnezeu nu există. Arată doar că unii rău-credincioși (și ateii au credința lor, la fel și agnosticii) nu știu să recunoască limitele științei și mai arată că nu sunt dispuși să predea ștacheta cunoașterii acolo unde au atins limitele. Pentru că toată sfada (ateilor) aici stă: în a recunoaște limitele și a preda ștacheta cunoașterii mai departe, spre domeniul religiosului, fără ca asta să însemne să substituim religia științelor (sau invers).
Teologia însăși este o ramura a științei (cunoașterii) dar nu naturală ci supranaturală, pornind de la revelație și ținând cont de natural.
Cei smeriți la inimă înțeleg repede asta și se pun pe schimbarea lor interioară chiar dacă nu-i un proces ușor și uneori dureros dar cei aroganți…
Desigur că nu crezi în Dumnezeu pe baza deducțiilor logice, ci pe baza experienței personale. Și eu m-am întors la Dumnezeu tot pe baza experienței personale, nu pe deducțiile logice. Deducțiile le-am făcut mai târziu.
Totuși, există persoane care ajung să creadă în Dumnezeu pe baza deducțiilor logice, dar asta nu înseamnă că-L și iubesc (că-l urmează, că-l ascultă, că au o relație cu El). Doar cred și atât.
Ca să-l iubești pe Domnul trebuie să-l cunoști și cu inima, nu doar cu mintea.
Și eu sunt convins că tu-l cunoști pe Domnul cu inima.
Doar că mai ai nelămuriri și întrebări, ca orice credincios aflat pe cale.
sdaniel
februarie 2, 2014 @ 12:23 pm
@Claudiu
Scurt, concis si frumos, multumesc de raspuns.
@Dan
E mai complicat. Nu privesc la tv decat in weekend si atunci doar televiziuni inteligente gen Discovery.
Intamplarea face ca dupa ce am citit comentariul tau si ma pregateam sa iti dau dreptate, a inceput pe BBC Knowledge o emisiune care se numea „We are still evolving?”.
Modul in care demonstreaza orice pasaj din evolutie este absolut impresionant, te lasa fara replica. Doar un exemplu, spuneau acolo ca durata medie de viata inainte de iluminism/dezvoltarea medicinii era de 35 de ani (iar 33% din copii mureau la nastere sau imediat dupa, iar alti 33% nu ajungeau la 21 de ani) pentru ca oamenii de vindecau (credeau ei) doar cu rugaciuni/superstitii. Cum crezi ca au demonstrat asta (pe langa calcule, studii si alte statistici) ?? Foarte simplu, s-au dus in cateva cimitire englezesti din Evul Mediu si au filmat / numarat si citit fiecare cruce. Si intr-adevar marea majoritate a celor ingropati acolo erau bebelusi sau copii. Si era doar un exemplu de demonstratie elocventa si nu bazata pe simple afirmatii.
In rest sunt de acord cu tine, cu afirmatii gen
[quote name=”Dan”]
Stiința are o limită aici, prin toate ramurile sale. Numai orbii care și-au făcut idol din știință nu vor să înțeleagă că știința, cu toate ramurile sale de studiu, este limitată în procesul de cunoaștere
Prin știință nu se poate studia începutul existenței universului și a vieții pentru că acestea sunt evenimente unice, irepetabile!… deci care nu pot fi reproduse experimental din nimic și din lipsă de viață.
Dar ai conchis foarte bine faptul că dacă știința nu poate răspunde (încă sau niciodată) la anumite întrebări nu arată faptul că Dumnezeu nu există. Arată doar că unii rău-credincioși (și ateii au credința lor, la fel și agnosticii) nu știu să recunoască limitele științei și mai arată că nu sunt dispuși să predea ștacheta cunoașterii acolo unde au atins limitele. Pentru că toată sfada (ateilor) aici stă: în a recunoaște limitele și a preda ștacheta cunoașterii mai departe, spre domeniul religiosului, fără ca asta să însemne să substituim religia științelor (sau invers).
