“Aceasta este porunca Mea: sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu.”
Seara de rugăciune
Miercuri seara, ora 22:30 »
Fericiticeiprigoniti.net
Cinstește-ți eroii și martirii neamului

Ediția a 3-a a cărții "Mii de tineri își păstrează astăzi fecioria până la căsătorie."

Campanii de educație creștin-ortodoxă

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie

Tu de ce crezi in Dumnezeu   Din comorile Sfintei Scripturi Tu de ce crezi in Dumnezeu Euharistia continua Theologica  Exista distractie si fara alcool

Povestea venirii pe lume a celui de-al optulea copil din familia Capsali, nașterea întâmplându-se acasă

Venirea pe lume a unui copil este pregătită cu cea mai mare grijă de viitorii părinţi: vor să beneficieze de aparatura cea mai performantă, de spitalul cel mai renumit şi, desigur, de medicul cel mai bun. De aceea, pentru mulţi poate părea curată nebunie să hotărăşti ca naşterea să aibă loc acasă, sub asistenţa unei moaşe - şi asta în zilele noastre, în plin centru al Capitalei, în casa unui cunoscut jurnalist: lulian Capsali. Însă cele întâmplate au fost mai insolite de-atât: Cleopatra a născut acasă moşită de soţul ei! Dumnezeu le-a purtat de grijă şi astfel au mai dobândit un prunc, frumos şi sănătos, al optulea în familia lor: Miriam.

- Cum aţi ajuns să luaţi decizia aceasta, ca nasterea să aibă loc la voi acasă, asistați doar de o moașă?

Iulian Capsali: N-a fost o decizie pe care s-o fi luat de la bun început. Trebuia să naștem la Polizu, dar maternitatea a fost închisă pentru o perioadă... Şi, din pas în pas, am ajuns aici. Întâi am vorbit cu o moasă, de altfel foarte cunoscută, care a fost însă reticentă - ne-a spus că ea nu asistă o naștere acasă. Dumnezeu a vrut să aflu apoi de o moașă, despre care mi-a vorbit o prietenă. Am sunat-o şi ea a fost foarte deschisă. O cheamă Irina Popescu, e o tănără extraordinară, care a făcut o facultate de moașe (există așa ceva, nu ştiam iniţial). Imediat cum am sunat-o a venit să ne cunoască, să stăm de vorbă, să vadă condiţiile din casă. ..

Cleopatra Capsali: A fost foarte drăgută, ne~a vorbit despre ce înseamnă să naști acasă cu moaşă. Iniţial, eu nu eram chiar atât de liniştită, pentru că aveam impresia că „moașa” este acea asistentă din spital care stă pe lângă medicul ginecolog atunci când naști. Or, nu prea aveam încredere în așa ceva; dar, după ce-am vorbit cu Irina, mi-am dat seama că moașa este mult mai mult decât o simplă asistentă. Din faptul că făcuse această facultate de trei ani, din felul în care aborda problema, mi-am dat seama că este foarte competentă, că stie ce are de făcut. În plus, urma ideile unui ginecolog francez, Michel Odent, care vedea nașterea ca pe ceva normal. De fapt, chiar deviza ei este: „Naște cum simți”.

Ascultând-o, mi-am dat seama că-mi plac toate lucrurile astea: să naști acasă, în condiţii obişnuite, fără stres, fără nici un fel de intervenţie, să te porţi firesc, să poţi face ce vrei, când vrei. Mi-a mai spus că nașterea nu este o boală, ci un lucru normal. Stai la tine acasă și, când îţi vine să naști, naști! Naşterea nu trebuie să devină un factor de stres. Pe mine, faptul că trebuia să mă duc la spital mă stresa groaznic. În primul rând nu știam dacă voi ajunge la timp, din cauza traficului, și nu ştiam nici dacă voi găsi înţelegere acolo unde mă voi duce - pentru cã, atunci când nu ai medicul tău, eşti plimbat de la unul la altul, te controleaza toţi rezidenţii şi, până la urmă, nu se uită nimeni la tine dacă nu bagi în buzunare în stânga şi în dreapta N-ai nici un fel de statut. Nu mai vorbesc de mizeria din spitale, de faptul că nu poţi să te duci la o toaletă, de bagajul pe care trebuia să-l fac - care, în fiecare zi, devenea din ce în ce mai mare, pentru cît în spital nu erau de nici unele. Mă mai îngrijora şi că lăsam acasă o grămadă de copii, iar soţul meu urma să bată toată ziua drumurile până la spital. Ajunsesem din ce în ce mai stresată - dar nu de naşterea în sine, ci de „ambalajul” ăsta al spitalului. . .

