Actorul Jonathan Jackson si-a gasit calea spre ortodoxie trecand prin Romania

Într-o lume în care majoritatea celebrităţilor alege să-şi trăiască altfel viaţa, câştigătorul a patru Premii Emmy Jonathan Jackson, actorul, cântăreţul, compozitorul şi scriitorul, cunoscut mai ales graţie interpretării lui Lucky Spencer din serialul “General Hospital”, a ales o altă cale: cea a credinței ortodoxe, tranziţia lui de la adventism spre vechea credinţa, trecând prin România. Jonathan şi familia să se pregătesc acum spre a fi botezaţi de Paşti.

Jonathan s-a căsătorit cu Lisa Vultaggio, o colegă de platou din serialul “General Hospital”, la vârsta de 20 de ani, iar acum, la 29, este deja tatăl a trei copii. Nu prea există vedete americane adepte ale Ortodoxiei, excepţii fiind Jennifer Aniston, Tom Hanks, Chris Cornell, James Belushi sau jucătorul de fotbal de la Pittsburg Steelers, Troy Polamalu.

Într-un interviu acordat Părintelui Andrew Stephen Damick pentru postul de radio Ancient Faith Radio, Jonathan Jackson povesteşte despre devenirea lui ca ortodox practicant şi cum se împacă smerenia cu statul de star la Hollywood.

Născut la 11 mai 1982 în Orlando, Florida, şi-a început cariera în 1991, după ce i-a călcat pe urme fratelui său, Richard Lee Jackson, care se mutase deja la Los Angeles. Tatăl său, Rick Lee, a fost medic, iar mama, manager. În afară de Richard, mai are o soră, Candace, care studiază dreptul.

Pe Jonathan l-aţi văzut şi în seria Terminator, a apărut alături de Al Pacino în Insomnia, dar a avut roluri și împreună cu Ben Kingsley și David Arquette.

Ambii lui părinţi au fost adventişti de ziua a 7-a de patru generaţii.

“Am crescut aşa până la vârsta de 9 sau 10 ani, când ne-am mutat la Los Angeles şi am primit un rol în serialul “General Hospital”, povesteşte Jackson. Când ne-am mutat în LA nu am avut acolo o biserică. Iar eu şi fratele meu, care e şi el actor şi membru al formaţiei noastre Enation, ascultam predici înregistrate în fiecare seară.

Aşa că, de la 11 la 15 ani, nu am prea fost la biserică ci doar ascultăm aceste înregistrări noaptea. De la 12 sau 13 ani, am început şi să citesc cărţi de religie. Iar slujbele mi-au captat foarte mult atenţia când aveam vreo 13 ani, iar asta m-a condus spre un drum. Însă nu vedeam încă ce sens are să mă duc la biserică. Îl iubeam pe Dumnezeu, pe Iisus, însă biserica era un concept care mă confuza. Mă gândeam că pot citi cărţi, pot asculta înregistrări, ce sens are să mă duc la slujbe?

Pe de altă parte, îmi doream să fac parte din marea familie creştină, însă nu ştiam ce înseamnă asta cu adevărat. Apoi, când am împlinit 17 ani, am găsit o biserică. Până acum câţiva ani, nici măcar nu ştiam ce înseamnă catehismul. După ce m-am însurat, m-am mutat la Washington. Cred că mulţi protestanţi ar putea fi atraşi de Ortodoxie datorită raţiunii dar şi posibilității de a-L întâlni pe Dumnezeu, de a înţelege cine e. Eu mi-am găsit răspunsurile şi casă în Ortodoxie.

Cum a avut loc trecerea mea spre Ortodoxie? Ei, bine, în 2007 am fost trimis să joc într-un film în România: The Dark is Rising. Am stat acolo cam trei luni şi jumătate. Am avut un rol important, interesant este însă că la montaj personajul interpretat de mine a fost tăiat. Dar cred că am fost trimis acolo pentru un alt motiv.

Am fost însoţit de soţia mea şi de cei doi copii pe care îi aveam atunci. Am stat la Bucureşti, dar nu acolo am cunoscut credința ortodoxă. Am fost însă în câteva biserici ortodoxe. Mici, cu mult aur… erau lucruri complet străine pentru mine. Soţia mea este italiancă, botezată în religia catolică, şi amândoi gândeam atunci la fel despre Ortodoxie; era ceva ciudat pentru noi. Nici măcar nu m-am gândit să aprofundez. Era doar o chestie uşor bizară.

Primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns în România a fost să vizităm o biserică ortodoxă iar când am ieşit am fost jefuiţi de nişte ţigani. A fost un fel ciudat de “Bun venit”, însă România e o ţară superbă.

