Ne plictisim unii de alţii?
Faptul că ne plictisim unii de alţii – prietenii de prieteni, soţii între ei – arată că de fapt între noi nu există relaţii adevărate. Ca să mă plictisesc de cineva, trebuie să-l epuizez, să-l ştiu ca în palmă. Or, persoana este infinit de adâncă, fiind chip al Treimii neajunse. Dacă ne plictisim de om, înseamnă că îl privim doar la suprafaţă. Dar atunci suntem superficiali şi ne plictisim şi de noi înşine. De aceea căutăm tot timpul noul de suprafaţă.
Omul modern, în general, habar nu are ce înseamnă adâncimea unei relaţii. El este învăţat să fie superficial, din leagăn până la mormânt, prin modul de viaţă care i se impune. Esenţa căderii Evei este superficialitatea. Diavolul a îndemnat-o să fie superficială, promiţându-i cunoaşterea adevărată. Poate că a fost şi ea puţin superficială mai dinainte, din libera ei voinţă. Era cu neputinţă să epuizeze de contemplat creaţia lui Dumnezeu. Faptul că a dat atenţie şarpelui arată că încă poate nu se adâncise cu totul în ceea ce i se oferise să contemple („tot pomul”). Dacă ar fi adâncit cu adevărat contemplarea creaţiei, ar fi fost atât de uimită şi acaparată încât nu ar mai fi avut timp de nimic altceva.
Poate prima neascultare, mult mai subtilă, a fost că nu a urmat sfatul lui Dumnezeu de a mânca din tot pomul. Şi noi cădem, în general, pentru că nu ne ţinem cu tărie de cugetarea necontenită la Dumnezeu. Ori de câte ori ne îngăduim să ne rupem de El, diavolul poate avea intrare. Adevărata relaţie între doi oameni nu poate fi decât aceea de a se umple unul de altul. Şi totuşi, simţind că eşti plin de celălalt, voieşti să te umpli şi mai mult, şi simţi că ai şi mai mult loc să-i încapi.
Deci, umplerea nesăturată de celălalt presupune golirea nemărginită de sine, lărgirea la nesfârşit a inimii tale. Cum amândoi prietenii se lărgesc necontenit, este nevoie ca fiecare să simtă că el trebuie să se lărgească mai mult decât lărgirea celuilalt, să crească mai mult decât creşterea celuilalt. Fiecare trebuie să iasă de la sine în întâmpinarea celuilalt. Aceasta este prietenia reală. Această lărgire este de neînţeles omului lumii. Ea este taina Maici Domnului, al cărei pântece este „mai desfătat, mai larg, decât cerurile, şi a tuturor sfinţilor care îl încap pe Iisus în inimile lor. Este ceva ce nu se poate explica logic, ci care se trăieşte.
(Sfântul Ioan Gura de Aur)
Nicoleta
ianuarie 25, 2010 @ 4:45 pm
Oameni buni ,puneti cuvintele astea pe toate site-urile pentru ca pe internet sunt multe inimi racite.
Catalin
ianuarie 25, 2010 @ 10:57 pm
Ce mare este intelepciunea oamenilor in care viaza Sf. Duh! Si cat de adevarate sunt cuvintele Sfantului.. Adesea avem impresia ca cunoastem bine persoanele care ne sunt mai apropiate, si ca putem discuta diverse chestii (generale) cu ele si nu incercam sa le descoperim mai de aproape. Si dupa ce epuizam subiectele cele mai comune, ajungem sa ne plictisim unii de altii..
