“Aceasta este porunca Mea: sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu.”
Ascultă Radio Ortodoxia Tinerilor
Seara de rugăciune
Miercuri seara, ora 22:30 »
Fericiticeiprigoniti.net
Cinstește-ți eroii și martirii neamului

Tabără

Excursie în Munții Făgăraș

Campanii de educație creștin-ortodoxă

Casatoreste-te de tanar Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu    Din comorile Sfintei Scripturi Euharistia continua Theologica  Exista distractie si fara alcool

Ediția a 3-a a cărții "Mii de tineri își păstrează astăzi fecioria până la căsătorie."

Turul României “Fericiți cei Prigoniți pentru dreptate” 2017. Impresii și fotografii

Dragilor voi împărtăși câteva gânduri cu voi despre amintirile noastre din turul României, în ideea că poate cândva veți dori și voi să călcați pe aceste meleaguri. A fost al 3-lea an când organizăm acest tur și de data aceasta am avut parte de câteva suprize și noutăți. În primul rând am putut să vizităm Penitenciarul de maximă siguranță de la Gherla pentru prima oară, unde a fost și locația fostei închisori comuniste. În al doilea rând am avut bucuria să întâlnim doi foști deținuți politici și să discutăm cu ei.

Ziua 1
Vineri, 23 iunie 2017

Întâlnirea participanților a avut loc în București la Monumentul Aripi din Piața Presei Libere construit la inițiativa Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, avându-l ca autor pe sculptorul Dragoș Buculei, a cărui tată a fost deținut politic la Aiud.

Părintele Victor, slujitor la Paraclisul Ortodox “Sf. Chiril și Metodie” din Campusul Agronomie, a fost alături de noi și s-a rugat împreună cu noi să avem folos de la această călătorie și să ne întoarcem cu bine la ale noastre. După rugăciunea de călătorie am discutat puțin despre simbolistica acestui monument superb ridicat pe locul fostei statui al lui Stalin, și apoi am plecat la drum.

Prima destinație: Fortul 13 Jilava, cea mai mare închisoare comunistă din România, locul pe unde au trecut majoritatea condamnaților. Am prins vreme bună, și am putut vizita în liniște toate zonele acestui fort. Din păcate acest spațiu rămâne în continuare nevalorificat, deși ar putea fi punctul 0 al recuperării memoriei neamului nostru românesc din secolul XX.

De aici am plecat spre Închisoarea Pitești, acolo unde Maria Axinte, administratorul acestui spațiu, ne-a așteptat și ne-a fost ghid. Pentru mine nefiind prima vizită, nu mai pot să vă descriu aceste locuri cu entuziasmul noutății, pentru că le cunosc. Totuși a fost o bucurie să ajung iarăși în așa numita “Camera 4 Spital”, cameră în care foștii deținuți politici erau maltratați, astăzi transformată în paraclis ortodox. Pe sângele martirilor s-a zidit o biserică lui Hristos – Dumnezeul nostru, așa cum este tradiția neamului creștinesc din primul veac și până astăzi.

De aici am plecat spre Făgăraș. Spre seară ne-am întâlnit la Fundația Negru-Vodă cu domnul profesor Florentin Olteanu, membru fondator al acestei fundații, un om extraordinar, care ne-a vorbit despre comunizarea Țării Făgărașului și despre hărnicia și credința acestor frați români.

Era deja ora 9 seara și nu am mai avut vreme să vizităm și liceul și cetatea Făgărașului. Mai aveam câțiva kilometri de mers până la Mănăstirea Sâmbata de Sus, acolo unde aveam să ne cazăm. Orice vizită la Sâmbata e o încântare a sufletului. Aerul curat și rece, munții Făgăraș care îmbrățișează mănăstirea la poalele lor, lacul din apropiere, superba mănăstire-cetate a Transilvaniei și Duhul lui Dumnezeu prezent din belșug în locașul Sfinților Martiri Brâncoveni, a Părintelui Arsenie Boca și a părintelui Teofil Pârâian, fac sufletul omului să-și dorească să rămână… să guste din Dumnezeu cu nesaț.

Ziua a 2-a
Sâmbătă, 24 iunie 2017 – Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul

Dimineață, după o plimbare pe malul lacului, am participat la Sfânta Liturghie, ne-am împărtășit cu trupul și sângele Domnului și apoi am luat masa de prânz la Academia Sâmbătă, urmând apoi să plecăm spre Sibiel.

