Mulţi tineri nu ştiu că sexul are o perioadă de valabilitate

Doamne ajută!

Gândindu-mă ce problematica să abordez ca să fie cât mai actuală şi, în acelaşi timp mai folositoare pentru voi, am decis să vă împărtăşesc câteva din concepţiile mele, sfaturile şi argumentele pe care le folosesc în discuţiile cu tinerii, în calitate de preot şi duhovnic, în ceea ce priveşte începerea relaţiilor trupeşti înainte de căsătorie.

În primul rând aş vrea remarc o diferenţă netă între denumirea de „relaţii intime” şi cea de „relaţii sexuale”. Cred că prima ar trebui să denumească relaţiile între doi soţi căsătoriţi şi cununaţi religios, deoarece adevărata intimitate şi dragoste îşi are fundamentul pe binecuvântarea divină prin harul tainei Sfintei Cununii, iar intimitatea înseamnă şi fidelitate. Chiar şi în familie, în condiţiile menţionate, denumirea de relaţii intime îşi pierde conotaţia atunci când un soţ înşeală pe celălalt, deoarece intimitatea care s-ar extinde la o a treia persoană, nu mai este intimitate.

Pe cealaltă parte, însă, relaţiile sexuale sunt cele pe care le poţi avea indiferent de cele menţionate până acum. Cred că, uneori, chiar şi în familie le poţi avea, atunci când ele sunt dezbrăcate de scopul lor dat de la Dumnezeu, sporirea dragostei între soţi şi procrearea.

Plecând de la premiza că suntem de acord cu toţii că a avea relaţii trupeşti înainte de căsătorie, din punct de vedere creştin, este păcat, voi încerca să vă prezint câteva din situaţiile cu care m-am confruntat, mai ales în scaunul spovedaniei. Spre exemplu, constat cu mare uimire că cea mai mare parte din tinerii care și-au început viaţa sexuală şi vin să se spovedească, nu cunosc că acest păcat îi poate opri de la comuniunea euharistică, adică de la Sfânta Împărtăşanie, până la şapte ani de zile, dacă „partenerul\a” nu este căsătorit şi până la 15 ani, dacă este.

Cel mai adesea în mintea tânărului apare întrebarea de ce să nu facem asta dacă ne iubim. De ce Dumnezeu ne interzice acest lucru, dacă tot el a creat plăcerea care se naşte de aici? Dacă Dumnezeu e iubire, de ce ne chinuie să estompăm aceste porniri ale dragostei noastre?

Ei bine, dacă admitem că Dumnezeu e Tatăl nostru iubitor, vă întreb, care tată ar lăsa un copil mic şi neexperimentat să se joace cu focul sau cu cuţitul atunci când nu ar fi capabil să le folosească, doar pentru faptul că-l iubeşte şi vede că şi copilului îi place foarte mult obiectul respectiv? Poate doar unul iresponsabil. Sau de ce nu putem obţine un permis de conducere înainte de o anumită vârstă cu toate că ne dorim foarte mult şi, poate chiar avem talentul necesar şi priceperea pentru asta? Da, e vorba de momentul pentru care au fost create toate.

