Tabără de iarnă la Vatra Dornei (16-21 februarie 2016). Impresii și fotografii.

Doamne ajută! Vă voi împărtăși câteva impresii din tabăra noastră de iarnă de la Vatra Dornei, în speranța că vă vom convinge să vă alăturați familiei OT sau să vizitați aceste locuri frumoase și binecuvântate de Dumnezeu.

Deși majoritatea a așteptat cu bucurie această tabără pentru a schia, pentru a ne da cu sania sau pentru bulgăreală, totuși Dumnezeu a rânduit într-un alt fel lucrurile. Cu câteva zile înainte de a ajunge la Vatra Dornei temperaturile au crescut și zăpada s-a topit repede…. pârtia fiind impracticabilă.

Marți seara, 16 februarie 2016, ne-am adunat cu toții din orașele din care veneam și am schimbat programul taberei, care era axat în principal pe zăpadă. Dar acum, după ce s-a terminat, dăm cu toții slavă lui Dumnezeu că a ieșit mai frumos decât ne-am închipuit, și până la urmă am avut și zăpăda, în ultima zi. A fost prima seară în care am avut discuții pe tema cărții „Faptele Apostolilor” din Noul Testament.

Pensiunea la care ne-am cazat avea un living foarte mare, un loc care semăna mai mult cu o sălă de restaurant, având bucătărie proprie și 50 de locuri la mese, și acest lucru ne-a ajutat să avem un loc intim unde să stăm mai mult împreună. Ne-am pregătit masa singuri, ne-am ajutat și servit unii pe alții… Acolo am avut serile de discuții, acolo am râs, am dansat, ne-am jucat, ne-am bucurat.

Miercuri dimineața Iulian, ghidul nostru drag, inginer silvic în Vatra Dornei l-a chemat pe părintele din Dorna-Arini ca să binecuvinteze această tabără, rugându-se împreună cu noi ca întâlnirea noastră să fie spre slava lui Dumnezeu, spre apropierea noastră unii de alții și spre mântuire.

După micul-dejun am plecat spre Mănăstirea Moldovița apoi spre Mănăstirea Sucevița și pe drum am văzut un indicator către Mocănița Huțulca din Moldovița. Am sunat, am făcut o programare și peste două ore eram în gara. Mecanicii pregăteau locomotiva iar noi ne-am adăpostit în vagoanele bine încălăzite de sobă. După ceva timp în care ne-am fotografiat am plecat la drum spre Argel. Călătoria a durat o oră dus-întors, având posibilitatea să stăm și în pe „terasa” vagonului, în exterior, bucurându-ne de peisaje și atmosfera rustică pe care o crea vechea locomotivă.

De aici am plecat spre Mănăstirea Putna, unde părintele Iustin ne aștepta cu drag. După un drum lung, se făcuse deja noapte iar părintele ne-a adunat frumos în muzeul mănăstirii. Aici am avut parte de o minunată lecție de istorie împletită cu argumente dumnezeiești, în urmă căreia am rămas uimiți cu toții. De aici călugării mănăstirii ne-au invitat la masă… Și aici am mai rămas la vorbă cu părintele Iustin… un om cald, cu o inocență a sufletului care te atrage. La plecare, ne-am închinat în biserică și abia târziu în noapte am ajuns la pensiune. Aici unii au mai avut puterea să rămână la o seară de cântece la chitară

Joi, 17 februarie 2016, am stabilit să fie zi de munte, așa că dimineață am urcat în mașini și am plecat spre Mănăstirea Rarău. Aici ne-am închinat icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, am primit un cuvânt de învățătură de la un părinte al cărui nume nu-l știu, dar care ne-a vorbit frumos și din suflet. De aici am hotărât să urcăm tocmai în vârful Rarău. Pe jos nu mai era așa multă apă și am putut urca fără probleme.

A fost o încântare până sus, mai ales că întâlneam zone din ce în ce mai multe cu zăpadă. Ne-am bulgărit, am discutat, ne-am dat pe zăpadă ca pe tobogan într-o vale, și am legat prietenii.

