Actul sexual este un act de intimitate propriu unirii dintre bărbat şi femeie în sânul familiei

Acum 50-60 de ani afirmaţia din titlu era una cât se poate de firească. Astăzi ea strârneşte controverse la orice discuţie între prieteni, şi asta pentru că sexul a devenit un bun de larg consum, disponibil foarte uşor, iar concepţiile noastre s-au schimbat foarte mult.

Că să înţelegeţi mai bine ce vreau să spun gândiţi-vă că în ritmul acesta nu peste mult timp afirmaţia: „fiecare copil trebuie să trăiască lângă o mamă şi un tată” poate părea incompletă sau poate stârni controverse, în condiţiile în care unele state au legiferat homosexualitatea şi chiar adopţia copiilor de către astfel de cupluri. Ştiu, sună a nebunie, dar asta e lumea către care ne îndreptăm dacă persistăm în păcatele noastre. Ce e mai frumos decât chipul blând al mamei, glasul ei dulce, şi ochii ei mereu plini de iubire…? Instinctul matern pus de Dumnezeu în femeie nu poate fi replicat prin comportament de un bărbat.

Homosexualitatea şi desfrânarea, înţelegerea greşită a sexualităţii defapt, este un efect al depărtarii omului de Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel explică acest lucru foarte clar în Epistola către Romani, în capitolul I:

„Cunoscând pe Dumnezeu, nu L-au slăvit ca pe Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit, ci s-au rătăcit în gândurile lor şi inima lor cea nesocotită s-a întunecat. Zicând că sunt înţelepţi, au ajuns nebuni. Şi au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricăcios cu asemănarea chipului omului celui stricăcios şi al păsărilor şi al celor cu patru picioare şi al târâtoarelor. De aceea Dumnezeu i-a dat necurăţiei, după poftele inimilor lor, ca să-şi pângărească trupurile lor între ei, ca unii care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună şi s-au închinat şi au slujit făpturii, în locul Făcătorului, Care este binecuvântat în veci, amin!” (Romani 1, 21-25)

Închinarea romanilor la idoli, la zei confecţionaţi din aur, lemn sau metal, i-a dus în postura de a confunda creaţia cu Creatorul. Din acest motiv Dumnezeu i-a lăsat să vadă pe propria lor piele consecinţele alegerilor pe care le fac…i-a lăsat să-şi murdărească trupurile de desfrânare, ca unii ce au schimbat adevărul pe minciună.

„Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii; asemenea şi bărbaţii lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi luând cu ei răsplata cuvenită rătăcirii lor. Şi precum n-au încercat să aibă pe Dumnezeu în cunoştinţă, aşa şi Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor fără judecată, să facă cele ce nu se cuvine. Plini fiind de toată nedreptatea, de desfrânare, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de purtări rele, bârfitori, grăitori de rău, urâtori de Dumnezeu, ocărâtori, semeţi, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, nesupuşi părinţilor, neînţelepţi, călcători de cuvânt, fără dragoste, fără milă.” (Romani 1, 26-31)

Diferenţierea dintre Creator şi creaţie este una elementară şi uşor de înţeles pentru tot omul ce are raţiune. Când ajungi să confuzi şi cea mai elementară diferenţiere din Univers atunci aceasta confuzie va avea efecte în lanţ asupa întregii tale percepţii asupra vieţii şi a lumii în care trăieşti. Confuzia Creatorului cu creaţia a dus la o altă mare problemă: confuzia diferenţierii sexuale. Deşi prin natura lui, aşa cum l-a creat Dumnezeu, omul este bărbat şi femeie, totuşi fiind plin de patimi şi cu mintea întunecată de păcate, bărbaţii s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii… la fel şi femeile între ele.

Ce aş vrea să înţelegeţi din această parte a discursului Sfântului Apostol Pavel este că greşita înţelegere a sexualităţii este doar un efect al necredinţei în Dumnezeu, a închinării la idoli şi a pacătelor din sufletul nostru. În societatea de azi închinarea la idoli se identifică foarte uşor cu fuga după plăceri egoiste: bogaţia, faima, puterea, patimile trupeşti, lăcomia, mândria şi multe altele.

Bun, aţi putea spune că Sfântul Pavel nu vorbeşte în acestă epistolă despre relaţiile intime înainte de căsătorie ci doar despre homosexualitate, şi greşita înţelegere a sexualităţii nu face referire la relaţiile dintre femeie şi bărbat, ci doar între cele de acelaşi sex.

