“Aceasta este porunca Mea: sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu.”
Seara de rugăciune
Miercuri seara, ora 22:30 »
Fericiticeiprigoniti.net
Cinstește-ți eroii și martirii neamului

Ediția a 3-a a cărții "Mii de tineri își păstrează astăzi fecioria până la căsătorie."

Campanii de educație creștin-ortodoxă

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie

Tu de ce crezi in Dumnezeu   Din comorile Sfintei Scripturi Tu de ce crezi in Dumnezeu Euharistia continua Theologica  Exista distractie si fara alcool

Sfânta Cruce, dragoste nemărginită nu suferinţă

Adesea, ne raportăm la Sfânta Cruce ca la altarul de jertfă al Mântuitorului Hristos. Şi nu greşim când procedăm astfel. Numai că în acest caz accentul raportării noastre la cruce şi implicit la Hristos are tendinţa de a se muta de pe dragoste pe suferinţă. Rezultatul nu este altul decât acela că pentru a se mântui omul trebuie să sufere după cum a suferit şi Mântuitorul Hristos pe Cruce.

Pentru această atitudine ne aducem în sprijin multe alte temeiuri, fie scripturistice („prin multe suferinţe trebuie să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu” F. Ap. 14, 22), fie din vieţile sfinţilor, punând accentul mai ales pe aspectul martiric al sfârşitului lor. Toate acestea conduc către concluzia că viaţa cu Dumnezeu este o viaţă plină de suferinţă, de permanente renunţări, de necazuri, de neajunsuri venite din pricina faptului că eşti prieten cu un Dumnezeu căruia îi place suferinţa şi deci, în consecinţă, toţi câţi se apropie de El vor trebui să iubească şi ei suferinţa în compensarea greşelilor.

Deşi, concluzia pare dusă la extrem, ea se regăseşte cumva în expresii foarte uzuale schimbate între creştini, atunci când îşi pun propriile necazuri pe seama crucii pe care o au de dus în lumea aceasta. Şi dacă, pe undeva, această atitudine ar fi o asumare a vieţii aşa cum este ea, fără cârtire şi fără ură, nu ar fi puţin lucru. Numai că aceasta s-ar putea deduce dacă fiecare s-ar raporta la propria sa viaţă. Nepotrivirea şi neînţelesul apar atunci când crucea suferinţei o aprobăm pentru alţii, iar pentru noi ne dorim o cruce mai blândă, mai fără atât de multe necazuri. Şi aici, pe undeva, se întrevede un alt adevăr. Fie că ne dorim un creştinism mai comod, fie intuim că lui Dumnezeu nu suferinţa noastră îi trebuieşte, ci inima noastră totală.

Un lucru este cert. Nici un om nu suferă în această viaţă din cauza lui Dumnezeu. Fiecare suferă din pricina propriilor lui alegeri greşite, care atrag după sine suferinţa. Este o lege a vieţii, aceea prin care orice plăcere este legată de suferinţă. Prin urmare, suferinţa nu există în sine, ci doar ca şi consecinţă a păcatului. Şi cum nu există om care să nu păcătuiască, deci nu există nici om care să nu sufere. Iar acest adevăr chiar dacă nu îl acceptăm logic, îl trăim inevitabil.

Însă, în crucea lui Hristos tocmai această lege este biruită. Mântuitorul Hristos nu din pricina păcatului suferă pe cruce – pentru că El păcat nu a avut (În. 8, 46) –, ci din pricină că oamenii nu i-au înţeles totalitatea iubirii Sale pentru ei (În. 3, 16). Dar, nici această suferinţă, a refuzului iubirii, nu-L poate împiedica să se facă întru totul solidar cu ceea ce păcatul a făcut din firea umană: o suferinţă constantă. El trăieşte pe Cruce toată drama firii umane, tot adâncul rătăcirii ei, tot refuzul ei faţă de Dumnezeu, până la suprema ei manifestare: până la moarte.

