Campanii de educație creștin-ortodoxă

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie

Tu de ce crezi in Dumnezeu   Din comorile Sfintei Scripturi Tu de ce crezi in Dumnezeu Euharistia continua Theologica  Exista distractie si fara alcool

Noi ortodocşii îi cinstim pe sfinţi ca să lăudăm pe Hristos, a Cărui lucrare şi-a dovedit eficiența prin rodirea sa în ei; îi cinstim, cinstind criteriul după care trebuie să lucrăm şi noi.

Cerem ajutor sfinţilor, Maicii Domnului, socotindu-ne smeriţi faţă de ei, şi convinşi că noi înşine nu putem avea o atât de mare ascultare de la Dumnezeu, pentru că nu suntem atât de smeriţi ca ei. Ne rugăm lăuntric să fie şi ei cu noi, cu rugăciunile lor, dar mai ales ne rugăm Maicii Domnului. Căci nu e bine să mă socotesc eu într-o relaţie singulară cu Hristos – asta seamănă a ceva protestant...

Lumea protestantă, refuzând cinstirea sfinţilor, manifestă o totală neîncredere în capacitatea omului de a face prin ea roditoare şi arătată lucrarea lui Hristos şi obligaţia fiecăruia de a conlucra cu Hristos pentru a rodi lucrarea Lui în ei. Se manifestă în aceasta un scepticism nu numai referitor la om, ci şi la eficiența lui Hristos. Mântuirea oamenilor nu se realizează fără întâlnirea activa între Dumnezeu şi om, printr-un act de putere a lui Dumnezeu asupra omului ca obiect, ca “buştean”, fie în viaţa aceasta, fie în cea viitoare. Totala depreciere a omului, ca făptura a lui Dumnezeu, nu se poate să nu se răsfrângă şi asupra lui Dumnezeu.

Dar umanitatea fiecăruia se realizează în Hristos într-o solidaritate cu toţi semenii Săi. Toţi mărturisesc despre valoarea fiecărui om, în solidaritatea tuturor cu fiecare. Sfinţii arata umanitatea lor deplin actualizata în Hristos prin iubirea ce o arata fraţilor lor, care este iubirea lui Hristos însuşită de ei. Ei le arată această iubire prin rugăciunile lor. Iar cei de pe pământ îşi manifesta voinţa lor de a urca spre actualizarea adevăratei lor umanităţi, prin cinstirea acordată celor ce au ajuns la ţinta umanizării lor în Hristos.

Mai unită cu Hristos decât toţi sfinţii, şi de aceea mai presus de toţi sfinţii şi îngerii, se afla Maica Domnului, ca cea care L-a purtat în pântece pe Fiul lui Dumnezeu zămislit şi născut din ea ca om şi apoi L-a purtat în braţe ca prunc şi a rămas unită cu El prin afecţiunea omenească supremă pe care o trăieşte o mamă faţă de fiul ei. Legătura ei cu Iisus este mai intimă ca legătura oricărui sfânt cu El căci trupul Lui s-a format nemijlocit din trupul ei, ea L-a purtat în braţe, I-a privit neîncetat fata şi ochii, L-a alăptat şi L-a iubit cu iubirea omenească culminantă proprie unei mame, fiind identificată într-un anumit înţeles cu Fiul ei. De aceea “îndrăznirea” ei către El este mai mare că a tuturor sfinţilor şi iubirea ei faţă de noi se resimte de iubirea maximă a lui Hristos faţă de noi.

Iconografia ortodoxă prezintă pe Iisus luându-i la Adormirea ei sufletul în braţele Lui, inversând purtarea Lui ca prunc în braţele ei. Iubirea Lui faţă de ea este tot atât de afectuoasă ca şi iubirea ei faţă de El. Pruncul ajuns în plinătatea puterilor poartă în braţele Sale pe mama Lui rămasă cu puteri mai împuţinate. În persoana ei a simţit şi simte Iisus la maximum iubirea omenească faţă de El şi în afecţiunea Lui faţă de ea se include o afecţiune faţă de om în general, faţă de mamele umane şi de iubirea lor pentru fiii lor.