Teologia însăși este o ramura a științei (cunoașterii) dar nu naturală ci supranaturală, pornind de la revelație și ținând cont de natural.
Desigur că nu crezi în Dumnezeu pe baza deducțiilor logice, ci pe baza experienței personale. Și eu m-am întors la Dumnezeu tot pe baza experienței personale, nu pe deducțiile logice. Deducțiile le-am făcut mai târziu.
Totuși, există persoane care ajung să creadă în Dumnezeu pe baza deducțiilor logice, dar asta nu înseamnă că-L și iubesc (că-l urmează, că-l ascultă, că au o relație cu El). Doar cred și atât.
Ca să-l iubești pe Domnul trebuie să-l cunoști și cu inima, nu doar cu mintea.
Și eu sunt convins că tu-l cunoști pe Domnul cu inima.
Doar că mai ai nelămuriri și întrebări, ca orice credincios aflat pe cale.[/quote]
Stefan Viorel Cristian
februarie 1, 2014 @ 4:59 pm
„Numai orbii care și-au făcut idol din știință nu vor să înțeleagă că știința, cu toate ramurile sale de studiu, este limitată în procesul de cunoaștere și că mai sus de știință este revelația.
De aceea, cei care refuză revelația, fac filozofie păguboasă pe post de știință”- așa este iar soluția ar fi sa apelăm la tăcerea din cuvinte.
„Tăcerea din cuvânt dă acestuia un caracter iconic. Cuvântul nu este o „cămaşă de forţă” care închide şi acaparează adevărul în sine şi pentru sine. Cuvântul orientează spre o realitate ce se află dincolo de el. În acest sens, părintele Dumitru Stăniloae, amplificând gândirea Sfântului Maxim Mărturisitorul, vorbeşte despre dogme ca despre delimitări ale adevărului, şi nu definiţii. Înţelesul unui cuvânt – spune teologul român – „trebuie să aibă o fragilitate, o transparenţă, o lipsă de fixitate, trebuie să ne îndemne la revocarea lui şi la stimularea spre un altul, dar tot pe linia lui. Dacă înţelesul rămâne fix în mintea noastră, mărginim pe Dumnezeu în frontierele lui sau chiar uităm de Dumnezeu, toată atenţia noastră concentrându-se asupra cuvântului care-L exprimă. În acest caz, înţelesul respectiv devine un idol, adică un fals dumnezeu. Înţelesul sau cuvântul folosit trebuie să facă mereu transparent pe Dumnezeu, ca neîncăput în el, ca depăşind orice înţeles”. Definiţiile suprimă, reduc şi limitează. În „Jurnalul” său, părintele Alexandre Schmemann spune că „cu cât ne apropiem mai mult de un lucru, cu atât avem mai puţin nevoie de cuvinte”. E nevoie aici de tăcerea din cuvinte care nu e vid, nu e gol, ci densitate şi abundenţă de prezenţă.
Teologia încetează de a mai fi viaţă şi vie când cuvântul dogmei nu mai are în sine tăcere. Orice cuvânt care nu are în sine tăcere, remarca Olivier Clement, devine ideologie. Ideologii confecţionează adevăruri pe care le exprimă într-o doctrină ce pretinde că explică, ordonează şi controlează totul. Ideologiile ucid viul din cuvânt, din om şi din lume pentru că ucid tăcerea (taina) lor şi o prefac în zgomot. Singura atitudine firească a omului în faţa tăcerii ca taină este uimirea despre care Sfântul Grigorie de Nyssa spune că doar ea mai poate sesiza ceva. Uimirea e singura care „nu striveşte corola de minuni a lumii” (Lucian Blaga)”.-sursa de informare http://www.ziarullumina.ro/opinii/tacerea-din-cuvinte
Laura Nicoleta
august 1, 2015 @ 12:25 pm
Sa nu spunem ca stiinta spune ceva, cand defapt nu spune.