Apoi, stând de vorba cu moasa, după tot ce mi-a povestit, începând cu teoria „Naşte cum simţi” - dintr-odată am simţit că am scăpat de tot stresul! Am avut incredere în ea. Mai era şi experienţa mea, cu atâtea naşteri dinainte...

 

„Naşte cum simţi!"

- Teoria aceasta de care aminteați: „Naşte cum simţi” este o teorie nouă?

Iulian Capsali: Este, de fapt, oredescoperire a tradiţiei şi a naturalului - nu e nimic special. Deosebit este faptul că acel medic de excepţie, Michel Odent, a adus argumente ştiinţifice în favoarea naşterii naturale, a dovedit că este mai sănătoasă pentru mamă si pentru copil. Pe vremuri, bunicile noastre năşteau acasă fără probleme. Bunica mea a născut la rândul ei şase copii, evident că acasă. Acum, şi daca mergi la o clinică privata unde plăteşti foarte mult, sistemul excesiv de medicalizare a naşterii rămâne acelaşi, fără nici o participare afectivă din partea personalului. Ei participă la un act medical, nu la o naştere - şi se comporta ca atare şi cu mama, dar mai ales cu copilul.

Copilul este luat imediat de lângă mamă şi i se taie cordonul ombilical, lucru care am înţeles că nu este firesc. Copilul este bine să mai stea puţin legat de cordonul ombilical, prin care îşi trage nu

numai sânge, dar şi anumite substanţe care îi sunt propice. E bine să mai stea legat vreo zece minute, pentru că sunt nişte celule speciale care trebuie să ajungă la el - şi atunci copilul trebuie pus pe pieptul mamei, cu cordonul ombilical netăiat, să simtă căldura ei şi să stea în aşa-numiţii „germeni materni”. El îşi extrage, prin mamă, posibilitatea de a supraviețui, cu o mai mare putere decât un copil care imediat este luat, i se taie cordonul şi e dus într-o cameră cu alţi zeci de copii!

Sistemul actual de naşteri şi maternităţile de acum sunt făcute după un concept tributar dorinţei Statului de a controla naşterea - cu specificitatea comunistă, unde totul era sub un control absolut. Din păcate, medicii ginecologi care au crescut şi-au învăţat în acea perioadă au rămas cu acest tip de raportare, de control asupra naşterii. Niciodată, în mod normal, la naştere mama nu stă culcată pe spate, aşa cum stă pe o masă de control ginecologie! Mama se ajută de gravitatie, stă în general pe vine - asta ar fi poziţia naturală a naşterii – iar lucrul acesta nu se întâmplă în nici un spital!

Cleopatra Capsali: Asta pentru că mamele sunt privite ca fiind ceva ,,secundar”; în maternităţi, doctorul este „actorul principal”, împreună cu asistentele. Mamele nu sunt decât un ,,număr de ordine”, intră pe „bandă rulantă” - şi... gata! Nu contează ce se întâmplă acolo, nu contează dacă una naşte uşor, iar alta chiar are probleme. Toate sunt anesteziate, e ca o fabrică...

- Aceastã naștere ați văzut-o ca pe o experiență ieșită din comun?

Iulian Capsali: Faptul că am asistat la naştere nu mi-a creat impresia că am făcut un act cu totul şi cu totul deosebit. A fost voia lui Dumnezeu. Pentru mine, asta a fost limpede de la Început; am realizat ulterior că Dumnezeu ma pregătise pentru asta... De exemplu, moașa, Irina, Îi povestea soţiei mele că se pot întâmpla lucruri care sunt gestionabile, cum ar fi cordonul ombilical în jurul gâtului copilului. Eu eram lângă ele, dar cu altă treabă (scriam ceva) - şi, cu toate astea, am fost atent la ce vorbeau. Iar lucrul acesta m-a ajutat în momentul naşterii, pentru ca Miriam s-a născut cu cordonul ombilical in jurul gâtului si am ştiut sa fac faţă situaţiei!

