“Aceasta este porunca Mea: sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu.”
Ascultă Radio Ortodoxia Tinerilor
Seara de rugăciune
Miercuri seara, ora 22:30 »
Fericiticeiprigoniti.net
Cinstește-ți eroii și martirii neamului

Ediția a 3-a a cărții "Mii de tineri își păstrează astăzi fecioria până la căsătorie."

Campanii de educație creștin-ortodoxă

Casatoreste-te de tanar Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu   Din comorile Sfintei Scripturi Euharistia continua Theologica  Exista distractie si fara alcool

Crăciunul anului 1952 la Aiud cu Atanasie Berzescu și Radu Gyr

Iisus se naşte şi-n spatele zidurilor reci şi groase, în spatele gratiilor şi uşilor ferecate. În ajun de Crăciun lucram în fabrică. Aşteptam cu înfrigurare scurgerea timpului, ca să mergem în Celular. Ne pregăteam cu toţii de colindul ce avea să fie în noaptea de Ajun.

Îl aşteptam cu neastâmpăr de copii. Aşa cum se întâmplă în toate închisorile din ţară, şi-n Aiud se iau toate măsurile de pază şi de aplicare a unui tratament aspru asupra deţinuţilor. În toate zilele marilor sărbători creştine sau în zilele sărbătorilor comuniste, ne aplicau un regim de teroare, cu percheziţii, suspendarea plimbărilor, mâncare slabă şi pază dublă, atât în cordonul de pază al închisorii, cât şi pe coridoarele Celularului. Îşi făceau loc din plin înjurăturile, bătăile, ba chiar mai mult, punerea în lanţuri sau izolarea în camera de tortură a celor mai periculoşi deţinuţi.

Ofiţerul politic avea un cuvânt greu de spus în alegerea celor care urmau să fie izolaţi. Cu cât era însă prigoana mai mare, cu atât noi ne înălţam mai sus în spiritualitate şi rezistam mai mult.

Cum am ieşit din fabrică, ne îndreptarăm cu mai mult îndemn spre celulele noastre cele de toate zilele. Ne pregăteam de sărbătoare, de parcă am fi fost liberi să mergem cu colindul.

Înţeleşi fiind cu toţii, că după ora închiderii (21), prin alfabetul “morse”, ne dăm de ştire unii la alţii, în toate cele peste 300 de celule, că putem începe colindul.

Închiderea s-a făcut, uşile s-au ferecat. În sfârşit, semnalul de colinde s-a dat. Noi, toţi cei din celulă, patru la număr, cu expresia feţei din copilărie, cu inima zvâcnind în piept, cu mâinile înfipte în zăbrele, cu ochii aprinşi, scânteind în noapte, începem colindul “O, ce veste minunată”, continuând apoi pe aceeaşi melodie, “A venit şi-aici Crăciunul”, versuri de Radu Gyr.

Colind sfânt, din strămoşi moştenit, vestind şi preamărind pe Noul Născut, în scutece înfăşat, Pruncul Sfânt Hristos Iisus. Colindul, la început abia auzit, apoi din ce în ce mai tare, parcă venea de peste veacuri, din glasurile strămoşilor noştri, lăudând şi preamărind pe Cel prea Înalt şi Sfânt.

Era un cer senin, cu infinitul număr de stele. Cu ochii pironiţi în ele, extaziaţi, cântam colindul de care vuia tot văzduhul. Gardienii băteau disperaţi în uşi cu pumnii, să încetăm. După ora închiderii, regulamentul nu mai permitea deschiderea uşilor, decât în prezenţa ofiţerului de serviciu. Ori, fiind peste 300 de celule, practic ofiţerul nu putea face nimic. În noaptea aceea nu s-a deschis o uşă. Populaţia civilă s-a adunat în jurul închisorii. Ascultau uimiţi colindul, ca la sfârşit să cânte şi ei cu noi.

