“Aceasta este porunca Mea: sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu.”
Ascultă Radio Ortodoxia Tinerilor
Seara de rugăciune
Miercuri seara, ora 22:30 »
Fericiticeiprigoniti.net
Cinstește-ți eroii și martirii neamului

Ediția a 3-a a cărții "Mii de tineri își păstrează astăzi fecioria până la căsătorie."

Campanii de educație creștin-ortodoxă

Casatoreste-te de tanar Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu    Din comorile Sfintei Scripturi Euharistia continua Theologica  Exista distractie si fara alcool

Tinereţe fără bătrâneţe. Un comentariu teologic

Tinereţe fară bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, începând din mitologia antică şi până în prezent, reprezintă tema perpetuă a căutării nemuririi, expusă sub diverse forme la mai toate popoarele lumii.

Formularea ei în spaţiul românesc este deosebit de nuanţată. Nu găsim aici o dorinţă de acces direct la nemurire, ca un fel de asalt spre divinitate, cu ferma hotărâre de a-i smulge atributul veşniciei. Nici nu se vorbeşte la noi de vre-un monopol al nemuririi deţinut de Dumnezeu şi la care omul nu poate accede decât prin furt, aşa cum găsim în concepţia anticilor.

În schimb, găsim la români, o dorinţă nestrămutată de a i se înveşnici propria soartă, propria viaţă. Este o înţelegere înnomenită a nemuririi, o coborâre a divinităţii în propria condiţie, iar nu o escaladare a creaţiei spre divinitate, dincolo de propriile legi naturale. Românul simte că Dumnezeu nu-i gelos pe oameni şi nici nu-şi ţine propriile bunătăţi fiinţiale doar pentru El, ci e dispus să le ofere în dar şi cu prisos omlui căutător şi îndrăzneţ până la capăt, întrucât chiar El i-a dat aceste năzuinţe, cu viaţă cu tot.

Bătrâneţea întinerită şi viaţa fară de moarte reprezinată, poate, cea mai blândă viziune despre moarte, din lume. Este un soi de certitudine că omul nu-i făcut pentru moarte, iar Dumnezeu nu-I doar Absolut, ci e mlădios şi foarte atent la condiţia omului. Pe de altă parte, omul nu vrea pentru el atributul dumnezeiesc al nemuririi, ci doreşte şi caută nemurirea pierdută, singura posibilă pentru el, pe care, pentru delimitare, o denumeşte altfel: tinereţe fară bătrâneţe. Şi chiar are un substrat revelaţional acestă denumire. Se spune că la învierea cea de obşte toţi vom fi  de o singură vârstă şi vom fi în putrea tinereţii, cam de 30 de ani.

Avem amintită în basmul românesc, ideea că pentru a avea această nemurire este nevoie să fim din neam împărătesc. Teologic vorbind, să ne redobândim statutul de împăraţi în creaţie, să trezim în noi dorinţa de  a fi aşa cum am ieşit din mâna lui Creatorului, dupa Chipul Lui. Iar faptul că în basm familia împărătească nu avea un fiu, ne poate conduce cu gândul la ideea că omul, odată căzut din demnitatea împărătească paradisiacă îşi pierde abilitatea de a mai naşte din sine vre-un gand bun şi vre-o faptă pe măsură, căutătoare de Dumnezeu. Tot ce i-a mai rămas este dorinţa.

Toată strădania omului pentru redobândirea nemuririi pirdute – a stării lui fireşti –, o vedem expusă în încercarea asiduă (până la zona imposibilului) a soţilor împăraţi de a avea un fiu. Această amarnică zdrobire de suflet nu sfârşeşte în zădărnicie, ci pâlpâie în ea continuu dorinţa.

Totuşi, până ce nu merge la “uncheş", care le dă vestea, ei nu poat avea copii. Putem citi aici simbolul vestirii celei bune, a proorociei, care la nici un om nu poate veni prin el însusi, ci printr-altul. E semnul că omenirea (simbolizată aici de familia împaratului), cu toate strălucirile ei, nu poate “produce din sine un fiu” – simbol al nevinovăţiei aducătoare de veşnicie –, sau pe cineva în stare să dea o bucurie definitive, omenităţii amorţite şi neroditoare.

