8 motive pentru care vine vrajba în casă [din scrierile Cuviosului Părinte Arsenie Boca]

Și în familie sunt fiare sălbatice. Tot auzim de sintagme precum, violența domestică”, având diferite forme – violenta psihologică, fizică, sexuală, economică, socială, spirituală – sau, „principiul egalităţii de șanse și de tratament între femei şi bărbaţi”. Din 2003 avem Legea nr. 2171 privind prevenirea și combaterea violenţei în familie. Fiindcă victimele s-au înmulţit, Parlamentul României a adoptat Legea nr. 174/2018 de modificare şi completare a legii din 2003. Violenţa în familie a ajuns să capete forme tot mai multe, iar, noua reglementare creează o abordare centrată pe victimă şi pe dezvoltarea unor măsuri de prevenire a faptelor de violenţa domestică”.

Deşi sunt vizate, „măsuri de prevenire”, totuşi ele nu ajung la cauze. Cauza trebuie căutată în altă parte, iar autorităţile statului nu se ocupa cu așa ceva. De aceea, autoritatea Bisericii este cea care poate interveni în mod tămăduitor, iar autorităţile publice abilitate ar putea avea rezultate bune dacă ar lua în calcul folosul lucrării Bisericii.

Cuviosul Părinte Arsenie Boca arată, aproape matematic, cauzele acestui autentic, „război civil” din România, care este: vrajba (ceara) în casă. Să ascultaţi pricinile pentru care o au, și apoi ce să facă, ca să nu le mai aibă. Vrajba în casa vine din păcate. Toate îşi au izvorul în păcate.

Neapărat vine vrajbă-n casă dacă:

1) Căsătoria s-a început cu stângul, adică cu desfrânarea;

2) Soţii trăiesc în căsătorie nelegitimă sau fără cununia bisericească. E un prim păcat, pe care toți îl plătesc cu vrajbă. De aceea toți trebuie să intre la cununie și să se legiuiască, dacă sunt așa;

3) Din curvii nemărturisite, făcute înainte sau după căsătorie. Astfel au intrat în casa nouă cu o pecete drăcească pe suflet şi pe trupul lor. Și, pentru că nu s-au mărturisit, acel păcat are să le spargă casa, tocmai pentru că n-au omorât pe diavolul, care e cel care face acest lucru;

4) Lăcomia de avere a unui părinte când și-a măritat fata sau și-a căsătorit feciorul. O asemenea căsătorie nu ţine, pentru că s-a făcut cu o lucrare a diavolului. De o vei mărita pe fata ta numai pentru avere, căsătoria lor va sfârşi cu vrajba şi cu spargerea casei aceleia. Prin urmare, cuminţiţi-vă, părinţilor, cu sfaturile, când vă măritaţi fetele sau căsătoriţi feciorii;

5) Nepotrivirea de vârstă, căci sunt părinţi care-și mărită fetele de 14-15-16 ani, tot din lăcomia de avere, sau numai ca s-o știe măritată, și la 17-18-19 ani faţa lor e văduvă și cu un copil. Asta pentru nepotrivirea de vârstă. Căci ce poate face o copilă faţă de un vlăjgan. Aceasta e păcat înaintea lui Dumnezeu. De aceea căsătoria nu ţine, ci se sparge. Și părinţii respectivi trebuie să recunoască că au dat un sfat prost;

6) Din negrija de suflet a celor din casă se ajunge, de asemenea, la vrajbă Din negrija de spovedanie, de Sfânta Împărtăşanie și de rânduielile Bisericii, care sunt poruncile lui Dumnezeu. Și dacă nu le păzesc, cum să aibă liniște. Căci, de nu păzeşte cineva poruncile lui Dumnezeu, păzeşte pe ale diavolului, și atunci te arzi;

7) Și mai vine vrajba și din petrecerea fără post. Cei ce se umplu de mânie sunt cei plini de fiere, care se înmulţeşte în corpul omului atunci când mănâncă carne multă şi când nu posteşte. Plini de fiere fiind, se umplu de mânie şi astfel îşi sar în cap. Așa, pentru o vorbă cât de neînsemnată, pentru o bucată de lemn care i se pare că nu stă la locul ei, îi sare în cap celuilalt;

8) Și-o ultima pricina este desfrânarea tuturor. Dar soţii cum desfrânează, când îs legiuiţi? Așa bine, căci nu mai ţin nici o seamă de miercuri, vineri, de zilele posturilor, de sărbători. Nu mai ţin nici o rânduială. Și bate Dumnezeu nerânduiala, ca să se facă rânduială.

Părintele Arsenie Boca, Scrieri inedite, pp.95-96

Acestea sunt cauzele, „războiului civil” din România. Este singurul, război civil” nedeclarat, neoficializat, trecut cu vederea, mușamalizat, dosit în suflete, în case și, în ultima vreme, abandonat în statistici. Adevăratele măsuri de prevenire pornesc din aceste opt, „puncte”. Vrem pace în familie și în întreg neamul românesc? Atunci ne păzim de toate acestea și ţinem rânduiala vieţii de familie, dupa îndemnul Cuviosului.

