“Aceasta este porunca Mea: sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu.”
Seara de rugăciune
Miercuri seara, ora 22:30 »
Fericiticeiprigoniti.net
Cinstește-ți eroii și martirii neamului

Ediția a 3-a a cărții "Mii de tineri își păstrează astăzi fecioria până la căsătorie."

Campanii de educație creștin-ortodoxă

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie

Tu de ce crezi in Dumnezeu   Din comorile Sfintei Scripturi Tu de ce crezi in Dumnezeu Euharistia continua Theologica  Exista distractie si fara alcool

De ce nu-L vedem niciodată pe Dumnezeu?

Ca părinte încerc mereu să-mi îndrept copii atunci când greșesc. Ba dacă s-ar putea aș vrea mereu să fiu lângă ei, oriunde ar fi și orice ar face, ca să le spun cum să se comporte, să-i ridic atunci când cad, să-i corectez atunci când calcă strâmb, când vorbesc urât, când gândesc răul. Dar e imposibil să fiu cu ei tot timpul. Copiii stau fără părinți la grădiniță, la școală, la joacă afară, în parc cu copiii. De fapt cu cât cresc cu atât își doresc să petreacă mai mult timp cu cei de vârsta lor și mai puțin cu părinții.

Oricât de mult mi-aș iubi copilul, oricât de mult mi-aș dori ca el să își însușească viața duhovnicească și credința în Dumnezeu, totuși practic e imposibil să fiu alături de el și să-l învăț binele.

Dar să presupunem prin absurd că aș încerca să-i fiu prezent alături mai tot timpul, oare ce s-ar întâmpla? Să presupunem că pot mereu să-l sfătuiesc ce să facă, ce să zică, ce să aleagă, cum să gândească, oare ce-ar fi?

Probabil ar deveni mai bun, mai reticent spre păcat și spre rău, dar unde e meritul lui? Unde este bucuria lui că a aflat singur Adevărul, că a aflat cine este Viața adevărată?

Dacă-mi privez copilul de căderi, îl privez înclusiv de suferința căderii, de experiența întunecată a păcatului. Unde va mai fi pocăința lui? Unde va mai fi tânguirea lui către Dumnezeu ca să iasă din păcat? Unde va fi lupta lui de a se ridica din cădere? Unde va fi căutarea lui sufletească?

Pe de altă parte, ce mulțumire voi avea eu ca părinte când știu că fiica mea face binele doar în prezența mea? Ori, în asta constă bucuria educației: să-ți vezi copilul că se comportă moral și atunci când nu e cu tine... pentru că atunci știi sigur că sfaturile și exemplul vieții tale au lăsat urme în el.

Ce merit are angajatul dacă muncește cu drag și spor când e șeful lângă el? dacă atunci când pleacă el revine la starea lui de leneveală și dezinteres. Ce șef își dorește oare angajați pe care să-i stimuleze la muncă prin forță și intimidare?

Bucuria profesorului nu este doar ca elevul să învețe lecția ci să și-o împroprieze în persoana lui. Einstein spune că educația este tocmai acea parte care rămâne după tot ceea ce ai învățat la școală. Esența ideii este că omul devine educat în măsura în care își împropriază în viața și faptele lui ceea ce a învățat.

Același lucru se întâmplă și în relația cu Dumnezeu.

Sunt persoane care-i cer lui Dumnezeu să se arate nouă oamenilor ca să credem în existența Lui. Îi cer să învieze morți care să ne vorbească despre cum este în lumea de dincolo. Poate și noi creștinii aveam adesea fel de fel de gânduri în care sperăm sau vrem să-L vedem pe Dumnezeu... și ne întrebăm:

Oare de ce uneori Dumnezeu nu ni se arată? Știm că există, dar poate ar fi bine să se mai și arate din când în când.

Lipsa vizuală la nivel fizic al lui Dumnezeu înaintea noastră este un act pedagogic de mare înțelepciune. Dacă Dumnezeu ar putea fi văzut de oricine oricând, atunci cu siguranță El ar inspira autoritate și frică în oameni, și cu certitudine noi am încerca să-i facem voia, de teamă să nu-L supărăm.

Dacă aș putea să-L văd mereu pe Dumnezeu înaintea mea după ce fac păcatul, m-aș rușina adânc, i-aș evita privirea... aș încerca să fug de El. Și poate peste ceva timp iarăși cad în același păcat... Și iarăși... Poate pe parcurs îmi dau seama că sunt prea neputincios și nu pot să evit păcatul... în acest caz prezența lui Dumnezeu permanentă lângă mine aș percepe-o și mai acuzator.

Uneori noi oamenii vrem să fim singuri, fără Dumnezeu. Mai ales după ce săvârșim păcatul. E rușinea aceea a dezămăgirii celuilalt, a faptului că nu te-ai ridicat la așteptările lui.

După ce aș face o faptă bună i-aș căuta privirea aprobator și aș aștepta chiar și laude. Când îl voi fi judecat pe cel ce greșește, aș privi spre El căutând să-mi îndreptățesc fapta și să-mi confirme mai clar că omul dinaintea mea e păcătos.