Făt Frumos, numele tânărului născut prin făgăduinţă, trimite la o realitate tainică, care depăşeşte starea simplă a perpeturării neamului. Mai mult, taina copilului nu-i priveşte atât pe părinţi – de vreme ce ei nu se vor putea bucura de el –, ci misiunea lui ţinteşte omenitatea totală. Naşterea lui, trezeşte nădejdea că prin dorinţa bine orientată se poate dobândi ceva dincolo de puterile proprii, se poate primi nemurirea. Din această perspectivă, Făt Frumos reprezintă culmea odrăslirii omenităţii şi care, nefiind un supra om, este rodul negrăit, este Frumuseţea în starea de fiu, adică, o frumuseţe unită cu dragostea, foarte accesibilă omului.

Copilul nu vrea să se nască  până ce nu va primi de la părinţi o promisiune: că-i va da tinereţea fără bătrâneţe şi viaţa fără de moarte. Promisiunea arată mai întâi, descotorosirea părinţilor de tot ceea ce-i face egoişti, de sentimentul că fiul dobândit va fi un “produs” al lor, ceva ce le aparţine întru  totul. Apoi, întăreşte realitatea că fiul primit e un dar al cerului, nu doar al omului. Mai bine zis, e un rod al împreună lucrării divino-umane, nu un simplu individ ce va trebui să perpetueze specia. De fapt, orice nou fiu e un  semn că cerul a venit mai aproape. Dar, suntem responsabilizaţi că Dumneaeu nu-şi trimite darul până ce nu vede din partea omului disponibilitate de a-l primi ca dar, nu ca drept. Iar atunci când omul se pune în starea de primitor, face făgăduinţe că nu va păstra nimic pentru el. Şi numai atunci darul coboară şi “fiul harismatic” se naşte. Adică, rodul darului prinde viaţă.

În imaginea creşterii pruncului într-o lună cât alţii într-un an, găsim nu atât ideea că zilele lui erau speciale, cât mai ales faptul că starea creşterii interioare era una armonioasă, fără nici un beteşug. Am putea spune că era o creştere potrivită scopului. Este prezentă aici o temă biblică, mai mult din evangheliile apocrife (de altfel foarte des citate în basmele romanesti), că pruncul Iisus creştea într-o zi cât alţii într-o lună, vrând să se sublinieze originea lui dumnezeiască, redată în basm prin obârşia împărătească.

Vîrsta de 15 ani este momentul începerii adolescenţei, a curajului, a întrebărilor, a conştiinţei de sine şi de scopul pentru care eşti în această lume. Acum fiul dobândit cere de la tatăl său ceea ce i se făgăduise la naştere. Un semn că altfel creşterea lui spre maturitate s-ar fi desfăşurat la întamplare şi fară rost. Tatăl, deşi împărat, nu-i poate împlini făgăduinţa, ceea ce arată că nemurirea nu stă în mâna omului. Însă, stă în puterea lui să o caute şi de aceea, tânărul hotărăşte să plece de acasă, din imaginara împăratie (care-i comodă dar nu-i împlinitoare), către adevărata împărăţie, cea nemuritoare. Descoperim aici binecunoscuta temă biblică că omul nu se poate împlini în nimic din acestă lume, chiar dacă ar avea până şi demnitatea de fiu de împărat – adică mostenitor a toată împărăţia tatălui. Omul nu se simte împlinit până nu-şi găseşte scopul pentru care s-a născut: dobândirea vieţii celei fară de sfârâşit. De aceea, Făt Frumos se hotărăşte să plece de acasă, cu toata împotrivirea familiei şi a întregii împărăţii, semn al curajului şi al înflăcărării de care este animat orice tânăr pe drumul căutării, precum şi orice creştin atins de bunătatea harului. De altfel, acesta este statutul de fiu – dat al omului din darul cerului –, să plece pe calea propriei căutări dincolo de comodităţile oferite de familie, dacă vrea să-şi atingă ţelul să-şi desăvârşească chipul. Teologic, se întrezăreşte în această imagine, drumul oricărui om de la chip spre asemănarea cu Dumnezeu.

