A fi independent

Când mă gândesc la independență primul lucru care imi vine în minte este adolescența. Pentru mine adolescența este vârsta caracterizată înainte de toate printr-o puternică dorință de libertate, de independență.

Cu toate că, înțeleasă greșit, ea poate provoca uneori rupturi și neînțelegeri, totuși dorința de independență poate constitui un mare avantaj pentru fiecare persoană, tânără sau adultă. Ea poate reprezenta imboldul unor mari transformări, atunci când persoana simte nevoia firească de libertate.

Dar să lămurim mai bine ce înseamnă și ce nu înseamnă a fi independent. A fi independent reprezintă o dorință înnăscută a persoanei umane de fi liberă, de a nu depinde de ceva sau cineva. Libertatea și dorința de libertate sunt poate darurile cele mai mari făcute de Dumnezeu neamului omenesc.

Problemele apar însă atunci când oamenii confundă această dorință naturală, firească, cu libertatea de a face orice, și în special răul. Aceasta se poate vedea mai ales atunci când oamenii aleg să facă lucruri care la început par a le conferi o anumită independență, originalitate sau autonomie, dar care în timp se dovedesc doar surogate ale libertății.

Cel mai bun exemplu în acest sens cred că îl reprezintă stupefiantele, substanțe care la început ne pot oferi senzația de libertate, dar care în timp ajung să ne subjuge, devenind scopul existenței celui dependent. Și această succesiune se poate observa în cazul tuturor lucrurilor sau acțiunilor care promit plăcere și independență, dar care în final ajung să ne facă sclavii propriilor noastre dorințe. Este cazul tuturor plăcerilor care ajung să devină patimi. Ajuns robul patimii ți-ai dori să mai faci ce vrei, dar constați că nu mai poți. Patima este cea care ne controlează dorințele, gândurile, cuvintele și faptele, astfel că în final ne pierdem libertatea de alegere, deși din păcate, nici nu conștientizăm asta. E nevoie de o lumină din afară ca să putem vedea lanțurile care ne leagă nevăzut, batjocorind astfel darul nostru cel mai de preț, libertatea.

Ajunși robi ai pasiunilor noastre, cea care ne poate trezi este însă tocmai dorința de independență. Luminați de lumina cea necreată începem să vedem că ceea ce ni se părea libertate de alegere și independență nu au fost decât amăgiri. Dezamăgiți de cei din jur, de obiectele plăcerilor noastre și mai ales de noi înșine, avem șansa să ne trezim din somnul în care parcă dormeam și să redevenim liberi. Liberi cu adevărat. Liberi de tot ce ne face dependenți, anulându-ne libertatea.

Redevenind liberi cu ajutorul lui Dumnezeu, începem să înțelegem că libertatea este într-adevăr un dar, nu unul dăruit inițial, o dată pentru totdeauna, ci unul pe care ni-l face neîncetat. Este rodul harului dumnezeiesc, a energiilor divine necreate cu care suntem invitați să colaborăm. Iar această colaborare teandrică nu poate rămâne doar virtuală. Ea ne îndeamnă să ne valorificăm întregul nostru potențial creator, unic pentru fiecare în parte, spre a crea ceva care să ne reprezinte. Ceva unic, original, care să fie rodul libertății noastre de expresie.

Ajungem astfel să înțelegem independența nu ca pe o izolare de toți și de toate, o rupere a noastră de norme și idealuri, ci ca pe capacitatea de lua deciziile pe care ni le dorim, de a face întotdeauna ce vrem și nu ceea ce anumite influențe negative ne-ar îndemna să facem. Libertatea devine astfel colaborarea noastră liberă cu harul divin, cel care ne poate inspira în acțiunile noastre zilnice. Aceasta nu poatea fi libertatea de a face ceea ce este potrivnic conștiinței noastre, adică de a face răul, pentru că răul neavând existență în sine, nu există; nu poate fi ceva în sine ci doar o lipsă a binelui. Deci nu putem face răul ci doar să nu facem binele.

Astfel înțelegem modul de viață creștin nu ca pe o limitare, ca pe o împuținare a posibilităților de a trăi și de a ne bucura de viață ci tocmai ca pe viața autentică trăită așa cum a gândit-o mai dinainte Cel care a creat-o. Venirea lui Hristos în lume nu a avut ca scop întemeierea unei noi religii cu norme și reguli proprii, ci exact restabilirea capacității omului de a-și veni în sine, adică de a fi și a trăi așa cum a fost mai dinainte ‘proiectat’ să o facă, liber de orice influență capabilă să-i știrbească libertatea.

Hristos a venit în lume nu să impună un nou mod de viață ci tocmai ca lumea “viaţă să aibă şi din belşug să aibă” (Ioan 10:10). Să ne bucurăm așadar neîncetat de această nouă șansă pe care Hristos ne-a dat-o prin Întruparea Sa, aceea de a trăi din plin și de a redeveni cetățeni ai Raiului.

(Radu Iacob)