În aceste momente de înălţare spirituală şi de trăire adâncă a fiinţei noastre, de undeva, dintr-o celulă, Radu Gyr sigur colinda şi el cu noi. La fel, înfipt cu mâinile în zăbrele, trăia din farmecul colindului. Era creaţia lui. El ne spunea că nu mai este al lui, ci al neamului nostru românesc. A cunoscut în aceste clipe cele mai copleşitoare sentimente de mulţumire şi de omagiu adus celui mai mare poet care a cântat durerile celor din închisoare. Este poetul pătimirii noastre, a neamului românesc. Nu cred că a fost vreun scriitor care să cunoască o mai mare satisfacţie şi mulţumire sufletească şi un adânc respect pentru opera lui, ca Radu Gyr. Am avut fericirea să stau cu el mult timp. Simt şi azi cum, strângându-mă la pieptul lui, cu căldura sufletească de părinte, mă copleşea, mă fascina. El era patriarhul nostru şi comandantul nostru, al Aiudului întreg. Din gura lui am cules laude şi îndemn la rezistenţă. Îl păstrez în minte şi-n suflet până la moarte.

În noaptea aceasta de Crăciun, cu ochii înfipţi în stele, colindând, vedeam aievea chipul sfânt al mamei, cu obrazul şiroit de lacrimi, al tatălui albit şi îmbătrânit de vreme, al soţiei cu faţa brăzdată de durere, strân-gându-şi la piept pruncul părăsit de mine la patru luni, al bunicilor albiţi şi ei de timp, al fraţilor şi surorilor, al unchilor şi verişorilor şi al prietenilor cinstiţi la suflet. În aceste măreţe clipe, noi, cei din spatele uşilor ferecate, prin colindul nostru din mărginire, făceam saltul în nemărginire, în dumnezeire. Eram extaziaţi. Am simţit şi trăit adânc aceste momente sublime. În acele clipe, puteau să se deschidă uşile toate, gardienii să ne ucidă, că nouă nu ne mai era frică de nimic. Eram în Dumnezeu şi Dumnezeu în noi.

Ţin să menţionez că împreună cu noi în celulă, era şi un ungur, Polgar Ştefan şi un evreu, Tauber Carol. Cu noi împreună au trăit acele clipe fericite de Sfântul Crăciun. Eram oameni cu toţii în faţa lui Dumnezeu, egali în drepturi şi-n obligaţii, cu multă disponibilitate unii faţă de alţii, nu precum cei din parlamentul ţării noastre, de azi. Pacea şi dragostea ne-au fost chezăşie. Toţi aveam impresia, în noaptea aceea, că cetatea infernului, Aiudul, zbura în înaltul cerului, ca un castel fermecat, de o energie neştiută luminat. Parcă-l purtau îngerii şi nu diavolii.

A doua zi, noi, cei fericiţi în timpul colindului, ne-am luat plata. Conducerea ne-a plătit poliţele. A început ancheta. Îi voiau pe cei care au organizat colindul. N-au găsit nimic. Ne-au suspendat plimbările. Mâncarea s-a înrăutăţit simţitor, iar noaptea, percheziţiile şi înjurăturile îşi făcuseră loc. Se dezlănţuise un regim de teroare. Îndurăm în tăcere. Trăim încă acele clipe fericite din miez de noapte, de Sfântul Crăciun.

În fabrică, de ziua Crăciunului nu s-a lucrat aproape nimic. Maiştrii civili ne respectau şi nu ne făceau zile grele.

Simţeau şi ei, ca şi noi, că trăiau împreună cu noi măreţia Naşterii Domnului. Clopotele Aiudului, prin dangătul lor, acordate într-o armonie cerească, aşa cum nu sunt multe azi în lume, ne mângâiau surghiunul. Realizau simfonia clopotelor din stele.

Cu ele se încheie măreţia sărbătorilor Sfântului Crăciun din Aiud.

(Atanasie Berzescu – Lacrimi și sânge. Rezistența anticomunistă armată din munții Banatului)

Pentru a lăsa un comentariu trebuie să te înregistrezi.
Fă-ţi un Cont nou dacă e prima oară când vrei să laşi un comentariu.
Dacă ai deja un cont click aici pentru a intra pe pagina de log in.

Ultimele comentarii

Înregistrare (login)

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Arhiva articolelor

Linkuri

 Portalul Doxologia 

Sanatate si Viata - Pentru un Stil de Viata Sanatos si o Viata Fericita - SanatateSiViata.ro