Folclorul românesc şi mişcarea de unificare naţională

Claudiu Balan

Poate părea surprinzător, dar folclorul românesc, cuprins în paginile unei cărţi monumentale, ne-a fost un puternic „aliat” în eforturile pentru unificarea naţională. La încheierea Tratatului de la Versailles, în 1919, Ion I.C. Brătianu, atunci prim-ministrul României (şi care a jucat un rol de primă importanță în Marea Unire), a întors situaţia în favoarea românilor folosindu-se de opera monumentală, în zece volume masive (însumând circa 7.000 de pagini), „Proverbele românilor”, alcătuită de folcloristul Iuliu A. Zanne (cea mai completă operă de paremiologie românească, tipărită între anii 1895 şi 1903), lucrare pe care Ion I.C. Brătianu o adusese cu el, ca o incontestabilă „carte de identitate” a românilor.

Pentru a avea câştig de cauză, maghiarii căutau să-i convingă pe europeni că România e o ţară fără identitate spirituală şi culturală, însă Ionel Brătianu a avut ideea de a aduce o dovadă, punând pe masa tratativelor cele zece volume. „Efectul a fost imens. Nici una dintre părţile prezente la negocierea reîmpărţirii spaţiului european – cu alte cuvinte, nici una dintre ţările europene – nu putea opune o operă de asemenea anvergură” , scria regretatul Mugur Vasiliu, îngrijitorul ediţiei anastatice a celor 10 volume, apărute în 2005 la Editura Scara, sub titlul „Proverbele românilor din România, Basarabia, Bucovina, Ungaria, Istria şi Macedonia”.

Autor: Irina Monica Bazon
Sursa: Concurs: Fapte ale demnităţii româneşti/ 10 fapte ale demnităţii româneşti pe front şi legate de înfăptuirea Marii Uniri

Măriuca, fetiţa-eroină în luptele de la Mărăşeşti

Claudiu Balan

Cea mai mare şi mai îndelungată bătălie din timpul Primului Război Mondial a avut loc la Mărăşeşti, unde s-a rostit pentru prima dată „Pe aici nu se trece!”. Însă în mausoleul de la Mărăşeşti închinat eroilor nu se odihnesc doar militari. Alături de cei care s-au remarcat prin faptele de eroism se află şi mormântul Măriucăi Zaharia, o fetiţă care, la doar 12 ani, s-a jertfit pentru ţară.

Fetiţa s-a născut la Pădureni în 1905, iar în 1917 locuia cu bunicul ei în satul Haret, unde armata română crease un post de observație. Un soldat transmitea, dintr-un nuc, poziţiile inamicului, iar un altul raporta telefonic, ceea ce a determinat trupele inamice să bată în retragere. Însă, la un moment dat, un glonţ rătăcit a răpus soldatul care se afla în pom. Văzând aceasta, fetiţa a luat în grabă locul soldatului, urcând în nuc, deşi telefonistul a încercat să o împiedice, însă Măriuca i-a dat „ordine” să comunice telefonic tot ceea ce observa ea de la post. Măriuca a început apoi să transmită mişcările duşmanului.

Ecaterina Teodoroiu, eroină a României Mari

Claudiu Balan

Născută la 16 ianuarie 1894 într-o familie de ţărani săraci, cu opt copii, din Oltenia, Ecaterina Teodoroiu este o tânără care a participat vitejeşte la Primul Război Mondial, fiind animată de cele mai nobile simţiri faţă de patrie. A contribuit la fondarea mişcării cercetaşilor din ţară, apoi a activat ca asistentă medicală pe frontul din regiunea ei natală. Însă după ce toţi cei patru fraţi ai ei muriseră pe front, a hotărât să plece pe câmpul de bătălie pentru a-i răzbuna. Ecaterina s-a aflat în primele linii la prima bătălie de la Jiu, la 10 octombrie 1916, când trupele Armatei I Române, comandate de generalul Ion Dragalina, au respins o puternică ofensivă inamică.