În altă ordine de idei, e adevărat! Dumnezeu a creat şi a proiectat cu mare înţelepciune organele sexuale şi plăcerea care rezultă în urma actului conjugal, dar pentru a fi folosite la momentul lor. E ca şi cum ai culege merele dintr-o livadă când ele abia capăta contur şi mai apoi la vremea roadelor ai vrea să te bucuri din nou de ele… Păi le-ai cules deja crude. Mulţi tineri nu ştiu că sexul are o perioadă de valabilitate, ca de altfel orice lucru creat din lumea aceasta. E ca un produs pe care-l iei de la market şi scrie că-i valabil un an, să zicem, dar, dacă îl desfaci mai ţine doar două zile. Ce vreau să zic? Dacă îţi doreşti foarte mult să ajungi în Paris şi reuşeşti, a doua oară va fi frumos, dar nu ca prima dată. Iar dacă ajungi să locuieşti acolo, s-ar putea la un moment dat să nu-ţi mai placă, să vezi și neajunsurile orașului. Totul pe acest pământ este trecător, supus erodării şi timpului. Doar în cadrul sfânt al familiei binecuvântate relațiile intime capătă sensul profund pentru care au fost lăsate. Adică relaţiile intime în cadrul unei căsătorii au în ele şi harul lui Dumnezeu. Ele sunt mai aproape de scopul lor. Nu mai au doar un caracter uman, trupesc, animalic, ci se preschimbă în ceva duhovnicesc. Şi sigur, nu numai că „valabilitatea” e mai mare, dar şi acţionează ca un resort care propulsează relaţia dintre soţi pe un plan mai înalt din punct de vedere spiritual.

Plăcerea conjugală e ca un cadou de nuntă pe care îl dă Dumnezeu la doi tineri şi, după nuntă, cei doi, de bucurie, se închid în camera lor să nu-i vadă nimeni şi se bucură de surpriză. Dar care ar mai fi surpriza dacă ar şti ce se află în pachet? Sau e la fel cum ai spune prietenului tău: vezi că mâine de ziua ta ţi-am pregătit o surpriză, îţi voi face cutare, îţi iau cutare, dar vezi, e o surpriză, tu nu trebuie să ştii… Aţi prins ideea.

Asta îmi aduce aminte şi de o întâmplare hazlie din viaţa mea. Când eram mai mic, cam pe la vreo 10 ani, iar fratele meu avea vreo 5, am vrut să-i dovedesc că nu există Moş Crăciun. Mă certam cu el şi-i aduceam argumente, dar el nu se clintea în credinţa lui. La un moment dat i-am dovedit. Iată cum!

Cu o zi, două, înainte de Crăciun eram sigur că părinţii au luat deja cadourile pentru noi doi. Nu ştiam cu siguranţă unde sunt, dar bănuiam. Erau în locul cel mai sigur, acolo unde erau actele casei şi, vă daţi seama, unde noi nu aveam acces. Am urmărit când părinţii nu erau acasă şi am purces la acţiune. Dulapul cu pricina fiind undeva mai sus, am pus cu îndemânare un scaun pe masa din sufragerie şi am deschis uşa dulapului. Ce să vezi, victorie! O maşinuţă şi un tractoraș superbe. I-am zis. Acum mă crezi? El s-a uitat încurcat şi, după câteva clipe de cugetare adâncă a zis. Moş Crăciun le-a pus aici. Zic, mă, tu nu înţelegi, părinţii le-au pus aici…!?! Nu a înţeles. În acel moment a intrat tata în casă. Mi-a stat inima. Eram amândoi cocoţaţi pe masă. Vă daţi seama că eu mi-am luat-o bine. Cadourile ni le-au pus a doua zi sub brad, dar acum mie chiar îmi părea rău. De acum fratele se convinsese că nu există Moş Crăciun, iar eu am constatat că era mult mai bine înainte. Acum creierul fratelui nu-l mai puteam reseta să creadă din nou ca înainte. De atunci nici n-a mai venit Moş Crăciun… aşa fals cum era.

Aşa cred că se întâmplă şi cu cei care gustă anumite bucurii ale vieţii la momentul nepotrivit. Aşa cum i-am stricat inocența fratelui meu, fără să o mai pot repara, tot aşa cred că este şi cu începerea relaţiilor înainte de momentul rânduit de Dumnezeu. Când vine căsătoria nu te mai poţi preface că e prima oară, oricât ai încerca. De asemenea cred că la fel cum eu încercam să-i ofer fratelui meu „avantajul” de a fi „liber” în cunoaştere, tot aşa unii care şi-au început „viaţa sexuală” corup pe alţii la aşa zisa „libertate” de care nu au nevoie şi, aşa de mult insistă, până reuşesc.