În Maica Domnului avem în cer o inimă de mama, inima care s-a topit cel mai mult pentru Fiul ei şi a bătut şi bate ea însăşi la inima Lui pentru cauza Lui, care e mântuirea noastră, căci mântuirea nu e o chestiune de justiţie, ci de iubire între Dumnezeu şi oameni; iubire care din partea oamenilor a devenit fierbinte şi culminantă, concentrându-se într-o inimă de mamă şi manifestându-se prin ea. Dumnezeu cel întrupat ţine seama de această inimă a Mamei, care a devenit Maica noastră, pentru că e Maică Lui.

Ea e darul cel mai de preţ făcut lui Dumnezeu de către umanitate, dar un dar prin care Dumnezeu ne răsplăteşte cu nenumăratele Sale daruri. “Ce-Ţi vom aduce Ţie, Hristoase...? Cerul Îţi aduce pe îngeri, pământul Îţi aduce darurile lui. Dar noi, oamenii, Îţi aducem pe Maica Fecioara “, cânta Biserica la Naşterea Domnului.

„Maica Domnului premerge umanităţii şi toţi îi urmează”. Premerge în iubire, în curăţie, în apropierea de Dumnezeu. Ea trece cea dintâi prin moartea pe care Fiul ei a făcut-o neputincioasă şi de aceea, în rugăciunea ce i se adresează la Adormire, toţi îi cer ocrotire. “Întru adormire, Născătoare de Dumnezeu, lumea nu o ai părăsit.” Înălţarea ei închide porţile morţii, pecetea ei e pusă pe neant. E pusă de sus de Dumnezeu-Omul şi de jos, de prima “făptură nouă”, înviată şi îndumnezeită.

De aceea Maicii Domnului îi cerem incomparabil mai des decât tuturor sfinţilor să se roage pentru noi şi pentru toţi ai noştri. Totdeauna, după două tropare adresate lui Dumnezeu, al treilea este adresat ei. Dacă fiecărui sfânt i se dedica o zi principală în anul bisericesc pentru cinstire şi laudă, Maica Domnului este lăudată în fiecare zi, deşi are şi câteva sărbători la fel de mari dedicate ei în mod deosebit. Apoi, ei nu i se cere numai să se roage lui Hristos pentru noi, ci i se cer şi ei însăşi multe lucruri. Ei ne adresăm cu cereri că acestea:

“Tu mântuieşte pe robii tăi de toate nevoile”; “Stăpână, ajută-ne, milostivindu-te spre noi”; “Aleargă, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, şi ne izbăveşte pre noi de primejdii”; „Numai la tine nădăjduiesc şi alerg sub acoperământul tău”; “Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, în vremea vieţii mele nu mă lăsa pe mine, ajutorului omenesc nu mă încredinţa, şi tu însăţi mă apăra şi mă mântuieşte”.

Necontenit se repetă refrenul: “Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pre noi!” Niciodată nu i se spune însă: “Miluieşte-ne pre noi!” Prin această expresie, adresată numai lui Dumnezeu, se afirmă credinţa că noi depindem întru totul de mila lui Dumnezeu. “Mântuieşte-ne” adresat Maicii Domnului nu are sensul de mântuire, ca opera înfăptuită de Hristos, ci de “scăpare” sau “izbăvire” din diferite greutăţi, necazuri, primejdii, ispite, care însă au şi ele o legătură cu mântuirea. (...)

De foarte multe ori se spune că ea ne ajută, pentru că mijloceşte la Fiul ei cu deosebită eficiență.

“Ocrotitoare creştinilor, neînfruntată, mijlocitoare către Făcătorul neclintită, nu trece cu vederea glasurile rugăciunilor celor păcătoşi, ci aleargă ca o bună în ajutorul nostru, al celor ce strigăm cu credinţă către tine, grăbeşte spre mijlocire, aleargă spre rugăciune, cea care ocroteşti pururea, Născătoare de Dumnezeu, pe robii tăi”.

