Două milioane de dolari pe săptămână

În a doua zi de Crăciun, în discuțiile cu prietenii cineva mi-a spus că actorul Charlie Sheen, protagonistul serialului „Two and a half men,” câștigă două milioane de dolari pe episod. Serialul a ajuns așa de vizionat în întreaga lume încât producătorii își permit să-l plătească pe Charlie cu un salariu exorbitant, mai mare chiar decât a celui mai bine plătit fotbalist din Europa. Samuel Eto’o primește 20 de milioane de euro pe sezon, în timp ce Charlie Sheen, jucând în 4 episoade pe lună, ajunge să câștige 96 de milioane de dolari pe an.

Ce fac acești oameni cu atâția bani? Cum este viața când știi că îți poți permite absolut orice, chiar și o plimbare în cosmos?

Charlie Sheen este implicat în ultima perioadă în mai multe scandaluri. În timpul său liber actorul cheamă în casa lui din Beverly Hills actrițe porno cu care se distrează. Citisem că la un moment dat una din aceste actrițe a povestit ceea ce se întâmpla în casa lui Sheen. Actorul se droga puternic, ajugând la performanța de a ingera narcotice în valoare de 20.000 de dolari într-o seară, și apoi se distra cu fetele pe care le aducea în casă. Însă la un moment dat a clacat și a fost luat cu salvarea și dus la spital.

Acesta e lucru care m-a frapat: să ajungi să (prea)desfrânezi și să-ți satisfaci plăcerile până la suferință, până cazi și nu mai poți. Oare acesta este scopul omului pe pământ?

Oare de asta muncim noi? Ca să ajungem la un moment dat să câștigăm foarte mult și apoi să avem bani să ne satisfacem toate plăcerile?

Mulți oameni din jurul meu vor bani mulți. Și eu vreau bani? Dar oare de ce?

Pentru că experiența noastră limitată ne spune că putem căpăta fericire doar din plăcerile lumii, plăceri care se obțin adesea doar cu bani. Părintele Dorin Picioruș spunea că „avem vicii scumpe pentru că suntem prea ieftini”. Suntem prea ieftini duhovnicește, adică am gustat prea puțin sau deloc din bucuria Duhului Sfânt, Cel prin care noi simțim iubirea celuilalt și împărtășim celorlalți sentimentele noastre de afecțiune.

Vrem bani pentru că nu știm cum altfel să ne bucurăm unii de alții. Cum să fii liber când toată ziua te ține captiv gândul la următoarea patima pe care să ți-o satisfaci?

Îngăduie Dumnezeu adesea ca omul să-și satisfacă poftele la maximul posibil, pentru ca apoi să realizeze că suferința de care se lovește în urma satisfacerii patimilor este ca o frână în ființa lui, frână sădită în om chiar de Creatorul său.

Sațietatea plăcerilor care apare când se atinge această limită trupească a omului de a-și satisface patimile e sădită în om împreună cu setea de bucurie veșnică, acea sete spre nemărginit, spre desăvârșire… spre Dumnezeu de fapt. Suntem ”condamnați” genetic să obținem fericirea veșnică și netrecătoare doar din relația noastră cu Dumnezeu. Dacă am încerca să obținem fericirea pe oricare alte căi, în afară de cea pe care a gândit-o Dumnezeu în construcția firii noastre, firea se va degrada până la moarte.

Toți vrem să creștem profesional, să facem lucruri din ce în ce mai mari și mai frumoase, dar oare nu e undeva amestecată și dorința de a avea bani și putere?

Uneori ne înșelăm conștiința zicând: „dacă voi ajunge vreodată să fac bani mulți atunci voi ajuta lumea, voi avea grijă de familia mea, voi da săracilor…”. Dar undeva în mintea noastră știm foarte bine că și dacă vom da mare parte din avere săracilor, vom avea destui bani ca să ne satisfacem și plăcerile noastre: case, mașini, distracții, lux, etc. Practic ești conștient că și bogăția are un preț și ești gata să-l plătești ajutându-i pe săraci, dar asta tot în mod egoist, interesat, gândindu-te la tine.

Din mica mea experiență de viață am realizat că e greu să fii bogat și cu cât ai mai mulți bani în buzunar sau în conturi, cu atât începi să te gândești la ei cum să-i cheltuiești și cum să-i înmulțești. Banii te robesc. „Iubitorul de avere, deşi nu-şi dă seama de aceasta, se poartă ca un idolatru: acordă averilor o valoare sacră, li se dedică întru totul, le respectă, le venerează, îşi risipeşte pentru ele întreaga energie, toate forţele, tot timpul – le sacrifică sufletul său” zice Sfântul Ioan Gură de Aur.

Având bani mulți începi să-ți arăți afecțiunea față de cei dragi prin fel de fel de cadouri, în loc să le dăruiești timpul tău liber și afecțiunea ta. Având bani începi să simți că ai putere și încerci să cumperi totul cu ei, chiar și pe oamenii din jur.

Banii pe care ni-i dorim așa de mult, și muncim așa de asiduu pentru ei, ajung în final să ne corupă. Fericirea aceea pe care am căutat-o îndelung, după ani de zile de muncă, e o himeră, e o mare înșelare.

Banii nu aduc fericirea și asta ți-o poate spune orice vedetă de la Hollywood care după câțiva ani de distracții scumpe a ajuns să-și facă fundații prin care să ajute copiii din Africa. De ce fac vedetele astfel de acte caritabile? Pentru că undeva în ființa lor au aflat că banii nu le sunt de ajuns ca să cumpere ceea ce sufletul lor caută de fapt: comuniunea cu oamenii și mai ales cu Dumnezeu.

Concluzia mea este una simpla: dacă planurile voastre de viitor, profesionale sau personale, implică undeva în interiorul lor și dorința de a face bani, atunci mai gândiți-vă odată, pentru că nu veți obține ceea ce căutați de fapt.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Muncește cinstit ca să-i poți ajuta și pe ceilalți”.

E greu să faci bani mulți și să fii și cinstit. De obicei averile se fac prin șmenuri și ilegalități. Doar frica de Dumnezeu și respectul față de oamenii din societate vă poate ajuta să fiți cinstiți, orice ați fi, patron sau angajat.

Vrei să ai afacerea ta? Atunci dăi drumul la treabă. Pornește afacerea și vei ajuta pe cei din jur creând locuri de muncă, realizând produse sau servicii de calitate, plătind impozite la stat, donând parte din profit celor care sunt în mari nevoi, etc.

Creștininul nu trebuie să fie motivat de bani în acțiunile sale, ci doar de iubire. Dacă planurile noastre nu au ca finalitate „să ne iubim unii pe alții”… atunci ceva este în neregulă.

(Claudiu)