Gundy
ianuarie 26, 2010 @ 4:10 pm
Graiul celor care au har de la bunul Dumnezeu nu poate fi decât plin de Adevar si Întelepciune, caci cine altul decât Duhul Sfânt vorbeste prin ei. Dar, referitor la ceea ce s-a spus, am putea spune ca nu „subiectele epuizate” duc la faptul ca ne plictisim unul de altul – realotatea este ca omul nu se cunoaste aproape deloc pe sine.Daca ar încerca sa se cunoasca mai bine ar constata ca el, ca subiect, este „inepuizabil”, si nu s-ar ajunge poate niciodata la fenomenul acesta numit „plictiseala”
Aniri
ianuarie 26, 2010 @ 8:49 pm
„Adevărata relaţie între doi oameni nu poate fi decât aceea de a se umple unul de altul. Şi totuşi, simţind că eşti plin de celălalt, voieşti să te umpli şi mai mult, şi simţi că ai şi mai mult loc să-i încapi.” – da, se traieste, dupa cum a spus la sf.. Dar nu e ca si cum ar fi o reteta universala, faci x si y, si gata, ajungi la idealul asta. Of, uneori se vorbeste cu atata usurinta despre lucrurile astea, dar suntem oamenI! e normal sa ne plictisim. Poate nu e normal sa credem ca e normal. Atunci ne straduim sa nu fim superficiali etc…. Dar sa fim seriosi..Ce-ar fi sa stam sa cunoasem in strafundul strafundurilor oamenii de langa noi, poate poate asa o sa descoperim lucruri deosebite si nu o sa ne plictisim. Suntem cam multi oameni pentru asta si cam putin timp.. De aceea io incerc sa fiu cat mai „eu”, chiar si pe strada.. Adica sa exprim cat mai mult.
A, si.. sunt sigura ca trebuie sa mai evolueeez muuuuult pe plan spiritual din moment ce la aproape fiecare text de genul gandesc „da, teoria o stim toti..” – stim si noi cum e idealul:sad: Dar nu-i asa usor sa ajungi la el. Poate e egoism, dar cred ca avem dreptul sa alegem ce persoane ne sunt dragi si ne stau in preajma.. Orice ar duce la sentimentu asta.. Daca asa simtim! Daca nu simtim pentru unii..! in fine..
nyky
ianuarie 27, 2010 @ 2:51 am
ANIRI@ incearca sa te uiti mai atenta in inima ta si o sa ti dai seama ca ai nevoie de cineva sa umple un gol o dorinta care ramine neimplinita intotdeauna , acel gol il poate umple doar Hristos. In El toate lucrurile isi gasesc locul sunt desavirsite mai ales dragostea , si dragostea nu va pieri niciodata . Dragostea nu pizmuieste nu minte nu judeca iarta totul acopera totul crede totul : Dumnezeu este dragoste si El nu se va plictisi niciodata.
Saurian
ianuarie 27, 2010 @ 9:00 am
@Aniri: Din ce citesc la tine tu eşti genul de persoană romantică. Din păcate duhovnicia nu e romantică ci e dimpotrivă: Hristos pe Cruce sângerând. Aşa şi noi, trebuie să ne punem pe Cruce şi să îi iubim pe toţi ( cum spunea păr. Arsenie Papacioc: „Iubirea vrăjmaşilor e o poruncă nu un sfat” ). Fiecare persoană e Chipul lui Hristos, Chipul lui DUmnezeu. În momentul în care treci peste anumite bariere puse de unii oameni cărora le e frică să nu fie răniţi vei găsi în fiecare pe Hristos care e infinit. De asta nu ne putem plictisi de nici o persoană şi anume pentru că în cazul respectiv ne-am plictisi de Hristos care e infinit. Tu vorbeşti de a iubi pe cei care îţi plac. Dar tu ştii ce ascunde un beţiv pe stradă de care ţi-e greaţă? Ai idee de câtă dragoste e în stare dacă i se oferă şansa? El a ajuns aşa pentru că a fost rănit şi nu mai poate suporta făţărnicia pe care trebuie să o trăiască ( şi din păcate nu-L are pe Hristos care să-L umple de dragoste ). La fel şi drogaţii şi toţi păcătoşii. Sunt oameni care sunt în stare de lucruri imense. Doar să poţi să treci de zidul acesta care şi-l pun să nu fie răniţi. Hai să încercăm să îi descoperim pe cei care îi dispreţuim din jurul nostru şi poate vom găsi oameni mult mai buni decât noi şi prietenii noştri. Şi încă un lucru vrea să îţi mai spun. Mai exact încearcă să faci ceva şi anume pentru fiecare om pe care îl vezi pe stradă întreabă-te: oare cum s-ar comporta dacă i s-ar da iubire din plin? Doamne ajută ( şi sper că în ceea ce am scris să nu fi fost prea dur… am prostul ăsta obicei 😛 )!