Campionatul Mondial de Fotbal si celalalt campionat

A început Campionatul Mondial de Fotabal, prilej de mare bucurie pentru întreaga lume, mai ales pentru fanii fotbalului. Pentru aproape o lună de zile, toate gândurile iubitorilor de fotbal vor fi îndreptate spre acest concurs sportiv care a devenit un adevărat fenomen. Toate trusturile de ştiri vor lăsa în plan secund subiectele despre criză, sărăcie, boli, politicieni corupţi, oameni jefuiţi şi toate celelalte plăgi sociale, pentru a arăta din frumuseţea fotbalului care bucură pe aproape toată lumea. Acum este vremea bucuriei, de la cel mai tânăr până la cel mai bătrân, de la cel mai sărac până la cel mai bogat, şi de la cel mai nefericit până la cel mai fericit om din lumea aceasta. Fiecare suporter din lumea aceasta are o echipă favorită şi un jucător favorit. Cu sufletul la gură aşteptăm fluerul de început şi de sfârşit al fiecărui meci. Ne bucurăm cu toţii când echipa favorită înscrie un gol şi ne întristăm împreună când pierde. Toată atmosfera şi încărcătura emoţională pe care o generează acest joc ne face să ne unim cu toţii gândurile şi aspiraţiile de moment.

Campionatul Mondial de Fotbal este prilej de a ne întâlni mai des şi de a petrece mai mult timp cu prietenii, fără să ne mai lăsăm antrenaţi de pesimismul lumii care s-a obişnuit să scoată în evidență mai ales răul din ea. Tot ceea ce contează acum este fotbalul. La servici, la şcoală, acasă, sau la telefon vorbim cu cei dragi despre fotbal, despre frumuseţea jocului, despre driblingurile extraordinare pe care le fac jucătorii cei mai buni, despre golurile cele mai spectaculoase și despre răsturnările de situații cele mai neașteptate.

Pentru meciurile cele mai importante ale campionatului ne facem timp acolo unde în mod normal nu am fi găsit. Preferăm să dormim şi să mâncăm mai puţin, numai să nu pierdem un meci care se anunţă spectaculos. Toată această euforie durează până la marea finală a campionatului, unde emoţiile se aplifica şi mai mult. Jucătorii echipelor care s-au calificat în finală dau tot ceea ce au mai bun în ei. Cu eforturi greu de cuprins în cuvinte, ei luptă până în ultima secundă a meciului de finală, având un singur scop: victoria. Setea, oboseala agonică, crampele musculare, durerea accidentărilor, toate acestea sunt purtate cu multă bărbăție pentru marele țel. La final câştigătorii plâng de bucurie, iar învinşii plâng de tristeţe. Suporterii au aceeaşi soartă ca cea a echipei cu care au ţinut. Aceasta este povestea care se repetă cu întreaga omenire din patru în patru ani. Pe cei mai mulţi fotbalul îi prinde în joc, iar pe cei dezinteresaţi îi lasă reci şi apatici.

Acum însă să vedem cum stau lucrurile când vine vorba de celălalt „campionat”: Campionatul mondial al mântuirii, adevăratul și cel mai important campionat al omenirii.

„Campionatul” mântuirii se desfăşoară după cu totul alte reguli decât cel al fotbalului. În campionatul de fotbal, la fel ca în tot ceea ce ţine de lumea aceasta, ne-am învăţat să facem regulile după neputinţa şi nedesăvârşirea noastră, însă când vine vorba de campionatul mântuirii regulile nu le mai facem noi, ci sunt cele ale desăvârşirii şi ale vieţii veşnice. Aici nu există „cluburi” şi „echipe”, căci Biserica lui Hristos este una. De aceea nu există nicio competiţie lumească între participanţii la acest campionat, ci una duhovnicească: împotriva diavolului şi a patimilor. Din această competiţie toată Biserica se bucură şi toată Biserica se întristează pentru fiecare membru al ei. Pentru fiecare suflet care se întoarce spre Dumnezeu, Biserica triumfă de bucurie, şi pentru fiecare suflet care se rătăceşte de la calea cea dreaptă, Biserica plânge.

La campionatul mântuirii participă toată suflarea omenirii, însă de facto unii sunt jucători cu normă întreagă, alţii sunt atât spectatori cât şi jucători, în funcţie de cui slujesc, însă cei mai mulţi sunt doar spectatori. Uneori spectatorii aplaudă, alteori huiduie pe cei care participă activ la jocul mântuirii, dar pentru „jocul pasiv” de care dau dovadă niciunul din aceşti suporteri nu se va împărtăşi de „marele trofeu”: mântuirea sufletului.

Spre bucuria „jucătorilor” şi spre dezamăgirea „spectatorilor”, campionatul mântuirii nu se ţine din 4 în 4 ani, nici nu se repetă cu altă frecvenţă, ci a început odată, şi se va sfârşi când v-a „fluieră” Arbitrul Istoriei, Mântuitorul Iisus Hristos. Însă este adevărat că marea Judecata a lui Hristos se va asemăna la deznodământ cu marile finale ale campionatelor mondiale de fotbal: unii vor plânge de bucuria victoriei iar alţii vor plânge de disperarea înfrângerii. Cei care au jucat pentru Hristos, adică pentru adevăr şi pentru dragoste, vor fi copleşiţi de bucuria emoţiilor că au câştigat bucuria veşnică, însă cei care au jucat şi au făcut lobby pentru nedreptate, pentru ură şi pentru plăcerile lumii acesteia, vor fi copleşiţi de tristeţea că au pierdut bucuria veşnică.

Până atunci însă, putem să învăţăm câte ceva din atmosfera campionatului mondial de fotbal care să ne ajute la deznodământul „campionatului” mântuirii:

Să fim măcar la fel de râvnitori şi înflăcăraţi în iubirea faţă de Dumnezeu, aşa cum sunt înflăcăraţi microbiştii faţă de fotbal.

Să ne despietrim inimile pentru a tresălta de emoţie atunci când auzim clopotele bisericilor ce anunţă începutul şi sfârşitul de Sfântă Liturghie, aşa cum tresaltă de emoţie suporterii când aud fluerul de început şi de sfârşit al unui meci.

Să renunţăm măcar la fel de multe lucruri pentru dragostea de Dumnezeu şi de semeni, aşa cum microbiştii renunţă la somn şi la mâncare pentru un singur meci de fotbal.

Să vorbim fără ruşine cu cei dragi ai noştri despre lupta mântuirii, la fel cum suporterii fotbalului vorbesc cu prietenii, plini de entuziasm, despre jocul echipei favorite.

Să ne bucurăm împreună, pentru fiecare om care se întoarce la Dumnezeu, măcar la fel de mult cum se bucură suporterii fotbalului când echipa favorită obţine o victorie.

Să nădăjduim până în ultima secundă a vieţii noastre, oricât de grea ne-ar fi soarta, aşa cum nădăjduiesc suporterii până la fluerul final că echipa favorită va întoarce scorul nefavorabil şi va învinge.

Să dăm tot ceea ce avem mai bun din noi în lupta pentru mântuire, aşa cum şi jucătorii de fotbal dau tot ceea ce au mai bun omeneşte atunci când joacă în marea finală a mondialelor.

Să învăţăm că avem un meci continuu până în ultima clipă a vieţii noastre, cu o miză care nu se măsoară în bani şi succese trecătoare, ci în pace şi bucurie veşnică.

(Răzvan)