“Aceasta este porunca Mea: sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu.”
Ascultă Radio Ortodoxia Tinerilor
Seara de rugăciune
Miercuri seara, ora 22:30 »
Fericiticeiprigoniti.net
Cinstește-ți eroii și martirii neamului

Seara de rugăciune

Rugăciunea către Preacurata Născătoare de Dumnezeu, miercuri 23 august 2017, ora 22.30

Detalii aici >

Tabără

Campanii de educație creștin-ortodoxă

Euharistia continuaDin comorile Sfintei ScripturiCasatoreste-te de tanar Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu        Theologica  Exista distractie si fara alcool

Noi privim icoana sau icoana ne privește pe noi?

Sclipiri palide de lumină înviază faţa rece a peretelui, transformându-l într-o scenă pe care se dansează ultimul vals. Câteva lumânări palide se stingeau în propria lumină, conferind camerei pustii o ultimă imagine a flăcărilor slabe, o imagine ce îţi încălzea atât trupul cât şi sufletul.

Paşi grăbiţi se aud în apropiere.

O lumânare timidă îşi micşorează flacăra până la limită pentru ca, mai apoi, să o înalţe sublim într-o încercare nereuşită de a atinge Absolutul.

Doi ochi negri priveau pătrunzător din pragul unei uşi vechi; lumânările, nestingherite de noua prezenţă, luminau spre moartea lor, topindu-se treptat într-o atmosferă de negrăit.

"Cum este şi această viaţă...”, îşi spuse tânărul, în timp ce sclipirile de aur se oglindeau frumos pe conturul negru al ochilor săi.

O femeie grăbită intra pe uşă, conturbând astfel momentul tainic şi rupând firul gândurilor contemplative. Tânărul se retrage uşor, părăsind taina ce se vroia descoperită, taina morţii unei lumânări care cuprindea, în sine, taina existenţei umane, pentru că cea mai frumoasă moarte este moartea unei lumânări.

În interiorul Bisericii domnea o pace dulce, accentuată de privirea blândă şi plină de iubire a sfinţilor, însă sufletul tânărului era prea tulburat pentru a simţi acea pace şi a observa privirile sfinte şi duioase.

Se îndreaptă spre ieşire dar, brusc, se opreşte. Un gând revelator îi străfulgeră mintea:

"Nu pot părăsi acest sfânt lăcaş fără a găsi un răspuns la ceea ce mă tulbură!”

Smerit, păşeşte timid în faţa icoanei Mântuitorului. Un fior îi încearcă inima; privirea divină îl determină să-şi plece ruşinat capul, însă un glas lăuntric îl îndeamnă să se apropie.

Tânărul cade în genunchi şi tace... ridică uşor privirea, întâlnind-o pe cea a lui Dumnezeu şi, treptat, îndrăzneşte:

- Doamne, o întrebare îmi tulbură sufletul, chinuindu-l necontenit. Cum poţi deveni un om curajos? Ce să fac pentru a dobândi curajul atât de necesar, ce să fac cu teamă care mă îngrozeşte?

Tace şi priveşte intens icoana.

- Uneori am impresia că nici măcar Tu nu mă asculţi, că sunt singur în această lume. Ştiu că îmi poţi da răspuns la această întrebare şi nu numai, dar... nu Te înţeleg, de ce mă laşi să mă chinui, să ajung la culmea disperării?

- De ce m-ai creat dacă, în momentele grele, mă părăseşti? De ce? Strigă, cu durere, tânărul.

Îşi pleacă privirea, lăsând lacrimile calde să-i stingă frumoasa sclipire din ochii negri. După câteva clipe se ridică cu intenţia de a pleca dar, fără a-şi propune, privirea i se întâlneşte din nou cu cea a Mântuitorului.

Încremeneşte. Mântuitorul îl privea din icoană cu ochi nespus de vii. Tânărul clipeşte de mai multe ori.... credea că totul este în imaginaţia lui, însă privirea sfântă nu revenea la forma iniţială.

Îşi scutură uşor capul, se freacă la ochi, dar fără rezultat.

