“Aceasta este porunca Mea: sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu.”
Ascultă Radio Ortodoxia Tinerilor
Seara de rugăciune
Miercuri seara, ora 22:30 »
Fericiticeiprigoniti.net
Cinstește-ți eroii și martirii neamului

Tabără

Campanii de educație creștin-ortodoxă

Euharistia continuaDin comorile Sfintei ScripturiCasatoreste-te de tanar Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu        Theologica  Exista distractie si fara alcool

„Ne simţeam şi noi datori să suferim împreună cu el” (interviu cu Pr. Justin Pârvu)

- Părinte Amfilohie, ce v-a impresionat cel mai mult la Părintele Iustin?

- Faptul că el a căutat să transpună credinţa în faptă, să o trăiască în modul în care Scriptura ne cere să biruim lumea. A fost un om care a biruit lumea cu puterea credinţei în Hristos. În preajma lui am simţit o putere duhovnicească deosebită, care trezea în om conştiinţa că nu poate trăi fără un ideal. Întotdeauna îţi puneai probleme esenţiale de viaţă în dialogul cu Părintele Iustin: Ce urmăreşti? Unde eşti? Către ce te îndrepţi? Şi asta l-a făcut să fie pentru noi, şi pentru întreaga Biserică, un mare animator, care s-a silit să pună în tiparele marilor înfăptuiri puterea credinţei. A fost omul care a înţeles revigorarea neamului şi a societăţii (care se află astăzi într-un haos şi un dezechilibru evident) prin faptele credinţei.

Pentru noi, mai ales pentru cei tineri, a fost o candelă în întunericul acestui veac, la lumina căreia întunericul din noi şi din jurul nostru se împrăştia prin puterea credinţei în Hristos. Însă credinţa lui a fost una vie, lucrătoare, una vitejească, dacă se poate spune aşa, care schimba gândirea şi viaţa omului din temelii. Prin cuvântul său a ridicat pe mulţi pe treptele unei vieţuiri creştine capabilă să meargă până la sacrificiu. În preajma lui, omul slab se simţea puternic şi căpăta încredere; de altfel, a insuflat această încredere tuturor celor cu care discuta – că omul, prin credinţă, poate să biruiască până şi imposibilul, tot răul din el şi din societate.

A fost un om în care strălucea iubirea de Dumnezeu, iubirea de aproapele şi iubirea de patrie în acelaşi timp. Părintele a înţeles să ne trăim credinţa în toate direcţiile acestea, ca fii ai lui Dumnezeu şi ai neamului nostru. El ne-a ajutat să înţelegem neamul în lumina dimensiunii spirituale şi a destinului nostru istoric.

Aşadar, pentru mine, Părintele Iustin a fost marele Duhovnic, care a ştiut să lucreze în adâncul sufletului omului, să mişte în el năzuinţele spre ţelul final al vieţii: învierea, unirea cu Hristos, absolutul, desăvârşirea. Mulţi pot spune multe despre Părintele Iustin, pentru că l-au cunoscut în fel şi chip. Eu aşa l-am avut înaintea ochilor şi în sufletul meu: ca pe omul care, în vremurile acestui ateism în care Noua Ordine Mondială merge evident spre instaurarea unui guvern mondial, ne-a arătat lumina Adevărului şi ne-a îndemnat ca, în tot ceea ce facem, să avem ca punct de referinţă Adevărul, iar nu principiile omeneşti, fiindcă numai pe calea Bisericii se poate aduce această pace, iubire şi stabilitate în suflete şi în societate.

 

Nedepărtarea omului de Dumnezeu, aducerea lui la misiunea istorică şi divină cu care este înzestrat a fost toată preocuparea Părintelui Iustin, din câte l-am cunoscut eu. Aşadar, n-am decât să recunosc faptul că toată orientarea mea în viaţa duhovnicească şi toată lucrarea pe care o săvârşesc aici, cu maicile şi cu oamenii din jurul nostru, este marcată adânc de educaţia pe care Părintele Iustin mi-a dat-o, educaţie pe care a făcut-o, de altfel, cu toţi cei din preajma lui. Alina suferinţele bolnavilor, întărea în primejdii şi necazuri pe ceilalţi, dar mai ales a ridicat conştiinţele la o misiune de viaţă mult mai înaltă. A adus omul la rosturile mari ale vieţii şi a trezit conştiinţele pentru misiunea noastră ca fii ai lui Dumnezeu pe acest pământ.

