21 de lucruri despre avort pe care nu le știm
Alexandra Nadane, președinta Asociației Studenți Pentru Viață din București scrie într-un articol motivele pentru care uneori ne este frică să avem o atitudine proviață, preferând comoditatea posturii pro-avort, pentru a nu fi a acuzați de ceilalți. Dacă am ști toate cele de mai jos poate am vedea lucrurile altfel:
„Că procentul avorturilor în situații de viol (0,3%), incest (0,03%), viața mamei (0,1%), sănătatea mamei (0,8%), sănătatea copilului (0,5%) este în total de 1,73%, iar procentul avorturilor la cerere este de 98,27% (statistica este din SUA). În acest uriaș procent de avorturi la cerere se cumulează lipsa de sprijin din afară.
Că 64% dintre femeile care fac avort se simt presate să facă asta.
Că rata sinuciderilor în rândul femeilor care au făcut avort este de 6 ori mai mare.
Că 65–85% dintre femeile care fac avort ar fi născut copilul dacă aveau sprijinul UNUI SINGUR BĂRBAT.
Că URSS sub Lenin și apoi Germania sub Hitler au legalizat pentru primele dăți în lume avortul.
Că în România persistă mitul că avortul este un semn de capitalism, deși avortul a fost legalizat de regimul comunist prin Decretul 463/1957.
Că prin Decretul 770/1 octombrie 1966 a fost restricționat avortul din motive de scădere a forței de muncă, nu pentru că regimul comunist ar fi fost pro-viață. În 1965, anul anterior restricționării, au fost 1.115.000 copii avortați și 278.362 copii născuți vii; în acest an România a avut cea mai mare rată a avorturilor la 1.000 de femei înregistrată vreodată pe plan mondial: 252 avorturi/1.000 femei.
Că după restricționarea avortului în 1966, în perioada 1967–1989 s-au făcut 7.298.402 avorturi LEGALE, înregistrate în spitalele de stat.
Că în perioada comunistă un doctor ginecolog nu avea dreptul să refuze să facă avort, pe motiv de libertate de conștiință. Din acest motiv, au existat ginecologi care au plecat din țară.
Că în România numărul avorturilor chirurgicale înregistrate în spitalele de stat în perioada 1958 – iunie 2016 este 22.743.390 (nu se poate face statistica câte sunt la cerere), la o populație de 19.760.000 persoane, la 1 ianuarie 2016.
Că în topul statelor lumii în ceea ce privește raportul număr de avorturi/populație actuală, România este pe locul doi.
Că dintre primele 25 de state în ceea ce privește raportul număr de avorturi/populație actuală, 23 sunt foste comuniste.
Că în România nu se știe, de fapt, numărul real al avorturilor, deoarece clinicile private nu raportează numărul avorturilor către sistemul statistic. Nu știe nimeni nici câte avorturi medicamentoase se fac. Nu știe nimeni câte avorturi se fac de către milioanele de românii plecați la muncă în străinătate. Probabil numărul real al avorturilor românilor este dublu decât statistica oficială.
Că în România termenul de „criză de sarcină” este cam la fel de înțeles și ne preocupă cam tot atât cât înțelegem și ne preocupă criza politică actuală din Ghana.
Că în România nu există nici măcar câte degete sunt la mâini centre de sprijin serioase, la care să poată apela o femeie în criză de sarcină care dorește să fie ajutată să păstreze copilul. (În SUA sunt circa 2.800 de centre de sprijin în criza de sarcină, de aproape patru ori mai multe decât cele circa 730 de spitale și clinici care fac avorturi chirurgicale și medicamentoase).
Că în România cel mai întâlnită cauză a avortului este faptul că tatăl copilului nu vrea să își asume copilul și o părăsește pe mamă/îi dă bani de avort/o amenință – aici nu am sursă academică, ci o spun din experiența discuțiilor cu sute de femei care au făcut avort sau care au fost în situația de a face și nu au făcut.
Că în niciun război declarat sau în genocidul comunist România nu a pierdut potențialul pe care l-a pierdut prin cel puțin 22.743.390 de copiii avortați.
Că în România, femeile prea tinere, prea bătrâne, prea intelectuale, prea corporatiste, prea sărace, prea abuzate, prea cu mulți copii, prea bolnave sunt considerate înapoiate dacă nu fac avort având în vedere situația lor.
Că în România, ideea de adopție ca alternativă la avort sună precum limba chineză – atât la nivel individual, cât și la nivel de stat, stat care interzice explicit posibilitatea încredințării spre adopție imediat după naștere, în cazul în care mama nu își poate crește copilul.