Priveşte înmărmurit cei mai frumoşi ochi pe care îi văzuse vreodată, uitând pentru câteva secunde de propria persoană.

Deodată simte în preajma lui o prezenţă plină de o iubire nemărginită, o iubire atât de dulce, de suavă încât avea impresia că întreaga sa fiinţă se mistuie asemeni lumânărilor pe care le văzuse cu puţin timp înainte.

Cade cu faţa la pământ, ruşinându-se de propria nemernicie; simţea cum în sufletul său păşea cu smerenie Cineva, curăţindu-i duios fiecare colţ, fiecare părticică a fiinţei sale, inima bătându-i cu putere, bucuroasă şi uimită fiind de întâlnirea cu Cel care a creat-o.

Un miros sublim de tămâie nelumeasca izvorăşte din icoană; sufletul tânărului tresare, eliberând în exterior râuri de lacrimi duioase. Inima-i plângea, fiinţa i se cutremură... dorea să fiinţeze pentru totdeauna în acea iubire tainică, smerită, care se ridică deasupra tuturor celor văzute şi nevăzute dar, concomitent, să se facă una cu pământul, simţindu-se cel mai nevrednic om din întreaga lume.

Îl avea pe Dumnezeu şi nu îi mai trebuia nimic. Disperarea, singurătatea, frica, toate acestea au dispărut, copleşite fiind de blândeţe, pace şi mângâiere, pentru că ele sunt în iubire.

Acum a înţeles cu adevărat cuvintele din Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel, capitolul 2, 20: "Nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine.”

Nu ştia de cât timp era în această stare; uitase cu desăvârşire de sine, de lumea înconjurătoare.

O voce străină se auzea de undeva din depărtare... vocea devenea tot mai puternică cu fiecare secundă, fiind urmată de o uşoară bătaie pe umărul stâng.

Tânărul deschide ochii. Mirosul de tămâie dispăruse, la fel ca şi privirea atât de vie a Mântuitorului, totul revenind la normal... sau aproape totul, fiindcă inima sa continua să bată cu putere, căutând nebună prezenţa sfântă.

- Vă simţiţi bine?

Tânărul priveşte buimac chipul unui bărbat de vârstă mijlocie cu ochi albaştri şi blânzi.

- Eu... da, sunt bine.

Bărbatul cu cerul în priviri zâmbeşte uşor, după care sărută icoana şi îngenunchează.

Tânărul priveşte icoana, se închină şi, după aceea, păşeşte spre ieşire pentru a nu deranja dialogul dintre Dumnezeu şi unul dintre copiii Săi. Se opreşte în prag pentru a mai privi o dată chipul Mântuitorului şi rămâne aşa câteva minute.

Crezând că este singur, bărbatul cu privirea blândă rosteşte următoarele cuvinte:

- Îţi mulţumesc, Dumnezeul meu, pentru că m-ai învăţat ce înseamnă curajul...

Ochii negri exprimau surprinderea, inima tresărind uşor; cu respiraţia întretăiată, tânărul nu face nici un zgomot pentru a nu-şi trăda prezenţa.

-... acum ştiu că un om curajos nu este cel ce nu se teme, ci acel care, deşi are inima prinsă în lanţul temerii, reuşeşte să depăşească acest sentiment, luptând pentru idealul său. Îţi mulţumesc, Dumnezeul meu!

Un zâmbet larg se conturează pe chipul tânăr, inima ticăindu-i acum liniştită în timp ce gusta dulcea pace revărsată din iubirea sfântă, iar ochii licăreau frumos, pierzându-se în imaginea frumoasă a Creatorului nostru.

(Mihaela Gligan)

Pentru a lăsa un comentariu trebuie să te înregistrezi.
Fă-ţi un Cont nou dacă e prima oară când vrei să laşi un comentariu.
Dacă ai deja un cont click aici pentru a intra pe pagina de log in.

Înregistrare (login)

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Arhiva articolelor

Linkuri

 Portalul Doxologia 

Sanatate si Viata - Pentru un Stil de Viata Sanatos si o Viata Fericita - SanatateSiViata.ro

Ediția a 3-a a cărții "Mii de tineri își păstrează astăzi fecioria până la căsătorie."