Ajutorul ei este atât de necesar, fiindcă un motiv pentru care Hristos miluieşte pe cei ce aleargă la El este acela că o cinstesc pe Maica Lui. Căci cei ce nu o recunosc pe ea ca Născătoare a lui Dumnezeu întru feciorie şi din puterea Duhului Sfânt, nu-L recunosc pe El însuşi că Dumnezeu.

„Tărie şi mântuire S-a făcut celor pierduţi, Cei ce S-a născut din tine, Stăpâna lumii, Care a mântuit din porţile iadului pe cei ce cu credinţă te slăvesc pe tine” (din slujba înmormântării).

Faptul că ea este Maica lui Dumnezeu-Mantuitorul este şi motivul pentru care ei îi acordăm nu numai venerare că sfinţilor, ci supravenerare (hyperdulia).

Aceasta supravenerare se arată în mulţimea incomparabil mai mare de rugăciuni adresate ei, în cererea unor ajutoare direct de la ea, în motivarea celor adresate Mântuitorului, prin faptul că S-a născut din ea. Ea are o poziţie unică în cultul Bisericii. Ea e deasupra tuturor creaturilor omeneşti îndumnezeite şi a îngerilor, unite în Hristos. Dar nu e identică cu Dumnezeu şi cu Hristos Dumnezeu-Omul. Ea e numai om. Dar e omul ridicat prin harul lui Hristos deasupra tuturor sfinţilor şi mai venerată decât toţi, fără să i se aducă închinare ca lui Dumnezeu sau ca lui Hristos, Dumnezeu cel întrupat, închinare ca Celui de care depindem în mod total şi absolut în existenţa şi fericirea noastră veşnică. Tot ce are ea, are ca şi noi, prin Dumnezeu, şi mai special prin Dumnezeu cel întrupat, deşi are mai mult decât noi toţi şi s-a ridicat prin curăţia şi iubirea ei faţă de Dumnezeu mai presus decât toată creaţia; şi în solidaritatea pan-umana în Hristos ea aduce mai multă iubire decât toate făpturile conştiente.

Exemplul tipic al adevăratei libertăţi este Prea-sfânta Fecioară, Maica lui Dumnezeu. Fie voia Ta, facă-se voia Ta în mine! E o mare plăcere pentru ea să facă aceasta, pentru că lucrul corespunde voinţei celei ce spune aceasta. Dacă două fiinţe se iubesc, una este foarte fericită să facă voia celeilalte pentru a o vedea fericită; ea este foarte fericită s-o vadă fericită.

În Fecioara Maria, iubirea dintre Dumnezeu şi umanitate prin femeie, iubirea curata de orice nevoie, primeşte ca răspuns din partea lui Dumnezeu cea mai mare mărturie sensibilă şi veşnică a iubirii Sale: Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Nu este o creaţie nouă. Este umanitatea înnoită în Hristos Dumnezeu venit în maximă apropiere de oameni, Fiul lui Dumnezeu făcut om pentru a-l îndumnezei pe om. Unirea voinţelor divină şi umană a îngăduit Duhului Sfânt să lucreze aceasta.

Sfinţenia Mariei ține mai întâi de fecioria ei. Ea este liberă de orice dorinţă şi de orice ispită omenească. Sensibilitatea ei este curată de orice poftă şi de orice egoism. Ea este sfântă prin dăruirea deplină de sine însăşi lui Dumnezeu. Ea este sfânta şi prin prezenţa lui Hristos în ea. Sfinţii sunt îndumnezeiţi prin prezenţa lui Hristos în ei.

Am menţionat că naşterea Fiului lui Dumnezeu ca om din Fecioară a ridicat umanitatea la unirea maximă cu Dumnezeu şi a dat morţii, primită de El, caracter mântuitor, întrucât nu a suportat-o pentru păcatul Lui, deci din necesitate şi, deci, a putut-o învinge. Prin naşterea din Fecioară, Hristos S-a arătat că e Persoana dumnezeiască Ce-şi asumă firea omenească şi prin această calitate. Se ridică deasupra legii generale a naşterii oamenilor din unirea dintre bărbat şi femeie şi poate învinge legea morţii definitive. Iar prin unitatea de natură cu oamenii, să-i poată scăpa şi pe ei de moartea definitivă. Prin aceasta a adus cea mai însemnată lumină în existenţa omenirii supusă nonsensului prin suportarea unei legi care, în acest caz, ar fi inexplicabilă în originea şi în sensul ei.

