“Aceasta este porunca Mea: sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu.”
Ascultă Radio Ortodoxia Tinerilor
Seara de rugăciune
Miercuri seara, ora 22:30 »
Fericiticeiprigoniti.net
Cinstește-ți eroii și martirii neamului

Tabără

Campanii de educație creștin-ortodoxă

Euharistia continuaDin comorile Sfintei ScripturiCasatoreste-te de tanar Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu        Theologica  Exista distractie si fara alcool

„Fratele Traian era foarte atent cu tot ce însemna lucru duhovnicesc”

M-a surprins cu teamă şi cu fior plin de respect grija fratelui Traian faţă de opera pe care pe drept cuvânt putem spune că a scris-o sub inspiraţie divină.

Când mii de versuri curgeau ca dintr-un izvor nesecat, ce va fi simţit oare în inima lui când i se închideau toate porţile vreunei posibile tipăriri a acestora?

Ştim din propriile sale mărturisiri din Istoria unei jertfe sau din Hristos - mărturia mea că a făcut tot ce era omeneşte posibil ca să publice măcar un volum de versuri sau proverbe... Cum a încercat pe la toate tipografiile şi toţi îl refuzau...

Îmi amintesc de modul cum a trebuit să fie plătite cele câteva cărţi tipărite în străinătate: Osana, Osana, Cântările Domnului şi volumul de poezii Cântări Nemuritoare.

Pentru că nu se putea plăti în dolari, s-a propus să se colecteze în taină de pe la fraţi obiecte de artizanat lucrate de mână: broderii, covoare, ţesături de casă, cuverturi şi altele, pe care şi noi le lucram în casă, în acest scop, pe ascuns, ca să nu ne afle nimeni, pentru a fi trimise celor ce tipăriseră cărţile. Cu riscurile foarte mari pe care le presupunea transportarea şi trecerea lor peste graniţă, într-o perioadă când era stăpân un regim atât de vitreg neamului şi credinţei noastre strămoşeşti.

Fratele Traian şi-a riscat libertatea sa cu fruntea sus şi cu inima voioasă. Şi ştim cu toţii că el şi încă vreo câţiva fraţi chiar au plătit cu închisoare în anul 1982, la distribuirea unui lot de cărţi prin ţară. Amintesc aceasta doar pentru a reda impresia ce mi-a creat-o această abnegaţie a sa pentru difuzarea operei sale. Cineva ar putea crede că a dori cu atâta înflăcărare tipărirea propriei opere ar însemna o dorinţă deşartă de mărire, o impunere de sine, însă dorinţa sa era atât de naturală, categoric lipsită de orice infatuare... De ce? Pentru că era rodul unei smerenii naturale, care dorea slăvirea lui Dumnezeu, de la Care ştia că veniseră inspirate toate aceste scrieri, şi nicidecum o impunere a numelui sau a persoanei sale. Era lucrul lui Dumnezeu, era Lucrarea lui Dumnezeu şi el, acest mare om, nu precupeţea nimic în vestirea Evangheliei lui Hristos. Nici măcar viaţa. Îl mistuia grija pentru lucrul lui Dumnezeu... 

Da, nimic nu lăsa la voia întâmplării. Ci, aşa urmărit şi anchetat pentru fiecare deplasare printre fraţi, aşa îmbătrânit înainte de vreme şi bolnav, aşa riscând şi plătind preţuri destul de grele pentru el şi familia sa, fratele Traian îşi găsea timp să verifice cum se făcea lucrul Domnului prin ţară.

Pe când aveam 16-17 ani, tatăl meu, fratele Tăchiţă Gheorghiţă de la Iveşti, îşi achiziţionase o maşină de scris de la Bacău, vândută şi cumpărată prin mai mulţi intermediari, ca să i se piardă urma şi să nu mai ştie nimeni la cine a ajuns. Pentru că, la cumpărarea unei maşini de scris ţi se cereau obligatoriu datele personale. Şi noi, sub îndrumarea fratelui Traian, care făcuse o selecţie cu cântările cunoscute din Cântările Domnului, începuserăm să scriem în mai multe exemplare această culegere. Cu toţii scriam, numai noaptea, cu pături în geamuri, cu pernuţe puse sub picioarele mesei şi sub maşină, să nu se audă zgomotele afară. Seara scoteam dintr-o ascunzătoare din beciul unei vecine tot ceea ce ţinea de multiplicarea respectivă: maşina, colile de scris, indigourile... totul. Şi spre dimineaţă, când oboseam, le strângeam iarăşi şi le ascundeam la loc. Pentru că ni se făcuseră percheziţii şi nouă, şi altor fraţi din Iveşti, şi din multe locuri din ţară, când se confiscase tot ceea ce credea miliţia că este material de propagandă religioasă.

Am scris mai multe serii de câte unsprezece exemplare; şi eu desenam manual, pe fiecare exemplar în parte, grafica din Cântările Domnului. Aceste cărţi de cântări au mers la fraţii români din Iugoslavia.