„Părintele Iustin a văzut omul cu ochiul lui Dumnezeu”

- Cum era să slujeşti alături de Părintele Iustin?

- Era o încântare, fiindcă în preajma acestui om primeai putere şi primeai încredinţare. E mare lucru încrederea pe care a insuflat-o ucenicilor, căci din această încredere în duhovnic izvora o putere sufletească şi o neînfricată convingere că mergi spre biruinţă, făcând ceea ce acest om te îndemna – şi prin exemplul său personal te îndemna să-ţi pui cu adevărat sufletul pentru Hristos, nu numai să vorbeşti sau să povesteşti altora despre cele ale credinţei. Pentru noi, Părintele era trăire pur şi simplu, era omul în care a via puterea faptei, puterea credinţei, puterea rugăciunii.

Nu era numai un simplu sfătuitor, ci era o putere duhovnicească, o forţă pentru cei din jur – fapt care pentru noi constituia o putere, iar pentru alţii o îngrijorare. Căci sunt elemente care se îngrijorează când astfel de lumini strălucesc în întunericul veacului acestuia şi se silesc să le destrame, mânate de interese străine, cu totul contrare concepţiei creştine. Acest om, iată, reaşeza fără arme, fără forţa unei puteri financiare, bancare sau militare, anumite principii creştine de viaţă. Era un om al credinţei, care prin puterea dragostei şi rugăciunilor sale – pentru că avea o mare forţă a rugăciunii – arăta că omul este în stare, aşa cum l-a alcătuit Dumnezeu, să răstoarne răul din el şi din societate şi să aducă adevărata pace, unitate şi stabilitate în sufletul său şi în lume.

În preajma Părintelui Iustin simţeam că avem un rost în viaţa aceasta, că avem şi noi, în ciuda păcatelor cu care ne luptăm fiecare, un sprijin din partea lui Dumnezeu, prin duhovnic, prin Biserică şi prin tot ceea ce ne pune la îndemână Hristos.

- Se ştie că au fost foarte mulţi oameni care nu l-au iubit pe Părintele Iustin – sau chiar i-au vrut răul. Cum se comporta sfinţia sa faţă de aceste persoane?

- Părintele Iustin a avut o viziune creştină asupra vieţii, şi în momentele grele, şi în momentele de bucurie. Nu s-a lăsat influenţat de înfăţişarea exterioară a lucrurilor. A avut înţelegerea duhovnicească, i-a privit pe toţi deopotrivă. Am remarcat la Părintele Iustin o intuiţie şi o inspiraţie aparte: pătrundea cu mare uşurinţă în miezul problemelor şi reuşea să ajungă la sufletul omului, văzând şi ceea ce este slab, şi ceea ce este bun în el. Cunoştea bine influenţa duhurilor răutăţii asupra sufletului omenesc. Discernea când un om este sub inspiraţie divină, când este sub putere proprie şi când se află sub puterea satanei. Părintele Iustin a văzut omul cu ochiul lui Dumnezeu, n-a privit lumea cum o prezintă ştiinţele sociale sau politice sau de orice altă natură. El a privit omul cu ochiul cu care l-a privit Dumnezeu, şi atunci a înţeles să dea luptă permanentă pentru a-l elibera de sub stăpânirea răului, pe calea rugăciunii, a dragostei, care este practic mai puternică decât toate formele de constrângere sau de determinare. De aceea, el a avut mereu o atitudine de dragoste faţă de cei din jur, de multe ori neînţeles – dar iată că, în cele din urmă, toţi îl văd ca pe un om care a biruit lumea prin puterea dragostei lui Hristos.

Această harismă de a sesiza imediat, cu o mare precizie, ce-i bun și ce este slab în om, este un dar al marilor duhovnici, care-i ajută să-l ridice pe om din neliniștea propriilor păcate. De aceea, el a promovat întotdeauna introducerea virtuților creștine atât în planul social, cât și personal și familial, înțelegând că singura soluție de a ridica neamul nostru, omenirea în general, este aceea de a tipări în fapte creatoare, răscolitoare, înviorătoare, poruncile Bisericii și învățătura Bisericii. Aici a fost o piatră de poticnire pentru unii și de dispută pentru alții. Asta este soarta marilor duhovnici, a marilor oameni care au puterea aceasta, de a ne trezi conștiințele pe calea Adevărului.