„Please keep in mind the following important points to avoid misconceptions about the Big Bang and expansion:
* [b]The Big Bang did not occur at a single point in space as an „explosion.” [/b]It is better thought of as [b]the simultaneous appearance of space everywhere in the universe.[/b] That region of space that is within our present horizon was indeed no bigger than a point in the past. Nevertheless, if all of space both inside and outside our horizon is infinite now, it was born infinite. If it is closed and finite, then it was born with zero volume and grew from that. In neither case is there a „center of expansion” – a point from which the universe is expanding away from an origin point. In the ball analogy, the radius of the ball grows as the universe expands, but all points on the surface of the ball (the universe) recede from each other in an identical fashion. The interior of the ball should not be regarded as part of the universe in this analogy.
* By definition, the universe encompasses all of space and time as we know it, so it is beyond the realm of the Big Bang model to postulate what the universe is expanding into. In either the open or closed universe, the only „edge” to space-time occurs at the Big Bang (and perhaps its counterpart the Big Crunch), so it is not logically necessary (or sensible) to consider this question.
*It is beyond the realm of the Big Bang Model [b]to say what gave rise to the Big Bang.[/b] There are a number of speculative theories about this topic, but none of them make realistically testable predictions as of yet.”
http://map.gsfc.nasa.gov/universe/bb_concepts.html
***
Nu as spune ca teoria in sine e 100% gresita. Da, nu pot testa cum a fost la inceput, caci nu se pot teleporta in timp, dar pot face observatii pe stele,planete,materiile din univers etc. Formarea stelelor, cum se „nasc” si cum „mor”, ce materii contin, ce se intampla cu materia in sine cand stelele „mor”; care e diferenta dintre stelele mici-medii si cele mari (supernovas); etc.etc.etc. Tehnologia la ora actuala este f.f.performanta.
Daca astrologii ar spune ca universul a fost creat de Dumnezeu si in timpul spus de Sf. Parinti, nu in bilioane de ani, ar mai fi o problema cu teoria in sine? Dumnezeu este o persoana, deci este o fiinta rationala; nu putea sa foloseasca materia si legile create de El, sa faca universul?! Stiinta sincera se ocupa cu materia si legile–cum se aplica, cum e posibil, cum sa fie intelese etc.
Personal, cea mai buna explicatie am gasit-o la Pr. Calistrat.
Dan Ilie Baterica
august 3, 2015 @ 5:16 pm
Aparitia vietii pe Pamant nu are cum sa fie rezultatul unei coincidente aleatorii a mii de factori. Cineva a dirijat marea orchestra a creatiei. zeci de macroreglaje si multe alte mii de microreglaje au adus la aparitia si evolutia vietii culminand cu ziua a sasea a creatiei cand omul a aparut. Tot mai multi teologi accepta ipoteza erelor geologice in locul „zilelor”. Universul isi arata „cu zgarcenie” secretele in fata avansului tehnologiei. Si chiar tehnologia ne demonstreaza existenta lui Dumnezeu. Pare greu de crezut. recent a fost descoperita materia intunecata „dark matter” denumita impropriu de oamenii de stiinta pentru ca nu o puteau detecta cu nici metoda. ESte alcatuita din materie si energie Doar datorita gravitatiei imense a acesteia si-au dat seama ca exista. SI CONTEAZA STSTISTIC CA aprox. 90% DIN MASA TOTALA A UNIVERUSULUI. EXISTA PESTE TOT IN GALAXIA NOATRA, INTRE GALAXII PRACTIC PRETUTINDENI. Si nu respecta multe legi ale fizicii. Deci noi stim 0.00…..001% din cei aprox 10% din materia vizibila din univers. Oare cum pot ateii spune ca nu exista Dummezeu cand cunosc abia o picatura din oceanul existent?