Adevărul nu este relativ, adevărul este Hristos
Spun unii că adevărul ar fi relativ, în sensul că poate fi odata într-un fel, odată în alt fel, şi că nu există nimic clar, nimic statornic, nimic bătut în cuie, ci totul e aşa în vânt.
Dar să vedem ce-nseamnă cuvântul „relativ” în Dicţionarul Explicativ al limbii române:
RELATÍV, -Ă, relativi, -e, adj:
1. Care se referă, se raportează la ceva sau la cineva, care are legătură cu ceva sau cu cineva.
2. Care are o valoare dependentă de anumite condiţii, de un sistem de referinţă
3. Care depinde de un termen în absenţa căruia ar fi fără sens.
4. Care nu există decât în relaţie cu altceva.
Astfel adjectivul „relativ” asociat „adevărului” nu arată că adevărul este nedefinit, sau că este aşa după cum vrea fiecare, ci arată că adevărul se raportează la cineva sau la ceva, că neaparat trebuie să aibe legătură cu ceva sau Cineva. „Adevărul relativ” susţinut de unii arată că nu poate exista prin sine ci trebuie să depindă de un sistem de referinţă, că singur ar fi fără sens.
De foarte multe ori ne întrebăm “Care este adevarul? Unde este adevărul?…”
Numitorul comun al tuturor: Toata lumea vrea să ştie adevarul. Nimeni nu vrea să ştie lucruri ireale despre ei, despre cei din jurul lor, despre mediul în care traiesc, despre orice. Toţi vrem să ştim cum stau lucrurile cu adevarat, nu-i asa? Toţi ştim că în spatele fiecărei acţiuni a oamenilor stă o motivaţie, stă o dorinţă. Toţi ştim că nimeni nu face lucrurile la întâmplare, ci fiecare urmăreşte ceva, dar cine-i poate şti gândul şi inima.
Cei care spun că „adevărul este relativ” intuiesc că nimic nu e există prin sine, nimic nu e autosuficient (totul e creat, totul e mărginit, totul apare şi dispare, se naşte şi moare, se crează şi se strică, rugineşte, putrezeşte, se perimă, trece…).
Nici legile fizicii nu sunt 100% valabile în orice loc şi-n orice timp, şi-n orice condiţii, ci depind mereu de spaţiu şi timp şi mai ales de oameni. Nimic nu e adevărat 100% ci mereu sunt şi excepţii. Nimic nu e neschimbat, nimic nu poate există independent şi fără să se raporteze la ceva sau la cineva.
Dacă totul e creat şi totul e limitat, şi nimic nu e 100% adevărat, atunci ce e adevărat până la urmă ? sau cine e adevărat ?
Doar Cel care a creat totul, Cel care există prin Sine, care nu depinde de nimeni şi nimic, Acela e adevărat.
Iată cum se recomandă chiar El, Iisus Hristos Dumnezeu:
„Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.”
Adevărul nu e relativ ci adevărul e personal, adevărul e Dumnezeu. Toate au fost create de El, toate există prin puterea Lui, toate sunt susţinute de El, toate se raportează la El. Cine sau ce poate spune că există independent de toţi şi toate ?
Toate legile lumii, toate constituţiile, toate regulile şi toate orânduirile lumeşti au sens doar pentru că El ajută ca ele să fie respectate, adică El ajuta ca oamenii respectându-le să se-nţeleagă bine toţi oamenii unii cu alţii, de fapt ajută ca toţi să se iubească unii pe alţii. El se revelează tuturor, El descoperă oamenilor ştiinţa, înţelepciunea, blândeţea, iubirea….
„Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.”
(Balan Claudiu)
Laura-optimista
iunie 1, 2010 @ 3:30 pm
„Mai multe adevăruri înseamnă niciunul.”(Petre Ţuţea)
Domnul nostru Iisus Hristos Cel Care este Calea, Adevărul şi Viaţa noastră, să rămână cu noi şi să ne dăruiască bucuria credinţei neclintite în El!
Slavă lui Dumnezeu!
PS. Aş vrea să vă atrag atenţia asupra unui fapt nesemnificativ, pe care totuşi l-am observat pe site şi cred că ar fi bine să-l semnalez. Am sesizat că în multe articole de pe site se face o greşeală gramaticală destul de frecventă şi în limbajul comun: „să aibe” în loc de forma corectă „să aibă”. Ştiu, este un amănunt lipsit de importanţă, dar eu am învăţat atâta română(sunt la o clasă de filologie), încât observ orice prostioară. 🙂
Doamne-ajută!
Laura Stifter
iulie 12, 2011 @ 9:06 am
„Trebuie sa socotim atunci ca credinta crestina este mai presus de celelalte religii ale lumii?
Credinta crestina nu poate fi asemuita cu alte religii si, sincer vorbind, nici nu trebuie sa o numim “religie”, in sensul pagan al cuvantului. Caci ea nu este o religie intre alte religii, ci este credinta in Hristos si descoperirea lui Hristos. Aceasta este Descoperirea personala, unica si deplina a lui Dumnezeu spre luminarea si mantuirea oamenilor. Alta descoperire de la Dumnezeu nu ne va mai fi data vreodata, iar pana la sfarsitul lumii nu putem astepta un alt Mesia, in afara de Iisus Hristos.
Cum trebuie sa privim unele incercari ale vremii noastre de a pune credinta crestina pe acelasi plan cu celelalte religii?
O astfel de incercare si un astfel de experiment sunt gresite si primejdioase. Caci “Dumnezeu nu Se lasa batjocorit” (Galateni VI, 7), iar sangele lui Hristos nu poate fi pretuit ca cerneala carturarilor. Desi noi, ca membri ai vechii Biserici Rasaritene, suntem toleranti fata de orice faptura umana, ne este pe deplin oprit sa asemanam adevarul revelat primit de la Dumnezeu cu religiile si filosofii le nascocite de oameni.
Prin ce mijloace putem lupta impotriva unor astfel incercari?
In primul rand, prin adancirea cunostintelor despre credinta noastra ortodoxa, prin punerea in lucrare a invataturilor acesteia in viata cotidiana, prin aprofundarea ei, asa cum face un om de stiinta cu o descoperire. In al doilea rand, prin eforturi generoase si intelepte – niciodata cu sila – sa inaltam pe oameni din cele de jos si cele mai de jos trepte ale credintelor lor catre inaltimile credintei noastre, iar nu sa se cufunde si sa se amestece cu cele nedesavarsite pentru vreun anume folos.” (Sfântul Nicolae Velimirovici, Catehismul Bisericii ortodoxe)