Dacă nu ascultam ce spunea Irina, n-aş fi stiut ce-i de făcut, iar copilul ar fi fost în pericol... De asta spun că n-am făcut noi un act de eroism, ci pur si simplu Dumnezeu a vrut să ni se întâmple asta şi să ne dăm seama că, de fapt, să naști acasă este normalitatea. Să naști la spital, da, desigur – în cazuri speciale, când mama are diabet, hipertensiune sau altă boală gravă, dar lucrurile astea se ştiu deja dinaintea naşterii... Şi, după ce am anunţat pe net cum a născut soţia mea, am primit foarte multe mesaje de felicitare de la cunoscuți, printre care şi nişte prieteni din afara ţării, care ne-au spus că acolo naşterea acasă, cu moașa este ceva absolut normal. Un prieten din Suedia mi-a spus că soţia lui a născut acasă cu două tinere moașe, iar o prietenă din Statele Unite mi-a scris că toate femeile din parohia ei nasc acasă, cu moașa. Au fost insă şi opinii contra, mult mai puţine decât mă aşteptam, mai ales din partea celor care idolatrizează ştiinţa., care şi-au făcut din ea un fetiş.

 

"Ne-am rugat la Maica Domnului şi la toţi Sfinţii..."

- Ce a însemnat legătura cu Dumnezeu în aceastã experienţă?

Cleo: În primul trimestru de sarcină am avut mari probleme şi am fost nevoită să stau în pat. Atunci, părintele duhovnic mi-a spus că am ocazia să mă rog cât pot de mult - pentru că eu nu prea aveam timp pentru rugăciune, în timpul zilei, mai ales. Acatiste şi paraclise, ce vreau, să citesc – însă permanent să spun Rugăciunea inimii. Mi-a spus să iau cea mai lungă metanie din casă şi să spun tot timpul Rugăciunea, cât de mult pot. Am simţit că mi-a folosit mult mai ales că o făceam cu mâna pe burtică: mângâiam copilul, pe care-l simţeam. . .

Iulian: Relaţia cu Dumnezeu nu trebuie să fie numai în momentul nașterii. Mama trebuie să fie pregătită prin spovedanie, prin împărtăşanie... S-au rugat foarte mulţi prieteni pentru noi, preoţi, s-a rugat şi comunitatea...Ne-am simţit permanent în mijlocul acestor rugăciuni - şi lucrul acesta a contat enorm. Am avut şi un moment foarte delicat, când placenta nu mai ieşea, iar cei de la Salvare au zis că neapărat trebuie s-o ducă pe Cleo la spital. Noi chemasem Salvarea ca să-i taie cordonul ombilical, iar ei voiau să ia mama de-acasă şi s-o ducă la spital! Atunci am zis: ,,Gata, rolul vostru s-a încheiat aici, vă mulţumescl”.

Cleo: Evident că ei spun: „Acasă n-ai născut într-un mediu steril”, şi copilul este dus la spital şi injectat cu antibiotice - ceea ce mi se pare absolut stupid, pentru că dacă intervii cu antibiotice asupra unui copil atât de mic îi slăbeşti sistemul imunitar. În plus, se ştie că sunt foarte multe spitale şi maternităţi închise tocmai din cauza streptococilor. Toate lucrurile acestea duc la tratarea naşterii ca pe-un proces patologic...

Iulian: Eu nu vreau acum să fac o pledoarie pentru ca naşterea să fie neasistată, mai ales că am prieteni medici şi am un mare respect pentru cei care au acest mare dar de la Dumnezeu. Nu sunt împotriva actului medical atunci când este cazul - dar, repet, naşterea nu este o boală, este un act fiziologic, care trebuie să se întâmple în condiţii normale, fără intervenţie. În spitale, de exemplu, pentru a se grăbi procesul, se introduc hormoni artificiali. Tot felul de proceduri care nu-şi au nici un rost într-o naştere normală. Nu ştiu de ce hormonii naturali ai mamei trebuie să fie înlocuiţi cu oxitocina sinteticñ!?... Mie mi se pare un lucru care nu poate fi explicat decât prin faptul că naşterile trebuie să fie rapide. Totul e gândit în termeni de eficientizare, fără să ştim exact care este efectul acestor intervenţii asupra mamei şi a copilului.

Imaginaţi-vă că Irina, moaşa, a dormit pe canapea cu Cleo cu două seri înainte, când a avut mai multe contractii şi a crezut că naşte. Ne-a spus că ea nu crede că o să se întâmple în seara aceea, dar a stat cu Cleo ca să se simtă in siguranţă. Aşa ceva ar fi de neimaginat într-un spital!

- Şi placenta, cum a ieșit până la urmă?

Iulian: Am pus mâna pe un mir de la Sfântul Munte, am însemnat-o pe burtica cu Sfanta Cruce şi i-am rugat pe Maica Domnului şi pe toţi Sfinţii ca placenta să iasă - şi placenta a ieşit foarte bine! În spital, în acest moment, medicul nu ar mai fi avut răbdare şi ar fi intervenit mecanic ca sa scoată placenta. Este o intervenţie dezagreabilă, în cel mai bun caz. . .

