A doua treaptă a postului: Tăcerea

Deşi imediat atunci îi ceream iertare lui Dumnezeu totuşi tot trist şi supărat eram, tot aveam mustrări de conştiinţă. În momentele acelea am zis în gândul meu: „5 minute o să tac din gură pentru tine Doamne, ca să mă ierţi pentru ce am făcut!” Şi tăceam…

Din clipa în care m-am hotărât să tac pentru Dumnezeu, am început să simt uşurare în suflet, am început să simt o mângăiere şi o pace liniştitoare. Simţeam că Dumnezeu primeşte jertfa aceasta de la mine…

Se terminau cele 5 minute, şi aşa rău îmi părea rău….că tare bine îmi făcuse tăcerea.

Şi ziceam iar: „iar o să tac 10 minute pentru tine Doamne, şi pentru tot răul pe care l-am făcut”. Şi tăceam…

Şi-n momentele acelea de pace începeam să mă rog uşor, începeam să-mi cer iertare, îmi adunam gândurile şi simţeam cum harul lui Dumnezeu vine cu drag înapoi la mine.

Am aflat pe pielea mea că mâncarea multă alungă harul lui Dumnezeu şi ne înconvoaie spre pământ. Dar am aflat că şi vorba multă, mândria, lauda de sine şi judecare celorlalţi alungă Harul lui Dumnezeu chiar mai repede.

„Cel ce nu-şi cunoaşte greşelile îşi înfrânează limba, iar vorbăreţul nu s-a cunoscut încă pe sine cum trebuie. Tăcerea lui Iisus l-a impresiofat pe Pilat, liniştea omului duhovnicesc mistuie slava deşartă.”

Alte cuvinte ale sfinţilor părinţi despre tăcere din Filocalie puteţi găsi aici.

(Balan Claudiu)