Dezbatarea moșterii între doi frați

O mare moştenire devenise, pentru doi fraţi uniţi, săgeata otrăvită ce le învenina inima, trezind în ei germenele lăcomiei şi numeroase certuri interminabile. Într-o zi, cei doi fraţi au decis să caute un înţelept care să le zică cui i se cuvine averea.

După zile lungi de căutări, speranţa începe să dispară, însă, când au crezut că nu vor izbuti, dorinţa li s-a îndeplinit. Mergând pe un drum îngust, zăresc un bătrânel ce se odihnea pe o băncuţă învechită; ochii emanau lumina blândeţii, dar şi un mare regret, înţelepciunea citindu-i-se din priviri

Puţini stângaci, cei doi fraţi se apropie de el, iar cel mai tânăr se încumetă să înceapă dialogul:

– Bunicule, te văd un om înţelept…. eu şi fratele meu nu am ajuns la un acord comun în privinţa unei averi; el fiind mai mare, crede că i se cuvine partea cea mai mare din avere, dar eu am fost mereu alături de părinţii mei, aşa că mie mi se cuvine cel mai mult. Care credeţi că are dreptate?

Bătrânelul tăcea, cercetându-i doar cu privirea. După câteva secunde, care, pentru cei doi fraţi păreau ore, le face din cap un semn pentru a se aşeza pe bancă, lângă el.

– Care este răspunsul dumneavoastră?

– Vă voi spune o poveste!

După un schimb rapid de priviri nedumerite, fraţii se conformează.

– Ce poveste, bunicule?

Surăzând uşor, bătrânelul îşi începe povestea

,,Acum mult timp, trăia un om care a câştigat o mare avere; odată cu bogăţia, însă, iubirea faţă de semeni se stingea…cu cât averea creştea, cu atât inima i se răcea. Simţea iubire doar pentru unica lui fiică şi pentru banii, care au devenit dumnezeul lui. Zgârcenia, invidia, orgoliul, acestea înveninându-i inima cu fiorul rece al păcatului

Cea mai mare şi cea mai frumoasă casă din oraş o deţinea el, însă, pe cât de superbă, pe atât de goală era; prieteni care să îl viziteze nu avea, iar fiica sa îşi împărţea timpul între studii şi rugăciune, aşa că nu petrecea mult timp acasă.

Într-o zi, o nenorocire se abate asupra familie lui…frumoasa şi blânda fiica s-a îmbolnăvit grav. Nimeni nu ştia ce are, nici un medic nu a descoperit cauza bolii. Averea agonisită dispărea treptat, şi, într-un gest de disperare, omul îşi vinde casa cea mare, cumpărându-şi, cu puţinii bani rămaşi, o căsuţă modestă. Banii au trecut repede, precum ploaia în deşert, iar acum risca să îşi piardă si fiica, a cărei stare era, pe zi ce trece, tot mai gravă….’’

Povestea este întreruptă de un oftat adânc al bătrânelului.

– Ce s-a întâmplat în continuare, bunicule?

,,…v-am zis înainte că iubirea din inima acelui om se răcise…banii l-au transformat într-un monstru. A ajuns în situaţia în care îi făcea plăcere suferinţa celorlalţi, aşa că nu pierdea nici o ocazie pentru a-şi răni semenii. Răzbunarea sa perfidă împotriva oamenilor era îndeosebi aruncată asupra unui biet sărac care îşi făcea veacul prin preajma casei lui.

Ei bine, acel om sărac a fost singurul care i-a spus o vorbă bună şi a încercat să îl ajute atunci când averea i se terminase iar copilul îi era pe moarte. Săracul avea un copil care, în urma unui accident, a rămas paralizat…ştia ce înseamnă să ai un copil bolnav, cunoştea suferinţa şi neputinţa pe care nu le-o doresc nici unui părinte să le cunoască, dar el a fost un caz fericit; copilul i se vindecase, Dumnezeu şi Sfânta Fecioară au făcut o minune şi, pentru rugăciunile multe şi smerite ale săracului, pentru credinţa lui, I-au vindecat copilul

Surprins de ceea ce săracul îi povestea şi dornic de a afla cine este acel Dumnezeu care a făcut minunea, omul îl întreabă:

– Care este numele Dumnezeului tău?