De fapt, în aproape toate naşterile normale, medicii intervin şi prin faptul că foarte mulţi taie zona perineală din start, chiar dacă nu e necesar, pentru că aşa-i mai simplu pentru ei (copilul iese mai uşor), dar pentru mamă este mai dificil, pentru că tăietura trebuie cusuta, iar zona e sensibilă.... Ulterior am citit că, şi dacă se rupe puţin la naştere zona perineală, acele rupturi se vindecă mai uşor şi zona se poate reface fară nici un fel de probleme, fară intervenţia medicului.

Cleo: Şi mai e ceva: copilul luat de la mamă este hrănit artificial, ceea ce este o aberaţie! Copilul nostru, de data asta, a fost ţinut pe burtica mea şi el s-a dus singur, printr-un reflex natural, şi a supt din sân la mai puţin de o jumătate de oră de la naştere - lucru pe care n-o să-l vadă nimeni, niciodată, într-un spital de stat, ci doar in acele clinici unde există acest concept de „naştere cu blandețe”.

Iulian: Soţia mea era cu copilul în braţe dupã foarte puţin timp de la naştere şi se plimba prin casă, vorbea la telefon... Totul era normal.

- Dar cum a descirs naşterea, efectiv?

Cleo: S-a intamplat totul foarte repede, pentru că la prima oră a dimineţii s-a rupt apa, în somn, şi aproape instantaneu au început contractiile acelea uriaşe de naştere, din două în două minute. Nu mă mai puteam mişca. In primă fază, nu ne-am dat seama ce trebuie să facem: moaşa nu era, şi-am chemat Salvarea — ne-am zis: „Dacă nu este moaşa, aşa a fost să fie, o să mergem la spital. Dar, în panica aceea de alteva minute, pină am vorbit cu moaşa la telefon, mi-am dat seama nu mai pot să mă mişc și nu voi reuşi să mă urc în Salvare.

Apoi moaşa ne-a liniştit și ne-a zis să ne apucăm de treabă! După ce m-am linistit, am acţionat. Şi moaşă a fost, pană 1a urmă, Iulian

- Cum a fost?

Iulian: Păi, te întăreşte Dumnezeu în momentele alea, nu ai incotro! A fost bine, din punctul meu de vedere a fost o naştere perfectă! Maica Dornnului a fost cu noi... Copilul, când a ieşit, cu căpşorul într-o parte, aproape că îmi arăta cordonul ombilical din jurul gâtului - şi l-am tras peste cap. Iar copilul a putut să iasă, un pic ajutat și de mine; am ţinut putin, ca să nu fie o expubie foarte rapidă. Asta o auzisem tot în discuţiile dintre Irina şi Cleo.

Cleo: Multa lume m-a întrebat dacă am avut copiii acasă în acel moment, şi dacă nu s-au şocat să asiste la naştere! Am avut doi dintre copii acasă, gemenii de 14 ani, și nu, nu s-au şocat. Probabil întrebarea asta vine din faptul că lumea se gândește la ceea ce se intamplă în spital — urlete, ge-mete — dar n-a fost aşa: copiii ne-au fost chiar de ajutor. E adevărat că nu i-am lăsat să intre atunci în cameră. Soţul meu i-a trimis afară şi a inchis uşa, dar din când in când le striga: „Adu-mi un prosop, adu-mi un mop!". Fata era pregătită, stă-tea lângă uşă şi ne aducea absolut tot ce trebuia, dar nu s-a şocat câtuşi de puţin! Băiatul a fost 1a nişte cumpărături, în apropiere... Știau că nasc şi că nu aveau de ce să le fie teamă. Au participat şi ne-au ajutat cât de mult s-a putut.

 

Material reafizat de Raluca Tănăseanu. Fotografii de Ana Capsali.

(Revista Familia Ortodoxă – numărul 11 (46) / 2012, paginile 32 - 36)

Pentru a lăsa un comentariu trebuie să te înregistrezi.
Fă-ţi un Cont nou dacă e prima oară când vrei să laşi un comentariu.
Dacă ai deja un cont click aici pentru a intra pe pagina de log in.

Asculta live Radio Ortodoxia Tinerilor

Înregistrare (login)

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Arhiva articolelor

Linkuri

 Portalul Doxologia 

Sanatate si Viata - Pentru un Stil de Viata Sanatos si o Viata Fericita - SanatateSiViata.ro