Până ne-am întors la pensiune s-a întunecat. Iulian ne aștepta la mătușa lui pe toți cu masa pregătită. A fost o seară frumoasă, plină de veselie, în care Alexandra ne-a învățat să dansăm moldovenește.

Vineri, 18 februarie 2016, am hotărât să mergem cu telescaunul din Vatra Dornei, care are o lungime de trei kilometri și călătoria durează 25 de minute la dus și același timp la întors. Afară era frig, umiditate și când am ajuns sus ne-am bucurat puțin de priveliște și am intrat apoi înauntru la un ceai. O parte din noi au acceptat să călărească pe un cal adus acolo sus de un localnic, care-și câștiga pâinea plimbând turiștii.

Am coborât cu telescaunul și am plecat spre Mănăstirea Sihăstria Rarăului, având ca țintă întâlnirea cu părintele Ioan. După un drum lung și anevoios chiar când am ajuns la poarta mănăstirii, venea și părintele Ioan conducând o mașină a mănăstirii. Părintele ne-a vorbit frumos, întârindu-ne în credința în Dumnezeu. Ne-am închinat în biserică, am trecut pe la pangar și apoi am fost invitați la masă.

În drum spre casă am făcut un popas la ciorbă și ne-am bucurat unii de alții la masă. Când am ajuns la pensiune a urmat a doua seară de discuții pe tema „Faptele Apostolilor”.

Sâmbătă, 19 februarie 2016 am plecat spre Mănăstirea Piatra Fântânele din Pasul Tihuța, aflată la granița dintre Transilvania și Bucovina, un loc așezat într-un peisaj mioritic încântător. Din păcate era ceață când am ajuns noi și deși am urcat sus la cruce, n-am putut admira Munții Bârgăului și împrejurimile. Crucea de la Piatra Fântânele este cea mai înaltă din țară, mai mare și decât cea de pe Caraiman, și este simbolul credinței localnicilor acestei zone, care a fost bântuită, în istorie, de foarte multe necazuri.

Am coborât la mănăstire unde ne-a întâmpinat părinte Gavril, parohul bisericii, mănăstirea având rol și de parohie pentru credincioșii din zonă. În biserică, sfinția sa ne-a relatat istoricul acestui așezământ monahal, apoi ne-a prezentat atelierele de croitorie și de pictură unde maicile lucrează zilnic, și apoi ne-a invitat la masă.

După ora prânzului ne-am retras puțin la pensiune pentru a ne pregăti de marele eveniment: venirea moaștelor Sfântului Nectarie din Grecia la Mănăstirea Dorna-Arini.

În jurul ora 16 am ajuns la mănăstire și apoi am plecat la locul de întâlnire de unde urma să plece procesiunea cu credincioșii și preoții care-l așteptau pe iubitul nostru sfânt. Cu adevărat atmosferă de sărbătoarea pentru toată zona Dornelor, pentru că sute de oameni au venit să se închine celui ce a cucerit prin puterea rugăciunilor sale întreaga Ortodoxie. Cu cai frumoși, în costume naționale, cu buciumuri, cu trăsuri, cu flori și zâmbete pe buze am plecat în procesiune alături de ÎPS Teodosie până la poarta mănăstirii. De aici moaștele au fost așezat la subsolul bisericii care se află în construcție și oamenii s-au așezat liniștiți la coadă.

Am stat și noi vreo oră și ceva pentru a asculta slujba acatistului și a atinge mâna Sfântului cerându-i ajutor. A fost o seară frumoasă… pe care am terminat-o la pensiune cu voie bună și jocuri de echipă.

Duminică, 20 februarie 2016, a fost ultima zi a taberei, dar una dintre cele mai frumoase. Am plecat până-n Poiana Negri cu mașinile, iar acolo ne aștepta Iulian cu câteva mașini de teren pentru a urca sus pe munte la Schitul 12 Apostoli. Afară era frig și ningea. Cu cât urcam mai mult cu atât peisajul de iarnă devenea mai ca-n povești, ca-n gândurile noastre pe care le aveam înainte de a ajunge în această tabără. Patru băieți am mers în carlinga mașinii de teren și am putut să ne bucurăm de peisaj într-un mod special.