Apoi, după o vreme, l-am rugat pe fratele Traian să-mi mai dea ceva de lucru. Simţeam în inima mea dorinţa să fac şi eu ceva pentru Lucrarea Oastei. Toată jertfa şi sacrificiul pe care îl făceau fraţii din toată ţara năştea şi în noi toţi dorinţa de jertfire. Toate amenzile şi toate anchetele prin care treceau fraţii ostaşi înflăcăra şi mai mult dorul nostru după Domnul şi dorinţa pentru lucrul Său. La fel cum, în timpul primilor creştini, sângele martirilor năştea şi mai mulţi creştini.

Tocmai atunci fratele Cornel Rusu de la Simeria lucra la notarea cântărilor din volumul fratelui Traian Minune şi Taină, un mănunchi de imne, colinde, cântece şi plângeri închinate Maicii Domnului, iar fratele Traian m-a rugat să copiez aceste note.

La această carte au lucrat mai mulţi fraţi, depunându-se un efort deosebit pentru realizarea ei. Pe lângă textele şi notele muzicale ale melodiilor, fiecare cântare era însoţită de o icoană cu Maica Domnului, toate fiind încadrate de chenare ornamentale. Fiecare pagină a fost fotocopiată în zeci de exemplare şi, legate apoi, au fost dăruite de fratele Traian Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist şi mai multor mitropoliţi şi episcopi, din dorinţa de a-i sensibiliza pe cei în măsură să aprobe tipărirea măcar a acestei cărţi.

Într-o discuţie pe care a avut-o cu tatăl meu referitoare la Minune şi Taină, fratele Traian a spus că nici un om nu poate să cuprindă în cuvinte omeneşti realităţile divine referitoare la Maica Domnului. Şi că, la alcătuirea imnelor, colindelor, cântecelor şi plângerilor din Minune şi Taină, s-a rugat în mod special Maicii Domnului, pentru ca aceasta să-i inspire cele mai curate, cele mai frumoase şi mai cuviincioase cuvinte, spre a nu ştirbi şi a nu întina cu nimic puritatea, curăţia şi pururea fecioria Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Pentru ca murdăria în care au fost terfelite cuvintele omeneşti să nu impieteze cu nimic preacinstirea Sfintei Fecioare Maria. S-a rugat pentru delicateţea exprimării, pentru a nu micşora supravenerarea ce i se cuvine şi starea ei de sfinţenie.

Fratele Traian era foarte atent cu tot ce însemna lucru duhovnicesc. Ţinea foarte mult la calitate. Se îngrijea personal de modul cum lucram. Mergea pe la fiecare, discutând, explicând şi verificând fiecare detaliu.

Pe atunci lucram la Secţia de Covoare din oraşul Tecuci, unde erau angajate mai multe măicuţe de la Mănăstirea Vladimireşti, care fuseseră scoase din mănăstire de către regimul comunist şi trimise la muncă. Într-o zi, una dintre ele, tremurând toată de emoţie, a venit la mine şi mi-a zis mai mult în şoaptă, uimită:

- Mărioara, du-te repede jos, că te caută un om mare.

Emoţionată şi eu, am coborât şi, la intrarea în clădire, mă aştepta fratele Traian. Mi se muiaseră genunchii de emoţie. Cum să vină la mine la serviciu fratele Traian?...

Ce văzuse oare la fratele Traian măicuţa care m-a chemat, ce i-o fi vorbit acesta, cum o fi întrebat-o, de zisese ea despre el că era „un om mare", când dânsul era un om atât de simplu, îmbrăcat de multe ori în costum de salopetă. Aşa cum mulţi ni-l amintim...

Fratele Traian mi-a explicat ce trebuia să fac, cum trebuia să lucrez cu mare atenţie şi grijă, şi apoi a plecat. 

Pe mulţi i-am mai auzit spunând, când era vorba despre vreo melodie sau poezie, sau altceva: „Lasă, că merge şi-aşa. Doar noi nu suntem artişti.” Dar Fratele Traian răspundea: „Oriunde poate să meargă şi-aşa, însă la Dumnezeu merge numai aşa", adică numai lucru de calitate. Ca pentru Dumnezeu.

Am ascultat în ultimii ani destul de multe cântări ale căror melodii sau interpretări nu erau în specificul curat şi cald al Oastei Domnului şi mă gândesc cu tristeţe câte suferinţe şi jertfe, câte eforturi şi griji au alcătuit acest specific minunat şi cu câtă negrijă este el nesocotit şi lepădat astăzi... 

(Mărturia Mariei Gheorghiță - In memoriam Traian Dorz. Mărturii la 20 de ani de la trecerea în veșnicie, ediție îngrijită de Corneliu Clop, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2009, pp. 151-155)

Pentru a lăsa un comentariu trebuie să te înregistrezi.
Fă-ţi un Cont nou dacă e prima oară când vrei să laşi un comentariu.
Dacă ai deja un cont click aici pentru a intra pe pagina de log in.

Înregistrare (login)

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Arhiva articolelor

Linkuri

 Portalul Doxologia 

Sanatate si Viata - Pentru un Stil de Viata Sanatos si o Viata Fericita - SanatateSiViata.ro

Ediția a 3-a a cărții "Mii de tineri își păstrează astăzi fecioria până la căsătorie."