"Mulţumesc, Multmilostivă Maică pentru dragostea Ta pe care mi-ai oferit-o mie, nevrednicei. Nu sunt cuvinte care ar putea descrie bunătatea Ta cea fără de margini. A fost de ajuns o singură rugăciune către Tine, ca Tu în aceeaşi clipă să-mi umpli sufletul de nepământească bucurie. L-am reîntâlnit pe Fiul Tău în inima mea, dar m-am apropiat cu sfială, aproape că n-am îndrăznit să-mi ridic ochii mei către El din pricina păcatelor, căci El e Preaînalt, iar eu zac în prăpastia greșalelor. L-am regăsit după o lungă despărţire, ne despărţea un zid, zidul păcatelor mele. Atunci am înţeles că viaţa departe de Dumnezeu e cel mai adevărat iad.

Dar am înţeles că toate le îngăduie Fiul Tău cu un scop.

Deci, şi căderile au rostul lor. Această lungă despărţire m-a ajutat să dobândesc o rază de smerenie, căci, recunosc, prea mă mândream până atunci. Şi am înţeles că trebuie să-I mulţumim Domnului chiar şi pentru căderi şi, ridicându-ne, să mergem mai departe.

O, Măicuţă! Cât de bucuroasă sunt că nu cauţi la păcatele mele, oricât de multe ar fi ele, ci mi-ai dat mereu daruri nenumărate, peste măsură aşteptărilor mele.

Preacurată Fecioară, învaţă-mă să-Ţi mulţumesc după cuviinţă pentru iubirea şi purtarea Ta de grijă. Azi m-am reîntors la Fiul Tău Preascump şi, căzând la picioarele Lui, n-am spus nimic, n-am îndrăznit. Numai El ştie ce a răbdat pentru păcatele mele, ştiu că L-am supărat, de aceea nu i-am vorbit.

Ci,Te rog pe Tine, Fecioară Maria căci fiind Maica Lui Preaiubită, întru toate Te ascultă: roagă-L, pentru mine, să mă ierte; să ridice sarcina păcatelor mele şi să se sălăşluiască în inima mea, să o lumineze cu lumina Sa dumnezeiască.

Odată ce L-am găsit pe Iisus, nu vreau să-L mai pierd. Măicuţă, vreau să mă schimb, să devin alt om, mai bun. Vreau să trăiesc în lumina lui Iisus pururi, şi să-L am în inima oricând, oriunde.

Măicuţă, nu mă lăsa!"

(Natalia)