Că în România, soluțiile de tip baby box, legale în SUA, Elveția, Cehia, Ungaria, Italia, Austria, Letonia, Belgia, Olanda, Vatican, Canada, Africa etc. ca opțiune în locul pruncuciderii sau abandonului copiilor nenăscuți, sună tot ca limba chineză.
Apropo de limba chineză, nu o iau în râs, cultura chineză este una dintre marile culturii ale lumii – dar știți că în China există politica copilului unic și au loc avorturi forțate și sterilizări forțate în mod curent, iar cine vrea mai mult de 1 copil, 2 în unele condiții, trebuie să plătească amenzi exorbitante?
Ca o concluzie, în majoritatea ei, societății românești NU ÎI PASĂ de femeile în criză de sarcină și de protejarea vieții copiilor nenăscuți, iar cei cărora le pasă TAC DE FRICĂ. Dacă am ști că nu ne pasă, poate ne-am gândi dacă e cazul să ne pese. Dacă am ști că suntem fricoși, poate ne-am gândi că putem fi și curajoși.
Știți, e foarte bine documentată istoria legalizării avortului în SUA. O mână de oameni au avut curajul să mintă sistematic și enorm până când au răsturnat legislația care proteja viața copiilor în perioada intrauterină. Ei s-au împotrivit mentalității de atunci – dr. Bernard Nathanson spune clar că ei știau că populația se opune avortului în procent de 99%, dar mințeau că 50–60% dintre americani sunt pentru legiferarea avortului. Dacă ei au avut curaj să mintă pentru a face un rău, de ce noi nu avem curaj să spunem adevărul pentru a face un bine?
Măcar din motivul că pentru fiecare dintre noi cineva a ales viața – din numărul de avorturi cred că vă dați seama că toți suntem supraviețuitori ai avortului, cam jumătate dintre noi nereușind să vadă lumina zilei vii.”
Sursa: Blogul Alexandrei Nadane | De ce nu se dă share la materiale pro-viață? De frică! Iată 21 de lucruri despre care nu aflăm
.jpg "Marșul pentru Viață la Galați (2018)")
Ioan
februarie 1, 2017 @ 12:54 pm
[i] „Că 65–85% dintre femeile care fac avort ar fi născut copilul dacă aveau sprijinul UNUI SINGUR BĂRBAT.
Că în România cel mai întâlnită cauză a avortului este faptul că tatăl copilului nu vrea să își asume copilul și o părăsește pe mamă/îi dă bani de avort/o amenință – [b]aici nu am sursă academică, ci o spun din experiența discuțiilor cu sute de femei care au făcut avort sau care au fost în situația de a face și nu au făcut.” [/b][/i]
Pasajele mi se par corelate și ar fi fost bine dacă era măcar un studiu pentru tema asta și de unde procentul de 65-85% pentru avorturi pentru care e de vină bărbatul ?
În România și [b]familia femeii[/b] are un rol important, pentru că de multe ori chiar femei din apropierea ei cum ar fi mamele, mătușile etc o îndeamnă, planifică și transportă la clinica de planning, deci procentele sunt undeva mai apropiate.
Dacă acum s-ar propune pentru dezbatere o lege în care să se [b]restricționeze avortul la cerere[/b] și să fie valabil doar pentru cazurile care pun în pericol viața mamei sau copilul e conceput prin abuz, (deci 2% din totalul avorturilor), femeile ar fi primele care ar țipa că e corpul lor, alegerea lor după cum s-a și întâmplat în Occident, când ele alcătuiau majoritatea care protesta.
Situația e cam așa, [b]bărbatul e de vină pentru avort, dar femeile strigă ca din gură de șarpe atunci când vine vorba de restricționarea avortului la cerere.[/b]
[i]„Că în România, femeile prea tinere, prea bătrâne, prea intelectuale, prea corporatiste, prea sărace, prea abuzate, prea cu mulți copii, prea bolnave sunt considerate înapoiate dacă nu fac avort având în vedere situația lor.”[/i]
Conform argumentului de mai sus se poate aduce o pseudo justificare pentru avort în orice circumstanță, dar nu mi se pare un motiv real și valid, nici nu trebuia inserat în eseu, pentru că nu are greutatea celorlalte argumente.
Aici scuzele fac mai mult parte din registrul mofturilor și a justificărilor facile pentru împiedicarea nașterilor decât din zona vulnerabilității femeilor însărcinate, care este una reală din păcate la toate palierele instituționale, familiale și morale în România.