Istoricul Constantin Kiriţescu, în „Istoria războiului pentru întregirea României 1916-1918” (1922), vol. I, descrie confruntarea, care pare o scenă de film, şi face referire şi la Ecaterina Teodoroiu: „… Încercările repetate ale duşmanului nu reuşiră; voinicii apărători îl ţineau în respect pe celălalt mal. (…) Femei curajoase îngrijeau pe răniţi chiar lângă linia de luptă şi cărau muniţii luptătorilor. Printre ele se distingea prin curajul şi înflăcărarea ei o tânără, Ecaterina Teodoroiu, care mai târziu va câştiga, prin moartea ei eroică, dreptul de a rămâne în istorie cu numele de «eroina de la Jiu»”.

Ecaterina a fost luată prizonieră, a reuşit să evadeze şi a fost rănită de două ori. Un obuz i-a fracturat tibia şi coapsa stângă şi a ajuns şi la Spitalul „Regele Ferdinand” din Iaşi, fiind vizitată de regina Maria, care i-a acordat gradul de sublocotenent onorific.

Generalul-erou Ioan Dragalina: "Îndreaptă-mă cu fața spre Banat. Tu să le spui că am murit cu ei în gând!"

Claudiu Balan

După ce se decide, în august 1916, intrarea ţării noastre în război împotriva Puterilor Centrale, trupele române intră în Transilvania pentru eliberarea acesteia. Strategia generalului Ioan Dragalina, numit comandant al Diviziei I de Infanterie, ce apăra frontiera de vest a țării, a fost de a ocupa şi fortifica înălţimile munţilor, pentru a nu risca o confruntare pe teren deschis având în vedere superioritatea numerică şi tehnică a duşmanului. Divizia sa a luptat vitejeşte şi, după ce au atacat în dimineața zilei de 15 august 1916 la Porțile de Fier, trupele române aflate sub comanda sa au reușit să ocupe culmile muntoase şi să stopeze ofensiva inamică până la începutul lui octombrie.

Situaţia devine disperată atunci când inamicul străpunge apărarea română prin trecătorile Vulcan și Lainici. Generalul scrie atunci în carnetul său personal: „Câte și câte idei negre nu mi-au trecut prin cap, tulburându-mi mintea. Capul sus, Dragalina! Nu te lăsa sclavul gândurilor rele. Cu trupe multe oricine știe să lupte. Arată că știi și cu puține să faci mult. Încrede-te în Dumnezeul părinților tăi și în steaua ta ce întotdeauna te-a luminat. Doamne, fii cu mine!”

Încrezător în strategia sa de luptă la adăpostul munţilor, Generalul Dragalina dă, pe 11 octombrie, acest ordin trupelor române, făcând apel la curajul şi demnitatea fiecărui soldat român: „Ofițeri și soldați ai Armatei I-a române, din acest moment am luat comanda armatei și cer imperios la toți, de la General la soldat: în primul rând apărarea cu viața a sfântului pământ al țării noastre, apărarea vetrei strămoșești, a ogorului și a cinstei numelui de român. Cer la toți cea mai deplină ascultare și cea mai strictă executare a ordinelor… Trupa care nu înainteaza, să moară pe loc… Ofițeri și soldați ai Armatei I-a! Apărați cu viața voastră pământul sfânt al Olteniei și al Țării! …Dumnezeu, Maestatea Sa Regele și Țara vor răsplăti pe viteji. Cu Dumnezeu înainte! Victoria e a noastră!”

Imnul Ortodoxia Tinerilor (OT) cântat la tabăra aniversară 10 ani la Sâmbăta de Sus

Claudiu Balan

La tabăra noastră aniversară de 10 ani de la Sâmbăta de Sus, dragul nostru prieten, Florin Anton a compus un imn pentru asociația noastră:

Chipuri frumoase la tabăra OT 10 ani

Claudiu Balan

Mulțumim Mihaelei Pufulete pentru aceste frumoase fotografii realizate la tabăra OT 10 ani de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus (28 apr. - 1 mai 2018).