Înainte de asta am făcut un popas în fața crucii din fața mănăstirii, ridicate în memoria martirilor din rezistența anticomunistă din munții Făgăraș. Aici am vorbit puțin despre ce a însemnat rezistența armată împotriva regimului comunist în toată România și care au fost idealurile care i-au făcut pe acești oameni ai muntelui să reziste ani de zile, prigoniți în frig și foame.

De aici am ajuns și la cimitirul mănăstirii pentru a ne închina la mormântul părintelui Teofil Pârâian și am plecat la drum.

Cam în maxim 2 ore de la miezul zilei am ajuns la Sibiel în biserica ortodoxă a Părintelui Zosim Oancea, mărturisitor în temnițele comuniste timp de 21 de ani, care a realizat aici un muzeu superb de icoane pe sticlă, cel mai mare de acest gen din România. Am vizitat muzeul, am vizitat și biserica cea veche a satului, și apoi am plecat spre Aiud.

La Aiud, am poposit mai întâi la Monumentul Schitul “Înălțarea Sfintei Cruci” din Râpa Robilor dedicat celor care au fost îngropați în această groapă comună de deținuți politici, fără cruce, fără lumânare, fără rugăciune, fără respect, ca niște câini lepădați, deși erau elita neamului nostru românesc.

Am coborât apoi spre noua Mănăstire Aiud și ne-am bucurat de simbolistica ei extraordinară. De aici, la plecare am oprit și în fața actualului penitenciar de maximă siguranță de la Aiud, pentru a vedea clădirea unde Maica Domnului și Domnul Hristos au coborât în inimile atâtor întristați, și unde Radu Gyr, numit patriarhul Aiudului, a mângâiat prin poezia lui mii de inimi.

S-a făcut seară și ne-am cazat la o pensiune în Târgu-Mureș, un loc frumos, retras, unde am avut răgaz să mâncăm și să vizionăm și un scurt reportaj cu părintele Ioan Iovan de la Recea, mare mărturisitor în temnițele comuniste.

Ziua a 3-a
Duminică, 25 iunie 2017

Dimineață, am împachetat și am plecat către Mănăstirea Recea, care se află la ieșire din Târgu-Mureș. Aici urma să participăm la Sfânta Liturghie. Era ora 08.30 când am ajuns și slujba încă nu începuse. Am avut timp să mergem la mormântului părintelui Ioan Iovan, ctitorul acestui locaș, și să ne închinăm și să ne rugăm lui. Am rămas puțin să-i ascultăm și glasul într-o înregistrare audio dintr-o conferință ținută acum câțiva ani.

Am stat la slujbă, ne-am împărtășit în biserica unde de atâtea ori Părintele Ioan le spunea credincioșilor: “Dragilor, iată Hristos este aici pe Sfânta Masă alături de noi! Veniți de vă curățiți păcatele în sângele Lui!”  și apoi am plecat înfometați către Gherla.

Aici ne aștepta prietenul nostru Mihai. Prima oprire la Gherla a fost vizitarea penitenciarului care se află încă în funcțiune. Încă de la intrare ne întâmpină mesajul “Nihil Sine Deo” de pe stâlpi, o troiță din lemn și icoanele Sfinților Apostoli Petru și Pavel de pe frontispiciul clădirii. Fără să știu prea multe despre fostul director al acestui penitenciar, se vede că a fost un om credincios.

La interior am vizitat capela penitenciarului și curtea acestei biserici, care era plină de picturi mari pe zidurile interioare ale închisorii, realizate sub forma unor lecții de istorie a neamului nostru românesc. Unul din marile tablouri pictate îi avea scriși pe martirii din perioada regimului comunist care au trecut prin acest penitenciar… și pe care ne-am bucurat să-i recunoaștem.

De aici am plecat spre Mănăstirea Nicula, unde am fost primiți cu drag, de un părinte ghid, al cărui nume nu-l mai rețin, ne-a vorbit despre biserica micuță din lemn, despre biserica veche unde se află icoana făcătoarea de minuni a Maicii Domnului și despre noua biserica aflată încă în curs de a fi pictată. Apoi am stat la masă prin jurul orei 17.00 fără să fi mâncat mare lucru pânâ atunci. Am plecat bucuroși din cetatea Maicii Domnului, ocrotitoarea Ardealului.

Următoarea locație de aici a fost Mănăstirea Rohia, un loc aparte între mănăstirile neamului nostru, un loc în care a viețuit Părintele Nicolae Steinhardt, cărturar și martir al neamului nostru românesc. Tot aici se află îngropat și Înaltpreasfințitul Justinian Chira, fost stareț al mănăstirii, și ierarh de seamă al Bisericii noastre.