Raţiunea cere ca o astfel de lege să aibă un autor conştient superior ei, care, deci, poate scăpa de sub puterea ei când socoteşte că vrea să dea vieţii oamenilor un sens, prin venirea Sa ca om venit între ei, pentru ca şi ei să scape de ea prin unirea voită cu El.

De aceea o negare a naşterii lui Hristos din Fecioara însemnând necesitatea supunerii Lui sub o lege care Îi este superioară, nu-L poate arăta având puterea să scape de ea şi în moartea definitivă cu trupul, impusă de ea în mod general, prin naşterea membrilor ei pentru o moarte definitivă. Dar puterea Fiului lui Dumnezeu s-a arătat nu numai în naşterea Lui mai presus de fire din Fecioară şi, ca urmare, în biruirea morţii, primită cu voia, ci şi în faptul că nu lasă trupul Maicii Lui, din care s-a format trupul Lui, să se corupă în mormânt, ci îl învie şi-l înălţă la cer unde este şi El. Era firesc ca trupul ei, din care s-a format apoi trupul Lui în stare să învingă moartea, să primească şi el puterea aceasta, dar nu din puterea ei, ci din puterea Fiului lui Dumnezeu care a lucrat în ea, formându-şi trupul Lui. Prin aceasta ni s-a dat asigurarea că nu numai trupul lui Hristos, ca trup al Persoanei dumnezeieşti, va învia, ci şi trupurile persoanelor noastre omeneşti, având ca asigurare spre aceasta învierea trupului Maicii Lui, cu care s-a unit cât mai mult. Maica Domnului este, şi în această privinţă, puntea de legătură între Fiul lui Dumnezeu născut şi înviat ca om şi între oameni.

Iar că Maica Domnului nu învie şi nu se înalță prin sine însăşi se vădeşte în faptul că ea nu se arătă cu trupul ei înviat şi nici în actul înălţării, şi aceasta nu se putea arăta astfel nici în lucrarea văzută a lui Hristos cel înviat şi înălţat lângă ea. Actul învierii şi înălţării ei s-a săvârşit prin Fiul ei înviat şi înălţat în chip nevăzut.

Strânsă legătură dintre El şi ea se arata şi prin aceasta o legătură de taină. Apostolii au constatat că trupul ei nu mai era în mormânt doar când au ridicat piatra de pe mormântul ei a treia zi, la cererea lui Toma, care a venit cu întârziere să o vadă.

În icoanele Bisericii, acest fapt este exprimat prin faptul că Hristos e arătat lângă trupul adormit al Maicii Sale, ţinând în braţe sufletul ei în chipul unui copil. Nu îngerii buni sau răi iau sufletul ei, ca la ceilalţi oameni, ci Hristos Însuşi, Fiul ei. Şi în aceasta se arată legătura directă între Maica Domnului şi Fiul lui Dumnezeu Care S-a născut din ea ca om.

În „Sinaxarul” din Minei se spune că îngerii zburau înaintea ei, purtată de Domnul, şi au strigat şi la înălţarea ei, cum au strigat şi la înălţarea Domnului, cetelor de mai sus: „Deschideţi porţile voastre, să treacă Maica Împăratului tuturor!” Ea va fi în veci mai cinstită decât Serafimii şi mai mărita decât Heruvimii, aflându-se nemijlocit lângă Fiul ei făcut om şi ridicat pe tronul dumnezeiesc, la dreapta Tatălui, ca să se facă tuturor oamenilor dăruitor al slavei Lui, prin comuniunea cu El şi prin participarea la toate bunătăţile Lui.

