Cele mai reprezentative cărți despre Mărturisitorii din temnițele comuniste
Doamne ajută !
Pentru cei dintre voi care nu știți încă prea multe lucruri despre frații noștri români care au fost aruncați pe nedrept în temnițele carliste, antonesciene și mai ales comuniste, pentru că au mărturisit credința în Dumnezeu și iubirea de neam, vă recomandăm spre lectură câteva cărți de bază pe această temă.
Cel mai probabil că mulți dintre voi ați citit cel puțin o carte de memorialistică de detenție ori monografie dedicată unui/unor martiri din închisorile comuniste. De aceea, este posibil ca în lista recomandată mai jos să regăsiți lucrări prin care ați trecut deja. Precizez însă că am întocmit lista încercând să propun cele mai reprezentative cărți, pe subiecte cât mai acoperitoare din martirajul creștin al secolului XX, dar raportate și la posibilitățile financiare ori de procurare actuale, deoarece sunt enorm de multe cărțile de memorialistică a detenției care nu se pot găsi în librării ori monografii cu prețuri grele pentru buzunar.
Așadar:
1. Crucea reeducării. O istorie a reeducărilor în temnițele comuniste din România (1948-1964), Constantin I. Stan.
Este o carte de sinteză, scrisă cu acribie științifică, bazată cu precădere pe memorialistica de detenție, ceea ce îi conferă o cuceritoare cursivitate și puterea de a transmite emoția participanților la evenimente, făcând din cititor un coparticipant la istoria dramatică prin care au trecut naratorii. Puteți citi o recenzie aici: Crucea reeducării.
2. Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă, Ioan Ianolide.
Cred că această carte nu mai are nevoie de nicio prezentare. Scrisă în duh mărturisitor, acestă carte conține deopotrivă pagini de pateric, sinaxar, filocalie și istorie tragică. Ea se constituie într-un veritabil testament al noilor martiri și mărturisitori. E pur și simplu o carte care te lasă cu ochii în lacrimi. Puteți citi o recenzie aici: Ioan Ianolide – Pariul întoarcerii la Hristos.
3. Aiudule… Aiudule…, Dragoș Ursu și Ioana Ursu.
Este o carte cu interviuri date de 5 foști deținuți politici care și-au petrecut mare parte din detenția politică în temnița de la Aiud. Vasile Turtureanu, Virgil Totoescu, Octavian Gherman, Nicolae Itul şi Ilie Tudor vă vor familiariza cu viața spirituală din temuta închisoare, pentru că acesta este nucleul cărții de față. Dialogurile structurate cu intelingență de editori sunt vii, dinamice, fiecare intervievat având un stil fermecător al povestirii.
4. Sfântul Închisorilor, carte editată de monahul Moise Iorgovan, și care nu mai are nevoie de nicio prezentare. În această carte veți afla întâmplări înălțătoare despre ”obștea de la Aiud” alcătuită adhoc în jurul avocaților Traian Trifan și Traian Marian precum și cea de la Târgu Ocna, care a iterat în duh opusul Fenomenului Pitești.
5. Viața părintelui Gheorghe Calciu după mărturiile sale și ale altora.
O carte cuprinzătoare despre efigia unui Apostol în comunism. Alcătuită ca o împletire armonioasă de interviuri, pagini de memorialistică, documente de arhivă și mărturii ale ucenicilor, cartea sintetizează destinul uluitor al unui fiu de țărani din Mahmudia, înscris ca stundent la facultatea de medicină, aruncat în iadul de la Pitești, reeducat apoi reînviat moral, propus spre exterminare în casmica Jilavei, eliberat, reînscris la facultate, devenit profesor de franceză, apoi preot și profesor de seminar, apoi iarăși arestat și întemnițat la Aiud pentru atitudini anticomuniste, după care expulzat din țară, peregrin în exil, reîntors în țară după căderea cortinei de fier, apoi iarăși cu trupul în ”lumea liberă” și cu inima acasă, ca în final să-și odihnească moaștele în cimitirul mănăstirii Petru Vodă.
6. Să nu ne răzbunați. Deportările românilor basarabeni.
În acestă carte veți citi pagini cutremurătoare despre drama și golgota românilor basarabeni deportați în Siberia. Cartea este însoțită de un DVD cu trei documentare emoționante și pilduitoare despre deținuții politici din Basarabia precum și deportarea și foametea de peste Prut, orchestrate de bolșevici.