Odată ajunși sus am intrat în biserica participând la Sfânta Liturghie, și dând răspunsurile la strană. Părintele Filotei a slujit cu liniște și la sfârșit ne-a vorbit despre ispitele vrăjmășului și lupta cu gândurile. A urmat un parastas de pomenire și apoi am stat cu toții la masă.

Am coborât de pe munte din acel peisaj încântător de iarnă până unde ne-am lăsat mașinile. Așa s-a terminat întâlnirea noastră. Ne-am luat rămas bun, ne-am îmbrățișat și am plecat spre casă. Mai jos așez impresiilui lui Eugen Apostol, unul dintre participanții taberei:

„Cuvintele sunt de prisos, pentru a putea descrie cu adevărat ceea ce am trăit în toate momentele frumoase petrecute împreună. De la început aş dori să menţionez că am simţit cum Dumnezeu a lucrat în sufletul fiecăruia dintre noi, şi cum ne-a călăuzit paşii spre locuri frumoase, magice aş putea spune, de unde am avut de învăţat câte ceva, alături de bucuria şi entuziasmul care ne-au luminat chipurile.

Au fost multe momente frumoase, dar şi unele chiar ne-au pus răbdarea, dragostea şi încrederea la încercare, dar cu ajutorul Domnului, am trecut peste toate şi am rămas în continuare cu aceeaşi pace şi veselie în suflet, am rămas în continuare prieteni.

Totul mi s-a părut fascinant, mai ales că eu personal am păşit pentru prima dată în viaţa mea pe pământul Bucovinei. Mă aşteptam să fiu atins de un farmec aparte pe care acest pământ binecuvântat de Dumnezeu îl poate oferi. De la mânăstirile vechi de secole ce ascund taine adânci pe care ni le trasmit strămoşii noştri în suflete de atâtea veacuri, până la faimoasa Mocăniţă ce ne-a plimbat pe meleaguri arhaice şi rupte parcă total de realitatea cotidiană pe care noi o trăim. De la oameni minunaţi, bucovineni credincioşi şi gospodari care ne fac mândri că suntem români, până la părinţi şi duhovnici din mânăstiri ascunse de ,,văpaia tehnologiei şi a informaţiilor” (care secătuiesc atât de mult sufletul omului), dar care stau precum un far de lumină şi o oază de speranţă în calea pelerinilor care ascultă de glasul îngerului şi urcă la schitul din vârful muntelui pentru a auzi un cuvânt de învăţătură şi pentru a-şi potoli setea după adevăr şi absolut.

Dar acestea nu sunt indeajuns pentru a completa marea bucurie pe care am simţit-o pentru că am avut ocazia să trăiesc toate aceste momente alături de oameni faini şi minunaţi! Faptul că am putut să ne bucurăm impreună de toate aceste lucruri, ne arată marea dragoste a lui Dumnezeu, care ne-a adunat din fiecare colţişor de ţară şi ne-a adus aici, pentru a ne mai trezi sufletele şi pentru a ni le umple cu o încărcătură duhovnicească, curată şi autentică.

„Iată acum ce este bun şi ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună! […] că unde este unire acolo a poruncit Domnul binecuvântarea şi viaţa până în veac” (Psalmul 132).

Iată, dragii mei, cuvintele curate din Sfânta Scriptură, izvorâte din Harul Duhului Sfânt, şi care ne arată cât de important este să trăim în pace şi unire, în dragoste frăţească, unii pentru ceilalţi, întru numele Domnului nostru Iisus Hristos. Fiindcă ne-am adunat la un loc datorită credinţei în Domnul Hristos, iată cum Dumnezeu ne-a binecuvântat frumoasa tabără, pe care nu o vom uita cu siguranţă, şi care ne-a ajutat să legăm prietenii frumoase şi trainice.

Frumos a fost că ne-am distrat împreună, că am luat mesele impreună de fiecare dată, că ne-am trezit în fiecare dimineaţă într-un cuget şi că am pornit la drum de fiecare dată cu acelaşi gând şi aceeaşi bucurie.”

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

(Claudiu Balan)