“Aceasta este porunca Mea: sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu.”
Ascultă Radio Ortodoxia Tinerilor
Seara de rugăciune
Miercuri seara, ora 22:30 »
Fericiticeiprigoniti.net
Cinstește-ți eroii și martirii neamului

Campanii de educație creștin-ortodoxă

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorieCasatoreste-te de tanarEuharistia continuaDin comorile Sfintei Scripturi  Tu de ce crezi in Dumnezeu        Theologica  Exista distractie si fara alcool

Şi întreaga Spanie a declarat: "Todos somos Marta"

În continuare, prezentăm un articol despre moartea tragică a tinerei Marta del Castillo Casanueva, moarte prin care spaniolii și-au arătat solidaritatea umană, empatia față de un simplu om, și nu în ultimul rând spiritul civic, lecții pe care ar trebui să le învățăm și noi românii:

"Marta del Castillo Casanueva, în vârstă de 17 ani, 1,65 m înălţime, ochii verzi. Ultima oară a fost văzută pe 24 ianuarie 2009, la orele 21:30. Purta blugi, o bluză albă cu mâneci roz, o jachetă de catifea neargă şi o eşarfă roz. Vă rugăm, dacă aţi văzut-o, să sunaţi imediat la 091".

Afişe cu anunţul acestei dispariţii au stat lipite, luni la rând, pe stâlpii lampadarelor, pe pereţi şi-n staţiile din Sevilla. La cinci zile după ce ea a dispărut, povestea Martei a făcut înconjurul lumii. Colegi de clasă, prieteni, vecini de cartier, dar şi oameni care n-au cunoscut-o niciodată s-au mobilizat pentru ea, într-un număr copleşitor. Anunţul dispariţiei a devenit viral pe internet, iar numărul voluntarilor care s-au oferit să lipească afişe pentru găsirea fetei a înregistrat o premieră: niciodată Spania nu se mai mobilizase astfel pentru o persoană dispărută.

Pe 30 ianuarie 2009, mobilizaţi prin reţelele de socializare pe internet, 3000 de oameni au demonstrat în Sevilla, cerând poliţiei să se implice în rezolvarea acestui caz. Şi, pentru prima oară, s-a strigat "Todos somos Marta". "Toţi suntem Marta". Pe 7 februarie, o demonstraţie similară a scos în stradă alte mii de oameni.

Pe 13 februarie 2009, fostul prieten al Martei, Miguel Carcano (20 ani), a recunoscut că a ucis-o. El era cel care spusese că a văzut-o ultima oară pe Marta la 21:30. Minţise. Curând, alţi doi prieteni de-ai săi aveau să mărturisească poliţiei că au fost complici la ascunderea cadavrului. Vestea că Marta a fost ucisă, împrejurările, nici acum pe deplin elucidate, în care s-a produs tragedia şi refuzul suspecţilor de a spune unde este cadavrul au mărit impactul emoţional al cazului. Solidaritatea spaniolilor cu familia Martei a crescut, devenind necondiţionată. Ancheta penală, şi apoi procesul s-au desfăşurat sub o extraordinară presiune a străzii, transmisă şi amplificată de mass-media.

Familia Martei a iniţiat o campanie de strângere de semnături pentru un referendum care să reintroducă pedeapsa cu închisoarea pe viaţă. Pe 21 februarie 2009, circa 5000 de oameni au demonstrat la Madrid avându-i în frunte, în primele rânduri, pe părinţii fetei ucise. Câteva zile mai târziu, premierul de atunci al Spaniei, Jose Luis Rodriguez Zapatero, s-a întâlnit cu ei, pentru a le declara sprijinul şi simpatia. Dar şi pentru a le aminti că închisoarea pe viaţă nu e posibilă, ea fiind eliminată din 1978, odată cu intrarea în vigoare a actualei Constituţii. Pe 4 martie 2011, liderul Partidului Popular din Spania, Mariano Rajoy (actualul premier al Spaniei), a vizitat şi el familia Martei şi a introdus apoi sentinţa pe viaţă în manifestul său electoral pentru alegerile din 2011.