Inițiativa doamnei e una bună, de folos, dar nu pot să nu văd o tendință de a culpabiliza bărbatul pentru avort, poate în România o fi așa [b]în familii/cupluri unde femeia dorește să facă din maternitate o vocație și să dea viață tuturor copiilor pe care i dă Dumnezeu[/b], dar în mediile unde femeia prin educație și funcție a dat și de platforme feministe, devine chiar ea motorul unor mentalități pro avort, contracepție și [b]limitarea nașterii la cel mult un copil-doi.[/b]
Prea puține femei se dedică total copiilor cu dorința fermă de a-i aduce pe toți pe lume, indiferent câți i-o da Dumnezeu.
Să fim serioși unde sunt deja doi copii, sunt șanse mari să fie chiar femeia cu inițiativa pro avort.
Claudiu Balan
februarie 2, 2017 @ 11:33 am
Ioan, eu țin să-i dau dreptate în continuare Alexandrei, ca o pesoană ce de câțiva ani este implicată direct în relația cu fetele și femeile însărcinate, și din experiență știe mai bine.
Al doilea lucru ar fi următorul: dacă (să presupunem) femeia a luat inițiativa avortului, atunci dacă-și vede bărbatul că vrea acel copil și o încurajează că va fi alături de ea și îl vor crește împreună, e foarte posibil ca decizia ei să se schimbe.
Sunt deacord că bărbatul și femeia se influențează unul pe altul în poziționarea lor față de viața acelui copil. Și femeia poate influența bărbatul și bărbatul influențează mult femeia. Permite-mi să cred că poziția bărbatului este cred eu mai fermă și poate mai ușor crea „majoritate” pentru a și-o impune.
Femeile decid să avorteze copilul pentru că se gândesc la un viitor sumbru în care singure se vor chinui să trăiască cu povara creșterii unui copil.
Cred că trăim într-o lume condusă de bărbați. Bărbații conduc familiile și societatea… au întâietate și responsabilitate în a proteja viața, femeia și copiii.
Boitos
februarie 2, 2017 @ 12:03 pm
Eu tin sa ii dau dreptate lui Ioan.Nu mi-i se pare normal sa spui ca trebuia sa fie langa ele un barbat.
Atunci cand au inceput o relatie nu s-au gandit ca poate aparea un copil ?
In primul rand te protejezi tu pe tine insuti si apoi pe altii.
Fiecare e responsabil de ceea ce face, si chiar daca vor sari o mare parte pe mine, cred ca o mare vina o are femeia in avort. Copilul este in pantecele ei, are solutii externe ( asociatii ) care o pot sprijini.Deci sa nu dam vina pe barbati sau ca nu stiu ce fac.
65%-85% -este un procent foarte mare.Nu am incredere in subiectii sondajului.E usor sa spui ca ai tine un copil daca ai avea un barbat langa tine.Dar de ce ? L-a facut cumva singur acel barbat ?
Sa nu uitam cealalta problema: femei care fac copii sa profite de barbati ( sa le ia in casatorie, sa le de-a bani ).Da, raman cu sarcina si pe urma spun ca barbatul e de vina ca nu e langa ele.
Suntem un popor cum suntem si numai noi suntem de vina.
Un popor in mare parte de depravati. Simplu .
Ne luam numai dupa statistica, nu dupa vorbe.
Sondajul femeilor singure si sondajul femeilor casatorite unde e ?
Si, uite asa m-am transformat in avocata barbatilor. Chiar eu .
Ioan
februarie 3, 2017 @ 4:17 pm
Și mie mi s-a părut mare procentul, în România și familia fetei/femeii pune presiune pe ea pentru avort chiar cu amenințări de genul datului afară din casă dacă naște copilul, sau cu patetisme de tip „[i]ne distrugi cu copilul ăsta, ce ai să faci cu viitorul tău ?! ”[/i] .
Până și familia bărbatului îl poate amenința că-și retrage sprijinul dacă vine cu copil la ușă.
Trebuia [i]scăzut[/i] din procent și [b]marja pentru care e vinovată familia femeii și familia bărbatului[/b], asta nu absolvă bărbații care amenință cu părăsirea/părăsesc femeia însărcinată, există și astfel de oameni pe care nu-i interesează decât să se distreze, dar pot fi mult limitate astfel de situații pentru că și [b]femeia alege cu cine se însoțește[/b].