Avem astfel în cer nu numai pe Fiul lui Dumnezeu făcut om, ca să trimită puterea Sa celor ce cred în El, ca să se ridice între îngeri la slavan primită ca om de El, ci şi pe Maica Lui, ca o făptură dintre noi, dar unită în mod deosebit cu El, rugându-se şi ea pentru noi. De aceea ne rugăm nu numai lui Hristos, ci şi ei, să se roage pentru noi şi, încrezători în rugăciunile ei, îi spunem:

“Bucură-te, ceea ce stai înaintea scaunului Dumnezeului tău şi te rogi pentru noi.

Bucură-te, mijlocitoarea între Dumnezeu şi om, care ne izbăveşti pe noi de nevoi”.

Hristos ne-a dat, prin acestea, asigurarea că nu numai El a înviat ca om, fiind Fiul lui Dumnezeu, ci şi noi, oamenii simpli, din puterea Lui.

Maica Domnului naşte pe Fiul lui Dumnezeu ca om, în chip feciorelnic. Dar Duhul Sfânt, lucrând în felul acesta, sau contribuind ca persoana la realizarea actului prin care Fiul lui Dumnezeu Se face ipostas al firii omeneşti, lucrează şi asupra celei ce se face prin aceasta Maica Lui, aşa cum lucrează şi Cuvântul Însuşi, Care Îşi formează firea omenească din ea tot ca persoană.

Dar eficiența Duhului asupra cuiva e în proporţie cu puritatea sau cu disponibilitatea celui asupra căruia Duhul lucrează. Căci puritatea înseamnă disponibilitate nemicșorată pentru Dumnezeu, înseamnă angajarea integrală în dialogul cu Dumnezeu, în rolul celui ce răspunde şi se dăruieşte. Maica Domnului se dăruieşte deplin Cuvântului, nu numai prin cuvânt, ci prin punerea sa integrală la dispoziţia Lui. Duhul poate copleşi astfel în ea deplin legea naturală a naşterii. Cine se preda voluptăţii nu e pur, nu e disponibil în mod integral pentru Dumnezeu, pentru Cuvântul, nu e într-o stare de luciditate spirituală şi de responsabilitate în faţa lui Dumnezeu. În acesta puterea Duhului nu poate copleşi legea naturală a naşterii. Cuvântul lui Dumnezeu nu-şi poate forma El Însuşi, în mod suveran, trupul Său; ci în acest caz trupul se formează prin legea naturii şi e imprimat de voluptatea de la începutul formării lui. Ipostasul Cuvântului nu-şi poate impropria deplin trupul ce se formează astfel şi acesta nu-şi găseşte împlinirea supremă sau personalizarea deplină în Ipostasul Cuvântului, ci rămâne în parte neliber, nedeplin personalizat, nedeplin disponibil pentru spirit.

Cine nu face din partea sa totul pentru puritate, nu poate fi sfinţit de Duhul şi copleşit de El. Cine nu se dăruieşte integral lui Dumnezeu, într-o deplină eliberare de patimi, nu-L poate primi integral pe Dumnezeu ca persoană pentru a-şi afla în El personalizarea deplină. Leonțiu de Bizanţ observa că şi mamele altor proroci au fost sfinţite de Duhul şi prin aceasta şi prorocii ce se aflau în pântecele lor (Ieremia, Ioan Botezătorul etc). „Dar numai Născătoarea de Dumnezeu este în particular cea care a avut pe Duhul Însuşi, umbrind-o şi sălăşluit în ea, şi L-a născut pe Cel conceput ca ipostas al trupului luat din ea. Căci nu a născut pe cineva sfinţit, ci pe Sfântul care, născându-Se din ea, a şi sfinţit-o” (...)”.

 

(Din: “Părinţii Bisericii despre Maica Domnului “, Antologie alcătuită de Ieromonah Benedict Stancu, Editura Sophia, Bucureşti, 2010)

 

You have no rights to post comments

Login Form

Ediția a 3-a a cărții "Mii de tineri își păstrează astăzi fecioria până la căsătorie."