– Numele lui Dumnezeu este definiţia iubirii, îi răspunse, duios, sărmanul

Dumnezeu era singurul care îi mai putea ajuta fiica…cu lacrimi în ochi şi capul plecat, omul nostru începe să se roage, deşi niciodată nu o mai făcuse. Vărsase atâtea lacrimi, încât a crezut că izvorul acestora a secat, dar s-a înşelat…’’

Lacrimi mari şi cristaline apar pe chipul bătrânelului, care îşi ascunde faţa în palmele mari şi reci. Cu ochii trişti, cei doi fraţi se privesc..şi-au dat seama că omul alături de care stăteau le spunea povestea vieţii lui.

– Dumnezeu a făcut o minune şi cu fiica dumneavoastră? Întrebă, aproape în şoaptă, fratele cel mare, stingherit de lecţia pe care o învăţase.

– Nu, dar a făcut o minune cu mine. Iubirea Lui mi-a încălzit inima, dar aceasta aveam să aflu abia mai târziu. După ce fiica mea a murit, m-am revoltat împotriva divinităţii, I-am zis că nu vreau un Dumnezeu care îşi părăseşte copiii…ce netot am fost! El niciodată nu S-a răstit la mine, întrebându-mă de ce L-am părăsit, ci m-a aşteptat nerăbdător să mă întorc în braţele Lui, iar eu m-am revoltat, însă, chiar şi aşa, nu m-a lăsat de izbelişte.

În noaptea revoltei mele am adormit gândindu-mă de ce a murit copila mea, de ce Dumnezeu nu mi-a ascultat rugăciunile. Ca prin vis mi-am văzut fiica, bolnavă, dar era o diferenţă: suferinţa ii era mult mai mare, se zvârcolea de durere si, cu lacrimi în ochi, îşi chema moartea. Am căzut în genunchi şi am plâns; aud o voce care îmi zice: În această situaţie ar fi fost fiica ta dacă mai trăia. Dumnezeu ţi-a ascultat rugăciunile, s-a uitat la inima ta înlăcrimată şi, din iubire pentru tine şi fiica ta, a luat-o la El. Prin suferinţa trupească, sufletul fetiţei s-a curăţat de păcate…sufletul curat ajunge în Rai şi mult mai bine îţi este a suferi pe acest pământ pentru păcatele tale, decât după moarte, în chinul veşnic, iar tu, prin suferinţa sufletească te-ai apropiat de Dumnezeu, scăpându-ţi astfel sufletul de sub robia lăcomiei şi a mândriei. Toate sunt date spre mântuirea voastră, însă depinde de fiecare ce parte alege.

Uitându-mă în sus, zăresc chipul fiicei mele…era atât de fericită, de liniştită şi frumoasă; ochii îi erau precum doi aştri, iar zâmbetul ei cald îmi alina durerea’’

– Aceasta a fost povestea mea! Acum, după istorisirea vieţii mele, am să vă dau un răspuns cu privire la întrebarea care vă macină

– Vedeţi voi, în această viaţă, fie că vrei, fie că nu, îţi laşi amprenta asupra celuilalt. Cu ce vă ajută moştenirea pe care o aveţi după ce veţi încheia această viaţă pământească? Poate va crea intrigi, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul vostru. Daca în viaţă poţi alege să faci binele sau răul, de ce nu ai alege binele? Folosiţi totul în folosul sufletului vostru, nu spre pierzania acestuia, pentru că nici o bogăţie pământească nu se poate compara cu această comoară care se află în fiecare.

Mergeţi cu Dumnezeu şi nu lăsaţi averea să creeze o prăpastie între voi pentru că, deşi la început pare a fi o crăpătură mică, cu timpul devine o prăpastie de netrecut!

(Mihaela Gligan)