Cu toate acestea, Hristos suferă nu pentru a ne cere nouă aceeaşi atitudine faţă de El. Nu în sens compensatoriu. Ci dimpotrivă, El suferă pentru noi şi în locul nostru dorind din tot sufletul ca pe fiecare dintre noi să ne scape de această suferinţă. De aceea, spune cu ţoţă îndurerarea pe Cruce: „Părinte iartă-le lor că nu ştiu ce fac” (Lc. 23, 34). Prin urmare, Hristos nu se răzbună pe Cruce pentru nedreptatea oamenilor de a pironi pe Binefăcătorul lor, ci Hristos iubeşte pe Cruce tot ceea ce a ajuns omul. Îl iubeşte pe om aşa cum este el şi se identifică cu el în toată căderea lui.

De altfel, observăm în Sfintele Evanghelii toată grija Mântuitorului în preajmă şi în timpul pătimirilor Sale, ca pe nici unul din cei implicaţi în actul condamnării şi al execuţiei să nu-l facă vinovat. Astfel, El iartă pe Iuda şi-i îngăduie să-L vândă. Iartă pe cei ce au venit să-L prindă, predându-Se de bunăvoie. Iară pe Petru pentru răzbunare şi vindecă pe Malhus cel căruia îi tăiase Petru urechea, iar mai târziu îl va ierta şi pe Petru pentru lepădare de trei ori. Iartă pe Pilat, pe Baraba, pe arhierei, pe femeile care-L plâng pe drumul crucii, pe ostaşii care-L răstignesc etc. Iartă pe toţi şi pe toate, făcând din Crucea Sa un altar al iertării, al iubirii şi al împăcării, iar nu unul al urii şi al răzbunării.

Mântuitorul Hristos pătimeşte de bunăvoie. El Însuşi ne-o arată: „Pentru aceasta Mă iubeşte Tatăl, fiindcă Eu Îmi pun sufletul, ca iarăşi să-l iau. Nimeni nu-l ia de la Mine, ci Eu de la Mine Însumi îl pun. Putere am Eu ca să-l pun şi putere am iarăşi ca să-l iau. Această poruncă am primit-o de la Tatăl" (În. 10, 17-18). Să fim încredinţaţi: dacă El nu ar fi dorit Crucea, întreaga omenire până astăzi ar fi căutat prilej să-L răstignească şi nu ar fi găsit. Numai întrucât a dorit să ne scape de amarul suferinţei noastre s-a urcat iubitor pe cruce, trăind El în locul nostru suferinţa păcatului ca noi să putem trăi în El bucuria iertării. Suferinţa prin cruce se îndulceşte nu se înteţeşte. Crucea face suferinţa suportabilă. Cruce taie puterea suferinţei, nu o întăreşte. Crucea, şi mai ales „fructul copt al crucii” (Trupul Sângele lui Hristos), este antidotul suferinţelor întregii omeniri, este hrana nemuririi noastre, este temeiul vieţii noastre fericite în veci de veci.

În consecinţă, Sfânta Cruce este altarul iubirii noastre nemărginite. Este Golgota iertării şi a împăcării noastre cu Dumnezeu. Este Taborul incandescent al topirii suferinţei. De aceea, puterea Crucii este toată puterea iubitoare a creştinului şi singura modalitate de a scăpa de rădăcinile suferinţei. Noi, creştinii, iubim pe Hristos pentru că El ne-a iubit Cel dintâi şi în această iubire reciprocă, nici pentru El, nici pentru noi, suferinţa chiar nu mai contează!

(Gheorghe Butuc)

 

Pentru a lăsa un comentariu trebuie să te înregistrezi.
Fă-ţi un Cont nou dacă e prima oară când vrei să laşi un comentariu.
Dacă ai deja un cont click aici pentru a intra pe pagina de log in.

Asculta live Radio Ortodoxia Tinerilor

Înregistrare (login)

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Arhiva articolelor

Linkuri

 Portalul Doxologia 

Sanatate si Viata - Pentru un Stil de Viata Sanatos si o Viata Fericita - SanatateSiViata.ro