1 mai duhovnicesc în tabăra aniversară OT 10 ani (28 apr. - 1 mai 2018)

Claudiu Balan

Tabara OT aniversară la împlinirea a 10 ani (Mănăstirea Sâmbăta de Sus, 28 apr. - 1 mai 2018). Impresii și fotografii

Claudiu Balan

Hristos a înviat!

Dragilor am rămas datori să împărtășim cu voi câteva impresii din tabăra aniversără de 10 de de la Sâmbăta de Sus.

Înainte de toate țin să precizez că Ortodoxia Tinerilor împlinește 10 ani pe data de 29 iulie 2018, ziua în care am publicat primul articol pe blogul ortodoxiatinerilor.wordpress.com. De la acest blog și articol a început mica noastră comunitate să se formeze la nivel online și apoi prin tabere, în mediul real. Așadar, prima întrebare: De ce nu am făcut tăbara chiar vara?

Pentru a da posibilitatea cât mai multor prieteni să poată fi alături de noi, vara fiecare având planuri personale de vacanță. Am considerat oportun să alegem această mini-vacanță de 1 mai în care să ne întâlnim 4 zile într-un loc atât de frumos, liniștit și plin de istorie: Mănăstirea Sâmbăta de Sus.

Am fost în total puțin peste 100 de participanți, și prieteni vechi, și mai noi, dar și oameni care au cunoscut familia Ortodoxia Tinerilor pentru prima dată. Ne-a dăruit Dumnezeu vreme foarte frumoasă și bunăvoință din partea Părintelui Stareț Atanasie pentru ca tabăra noastră să se desfășoare așa cum trebuie în Academia Sâmbăta de Sus.

Faptele de eroism ale preoţilor de pe front în Războiul pentru Reîntregirea Neamului

Claudiu Balan

În cadrul Marelui Cartier General, pe întreaga perioadă a Primului Război Mondial, a funcţionat Eşalonul III, Serviciul Religios, având 253 de preoţi mobilizaţi. Sarcina principală a preoţilor militari era acordarea asistenţei religioase (spoveditul şi împărtăşitul militarilor, binecuvântarea acestora la plecarea din garnizoană, serviciile liturgice, prohodirea şi îngroparea celor căzuţi în lupte, pomenirea lor etc.), dar şi primului ajutor răniţilor. Ei au însoţit ostaşii pe câmpul de luptă şi nu rare au fost cazurile când şi-au jertfit viaţa în timpul luptelor sau au căzut prizonieri. 68 de preoţi militari au fost răsplătiţi cu decoraţii de război româneşti, cum ar fi: „Avântul Ţării”, „Serviciul Credincios”, „Răsplata Muncii pentru Biserică”, „Meritul Sanitar”, „Coroana României”.

Regina Maria, „mama răniţilor”

Claudiu Balan

Regina Maria, care a avut un rol important pe plan extern, în susţinerea intereselor României şi a năzuinţelor de întregire a ţării, fost o regină foarte iubită de români, fiind numită „mama răniţilor”, fiindcă activa ca soră de caritate în spitalele militare, unde ajuta şi încuraja soldaţii. Ea a organizat spitalele şi a pus pe picioare întregul sistem sanitar din Iaşi, oraşul unde, în Marele Război pentru Reîntregirea Naţională, vreme de doi ani, şi-au desfăşurat activitatea Regele şi celelalte autorităţi. Deşi venită dintr-o ţară îndepărtată, ea a îmbrăţişat aspiraţiile românilor, cinstind inclusiv credinţa acestui popor. Regina Maria a pledat pentru cauza poporului român, căruia i s-a devotat, reamintindu-le aliaţilor occidentali enormul sacrificiu al Armatei Române.