„Ne-a înscris şi pe noi pe această cale de jertfă, din iubire faţă de Dumnezeu...”

- Întreaga sa viaţă, Părintele a slujit aproapelui; să ne gândim că stătea până la optsprezece ore pe zi la dispoziţia oamenilor... Cum ajunsese Părintele la un asemenea spirit de jertfă?

- Păi, este foarte simplu: este spiritul de jertfă al fiecărui om care iubeşte. Şi, cu cât iubeşti mai mult, cu atât te sacrifici mai mult. Părintele a spus-o el însuşi în mai multe rânduri: ,,Dacă nu aş fi iubit atât de mult acest popor, nu m-aş fi împletit atât de adânc cu necazurile lui!”. El se pleca asupra suferinţei omului în mod firesc, văzând în el pe fratele lui, pe sora lui, pe copilul lui, pe cei pe care Dumnezeu îi aduce cu un rost la el. Şi Părintele Arsenie Papacioc spunea: „Nimeni nu se află niciodată întâmplător în preajma ta”. Aceşti mari duhovnici priveau lumea cu ochiul lor lăuntric şi vedeau în fiecare om o făptură pe care se sileau să o scape de sub nălucirile vrăjmaşului diavol. Patimile care distrug în mod frecvent familia – beţia, certurile, desfrâul şi toate celelalte, până la o serie de tehnologii de distrugere a sufletului omenesc, în cele mai satanice forme – el a căutat să le soluţioneze tot duhovniceşte, pentru că ştia din experienţă (o experienţă plătită cu mult sânge!) că te lupţi nu cu patima în sine, ci cu duhul răutăţii, cu duhul desfrânării, cu duhul întunericului; simţi că e vorba de o luptă cu duhurile, concret, simţi că sunt într-adevăr duhuri, nu simple „greşeli comportamentale”, cum le interpretează lumea ştiinţifică.

De asta Părintele Iustin a suferit cu bucurie, cu seninătate pentru aproapele său, şi ca om şi-a dat preţul lui de priveghere, de sudoare, de nevoinţă. Însă a făcut-o dintr-o înaltă conştiinţă, eu am simţit asta. Şi la rândul nostru, ne simţeam şi noi datori să suferim împreună cu el. Mie chiar îmi pare rău că n-am prins anii lui, deşi au fost ani de grea suferinţă! Şi ne-a înscris şi pe noi pe această cale de jertfă, din iubire faţă de Dumnezeu, cu mare încredere că mergem pe calea biruinţei, că Dumnezeu stă la capătul acestor mari sacrificii, şi în sufletul, şi în inima, şi în toată calea noastră. Că El e Calea, Adevărul, Lumina şi Biruinţa în toată această luptă. Neîndoielnic simţi că mergi spre marea biruinţă pe căile credinţei. De aceea Părintele cerea o credinţă lucrătoare, o credinţă în faptă, o credinţă vitejească, mărturisirea Adevărului prin faptele tale! N-a ţinut predici Părintele, rareori când vorbea – dar avea o putere în cuvânt care izvora din această credinţă şi încredere în Dumnezeu.

Şi de aceea cred că Părintele Iustin este un om prin care Dumnezeu a arătat că a biruit lumea în Iisus Hristos. Pleacă ca un biruitor din lumea aceasta, pleacă ca un mare duhovnic, ca o mare nădejde pentru noi, în ceata acelora pe care i-a slujit o viaţă întreagă. Am mare încredere, în continuare, în ajutorul sfinţiei sale şi în mijlocirea sa la Dumnezeu pentru noi.

(Ieromonah Amfilohie Brânză - Revista Familia Ortodoxă, nr. 7 (54), iulie 2013, pp. 41-45)

Pentru a lăsa un comentariu trebuie să te înregistrezi.
Fă-ţi un Cont nou dacă e prima oară când vrei să laşi un comentariu.
Dacă ai deja un cont click aici pentru a intra pe pagina de log in.

Înregistrare (login)

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Arhiva articolelor

Linkuri

 Portalul Doxologia 

Sanatate si Viata - Pentru un Stil de Viata Sanatos si o Viata Fericita - SanatateSiViata.ro

Ediția a 3-a a cărții "Mii de tineri își păstrează astăzi fecioria până la căsătorie."