Aceste opt cauze sau rădăcini ale vrajbei în familie pot deveni argumente ale unei lucrări duhovnicești vii. Fiecare ar putea fi măcar tema de reflecție în cadrul parohiilor și al taberelor studenţeşti organizate de mănăstiri. Acum, în situaţia de criza actuală, avem un model practic de școala. Școala despre care vorbim se referă la capacitatea reală de formare a copiilor și a tinerilor, la mijloacele și resursele care ne stau la îndemână și care nu depind de puterea politică sau de vreun anume sistem. Școala este lucrare lăuntrică.

În acest sens, am putea demitiza unele clișee de gândire. În prezent, orizontul de așteptare al unora dintre noi este următorul: Biserica ar putea derula un program naţional intens pentru conștientizarea cauzelor privind denatalizarea, divorţul și vrajba în familie. La acest program de interes naţional ar trebui să participe și școala și conducerea Statului prin instituţiile abilitate. Temele sunt foarte clare și ajuta la înţelegerea vieţii de familie în profunzimea ei, așa cum nici un alt program de asistenţă socială nu o poate face.

Deși îmbietor, orizontul de așteptare descris este o iluzie. Nu putem miza acum pe un proiect naţional, pe simfonia bizantină lărgită Biserica-Stat-Școală. Desigur, aceasta conlucrare ar fi ideală. În realitate, lucrurile se petrec altfel. Nu exista coerență și nici conlucrare. Între Biserică, școala și conducerea Statului sunt dezacorduri. Așadar, nu putem vorbi de împreună-lucrare și nici de o viziune de ansamblu.

Având aceste date, ce se poate face? Doar lucrări duhovnicești restrânse în parohii, în mănăstiri, după putinţă.

Nu putem fi atât de naivi, încât să așteptam un uriaș reviriment al familiei, bine organizat la nivel instituţional, sub forma unui proiect misionar de anvergură. Acest mod specific Ardealului din prima jumătate a secolului al XX-lea pare astăzi de nerecuperat. De altfel, și expunerea Cuviosului Părinte Arsenie, în termenii antropologiei pastorale, nu este chiar ușor de ilustrat într-o societate manipulată mediatic și stăpânită de prejudecăţi.

Însă în cadrul restrâns al parohiilor și al taberelor studenţeşti organizate de mănăstirile din ţară se poate încerca măcar un început de schimbare a vieţii. Ne adunăm câţiva, mai întâi, în jurul cuvintelor purtătoare de viaţă ale unui Cuvios care a răbdat răstigniri, încât însemnările i-au rămas ca mărturii ale vieţii sale sfinte. Apoi, într-un chip sau altul, după cum Domnul voiește, din aceste cuvinte se naște un gând, se ivește o lucrare. Fiecare lucrare duhovnicească are naturaleţea ei. Această calitate o face vie.

La polul opus, uniformizarea de tip instituţional ucide. Adesea, funcţionarii nu înţeleg specificul lucrărilor duhovnicești, ci caută să le ”încadreze”. Ceea ce-i duhovnicesc trebuie ferit de ”încadrare”. Ce înseamnă ”încadrare”? Atunci când este ceva impus, când formă ”sugerata” din afară nu se potrivește cu fondul real. De pildă, din inima înnoită a unui om se revarsă harul Duhului Sfânt. Atent la ceea ce Duhul voiește, acela va urma calea care i se deschide.

Lucrarea lui este, în principal, nevăzută. Atunci când este și văzută, ia un anumit chip. Dacă, prin ordin administrativ sau chiar din proprie iniţiativă, este ”încadrată” într-un ”program”, impunându-se o anumită structura, atunci lucrarea duhovnicească se stinge, îşi pierde naturaleţea. E nevoie de multă luare-aminte, fiindcă chiar și o cateheză cât de simplă poate ajunge să se convertească într-un tipar, într-un stereotip. Dar, mai exact ”încadrare” este atunci când inimii din care se revarsă harul Duhului Sfânt i se impun îngustimi omenești.

Sursa: Sergiu Ciocârlan, Renașterea familiei și a neamului românesc în învățătura Părintelui Arsenie Boca, Editura Chilia Sfântului Ipatie, pp. 41-46

Vă recomandăm cu multă căldură această carte nouă apărută la Editura Chilia Sfântului Ipatie din Sfântul Munte. Este o carte de calitate atât în conținut cât și în tipăritură, așa cum ar merită un astfel de subiect. Vom reveni și cu alte materiale din carte și cu o recenzie detaliată.

Sinteza domnului Sergiu Ciocârlan asupra scrierilor Cuviosului Părinte Arsenie Boca este captivantă și de mult folos sufletesc.