Campanii de educație creștin-ortodoxă

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie

Tu de ce crezi in Dumnezeu   Din comorile Sfintei Scripturi Tu de ce crezi in Dumnezeu Euharistia continua Theologica  Exista distractie si fara alcool

Sfântul Apostol Pavel spunea: "Cine a cunoscut gândul Domnului sau cine a fost sfetnicul Lui?" iar înţelepciunea populară întăreşte această afirmaţie cu vorba:"încurcate sunt căile Domnului". "Încurcate" în sensul de neînţelese, sau foarte complicate pentru ca mintea noastră să le priceapă. Iar "căile Domnului" se referă la gândurile Lui referitoare la noi, de fapt planurile lui în legătură cu viitorul nostru.

Tuturor ni s-a întâmplat să cerem Lui Dumnezeu ceva iar El să ne ofere altceva, deşi ne doream foarte mult acel lucru. Sunt cazuri când cerem şi nu primim pentru că cerem rău. Dar oare cum îţi dai seama dacă atunci când vorbeşti cu Dumnezeu îi ceri ceva bun sau ceva rău?

Una din condiţii este ca tot ceea ce ne dorim pentru noi, să aibă efecte pozitive şi pentru cei din jurul nostru. Cererile noastre să fie benefice şi pentru familia noastră, prietenii noştri şi societatea în care trăim.

Dumnezeu are un plan cu fiecare în parte, dar planul lui Dumnezeu pentru mine este în foarte mare legătură cu planului Lui pentru cei din jurul meu. Aşa se face că uneori ne mirăm de ce ajungem în anumite situaţii, lângă anumiţi oameni, în anumite locuri... Se întâmplă ca Dumnezeu să ne rânduiască într-un anumit loc pentru a fi mai de folos altor persoane, mai mult decât nouă înşine.

Nimic nu este întâmplător. Sfinţii spun că toţi oamenii care vin în viaţa noastră sunt în aşa fel trimişi de Dumnezeu ca să ne schimbe, să ne ajute să iubim mai mult pe Dumnezeu.

Totuşi trebuie să precizăm un lucru foarte important: Dumnezeu face toate aceste lucruri raportându-se la alegerile noastre. Libertatea noastră nu îngrădeşte libertatea lui Dumnezeu. Altfel spus libertatea noastre de a face anumite alegeri nu-l împiedică pe Dumnezeu să-şi împlinească planul. În ce sens? În sensul că Dumnezeu are soluţie pentru fiecare problemă, şi oricâte alegeri rele vom face El mereu va încerca să ne dea o soluţie de ieşire din impas. Soluţiile lui se pun în aplicare de multe ori prin oamenii pe care ni-i trimite în viaţa noastră.

Vă mai spun odată cu toată convingerea din lume: nimic nu este întâmplător! nici cel care trece pe lângă mine pe stradă la ora 09.45, nici maşina care este în dreapta mea la semafor, nici colegul de cameră de la facultate, nici profesorul de matematică... totul face parte dintr-un plan, un mare plan de mântuire.

Eu personal la acest punct al vieţii mele nu înţeleg de ce am ajuns aici, ce plan are Dumnezeu cu mine şi familia mea, sau ce voi face mâine. Am trăit atâtea lucruri, am avut atâtea planuri şi atâtea gânduri pentru viitor dar de multe ori viaţa a luat altă întorsătură. Vă spun sincer că nu mai înţeleg planul Lui pentru mine.

Când Dumnezeu ia o decizie o face astfel încât să împace pe toţi oamenii deodată. Eu cer ceva, tu îi cer altceva....gândiţi-vă că sunt zeci şi sute de mii de oameni care-i cer lui Dumnezeu ceva. Cu siguranţă cererile lor se întrepătrund iar dorinţele unora distrug sau strică dorinţele altora. Astfel Dumnezeu joacă rol de mediator între gândurile şi planurile noastre de viitor.

Gândiţi-vă că deciziile lui Dumnezeu pentru noi se leagă nu numai de deciziile oamenilor din societatea noastră ci şi de vieţilor oamenilor care au murit şi de vieţile oamenilor care se vor naşte. De ce? Pentru că alegerile noastre influenţează viitorul urmaşilor noştri dar şi pentru că rugăciunile noastre pot scoate pe cei care au trecut la Domnul şi sunt în iad.

Aşa stând lucrurile, planul lui Dumnezeu pentru mine este legat de planul strămoşilor mei dar şi de planul copiilor şi al nepoţilor ce se vor naşte. Toate le-a gândit Dumnezeu în aşa fel încât toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină.

Concluzia e una simplă: când vă supăraţi şi nu înţelegeţi de ce Dumnezeu nu vă ajută, sau de ce El nu vă schimbă viaţa aşa cum vreţi, gândiţi-vă că viaţa voastră e strâns legată de cea a celor din jurul vostru. Într-un articol mai vechi spuneam că deciziile fiecăruia dintre noi influenţează întreaga lume într-o măsură mai mică sau mai mare.

De ce sunt încurcate căile Domnului? Sunt încurcate pentru mintea noastră, pentru că nu le putem înţelege, dar ele sunt perfect gândite, fără cusur, optimizate la maxim pentru a-i ajuta cât mai mult pe oameni în funcţie de alegerile lor. Gândurile Domnului par încurcate pentru că sunt prea complexe, vieţile a milarde de oameni sunt influenţate la fiecare decizia a Lui de a interveni.

De multe ori ne dăm seama de intenţiile lui Dumnezeu cu viaţa noastră la mult timp după ce faptele s-au petrecut. Pe termen scurt anumite întâmplări din viaţa noastră par o enigmă.

Nici un fir de păr nu se mişcă fără voia lui Dumnezeu, aşa cum zice chiar El în evanghelie. Prin asta înţelegem că nici cea mai mică mişcare din Univers nu se întâmplă în afara planului lui Dumnezeu pentru omenire. Dumnezeu nu intervine câteodată sau sporadic ci continuu, clipă de clipă. Nimic nu-i este străin şi necunoscut, este permanent conectat la vieţile noastre.

Părintele Stephen spunea că lumea secularizată de astăzi vede creaţia ca fiind un univers cu două etaje. La primul etaj omenirea, iar la al doilea etaj Dumnezeu. Fiecare cu treaba lui, fără se se întrepătrundă şi fără să se influenţeze prea mult. O astfel de gândire îl dă pe Dumnezeu la o parte din conştiinţa noastră mai ales pentru că prezenţa Sa ne arată păcatele şi greşelile noastre.

Oricum ar gândi lumea şi orice şi-ar imagina, realitatea este una singură: Dumnezeu a creat lumea şi are permanent grijă de ea până la sfârşitul veacurilor. Nimic nu este întâmplător şi totul decurge conform unui plan, dar nu un plan fix, ci unul care mereu se adaptează la deciziile noastre.

Viaţa pe care o trăim este un rezultat al deciziilor pe care le-am luat uneori în colaborare cu Dumnezeu, alteori singuri.

(Claudiu)