Curând, au apărut tricouri, insigne şi lumânări cu chipul fetei ucise şi cu sloganul "Todos somos Marta". Prietenii au postat anunţuri pe reţeaua socială MySpace, s-au creat pagini pe Facebook, iar pe YouTube au fost urcate fotomontaje cu fotografiile fetei. Sute de utilizatori de internet s-au alăturat campaniei, iar în localităţi din întreaga Spanie, dar şi din America Latină sau din Europa, au apărut afişe prin care se cere "Justiţie pentru Marta".

În memoria Martei del Castilllo au fost scrise melodii şi piese de teatru, au fost făcute procesiuni înaintea sărbătorilor de Paşte, au fost organizate concerte, pe stradă sau în săli pline de spectatori. Mai mulţi cântăreţi din Spania au scos, în scop caritabil, un album intitulat "Cântece pentru Marta". Spaniolii donează bani, într-un cont special deschis, pentru a sprijini demersurile părinţilor fetei, iar pe Platforma online creată pentru Marta del Castillo sunt afişate plăţile efectuate către avocaţi şi dovada achitării altor taxe judiciare.

Pe 13 ianuarie 2012, Tribunalul Provincial din Sevilla i-a achitat pe trei dintre inculpaţi, condamnându-l doar pe Miguel Carcano la 20 de ani de închisoare. Procurorii ceruseră 52. Spaniolii s-a revoltat şi au ieşit în stradă, cu miile, în 40 de oraşe din Spania. Pe 24 ianuarie 2012, când au comemorat trei ani de la uciderea ei, 40.000 de oameni au scandat "Todos somos Marta" pe străzile din Sevilla. O extraordinară lecţie de democraţie şi de solidaritate. Dovada unui popor viu, care a înfiat durerea unei familii, identificându-se cu părinţii tinerei ucise.

În România, cazurile similare sunt trecute cu vederea. Dacă, prin absurd sau din lipsă de subiecte, ele ajung într-o zi temă de dezbatere, atenţia vorbitorilor se concentrează pe întrebări cu caracter retoric, de tipul "ce căuta fata, singură, la acea oră, în casa unui fost prieten?", "cât de libertin era comportamentul ei?" şi "oare nu e fugită în lume, cu un alt băiat?". Spaniolii n-au pus niciuna din aceste întrebări inutile şi nici n-au stat în casă, spectatori de ocazie la tragedia altora. Au ieşit pe stradă, conştienţi fiind că ce i s-a întâmplat Martei s-ar putea întâmpla, într-o zi nenorocită, cu fiecare dintre copiii lor.



Spirit civic pe stadioanele de fotbal
La cinci zile de la dispariţia Martei, pe 29 ianuarie 2009, Real Betis a intrat pe teren, în meciul din Copa del Rey jucat împotriva celor de la Mallorca, purtând tricouri cu chipul fetei şi mesajul "Por favor, gue vuelva Marta" ("Vă rugăm, aduceţi-o pe Marta"). Fotbaliştii de la FC Sevilla au preluat ideea şi s-au alăturat şi ei campaniei.

În februarie 2009, în meciul cu Racing Santander, fotbaliştii de la Real Madrid au intrat, la rându-le, pe un stadion plin cu 73.000 de spectatori, îmbrăcaţi cu tricouri pe care, sub chipul Martei, era scris: "Todos somos Marta".

Cazul Martei a ajuns însă dincolo de graniţele Andaluziei. Întreaga ţară a fost mişcată de dispariţia şi, apoi, de moartea tinerei de 17 ani, iar la meciul amical contra Angliei din 12 februarie 2009, naţionala Spaniei a ieşi la încălzire purtând aceleaşi tricouri albe devenite simbol: sub poza fetei era scris "Todos somos Marta. Te esperamos" (Toţi suntem Marta. Te aşteptăm").

Sursa: jurnalul.ro - Şi întreaga Spanie a declarat: "Todos somos Marta"

Pentru a lăsa un comentariu trebuie să te înregistrezi.
Fă-ţi un Cont nou dacă e prima oară când vrei să laşi un comentariu.
Dacă ai deja un cont click aici pentru a intra pe pagina de log in.

Înregistrare (login)

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Arhiva articolelor

Linkuri

 Portalul Doxologia 

Sanatate si Viata - Pentru un Stil de Viata Sanatos si o Viata Fericita - SanatateSiViata.ro

Ediția a 3-a a cărții "Mii de tineri își păstrează astăzi fecioria până la căsătorie."