Plecarea de acasă nu este la întâmplare şi oricum. Pentru a se dovedi că nu este un simplu aventurier sau vre-un fiu alintat şi nemulţumit de cele oferite în familie, fiul ea tot ceea ce-i esenţial de acasă, zestrea de bază, semnele împărăţiei şi toată vigoarea ei (calul), arătând prin aceasta că orice nouă descoperire, mai exact, orice împlinire personală are rădacinile ascunse în toată fibra umană din care a răsărit. Adică, adevărul şi sensul vieţii nu se descoperă în salturi ontologice, ci numai printr-o afirmare proprie a fondului de valori ce aşteapată tainic să fie actualizat de fiecare persoană umană. Iar aceasta o arată cel mai bine starea celui mai viguros cal de altădată, care, zgribulit de ani îşi aştepta momentul redeşteptării, pentru a contribui la atingerea ţelului celui însetat de căutare. Acest fapt pune în valoare o altă dimensiune teologică ce ne spune că atunci când omul e hotărât să-şi împlinească menirea, tot cosmosul lucrează în favoarea lui.

Poate fi spun ceva şi de uneltele şi de hainele luate în călătorie de Făt Frumos, pentru că ele vor fi însemnele biruinţei şi ale recunoaşterii sale în faţa primejdiilor de tot felul. Altfel spus, şi în manieră personificată, omul poartă înlăuntrul său o zestere de valori, puterile sale sufleteşti, prin care poate sta împotriva tuturor relelor, numai dacă le foloseşte corespunzator cu raţiunea lor de-a fi.

Un aspect importat este modul despărţirii lui Făt Frumos de ostaşii daţi de tatăl său ca escortă. Făt Frumos împarte toată bogaţia sa la ostaşi şi păstrează pentru sine doar strictul necesar. Este tema milosteniei biblice, foarte pregnant prezentă în basmele noastre, semn al unei comuniuni de iubire şi al unei drepte înţelegeri a bogăţiei, care atunci când este potrivit distribuită (dupa cât are nevoie fiecare) devine un gest din care lesne poate creşte comuniunea între oameni. Apoi, mai înţelegem că, nimeni nu poate să se lumineze cu privire la sensul existenţei sale dacă este ataşat de ceea ce are, de bruma agonisitei sale. Mai exact, nemurirea, în nuanţa ei românească, se dobândeşte printr-o fină filtrare şi bună calibrare a tuturor eforturilor omului. De aceea, el are nevoie să-şi împartă cele ale sale celorlalţi pentru a arăta că tot ceea ce are este un dar al tuturor. În acest sens, un om milostiv e deopotrivă un om iubitor, care ştie bine că mai înainte de a împăţi cele ale sale altora, el împarte omenitatea cu toţi ceilalţi si, prin urmare, nu se face singurul ei moştenitor.

Greutăţile întâmpinate de Făt Frumos pe drumul împlinirii, reprezintă, fiecare în parte şi toate la un loc, un gen de împotriviri, specific umane, pe care oricine le îmtâmpină pe drumul descoperirii de sine. Ele se pot concentra în cele trei ispitiri avute chiar de Mântuitorul şi pe care le-a exprimat cel mai sugestiv, Sfântul evanghelist Ioan, numindu-le: “pofta trupului, pofta ochilor şi trufia vieţii” (I In. 2, 16).

Sunt aici, poate, trei nivele ale încercărilor, fiecare mai intensă decât cealaltă, ceea ce arată un permanent crescendo pe drumul desăvârşirii.