Am vizitat biserica, biblioteca, apoi chilia părintelui Nicolae Steinhardt, și în final bisericuța de lemn din deal. A fost o încântare și această vizită, mai ales că mănăstirea se află într-un cadru natural extraordinar, în inima munților.

Se făcuse seară și mai aveam doar câțiva kilometri până la Târgu-Lăpuș unde urma să înoptăm la o pensiune. Pe drum am oprit să admirăm apusul de soare și peisajele minunate ale Maramureșului. 10 minute cât am stat în acel spațiu, parcă s-a oprit timpul în loc... adăpându-ne însetați de frumusețea creației lui Dumnezeu.

Și pensiunea se afla într-o zonă foarte frumoasă, în mijlocul naturii. Am mâncat, apoi o parte am mai avut putere să vedem un film despre istoria regimului comunist în România.

Ziua a 4-a
Luni, 26 iunie 2017

Deși nu era în program, în drumul nostru spre Sighet, dimineața, am avut ocazia să trecem și prin Cavnic, acolo unde a funcționat o exploatare minieră cu deținuți politici. Ne-am oprit undeva în zonă pentru a vorbit de felul în care deținuții munceau la altitudini de mai mult de 100 de metri sub pământ, în galerii cu 40 de grade celsius și cu o aciditate foarte ridicată. Am vorbit și despre evadarea de la Cavnic dar și despre cum sărbătoreau martirii noștri Învierea Domnului nostru Iisus Hristos în mină sub pământ.

De aici am plecat spre Sighetul Marmației să vizităm Memorialul Victimelor Comunismului, singurul muzeu din România dedicat comunismului, construit cu fonduri private, care descrie pe larg această pagină de istorie a comunismului care a schimbat societatea românească din rădăcini.

Am stat în jur de 2 ore și jumătate, după care domnul Robert Furtos ne-a făcut bucuria să ne intermedieze întâlnirea cu domnul Ioan (numele de familie nu-l mai rețin), fost deținut la Sighet și la Târgșor. Un om firav, cu mult bun simț, care ne-a împărtășit bucuros câteva momente din zilele petrecute în temnițe.

Era ora prânzului și mai aveam destul timp până seara, așa că am plecat spre Cimitirul Vesel de la Săpânța. Am vizitat cimitirul, apoi casa memorială a lui Stan Pătraș, autorul acestor cruci frumos împodobite, iar apoi am ajuns să vedem și Mănăstirea Peri, o bijuterie din lemn, unică în România prin dimensiunile ei extraordinare.

În casa lui Stan Pătraș am avut bucuria să vorbim cu domnul care a prealuat meșteșugul lui Stan Pătraș și să vedem cum sculptează lemnul care urma să devină o cruce maramureșeană, de Săpânța.

La întoarcere spre Sighet, unde aveam cazare, am vizitat și Cimitirul Săracilor, fost loc de îngropare a deținuților politici de la Sighet și a altor persoane defavorizate din zonă. Un loc de îngropare anonimă, fără slujbă, fără cruce și nume, fără lumânare și rugăciune. Aici astăzi este un memorial în amintirea elitei neamului nostru românesc îngropată aici ca lepădătură a țării, ca ultimii oameni.

Seara, am ajuns la locul nostru de cazare, am mâncat și am avut răgaz și vreme bună să stăm pe terasă și să vedem un filmuleț cu părintele Ioan Iovan și altul cu părintele Justin Pârvu.

Ziua a 5-a
Marți, 27 iunie 2017

Dimineață ne-am urcat în mașini și am plecat spre Moldova, traversând Maramureșul. În drum am oprit la Mănăstirea Bârsana apoi la Muzeul Țărăncii Maramureșene, și abia spre ora 19.00 am ajuns la ctitoria părintelui Justin Pârvu, la Mănăstirea Petru-Vodă.

Am fost primiți cu drag la masă, și apoi am vizitat cimitirul mănăstirii unde se află îngropat Părintele Gheorghe Calciu, Radu Gyr, părintele Paulin Clapon și părintele Atanasie Ștefănescu, toți mărturisitori în temnițele comuniste. În cimitir am vorbit despre poezia din temnițele comuniste și mai ales de poezia lui Radu Gyr.

Înainte de culcare am mai prins putere să mai facem o plimbare până la stâna din deal, goniți fiind la începutul nopții de câinii care s-au alertat văzându-ne.