Că să vedeţi cum concluzia de mai sus are caracter general şi se referă la sexualitate în toate aspectele ei, voi mai aduce în faţa voastră încă un citat din Epistola întâi către Corinteni unde Sfântul Pavel spune aşa: „Cât despre cele ce mi-aţi scris, bine este pentru om să nu se atingă de femeie. Dar din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său.” (1 Cor. 7, 1-2)

Din cauza poftelor şi a ispitelor din viaţa de zi cu zi bine este pentru fiecare bărbat să-şi aibă femeia lui şi pentru fiecare femeie să-şi aibă bărbatul ei, pentru că altfel relaţiile cu mai mulţi parteneri în acelaşi timp şi vagabondajul sexual pot crea multă suferinţă şi instabilitate emoţională.

Din acest motiv a rânduit Dumnezeu Taina Cununiei, ca bărbatul şi femeia să fie uniţi prin binecuvântare, şi să primească putere să se iubească unul pe altul, şi iubirea lor să crească, să se maturizeze, să se răsfrângă şi asupra celor din afara familiei şi uşor-uşor să înveţe a-i iubi pe toţi oamenii şi în final, prin moarte să intre în împărăţia cerurilor.

Vorbim foarte des despre căderea în păcat al lui Adam dar uităm că în momentul căderii el nu era singur, ci împreună cu Eva. Astfel eşecul ascultării de Dumnezeu şi săvârşirea primului păcat a venit ca urmare a unei neînţelegeri între bărbat şi femeie, între Adam şi Eva.

Dacă Adam ar fi fost mai apropiat de Dumnezeu, mai credincios şi mai înţelept, ar fi refuzat propunerea Evei de a mânca din pomul cunoştinţei binelui şi a răului, şi ar fi mustrat-o pentru slăbiciunea de a se fi lăsat ispitită de diavol.

Iov, după câteva mii de ani de la Adam, fiind într-o postură mult mai grea ca a lui Adam s-a comportat înţelept. După ce diavolul i-a luat toate averile, casa, copiii şi sănătatea, ajungând să trăiască în afara oraşului pe o grămadă de gunoi, soţia sa, indignată de atâtea necazuri pe care Dumnezeu le-a îngăduit să se întâmple în familia lor, îi spune lui Iov:

„Te ţii mereu în statornicia ta? Blesteamă pe Dumnezeu şi mori!“

Dar Iov, îi răspunde în chip înţelept:

„Vorbeşti cum ar vorbi una din femeile nebune! Ce? Dacă am primit de la Dumnezeu cele bune, nu vom primi oare şi pe cele rele?” Şi în toate acestea, Iov n-a păcătuit de loc cu buzele sale.”

Iov ar fi fost mult mai îndreptăţit decât Adam să asculte sfatul femeii şi să cârtească împotriva lui Dumnezeu, dar n-a făcut-o. Iar pentru toate acestea Dumnezeu i-a răsplătit însutit răbdarea şi credincioşia lui.

Omul este făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu:

„Şi l-a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; bărbat şi femeie i-a făcut.” (Facere 1, 27)

Unul din aspectele determinante ale chipului pe care l-a primit omul de la Dumnezeu este heterosexualitatea. Dumnezeu, deşi Unul în fiinţă este Treime de Persoane. Aceeaşi fire dumnezeiască se regăseşte în trei Persoane diferite: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. La fel, aceeaşi fire umană se regăseşte diferit în bărbat şi în femeie. Aşa cum Dumnezeu nu este Unul solitar ci comuniune şi iubire de Persoane, în acelaşi fel şi omul nu este singur ci este bărbat şi femeie, comuniune în diversitate.

„Şi a zis Domnul Dumnezeu: „Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el”.” (Facere 2, 18)

Părintele Marc-Antoine Costa de Beauregard spune: „Căutarea comuniunii dintre bărbat şi femeie este chipul căutării comuniunii dintre Dumnezeu şi om.” Bărbatul se apropie şi îl cunoaşte pe Dumnezeu învăţând iubirea din relaţia pe care o are cu femeia sa. Eşecul relaţiei divino-umane se repercutează în eşecul relaţiei dintre bărbat şi femeie. Puţina credinţă a lui Adam i-a afectat toată familia, iar marea înţelepciune a lui Iov a salvat sufletul soţiei sale şi viitorul întregii familii.