Când aș trece pe lângă un om sărac care-mi cere un ban sau ceva de mâncare m-aș opri mai mult forțat să-i dau, bine știind că Dumnezeu mi-ar vedea zgârcenia.

Dacă L-aș vedea pe Dumnezeu lângă mine nu L-aș mai căutat cu atâta patos! Nu l-aș mai dori așa de mult, întunecat fiind de păcatele mele.

Absența vizuală a lui Dumnezeu din viața noastră are la bază un singur motiv: iubirea pe care ne-o poartă.

Dumnezeu se ascunde pentru că nu vrea să ne oblige în vreun fel spre fapte bune, ci vrea ca noi în maximă libertate și consimțământ să-i facem voia, să-i respectăm poruncile. Dumnezeu se ascunde pentru a nu ne forța să credem în existența Lui ci în mod liber și prin credință să acceptăm că El este. Argumente sunt! E plină lumea de slava lui Dumnezeu, doar să avem ochi pentru ea.

Nevederea lui Dumnezeu poate fi un îndemn spre păcat pentru noi, dar de fapt este un îndemn la a trăi pe propria noastră piele binele și răul și apoi să alegem conștient.

Dumnezeu se ascunde ca noi să-L căutăm: în casă, în societate, în natură, în Univers, în întreaga creație... în sufletul nostru... în persoana celuilalt.

Dumnezeu lipsește pentru a nu ne stânjeni când ne murdărim sufletele.

Stă nevăzut pentru a ne aduce aminte că uneori uităm de El.

De fapt Domnul nu-și dorește să fie prezent doar la nivel vizual în viața noastră, ci într-un mod plenar, complet: în sufletul nostru, în noi, ca să-L simțim, să-L „gustăm”, să-L pipăim duhovnicește.

„Nu mai trăiesc eu ci Hristos trăiește în mine!zice Sfântul Apostol Pavel.

Pentru cel păcătos absența lui Dumnezeu la nivel vizual înseamnă lipsa Lui totală, pe când pentru omul credincios lipsa lui Dumnezeu poate fi simțită ca o puternică prezență.

Cu cât omul este mai aproape de Dumnezeu, cu atât Dumnezeu îi pare mai mare, iar omul mai mic; cu cât omul este mai departe de Dumnezeu, cu atât Dumnezeu îi pare mai mic, iar omul mai mare. Este o depărtare între om și Dumnezeu unde omul se face nevăzut, iar Dumnezeu rămâne; și mai este o altă depărtare unde Dumnezeu se face nevăzut, iar omul rămâne. A spune că nu este Dumnezeu nu dovedește absolut nimic despre Dumnezeu, ci arată numai măsura depărtării de Dânsul a celui ce spune că nu este Dumnezeu. Când cel ce spune că nu este Dumnezeu se întoarce la credință în Dânsul, dovedește prin aceasta doar că depărtarea dintre el și Dumnezeu s'a micșorat.” (Sfântul Nicolae Velimirovici, Gânduri de spre bine și rău. Pasajul 151)

Absența lui Dumnezeu la nivel vizual este și un indiciu că soluțiile pentru problemele vieții noastre vin pe altă filieră decât cea materială. E ca și cum ne-ar invita la un dialog pe un alt canal de comunicare.

Absența lui Dumnezeu din ochii noștri ne lasă adesea impresia că ne descurcăm singuri și toate meritele ni se cuvin. Dar pe de altă parte când lucrurile nu merg bine vina o aruncăm către noi și neputințele noastre. Reglajul dintre ce putem și ce nu putem îl vom face pe parcurs... la fel și cât de mult intervine Dumnezeu în ceea ce facem. Suntem pe Cale de a ne dumeri cum stau de fapt lucrurile...

Absența lui Dumnezeu din creație ne lasă impresia la început că totul există de la sine și apoi pe parcurs cu cât înaintăm în viață și în experiență realizăm din ce în ce mai mult că orice există are la bază un Creator, și totul se leagă...

De ce nu-L vedem pe Dumnezeu?

Lumea văzută și cea nevăzută este un mare puzzle iar noi suntem chemați să-l rezolvăm.

La sfârșit după ce așezăm toate piesele, imaginea rezultată este chiar chipul Dumnezeului nostru... chipul Sfintei Treimi.

Ca să înțelegeți mai bine acest lucru am pus poza lui Gheorghe Hagi realizată din pozele mai multor chipuri de oameni. Dacă vă uitați atent fiecare piesă din puzzle e o altă persoană, dar dacă vă uitați per ansamblu îl vedeți pe Hagi. Asta poate fi una din icoanele (model al) prezenței lui Dumnezeu în lume.

 

(Claudiu Balan)

Pentru a lăsa un comentariu trebuie să te înregistrezi.
Fă-ţi un Cont nou dacă e prima oară când vrei să laşi un comentariu.
Dacă ai deja un cont click aici pentru a intra pe pagina de log in.

Asculta live Radio Ortodoxia Tinerilor

Înregistrare (login)

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Arhiva articolelor

Linkuri

 Portalul Doxologia 

Sanatate si Viata - Pentru un Stil de Viata Sanatos si o Viata Fericita - SanatateSiViata.ro