Ajungerea la cele fagăduite, nu este altceva decât împlinirea şi odihna omului în întâlnirea cu chipul firescului din sine. Nuanţele sunt foarte româneşti şi foarte biblice. Astfel, “tinereaţea fără bătrâneţe” sau nemurirea, e trăită în cel mai firesc mod. Exact ca într-o familie. Ca la o nuntă, într-un cadru natural pitoresc, ceea ce arată că românul nu are o coştiinţa distrugerii iremediabile a lumii, chiar şi în Apocalipsa ei. El crede şi trăieşte în intimitate cu un Dumnezeu care coboară la om şi-I sfinţeşte toate ale sale, iar acesta I le oferă într-o nouă culoare, cu o nouă haină, mereu mai stralucitoare, mai frumoasă, mai odohnitoare. Este tema teologică a odihnei omului în Dumnezeu şi a Lui Dumnezeu în om, căreia românul i-a dat nuanţe specific deosebite.

Potrivit aceştei viziuni, desăvârşirea nu-I amorţită sau încremenită. Faptul că există un hotar ce-i poate aduce pirderea acestei stări, pune în valoare pericolul autosuficienţei se sine, care are ca punct de salvare întreţinerea permanentului dinamism dintre om şi divinitate, ce niciodată nu va avea sfârşit. Adică, chiar şi în nemurire, nu poate exista nici numai omul, nici numai Dumnezeu, ci doar împreuna. În nemurire, nu se trece peste hotarul firii. Omul rămâne întru ale sale, rămâne creat, dar un creat odihnit şi mereu fericit, dintr-o trează actualizare a tuturor darurilor sale naturale, pe care Dumnezeu le creşte şi le împlineşte la nesfârşit.

Dorul tânărului de casă, după ce a încălcat Hotarul, este tocmai ispita autonomiei şi a despărţirii lui de harul dumnezeiesc ce-l ţine în starea fericită pe masura atenţiei sale. Cine scade atenţia intră negreşit în limitele unei naturi deviate, mai bine zis neîmplinite. Iar atenţia scade nu atât că te împotriveşti Hotarului sau lui Dumnezeu, ci şi dacă nu eşti atent la bunătăţile Lui din tine, cu toată puterea.

Pierderea acestei intimităţi cu bucuria harului este asemănată cu întorcerea la “casa părintească”, la originea de pământ a omului, părăsită şi perisabilă în toate dimensiunile ei.

Faptul că basmul prezintă casa părinţilor, la întoarcerea fiului, ca o colibă dărăpănată şi la limita surpării este un semn că omul care confundă sursa vieţii este la limita nefiinţei. De asemenea, arată că omul are deodată cu existenşa şi mişcarea. Prin urmare, el este într-o permanentă tindere. E făcut să crescă, nu să se întorcă de unde a plecat. Altfel, cele de pe urmă ale sale pot fi mai rele decât cele dintâi (II Ptr. 2, 20).

Totuşi, în ciuda unui final dureros, transpare din basm un soi de mare nădejde şi de un realism profund, ceea ce-i dă o valoare teologică inegalabilă. Nădejdea constă în faptul că nicio cădere nu este definitivă. Ea doar trimite la origini, la punctual de unde ai învăţat să pleci, să vrei, să speri, să crezi, să fii tu însăţi; punct din care poţi oricând reîncepe, pe strategii şi cu forţe noi. Iar realismul scoate basmul dintr-o telenovelă hollywoodiană şi-l plasează într-una esenţial biblică: “Cel căruia i se pare că stă neclintit să ia seama să nu cadă” (I Co. 10, 12). Adică, oricine visează la nemurire cu “ochii deschişi”, nu trăieşte decât în iluzii. Adevărata “tinereţe fără bătrâneţe” este o înveşnicire a adevărului din om, a unei sănătăţi şi integrităţi a firii, nicidecum un vis frumos aşteptat cu nepăsare.

(Gheorghe Butuc)

Pentru a lăsa un comentariu trebuie să te înregistrezi.
Fă-ţi un Cont nou dacă e prima oară când vrei să laşi un comentariu.
Dacă ai deja un cont click aici pentru a intra pe pagina de log in.

Excursie

Înregistrare (login)

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Arhiva articolelor

Linkuri

 Portalul Doxologia 

Sanatate si Viata - Pentru un Stil de Viata Sanatos si o Viata Fericita - SanatateSiViata.ro