La un moment dat, am avut o pauză de filmări de o săptămână şi, dat fiind faptul că soţia mea este italiancă, ne-am gândit să mergem la Roma pentru că nu era prea departe. Eram deja la Bucureşti de vreo două luni. Am fost la Roma şi acolo mi-am dat seama că este mult mai mult de descoperit despre creştinism decât crezusem până atunci. Locuiam la câteva străzi distanţă de Catedrală Sfântul Petru şi a fost magic, dar nu ştiam de ce. În Colosseum e o cruce imensă, care ne-a impresionat puternic. Eram în prezenţa unor martiri creştini. Călătoria aceea a fost un moment în care mi-am spus că trebuie să aflu mai mult despre religia mea. M-am întors în România şi am comandat o carte despre istoria creştinismului. Mai toate cărţile pe care le citisem erau despre catolicism şi protestantism. Nimic despre Ortodoxie. Am petrecut trei ani căutând cărţi despre istoria creştinismului şi nu am găsit aproape nimic despre Biserică Răsăritului, pentru că toate sunt scrise de istorici vestici. Am citit Chesterton, Papa Paul al II-lea, Henry Newman… Dar erau lucruri despre catolicism cu care nu puteam să fiu de acord, pentru că eu căutam continuitatea credinţei.

Am fost apoi cu soţia mea la câteva slujbe catolice, dar abia când am fost la una ortodoxă m-am simţit că într-una a vechii credinţe. Eram pe punctul de a trece la romano-catolicism, însă rămăseseră câteva lucruri importante cu care sufletul meu nu se împacă. Aşa că mă rugam lui Dumnezeu să-mi arate o a treia uşă. Şi mi-a venit în gând: înainte de a renunţa să mai caut vechea credinţa şi să devin un protestant “demisionar”, trebuie să studiez Marea Schisma. Apoi, toate lucrurile au început să se aşeze. A urmat o călătorie de patru ani de învăţături. Am continuat să citesc despre Ortodoxie, apoi am dat căutare pe Google după biserici ortodoxe şi am găsit două greceşti. Prima oară când am intrat în una, nu era nimeni acolo. Doar o doamnă mai în vârstă. Uşile erau închise, am bătut şi ea m-a lăsat să intru. Întâia dată când am privit icoanele care erau ceva bizar pentru mine, mi-a venit în gând o expresie ce nu se potrivea cu locul în care eram. Însă, dacă în bisericile catolice simţeam că mă întorc în Evul Mediu, aici simțeam că sunt în biserica originară.

Un alt lucru interesant este că visasem odată, deşi nu fusesem niciodată în una, că intru într-o biserică ortodoxă. Iar cea în care merg acum este exact ca cea apărută în vis. Ciudat este însă că primul gând când am păşit în ea a fost: Fugi, pleacă de aici! Şi m-am gândit că e straniu pentru că ştiam în inima mea că acela e locul în care mă trimisese Dumnezeu. Am început să transpir. Dar după aceea, am simţit că Duhul Sfânt îmi zice: Rămâi până la sfârşit!

Primele 45 de minute au fost foarte dificile. Apoi, întregul loc s-a transformat. Parcă s-au deschis porţile Raiului. M-a impresionat ca oamenii se rugau cu atâta smerenie, o smerenie fericită, a Învierii.

Drumul nu a fost uşor, însă am adus-o apoi şi pe soţia mea. Acum şi ea este cu tot sufletul în Biserica Ortodoxă.

Cum ți-a influenţat credinţa cariera artistică?

Am început să fac actorie de la 11 ani şi, împreună cu fratele meu, mi-am pus problema cum vor interfera cele două. M-am gândit că Iisus a vorbit în parabole şi atunci când abordez un rol încerc să portretizez caracterele în aşa fel încât oamenii să se privească în ele ca într-o oglindă. Actoria înseamnă un fel de întâlniri. Majoritatea rolurilor mele sunt întunecate, dar încerc să le portretizez neintrând în zona întunecată, ci în lumină.

Cum se împacă smerenia, care e calea Ortodoxiei, cu statutul de star căruia fanii îi spun cât de minunat este? De când sunt mic îl rog pe Dumnezeu să îmi dea înţelepciune. Dar nu vreau înţelepciune fără smerenie. Sigur că de multe ori greşesc, judec oamenii, dar nu îmi pierd nădejdea. Nu am răspunsul la întrebarea asta, dar ştiu că în fiecare zi a mea de păcătos, Iisus este cu mine.

Faima e o cruce, pe unii îi înghite. Faima e ridicolă şi e total opusă Împărăţiei, în care trebuie să intrăm asemeni unui copil. Mă rog mereu să rămân în prezenţa Lui. Iar asta nu se poate fără smerenie. Iar Ortodoxia m-a ajutat pe drumul smereniei.

Ortodoxia e cel mai frumos lucru pe care îl poţi trăi. Este casa perfectă, o binecuvântare şi o transcendență. O comunitate cu Dumnezeu şi cu sfinţii săi, o experienţă mistică pe care nu o poţi spune în cuvinte. Este biserica istorică”.

Aflat în turneu cu formaţia sa Enation, Jonathan Jackson lucrează şi la cartea “Acting în The Spirit” în care explorează o altă cale de a te apropia de actorie. “Actoria ca o rugă, că o întâlnire. Povestesc experienţa mea, însă nu este ca şi cum eu aş avea răspunsurile”, mai mărturiseşte actorul.

(Sursa: ziuaonline.ro)