La un avort sunt vinovați părinții femeii, părinții bărbatului, bărbatul dacă au presat pentru avort, vina ar dispărea doar în măsura în care [b]ei au încurajat nașterea și au venit chiar cu sprijin material concret.[/b]
Oricum la judecata sufletului nu se va putea pune vina niciunul „[i]că e femeia de vină, că e bărbatul[/i]”, vor lua fiecare pentru partea pe care au lucrat-o.
Dar prin forță niciun bărbat nu poate nici să oblige o femeie să avorteze, ar fi chiar penal și nici nu poate să o oblige să nască, chiar dacă ar implora-o în genunchi să nască copilul, ea tot și-ar putea face [b]programare pe ascuns la avort[/b], mai ales dacă e o tânără care vrea carieră.
[b]Ce ar putea să-i facă bărbatul, să o sechestreze până trece timpul legal pentru avort ?[/b]
[i]„Copilul este in pantecele ei, are solutii externe ( asociatii ) care o pot sprijini.”[/i]
Așa este, chiar și în România ar fi asociații chiar dacă le numeri pe degete, părintele Nicolae Tănase de la Valea Plopului estima că din 10.000 de pliante împărțite femeilor însărcinate doar 2-3 renunță la avort.
Deci cifra ar fi de [b]2-3 femei însărcinate care renunță la avort din zece mii[/b], deși au sprijin de la o asociație, iar părintele Tănase vedea și el că bărbatul e vinovat în multe cauze doar că la provita apelează în majoritate femei cu mari dificultăți financiare.
[i]„Sa nu uitam cealalta problema: femei care fac copii sa profite de barbati ( sa le ia in casatorie, sa le dea bani ).Da, raman cu sarcina si pe urma spun ca barbatul e de vina ca nu e langa ele.”[/i]
Da asta e o altă problemă din păcate, orice trebuie raportat la situația României.
Nu cred că trebuie să ne raportăm la Occident în cazul avorturilor, acolo sunt centre de sprijin pentru mame finanțate puternic, iar femeia e chiar emancipată, are acces la educație, egalitate de șanse, [b]se poate întreține singură fără ajutorul bărbatului[/b] și totuși decide să avorteze și să facă parte din tot felul de ong-uri care sprijină avortul.
Și chiar și la noi în România există multe femei care se pot întreține singure, au și o familie înstărită care le sprijină și nu sunt mame, nici măcar un copil nu fac până la 30 și ceva de ani.
[b]Dacă ar ține scuza cu dificultăți financiare, femeile bogate ar avea o grădiniță acasă.[/b]
Mai contează și o statistică privind [b]vârsta la care face avort[/b] că într-un fel se poate justifica una care a făcut avort la 18 ani,față de alta care a făcut la 28, cel puțin în Occident dacă n-a făcut „carieră” până la 28 de ani, greu să mai crezi că de acolo înainte va face nu știu ce carieră.
Deci și asigurarea viitorului și a carierei poate fi o scuză parșivă de la o vârstă încolo, iar în Marea Britanie multe nasc chiar și minore și se declară singure pentru ca să fie în grija financiară a statului. Cu un bărbat acasă, n-ar mai primi subvenții mari pentru că s-ar considera că are cine să aibă grijă de ele.Evident că pentru ele în completarea unor formalități birocratice, vinovat ar fi bărbatul că altfel ce scuză ar avea la motivarea situației în care se află: că vor să-și facă traiul pe banii statului ?
Deci dacă procentele 65-85% sunt luate din studii occidentale, [b]nu sunt relevante pentru România.[/b]
În România argumentul cu „bărbatul e de vină” ar ține doar când femeia e prea tânără să termine studiile și să lucreze, sau în zonele sărăcăcioase unde stau prin bordeie în pământ și bărbatul lucrează cu ziua, e violent, iar femeia mai are 4 acasă.
Mă îndoiesc însă că se poate aprecia statistica din [b]familii din clasa mijlocie și upper class, cu grad ridicat de educație[/b], unde [i]sunt deja copii[/i] și se merge spre avort, în primul rând pentru că astfel de femei nu ar apela la consiliere pentru prevenire avort, au deja viața în mâini și o stabilitate socială și financiară.
Deci ele nici n-ar figura în nicio statistică a vreunei asociații care sprijină mamele vulnerabile și-ar permite avort la clinică privată și dacă s-ar face evaziune la clinica respectivă, nici n-ar apărea în statistică.
Ca să nu mai spun că o femeie căsătorită la 18 ani care totuși face avort, are un bărbat pe care se poate baza.