7. Reeducarea de la Aiud, Demostene Andronescu.
Deși este o carte de memorii, prin structura informației, multitudinea detaliilor, precum și prin abordarea echilibrată se dovedește a fi o fină radiografie a fenomenului reeducării din ultima etapă a închisorilor politice oficiale de pe întinsul României comunizate. Cartea conține în a doua parte și poeziile de detenție ale unuia dintre puținii poeți ai închisorilor aflați încă în viață.
8. Pătimiri și iluminări din captivitatea sovietică, Radu Mărculescu.
Autorul, deopotrivă erou, mărturisitor și memorialist descrie în prima dintre cele trei cărți de memorii publicate, pagini prea puțin cunoscute de noi, tânăra generație, despre pătimirile soldaților români căzuți în prizonieratul sovietic, și care apoi și-au continuat golgota în închisorile comuniste din țară. Cartea are un preț mai ridicat (mai ieftină este în format eBook) dar e printre puținele cărți de memorii de pe piață, ce tratează tragedia eroilor români anticomuniști de pe frontul anti-bolșevic și din prizonierat.
9. Drumul crucii. Amintiri de pe front și din gulaguri, Aurel State.
Autorul este un alt erou și mărturisitor care a căzut prizonier în Gulagul sovietic, și care relatează drama soldaților români din lupta armată anti-comunistă, cu continuarea în pușcăriile din țară. O puteți cumpăra de aici: Aurel State – “Drumul Crucii: amintiri de pe front şi din gulaguri”
10. Imn pentru crucea purtată, Virgil Maxim.
Aceasta este epopeea unui frate de cruce care s-a format și educat sub perceptele morale ale Mișcării Legionare. Ca și în cartea Întoarcerea la Hristos, și aici veți găsi pagini de pateric ori de sinaxar, cu întâmplări și răsturnări de situație incredibile. Autorul, arestat de pe băncile școlii, își așterne pe hârtie experiența de detenție de aproape un sfert de secol (22 de ani): Aiud, Poarta Albă, colonia de muncă de la Galda, reeducarea de la Târgșor, reeducarea de la Gherla, pătimirile de la Jilava și în final reeducarea de la Aiud. Totodată autorul relatează încercările din ”marea temniță România”, fiind permanent urmărit de Securitate, șicanat și ”promovat” la munca de jos.
11. Mărturisiri din mlaștina disperării, Dumitru Bordeianu.
Alcătuită ca un adevărat tratat de demonologie, cartea aceasta este fundamentală pentru a înțelege ce a însemnat reeducarea de la Pitești pentru deținuții studenți, cu continuarea de la Gherla.
Pentru o bibliografie largă consultați acest document: Bibliografie „Fericiți Cei Prigoniți”
Acum și câteva recomandări legate de achiziție.
Sursele gratuite de lecturare a acestor cărți sunt reprezentate de bibliotecile județene, cu filialele lor. În bibliotecile județene veți găsi și multe alte cărți ce cuprind între coperți pagini din istoria sângerosului secol XX.
Cele mai ieftine/convenabile surse de cumpărare, sunt următoarele:
- Librăria Bonifaciu, adică librăria online a lucrărilor editate de obștea Mănăstirii Diaconești: http://www.librariabonifaciu.ro
- Librăria online Libris. Prețurile sunt decente dar cel mai mare avantaj este că nu există costuri de expediție, indiferent că dați comandă de o carte sau mai multe. În plus, livrarea se face prin curierat rapid. http://www.libris.ro/
- Site-ul fundației Arsenie Boca, care conține și alte cărți (și DVD-uri) pe subiect, în afară de cele recomandate de mine: http://www.fundatiaarsenieboca.ro/
- Deasemenea mai există și site-ul http://sanunerazbunati.ro/ pe care găsiți disponibile trei cărți la prețuri foarte bune. Pe același site va apărea spre vânzare și a doua carte + DVD din seria ”Să nu ne răzbunați”, dedicată părintelui Ioan Iovan care acum este în lucru.
Precizare importantă: Cărțile recomandate nu se găsesc toate la același furnizor. Din experiență vă spun că va trebui să le procurați din cel puțin două surse. Acum depinde și de interesul și posibilitățile financiare ale fiecăruia.
În final, dragilor, vă urez ca aceste cărți să rodească în inimile voastre, așa încât să aducă fapte vrednice de mântuire.
Domnul Hristos și sfinții din închisori dimpreună cu toți sfinții cei din veac, să vă aibe în pază și să vă călăuzească viețile spre Împărăție!
(Dan Tudorache)