Viaţa la ţară

Am citit acum câteva minute interviul dat de Anca (care are blogul Viaţa la Ţară) pe Hotnews, şi mi-a plăcut foarte mult. Interviul are 110 comentarii care mai de care mai interesante, în care realizez cât de mult avem noi oamenii nevoie de linişte şi deşi toţi suntem coparticipanţi la răul pe care-l suportăm în marile metropole (poluare, aglomeraţie, praf, kitschuri, cozi interminabile, etc.) fiecare am vrea ca lumea în care trăim să fie mai frumoasă, mai liniştită, mai verde, mai amabilă, mai caldă.

Interviul pe care l-a dat Anca îţi face aşa un dor să trăieşti la ţară, să stai în natură, să ai cerul înstelat deasupra în fiecare seara (e cel puţin o schimbare de perspectiva aşa cum spune Anca), să ai pădurea în faţă, să calci pe picurii de rouă de pe iarba verde, să te joci cu copiii în curte, să-L simţi pe Dumnezeu în fiecare fir de iarbă….

Dar deşi multora ne-ar place, nu toţi putem să ne mutăm la ţară. Deşi mulţi am vrea,  condiţiile vieţii ne împiedică…. Păi şi cum rămâne? Ce facem? Şi eu vreau să-mi cresc copiii cât mai frumos, chiar dacă stau în Bucureşti, şi eu vreau să mă bucur de frumuseţea şi liniştea traiului de la ţară. M-aş bucura şi eu s-o văd pe cea mică jucându-se prin curte, zburdând pe câmpii, dar mă uit în viitor şi nu prea se poate…

E Dumnezeu nedrept? Au unii mai multe condiţii de a se apropia de El şi alţii mai puţine? Au unii mai multă linişte sau mai multă libertate doar prin pricina unor posibilităţi materiale? Anca spunea foarte frumos în interviu că viaţa la ţară nu-i asigură libertatea. Doar relaţia cum Dumnezeu o face liberă, căci El este Cel care îi ofera totul şi nu cere nimic.

Omul poate fi fericit oriunde dacă-L are pe Dumnezeu: şi la bloc, şi-n munţi, şi-n deşert, şi-n închisoare, şi-n pustiu, dovadă sunt sfinţii lui Dumnezeu care au trăit bucuria de a-L cunoaşte pe Hristos acolo unde se aşteptau mai puţin. Eu n-am să-i ofer prea multe fetiţei noastre, trăind între termopane şi rigips, zgomot, mii de maşini, reclame şi  urâciuni la tot pasul,  dar i-L ofer în fiecare săptămâna pe Hristos în Sfânta Euharistie.

Nu sunt un exemplu prea bun pentru sufleţelul ei curat şi smerit, dar pot să i-L ofer pe Hristos cel „blând şi smerit cu inima”. Nu am bogăţii sau averi dar i-L dau pe Domnul, bogăţia inimii. Nu pot să-i arăt prea des frumuseţea naturii şi harul lui Dumnezeu care izvorăşte din fiecare floricică, dar îi arăt chipul dulce al Maicii Domnului din icoană, o fac să simtă mireasma Duhului din Psalmii dumnezeieşti ai lui David, îi descopăr marea bogăţie a Evangheliei, o duc să guste din împărăţia cerurilor la Sfânta Liturghie…

Omul sfinţeşte locul. Oriunde e frumos dacă îndepărtăm păcatul. Hristos Domnul a făcut Biserică luminoasă iadul cel întunecat scoţându-i afară pe cei morţi. E frumoasă viaţa la ţară, dar nu asta mă va face fericit. Hristos e bucuria inimii mele, suflarea şi liniştea mea, bogăţia şi lumina vieţii mele, El se face totul pentru mine ca eu să nu duc lipsă de nimic.

Păcatul mă îndepărtează de Dumnezeu şi mă întunecă. Răutatea din mine care o revărs pe ceilalţi oameni, aceasta mă face nefericit. Goana după plăceri mă epuizează şi mă nelinişteşte.

Bucuraţi-vă oriunde aţi sta, alţii stau sub cerul liber, pe străzi, şi nu au nimic, doar pe Dumnezeu!

Nu vă întristaţi că staţi la bloc, problema e în suflet nu în exterior. Sufletul nostru e urât, nu apartamentul de bloc.

(Claudiu)