A clama modestia pe care nu o practicăm înseamnă a o respinge public
Un prieten drag ne-a trimis câteva gânduri despre melodia „Despre smerenie” a celor de la Taxi, dar preferă să rămână anonim:
„Doamne, dăruieşte-ne duhul discernământului în mod real, personal şi comunitar, social-omenesc, spre a ne privi nu în oglindă, ci în suflet!
Dacă am accepta să devenim pentru câteva clipe lucizi, am arunca măştile în spatele cărora adesea nu-i ceea ce vrem noi să pară. Este autenticul! Suntem, în fond, ceea ce facem, nu ceea ce pretindem altora să facă!
Era de aşteptat în Postul Sf. Paşti o nouă şi deloc ingenioasă ispită! A clama modestia pe care nu o practicăm înseamnă a o respinge public. A invoca smerenia, care în realitate este o virtute umană, nu instuțională, înseamnă a confunda înţelesurile tainice cu cele social-comunitare ale Bisericii.
Ce-ar fi să aderăm şi noi la bojdeuca lui Creangă sau la bordeiul de lut în locul spaţiilor ultra-moderne şi opulente?!
Tot aşa stau lucrurile şi cu o construcţie spirituală – simbol al unui popor credincios. Este o biserică şi atât! A noastră! Aceasta-i lectura smereniei curăţitoare!”
