Frumuseţea slujbelor dumnezeieşti: Pavecerniţa

Pavecerniţa este o slujbă foarte profundă, mai mult mănăstirească, aş putea spune. Descrie, prin rugăciunile ei, apartenenţa omului la Dumnezeu, disperarea cu care Îl caută având conştiinţa păcatelor sale. Nimeni nu ne poate vindeca şi salva sufletele decât numai Domnul: „Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte. Doamne, să-mi ajuţi mie , grăbeşte – Te” (Psalmul 69).”Miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt” (Psalmul 6) exprimă starea omului de după căderea în păcat, starea noastră de spirit pe care o simţim de cele mai multe ori. Avem nevoie de Dumnezeu! Câţi o recunoaştem?…

În Pavecerniţă se solicită ajutorul divin pentru a trece noaptea în pace, de teama morţii, de teamă că mâine nu ne vom mai trezi şi va trebui să dăm socoteală pentru faptele noastre. Psalmul 90 e înălţător şi biruitor în acelaşi timp pentru că avem certitudinea că Domnul Dumnezeu „Sprijinitorul meu este şi scăparea mea; Dumnezeul meu, voi nădăjdui spre Dânsul”.

Partea cea mai frumoasă a Pavecerniţei, după părerea mea,  este Cântarea Proorocului Isaia: „Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi, neamuri şi vă plecaţi, căci cu noi este Dumnezeu”. Este biruinţa asupra morţii, bucuria de a fi ridicat şi salvat de Dumnezeu.

Rugăciunea lui Manase şi a Sfântului Efrem Sirul exprimă un profund sentiment de căinţă sinceră („Doamne, am păcătuit şi fărădelegile mele eu le cunosc. Însă, cer, rugându-Te: iartă-Mă, Doamne…”). Ele sunt menite să trezească în sufletele noastre umilinţa, pocăinţa şi dorinţa de îndreptare („Iar Duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, slugii Tale”).

(Gabriela Tudor)