Ziua a 6-a
Miercuri, 28 iunie 2017

La începutul zilei în miez de noapte o parte dintre noi, cei mai harnici, au participat la slujba de noapte și la Sfânta Liturghie. Dimineață ne-am închinat iarăși la mormântul Părintelui Justin, loc sfânt de pelerinaj pentru zeci de mii de oameni, și apoi am plecat spre Mănăstirea “Adormirea Maicii Domnului” de la Paltin, sau fostul schit de maici al Mănăstirii Petru-Vodă în care a locuit în ultimii ani ai vieții sale Părintele Justin Pârvu.

Am ajuns prea devreme, chilia părintelui fiind închisă. Acest lucru s-a transformat într-un avantaj pentru noi, Iulia vorbind cu una din maici și rugând-o s-o cheme pe maica ghid care avea grijă de chilia părintelui Justin. Din discuție în discuție, maica ne-a recomandat ca la plecare să trecem prin Roman și să nr întâlnim cu doamna Aspazia Oțel Petrescu, fostă deținută politic.

Harul Domnului se simte din belșug în chilia părintelui și în toată această mănăstire… o oază de rai pentru județul Neamț și zona Moldovei.

Am plecat spre Lepșa în județul Vrancea unde urma să ne cazăm. Pe drum ne-am oprit la Roman, acasă la doamna Aspazia Oțel-Petrescu. Ce întâlnire minunată am avut cu acest om! Ce suflet delicat! Ce femeie extraordinară, aflată pe ultimii pași ai vieții!

Ne-a primit cu drag în casa ei plină de icoane ca într-o biserică, ne-a omenit cu fructe și nectar și apoi stând în picioare și noi așezați, ne-a vorbit aproape o oră despre acest experiment pe care comunismul l-a făcut în România, tâlcuindu-ne duhurile care au stat în spatele acestor mișcări. Blândă, liniștită, coerentă, bucuroasă și plină de har, doamna Aspazia ne-a tâlcuit într-un ceas tot ce s-a întâmplat în 45 de ani de regim totalitar.

Concluzia a fost simplă: Dumnezeu a chemat această generație la martiriu, considerând-o vrednică de această jertfă. Comuniștii au vrut să transforme oamenii într-o herghelie reduse la stadiul de animale, și rezultatul a fost o ceată de martiri și sfinți rugători în ceruri.

Una e să citești memoriile foștilor deținuți politici, și alta e să te întâlnești direct cu ei… Pentru mine această întâlnire a schimbat ceva în sufletul meu… nu știu ce… dar înțeleg altfel lucrurile acum.

Rămân mirat de delicatețea acestei femei chinuite 14 ani în temnițe, de sfințeniei ei. Tot ce spunea, tot ce argumenta, avea la bază teologia Bisericii și viața în Hristos. Toate pentru ea erau umplute de conștiința prezenței și lucrărării lui Dumnezeu în lume.

Am plecat plin de har, pe care sunt sigur ca l-am dobândit prin prezența în vecinătatea acestei femei cu viață sfântă. Noi i-am dăruit un buchet de flori la început… dar ce înseamnă acest dar în fața darurilor pe care i-a ni le-a oferit din inimă. Totuși la plecare Adrian a avut inspirația dumnezeiască să-i ofere o iconiță mică din hârtie plasticată cu Domnul Hristos. Chiar la poartă, pe picior de plecare, doamna Aspazia a primit iconița cu atâta bucurie, de parcă I l-am fi dăruit pe Mântuitorul Însuși și ne-a zis încântată, parafrazez: “El este Învierea și Viața, El este totul și peste tot, și dacă e aici cu mine, va fi și cu voi oriunde veți călători.” Ce ecou va fi avut acest gest în inima ei, nu pot decât intui, o femeie care poate... mai are doar puține zile până la trecerea la Domnul.

La plecare, în drum spre mașini, cu fețele vesele toți, vorbeam unii cu alții și împărtășeam acest moment extraordinar. Pentru mine a fost momentul cheie al acestui tur.

Am plecat apoi spre Târgu-Ocna, închisoarea sanatoriu, unde părintele Gherasim Iscu, fratele Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, și alți oameni cu inimă bună au transformat acest loc în biserică a lui Dumnezeu, în loc de arătarea a Duhului Sfânt în inimile oamenilor. Am vizitat cimitirul și ne-am închinat la troița închinată celor morți și îngropați în gropi neștiute în zonă. “Aici într-o zi va fi pelerinaj!” – zicea părintele Gherasim Iscu în 1951 în noaptea de Crăciun. Cred acest lucru și-l aștept cu drag.

De aici am plecat spre Oituz și apoi spre Lepșa în Munții Vrancei.