Toate păcatele oamenilor au ca primă sursă de propagare educaţia primită în familie. Copilul reuneşte în sine, comportamental, succesul sau eşecul relaţiei dintre tatăl şi mama lui. Cei şapte ani de acasă vor scoate la iveală virtuţile, credinţa şi faptele părinţilor de-alungul timpului. Copilul va imita tot ce a văzut la părinții săi, iar deprinderile pe care şi le va forma în viitor var avea la bază educaţia primită în familie.

Relaţia tatălui cu Dumnezeu şi a mamei cu Dumnezeu vor afecta pozitiv sau negativ căsnicia lor şi implicit comportamentul şi conştiinţa copiilor.

Toate păcatele lumii sunt eşecuri parţiale sau totale ale relaţiei dintre bărbat şi femeie. Oare venirea lui Iisus la nunta din Cana Galileii nu are şi un înţeles mai adânc? Oare nu înseamnă ceva mai mult, faptul că la nuntă Iisus face prima dovadă a dumnezeirii Sale? De ce oare a ridicat Dumnezeu căsătoria la rangul de taină între cele şapte, iar Bisericii i-a dat în grijă – deci în răspundere şi în drept – de-a urmări cu luare aminte roadele Tainei, aceşti muguri ai vieţii, copiii? Nu oare de aceea, ca ei să fie fiii Săi, întregi la minte şi la trup, şi nu dimpotrivă, puii fărădelegii? Iată, din acest motiv, prima minune pe care a făcut-o Mântuitorul Hristos a fost cea din Cana unde a binecuvântat nunta, unirea femeii şi a bărbatului împăcându-i unul cu altul, şi pe amândoi împreună cu Dumnezeu, astfel încât și fiii lor să fie împăcați cu Dumnezeu.

Familia umană este chip al Sfintei Treimi, al familiei dumnezeieşti. Aşa cum Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt se iubesc şi conlucrează minunat împreună, la fel ar trebui să fie şi între bărbat, femeie şi copiii lor. Așadar, păcatele omenirii se vădesc a fi şi eşecuri ale neînţelegerii dintre soţ şi soţie şi dintre părinţi şi copii. Dacă oamenii ar învăţa iubirea în familie ar şti să iubească şi pe cei din afara ei.

Părintele Stăniloae spunea foarte frumos:

„..precum bărbatul nu este numai trup, ci este şi suflet, la fel ca şi femeia, ei se întregesc reciproc şi simt nevoia să se întregească şi sub raport spiritual. Femeia are un fel de admiraţie, o încredere în bărbat, că el este mai tare şi o poate ajuta în viaţă şi admiră o anumită forţă, dar nu numai o forţă trupească, ci şi spirituală, o capacitate de discernământ. Bărbatul admiră la femeie delicateţea ei, capacitatea ei de a aduce o dulceaţă în viaţă, de a-1 mângâia, de a-1 încuraja în felul ei; adică, ei se întregesc şi spiritual. Viaţa bărbatului ar fi prea opacă dacă ar fi numai a lui, şi iarăşi, viaţa femeii ar fi un sentimentalism sălciu, dar şi un sentiment de neputinţă, de gol. Ea trebuie să mângâie pe cineva. Şi bărbatul iarăşi, trebuie sa ajute pe cineva; ei se intregesc. Cred ca nu s-a dezvoltat poate pe deplin nici de catre filosofi, nici de catre psihologi, nici de catre teologi aceasta taina de intregire intre barbat si femeie, care produce si sustine dragostea intre ei, ca mijloc de unire, insa, o dragoste care trebuie sa inainteze cat mai mult posibil in plan spiritual, purtand si trupul in acest plan.”

Actul sexual este un act de intimitate propriu familiei pentru că legătura dintre bărbat şi femeie este o mare taină şi nu doar un mod egoist de a obţine plăcere unul de la celălalt. Relaţia de iubire dintre un bărbat şi o femeie este una veşnică, pentru că cine oare vrea să iubească şi să fie iubit temporar?

În familie, uniţi prin Taina Cununiei, bărbatul şi femeia se ajută reciproc pe drumul mântuirii, dau viaţă pruncilor, îi cresc şi le dau drumul în lume, apoi îmbătrânesc se bucură de fii fiilor lor şi apoi uşor uşor se pregătesc să treacă în cealaltă viaţă, în împărăţie, în comuniunea deplină cu Dumnezeu.

În afara familiei unirea intimă dintre bărbat şi femeie nu dă roade, şi relaţia lor nu are ca ţintă obţinerea vieţii veşnice ci doar confortul şi plăcerea vieţii pământeşti.

(Claudiu Balan)