Am ajuns pe înserat, am mâncat ceva și apoi noi băieții am avut răbdare să vedem documentarul „7 Cuvinte – Povestea unui biruitor. Gheorghe Calciu”, dedicat părintelui Gheorghe Calciu. Deși era a 3-a oară când îl văd, acum l-am privit cu alți ochi... și o zic cu toată siguranța că acest om a fost un sfânt în viață și va fi canonizat și va ajuta mult neamul nostru românesc. Îmi vibrează inima și mintea când mă gândesc la faptele lui, cum după 16 ani de închisoare, după ce a trecut prin Pitești, are curajul să devină student la teologie, și apoi preot. De aici urmează un drum al mărturisirii credinței în Hristos, care-l duce iarăși în situația de a fi arestat, deși era căsătorit și avea și un copil. Cine ar mai fi avut acest curaj nebun să vorbească tare și clar despre Hristos, împotriva regimului ateu, după 16 ani de închisoare grea?

Ziua a 7-a
Joi, 29 iunie 2017 – Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Am ajuns și marele praznic al marilor propovăduitori ai creștinismului. Organizăm acest tur mereu în postul dedicat lor, pentru că ei sunt ocrotitorii celor întemnițați, ca unii care au suferit și temniță și lanțuri pentru Hristos.

Am participat la Sfânta Liturghie la Mănăstirea Lepșa și apoi am rămas la masă undeva la un restaurant în apropiere. Se apropia sfârșitul turului nostru.

Ultima destinație a fost Închisoarea Râmnicu-Sărat. Pe drum am oprit și la Cascada Putnei.

În jurul orei 17.00 am ajuns la Râmnic, la închisoarea tăcerii și am stat aici aproape o oră, discutând despre istoricul acestui loc și suferințele la care au fost supuși parte din oamenii politici ai acelor vremuri, alții decât cei comuniști.

Acesta a fost turul nostru. Concluziile mele la al 3-lea an pe la fostele locuri de prigoană comunistă sunt următoarele:

-          Suntem abia la începutul procesului de recuperare a memoriei neamului nostru în secolul XX.

-          Statul român nu a făcut aproape nimic în toate aceste locuri, iar memorialul de la Sighet, amenajările de la fosta Închisoare Pitești și mănăstirea împreună cu schitul de la Aiud au fost făcute din inițiative și cu fonduri private.

-          Suntem încă la stadiul în care fostele locuri de prigoană trebuiesc măcar conservate și când vor avea oamenii conștiință și curaj, amenajate și oferite spre vizitare. Suntem abia la stadiul de dat cu var și de scos apa din ele.

-          Cred că mare parte din populația acestei țări știe foarte puțin sau aproape nimic despre sutele de mii de oameni chinuiți în regimul comunist, și despre restructurarea gravă a societății de la A la Z care a avut loc. Din acest motiv e mare nevoie de muzee și memoriale, de a reda în circuitul turistic aceste locuri ale demnității românești.

-          Acest tur, e doar o picătură într-un ocean de neștiință, prin care încercăm să ajutăm tinerii să-și cunoască istoria. Încurajăm pe toți profesorii, preoții, ierarhii și învățătorii să meargă și să viziteze aceste locuri extraordinare și să le spună adevărul copiilor lor.

-          Sunt locuri cum e Bărăganul în care astăzi nu se află nicio urmă a deportărilor masive și a suferinței a zeci de mii de oameni aruncați fără nimic în câmp. Totul a fost îngropat. S-a cultivat pământul și nu mai există nici urmă de case… Dar avem mărturiile audio, memorialistica și fotografiile și slavă Domnului putem reface prin ele adevărul.

Mai avem mult până departe. Deocamdată suntem abia la un început foarte firav!

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

(Claudiu Balan)

Pentru a lăsa un comentariu trebuie să te înregistrezi.
Fă-ţi un Cont nou dacă e prima oară când vrei să laşi un comentariu.
Dacă ai deja un cont click aici pentru a intra pe pagina de log in.

Tabere la Mănăstirea Oașa în 2017

 

Înscrierea se face strict prin completarea formularului: https://goo.gl/hn4wEW

Termenul limită de înscriere: o săptămână înainte de începerea oricărei tabere.

Persoana de contact: 0727 353 246 (Adi)

Ultimele comentarii

Înregistrare (login)

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Arhiva articolelor

Linkuri

 Portalul Doxologia 

Sanatate si Viata - Pentru un Stil de Viata Sanatos si o Viata Fericita - SanatateSiViata.ro